Aripi de poliester

Nu sunt nici vitează şi nici dreaptă. Nu sunt nici frumoasă şi nici înţeleaptă. Aripile nu-mi străpung rochia deşi îmi ating adesea omoplaţii la fel ca cei care verifică numerele câştigătoare la loto fără să-şi fi cumpărat bilet. Vorbele nu mi se transformă în perle care să se rostogolească pe podea sau pe caldarâm decât rareori, accidental şi doar sub privirile altora nisipul prinde să lucească a sidef. Nici izvor de tămăduire nu sunt, ci, de fapt, cel mai des, sunt bisturiu nevindecător, cuţit de măcelar, arsură laşă de ţigară, cleşte, rana din cerul gurii, sâmbure de cangrenă şi menghină ruginită pentru gândurile altora.

Sunt mică, săracă, fricoasă, urâtă şi cocoşată. Vanitoasă, mânioasă, egoistă. Mânia mea înfloreşte în buruieni care se descuamează în vorbe, nu se înalţă în cedri de Liban, nici în chiparoşi din Toscana chiar dacă uneori cu coada ochiului mă îndrăgostesc de flamele care ard în paiete ieftine din mintea şi din inima mea. Nu-mi rujez doar buzele, nu-mi pudrez doar tâmplele.

Dar mă port ca şi cum aş fi toate aceste lucruri minunate, perle, portocale, cuişoare, şofran, safire, mătase albastră, păsări roşii, toate lipsite de pete şi urme. Sunt argintăria oxidată şi e imposibil să despart oxizii de măduva care-i hrăneşte. Sunt o plajă cu delfini care mai mor, din când în când, la mal. Şi încerc să-mi amintesc asta zilnic şi ori de câte ori simt că devin rugină pentru alţii. Merg ca şi cum aş fi mai înaltă, râd ca şi cum aş fi mai fericită, îmbrăţişez ca şi cum braţele mele ar fi mult mai lungi. Iar seara, vine un timp când dau tocurile jos, un timp când îmi măsor centimetrii cu degetul şi un timp când îmi număr ridurile în oglindă cu obloanele trase. Parcă sunt mai mică decât ieri.

Nu există reproş pe care să nu mi-l fi făcut deja. Dar puţine reproşuri venite de la alţii au darul de a se strecura în sertarul potrivit, de a deschide lacătele şi de a începe să mişte nimicurile pe care le găsesc în cale. Da, sunt şi surdă. Oarbă. Mută doar dacă aleg eu să fiu aşa.

Faptele mele sunt mai bune ca mine. Mâna mea e mai dulce decât inima. Atunci cum să scot eu ochiul care m-a făcut să fiu nedreaptă când el e martorul meu şi vorbeşte lumii împotriva mea? Miezul sfărâmicios, calcaros, doar degetele mele îl frământă.

 

Sursă foto: stock.xchng.

6 comentarii la “Aripi de poliester


  1. 1
    Seva Tudose:

    Of,după atătea încercari a dat domnul de-am intrat,primul comentariu post-florentin !


  2. 2
    Nora:

    Ăsta e deja al doilea. 😀


  3. 3
    Seva Tudose:

    http://pistolulcubuline.ro/contact/

    Nora chiar dacă vreau să scriu la”scrie-ne” unde să scriu
    că nu există box unde să-ți pui username,parolă și mesaj
    🙄


  4. 4
    Nora:

    Seva, câteva zile nu va funcţiona pagina aceea.

    Dacă vrei să-mi trimiţi ceva, dă prin mail.

    Oricum boxul ăla e pentru necunoscuţi, tu nu te încadrezi acolo. 😀


  5. 5
    Seva Tudose:

    Unde sunt, Nora ? mda,eu sunt în fața computerului,așezată pe scaun 😉


  6. 6
    Nora:

    Seva, ţi-am dat mail cu linkul.

    Îl pun şi aici:

    http://pistolulcubuline.ro/author/seva-tudose/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *