Pârtieeee..

Ce carnagiu-n foi de varză! La coccis, stropi de ardei iuţi să v-arză!
Nici acum nu-mi vine să cred! Apocalipsa, chiar a fost o păcăleală? Halal pileală! Cât am aşteptat-o! Şi OPC-u’ ce-a păzit? Ce oroare mă îmbracă-n straie de sărbătoare! Haimanale. Zi ceva! Hai, zi, nu te blestem!? Istenem. La grămadă, în barem.

Hm! N-am avut un Crăciun fericit. Cică ar fi fost şi ziua mea de onomastică… Cred că am primit şi cadouri, nu reţin de la cine, am fo prea concentrat cu intrarea în a 5-a dimensiune. Am conştientizat alinierea planetelor în formaţie de onor sau luptă. Onor, cui? Luptă, cu cine? Cu un elter ego cinic, lupta cu sine…

Hm & Hm…

Sufletul a avut prioritate; trebuia primenit, spălat, dezinfectat, treburi d’astea, sfinte. Nu mi-am făcut provizii ca apocalipsomaniacii, ba din contra… vă spun tot şi mă supun. Am în gură un gust proaspăt, de săpun. Aş fi vrut şi-o aromă de tutun. Însă n-am cum… „ego sum qui sum.” Ce buline, că-s biluţe tip dum-dum!

Nu mi-am cumpărat nici pâine, nici o fleică de sezon, nimic ludic, ca suport precreştinesc. Am împodobit massa mobilierului patruped cu pozele din oferte de la supermarketuri pe farfurii de diverse forme, din seturi descompletate, din ele câteva sparte. Cozonaci cu multă nucă, de îţi vine dor de ducă, prăjituri în ciocolată, ca pe vremuri d’altădată, dulciuri fel de fel, ca o urmă plânsă de rimel, băutura tare şi plată, considerată un dar, dar şi un bun motiv drept har, să renunţ la alcohol, joc tardiv pe portativ ce pare un simplu rol. O să ţin cont de-acest aspect, doar pe hol. Holistic. Mistic. Of/on! Ommmmmmmmmmmmmmmmmmm… om trăi şi om vedea!

Am deschis uşa casei laaargă-largă, să-mi îmbălsămez odăile şi hainele simple (de ţăran, mocan, alterat cu ceva gene triple de cioban ce-aduce a taliban, etc.), cu spiritul sărbătorilor sub forma izmelor de bucate tradiţionale. De câteva zile, nările-mi sensibile la vibraţii şi variaţii cataclismice, penetrate violent de aromele sărbătorilor, mi s-au cam obişnuit şi nu mai simt nimic. Zac în nesimţire, în comă abulică, ezoteric alambicat. V-am mai spus că am vecini buni, darnici de harnici. Nu păstrează tot doar pt ei. Nu că n-ar dori, dar sunt, câteodată, depăşiţi şi copleşiţi de evenimente ancestrale, luaţi des de ape, duşi la vale, pe uliţe transcedentale. O vecină, prost inspirată, mi-a adus o prăjitură! Ce-a urmat; o întreagă aventură… m-am trezit pe-o arătură! Vaai, ce-am văzuuut, şi câtă ură! Mi-a lăsat pe tâmpla stângă o juma dintr-o bordură, de pe Milky Way. Meidei-meidei… am rămas făr’ de idei!

De colind, după cum aţi aflat la ultimele ştiri (News Alert în bejenie – Breaking News-uri de restrişte), am prins un copil anemic căruia i-am zmuls singurul covrig din traista ce-i bălăngănea energic pe spinare. Oricum îi cădea când fugea ca disperatu’ să prindă acceleratu’. Apucasem să-i găuresc sacul cu tridentul sufletului meu angelic păstrat după uşă, atârnat de-o bleagă guşă. Şi acum molfăi din acel covrigel, cam tăricuţ, cu privirea aţintită tantric pe sarmalele din poza ofertei de la suparmarket. Mă pătrunde un sentiment de saturaţie extremă, de abuz alimentar, excedentar. Mi-a ajuns un arc de covrig de cca. 1 cm, salivat în extremis. Restul îl împăturesc cu grijă, presimţind că o să trăiesc veşnic, învelit în aura toleranţei divine. +++ asta e, mie-mi convine. Totu-i lax şi îmi parvine…

Mi-am jucat la 6/49, pe o singură variantă, intenţionat greşită, şi casa părintească. Acum, dacă tot am luat ţeapă apocalipsadică, trebuie s-o recuperez cumva. Pt asta, sunt nevoit să apelez la avocata unui tazmanian după chipul şi asemănarea mea, care mi-a cerut, drept onorariu, jumătate din casă. Ulterior, mi-am dat seama că n-am încotro, că nu-s în stare să administrez un univers viu, şi, ca-ntr-o erată, nolens-volens, i-am predat căsuţa toată. Mi-a luat gaj oportunist şi ultima picătură din suflet sub parafa unui daemon tool, vier pfoten birmanez. Cum să fac? Lumii-ntregi îi tot cedez. Nimic nu-mi mai aparţine. Mama se duce parcă mai des la biserică. Înţeleg, dar nu prea pricep ce să înţeleg, că nu-s priceput la chestii de neînţeles.

Mă scuzaţi, sunt chemat la vorbitor…, pardon, dormitor,… ăă, ptiuu, iar miroase a sarmale!

Hm… nu-i o zi ca orişicare! Somnul dulce de-mpăcare mă îmbie la visare. Visez şi scriu. Visez…

Sursă foto: sxc.hu.

Acest articol a fost publicat în Proza. Adaugă the pagina la favorite.

351 comentarii la “Pârtieeee..


  1. 1
    Costelus:

    Un rezumat, ceva?


  2. 2
    1Q:

    Iştenem!
    N-am la ce. Formatu-i ca aluatu`.
    Trebuie frământat cu puterea minţii gospodare, pus la dospit un nanotimp şi procesat în cuptorul propriu, hipofizar.


  3. 3
    1Q:

    Text semipreparat.


  4. 4
    1Q:

    A nu se consuma ca atare.


  5. 5
    1Q:

    Produsul final poate conţine urme de cozonac beletristic.


  6. 6

    Pot sa zic ca acum inteleg mai bine expresia aia cu „te chinuie talentul”? E asemanator cu ce i se intampla motanului meu in sezonul asta. Se acumuleaza, se acumuleaza, si odata nu mai incape, si atunci se elibereaza cu tremuraturi de coada. E felul meu de a spune ca ai un talent exploziv. Ca sa-l parafrazez pe Pavel Stratan, cred ca ceva ‘nseamna sa cobori din neam de scriitori.


  7. 7
    geluodagiu:

    Am Vazut titlul „partie” si glumet cum sunt am citit partz + ie si gandul mi-a zburat la etno(un partz in ie). Dupa ce am citit am inteles ca tu strigi partieee!, aluneci printre noi, ne smulgi in trecere pistolul de la brau(mai bine scriam tampla), cu buline netrase si le tragi tu. Mie imi convine. Bulinele mele parca le-am tras chiar eu, mau putin reculul simtit doar de cel care trage (adica tu).

    Acum sa simplificam. Imi place cum scrii. 🙂


  8. 8

    aha, ţi-ai serbat şi onomastica, deci. 🙂

    La mulţi ani frumoşi şi spornici, Unchiule. 🙂


  9. 9
    Daria:

    ……………

    durerea nu pot să mi-o pitesc

    și-am mai borât un text

    și săracul copil anemic. dacă te-a cunoscut pe tine e suficient ca să-i plâng de milă


  10. 10
    Seva Tudose:

    Daria,

    vezi dacă ai amestecat băuturile…bleahhhh 🙄


  11. 11
    Edle:

    Va urez si aici cate si mai cate, toate bune si cele mai frumoase.

    Unchiule, talentatule!


  12. 12
    1Q:

    Aoleo şi vai de noi!
    Costeluş n-a priceput, e om sincer şi onest. Spune totul clar, pe şest. Ce a scris, e un protest. Vrea să ştie ce am scris. Ce, ăsta e text? E un pretext. Eteee..
    Însă Moşu` parcă da, indirect îmi dezvelea, stupul plin, cupid, stupid, pus pe un teren arid. Ici, colea, niţel acid.
    Gelu tachinează omeneşte, nu erupe-n fum şi lavă, însă, textul în perete mi-l propteşte, nu prea dur, doar atât cât să-l doară-n cumsecade, totuşi, omul..

    Val,
    Mulţam. De fapt, asta îmi doream.
    Să apari în scris mai des, că de nu, fac iar condens.

    Daria,
    Iubita mea, textu-acesta ţi-l dedic, că zaci aiurită-n frig
    Nu te las să stai afară, fără să guşti din umilul meu covrig
    Uite, imi cer iertare, că-ţi rupsei săcoteiul din spinare
    Trenu ` văd că ai scăpat,
    Ai citit chiar tot? Şi, aşa, te-ai răzbunat?
    Vin` mai des la 1Q-n curte,
    Să-ţi dau mure, din ulcica mea de munte.
    Să-ţi clătesc guriţa-n vorbe
    Fierte-n zemuri înspumate, ce par ciorbe.

    Edle,
    Tu mă ruşinezi,
    Iote, vino să mă vezi! 🙂


  13. 13
    1Q:

    Seva,
    Nu-mi certa odoru`
    Dacă pleacă? îi duc doru`..


  14. 14
    Daria:

    de 5 ore încerc să găsesc conversația în care îi spui Alexandrei că scrii pe un blog pentru femei. mă opresc aici pentru că mi s-a făcut rău fizic. și cum A are momente în care îi ia câteva secunde să-și aducă aminte câți ani are din cauza tratamentului pe care îl ia, nu mă pot baza deloc pe ea. nu mai spun cât mă disperă asta!


  15. 15
    1Q:

    Gata. Plec, reduc sonoru`
    Noapte bună, vă las sporu`


  16. 16
    1Q:

    Of, Daria, draga mea, dragă!
    A. e acum amanta mea. Nu mai e cu tine. Înţelegi? Oricum, mi-a zis că nu te poate uita, nu poate să trăiască fără tine. Eu, de gelozie, o dau cu capu` de toate uşile, poate-i revine memoria De aceea am renunţat la uşi, să facem pe plac pisicii. Îi plac spaţiile deschise. Da` am făcut un desen cu o uşă pe un perete liber, de exterior. Are clanţa uzată tare. Şi scârţâie de nu-ţi spun..
    Ce zici, s-o trimit iar la tine? Zicea că doar lângă ea îţi vei regăsi fericirea pierdută la babaroase. Aşa e?
    A mai zis ceva: cum că exagerezi cu seroquelu`.. nţo-nţo! Aşa e?


  17. 17
    Jaco Pastorul:

    Drajilor,sa-mi explice si mie cineva care-i faza cu Daria asta, ca intotdeauna cand apare zici ca presteaza in alt film. Îi de la etnobotanice sau m-am tâmpit io şi nu mai înţeleg simbolismu’?

    sau mai bine, explică-mi tu, drăgălaşo, cin’ te-o năcăjit?


  18. 18
    Daria:

    nu, nu ți-am citit tot textul. n-am cele 5 minute necesare. pa!


  19. 19
    Morringain:

    @Daria: unchiu e a treia persoana de care te legi. Ce faci, ii iei prin eliminare?


  20. 20
    Jasmine:

    uof, toto, a fost onomastica-ti! Pai La Multi Ani, dara! si cu multi pupici, multi, multi si foarte multi! :*


  21. 21
    Raj lt.rez.:

    Daria, cine esti, de ce ne iei la pla ? Unchiule, ejti tare. Ios la Cernavoda, daca va intereseaza, daca vie dor de mine. Daca va fte grijea carevasazica. La tusica, sora lu maica. Am constatat ca, la Cernapula, cine nui proxenet, ii fraier.


  22. 22

    oooo, la mulţi ani, domnu lt. rez. Raj, inclusiv familiei. 🙂

    apropo de familie, cum reuşiţi să ascundeţi fetei dvs adolescente cît de dibaci sînteţi în utilizarea vocabularului extins?

    sau pe ea o respectaţi îndeajuns încît s-o scutiţi de respectiva dibăcie lingvistică? 🙄


  23. 23
    Seva Tudose:

    Daria,Daria

    n-ai să poți face față la toți,mai ieși cât de cât onorabil din scenă,nu face vânturi,să întâmpini uragane !


  24. 24
    Danny:

    La Multi Ani, tuturor pentru azi!

    Raj, ce faci la Cernavoda? Detaliaza putin, dar putin. Treci si pe la mine la intoarcere? Acum ai ocazia.


  25. 25
    Danny:

    Raj, Daria nu ne ia la pl., caci n-are cum, in schimb, la pzd, da.

    Daria, ia spune draga, de-alde cine esti si cu ce te ocupi?


  26. 26
    Jasmine:

    La Multi Ani tuturor!

    La Multi Ani si tie, Danny! Ti-ai schimbat poza, imi place. Poti sa imi dai un link sa o vad intr-o marime mai mare?

    Raj, nu stiu altii cum sunt, pe mine m-ai nimerit cu descrierea. Si ma faci, de fiecare data, sa zambesc daca nu rad deja in hohote.

    In rest, vad ca lumea e plecata pe la munti, dealuri si campii 🙄 Eu mai am putin, acu’s la sv


  27. 27
    Daria:

    eu am ieșit, Seva dragă, am ieșit. dar mi-ar place să nu mă mai pomenească cretinul ăla. adică niciodată.

    😀


  28. 28
    Costelus:

    Cine-i Toto? Eu credeam ca-i catelu’ 🙂


  29. 29
    Jasmine:

    ei si tu costelus, toto este IQ, cin’ sa fie, ca doar n-o fi Betty, ca Bety e matza.

    a si apropos! am scris de neinteles in ajun. !Q, voiam sa spun ca noi cand o sa avem copii, o sa trimitem bona cu ei la petrecerile astea unde se aduna multi monstruleti. Corectorul ala frantuz a schimbat bona cu bonus hihi si pe noi cu „ioi: hihihi


  30. 30
    Danny:

    La Multi Ani, Jasminut! Esti o dulce.

    Jasmine, ti-as da un link, dar nu stiu cum sa fac. Pozele le am de ceva timp. Imi aduc aminte ca, la nu stiu ce articol, al nu stiu carui autor, in nu stiu ce zi, exista un link pus de Cosa care mareste toate pozele.

    Asa cum am promis, pozele le schimb odata la 3-4 zile, deoarece am sute de poze. Pe 31 dec. voi schimba pentru ultima data poza, voi afisa alta. Iti recomand sa te uiti la toate pozele mele deoarece sunt superbe. In cabana din poza locuiesc eu iarna. Acolo l-am intampinat pe Mos Craciun.


  31. 31
    Jasmine:

    Danny, dar nu vad decat niste punctulete mici mici 🙁


  32. 32
    Jasmine:

    Danny, Si cu ce-a venit Mos Craciun la tine? Si cu ce l-ai intampinat tu? 🙂 🙂


  33. 33
    Costelus:

    I-auzi mai 1Q ce planuri are Jasmine pentru tine: sa faceti copii.


  34. 34
    Jasmine:

    Pai, deh, daca a vrut sa ma ia de nevasta, pp ca o fi vrand copii de la mine. Ca altfel, ma tinea de tiitoare. Am vazut ca are deja una, asadar suntem o familie in randul lumii de’acum, bine inchegata..

    S-o-ntreb pe Daria cum e A. Dariuta, cume e Alexandra? 🙄


  35. 35
    Danny:

    Jasmine, du-te la „poezie de menta” scrisa de Andreea pe 13 dec., la comentul 302. Acolo vei da de mine, de cabana actuala, eu te astept dupa un brad, si de toate pozele marite pe care le voi insira aici de-a lungul secolelor. Apoi sa-mi spui daca ai fost si daca ti-a placut cabana.


  36. 36
    Costelus:

    Bine-asa, el cu amanta, tu cu amantii, bona cu copiii 🙂


  37. 37
    Jasmine:

    Pai da! Ca acum e-n delegatie.. de-asta nici nu mai raspunde. Eu stau linistita, ca vine A. si-mi povesteste hihi

    Danny, multumesc. Uitasem pe unde scrisese pasii. Am sa ma uit cand ajung acasa pt ca nu pot de aici. Insa pot sa vizualizez doar imaginea din momentul ala. Celelalte s-au pierdut, asa cred. Nu?


  38. 38
    Costelus:

    Doar pe Betty, saracuta, o lasi singurica?


  39. 39
    Jasmine:

    Nicidecum, Betty e cea mai castigata. Ea va ramane cu motanelul meu care e un frumos, frumos, educat, sensibil, meloman, tandru, cuminte, jucaus, stie sa se poarte, un printisor, ce mai! Si peste toate astea, este si fidel. 😀


  40. 40
    Danny:

    Jasmine, poti sa vizualizezi imaginea respectiva, cat timp o las eu afisata pe blog. Nu s-a pierdut nimic. De ex., te duci acum si o vezi marita, o furi, daca-ti place, apoi astepti pana pe 31 dec., cand voi afisa alta. Vei face tot timpul asa, ok? Daca-ti dau linkul, le vei putea vedea pe toate la rand, dar s-ar parea ca vei avea posibilitatea sa-mi iei viata. Nu de altceva, dar ti-o pot da eu, de buna voie.


  41. 41
    Costelus:

    Aaa, deci motanu’ tau ii castrat.


  42. 42
    Jasmine:

    Uf, Danny, la multe cazne ma supui. Fie, o sa tot urmaresc pozele si o sa le tot descarc pe linkul ala. Dar nu ziceai ca ai mai avut o poza cu o cabana unde l-ai intampinat pe Mosu?

    Costelus, motanelul meu a fost asa dintotdeauna!!! 🙂


  43. 43
    Danny:

    Nu vreau sa te supun la cazne. Uite, iti dau un pupic pe obraz, sa simti cat sunt de dulce. Am doua cabane, Jasminut. Una pentru Mos Nicolae, alta pentru Mos Craciun.


  44. 44
    Jasmine:

    Cum ai impodobit bradutul? Ai gasit bomboane de pom? Nu ai povestit cum ai petrecut 🙂


  45. 45
    Danny:

    Am gasit de toate. Pomul este foarte frumos. Ieri am facut poze pe faleza. Voi mai face poze, apoi le voi afisa aici. Ai vazut poza marita?


  46. 46
    Jasmine:

    Cand ajung acasa maresc poza. Aici nu am cum. Pe ce faleza, pe faleza de munte? Astept pozele.

    Si mi s-a facut o foameee. As manca si un ursoi. Ce bine ca mai am putin si plec spre casa.

    Cabana pt Mos Niculae cum e? E tot pe langa ce de Mos Craciun sau e in alt loc? la Mos Craciun te poti da cu saniuta, se poate schia? Da la Mos Niculae?


  47. 47
    Jasmine:

    Are semineu?


  48. 48
    Danny:

    Momentan, unde te afli, Jasmine? Casa ta e departe de locul unde te afli acum?

    Pe faleza din orasul meu. N-ai mancat nimic la pranz?

    La ambele te poti da cu saniuta. Cu schiatul e mai greu, deoarece zapada e mare si pufoasa. Intri pana la brau in ea.

    Cine imi aduce si mie o tastatura cu diacritice?

    Ambele au semineu, altfel nu se poate.


  49. 49
    Raj lt.rez.:

    Eu n-am maipomenit de tastatura cu diacritice si semineu. Tot ce-i posibil…


  50. 50
    Costelus:

    De-ar fi iubitii asa de buni ca motanii, uof, uof. 😀


  51. 51
    Danny:

    Costelush, ai gasit si tu o mita sa te iubeasca?

    Dar tastatura care sa faca cartofi prajiti, ai auzit Raj?


  52. 52
    Danny:

    Jasmine, vrei sa luam cina impreuna?


  53. 53
    Jasmine:

    Atunci ti-ai ales un loc foarte frumos pentru cabanuta. Nu ar fi departe. Atata doar ca foamea asta imi distorsoneaza distantele 🙁


  54. 54
    Jasmine:

    O rapim asa cum faceau Bonny si Clide? hihi Si unde s-o ducem Danny?


  55. 55
    Danny:

    Inteleg ca esti in vizita la cineva?


  56. 56
    Jasmine:

    sunt in vizita la sv, danny


  57. 57
    Costelus:

    Sovata? Si tu te dai cu schiurile?


  58. 58
    Jasmine:

    ei costelus, ei sunt tot la fel de buni, doar ca nu cu aceeasi 🙂


  59. 59
    Danny:

    SV = SUCEAVA


  60. 60
    Danny:

    Andreea a plecat la munte. Ma bucur pentru ea.

    In al ei rucsacel,

    ma aflu eu,

    si cu mana fac turistilor,

    cumintel.

    Poate imi aduce o tastatura cu diacritice.


  61. 61
    Raj lt.rez.:

    Val m-a pus la punct la 22. Crede ca n-o respect, dar eu o respect… Cine-i nesuferita asta de Daria ? Cum cineva scrie cu talent, hop si ea. Ea ce a scris ?


  62. 62
    Raj lt.rez.:

    Jasmy, in ce tara esti ? Pe ce lume, cumsarzice… Coane Gelu, va iubesc !


  63. 63
    Danny:

    Raj, Valonash are doar 26 ani, este mititica, dar promite sa devina mare, trebuie sa zica si ea ceva, nu? Vrea si ea sa puna pe cineva la punct. Fii mandru ca te-a pus la zid.

    Jasmine locuieste in tara mea, Raj.


  64. 64

    domnu lt. rez Raj, eu nu v-am pus la punct, nu-mi permit, ci doar o nevinovată întrebare.
    neprimind un răspuns, îmi voi permite totuşi o concluzie. 🙂

    iar cavalerul dreptăţii, Danny, consideră că ziceam şi eu ca să mă aflu în treabă. poate are dreptate, ce tot mai vrreau şi eu pe-acilea? 🙄


  65. 65
    Raj lt.rez.:

    Dra Val, onorabile dmn Danny, nu va certati din pricina mea. Vorbesc si eu mai urat, dar ma voi corecta. Dra Val: puneti-ma la punct, nu-i bai. Va sarut pe zulufi iar pe Danny, direct pe gura, ruseste. Jasmine traieste in tara lui Danny… Cine-i Daria ? Cati ani are ? Creca-i nefututa


  66. 66
    Raj lt.rez.:

    Iar am comis-o.


  67. 67
    Danny:

    Si, pana la urma, care e concluzia, Valonash?

    Nu, draga, cum sa consider eu, doar sa te afli si tu in treaba? Tu ai demult castigat rolul tau aici, intepatoare mica si finuta ce esti.


  68. 68
    Costelus:

    Nu stiu valonas, poate sa mai rizi si sa mai vorbesti cu cineva?

    Ti-am mai zis ca-mi placi tare mult si cam doare ca te aricesti repede cind sa vorbesti cu mine 🙁


  69. 69
    Raj lt.rez.:

    Costelus, thocmai vorbeam cu Dra Val… A tras bine concluzia. Sunt un porcos la gura, dar caracterul e frumos…


  70. 70
    Danny:

    Raj, nu se cearta nimeni, stai linistit.

    Ma pupi pe gura, Raj? Cum vine asta? Vezi ca dusmanii de abia asteapta sa infloreasca prostii la adresa noastra. Pe urma, nu mai stiu pe unde sa scot palosul, de cate inflorituri vor apare. Noroc cu fetele astea ca-s cerebrale si nu cred tot ce zboara pe aici. Dar ai grija, ca nu toate.


  71. 71
    Raj lt.rez.:

    Pai thocmai asta urmaresc


  72. 72
    Danny:

    Rajulet, parsivel mic ce esti! Esti tare dragalas.


  73. 73
    Danny:

    Valonash, fetita lui taica, vino langa mine sa vorbim. Nu te ascunde. Te gasesc imediat.


  74. 74
    Costelus:

    Pacat ca val o ia uneori intr-o parte… A vorbi mai colorat nu inseamna lipsa de respect. De fapt nu inseamna nimic.


  75. 75
    Danny:

    E mititica, mai. Mai are multe de invatat. Dar imi place la ea tare mult faptul ca inteapa finut. Hai, Valonash, urca pe scena.


  76. 76

    no, voi căutaţi-mă. eu am treabă. nu cu voi, evident.


  77. 77
    Danny:

    Ha,ha, ha, ia uite la Valonash, cica are treaba, dar nu cu noi. Mare hotomana mai e.

    Dar ce, Valonash, eu iti stau in gat? Mi-am facut si poze cu una dintre gecile noi, sa ma vezi tu.


  78. 78
    costelus:

    Valonas, nu pleca, te rog …


  79. 79
    Danny:

    Lasa, ma, ca nu pleaca. O sa vina in curand.


  80. 80
    Raj lt.rez.:

    Eu chiar n-as vrea s-o supar pe dra Val, dar nu prea imi iese. Ar trebui totusi sa admita ca, pe forum mai sunt zurbagii ca mine.Acuma na, io unde sa ma desfasor ? As fi vrut s-o vaz si pe mneaei lucrand ca mine cu injuriosi… E a doua zi de Cernavoda. Dna Ana ?


  81. 81
    Raj lt.rez.:

    Aseara, Dra Val ma intreba paremise daca are ce sa invete fimea de la unu ca mine. In toamna, am auzit-o cum ii injura pe unii de varsta ei. Am auzit niste injurii din gurita ei, o amestecatura de vorbe obscene minero-soldatzesco- tiganesco-shantieresco. Am ramas blocat, interzis, nauc, stanadepiatra. M-am tuchilat, m-am facut mititel. De unde leo fi auzit, dra Val ? Ca de la mine, nu


  82. 82

    chiar aşa, de unde le-o fi auzit, domnu lt. rez. Raj? oare de la nişte forumişti care n-au unde să se desfăşoare decît în scris pe forumuri? 🙄

    mai recitiţi întrebarea, că nu aşa suna. în schimb, recunoaşteţi că în faţa fetei n-aveţi curaj să vă desfăşuraţi. dar nu de curaj e vorba, pur şi simplu, cu cei apropiaţi şi dragi aşa ceva nu se face, nu? mă rog, eu aşa ştiu… 🙄

    a, da, chiar şi pe stradă se aud des asemenea desfăşurări, dar oare cine şi le permit în gura mare? eu în niciun caz nu-i bănuiesc a fi forumişti. 🙄


  83. 83
    Jasmine:

    hm, nu stiu de ce am senzatia ca e vorba de cu totul altceva aici, care, de fapt, nu e spus :-/

    TOTOOOOOOOOO, unde umbli? intoarce-te odata din delegatia aia! 🙂


  84. 84
    Daria:

    Alexandra nu e amanta lui. nu poate fi considerată nici concurentă pentru nimeni, așa că stai liniștită. nu fi geloasă


  85. 85
    Jasmine:

    Cum Daria, pai toto asa spunea. Ca e amanta lui! 🙄 Asa o veste buna imi dai? 🙂 Atunci o sa fiu geloasa doar pe tine, ca ai vazut ca iti duce dorul.


  86. 86
    Raj lt.rez.:

    Creca ar trebui sami vaz de treaba mea


  87. 87
    Daria:

    ba să nu fii nici pe mine pentru că nu-mi duce dorul. nu crede tot ce spune el, mai ales pentru că este convins că-s Alexandra


  88. 88
    Jasmine:

    dariuta, tu il cunosti mai bine. stii cumva pe unde umbla daca nu e cu alexandra? eu ma gandeam ca e in delegatie 🙁


  89. 89
    Daria:

    nu știu pe unde umblă


  90. 90
    geluodagiu:

    Incep sa cred ca e adevarata chestia aia cu Sindromul Stockholm.

    Cand Dany m-a intrebat despre o aberatie scrisa de mine pe aici, „De ce nu l-ai pus articol? Aud?”, nu stiu de ce, mi s-a facut deodata dor de Nora.


  91. 91

    Cand de doruri ne-ntelese, e cuprinsa fata mica…


  92. 92
    geluodagiu:

    Mosule,

    Fata mica.. este cumva antonimul pentru fata mare?


  93. 93
    1Q:

    `neaţa bună, prieeeteeeeni!
    Ţin de la-nceput să vă mulţumesc pt intervenţiile salvatoare în privinţa Dariei. Mi-aţi salvat viaţa şi pt asta vă voi fi veşnic recunoscător. Trebuie să vă spun că Daria mă hărţuieşte pt că A., care-i mult mai frumoasă decât ea, mă iubeşte mai mult pe mine decât pe ea. De când A. s-a mutat la mine, Daria m-a pândit în fiecare zi la scara blocului, maşina mi-a desenat-o cu ruj (e plină de inimioare purpurii care se curăţă f greu), mă fluieră cu 2 degetele în gură .. ar face orice pt a-mi câştiga dragostea. Îi înţeleg disperarea pt că A. s-ar sinucide fără mine. De când i-am jurat iubire veşnică Geasminei, A. tot încearcă să se arunce de la fereastră. Poate că şi asta a înfuriat-o pe Daria.

    Daria, 1Q&A. îţi urează un Crăciun fericit! Te iubim! Mai mult io, că A. nu se exteriorizează iar Gei te-ar sinucide cu mâna ta.


  94. 94
    1Q:

    Mulţam de corectie. 😉


  95. 95
    1Q:

    Tastez delicat să nu zdruncin mâţa, că doarme.


  96. 96
    1Q:

    Na, fără „d”, `r-ar al reacu.


  97. 97
    1Q:

    🙂
    🙂 Gataaaaaaaaaa


  98. 98
    Daria:

    tâmpitule!


  99. 99
    1Q:

    Daria,
    Acum, serios. Şi eu te iubesc, da` parcă nu aşa cu patimă, ca tine.


  100. 100
    Daria:

    chiar mă întrebam cât o să dureze până la următoarea insultă


  101. 101
    1Q:

    Mi te imaginez ..
    Bătută cu lanţul ud, peste fundul tău cel nud.


  102. 102
    Daria:

    da. băi, te-a hărțuit, dar dacă eliminăm faptele plăsmuite de tine mai rămanem cu… hm… oare cu ce? a! nimic!


  103. 103
    1Q:

    Păi, da. Cu nimic. Îmi era dor de drăgălăşenia ta,
    de dezmierdările tale ..oof!


  104. 104
    Daria:

    și ei îi este dor de viața ei de dinainte să te cunoască pe tine


  105. 105
    1Q:

    Daria,
    Nu mai încerca să te dai pe lângă mama la biserică.
    Nu prea te suferă… ştii doar!
    Nici voce n-ai! Strici tot coru`…


  106. 106
    Daria:

    de acord cu tine. de asta nici nu înțeleg de ce mă tot pomenești. nu vrei tu să te potolești?


  107. 107
    1Q:

    Asta-i viaţa! Deh! Tu ai greşit, când ai trimis-o la furat găini.


  108. 108
    1Q:

    Te pomenesc pen` că ai lăsat bileţele cu acatiste la biserică. Le-am recuperat. Aşa că te voi pomeni veşnic.+++


  109. 109
    1Q:

    A. e nevinovată. O să-i plăteşti cu vârf şi îndesat pt ce i-ai făcut.
    Blestemat fie orologiu` şi poarta primăriei unde v-am găsit frânte de oboseală.


  110. 110
    1Q:

    -- Hai, vorbeşte-mi murdar!
    Parcă te aud.. Chiar dacă ai o voce de orcă la orga din morgă.


  111. 111
    Ana:

    Fiule,

    Termină, că te pun la colţ, pe coji de nucă. Ţi-am spus că nu aşa se vorbeşte cu fetele. 😈


  112. 112
    Daria:

    de ce să se oprească? A e învățată


  113. 113
    Daria:

    și A a blestemat momentul


  114. 114
    Ana:

    Să se oprească fiindcă-i spune mă-sa, de-aia, şi ce spune mă-sa e sfânt.


  115. 115
    1Q:

    Da` ce, mă, mami, ce, nu ea a început?
    Tu o vrei acasă? că dac-o vreeei, te ascult!
    Deşi iubesc p`alta.. mă sacrific. 🙁


  116. 116
    Daria:

    ar mai trebui să-i explice ma-sa cum e cu facerea de bine și cu futerea de mamă, că n-a înțeles. asta l-ar scuti de multe dezamăgiri


  117. 117
    Ana:

    S-o iei, dac-ai ruşinat-o!


  118. 118
    gelu odagiu:

    Toto, 1Q, Alexandra, Daria, A, Geasmina…incerc sa inteleg ceva dar in zadar. Credeam ca e ceva de inteles, daca discutiile se poarta aici. Sau…?


  119. 119
    Ana:

    I-a explicat ea pe larg suprapunerea perfectă dintre facerea de bine şi incest, dar el are uneori nişte propensiuni oedipiene, naturale, altfel. 😀


  120. 120
    1Q:

    O iau, na! Numa` să vezi ce-o s-o zdrenţuiască Gei a mea, când o pune mâna pe ea. Stai să vezi! Numa` stai! Stai, stai!
    Aha..


  121. 121
    Ana:

    Gelu,

    Şezi calm, Gelulare, că nu e nimic de înţeles, brodăm pe marginea unui delir, nimic mai mult. O joacă altfel.


  122. 122

  123. 123
    Daria:

    ba nu. mie place că o calcă în picioare. de ce să nu facă ce simte? eu nu sunt de acord cu reprimările


  124. 124
    1Q:

    Nu e delir, mami. De ce vb aşa? Daria e şi ea om, cred .. nu-ş` . O fi, n-o fi, reacu ştie!


  125. 125

  126. 126
    1Q:

    Ø _____________Ø?


  127. 127
    1Q:

    Bănuiam io, hmmmm…!


  128. 128
    Ana:

    Daria,

    Văd şi vedem toţi limpede dezacordul tău ferm în legătură cu reprimările. Dar nici nu-l pot lăsa să şoseţească fata. L-am educat să fie gentilom.


  129. 129
    1Q:

    Mami, tu ce zici, s-o iau? 🙂


  130. 130
    gelu odagiu:

    Ana,

    vad ca ti-ai insusit morala cu „ma-ta”, „ma-sa”, „tac-su”. Sa stii insa ca eu intelegeam ce vrei sa spui si cand foloseai „ce mai face mata?” in discutiile cu cei apropiati tie. Acum, parca tot folosind noua varianta, incerci sa acoperi, precum pisica, vechea modalitate de scriere. 🙂


  131. 131
    Ana:

    Gelulare,

    Care, brother, veche modalitate? 🙄 Zi şi tu mai clar, ca pentru mine. Şi despre ce însuşire vorbim? Ce morală?


  132. 132
    Danny:

    Eu nu inteleg ce-i cu spectacolul asta intre Verzelius si Daria. Se alearga, se fugaresc, se injura pe unde se gasesc. Habar n-am cine e Toto, stiu doar cine e Habarnam, atat.

    Verzelius, tu canti in formatia Steelborn?


  133. 133
    1Q:

    Dom gelu,
    Dvs, ce ziceţi, Daria mă iubeşte? Că-s cam nehotărât, aşa..
    Cică aş fi ruşinat-o..


  134. 134
    Ana:

    S-o iei, risipitorule, s-o aduci în pridvor, să-i fac ritualul de aspersiune, cu agheasmă şi busuioc.


  135. 135
    Ana:

    Danny,

    Dacă-mi permiţi, în trupa Steelborn cântă fratele meu, 1Q nu e fratele, ci fiul meu.


  136. 136
    Daria:

    eu zic să continui. dezlănțuie-te! toarnă toate jignirile până îți găsești altă ocupație. să știi că atingi o coardă sensibilă, deci nu e degeaba. eu îți urez spor cât carul!


  137. 137
    Ana:

    Daria,

    Lasă-mă să-mi potolesc băiatul, te rog. Când îi fi muierea lui cu acte şi cu nuntă, nu m-oi amesteca. Până atunci, el ascultă de mumă-sa.


  138. 138
    1Q:

    Danny,
    Salut!
    Nu. Cânt, da` doar la duş, până-mi bat vecinii-n perete.


  139. 139

  140. 140
    1Q:

    Aşa, mami, aşa..Sparge-i mufa!


  141. 141
    1Q:

    Daria,
    Te-aştept diseară la portiţă. Pe întuneric n-arăţi chiar aşa rău. Nu uita de parfiuum.
    😉


  142. 142
    Daria:

    de ce? eu îl fac să se simtă mai bine. îi provoacă o plăcere incredibilă s-o umilească


  143. 143
    Costelus:

    Amor pe blog. Sau laba, dracu’ stie ce-o fi. 😀


  144. 144
    Ana:

    Fiule,

    Acas’! A-cum! La Psaltire, de la 22 la 35.

    Dana,


  145. 145
    Ana:

    Daria,

    Dacă-mi dai voie, ştiu eu mai bine cine şi ce-i provoacă plăcere, dar cât priveşte incredibilitatea, da, aici ai toată dreptatea din lume şi-o halcă din orbită.


  146. 146
    gelu odagiu:

    Ana,

    Se poate sa ma insel sau sa nu am o memorie buna.

    In niste postari mai vechi ale tale, cand explicai cum te adresezi celor apropiati cu „mata” ca mod familiar(uneori si familial) de adresare, scriai fara cratima. Acum dupa morala facuta de baietii aia cantareti, folosesti „ma-ta”. Sper ca acum m-ai inteles(cu rezerva ca ma pot insela).

    Cu stima, al tau „brother”, Gelu!


  147. 147
    1Q:

    Costeluş,
    E doar un troc sentimental.
    Deocamdată sunt cu A. Daria va veni la mine după ce mă cere de la mama..
    Mi-e milă de A.! 🙁


  148. 148
    Danny:

    Ana, 1Q este fiul tau? Hm! Traiesc s-o aud si pe asta. Daca tu ai 39 ani, fiul tau cati ani are?

    Daria, cine este?


  149. 149
    Ana:

    Big Brother,

    Niciodată n-am scris fără cratimă. Dacă-mi aduci exemplul, îl mănânc. Brother, sunt (şi) lingvist de meserie, pe lângă alte câteva defecte. 😀 Dar, da, aia ai ţinut foarte bine minte, apropiaţilor aşa le spun, atunci când mă refer la mamele lor: mă-ta. Şi fratelui meu de sânge, asemenea. 😉


  150. 150
    Edle:

    Gelu, Ana n-a scris niciodata fara cratima.


  151. 151
    Nora:

    Domnule Odagiu, Ana n-ar fi scris fara cratima nici schinguita si arsa cu tigara. Brrrr!


  152. 152
    Danny:

    Ei, Gelu, ai vrea tu sa fii fratele ei, chiar si cu ghilimele puse. Mai ia tu o pauza, Gelulare. Ce misto iti suna numele. Tot meritul ei.


  153. 153
    Edle:

    Ah, raspunsesi si tu. 😆


  154. 154
    Daria:

    așa. fie-ți milă. da’ spune și de ce. înșiră-i toate defectele. fă o listă, ca să fii sigur că nu pierzi nici măcar unul.

    încep eu. e urâtă cu draci, proastă de băune, paranoică, neverosimilă, indiscretă……… tu scrie pe puncte


  155. 155
    Daria:

    păi ori suntem serioși ori nu mai suntem?


  156. 156
    Ana:

    Danny,

    1Q este rodul sau plodul, cum vrei, unei iubiri din tinereţile mele extrem de verzi. Ce să mai, adevărul este că l-am făcut la 14 ani jumate, în vacanţa dinspre a VIII-a către a XIX-a. Ăştia ne trimiteau toamna în practică agricolă, iar pe-acolo, na, se mai consumau şi semiamoruri. 😳 Vezi şi tu ce plin de viaţă este, iar asta tocmai pentru că a fost realizat de părinţi adolescenţi.


  157. 157
    gelu odagiu:

    Ana ,

    Spus mai simplu. Eu scriu destul de prost, cu multe greseli. Din acest motiv pun intr-un sertar al memoriei, cateva greseli ale altora. Motivul? Cand careva ma corecteaza(rau intentionat), sa pot spune si eu, cu exemplele din sertar, -Ba pe-a ma-ti!(sau „mati”, ca nu sunt sigur cum e corect)


  158. 158
    Jasmine:

    Dariuta, poti sa intri si tu in familia noastra. Eu te primesc. As vrea sa stii care e randuiala aici. Eu sunt prima si deci, sa nu uiti ca am acceptat pentru ca mie mi-a placut de tine ca am putut sa colaboram si pentru ca imi povestesti ce-i cu el.

    Alta randuiala, trebuie sa-mi fi mie supusa, nu lui. Trebuie sa astepti la rand dupa mine, pentru ca eu am intotdeauna intaietate. Rochite poti sa iti iei tot atatea cate am eu, cu mentiunea ca eu aleg si pentru tine.

    Hmm, ar mai fi dar restul intra la clauza: si orice altceva e nevoie.

    Hai vino sa te imbratisez!


  159. 159
    Ana:

    Daria,

    Serioşi, cum dracu’! Iată, m-am gândit cum anume ai reacţiona tu, iubito, dacă te-aş invita în bucătăria mea roşu-oranj. Crecă n-ar ajunge cinci miligrame nici în prize dese la juma’ de oră.

    Doamnelor,

    Aşa, reperaţi-mi onoarea. Da’ nici o mastică n-ar strica. 😆


  160. 160
    Edle:

    „Sunt 4 i in mortii ma-tii” 😆


  161. 161
    gelu odagiu:

    Buna seara, Nora!

    Imi era dor de tine. Nu stiu de ce.


  162. 162
    Jasmine:

    TTOTTOOOOOO cum adica esti cu A.???????????? 😥


  163. 163
    Ana:

    Gelulare,

    Adă exemplul, rogu-te. Maximum de eroare ce poţi găsi la mine este greşeala de literă, cacumsarzice typo. Dacă tu te referi la momentele când am scris intenţionat aglutinat, atunci dă-mi voie să fac o plecăciune şi să râd cu lacrimi. 😆

    Tu, da, scrii cu foarte multe greşeli, dar asta nu mă împiedică pe mine să te citesc şi nici nu te cataloghez în vreun fel din acest motiv, în ciuda deformărilor profesionale pe care, recunosc, le am.

    Numai că am un pont pentru tine: pune virgula acolo unde-ţi cere urechea muzicală. E o chestiune de ritm. Nu vor fi schimbări spectaculoase, dar îmbunătăţiri vor fi. 🙂


  164. 164
    Ana:

    J,

    Altă nebună! 😆 😆 😆 Te pretezi, ha? 😆


  165. 165
    Jasmine:

    Nora, bonsoir! esti tot pe partii?


  166. 166
    Ana:

    Dana,

    Or fi, dar nu sunt ai mei, eu nu înjur de repausaţi niciodată. 🙂 Nebunooooooooooo! 😆

    Clar, ne-a lovit filoxera.


  167. 167
    1Q:

    🙂 Nu se poateeeeee.. Gei, cekerap!
    🙂 Piua, viu imîdî, cre` că mor!


  168. 168
    Jasmine:

    Ana, :p garderoba i-o aleg eu si asteapta pana cand ma plictisesc eu 😀


  169. 169
    Ana:

    Nora, darling,

    Venişi tu fix când plec eu. Futu-i! Pardon.


  170. 170
    Jasmine:

    Si de tuns, tot eu o tund. Ca sunt o dragalasa si o galesa! 🙂


  171. 171
    Edle:

    J, cum, zero? 😀


  172. 172
    Jasmine:

    Fugi, mami, fugi, ha! dupa ce aduci si a doua nevasta! 🙄


  173. 173
    gelu odagiu:

    Daria,

    multumesc pentru corectie! se vede de la o posta ca nu e facuta cu rea intentie.

    Stiam eu ca am probleme cu iurile.


  174. 174
    Jasmine:

    edle, foaaaarte fumos! asa cum ii place lui tootooo! 😀 😀 😀


  175. 175
    Costelus:

    Interesant romanul!

    Poze nu puneti? 😀


  176. 176
    Edle:

    Gelu, in niciun caz. 🙂

    Da’ eu nu-s Daria, Doamne fereste!


  177. 177
    Danny:

    Corect, Ana, si eu am fost de nenumarate ori in practica agricola, toamna, si mi-aduc aminte cum culegeam rosii. Printre rosii mai gaseam si cate un amor, din acela tineresc, spornic, numai ca mie imi dadea cu virgula de fiecare data. Adica, nu iesea pe de-a’ntregul, nu stiu cum sa zic.

    Da, il vad cat e de vioi, are si piostoale si bici si partie si de toate.


  178. 178
    Jasmine:

    acuma sa-i caut si un parfum buuun ca sa aiba toto o amintire de neuitat


  179. 179
    Jasmine:

    si o familie fericita are, danny. nu vezi?

    ma uit mai tarziu la poza marita si iti spun. ca e superb acolo, asta-i clar


  180. 180
    Jasmine:

    costelus, pozele le desenezi tu 🙂


  181. 181
    Danny:

    Nora, manca-ti-as ceafa cea frumoasa, te salut, draga mea! Cum e pe partie? Tu stii ce dor aveam de tine? Chiar ma intrebam, Nora a plecat si a lasat casa vraiste?

    Te distrezi bine, Nora? Te-ai intalnit cu Andreea? Vezi ca Andreea ma poarta in rucascul ei, iar eu fac cu mana la toti turistii pe care-i vad. Sunt tare cumintel in rucsacel.


  182. 182
    gelu odagiu:

    Ana,

    Multumesc frumos, pentru pont! Cand poti, mai da-mi unul, sa le pun in picioare si voi scrie ca o balerina.


  183. 183
    Ana:

    Doamnelor,

    Nu exageraţi cu artificiile. Lăsaţi fata natiurelă, că io aşa l-am învăţat: să aprecieze ceea ce este genuin: frumuseţea, parfumul, demenţa în forme pletorice, în imensă varietate, iluminatul al giorno, mă rog, chestii din astea burgheze.

    All,

    Vă sărut. Plec. Seară cumincioară! 🙂


  184. 184
    Jasmine:

    Ti pup, Ana-mea! Seara magnifica!


  185. 185
    Costelus:

    🙁 🙁

    Vleau poze!!!


  186. 186
    gelu odagiu:

    Edle,

    Scuza-ma pentru confuzie(ma incurc in atatea nume). Important e ca si daca am gresit andrisantu’, ai primit scrisoarea mea de multumire.


  187. 187
    Daria:

    ai scris textul ăsta ca pretext ca s-o mai calci puțin în picioare și te-ai împotmolit pe drum. să-ți fie rușine! nu faci treabă bună!


  188. 188
    Danny:

    Jasmine? Mai esti pe blog? Fa-mi semn cu mana, daca esti. Iti trimit aici cabana mea, numai daca esti.


  189. 189
    Jasmine:

    iuhuu, dannyyy, / 0 /


  190. 190
    gelu odagiu:

    Daria,

    La mine se refera postarea ta 187?(ca iarasi mapierd printre semnaturi)


  191. 191
    Costelus:

    Daria, vrei sa te razbuni pe „Toto”? Pune niste poze cu el! 🙂


  192. 192

  193. 193
    Jasmine:

    danny, mercic. nuanta aia de roz de la casuta e preferata mea, si zapada asta neatinsa. si sunt si turturi le ferestre. acum am cazut in visare 🙂


  194. 194
    1Q:

    ups! Natiurelei i-a scăpat un scris de buţulicî!
    Îu-îu-îu, şi, refren: Ptiu, `nca-l-ar bubili pe fundu` gârlii!
    E doo-ntrunu` care face pe nebunu`.
    Ptiu-ptiu! sguibînzân. +++ şi-o mă-tanie.

    „Dacă păcatele noastre nu sunt iertate, atunci vom petrece eternitatea suferind consecinţele acestora (Matei 25:x=0,54; Ioan 3:x=0,08)” +++. Amin.


  195. 195
    1Q:

    Daria,
    Te aşteaptă Geasmi-mea in foaier să-ţi dea o rochiţă cu buline corolate.


  196. 196
    Danny:

    Ma bucur, Jasmine, ca esti in ton cu mine. Tot ce-ti place tie, imi place si mie. Eu visez de multe ori. Suntem in acelasi vis.


  197. 197

  198. 198
    Jasmine:

    Toto meu iubit si unic si ratacitor prin delegatii,

    Daria nu are loc in foaier. Am lasat vorba sa o lase sa astepte la usa sub streasina ca sa nu stea afara in ploaie


  199. 199
    1Q:

    Daria,

    Te pomeneşti, că,..


  200. 200
    Jasmine:

    rochitele astea sunt urate.ei i-ar sta foarte bine intr-un sac de coceni pana-n pamant si tras pe cap


  201. 201
    1Q:

    Gei-meo, te rog din sufleţelu` meu mic şi cocoşat, fii blândă cu ea! E şi ea o biată oamă.
    Dacă n-ar fi existat, trebuia inventată, cumva,..altfel, muream. Rămâneai văduvioară.


  202. 202
    Jasmine:

    iubitul meu padisah, raza ochilor mei, casa a sufletului si inimii mele,

    mai blanda prima sotie nu gasesti in tot tinutul pamantean si mai sus, in toate galaxiile vazute si nevazute, stiute si nestiute, gandite si negandite


  203. 203
    1Q:

    Tu, ca prima rază ruptă din retina mea cicoare,
    iasomie înflorită,
    Tu, copilă preacitită, preacinstită
    Ce mă târâi în urgie spre ispită
    M-ai convins, ca-ntâia oară
    Când veneai cu sacu’n spate, de la moară.

    Acu`i bine, spatele-mi suportă munca
    Tot aşa, cum suportă porcu`..şunca


  204. 204
    Jasmine:

    mie-mi place sunca cu rosie tuguiata de gradina de munte si cu paine facuta in vatra 🙂 :* <3


  205. 205
    1Q:

    E, na! Şi dacă roşia n-are ţugui?


  206. 206
    1Q:

    Pâinea îngraşă. Şunca se depune. Roşia e la Montana.
    Cată lumea aur să îl bage-n gură, cică-i bun şi la dantură.


  207. 207
    Jasmine:

    pentru mine soiul cu tugui e cel mai gustosi si cu paine aburinda si cu sunculita 🙁

    si ai putea sa-mi iei si mie un colier din aur ca sa fiu mai frumoasa si sa-ti tresalte inimioara cand ma privesti
    :Ppp


  208. 208
    Costelus:

    Lasa piinea, treci la dans din buric! 😀


  209. 209
    Jasmine:

    costelus, tb sa mai pun un rand de sunculita ca sa se unduiasca buricul mai cu gratie, ca o barca pe valuri 😀


  210. 210
    1Q:

    Nu. N-aş putea să te mai privesc. Colierul mi-ar aminti de ..de (mă scuzi, m-au podidit lacrimile) da, de munca grea a ortacilor să-l scoată la lumină sub formă brută, la cianurile din fluxul tehnologic, la tonele de steril ce sufocă iasomia pură, din natură..
    Nu, nu pot! Inimioara îmi tresaltă oricum când îţi adulmec mireasma vorbelor ..ete:


  211. 211
    Jasmine:

    aici cam ai dreptate, tot ce e steril sufoca iasomia 🙁 da’ un sirag de floricele macar 🙁


  212. 212
    Jasmine:

    e a mea inimioara aia chinuita de medicul ala uracios? :-/


  213. 213
    Daria:

    cel mai bine ar fi s-o bagi într-un beci, ca s-o poți linșa când vrei. să-i bagi degetele în priză, s-o arzi cu țigara, s-o biciuiești, s-o ții cu capul în jos până i se face rău. găsești tu torturi. și s-o privești cu satisfacție în timp ce faci asta și să râzi sadic și s-o scuipi. ca să te simți și mai bine. fă tot ce-i necesar ca să fii satisfăcut


  214. 214
    1Q:

    Gei,

    Flori de cireş.


  215. 215
    1Q:

    Au! Daria,
    Nu e o idee rea! Da` n-o scuip.
    O să o rog să-mi vorbească urât, nu ca tine, tu eşti un îngeraş.


  216. 216
    1Q:

    ..Şi nu fumez.


  217. 217
    Daria:

    halal bătaie de joc! la ce dracu’ te-ai mai obosit să scrii textul ăsta dacă nu ștergem podeaua cu ea?


  218. 218
    Nora:

    Bine v-am regăsit! Bine, sănătoşi? 🙂


  219. 219
    1Q:

    Hai, măăăăăă, Daria, măăîîî! Nu fi mopul lui Dorel!
    Aşa-s io, mai filotim, ce vrei..


  220. 220
    1Q:

    Seara bună, Nora!
    Io, da, de Daria îmi fac griji degeaba..


  221. 221
    Nora:

    Uf, săraca. Tot cu minţile tulburi e? Leagăn-o şi tu uşor, i-o mai trece… 🙄


  222. 222
    Jasmine:

    Nora, nu vrea sa-mi ia colier dan haur! ce zici, ‘alal sa fii nevasta!


  223. 223
    Nora:

    1Q, bagă-ţi minţile în cap! Colierul e musai! Măcar un „lănţic finuţ”! Nevasta nu-i nevastă doar cu verigheta! Un colier, o „brăţărică”, un „ineluş” sunt de la sine-nţelese!


  224. 224
    1Q:

    Am hâţânat-o cre` că prea rău. Şi-i e, parcă, mai rău. Fizic.


  225. 225
    Jasmine:

    Asa, Nora, explica-i si tu! Un lantic finut lat de 1 cm doar si in filigran


  226. 226
    1Q:

    Păi, cum să fac: găsisem pe stradă un medalion cu irizaţii de smarald şi când să-l ridic, hop! trăsei de-un lănţic. Da` cre` că era vrăjit de Daria, că nu-l puteam dezlipi de pe aslfalt. Mi-a făcut vânt un tuberculos de acolo, cică e zona lui..


  227. 227
    1Q:

    Bine-bine.. ucideţi-mă! too-ot Daria mă iubeşte mai mult!
    Ea n-a cerut nica!


  228. 228
    1Q:

    E, oleac` din torturi. Dulciuri.


  229. 229
    Jasmine:

    cine te ucide? eu te iubesc si vreau lanticul tot pentru tine ca sa ma iubesti mai mult 😥


  230. 230
    1Q:

    D`astea..de cofetărie. Modestă.
    Nuuu ca Gei-mea, aur. Pfff!


  231. 231
    Jasmine:

    de ciocolata


  232. 232
    1Q:

    Bineee. O să-mi fac o extracţie de măsea aurită (a de minte) pt lănţug. Aaaaaaaaaaah! femei-femei..


  233. 233
    Nora:

    1Q, nu gândeşti deloc în perspectivă. Investeşte, omule! Produsele de cofetărie sunt perisabile, efemere. Ia şi tu aur, titan, staniu, wolfram, chestii de-astea!


  234. 234
    Jasmine:

    bine, sa nu mai spui ca daria te iubeste mai mult! Promiti? 🙁


  235. 235
    1Q:

    Păi, poftim investiţie! Luat aur din guriţa mea mică şi dulce şi atârnat la un gât care face gât să-i iau chestii care ar fi stat tot aşa bine şi la mine. Nu mai socotesc manopera..


  236. 236
    Jasmine:

    acu’ ca mi-a daruit maseaua de minte a’ din aur, nu o sa mai gandeasca nici in perspectiva nici in trecut. o sa ma iubeasca si pe mine, in sfarsit, macar un pic smiork smiork


  237. 237
    1Q:

    A de minte..ca Pinocchio!


  238. 238
    Daria:

    ba ți-am cerut să nu mă mai pomenești. da’ eu spun, eu aud. adică eu scriu, eu citesc, eu înțeleg


  239. 239
    1Q:

    Bâlc! Bâldâbâc!
    Fără măseaua de minte,
    Uite cum mă ţine minte!
    Bine că am cu ce te minte..

    Chiar că nu am multă minte.
    🙂


  240. 240
    1Q:

    Da, Daria, daaaaaaaaaaaa. Da-Da şi Da.
    Ai înţeles, în sfărşiiit, Doaamnieeee, pupa-ţ-aş tălpicili..+++


  241. 241
    Jasmine:

    !Q, si eu te iubesc, stii tu! :*


  242. 242
    1Q:

    Ştiu, Gei-meo, ştiu!
    Ca-n prima zi!


  243. 243
    Daria:

    câtă dragoste! te apucă greața


  244. 244
    Jasmine:

    dariuta, trece cu triferment


  245. 245
    Nora:

    Jasmine: 😆

    Daria: scuză-mă. Am uitat să te salut. Bună seara. Ce mai faci?


  246. 246
    Danny:

    Jasminut? Ce faci, draga? Te iubesti cu baietelul Anei? Asta e copil de 20 ani, tu ai 36. Ce facem aici?


  247. 247
    1Q:

    Daria,
    Oi fi niţel gravidică! Tulai, Doamne,..ce făcui?


  248. 248
    1Q:

    A? cum? aeio, tuenti? Li-lii, fatooou..


  249. 249
    Jasmine:

    e barbatul meu, nu mai stii cand ne-am luat? n-ai fost la nunta??! si eu am douashun’ un an doar diferenta 🙁


  250. 250
    Daria:

    bună seara, Nora


  251. 251
    Daria:

    ai 21? păi o să vă înțelegeți


  252. 252
    Jasmine:

    zici tu, daria? 🙄 multumesc, dariuta, nici nu stii ce piatra mi-ai cules de pe inima! sper si eu din tot sufletul <3 :*


  253. 253
    1Q:

    Mie mi-a luat un bolovan..
    Ai văzut ce inimă mare am.


  254. 254
    1Q:

    Noapte buna!


  255. 255
    Costelus:

    Colieru’ vine la pachet cu biciusca, nu?


  256. 256
    Daria:

    noapte rea!


  257. 257
    Daria:

    am primit poză cu tine de la Andreiu’. asta am uitat să ți-o spun

    hihihihiiiiiiiiiiiii


  258. 258

  259. 259
    Daria:

    n-am înțeles ce treabă ai tu cu covrigul ei și cum îți permiți să rozi la el, da’ clar ai nevoie să ronțăi la ceva


  260. 260
    sictir:

    iar sunt eviscerată. te rog să-mi lași măcar plămânii, că de ăia nu mă pot lipsi.

    da’ poza pe care o aveai la gravatar când mi-ai făcut-o?


  261. 261
    1Q:

    Daria,
    Nu-mi mai placi. Aş fi continuat distracţia, da` nu sunt fan Naomi. Bleah! Prea aluneci în jos, spre sictir.. eviscerată, mumificată, evadată din cripta spartă, dintr-un cimitir. Brrr!


  262. 262
    Danny:

    Verzelius? Explica-mi care e treaba cu fetele astea eviscerate? Zau ca nu inteleg nimic. Ce vrea Daria de la tine?


  263. 263
    1Q:

    Daria?
    E un joc, Danny. Sudoku.


  264. 264
    Danny:

    Sudoku? Cum se joaca asta?


  265. 265
    Daria:

    eu cred că Alexandra e 5 în unu. are mai mult de două personalități


  266. 266
    Daria:

    deci tu nu vrei să pricepi că nu sunt Alexandra


  267. 267
    1Q:

    Danny,
    Ce e jocul?
    O grilă cu reguli simple într-o complexitate de soluţii.
    Daria începe să trişeze stângaci şi cre` c-o-mpuşc ori îi dau un pumn în gonadă de vomită 5 luni, 3 săptămâni şi 4 zile zmocuri de floori şi flăcări.


  268. 268
    1Q:

    Piua, 3 h, 54 min si 12 sutimi.
    Daria,
    Aşteaptă-mă! te voi opera niţeluş pe partea cenuşie, eviscerată. Nu cred că te descurci doar cu plămânii.


  269. 269
    Danny:

    Verzelius, si eu ma jucam cu „ma-ta” si cu toata gasca de aici prin 2011. Dar ce jocuri aveam…………..Toti participam la joc, fiecare mai inventiv. Toti eram buni si foarte buni, Nora era data naibii, avea replici de te punea in cur. Asa am indragit-o. Mi-e dor de acele jocuri.


  270. 270
    Daria:

    260

    da’ cine te eviscerează, dragă? am dat eu detalii prea personale? am spus că îți ții mâna pe un sân când nu poți să adormi? sau că îți place să te uiți la ceva colorat când înveți? sau că vara dormi dezbrăcată? nu!


  271. 271
    Daria:

    sau că ești exasperant de minuțioasă? că îți place să citești noaptea doar cu lampa aprinsă? că dacă dulcele nu are ceva cacao nu te saturi? am spus eu vreodată?! nu!


  272. 272
    1Q:

    Bine ţi-ai revenit, Daria!
    Ce fai maci?


  273. 273
    1Q:

    Danny,
    Şi ce s-a întâmplat de nu vă mai jucaţi?


  274. 274
    Jaco Pastorul:

    Fiecare are de purtat un razboi! Grabiti-va sa nu va prinda anul nou cu lucrurile nerezolvate.


  275. 275
    1Q:

    Eu nu sunt războinic. Adică, nu mai sunt. Am îngropat securea ştirbită de oase grele, definitiv. Amu-s paşnic şi emotiv, îmbătrânit `nainte de vreme. Câteodată mai vine o Daria şi mai încearcă o resuscitare. Da` fără convingere, fără energie.
    „Pax melior est quam iustissimum bellum” cum se zice la mine pe ulicioară..


  276. 276
    Daria:

    dacă îngropai securea nu o mai pomeneai pe Alexandra


  277. 277
    Daria:

    și nici nu vrei să înțelegi că n-ai făcut decât să adaugi, nu să iei


  278. 278
    1Q:

    Daria,
    Care parte n-o înţelegi din „jetem, da` nu prea sunt convins”? a?


  279. 279
    1Q:

    din: adicătelea doi puncte: aşa..


  280. 280
    1Q:

    ori aşa :, ori aşa .. oblic, nu`s poa`


  281. 281
    Daria:

    te lămuresc eu. nu ești


  282. 282
    1Q:

    Cine eşti tu?


  283. 283

  284. 284
    Daria:

    gata, prea multă atenție! vine Jasmine și se supără


  285. 285
    1Q:

    Bine că i-ai prins frica! 🙂


  286. 286
    Daria:

    foarte urât ce faci tu


  287. 287
    1Q:

    Mna! Fac aşa cum sunt..ce,

    Oi fi tu fro frumuseţe!


  288. 288
    Danny:

    Ce s-a intamplat de nu ne mai jucam? Intotdeauna, in jocul nostru, a trebuit sa fie cate un goc voios, altruist, monosilabic, orbit(wrigley)de iubirea pe jocul nostru si a trebuit sa bage drepte. Nu dau nume, dar toti sunt de pe aici si de pe platforma. La inceputuri, Cosa era foarte rau, era balaurul suprem, nu inghitea pe nimeni, in afara de „ma-ta” si de Nora. Numai pe ele doua le iubea, numai cu ele dorea sa vorbeasca, sa se joace si, in cele din urma, sa le supuna definitiv iubirii lui necrutatoare, inlantuite.

    Intre timp, am aparut eu pe platforma si m-am batut secole cu balaurul pana l-am doborat. Eu am introdus democratia pe platforma, dand sanse oricarei fete sa se afirme acolo, le-am dezlantuit pe Nora si pe „ma-ta”, tanara fiind pe atunci, si le-am dat redat increderea in democratie. Cu timpul, Cosa a imbatranit, s-a mai cizelat, nu mai vorbeste urat.


  289. 289
    1Q:

    Hm..
    Păi, continuă! Faith 4 more..


  290. 290
    Danny:

    Iti place, copile, povestea mea adevarata? Intr-o zi voi scrie o carte despre Pandora’s si despre personajele de acolo.


  291. 291
    1Q:

    N-ar fi o idee rea. Cam aşa ar fi?


  292. 292
    Danny:

    Intotdeauna se gaseste si un sfarsit!


  293. 293
    1Q:

    Un sfârşit poate fi un nou început.. nu ştiu, nu mă pricep.


  294. 294
    1Q:

    Am ratat Apocalipsa. Nu ştiu quo vadis..


  295. 295
    Danny:

    Intotdeauna un sfarsit poate fi un nou inceput. Pentru unii da, pentru altii nu.


  296. 296
    Danny:

    Nu-i nimic, va veni urmatoarea. Nimic nu se rateaza!


  297. 297
    sictir:

    ba nu sunt minuțioasă. de ce induci lumea în eroare?


  298. 298
    1Q:

    sictir,
    Te roog, ieşi de sub tir, că te vreau direct, în ţinta mea de tir.

    Nu mă lua-n sictir cu.. „hai`napoi în tir”, că te duc, fix la un tractir!
    iuartaired?


  299. 299
    Danny:

    Schiller canta foarte misto. Am zeci de melodii.


  300. 300
    1Q:

    id.. saucumdracuseciteste


  301. 301
    1Q:

    Danny,
    Majoritatea sunt tematice.


  302. 302
    1Q:

    Am zis că asigur coloana sonoră, în f-cţie de chat.
    Acum e aşa silenzio .. 🙁


  303. 303
    Daria:

    297 ba ești.

    nu o să-ți vorbească. îți spun eu că-i epuizată și o dor…rotunjoarele 😀 (așa le zice ea) dar nu-i treaba ta (tot vorba ei)


  304. 304
    1Q:

    And..

    http://youtu.be/HaDxk4XadC4

    N.bună/readracu`s-oia!
    Vă pup, pa e Daria!


  305. 305
    1Q:

    vîu mamii lui..


  306. 306
    sictir:

    purtătoarei mele de cuvânt

    http://www.youtube.com/watch?v=htbkhqSU1Pk

    preferații mei. acum du-te și culcă-te


  307. 307
    sictir:

    auzi la ea! nu mă mai doare nimic


  308. 308
    1Q:

    „`” luaţi-l de la dracu..


  309. 309
    1Q:

    ..şi puneţi-l la vîu..


  310. 310
    1Q:

    `ai sictir! mai du-te reacu!


  311. 311
    1Q:

    Din partea casei..


  312. 312
    sictir:

    Jasmine, eu sunt Alexandra. Vreau să-ți spun și eu că 1Q mă iubește cât iubesc eu măruntaiele fierte sau cârceii. Dacă ai citit ce a scris până acum și printre rânduri, ai înțeles asta. Nu se mai satură să spună cât de neimportantă am fost și sunt pentru el și mai ales câtă greață îi provoc. Am priceput demult, dar las’ că-i bine să tot repete ca să nu uit. Eu nu am citit nimic din ce-a scris, mi-a făcut Daria un rezumat doar, ca să știu.

    E tot al tău. Enjoy it!


  313. 313
    1Q:

    Etea, câta morman de ..ulă venită târâş pe gură! Ce-ai bre?
    `ai sictir, Ale! ce te dezlănţui aşa? Ce nu
    ţi-a convenit la mine? Hai, spune măscări.. că o am mică, s.a.m.d…răzbună-te!
    Daria mă iubeşte. Aşa, şi? Otrăveşte-o, că te cred în stare!
    Huăăăîî.. ce naşpetă de amantă! Te urăsc!
    2 bulumace. Nu v-aş mai fi cunoscut!
    Pfff!

    Pfff! Huideoooo..


  314. 314
    1Q:

    Geasmi,
    Alea 2-s la pastense. Gata. Mă jur că nu le mai fu..găresc inzăfiuciăr. E şi-ali naibii de urâte..


  315. 315

  316. 316
    1Q:

    Simandicoase.


  317. 317
    sictir:

    da, Jasmine, sunt și urâtă cu draci, printre altele. întreabă-i ce prieten vrei, la întâmplare


  318. 318
    1Q:

    E, am exagerat! scuze, aşa, în sictir.. am cunoscut şi mai urâte!


  319. 319
    1Q:

    Tu eşti, doar, aşa, în sictiru` ..mna, nu zic aşa ceva!
    Mi-e luşiiiineee..


  320. 320
    Jasmine:

    Bonsoir! 🙂


  321. 321
    Jasmine:

    Voiosi, sanatosi? Alexandra, imi pare bine de cunostinta! Ati petrecut bine cat timp eu mi-am indeplinit rolul administrativ de nevasta?

    !Q, le-ai tratat si tu cu ceva? o prajiturica, un serbet, un lichior de ciocolata, o apa rece de izvor?


  322. 322
    1Q:

    Bien venu, ma cherie, Geazmi! Dă să te pup! Să-ţ povestesc ce-am păţiiit!
    Alea 2, D&A, m-au făcut ca la uşa cortului.. aproape că m-au înjurat de mama, câte nu mi-au zis..numa` trucaje neadevărate! Ele, cică, e tru!


  323. 323
    1Q:

    Gei,
    Să nu crezi nimic..e rele, ali reacu!


  324. 324
    Jasmine:

    🙁 toto, hai la mine in brate sa-ti oblojesc ranile, gata trece


  325. 325
    1Q:

    Iute-acu`, Gei-mio! `nca-ţi-aş ruju` de sub nas, de pe mustaţă!


  326. 326
    Costelus:

    Da ma 1Q, ne-ai dat o lectie. Asta e reteta, fu si dupa aia pa. Daca stai mai mult se ingrasa prea tare. 😀


  327. 327
    1Q:

    cum se aude: mnţok-muak-mnţoc!


  328. 328
    1Q:

    Costelus,
    Aolio, eşti voyeur-ist?
    Tata a fo tractorist, apoi manichiurist..
    Mama, medic legist. Asta-ţi spun că-s masochist.


  329. 329
    Jasmine:

    Da’ spune, toto, unde-ai fugarit fetele? mai stateam si noi putin la un fursec, au plecat asa in pripa


  330. 330
    1Q:

    Acu` după toate cele..parcă îs niţel cam trist.
    Geasmi, dă-mi un ametist, parc-aş fi un biet solist..cu aură de artist, rasist..
    🙁 🙁 ma-maaaaaaa..


  331. 331
    Jasmine:

    ‘ai vin’ la mine sa-ti sterg lacrimile si nasucu’ 🙂


  332. 332
    1Q:

    Geazmi,
    Habar n-am cine sunt, ce-au vrut, cert e, că, m-au cam..fuuuu
    rat. M-au scos cu forţa de sub pat. Nu-s vinovat.
    Dacă, da, am în Rai înc-un păcat, dar cre`că Domnu`..m-iertat.
    Erau 2. Vreamea-i rece, de iernat, aşa c-am stat. Mai puţină căldurică de plătit, la stat. Păi, să fi fugit de păcat?


  333. 333

  334. 334
    1Q:

    ..prost să fii, ai fi fugit de păcat?


  335. 335
    Jasmine:

    iubitul meu sot,
    fa un ceai fierbinte cu rom mult, ne facem comozi si imi povestesti. imi pare putin rau pentru ele, or fi plecat catranite, ca biletelele pe care mi le-au lasat sunau a tanguire si jale 🙁


  336. 336
    1Q:

    Iubita mea soaţă,
    Am făcut pe mine, de frică. Îţi povestesc după ce mă schimb de tot. Să nu-ţi pară rău de ele, că e rele, dă-le reacu de bagaboante, că d`abia scăpai de iele.
    Acu`, povesteşte tu..


  337. 337
    1Q:

    Iote, banc:
    El şi ea, prima dată la duş:
    Ea:
    -Relaxează-te şi urmează-ţi instinctele;
    El nu s-a mai putut abţine, şi, ..a făcut pipi.


  338. 338
    Jasmine:

    uite, iubitul meu sot, bea din ceaiul asta de cicoare! odata cu el vei bea si dragostea mea infinita


  339. 339
    sictir:

    da, e rele. mai ales eu. merit tot ce mi se întâmplă cu vârf și îndesat.


  340. 340
    sictir:

    eu am murit anul ăsta, deci nu mai contează.


  341. 341
    1Q:

    Geasmi,
    Beau şi mor de doru` tău. Beau.
    sictir, ai murit dijaba, că te-am iubit, bleguţo.


  342. 342
    sictir:

    mănânci rahat!


  343. 343
    1Q:

    `ai sictir, sictir.
    Nu fi.. ăăă, (mă ceartă mama!)
    Vorbeşte frumocs! Că te-am iubit, iubite-ar (iar mă ceartă mama!)


  344. 344

  345. 345
    1Q:

    Ba tu! 🙂


  346. 346
    1Q:

    Scatofiliformo.. 🙂


  347. 347
    1Q:

    Adică, subţirico, scăpată de sub control formholistic 🙂


  348. 348
    Daria:

    m-a rugat A să-ți scriu eu ceva

    „te rog ceva. scriei tu asta, că eu am depățit demult saturația
    data viitoare când îți mai pui prietenii să dea cu mașina peste mine măcar găsește unul care are suficient sânge s-o facă. adică să se vadă și rezultatul. mi-ai face o favoare”

    nu cred că trebuia să scriu și primul rând…..mă rog
    asta este ultima dată când auzi de noi


  349. 349
    Nora:

    Inch’Allah!

    Dar nu prea cred!


  350. 350
    1Q:

    Io pusei frână, că nu te-am cunoscut.
    Bipzda mă-sii cui a inventat Abeesu`..
    De când aştept să treci strada!
    Hai, înc-o dată!
    Pe pariu..


  351. 351
    Andrada:

    hei! vreau să trântesc și eu ușa! a aflat A că are de oferit cât un covrig uscat și că e bună ca ultimă opțiune, pentru supraviețuire. bravo! terminat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *