Drog de Laura

Cuvintele care se-aşază de-acum sunt ale Laurei; a mea e numai paranteza dreaptă, cu dragoste, că-i vremea.

Avea un nume-oglindă. A trăit o grămadă de ani în el fără să-şi dea seama, până când, într-o zi sclipitoare de iarnă, cu soare cinematografic şi nori din vată de zahăr, Fata-Cu-Nume-Regal a venit pe nepusă masă şi i-a spus: „Ai un nume-oglindă. Mai rar aşa ceva“.

În acel moment i s-au lămurit multe: de ce avea un simţ al ridicolului muuult mai accentuat decât al celor din jur, de ce vocea îi era atât de puternică încât şoaptele nu se prindeau de ea, de ce feminismul şi maternitatea nu-i erau deloc confortabile, de ce într-una din zile deborda de energie şi răsturna munţii, iar în alta tot ce făcea era să se întoarcă de pe o parte pe alta, în pat. Pe toate acestea şi multe altele le-a înţeles în acea secundă (nu era chiar secunda primordială, dar cam pe-acolo…)

[Vorbesc repede, când nu sunt supărată şi epuizată. Cel mai repede, când îmi e frică. Dacă încerc o fericire matinală, aşa cum au fost multe, adică în toate zilele anului care se depărtează acum şi bine face, mi se învălmăşesc aşa de tare cuvintele, că ajung să se încaiere şi să se altoiască. Aşa a fost cu drag şi dor. Le-am vrut deodată, că-mi plecase inima-n urcuş, nu le-am ştiut da control şi stăpânire, dar când am ştiut asta?, şi le-am dat drumul şuierând Mi-e drog de tine! Apoi, m-am ruşinat.

De un an, mi-e drog de Laura şi, după un an, azi i-am făcut curte cu sabia, nu ca acum un an, când am luat-o cu binişorul şi-am încercat să am şi răbdare. Aş! Nu conţin şi basta. În dimineaţa asta, i-am spus Te vreau! şi Nu te vreau doar eu!. Nu am mai încercat s-o îmbunez şi s-o momesc. Să-ţi fie drog nu este tocmai moale, aşa că n-ai cum să te mai propteşti în raze şi petale pentru că lipsa face pod peste răbdare. (Eu) atât.]

Mai presus de toate, şi-a dat însă seama că, din acest simplu motiv al trăirii în numele-oglindă, ea reuşea uneori să-şi devină invizibilă. Pur şi simplu, îşi dispărea, nu se mai simţea şi nu se mai vedea pe sine. Îi plăceau momentele ăstea foarte tare şi, în ultima vreme, se desprindea din ce în ce mai greu din invizibilitate. Îşi făcuse un cocon argintiu într-un colţ al numelui-oglindă, în care se aciua, invizibilă fiind, şi lăsa viaţa să treacă agale pe lângă ea, cu bune şi rele. Erau clipele ei de maximă fericire pe care numele-oglindă, în mărinimia lui, i le dăruia tot mai des.

Foto: Andrei Cartas

516 comentarii la “Drog de Laura


  1. 1
    Nora:

    Laura Laurenţiu! Frumos îţi porţi numele! 🙂


  2. 2
    Costelus:

    Si mie mi-e dor, Laura 😀


  3. 3
    LaurAna:

    Laura e… Laura. 🙂 Una. Am ştiut că nu doar mie mi-e drog de ea. Şi i-am şi spus. 🙂


  4. 4
    Costelus:

    Si de Letitia, ca sa fiu sincer.


  5. 5
    Danny:

    N-am terminat cu un articol si am inceput altul. Mai usor fetelor, ca vin din urmaaaa………………si praf va fac!


  6. 6
    1Q:

    Maamii,
    Am văzut în poză bombonele M&M..
    Ali cuie?


  7. 7
    1Q:

    Ia-le prin învăluire, Danny!
    🙂


  8. 8
    LaurAna:

    Ola micu’,

    Ali tele, mamică. Să să facă băiatu’ mare.

    Uite, micule, ţi-o prezint pe Laura, o fată frumoasă de care-mi e mie foarte drag şi dor, o fată căreia-i iubesc scrisul şi, evident, ceea ce-l face să se întrupeze. Laura a scris textul de mai sus, mami n-a pus decât paranteza.


  9. 9
    1Q:

    Credeam că tu ai scris mică-mio!
    Laura, enchanté !
    😉


  10. 10
    LaurAna:

    Cum să crezi c-am scris eu?! Nu e clar că nu sunt eu? Aoleu! Asta nu e bine. Cum să fac să fie clar? 🙄


  11. 11
    1Q:

    Clubul laurienilor:
    -- Bună seara! maineimis Ana şi sunt dependentă de Laura.
    -- Bună seara, Ana!

    aftărăuail:
    -- Bună seara! maineimis 1Q şi sunt dependent de Laura.
    -- Bună seara, 1Q!


  12. 12
    LaurAna:

    No, ăsta e băiatul meu! 😆


  13. 13
    1Q:

    Tu eşti Ana, mică-mea. Laura cine artroza mea matinală e?


  14. 14
    1Q:

    Are reflexe bune. Nu simţi când te bubuie.


  15. 15
    LaurAna:

    Eşti nebun? Laura e Laura Laurenţiu. La cap anchilozaşi. 😈 Diseară iei bătaie, de la 9 la 10. Să nu întârzii.


  16. 16

  17. 17
    LaurAna:

    Ce e? 🙄


  18. 18
    1Q:

    Dablî lî.. ?


  19. 19
    LaurAna:

    Da, frate, după cum vezi. Nume-oglindă. 🙂


  20. 20
    1Q:

    Je ne connaissaince pas pe loc, pe loc, pe loc, să răsară busuioc..


  21. 21
    LaurAna:

    Bine că-ţi revenişi, totuşi. 🙂 Copchilul meu, deh. Impulsiv, compulsiv, tandru. 😉


  22. 22
    1Q:

    A ? Am nemerit?


  23. 23

  24. 24
    Danny:

    Sa vina Laura Laurentiu! Sa scrie pe acest blog, asa cum i-am sugerat Norei cu 2 zile ago. Si mai sunt cateva fete bune de venit. Cu acceptul Norei, bineinteles.

    Verzelius, tu sa nu pomenesti numele Laurei, deoarece nu o cunosti. Si nu mai vreau sa ti se zica „unchi”, atat timp cat esti copilul Anei. Un copil, nu poate fi unchi niciodata.


  25. 25
    LaurAna:

    Danny,

    Fără virgulă între subiect şi predicat. Brownian, da, însă cu sistem. 😆

    Îţi mai zisei, renunţă la imperativ. De tot.


  26. 26
    1Q:

    Am citit şi m-a uimit. Io aş fi făcut prima dată duşul, apoi dacă mai aveam furia în cap să sparg sticlele..aveam o problemuţî.

    Aş fi tentat să spun că-i imaginaţie, dar nu. Oricui îi vine, într-un moment de maximă încărcătură emoţională, să facă ceva care să-l scoată din starea aia.

    Riscant, totuşi, să dai cu sticla de pământ. Putea să se rănească. Nu era mai bine să arunce în geamul primăriei? Acolo ar fi avut de furcă cu jandarmeria, putea să ţipe, să blesteme, să ceară schimbarea guvernului..etc.


  27. 27
    LaurAna:

    Olamicu’,

    Stai, că vine şi-o întrebi pe ea ce şi cum. 🙂


  28. 28

    Da, da, stati ca vine Danny si va incerca el o abordare filosofica asupra TOT ceea ce inseamna literatura. Ca cu muzica a terminat-o. Fain trebuie sa mai fie sentimentul ca scrii pentru Danny, sa te gandesti ce-o sa zica Danny cand o citi… Ca de fapt si de drept numai el le intelege pe toate si ramane profund impresionat.


  29. 29
    1Q:

    Dunny, nu. Deocamdată, nu. Doar ursitoarele-mi pot schimba numele.


  30. 30
    1Q:

    Să vină! Mă duc să fac duş..
    🙂


  31. 31
    Danny:

    Deh, Ano, m-am sprijinit putin pe copil in semn de odihna paterna. Sterge-o si tu de acolo. Pe virgula.

    Nu pot sa renunt la imperativ. Exersez comanda ce o sa-mi foloseasca mai tarziu. In fatza ta nu o exersez, sper ca observi.


  32. 32
    1Q:

    Mi-am adus aminte un banc, apropo de duş (ştiu câteva, pe categorii). Nu ştiu ce păreri aveţi despre bancurile spuse pe aici, aşa că, doar pe ăsta îl spun.

    El si ea, la duş. Ea-i spune:
    -- relaxează-te şi urmează-ţi instinctele.
    El nu s-a mai abţinut, şi-a făcut pipi.

    Nu râdea..!

    Gata, nu mai zic niciodată altu`!


  33. 33
    Danny:

    Fetelor, a venit bolnavul! Eram sigur ca pandeste momentul.

    Ana, pe psihopat trebuie sa exersez toate comenzile pe care le am in dotare. Stiam eu ce vorbesc.


  34. 34
    Licurici:

    mi-a luat ceva timp să ajung, Ană, dar uite că am făcut-o. 🙂

    foarte mulţumescu-ţi că ai tras de mine să scriu, că anchilozasem de-a dreptul. şi apreciez că ţi-ai schimbat userul pentru mine. îl poţi pune pe cel vechi la loc, totuşi, că altfel toate textele tale rămân semnate LaurAna. 🙂

    Nora: sunt chiar aşa de uşor de ghicit? :))

    Costeluş: cred că ar putea şi Leti să fie convinsă să scrie. dacă vrei, încerc.

    1Q: amuzantă asta cu cântăreaţa de muzică populară. acum câţiva ani, dacă dădeai numele ăsta pe net, intrau articolele mele din presă. după care a apărut ea şi nimic nu a mai fost la fel. 😀 dar e o tipă de treabă. mai demult a luat legătura cu mine şi am povestit un pic şi am văzut că e de mare bun simţ. nu face numele de râs. 🙂

    cât despre textul de pe Pandora’s… nu am spart nicio sticlă. 🙂 după cum am mai zis, era doar o poveste plecată de la un sâmbure de adevăr: chiar visez sentimente uneori şi mă trezesc plină de draci sau super fericită.

    iar unchi nu-ţi zic. 🙂

    Danny: la fel de elegant cu doamnele cum te ştiu. 🙂


  35. 35

    Da licuricile, sa vezi tu ce elegant a fost aista cu doamna Kiddo! Dar la „doamne” le-a placut taaaaare muuuult. Au zis ca-i Ion Creanga al lor. Daca atata pot ele intalege!


  36. 36
    Licurici:

    Moşule, se întâmplă şi la case mai mari, ce să-i faci? 🙂


  37. 37
    1Q:

    Licu,
    Îmi pare bine de cunoştinţă. Puteai fi şi cântăreaţă, nu? Ceea ce ai scris pe Pando poate fi încercat în realitate. Să pui o notă de subsol pt. neavizaţi, că superi consumatorii de bere Ursus..
    + că faci reclama negativă unui produs.

    Ps. Nu-mi zice unchiu`. Zi-mi cum vrei tu, numa` zi-mi. Orice.


  38. 38
    Ana:

    Laura,

    Gătai reprofilarea pe Ana. 🙂 Mă bucur precum copiii la zăpadă c-ai scris. Şi-ţi mulţumesc din coaja asta verde ce-o ţin pe post de inimă. Da’ nu-i bai, se coace ea la loc. 😉

    Ar fi frumos s-o convingi pe Letiţia să scrie. Dacă e îndărătnică, pasează-mi mie problema, c-o să spună fata că i-ai făcut cunoştinţă c-o nebună cu arcan în dinţi. 😆


  39. 39
    1Q:

    Adormi cu stresul cât casa cuibărit în carcasa ta feminină. În timpul somnului, porţi în tine un război pentru eliminarea acelei încărcături emoţionale. Nimic nenatural. Acum depinde de exprimarea fiecăruia şi de tipul armelor folosite pt a se relaxa, cât să fie apt pt a primi un nou balast sentimental.


  40. 40
    Ana:

    Moşule,

    Niciodată n-am fost de acord cu invectivele şi nici nu voi fi. Ale nimănui către nimeni. Iar dacă din chestia cu Creangă atât ai înţeles… neah, tre’ să fie numai o provocare de-a ta, e imposibil să nu fi priceput, că mă sperii. 🙂

    Val,

    Pe unde umbli? N-ai ajuns acasă? 🙄

    All,

    Eu chiar mă îngrijorez de absenţa lui Raj. Sper să fie la neamuri, nu pe vreun pat de spital, cu sângele prea îndulcit iară.


  41. 41
    1Q:

    Măi, mică-mio, io devin emotiv din cauză de timiditate. Prea multe gagici aduci să mă admire. Cu cât mai multe, cu atât mai repede o voi uita pe Alexa.
    Cum poţi fi atât de cruuuudă?


  42. 42

  43. 43
    1Q:

    Raj?
    Hm..
    Nu aveţi telef., mail, sau alte mijloace?


  44. 44
    Licurici:

    1Q: chiar cântăreaţă nu puteam fi că, dn păcate, cânt fals. 🙁 şi, din câte îmi amintesc, pe vremea aia eram supărată pe Ursus că îşi muta fabrica din Cluj, aşa că m-am descărcat. după cum spuneam, micile fărâme de adevăr din poveşti prind bine. 🙂

    am decis, îţi voi zice Aikiu.

    Ana: bine zici. îţi voi da adresa ei. nu strică să fie un pic uimită 😀


  45. 45

    Prost se vede! Ori de la font de felul lui, ori ca-i asa mai umilit, cu capul in pamant.


  46. 46
    Ana:

    Apăi, Oedip, muică, tu altcumva cum ai vrea? 😀 Aşa-i legea firii.

    Nu, pe Raj chiar nu avem de unde-l lua. Trag nădejde că e bine şi ai lui sunt la fel.


  47. 47
    Danny:

    Psihopatule, hai sa-ti demonstrez de ce te-a facut ma-ta prost, iar tu ii dai dreptate mereu.

    Iata una dintre BULE-le DE PLEXIGLAS. Categoria TOTAL NO COMMENT:

    ” Imi place foarte mult de………., imi plac fetitele in general, si chiar daca n-ar fi de dragul……, tot nu m-as certa cu voi.”(Danny) Aceasta idee a mea a fost desprinsa de psihopat din context si trecut drept bula! Acest text l-am scris la articolul Radei. Vreau sa precizez ca am scris in mod intentionat „IMI PLAC FETITELE IN GENERAL”, pentru a vedea daca Jaco mai zice ceva referitor la aceasta afirmatie. Cu alte cuvinte, propozitia respectiva am inserat-o, in fraza de mai sus, special pentru Jaco, a fost o capcana adresata acestuia. Surprinzator sau nu, Jaco nu a mai facut nici un fel de referire la pasajul respectiv, in schimb, un oarecare psihopat, Goco, nu s-a prins de capcana si a muscat ca prostul din momeala, trecand-o in randul „celebrelor” sale „bule”, prin care nu dovedeste altceva, decat faptul ca este si prost pe langa psihopat.


  48. 48
    Ana:

    Laura,

    S-o pregăteşti, totuşi, pe Letiţia, că-i suflet de om şi-i păcat înaintea Domnului să ia act de existenţa mea într-o modalitate nemediată. 😆


  49. 49
    1Q:

    Scăpărici 🙂


  50. 50

    Pfui! Da’ capcanagii mai sunt unia pe lumea iasta. Umbla mereu cu căpcănile dupa i. Şî zghiară in gura mare ca-i lumea perfida!


  51. 51
    1Q:

    Mică-mio,
    Io, Tarzan!


  52. 52
    Ana:

    Danny,

    Po-to-li-rea! Să nu îndrăzneşti să umbreşti cu tâmpenii venirea Laurei, că ai de-a face cu mine şi, sincer, nu-ţi recomand. Dezgropi morţi? 🙄 Pe tine chiar te poate provoca oricine, oricând? Hai, vertebrează-te la drum de seară. Nu te înghite, nu-l înghiţi. Asta este. Văzurăm. Linişteşte-te, te rog.

    Tu crezi că eu nu ştiu că el m-a provocat cu Creangă şi o va mai face probabil? Ştiu şi mă amuz. Tu de ce tot cazi în ispitele astea, Danny? Te provoacă, pricepe odată, nu e obligatoriu să-i răspunzi. N-ai normă.


  53. 53
    1Q:

    Ceva la fel de potrivit pt Liciu.


  54. 54
    1Q:

    Acu` şi pt bietul meu suflet scrijelit de dor şi patimi ascunse..


  55. 55

    Asta-i culmea falsului. Sa te faci ca vorbesti cu Danny ca si cu un om care chiar intelege ceva, sau care ar avea vreo urma de ceva in el. Nasol unde se poate ajunge prin exersarea nesinceritatii.


  56. 56
    Morringain:

    Sara buna tuturor! 🙂

    Bine ai venit, Laura 🙂 Era si timpul 😀 Amuzanta potrivirea de nume, am dat de blogul celeilalte Laura Laurentiu cautand reteta de urzici. Gateste bine 😀

    Eu n-am cine stie ce povesti de spus. Da va dau, daca vreti, pisica zapacita. Ignorati va rog vocea pitigaiat/enervanta a stapanei (norocul pisicii ca e surda :D):


  57. 57
    Licurici:

    Ană, acum n-a venit chiar Contesa de Pompadur să nu-i laşi pe oameni să se manifeste. 😀 las’ că nu mor eu din un pic de scandal. am văzut şi mai rele 😀

    o anunţ pe Leti, dacă chiar vrei. nu că nu i-ar plăcea surprizele 😀

    Aikiu: foarte mersi. Scăpărici e cool 🙂


  58. 58
    Danny:

    In acest exemplu, observand o exprimare debila a aceluiasi Goco, i-am servit-o drept bula, pentru a o incadra in colectia sa pentru posteritate.

    BULE DE PLEXIGLAS :

    „Trecand pentru o vreme in NEFIINTA pe aici( Pandora’s) dar REVENIND, zic si eu ca si un tren inzapezit, la multi ani fericiti!”(Plexiglas, zis Goco/ Pandora’s).

    Ce-ar fi mai, Goco, ca tu sa treci pentru o perioada luuunga de timp in nefiinta, nu numai de pe Pandora’s, ci si de pe Pistol?

    In consecinta am incadrat aberatia spusa de el la categoria: „Mortul nu-i mort destul, pana nu-i calcat de tren. Invierea un vis crestinesc”. Stie el la ce ma refer.


  59. 59
    Licurici:

    Morrigain: bine te-am găsit. 🙂

    dap, am văzut şi eu că cealaltă LL şi găteşte. e o tipă la locul ei, după cum ziceam. ca norocu’ 😀


  60. 60
    Ana:

    Laura,

    Fii atentă: dacă Leti ţi-e prietenă, putem să-i facem bucata. O sun şi-o somez, îi spun că n-a plătit nici factura, că vin portăreii, chestii din astea. Dacă seamănă cu noi, o să râdă prăpădindu-se.

    În ce priveşte luptele măţăratice, unul provoacă, ălălalt îşi ascute bine-cunoscutul paloş de gumă. Mă rog, îl mai apucă şi pe Danny, când Moşul chiar nu zice nimic. Juri că-l arde. 🙂


  61. 61
    Ana:

    Morringain,

    Venişi. La mulţi ani! 🙂 Doamne, alba ta cu neagra mea ar fi un duet teribil. 😆 Iar tu, tot voce de pisică. A mea e de dinozaur, că mi-o afectă gerul din ultimele zile. Să zică Laura. 😀


  62. 62

    Laura sa stii ca pe aici lumea-i perfida şî hapsînă de afectiune. Asa de hapsîna ca maraie una la alta si să sfasie ca so ia ea pe toata. Şî mai scrie intr-un fel pe privat si in altul in public.


  63. 63
    Morringain:

    La multi ani, Ana 🙂 Daaa, cred ca pe unde ar nimeri, nimic n-ar mai ramane intreg 😀


  64. 64
    Ana:

    Laura,

    Să ştii, să nu care cumva să uiţi. 😉 Atât ţi-ar trebui. 😆 Ăla e portretul meu, da? Ca să n-ai dubii. Eu sunt… lumea. Bine măcar că nu sunt şi statul, ca bietu’ Ludovic, fie iertat. 😆


  65. 65
    1Q:

    Aşa, se vrăjesc fetili..după ce s-a cules porumbu`.


  66. 66
    Vio:

    Si mie imi place Laura.Si voi.Si va citesc in scurtele mele pauze,uitand de toate relele. 🙂


  67. 67
    Danny:

    Draga Laura Laurentiu, ma bucur foarte mult de venirea ta in casa Norei. Te rog sa ma scuzi ca am fost putin ocupat cu acest oligofren numit, Goco, dar acesta a pandit momentul cand ai aparut aici, motiv pentru el de a se baga in seama cu noii veniti, numai cu scopul de a face rau, de a imbarliga. Te rog sa nu-l bagi in seama, este un psihopat care a fost bannat de peste tot, dar a reusit din nou sa patrunda pe bloguri, prin viclenie, creindu-si mai multe nick-uri si inseland vigilenta administratorilor.

    Chiar acum 2 zile vorbeam cu Nora despre largirea sferei de audienta pe blogul ei, iar eu ma gandeam la tine si la alte personaje de pe Pandora’s, pe care le-am apreciat dintotdeauna. Vreau sa ramai aici, sa scriem impreuna si sa ne simtim bine. Iti urez : bine ai venit!

    Inca odata imi cer scuze, Laura, ca a trebuit sa-i raspund psihopatului.

    Ana, imi cer scuze si fatza de tine. In privinta psihopatului trebuie sa luam niste masuri. Chiar iti place cum bazaie ca o musca inutil pe aici?


  68. 68
    Ana:

    Olamicu’,

    Aşchia nu sare departe deloc. Ţi-aminteşti pe ce te-am legănat, mămică. Mişto cântecel. 🙂

    Vio,

    La mulţi ani, fată frumoasă! Şi băieţilor. 🙂

    Danny,

    Să ne potolim dracului pe tema asta, că mă-nveţi să mă plictisesc. Primesc scuzele.


  69. 69
    Licurici:

    Moşule, mai perfidă şi mai hapsână ca pe Pandora’s nu poate fi. şi acolo am rezistat ceva vreme. las’ c-o fi bine. oricum, nu o să scriu aşa des, că-s leneşă, aşa că nu va fi nici posibilitate de ceartă la comentarii.

    Danny: apreciez şi mulţumesc de interes. 🙂 nu promit că voi scrie des, după cum ziceam, dar cum există o Ană, care ştie foooarte bine să motiveze, poate voi scoate oareşce texte. om vedea 🙂

    Vio: să sperăm că ne ridicăm tot timpul la nivelul plăcerilor tale. pfff, asta a sunat cam porno. mă scuzi 🙂

    Ana: nu uit, nu uit. da’ Leti stă în Milano, aşa că mailul e mai la îndemână decât sunatul, zic eu. mâine trimit adresa.


  70. 70
    Ana:

    Laura,

    😆 Cam porno, da. Pe nivel.

    Bun. Să mai aibă măcar o noapte de linişte fata. 🙂


  71. 71
    Nora:

    Laura, nu apucasem să-ţi spun „bun venit!”. Mă bucură tare apariţia ta.

    Mda, ai dreptate, e cam ca pe Pandora’s. Multă agresivitate şi turbare. Puţini primesc libertatea ca pe un dar, majoritatea o văd ca ţintă de abuz. Şi abuzează, nu se-ncurcă. Dar na, dac-am vrut autenticitate!

    Stai liniştită, evident scrii când îţi vine ţie bine. Dacă-ţi vine.


  72. 72
    Ana:

    Nora,

    Aşa, fii tu amfitrioană fină, fii. Dărâmă ce muncii eu. 🙂


  73. 73
    Nora:

    Aşa. Acum să dăm cu mătura.

    Danny, aşa cum ţi-a spus şi Ana, încetează cu imperativul. Şi cu „măsurile”. Ne-am înţeles? Poate n-ar mai bâzâi nici Goco atât dacă n-ar avea parte de concursul tău deplin.


  74. 74
    Licurici:

    Nora: 😀 e muuuult mai elegant ca pe Pandora’s. v-am tot citit şi nivelul e net superior, chiar şi când vă certaţi. trust me. aţi făcut treabă bună pe aici. sunteţi dăruiţi.

    uite, asta e de la mine pentru voi. un fel de declaraţie de dragoste 🙂


  75. 75
    Nora:

    Am mai trecut şi eu pe la tine. Am văzut c-ai zugrăvit acum ceva timp. 😀 Arată foarte girly. 🙂


  76. 76
    Licurici:

    ooo, dacă ar fi după mine, aş pune numa’ cupcakesuri, acadele, macarons, fluturi şi altele de genul ăsta. doar că wordpressul e aşa de superficial şi nu înţelege natura femeiască. 😀


  77. 77
    Danny:

    In sfarsit, bine c-ai venit, Nora. Ai lipsit cateva ore.

    Nora, unde vezi, draga, imperativ? Poate imperator? M-ai vazut ca am pus semnul exclamarii?

    Goco n-ar mai bazai daca n-ar avea parte de concursul meu deplin?? Cred ca glumesti, tu nu vezi ce se intampla aici, nu observi ca atunci cand nu este psihopatul, atmosfera este buna? Cum apare, si apare numai pentru a ma ataca pe mine, se incinge atmosfera.


  78. 78
    Nora:

    Nu-i mai răspunde, Danny. Te încingi tu la cap. Şi gata, mă plictiseşti!

    Laura, mie-mi spui? 😛


  79. 79
    Ana:

    Io vreau atmosferă rock, aşa, ca băietul meu. Uof, nu ne înţeleg pe noi doi femeile. Uof, uof!

    Şi, apropo de învălmăşit cuvinte pe vălul palatin, aseară am zis să f. fluturi în loc de… să mor dacă mai ştiu.


  80. 80
    Nora:

    Danny, tu eşti tuns cu chică? Ai cumva şi breton din trei fire?


  81. 81
    Danny:

    Cum sa fiu tuns cu chica? Nu, draga, sunt drept la spate, cu bordura. De regula, port carare pe mijloc, chiar daca parul e mai scurt. Asa imi sta cel mai bine. In fatza am mai mult de 3 fire.


  82. 82
    Danny:

    Sincer, ma bucur de venirea Laurei.

    Stii, Nora, cand vorbeam, acum 2 zile, c-ar trebui sa-ti largesti sfera de audienta pe blog? Poftim, acum a venit Laura. Parerea mea este ca trebuie sa mai vina cateva fete de pe Pandora’s. Tu ce zici?


  83. 83
    1Q:


    De noapte bună, să adorm legănat pe picioare..


  84. 84
    Ana:

    Cum dracu’ eşti tuns cu bordură, Danny? Mor de râââââs! 😆

    Nora,

    Tu auzi ce zice omu’ aista? Cu bordură. 😆

    All,

    Noapte bună (sau variaţiuni)! 😉


  85. 85
    Nora:

    Aud! Nici eu nu ştiu cum vine aia! Mie tot chică-mi pare şi bretonel straşnic secţionat! 👿


  86. 86
    Nora:

    Danny, când părul e scurt, cărarea o faci cu gel?


  87. 87
    Danny:

    Asa se zice, Ana, cu „bordura”. Adica, cum sa zic eu, am o bordura la ceafa, e bine? Tu stii cum arata bordura? Deci, parul este bordura, iar ceafa este ………….nu mai stiu ce este, in fine, este ceva acolo.

    Intreaba-l pe Gelu, ca el trebuie sa stie. De cand sunt mic m-am tuns cu bordura si nu „pierdut” la ceafa. Sper c-oi fi inteles ceva. Nu pleca, mai ramai.


  88. 88

    Cand a imprumutat capul asta, n-a apucat sa vada cum e si pe la spate, iar dupa, nu si-a mai dat seama. Da crier nimicuţa pe sub chica.


  89. 89

    De la asta i se trage dileala, ca i-a dat unu cu bordura dupa ceafa.


  90. 90
    Danny:

    Nora, chica inseamna „coama de cal” prelungita pe ceafa mult in jos. Nu folosesc gel, parul mi se umfla de la spalat, atentie, nu de la sampon, ca ala mi-l inmoaie, ci de la sapun normal, de exemplu, „Dove”. Este un sapun bun. De la el mi se intareste.


  91. 91
    Nora:

    Nu chiar coamă. Pot să fie şi două fire!
    În poză, nu pari să ai părul umflat. Pare să fie lipit de cap, de-aia te-ntrebai de gel.


  92. 92
    Danny:

    Nora, te rog, spune-i psihopatului ca e si prost pe deasupra, iar pe dedesubt ne-o mananca si strica atmosfera. Spune-i tu.


  93. 93

    Şi cand îşi freacă parul cu săpun, i se întăreşte.


  94. 94
    Danny:

    Nu folosesc gel. In poza nu se vede chiar asa de bine. Albastrul ochilor nu mi se vede. De multe ori, ochii imi ies rosii in poze.


  95. 95
    Edle:

    Lauraaaaa, bine ai venit! Asta da surpriza!

    Ana, bravo!


  96. 96
    gelu odagiu:

    Bordura, este un cuvant compus din alte doua: bord(cum ar fi cel de automobil) si ura(ceva asa, intre Danny si Pleksi)


  97. 97
    Edle:

    Danny, carare pe mijloc?! Interesant.


  98. 98
    gelu odagiu:

    Danny,

    nu te mai enerva in fata apatatului foto! sa nu-ti iasa ochii…rosii


  99. 99
    Nora:

    Edle: 😆 😆


  100. 100
    Danny:

    Ochii rosii se pot corecta, cred ca din aparat sau din pc. Nu cunosc programul-corector. Numai ochii albastri ies rosii in poze.


  101. 101
    Danny:

    Dana, bine c-ai aparut. De ce nu stai pe langa mine cand sunt bine dispus?

    Da, Dana, pe mijloc o port. Asa imi sta bine.


  102. 102
    gelu odagiu:

    Si Hitler avea ochii rosii, de la blitzkrieg


  103. 103
    Danny:

    Nora, ochii tai sunt verzi?


  104. 104
    Seva Tudose:

    Fraților,uite de ce urăsc eu arabii !

    http://www.wcyb.com/news/Man-70-marries-15-year-old-in-Saudi-Arabia/-/14590844/18048988/-/8oc172z/-/index.html

    Danny vrei să îți traduc ? Acum mai ai simțul umorului ?

    Do you understand me,asshole !


  105. 105
    Jaco Pastorul:

    Laura Laurentiu nu e un nume in oglinda. In oglinda ar fi Laura Arual. Asa, e un nume pereche.


  106. 106
    Jaco Pastorul:

    oglinda:


  107. 107
    Jasmine:

    Ei, dar ce surpriza frumoasa la inceput de an! Bine ai revenit, Laura! Vino mai des


  108. 108
    Licurici:

    Edle: bine te-am regăsit 🙂

    Jasmine: mulţu. am să încerc să mă mobilizez.

    Jaco Pastorul: e nume-oglindă în ideea că te uiţi în oglindă şi acolo îţi vezi varianta/jumătatea masculină sau feminină, după caz. mulţumit? 🙂


  109. 109
    Ana:

    Ete, mulţumit. Ce, vrei să crape? Nemulţumit şi doarme. 😆 Ca piticu’ ăla morocănos din desenele animate, preferatul meu. 😉

    El, în oglindă, se vede anagramă, nu ca noi, nenormalii, care ne vedem tot pe noi, cu bune, cu rele. 😆


  110. 110

  111. 111
    Danny:

    Nora, vrei ochelari de soare?


  112. 112
    Costelus:

    Am citit foarte putine comentarii.

    cred că ar putea şi Leti să fie convinsă să scrie. dacă vrei, încerc.

    Laura, mai incape vorba? 🙂


  113. 113

  114. 114
    Nora:

    Ăia Fendi sunt mişto.


  115. 115
    Edle:

    Am schimbat poza la primii, se vad mai bine acum. Si mie imi place mai mult a doua pereche. ( Bine, acum doi ani imi placeau ceilalti. 😀 )


  116. 116
    Ana:

    Eu de ce vreau mereu alte forme şi mereu mi se pare că niciuna nu e potrivită? 🙄 La ochelari mă refer. Crecă n-au nici ăia şurubelniţe destule. 😉


  117. 117
    Nora:

    Eşti mofturoasă. :mrgreen:


  118. 118

  119. 119
    Ana:

    Mulţumesc, Seva! 🙂

    Nu mă gândeam să-mi cumpăr, nu, fiindcă ochelari de soare chiar am, prietenii ştiu asta, drept care plouă cu daruri în acest sens, însă îmi place să-i văd. Chiar, nu mi-am cumpărat eu ochelari de soare de vreo şapte ani. 😆


  120. 120
    Nora:

    Seva, nu sunt vreo maniacă a numelor mari. Vara asta am purtat o pereche de ochelari de trei lei (aproape la propriu!). Pentru că mi-a plăcut forma foarte mult. Dar în rest, ştiu că nu-şi făceau treaba: nu ofereau protecţia pe care trebuie s-o ofere.


  121. 121
    Costelus:

    Aia de 200 de euro is ochelari de soare cu dioptrii ceva? Sau is doar de plastic?


  122. 122
    Edle:

    A, nu, daca-mi iau ceva, prefer sa fie de calitate. Altfel, pentru ce sunt ochelari de soare, daca nu ma protejeaza? De fapt, in general, decat sa-mi iau 10 lucruri proaste, mai bine unul si bun. Snoaba, deh. 😛

    Seva, merci, ma uit.


  123. 123
    Ana:

    Vaaaai, ce femeie frivolăăăă! 😳 Ar vrea prezervative dorate dumneaei. Şi parfumate cu Honour. Bă, dă-mă dracu’, da patriciană mai e una lume! 😆


  124. 124
    Costelus:

    Noroc ca si cele mai scumpe prezervative sint suficient de ieftine. 😀

    Nu, Dana, te protejeaza si ochelarii mai ieftini. Se pot masura foarte usor cam la orice cabinet oftalmo.


  125. 125
    Edle:

    😆 Pai, cine vrea prezervative, soro? Io? Nu le vreau nici daca scrie (mic, acolo, cum zice Seva) Hermes pe ele! Poa’ sa fie si din chiele de crocodil si parfumate cu Carnation. NU! Am zis.


  126. 126

    Salut! Eu sunt barbatul sticla de termopan!

    Prin mine trec razele ultraviolete ale soarelui, prin mine trec privirile trecatorilor. Iar tu… ma vezi de atatea ori fara sa ma vezi!

    Deci: pana si rahatul meu are mai multe idei (chiar poetice) decat unele texte!


  127. 127
    gelu odagiu:

    Salut,GhermanutÎ!

    Barbatule geam, iarta-ma dar de ce esti asa pornit si cine este andrisantul. Te intreb pentru ca vad ca nimeni nu reactioneaza la salutul tau si sa nu te ciobesti tot trecand in viteza dintr-o camera in alta.


  128. 128

    Buna seara! Singur vorbesc. Ma adresez mie cu voce tare! Pt ca… estia nu pricep ce vorbesc!


  129. 129
    Seva Tudose:

    Edle#125

    😳 vai dragă ce declarație-decret ai dat… 😆


  130. 130
    Seva Tudose:

    Edle,te rog eu dacă poți,eu văd că dacă nu mă loghez la Pistol,și trebuie să intru cu capha,îmi iese Bucks Bunny și vreau să îl rețin,dar dacă mă loghez aș dori te rog, în locul lui motănel să pui un buchet de trandafiri multicolor ! Mulțumesc.


  131. 131
    Nora:

    Rahatul tău posibil să aibă chiar mai multe idei decât tine! 😆 😆 Eu zic să-l trimiţi pe el de acum încolo să comenteze. Te va suplini cu succes! 😆 😆


  132. 132

    Mai incearca norisorule. Pt ca… ai o fractura logica in afirmatie.


  133. 133
    Seva Tudose:

    GhermănuțÎ

    „rahatul tău poetic are mai multe idei decât unele texte”
    🙄

    nu dragă,are mai multe damfuri,mirosuri de ajunge până-n USA !

    Și apoi ce-i poetic„mă vezi de atâtea ori fără să mă vezi” 🙄

    te-ai inspirat de la Eminescu…”mă cunoșteau vecinii toți,tu nu m-ai cunoscut” 😉


  134. 134

    Bravo, Seva! Esti rezonabila.

    Despre poezia ta, am zis numai ca n-o inteleg nu ca n-ar fi buna. Se prea poate ca unora chiar sa le placa. Le place lor jazzul…

    Jaco, batem palma! Deci da-i drumul te rog la profesorul de jazz din tine!


  135. 135
    Nora:

    Seva, alege-ţi:

    roses

    rose

    roses

    roses

    roses


  136. 136

    Seva! Da’ cum de te-ai prins (de la asa distanta & tocmai de la Casa Alba) ca m-am inspirat din Eminescu? Eu chiar ma gandeam sa-l plagiez… ca… cica… as putea ajunge premier.

    As vrea sa vad la tine un vers care sa-mi taie rasuflarea! Dar… nu esti capabila de asa ceva! Nu glumesc! Mintea ta saltareatza nu poate produce un vers care sa-mi taie respiratia!


  137. 137

    Nora, deci tu zici ca daca te rog eu, schimbi avatarul? Sau am inteles eronat?


  138. 138

    Seva, al doilea sau ultimul. Mai degraba ultimul.


  139. 139
    Nora:

    Ai înţeles bine. Ce-ţi pofteşte inimioara? Preş mă fac pentru dorinţele tale!

    Da’ să ştii că poza asta am făcut-o special pentru tine! Ştii tu, de la faza cu urechile! Nu făceam mişto, chiar mi-am pus căciula pe cap, am luat telefonul şi ţac! Dar tu n-ai apreciat… 😥 😥 😥


  140. 140

    Nora, suna mult mai bine: „tu sau rahatul -- totuna -- in comentarii”. dar nici asta nu-i adecvata situatiei. Esti fata desteapta… poti cauta o ironie mai adecvata.


  141. 141

    OK! Deci te rog frumos, sa pui altceva in loc. Numai mâţa Sevei, nu.


  142. 142
    Nora:

    Ghermăne, eşti cam tupeist. Cam cât orz crezi tu că sunt eu dornică să stric pe tine? Ia, vezi. 😆

    Lasă-mă acum. Sunt ocupată cu Goco.


  143. 143
    Nora:

    Ce altceva? Că nu mai am poze noi. Zi din alea vechi pe care s-o pun.


  144. 144

    :)) Ala nu ii orz ce arunci tu! Ce arunci tu… e nimic! Faci niste scamatorii, dai din maini ca o apucata… si… ?


  145. 145
    Nora:

    Zi merci că-ţi arunc ceva! Nerecunoscătorului, ştii tu, i se ia darul. 😉 Nţ, nţ, către ce se-ndreaptă ţara asta cu astfel de tineri!


  146. 146

  147. 147
    Seva Tudose:

    Nora,Edle,

    PRIMUL ! vă mulțumesc !


  148. 148

    Aia de la urma as putea spune ca se muleaza perfect pe tinta. Dar… la inceput iar ai fracturat logica. Acuma… ce sa zic… poate esti beuta -- ai ramas in spiritul petrecerilor de sarbatori. Eu spun ca nu-mi arunci nimic.. si.. tu.. zici ca.. „e ceva”. Pai.. nimicul nu e ceva!


  149. 149
    Nora:

    Ghermane, şşşşşt, strici atmosfera. I’m in the middle of something here, ce dracu’!

    Goco: Nu, nu, trebuie să alegi! Ca-n basme, mi querrido. 😉 Fata mică, fata mijlocie, fata cea mare. Indiferenţa mă doare. Of! 😥 😥 😥

    Seva: N-ai pentru ce. Acum să vedem când apare Edle. Ştii că eu n-am datele de la contul tău de Gravatar. Mâine cel mai probabil, ia ea poza şi o pune.


  150. 150

    ceri pauza? te inteleg! is eu prea bun!


  151. 151

    Aia cu ciulinul, atunci. E prima mea impresie despre tine.


  152. 152
    Seva Tudose:

    GhermănuțÎ

    să vezi un vers de la mine care să-ți taie răsuflarea,res
    pirația 🙄

    hai că te las să îți alegi singur arma,cuțit,bardă,satâr,
    floretă,spadă…let me know !


  153. 153
    Costelus:

    Seva, mie imi place cotoiu’ ala din poza ta!


  154. 154

    Seva, ce vorbesti acolo? Hai sa-ti spui io cum suntetz voi!

    Voi folositi poezia ca pretext pentru a ajunge la trancaneala. Nu invers… asa cum este normal! Noa! D’aia imi vine sa dau cu paru in voi ca in hotile de cai verz pe perturi!


  155. 155

    erata: peretzuri 🙂


  156. 156
    Seva Tudose:

    GhermănuțÎ

    dacă acest blog ar fi aparținut Uniunii Scriitorilor(deci și a Poeților) nu aveam eu nas de așa ceva,dar nici tu ! Dacă tu cauți trăncăneală să se ajungă la poezie,înscriete la Partidul România Mare ori du-te la „Plai cu boi” a lui Mircea Dinescu !

    N-ai observat că fiecare autor ori contributor(cazul meu) intră cu ce-i trăznește prin cap,ca apoi discuția deviază,tu zici una,eu alta…asta este bloggăria !

    Știi care este definiția unui blog ? Schimb de opinii,
    deci tu scrii,eu am drept să nu îmi placă,să te ignor ori să te laud și viceversa. Este dreptul tău să nu îți placă ce scriu eu,dar nu căuta să mă convingi,eu ador diversitatea.


  157. 157
    Seva Tudose:

    Costeluș,

    motănelul meu„râde”… dar vezi,mi s-a spus că sperie lumea 😉 dacă îi întâmpin cu buchet de trandafiri,poate
    poate se mai îmbunează lumea…


  158. 158
    Costelus:

    Cum sa aleaga cineva scaietele??? Eu as alege poza aia de la mare, in costum de baie rosu …


  159. 159

    Seva, viata literara este dominata de: formalisme, lesinuri, fraternizari, socializari & nepotisme.
    Io… vin ca o contrabalansare la toate astea! Eu… dau in voi ca in hotii de cai! Din cauza asta nu imi prea permit apropieri/prietenii cu indivizi care scriu! Nu poti sa-i critici Dumnezeieste daca iti sunt prieteni!
    USR=KAKA! Aia papa niste bani de la buget… ca sa beleasca belengherul. Ard gazu degeaba. Marea majoritate is afiliati politic. Is niste sclugi politice! Normal ca… ce iti spun eu acuma is certitudini -- am ajuns la nivelul certitudinilor. Deci: eu nu banuiesc sa fie vorba despre nush ce si nush cum! Eu iti expun genralitatile pe care matale esti prea ocupata ori nu ai capacitatea sau conditia ca sa le vezi.

    In alta ordine de idei: joaca asta literara e doar un parvan -- normal ca… fiecare vrea sa fie apreciat -- sa nu ne mintim/imbatam cu apa rece!

    Noa’! Mie imi place sa tai elanul celor slabi! De ce? Pentru ca… la randul lor vor promova manolescian (handicapati-docili). Generatiile viitoare vor avea (cum avem si astazi) o elita culturala bazata pe nepotisme sau pe sinucigasi pe caz de mediocritate!
    Sinucigasi pe caz de mediocritate? N-ai auzit expresia? Nici eu! Dar… nu asta ii important! Acesti sinucigasi is niste indivizi ai caror parinti le-au confectionat niste aripi de hartie si i-au pus sa zboare. Adica: dragul/draga mea, esti talentat/a! Tu esti lumina si adevarul…. trebuie sa dam vitelul ca sa te promoveze nea Manolescu sau un mediocru asemanator! Ei… cand ajunge copilul si isi constientizeaza mediocritatea -- intr-un moment de sinceritate… isi baga gheara in gat! Deci: draga Seva, io… nu gandesc la doi pasi in fata ….!


  160. 160

    :)))))))) am scris scluga :)))) o stutocamila combinata intre sclav si sluga


  161. 161
    Nora:

    Goco, ştii bine că mi-a fost furată poza aia.
    Ştiu, na, prima impresie, primul… 😳 nu se uită niciodată!


  162. 162
    Joiana:

    Ghermănuţî, mamă, ştii bine că io am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. M-am dus pentru tine la domnu’ Manolescu şi cu purcei de trei luni, şi c-un curcan, da’ degeaba! M-a trimes la domnu’ Daniel Cristea Enache, da’ nu l-am găsât! Na, m-oi duce iară, ce nu fac io pentru tine. Da’ să-mi dai iară foile alea trei cu cujetările tele că le-am încurcat cu instrocţiunile de la îngrăşăminte când am făcut însămânţările de toamnă şi le-am pierdut. Hai că ţi-aminteşti tu, mamă, că erau cu multe puncte puncte şi semne de mirare!


  163. 163

  164. 164

    Esti cam rasfatzata. Sezi jos si asculta de la 1:30 -- incolo!


  165. 165
    Jaco Pastorul:

    Ghermane, de Manolescu te rog sa nu te iei, ca nu-i nici scriitor si nici poet. E culturar. N-ai vazut „profesiunea mea, cultura”? Pe mine m-a dat pe spate ce cunostiinte are in teatru, film, pictura, muzica, balet, fizica, matematica, dar mai ales in patinaj, cum stie dragul de el sa patineze dintr-o parte in alta a esichierului politic, in asa fel sa aiba si el un acoperis caldut deasupra capului. Si o fatuca cu vreo treij’ de ani mai tinerica. Eh, mor de invidie, cine poate, oase roade!

    Da’ cu uniunea scriitorilor iti dau dreptate. Clubul ratatilor mulgatori de bani de la stat. Chestie comunista.


  166. 166
    Nora:

    Ghermane, îl las pe Jaco să-ţi spună părerea lui despre Rieu. În chestiunea asta, presimt eu că suntem de acord. 😀


  167. 167

    si boul e consecvent! Cu asta se evidentiaza printre animale.


  168. 168
    Jaco Pastorul:

    Ghermane, fara chestii lacrimogene pe-aici, te rog frumos, nu de alta dar ma-nmoi si nu mai is bun de nimic, si-i numa doispe ceasu’. Mai pe seara cu astia…


  169. 169

    Nora, nu ma prea intere cine ce zice. Cu toate ca… la mine,,, nimic nu e batut in cuie! In opinia mea, omul reuseste sa confere forme delicate in interpretare. Api… daca nu iti convine… treaba ta!

    Ce sa-ti convina tie -- daca toata ziua ti-o petreci cu hutza-hutza.


  170. 170
    Nora:

    Hm, să răspund serios, să nu răspund, să intru-ntr-o dezbatere despre valoarea lui Manolescu, să nu intru. A ieşit „să nu intru!”. N-am ce vă face!
    Huţa-huţa e foarte sănătoasă, Ghermane. Ar trebui s-o încerci şi tu, nu ştii ce pierzi.

    Gocoooooo, mon amour, ia vezi de-ţi place asta mai mult!


  171. 171

    Si eu il invidiez pe Manolescu! Asa il invidiez de nu mai poci! Tot ma sfarm cand vad cat si cum a reusit sa faca pentru cultura romaneasca! Cum o nenoroceste el! Trazneasca in mecla lui de handicapat!


  172. 172
    Jaco Pastorul:

    Uite un violonist pentru ora 12.


  173. 173
    Joiana:

    Ghermănuţî, mamă, hai, ia găletuşa şi grebluţa. Mergem la leagăne!


  174. 174

  175. 175
    Ana:

    Bun, Nora, văd că n-ai saţ şi vrei să i te vâri pe gât preaiubitului meu Goco. Nu-mi plac deloc chestiile astea. Mi se par imorale. Aşa că, darling, eu fac un pas în lateral. Să fiţi fericiţi! 🙂


  176. 176

    Nora, reusesti sa ma enervezi doar prin faptul ca ai putea sa aperi un asemenea preocupat de mentinerea unei culturi subtiri/culturi docilo-debile. Are valoare pentru iliescu… asa cum are Cartarescu valoare pentru Basescu!


  177. 177

    Jaco, eu nu ma descurc numai in extreme:

    daca ai https tai s-ul si pui un v


  178. 178
    Jaco Pastorul:

    Nebunatecule, nu mai asculta Wagner ca asta a mai declansat un razboi mondial!


  179. 179

    :))) stai putin! Stai sa ne intelegem! Pe mine ma intereseaza Wagner ca element revigorant/element ce stimuleaza competitivitatea si nu razboiul.


  180. 180
    Nora:

    Ce să-ţi fac, Ghermane! Ia cu apă!

    Ana: nu ţi se pare că aduc aşa, cu o mireasă? Ce zici? O să-i placă? Ca să vezi că sunt morală totuşi!


  181. 181
    Jaco Pastorul:

    Nora, io discutam despre partea intunecata a omului…


  182. 182
    Ana:

    Aha, acum vrei şi suport din partea mea? Eşti cam neruşinată. 🙁


  183. 183
    Edle:

    😆 Da, uite, iti da Seva buchetul ei si, gata!


  184. 184
    Nora:

    Ştiu, tu, da. Dar partea aia nu o anulează pe cealaltă. Nu în capul meu.


  185. 185
    Nora:

    Of, Ana, Edle! Nu vedeţi că nu vine? M-a lăsat la altar! M-am ofilit şi eu, şi trandafirii! Şi ce frumos mă gătisem… 😥 😥 😥


  186. 186
    Ana:

    Da, un fel de contesa Bathory în 2013. 😀 Chipul tău îmi place mult. Călău.


  187. 187
    Nora:

    Goco, spinul meu, nu le asculta! Aşa e gura lumii, rea!


  188. 188

  189. 189
    uc:

    imi place si tambalul (mare of ca n-am avut, doar o amarata de muzicuta si nu stiu sa cant)


  190. 190
    Ana:

    Te-am învăţat la porcării, Nora. La tristeţuri de-astea. Hmm… acum, că-mi furaşi iubitul, crecă e timpul s-o ascult şi eu. 😥


  191. 191
    Nora:

    Cred că am gândit greşit toată treaba asta. Goco nu-i al meu, nici al tău. Goco nu poate fi al uneia singure. Goco e patrimoniul universal! Chiar dacă n-a venit încă răspunsul de la UNESCO.
    E un principiu, e-o secure aflată prezumtiv deasupra oricui. Ia ridicaţi privirea! Goco se-ncruntă de acolo, de sus! Ptiu, era să-mi scape o blasfemie! Gata, zip it!


  192. 192
    Nastasia:

    Lasă, Ană, nu jeli dacă n-a fost să fie Goco al tău. Vine el, cel menit. Ăla cu şurubelniţa, adevăratul.


  193. 193
    Ana:

    Nastasie,

    Până-a veni şurubelniţaru’ din basm, mă mângâiam şi eu cu gândul că măcar virtual şi cu vârtute mă iubeşte cineva, oftează şi după mine un suflet de bărbat. Acu’… de când cu nestrămata asta, mi-a albi păru’, cacum mi-a albit inima.

    Şi vă spui şi vouă, ca la copiii mei, cum i-am spus şi lăsatului sec, femeile nu sunt oameni de încredere. Veci! 😥 😥 😥


  194. 194
    Nastasia:

    Ce ştii tu câţi or fi de oftează şi tânjesc, da’ nu cutează? Că de nărăvaşă, eşti nărăvaşă, cin’ să-ţi pună şaua şi căpăstru’?


  195. 195
    Nora:

    Deci! :mrgreen:
    Dezalbeşte-ţi părul, dezalbeşte-ţi inima! Nu vezi că e de neclintit? Nu te bucură fidelitatea lui?
    Eu, cu orgoliul făcut ferfeniţă, ce să mai zic? 😥 😥


  196. 196
    Nora:

    Aşa, aşa, spune-i şi tu, Nastasia!


  197. 197
    Ana:

    Nu aşa, Nastasie. Cine vrea să-i pun şaua şi căpăstrul? 🙄 De-aia nu cutează niminea. 😉

    Nora,

    Hai, lasă-mă cu falsele tale suferinţe din orgoliu. Ai vrut vânătoare, acu’ du-o! 🙁 L-ai pângărit, nu mai vin înapoi. L-ai spurcat cu gândurile tale murdare. 🙁 Fidelitate dacă era, nu tăcea, gândindu-se cum să scoată cămeşa. Aşa că nu mă bucură nimic, Iudă! 😥


  198. 198
    Nora:

    Nu l-am pângărit! Parol! E împachetat etanş. E-ntr-o pungă de-aia cu bule! 😆


  199. 199
    Nastasia:

    Apoi cu cutezatu-i complicat. Când am fost io jună, ţâţoasă, pletoasă şi năbădăioasă, nu mă aborda nici dracu. Oricum niciunul pe care să-l vreau. La vreo cinci ani după ce mi terminasem stagiul din orăşelul cel îndepărtat de casă, m-am întâlnit pe stradă cu un fost coleg de acolo, venit să-şi dea oarece grade. Bucurie mare, musai să ne întâlnim să povestim bla bla. Frumuşel băiat era. Şi mă duc mai încolo la el la hotel, după cum ne-am înţeles. Nu poveşti voia. Zic: Ce te-a apucat? Acolo am fost trei ani, singură -- legitimu’ acasă, la Cluj -- şi nici nu m-aţi băgat în seamă din punctu’ ăsta de vedere. Şi zice omul, candid: Nu ştiu, dracu’ ştie ce aveai, că toţi am fi vrut, da’ nu îndrăzneam.
    Asta ar fi una, cu cutezatu’. Cine ştie cum o mai fi.


  200. 200
    Ana:

    Nastasie,

    😆 😆 😆 Ştiu prea bine cum este. Până de curând, mi-eram mândră că-i aşa, de ceva vreme însă, nu mai sunt. „Sperietoarea de columbe” o să-mi rămâie numele. Da’ nu pot, surată, dacă nu scot sabia şi n-o înmoi măcar pân’ la jumate, n-am stare. 🙁


  201. 201

  202. 202
    Nora:

    Mă scuzaţi pentru întrerupere, reveniţi la bărbaţi, frâu, căpăstru. Eu, de când m-a lăsat Goco fără un post it măcar, am redevenit zoon politikon! Am zis!


  203. 203
    Costelus:

    Zorro cu decolteu.


  204. 204
    Nora:

    Nu fi misogin! 👿


  205. 205

  206. 206

    Actuala guvernare este mult mai perversa decat guvernarea Boc! Aia macar nu incercau sa-si mascheze atat de evident, neputintele!

    p.s tot nu-i rau! Credeam ca Nora are tzatzele mai mici! In general… femeile cu tzatze mici is „a Dracu”.


  207. 207
    Ana:

    Aşa e, Ghermane! Subscriu. 😆


  208. 208
    Nora:

    Ia, lăsaţi-mi ţâţele în pace. Sunt supărată, nu trecu „După dealuri” pe lista nominalizărilor la Oscar.


  209. 209
    Ana:

    Păcat. 🙁 (Ţâţele rezistă.)


  210. 210

    Nora, tu il compari pe Manolescu cu mine si pe „Dupe Dealuri” cu megaproductiile de americanilor!
    Io inteleg faptul ca iti place sa stagnezi in erori… dar… daca vrei… eu te ajut sa-ti luminezi veatza!


  211. 211
    Jaco Pastorul:

    Ghermanuta, ce mai face prietena aia a ta, poietesa care doinea pe Acropole?


  212. 212
    Nora:

    Prostănacule, era vorba de nominalizările la cel mai bun film străin. Şi da, prefer să văd „După dealuri” decât Batman!

    Hai, marş!


  213. 213
    Nora:

    Rezistă, Ana, săracele… Ce să facă?!


  214. 214

  215. 215

    Jaco, n-am mai auzit de ea! Dar nici n-am cautat sa aflu 🙂


  216. 216
    Ana:

    Mda, rezistenţa din stern. Altfel, am crăpa. Nu vezi?

    Ghermane,

    Ce cauţi, bă, în munţii noştri?! 😈 (Ia uite, ghietu’, se crede bombonică.)


  217. 217
    Nora:

    Sigur. Cu pipeta?

    Ghermane, tolerez gusturi, părerile diferite. Nu şi muştele ignorante şi tupeiste ca tine! Jap!


  218. 218

    Io… tolerez individe cu un bagaj cultural… dar cand vad ca is proaste rau… ma nervozitez! Cand vad ca… ai acumulat da’ pula si… consumi motorina dijaba -- pe hotarele culturi… imi vine sa va foot direct in nas!


  219. 219
    Nora:

    Dacă stau să mă gândesc, comentariul 214 a fost cea mai coerentă propoziţie a ta! 😆 😆 La mai mare! 😆


  220. 220
    Nora:

    Hm, păcat, ai regresat!

    Fix pe „hotarele culturi” merg eu. 😆


  221. 221
    Ana:

    În nas?! Atât de… 😳 Tu cum de mai ieşi în lume, Ghermane?!


  222. 222
    Nora:

    😆 😆

    Dacă zicea „în ureche”, deja trecea drept lăudăros. 😆


  223. 223
    Ana:

    … şi exaltat.


  224. 224

  225. 225

    hihihi-hahaha! Profunda ca o scandura! Replici expirate -- asta cu „pula mica”. Incercati altceva… pt ca… asa penibile sunteti cand va refugiati dupa „o ai micaaaaaaaa!”.


  226. 226
    Nora:

    Daaaa! Adevărul e că la „fututul în nas” (şi ăla scris prost) e profund rău! Cine şi-a bătut, Ghermane, joc de tine-n halul ăsta? 😆


  227. 227
    Ana:

    Mă, tu eşti şi mic de statură, ha?! Altfel, cum draci visezi că o pălugă cum sunt eu s-ar putea refugia după una mică? 🙄 Gata, mă concentrez în altă parte. M-am disperat dracu’. 😥

    Vezi, Nastasie, şi tu mă luai cu nărăvăşenia mea. Uite care erau pricinile. 🙁


  228. 228

    Voua cred ca va trebuie pula. Cautati un site de specialitate! Io… pentru o buca de pizda nu ma deplaqsez la Bucuresti!


  229. 229
    Jaco Pastorul:

    Io nu pricep cum se face ca orice discutie cu Ghermanuta pe teme culturale esueaza lamentabil intr-un subiect porno. Si incepuse atat de frumos…


  230. 230
    Nora:

    Hai, Ghermane, că-ţi iau eu bilet de autobuz! 😆 😆 😆 Nu fi milog!


  231. 231
    Nora:

    Gee, nici eu nu ştiu cum se face! Mister mare la mijloc! 😆


  232. 232
    Ana:

    Mulţumesc pentru ofertă, Ghermane! Adică îţi sunt recunoscătoare pentru faptul că nu te deplasezi. 🙂

    Că ne trebuie… aia… cum zici tu, sigur că ne trebuie, de-aia tre’ să stai tu cuminte şi acăsică, să nu ne tulburi dracu’. Nu de alta, dar după aia s-ar putea întâmpla nenorocirea şi sperietura să nu ne mai trebuiască. 🙁


  233. 233

  234. 234

    Jaco, Nora vad ca nu cunoaste limitele acceptabile. Totul a pornit de la „marsh-ul” acela. Iar… cand se apuca si imi zice Ghermane… imi vine sa-i fut una in dintzi! Se pare ca nici ea nu are simtul proportiilor -- la fel ca Joiana!

    Si… nici eu nu-s mai breaz! Cand ma provoaca… api ma fut in gura ei! Da’ nici nu isi dau seama ca… eu le injur… nu le iau la pula! Astea iau adliteram tot ce zic!


  235. 235

    Cu barbatii se poate discuta pe teme culturale. Dar femeile in genere (gaite fiind) se abat rau de tot de la linia fireasca! Bine… este adevarat ca… nici eu nu port un dialog conventional -- este adevarat ca imping limitele. Dar nu spre nesimtire sau atac la persoana! Dupa ce ma provoaca… le bag pwle in nas… pana cedeaza ele!


  236. 236
    Nora:

    Vai, mie! Acum s-a dat de trei ori peste cap şi s-a transformat în scobitoare! În dinţi, auzi! Perversiunea acestui om n-are limite!

    😆 😆


  237. 237
    Nora:

    Nebunule! Neconvenţionalule şi originalule care eşti!

    Vrei să cedez? Cum? Spune tu!


  238. 238
    Ana:

    Bă, dă-mă dracu’! Auzi dihotomie: Le înjur, nu le iau la pulă! No, bine că numa’ ne-njură. Dacă ne lua, tâmpeam de râs şi-apăi nimic nu mai rămânea din biata… 😳


  239. 239
    Jaco Pastorul:

    Si mie mi se pare „Ghermane” putin cam contondent. Hai sa-ti spunem pe numele mic, dar nu-l stim. In ceea ce o priveste pe Nora, sunt cateva subiecte tabu, pe care eu nu m-as incumeta sa le deschid decat cu un antrenament serios inainte. Asa, uite, fac si io misto de ele cu muzica, nu vezi? Le zic ca aia si aia is misto si ele ma cred, isi inchipuie ca ma pricep, sanchi, dar in rest nu ma prea bag, n-ai observat?

    Auzi, ia-le cu matematica, daca te pricepi, de fapt si daca nu te pricepi, ca ele, oricum, sunt tufa de Venetia la integrale!


  240. 240
    Ana:

    Nora, taci, că am de scris chestii serioase! 😆 😆 😆

    Fir de păr de hamster pitic. Ăla e capătu’.


  241. 241

    Ana, da cine dracu e capabil sa va futa pe voi? Vreti pula… dar dupa ce bruiati omu… dildaul o sa va penetreze pt ca IEL nu mai are chef! In special cand stiu ca Nora rezoneaza cu Melancholia… precis mi se face o pofta de ea. Dar… s-a inventat beutura.


  242. 242
    Ana:

    Ba, pardon! Fufă de Veneţia. 😆 Eu. Mă documentez în curând la faţa locului. 😉


  243. 243
    Nora:

    😆 😆

    Ghermane, fix aia sta între noi doi! Că altfel, hm, ce întâlnire suprarealistă şi de pomină aveam! 😆


  244. 244
    Ana:

    Adi,

    Mă omori tu pe mine, mă. Ana, da cine dracu e capabil sa va futa pe voi? 😆

    Asta e hamletiană, să mor io, vorba lu’ Marcel. Capacităţi şi capabilităţi.

    Nimeni, bă, nimeni! 😆 😆 😆

    Nora,

    Să pui fraza asta în capu’ blogului, că e motto. 😆


  245. 245
    Jaco Pastorul:

    Corect, ca la Venetia nu cresc tufe, ca-i multa apa. In schimb gasesti multe fufe si …trufe.


  246. 246
    Ana:

    Jaco,

    Îţi spun la întoarcere, da’-ţi spun aparte. 😉


  247. 247
    Nora:

    Ana: nu-mi zice de două ori. 😆 😆 Moooor de râs!

    Jaco, ce subiecte să deschidă când el nici nu ştie categoriile la Oscaruri. Şi nu că nu ştie mai nimic e baiul, ci că e mereu agresiv şi-şi dă cu părerea foarte categoric legat de orice! E ca şi cum m-aş apuca eu să spun că cei pe care-i asculţi tu falsează nu ştiu unde când eu nu ştiu să citesc o partitură.


  248. 248
    Nora:

    Ana, dă un refresh (mi-am luat libertatea de a-i adăuga diacritice şi apostroful lipsă). 😆


  249. 249

    In sfarsit, a ascultat Nora odata de mine! Slobozeste Doamne in pace pre robul tau, ca mi-am indeplinit menirea vietii!


  250. 250
    Nora:

    Şi la ce mi-a folosit, Moşule? 😥 😥 😥


  251. 251
    Nastasia:

    Ficioraşu ăsta iute-mpungător virtual de nări şi dinţi îmi aminteşte de bancu’ cu un tip care merge la un prieten doftor:
    -- Măi, în seara asta vine la mine o gagică trăznet, dă-mi ceva să fac faţă, s-o impresionez.
    -- Îţi dau, mă, da’ mâine hai să-mi povesteşti cum o fost.
    A doua zi:
    -- Mă, extraordinar, nemaipomenit, în pat, pe covor, pe masă, pe chiuvetă, în cadă, la perete..de zeci de ori!
    -- Chiar, mă? Şi gagica ce-o zis?
    -- Gagica? Dă-o-n mă-sa, că n-o venit.


  252. 252

  253. 253
    Jaco Pastorul:

    Vezi, de aia mie imi place sa comunic muzical. I-auzi una!


  254. 254
    Nora:

    Ce ştim noi, Nastasia?! Muieri, incapabile să discutăm cultura cu… (ce-o fi ea!) în urechi (aaaah, iar urechile, ştia Goco ce ştia!), dinţi şi nări!


  255. 255
    Ana:

    Preaiubitule,

    N-am ştiut că mă adoră (pseudo)Dreptul Simeon. 🙂 Vezi că era altfel citatul. … că văzură ochii mei… înaintea tuturor popoarelor.

    Ce mă fac eu cu tine? A, uitai, nu mă mai fac nică.

    Ia, Nora! Geniaaaaaaaaaaaaaaaal! 😆 😆 😆


  256. 256
    Seva Tudose:

    Nora,

    vai dragă dar misterioasă mai ești,primul gravatar,ne-ai arătat ceafa,al doilea ne-ai arătat doar ochii amenințăndu-ne,acum ești în semi-umbră incongnito… 😀


  257. 257
    Ana:

    Jaco,

    Da’ una orientală (cu influenţe turceşti) n-ai? Că am nevoie de inspiraţie fix acum; scriu ceva cu tematică. 🙂


  258. 258
    Joiana:

    Ghermănuţî, scoală, mamă! Iote, ai ajuns celebru şi n-am dat nici măcar un pui de Gostat pentru asta!


  259. 259

    Nastasia, acuma nu stiu daca Piţu s-o inspirat din folclor, sau folcloru din Piţu, dar zicea el de mai multe pozitii acolo, ca piua lui Moş Mitru, tambalaul din Curtici, învartita din Sculeni, poziţia H, roaba japoneză etc…


  260. 260
    Nastasia:

    Variante, variante. Ideea e că se poate şi fără gagici, să nu dispere ăsta micu’ şi subţire.


  261. 261
    Ana:

    Nu doar că se poate fără muieri, e chiar recomandabil, cum singur decretă. 😆

    Că tot mă gândeam, la cafeaua de dimineaţă, la o temă numită Muierit şi panificaţie...


  262. 262
    Jaco Pastorul:

    o trupa tanara si interesanta


  263. 263
    Nora:

    Seva, deh! Mai să nu te recunosc! 😀 De-abia mă obişnuisem cu pisica, acum văd florile, iar până să apuc să citesc şi numele, am senzaţia că a apărut cineva nou. 😀


  264. 264
    Seva Tudose:

    Nora,Ana,Editoru`

    hai vă rog eu frumos lăsați-mă să-i zic vreo câteva lui GhermănuțÎ ? Fute-l-ar dracii-n cur,se spârcâie aici de parcă ar fi closetul lui personal !

    Băi,rîmă io* cred că toată ziua stai cu*maneta în mână,de cred că ai albit dracului și tastatura ! Șterge-te ușurel la coțul gurii…


  265. 265
    Nastasia:

    Decretă el, da’ ca vulpea despre struguri.


  266. 266
    Editoru':

    Nu se poate!!! Asta trebuie editata, Seva!


  267. 267

  268. 268
    Ana:

    Minunat, Jaco! Mai vreau, să termin şi să plec acasă. Mâine am o zi aglomerată, aşa că e musai să desăvârşesc azi cu turcul. 🙂


  269. 269
    Nora:

    Aoleu, Sevaaaaa!


  270. 270
    Nora:

    Nu pleca! Mai stai! 👿


  271. 271
    Nora:

    Nu-i mai da, Jaco! Să mai stea! 😀


  272. 272
    Editoru':

    Gata, Seva, ti l-am editat, aveai un a in plus la fute-l-ar.


  273. 273
    Ana:

    Mai stau, mai stau, să-l pun jos pe turc, ca la Vidin. 😀
    Ba să-mi dea, ca să poci crea dracu’. 😆
    Seva,

    Nu, nu chiar în cur şi nu toată legiunea, aibi milă. Cât poate duce un biet trupuşor nevolnic? 🙄


  274. 274
    Ana:

    Nastasie,

    Ia, acu’ îmi veni inima la loc: eu nu scriu avioane, nu. Uite, Struguri negri cu Viagra are şi adrisant. Pfui, da’ utilă mai mi-s! 😆


  275. 275
    Jaco Pastorul:

    joaca de copii. Seva, uite de asta imi plac arabii:


  276. 276

  277. 277

  278. 278
    Seva Tudose:

    Jaco,

    sincer îți spun,eu urăsc arabii ptr.mentalitatea lor despre viață,despre sexul frumos/opus,politic,anti-semit,
    daaaaar…când vine vorba de muzică,dans,sunt cea mai înfocată și iubitoare persoană ce-ai putut vedea pe planetă !

    Iubesc,ador,muzica orientală,absolut toată din Orientul Îndepărtat,Mijlociu,Asia Mică…vocal ori instrumental și sunt chiar(ori am fost)o dansatoare destul de bună la viața mea… 😀

    sunt unele cântece care ajung acolo la coarda inimii, mă mișcă până la lacrimi,să nu râzi de mine,sincer spun !


  279. 279
    Seva Tudose:

    Editoru#272

    mulțumesc ptr.editare,altfel se înțelegea naibii cu totul altceva 😆


  280. 280
    Ana:

    Seva,

    Mie mi-a spus cineva că arabii, care, na, ştim cum tratează, conform tradiţiei şi religiei lor, femeia, sunt nişte zei în alcov, şi nu se referea la dotările tehnice deloc, ci tocmai la felul în care se poartă cu femeia. Citez: E imposibil să te mai uiţi la un nebeduin ca la un bărbat după ce… 😳… am încheiat citatul.

    Acu’, mai bine că noi n-avem cum compara. Suntem mai liniştite. 🙄


  281. 281
    Seva Tudose:

    Ana,

    eu știam altfel,că… ”once you gonne*go black,you never gonna*go back” 😉

    nu știam chestia cu beduin/nebeduin…să o fi împrumutat de la africani zicala 🙄


  282. 282
    Seva Tudose:

    dar de ce crezi tu că s-a inventat și muzica„white trash”
    albi care cântă muzică RAP,tocmai de invidia bărbaților cum femeile aleg un negru,în loc de un alb… 😉 vezi
    com.276…

    http://www.metrolyrics.com/jump-around-lyrics-house-of-pain.html


  283. 283

    What the fuck?! exact asa am exclamat cand am vazut asta „Ana, da’ cine dracu’ e capabil să vă fută pe voi? (Adrian Gherman – un vizionar)” :))


  284. 284

    Daaaaaaaa… Seva… is invidios si incapabil prin insasi constructia mea. Tu… esti faina, desteapta, bogata si… americanca. Thulai ce fix in pula ma doare de tine si de toata adunatura de gaste! Wgner daca ascult inseamna ca is fraier! Daca asculta rap is idiot. Daca ascult Mozart is poponar etc.

    Da’ ce zicetz daca va spui sa meretzi in pula mea? HEEEEEEEEEEEI! Nu sa va fut! Stiu ca va ganditi tot timpul la pula… si in discutiile de pe net. Zic… si eu… asa… ca forma de dispretz. NU VREAU SA VA FUT!!!!!!


  285. 285
    Ana:

    Apăi, să-ţi deie Dumnezeu sănătate măcar la cap, Adi! 😆


  286. 286

    Apropo de bancu lui tanti Nastasia.

    Am un client (tinichigiu). Nu le are cu calculatoarele si… tot mereu ma roaga sa-i comand una-alta de pe erotic24 (e si rusinos si are si audi de 17.000 de euro). Am comandat si eu… dar tot timpu incerca sa ma lamureasca sa-mi cumpar si eu pastile pentru potenta si pentru prelungirea actului sexual! Niciodata nu i-am spus: Maaaaaaaaaaa, io nu am probleme. Mi se scoala si… ma si tine pt ca daca trebe practic si concentrilla! Am interes financiar si nu-mi permit sa-i fut una in dinti & sa-i spun ca e cretin mai mult decat prevede legea!

    Bine… tipu ii cam egocentric -- probabil din cauza asta… crede ca toata lumea are probleme. Cam asa si cu femeile. Daca au intalnit asemenea barbati… au impresia ca…?


  287. 287

    Are audi de 17.000, isi face viluta (si-o finiseaza) e singur la parinti si are 29 de ani & nu detine laptop ori p.c. In schimb… are tricou pe care scrie „Catalin Botezatu”. Si… chiar mi-a aratat lucrul acesta -- zambind cu o oarecare mandrie.
    Acolo l-am taxat! I-am zis ca pe mine ma intereseaza calitatea si confortul nu scrisul.


  288. 288

    Il doare in pix pe Jaco ca eu ma lupt sa ma fac copil cuminte. Maestre, unde-i lectia nr. 1?


  289. 289

  290. 290
    Edle:

    Catalin Botezatu??? Foarte tare.


  291. 291
    Edle:

    Da’ despre ce interes financiar vorbesti? 😀


  292. 292

    Edle, femeia e capitalista din facere! Doar in adolescenta vede ochii si freza baiatului. Dupe asta; dupa ce se maturizeaza iubeste asa de cerebral… incat imi vine sa cred ca is din alta galaxie! Ei… is si eu prietenos si tolerant cu ai mei clienti ca o femeie cu barbatul care ii ofera un trai decent. Se poate spune ca si eu is o curva de om 🙂 🙂 dar.. eu nu trebuie sa suport animalul toata ziua! Nu trebuie sa dorm cu el! etc


  293. 293

    Seva, iti ador gradina! Apreciez faptul ca nu ti-ai uitat originile si cred ca, romanii (in primul rand) trebuie sa fie uniti -- indiferent de locul unde traiesc! Daca nu ai scrie poezie… cred ca mi-ai fi draga ca persoana! Cu toate ca ti-as ajusta unele expresii din comentarii cu stanga si dreapta 🙂 :).
    In realitate sunt un om mai tolerant/normal -- chiar zambesc si dau binete 😛 ! In idei sunt rau/rautacios/spurcat! Spurcat petru ca viata literara romaneasca este atat de viciata… incat… orice firimitura de indulgenta, orice umbra de toleranta consider ca este o slabiciune. Prea multi romani sufera de indulgenta si delasare. In fine…


  294. 294
    andreea:

    (uf, proasta legatura de net!)
    e chiar Laura?! ce biiineee!
    uraaa!!


  295. 295

    vezi ca… nu te-ai scuturat boine de zapada. Siiii tot o apa faci p’aici!


  296. 296

    o, daaa… si ce zapadaaa!!!! 🙂


  297. 297
    Seva Tudose:

    GhermănuțÎ #284

    îl consider drept la replică și dacă nu întorceai placa de la#293 aș fi replicat vulgar dar cum am spus este OK.să nu îți placă cum scriu eu…și că„literatura românească este atât de viciată”nu din cauza mea, eu scriu de amuzament 😀

    Eu sunt doar un rapsod popular și ca să fiu sinceră în asentiment cu tine și eu sunt o „fraieră”… ascult în solitudine în pacea căminului pe Chopin 😀

    http://www.youtube.com/watch?v=oy6NvWeVruY


  298. 298
    Seva Tudose:

    Andreea,

    nu ne arăți și nouă în ce stațiune de munte ai fost ?

    Te superi dacă te întreb,odată ai pus o poezie în armeană ori armână,nu știu exact și bănuiesc că te-ai dus la munte în jurul Crăciunului pe rit vechi( 7 ianuarie) exact cum sărbătoresc rușii,ucrainienii,sârbii
    … 😆

    ori eventual soțul lucrează în lanțul hotelier și v-ați dus să faceți Revelionul(ospătarilor,directorilor de hotel… 😆


  299. 299
    Jaco Pastorul:

    Mosule, ma pregatesc…


  300. 300
    Jaco Pastorul:

    Deci, am gasit un film foarte inspirat despre jazz. Are avantajul ca e si subtitrat in spaniola, limba pe care stiu ca o stapanesti. Dupa ce vezi filmul asta, daca mai vrei eu pot sa mai vin cu niste detalii tehnice. Eu as mai completa mesajul filmului supralicitand un pic si zicand ca jazzul modern, asa cum e astazi, e muzica culta a secolului XXl, replica si prelungire logica a muzicii simfonice din secolele trecute. Toti marii muzicieni contemporani se afla inauntru fenomenului. Deci, ca si meloman pasionat, nu ai cum sa ratezi fenomenul.

    Wynton Marsalis e un profesor extraordinar si un muzician pe masura!


  301. 301
    Ana:

    Jaco,

    Bună dimineaţa! 🙂

    Dau eu astăzi cafeaua şi apoi plec repede, că am un interviu. Cum o vrei? 🙄


  302. 302
    gelu odagiu:

    Mosule,

    Inainte sa te indeparteze Jaco de jazz ireversibil, vezi ca am scris eu o prostioara pe aici pe undeva. „Blues 1” se numeste. Daca iti place, eu pot scrie si Blues 2, 3, s.a.m.d. Dupa care iti mai pot scrie niste povesti vesele despre ritmuri sudamericane si dupa ce te fragesesc eu putin, te dau pe mana lui.


  303. 303
    Jaco Pastorul:

    in vena


  304. 304

    Foarte multumesc. Ai intuit bine, cu engleza vorbita am probleme de intelegere si chiar si cu cea scrisa uneori. Cu spaniola ma descurc bine spre foarte bine, aproape ca in limba materna. Promit sa ma uit la film. A, si nu sunt un meloman pasionat, cel putin nu asa ca tine, altfel aveam o idee despre jazz pana acum. Sunt un amator.


  305. 305

    Gelu, am sa caut! Dar pe rand! Multumesc. Tu scrie, ca de citit voi citi, si poate ca si altii.

    Buna dimineata la toti desteptatii.


  306. 306
    Ana:

    Bună dimineaţa, G! 🙂 Şi Gelulare! 🙂

    Îmi cer scuze, domnilor, trebuie să plec. Vorbim după prânz.

    Jaco,

    Dă garoul. 🙂


  307. 307
    Jaco Pastorul:

    Unde ai scris tu, mă, despre blues? Ia sa văz! Să vezi ce ţi-o iei dacă n-ai scris ce trebe!


  308. 308
    uc:

    Neata!
    Ce ma bucur cand scrieti despre jazz, blues, muzica in general, mai invat si eu, o sa ma uit sieu la film deseara sau maine.


  309. 309

  310. 310
    Danny:

    Neatza, Nora. Interesanta poza ti-ai afisat aici. Cand cu ceafa, cand cu ochii sub caciula, iar acum in semiintuneric.


  311. 311
    Nora:

    (Jaco, Domnule Odagiu: staţi liniştiţi, nu am aroganţa de a vă prelua misiunea, nici n-aş putea, eu sunt doar la categoria muscă. :D)


  312. 312

    Seva, nici nu-ti imaginezi ce ai zis! „pacea caminului, gradina ta si muzica lui Chopin au fost niste stimuleti puternici pentru imaginatia mea.
    O casa in care se aud acordurile lui Chopin este o bucata de rai!
    O femeie ascultand Chopin este dovada faptului ca universul nu-i zadarnic!


  313. 313
    Nora:

    Şi că tot e dimineaţă. Or so.


  314. 314

  315. 315
    Edle:

    Ale dracu’ femei, Adrian. Chiar asa sunt? Da’ tu de unde stii? Cine ti-a zis?


  316. 316
    Edle:

    I love blues. Jazz I don’t.


  317. 317

    Edle, nu-mi strica momentul. Destul mi-l strica Nora cu videoclipurile ei. Si… sa nu uitam de toti jazz-isti estia!


  318. 318
    Nora:

    Ia mai taci! Te-am pus în capul blogului, ce mai vrei?

    Edle: a citit el în Libertatea de duminică. 😆


  319. 319
    Edle:

    Uite, asta e pentru tine, Adrian: 🙂


  320. 320

    De ce nu o pui pe asta cu Chopin in capul blogului? Iti spun eu de ce! Pt ca nu ai gusturi rafinate.


  321. 321
    Nora:

    N-am, mă! O ţărancă, n-ai ce-mi face! 😆


  322. 322
    gelu odagiu:

    Jaco,

    am inceput o poveste, ca atunci cand omul citeste, sa fie imjectat usor in vena(cum iti place tie sa ti se serveasca cafeaua), cu albastru de New Orleans.

    Iti spun in promo, ca urmarea va fi despre o scara, cu trepte lipsa.


  323. 323
    Nora:

    Asta mă face să mă simt ca o îngheţată de caise la soare.


  324. 324

    Edle, asta e muzica de bar. Trebuie sa beau ceva ca sa o ascult.


  325. 325
    gelu odagiu:

    blues 1

    Sunt negru. Noaptea spre care ne indreptam cu totii, e si ea neagra. Acum, cand privesc peste umar, vad cum toata viata am irosit-o sperand ca voi fi odata si odata liber.
    Poate m-am inselat crezand ca libertatea este ceva albastru si de fapt ea este neagra, este noaptea spre care ne indreptam inevitabil. Oricum nu pot schimba acum lucrurile. Nu e drept pentru cei ce imi vor urma,
    Nu stiu daca pentru culoarea mea sau pentru ca m-am nascut in Africa, am fost luat intr-o noapte cu forta, aruncat in pantecele unei cutii plutitoare, impreuna cu alte fiinte la fel de speriate si de negre, ca mine. Cand leganarea care nu se mai sfarsea a incetat, am fost scosi din cutie. La atingerea pamantului, am crezut pentru o clipa ca sunt liber. Clipa de fericire a trecut insa repede. Tot repede, pentru ca eram acum intr-o lume noua in care timpul inseamna bani, ne-am trezit pe un camp imens si alb. Imi placea albul in contrast cu intunericul in care traisem pana atunci.
    Cred ca ati inteles, din cartile citite ori din filmele vazute, devenisem un sclav pe o plantatie de bumbac. Stapanul meu, un om rau si cred prost, pentru ca nu stia vorbi pe intelesul nostru, mai mult prin gesturi, unele agresive, ne-a aratat ce sa facem daca vrem sa primim hrana si apa. Toata marea aceea de vata alba trebuia adunata in niste saci. Si asta am facut.
    De libertate insa nu am uitat.Priveam in toate directiile si vedeam doar arme de foc, camioane cu oameni si caini, pregatiti sa ma opreasca in eventuaitatea incercarii de a ma elibera Numai cerul era deschis iar eu inca nu invatasem zborul.
    Intr-o noapte cu luna, privind cu gura cascata in sus spre covorul sau cupola plina de stele, din piept am eliberat un oftat. Oftatul fara voia mea a devenit un murmur, un fel de cantat. In linistea noptii cu un tropait precipitat au aparut in jurul meu barierele umane ce ne ingradeau libertatea. Am auzit si alte voci armonizandu-se cu murmurul meu. Cativa dintre paznici, au inaltat felinarele, ne-au privit, au scuipat asa intr-o parte bombanind in limba lor, pe care noi intre timp am invatat-o:
    -Hai maaa, lasa-i!, urla si ei la luna ca niste lupi in calduri.
    S-au indepartat invaluiti intr-un ras nechezat amestecat cu…ciori cu tate..iepe cu curul negru….
    Pe masura ce linistea noptii isi intra incet in drepturi, ca un tarait de greier in mintea mea patrundea ideea ca de acum inainte putem canta, chiar daca vom urla la luna cu gandul la „ciori cu tate” sau „iepe cu curul negru”.


  326. 326

    Auzi dom’le cum se autointituleaza Nora! „inghetata de caise”. Pai.. asta ii egocentrism pe fata -- rasfatata peste masura -- taranca! Imediat ne spune ca.. noi estialalti suntem niste zapada simpla -- in soare.


  327. 327
    Nora:

    Şşşşt, Ghermane!


  328. 328

    Nora, stiu ca iti plac manelele rafinate.


  329. 329

    Si… nu-mi mai spune Ghermane… pt ca nu-s manelist de frunte si s-ar putea sa-ti dau una sa te invarti ca un titirez!


  330. 330
    Jaco Pastorul:

    Gelu, io am alte asteptari de la tine. Crezi ca ce-ai scris tu il poate lamuri pe Mosu in legatura cu ce iaste bluzu?


  331. 331

  332. 332
    Nora:

    Jaco, te-ai interpus. 😀


  333. 333

    Iti dau io… vreo doua capace… de… tot bâşti o sa-ti iasa din stelute.


  334. 334
    gelu odagiu:

    Jaco,

    inca nu. Ai si tu rabdare si ma critici dupa vreo daua, trei episoade.

    Asa cred eu ca se incepe povestea in grupa pregatitoare.


  335. 335
    Nora:

    Ghermane, ia! Două capace? Ce fel de capace?


  336. 336

    Doua perechi de palmi! N-am palme ca niste lopeti… dar daca iti dau doua perechi… tot nu-i rau -- poate iti vine minte la cap!


  337. 337

    Si… sa te adresezi cu „Ghermane” nu-i deloc feminin. Api… nici nu ma astept sa te comporti ca o femeie! Bine… nu ma deranjeaza prea tare… dar cand ma gandesc la tine ca la o barbata… imi vine sa vomit!


  338. 338
    Nora:

    Muaaaa! Ghermane, îmi faci poftă, nebunaticule!

    Da’ cam câte perechi de-astea ai dat tu la viaţa ta? Ai experienţă? Dar cazier?


  339. 339
    Nora:

    Of, ce chin, ce jale! Nu mă-ncadrez în idealul feminin al lui Gherman! Compătimiţi-mă, plângeţi-mă!


  340. 340

    Gata! Daca nu mi te adresezi cu Adrian… am sa-ti spun de astazi inainte: mustacioasa.


  341. 341

    Nora, vrei sa intrebi la cate le-am rupt cel putin un os?


  342. 342
    Nora:

    😆 😆 😆

    Mua, Ghermane!

    Bine. Îţi zic Adrian dacă îţi tai unghiuţele, schimbi batistuţa şi te speli pe mânuţe înainte de a trece la tastatură.


  343. 343
    Nora:

    „La câte”? „La câte”?


  344. 344

    Nu e vorba de ideal! E vorba de feminitate! Feminitatea nu are legatura cu idealurile mele. Iar tu… nu prea treaba cu feminitatea. Probabil ai stat prea mult timp departe de barbati.


  345. 345
    Nora:

    De-ăştia ca tine cu siguranţă. Deh, n-am avut noroc! 😆 😆
    Eu cred că feminitatea ar trebui să se numere musai printre idealurile tale. Poate îţi merge mai bine. Cu masculinitatea nu prea-ţi iese. E momentul să renunţi, ce naiba! 😆


  346. 346

    Diminutivarile tale te pun si in postura de matzaita.

    Nu-ti spun la cate. Vreau sa ramana o enigma pentru tine.


  347. 347
    Nora:

    Hai, gata, destulă conversaţie. Şşşşt!


  348. 348

    Probabil… consideri masculinitate, docilitatea debilo insorita -- racordata la un spirit valeitar. Pai… acesti maimutoi v-au stricat voua capu.


  349. 349

    asta de la urma merita toata atentia! Parca am si uitat de lipsa ta de feminitate!


  350. 350
    Nastasia:

    Capace..capace
    Neică, de-aş avea putere/Te-aş face o tabachere/Tabachere cu capac/Să te port la piept cu drag.


  351. 351
    Nora:

    Aşa m-am gândit şi eu, Nastasia. 😆


  352. 352

    Daca isi rade mustatza… eu fac compromisul asta! O voi purta la piept!


  353. 353
    Nastasia:

    Stai întâi să crească a ta. Dac-o fi să crească vreodată.


  354. 354

  355. 355

  356. 356
    Jaco Pastorul:

    Gelu, ce sa zic, ai luat-o prea pe ocolite.


  357. 357
    Jaco Pastorul:

    Nora, Mos, si cine mai e interesat. Ultimul clip, selah sue, este un blues in 6/8 adica in sase optimi, daca numeri in ritm 1,2,3,1,2,3 ai o masura. Dupa 4 masuri, adica dupa 24 de optimi formula armonica se repeta. Adica bluesul este construit pe o structura bine definita. Faptul ca formula armonica se repeta ii confera previzibilitate solistului si ii permite sa improvizeze, pentru ca STIE ce urmeaza. Improvizatia nu se face la intamplare ci pe o anumita scala (gama) care conduce inspre un centru tonal.


  358. 358
    Jaco Pastorul:

    Tot acolo auzim un timbru specific, cel al Hammond-ului, e orga aia de biserica baptista unde negrii isi canta slujbele.


  359. 359
    Nora:

    Merci, Jaco.

    Auzi, Concha Buika îţi place sau nu prea te omori în general după flamenco, copla, combinaţiile lor etc?


  360. 360
    Jaco Pastorul:

    Nora Noor nu mai canta blues. E soul, adica muzica „usoara” neagra, cu radacini tot in biserica. Una din diferente o reprezinta accentele ritmice. In masura de 4/4, in care e scrisa piesa pusa de tine, avem accente pe timpii 1 si 3 (daca ascultati bassul, o sa vedeti ca el accentueaza acesti timpi) iar premierul bateriei accentueaza timpii 2 si 4, chestie care creaza un balans oarecum militaresc.


  361. 361
    Jaco Pastorul:

    Nu stiu de concha buika, stai sa ascult…


  362. 362
    Jaco Pastorul:

    Da, o stiu, ai mai pus-o tu. Canta foarte bine, e la nivel inalt aia e clar, si ea si instrumentistii ei. Eu am insa a reprosa stilului flamenco, o anumita saracie ritmica, armonica si melodica. Din cauza asta, nu prea mai ciulesc urechile la stilul asta, care se pare ca nu poate fi inovat. sau inca nu am auzit eu ceva inovator, dpdv muzical. In schimb, suplineste saracia muzicala cu pasiunea, dar si aici e peste gusturile mele, io-s mai ardelean, nu-mi fierbe chiar asa sanjele.


  363. 363
    Nora:

    Şi despre fado crezi la fel? Că nu dă şanse inovaţiei?

    Te întreb pentru că am mai dat peste tot felul de articole în care diverşi interpreţi erau fie lăudaţi pentru inovaţie, fie blamaţi pentru că nu respectă tradiţia genului. :mrgreen: (mna, fiecare stil are puriştii lui)


  364. 364
    Nora:

    Şi da, mie nu mi-a rămas mare lucru de la străbunica mea venită din părţile tale. 😀 Nici ei nu-i fierbea sângele şi, când le fierbea altora, îi certa aprig pentru aşa destrăbălări. 😀 Inclusiv pe bietul străbunic.


  365. 365
    Jaco Pastorul:

    mda, unii-s ca biserica ortodoxa, ii sperie orice schimbare.

    Nora, orice gen de muzica traditionala e cam incremenit. Si e normal asa. Ascultatorul clasic are dreptul sa stie la ce sa se astepte cand asculta o doina sau un lied. Cu atat mai mult in muzica de dans, sarba trebuie sa fie sarba, valsul, vals samd. Sub aspectul asta eu ii inteleg pe traditionalisti. Dar pentru un ascultator avizat, chestiile traditionale nu mai sunt suficiente. Si aici, vine partea frumoasa, si anume ca toate stilurile astea de muzica clasica, chiar daca evolueaza si se inoveaza foarte incet, ele stau la baza supei pe care o experimenteaza muzicieni cu har. Pentru ca noul nu se naste din nimic. Asa s-a dezvoltat de ex muzica braziliana, avand la baza (si) fado.


  366. 366
    Jaco Pastorul:

    Da, cu masura toate. Asa-i pe-aici, sau ma rog, asa era, cel putin.

    Un ardelean un pic mustit se chinuia sa urce pe cal. Incearca odata, cade, a doua oara, cade, a treia oara isi zice un Doamne-ajuta si se-avanta pe sa, cand colo, avantul si ajutorul au fost atat de mari incat a survolat calul si a ajuns in partea cealalta. Se scoala buimacit si da sa mai incerce odata, nu inainte de a mai zice „Doamne-ajuta, da’…nu de tot!”


  367. 367
    Edle:

    Sangre caliente… Ei, mie-mi place sangele asta.


  368. 368
    Ana:

    Jaco,

    Bună asta! Nu de tot… 😆 Aia-s io. Poză. 😆


  369. 369

  370. 370
    Nora:

    Am revăzut azi-noapte Cinema Paradiso cu Tania. Apropo de sânge de-ăsta din sud. Am avut nevoie de şerveţele amândouă, deşi îl mai văzusem şi eu, şi ea. Deci, am plâns în reluare, cum ar veni. 😀


  371. 371
    Ana:

    Dă-mi The Reader şi reluez fără număr.


  372. 372
    gelu odagiu:

    jaco, 357

    eu care mai stiu despre ce e vorba, te inteleg cand spui :6/8, 1,2,3,1,2,3, formula armonica, scala (gama) care conduce inspre un centru tonal.

    Eu, asa pas cu pas, il voi purta pe Mos, povestitoreste, printre termenii astia si cred ca va pricepe mai usor ce e si cum e cu Bluesul asta. Dupa care il plimb incet, incet spre jazz. Lasa ca vezi tu.


  373. 373
    Nora:

    yummmy! jazzmen fight! 😆

    Ana: nu-mi aminti ce chin, ce dor, ce jale! 😀


  374. 374
    Edle:

    Nu ma-ntreceti. Cum bocesc eu la filme, mai rar. 😆 Azi vreau sa vad Biutiful. Cate pachete de servetele imi trebuie, ca sa stiu? 😀


  375. 375
    Ana:

    Îţi iei role din alea pentru bucătărie. Fo trei. Aşa am auzit. Să spuie şi cine l-a văzut. 😀 Eu voiam doar să te pregătesc, să nu tragi macatu’ de pe pat.


  376. 376
    uc:

    Imi place Concha Buika, cu No habra nadie en el mundo, dar si Estrella Morente si Carmen Amaya uneori. Despre flamenco, probabil ca stil ce sa mai inoveze, nu devine, si nu inspre asta se indreapta cred…ci spre expresie de miscare, dansul, simtire, culoare si tinuta:D
    cand ma gandesc la flamenco il vad pe carlos saura, sabicas si nu numai:


  377. 377

    hmmmm…
    lecţii de muzică…


  378. 378
    Edle:

    Ana, sa ma demachiez bine atunci. 😀


  379. 379
    Edle:

    Foarte misto, UC.


  380. 380
    Nora:

    Uf, ce mă enervează. Nu pot urmări acum dansuri, mă rog, imagine, în general. Pot doar asculta. 😀


  381. 381

    ai bluză cu danteluţă? 🙄


  382. 382
    Nora:

    Nu e danteluţă! 👿


  383. 383

    staaai! nu te ienerva! aşa văz eu de aici, de pe vîrful muntelui! 🙂


  384. 384
    Jaco Pastorul:

    Uc, inovatia e in gena umana, altfel am asculta si acum Monteverdi si am citi numai Shakespeare.


  385. 385
    Nora:

    Dar vino odată la câmpie! Că mă inervez şi mai rău! 😀


  386. 386

    ai tu un cui împotriva lu Şekspir ăla…


  387. 387
    Jaco Pastorul:

    Nu, doar un cojoc prapadit.


  388. 388

    foarte bun ar fi fost cojocul ăla acum 2 zile, cînd au fost -15 grade…


  389. 389

    auziţi, da unde e Laura?! nu stă cu noi la taclale?


  390. 390

    Raspund la intamplare. Jaco, eu cunosc ceva teorie muzicala. Adica stiu ce-s gamele, cheile, masurile, semnele de alteratie, etc. Pot citi si notele in ambele chei(alea mai utilizate, sol si fa). Mai greu cu solfegierea, dar daca ma straduiesc reusesc sa descifrez o melodie. Asa ca pentru mine poti vorbi oarecum mai tehnic.

    Gelu, scrii fain. In ce ma priveste, astept continuarea. Si cand am sa-mi fac site, am sa te invit sa scrii la mine. Va multumesc la toti.(si la aia care pun muzica in castellano, flamenco adica, sper sa nu se doreasca initierea mea si in asta ca ar fi prea multe deodata)


  391. 391
    Seva Tudose:

    eu una nu iubesc jazz-ul,braziliana,cubaneza nici pe Aura Urziceanu ori Anca Parghel,nu le am cu „4 măsuri,24 de optimi,game,cheile,scala,gamă ” 😉

    oricât ar fi de sofisticată acea muzică bazată pe improvizație,dacă nu pot să o memorez și să o fredonez,nu mă interesează cine,ce gen de muzică ar fi !

    de exemplu,corul sclavilor din Aida de Verdi,o fredonez și la volan când îmi vine în minte 😆 ador muzica:

    orientală,bluegrass,blues,soul,flamenco,fado,lied-uri, rytmic music,african rithms,native-indian,unele manele,
    și desigur,new age music de relaxare !


  392. 392
    uc:

    ei, nu ascult in fiecare zi flamenco, iar la dans am fost fix o ora (ma rog, flamenco-fitness daca bine tin minte, o mixtura ciudata) :))


  393. 393

    Seva, sînt la Poiana Ţapului. poate o să pun poze, cînd mă întorc.
    copiii mei au vacanţă pînă pe 14 şi nu-mi place să-i ţin în Bucureşti. fac şi eu ce pot. asta e tot.


  394. 394
    Seva Tudose:

    Andreea,

    bucură-te de mini-vacanță,mai câteva zile,încarcă-ți bateriile sufletului,schiază,la patinoar,la săniuș,la dans,încearcă cocktail-uri noi,vopsește-ți părul,trage-ți o tunsoare nouă,du-te la jocuri electronice,fă concurs cu copii tăi,du-te la o pensiune mică ptr.o cină câmpenească,ca la mama acasă…fi copil din nou 😆


  395. 395

    Deci, „muzica de sobolani”, „de caverna”. Multa dorinta de libertate, simplitate complicata sau complicatie simpla. Denumirea provine de la parfumul de jassmine cu care se dadeau curvele. Se putea persifla ca ass si de aia s-a schmbat in azz. Negrii si albii isi revendica agresiv paternitatea.

    Imi vine ceva in minte si am s-o spun. Jazz, flamenco, manele sunt forme muzicale de exprimare a claselor oprimate, asuprite, discriminate. Mi-ar trebui ceva gene tiganesti ca sa ma pot cumva identifica cu creatorul de asemenea muzici, si pentru a putea intra in pielea cantaretului.

    Cred ca genetic nu pot empatiza muzical cu acesti semeni ai mei amintiti mai sus. Am gene regale si de aia cred ca cred ca toate mi se cuvin. Sunt un print in haine de cersetor. Chiar si fara castel, argati si demnitati, genele care imi programeaza trairile ma fac sa ma comport anacronic si bizar pentru ochii plebeilor. Cine-mi va da regatul inapoi?

    Nu va speriati. Continuati. Va ascult. Poate gresesc. Sau poate ma regasesc.


  396. 396
    geluodagiu:

    Uffff!

    In sfarsit ma invita si pe mine cineva sa scriu, asa cu greselile mele, pe un site.

    Multumesc, Mosule! de doua ori


  397. 397

  398. 398
    Nastasia:

    Moşule, dacă eu aş fi fost cea care ţi-a luat regatul, acum ţi l-aş fi dat degrabă înapoi, pentru că meriţi. Dar oare castelele n-or fi fost din nisip?


  399. 399
    Nora:

    😆 Şi Beatles tot muzică pentru oprimaţi au făcut. Ba chiar şi Beethoven. Oda Bucuriei e tot pentru oblojit răni, pentru ridicat speranţe. Ale ălora umili.

    Şi-n general, cam ce e artă vine din nefericire. I-or fi apele tulburi, dar sunt fecunde. Pentru că orice artist e un marginal şi orice operă de artă care-şi respectă numele vrea să dărâme puţin din alcătuirea lumii. Arta nu se face din mulţumire şi satisfacţie. Din contră.


  400. 400

  401. 401
    Nora:

    Ah, iar victime ale unui soi ori altul de discrimare suntem toţi. Mereu există pe undeva un ospăţ la care am vrea să fim invitaţi şi de la care suntem excluşi. Nu vă-mbătaţi cu apă rece: nimeni nu cucereşte toate grădinile la care visează. Nu e musai să fii rrom sau sclav pe plantaţiile de bumbac pentru a rezona cu „dezmoşteniţii”. Dezmoşteniţi suntem cu toţii, toţi am fost izgoniţi de pe undeva şi toţi izgonim, la rândul nostru.


  402. 402

  403. 403
    Nastasia:

    Ciudat, nu m-aş fi gândit că-mi place o anumită muzică pentru că aş rezona cu dezmoşteniţii. De rezonat, rezonez în viaţa de toate zilele. Eu îs din vremuri de altădată, în clasa a III-a am primit premiu (II) „Copilăria” lui Gorki. Am citit-o atunci. Asta marchează. Mă gândeam că-mi place să ascult jazz, aşa, ca profan, pentru că se potriveşte cu ritmul meu cardiac. Am o inimă -- mai nou îi zice „cord” -- care improvizează. Aoleu, să nu vadă Jaco ce am debitat!


  404. 404
    Nora:

    Nastasia, nu ştiu dacă rezonarea asta e conştientă. Dar da, când ascult cum se tânguiesc cântăreţul de flamenco şi fadista, suferinţa lor trece şi în mine. O văd, o simt, o palpez cu urechile :D. Aşa cum am zis deja, dezmoştenirea, în mintea mea, nu se restrânge la sensul socio-economic. Ba ăla nici nu prea îmi trece prin cap. Totuşi, există un anumit gen al dezmoşteniţilor cu care n-am putut rezona niciodată: hip-hop, rap. Acolo, nu ştiu, probabil n-am putut trece peste forma de manifestare, peste „înveliş”. Sau poate e şi din cauza unui fel de fanfaronadă pe care o simt strâns împletită cu „feelingul” şi care îl alterează. Mă rog, e o galerie întreagă de imagini-simbol acolo cu care nu mă pot „asorta”.

    Dar făcuşi bine că amintişi de cărţi. Mă gândeam că şi alea tot despre amărâţi sunt. 😀 Sigur, avem eroi, avem epopei, poveşti ale unor victorii, dar niciodată personajul nu-şi este suficient sieşi, nu este perfect, parcursul lui nu e unul liniar, el nu rămâne egal cu sine cel de la-nceput. Mereu e ciobit prin colţuri şi povestea lui e povestea unei lipse, a unui gol care se cere umplut. Aşa că nici acolo nu văd suficienţa regală de care vorbea Moşu’.

    Pe scurt, dacă am trăi într-o lume perfectă, fără durere şi fără urâţenie, probabil nimeni nu ar mai scrie cărţi. Sau muzică. 😀 O părea forţată paralela, dar aşa văd eu lucrurile. (Jaco, nu dădea! :D)


  405. 405
    Nora:

    Şi că tot am făcut referire la filmele lui Mungiu, am citit ieri un interviu cu el. La un moment dat, e întrebat ce e cinematografia până la urmă. Răspunsul lui:
    It’s not about storytelling, which is in writing also. It’s not about images, because you also have photography. It’s not about light, it’s not about painting, it’s not about music. It’s about a lot of things, but for me primarily it’s about understanding how time flows. There’s no other art that can portray how time flows.

    Sigur, au fost mulţi alţi cineaşti care s-au exprimat în sensul ăsta. Dar nu strică să ne reamintim. Că de-aia îmi vine mie să muşc pereţii când aud inepţii precum „în filmul ăsta nu se-ntâmplă nimic” sau „ce, mi-l arată pe ăla cum soarbe ciorba o oră” (vă amintiţi scena din Poliţist, adjectiv).

    Interviul integral aici: http://www.thewrap.com/movies/column-post/man-who-changed-oscars-rules-70591

    Şi gata, mă ducdracu’ să spăl vasele!

    (Raj, 1Q, pe unde-mi umblaţi?!)


  406. 406
    Nastasia:

    Domnii s-au cam retras, cred că şi-au făcut seppuku, dezonoraţi pe veci de vorbele Anei despre beduini şi nebeduini. Ce să mai facă pe aici?


  407. 407
    Costelus:

    A, nu-i dantela? Si cit ma chioram, eu am crezut ca-i dantela.


  408. 408
    Nora:

    Nastasia, nu mă speria, soro! O fi blogul ăsta sângeros, da’ nici chiar aşa.

    Preventiv: Ana, retrage-ţi cuvintele imediat! 😆

    Costeluş: da’ de când te-a apucat pasiunea pentru modă?


  409. 409
    Costelus:

    Daca am trai intr-o lume perfecta, fara femei, nimeni nu ar mai scrie carti.


  410. 410
    Nora:

    Voi privi ce zici ca fiind un compliment. :mrgreen:


  411. 411
    Costelus:

    Are poza aia ceva ciudat, nu stiu ce, imi aluneca asa privirea intr-o parte, involuntar.

    Beduinu’ cu camila.


  412. 412
    Edle:

    Asa a zis, Ana? Pai, si o credem pe cuvant? 😀


  413. 413
    Costelus:

    😆

    Acuma am vazut ca ati pus subtitlu sub pistol.


  414. 414
    Nora:

    Edle, ea numai a citat pe cineva. 😀

    Acum, eu ce să zic? 😛


  415. 415
    Nora:

    Nu-i aşa că e mişto, Costeluş? 😀 Are şi Gherman valoarea lui, da’ nu stă în ce ar crede el. 😆


  416. 416
    Edle:

    Nora, sa zica Ana. 😛


  417. 417
    Seva Tudose:

    Moșule,

    lasă-i naibi cu „Hey Jude” o făceau să fie pe placul Reginei(ori aici se ascunde adolescența ta precum a mea,pe timpul când primeam de la Liverpool Secția Kelly secretara,autografe și fotografii de la The Beatles)

    prin*68,69,70 primeam scrisori cu corespondență și autrografe de la The Beatles,fără minciuni,cred că le voi vinde pe e-bay !

    Și nu mă speria dracului cu chestia ,că tu ai gene regale,că mă facă să râd !


  418. 418

    Daca-i dupa cum zice Nora, vai, am sa fiu iar considerat viclean fiindca nu pot sa nu ma intreb ce dezmosteniri o rascolesc pe Ana cand scrie uneori asa frumos. La texte ma refer, ca la comentarii…

    Seva, si in plus, cam de factura nemteasca.


  419. 419
    jaco pastorul:

    Mda, te-ai cam grabit cu concluziile, sunt 12 episoade, tu l-ai vazut pe primul si te-ai intepenit in niste amanunte de culoare, curve, iasomie, clase
    obidite. Ti-au scapat chestii esentiale, de ex un nene care zice ca jazzul este o forma superioara de comunicare, iar limbajul este muzica. Si, spre deosebire
    de alte genuri muzicale, jazzul are cel mai mare nivel de comunicare, muzicienii intre ei si separat cu ascultatorii. Doar in jazz exista acel ceva care, ca spectator,
    te surprinde si te tine mereu in priza, mereu in comunicare cu muzicianul. Toate celelalte genuri muzicale se opresc undeva, nu confera libertatea de comunicare totala, asa cum o face jazzul.

    Si e normal sa se nasca in clasele de jos, pentru acolo exista viata reala, cu dureri si bucurii , cu sentimente si trairi intense. Aristocratia nu a dat
    mai nimic in materie de arta, cu mici exceptii, decat mecenati.
    Iar jazzul din primul episod e cel de la radacini, e muzica de inceput de secol XX. El, jazzul, nu mai exista asa cum era atunci. In categoria jazz intra acum o
    gramada de curente care s-au dezvoltat plecand din radacina aceea primara, dar care sunt extrem de evoluate. Cele mai bune academii din lume, sunt cele de jazz,
    daca esti in stare sa canti jazz, atunci, tehnic vobind, poti sa canti absolut orice.

    Voi faceti o greseala cand priviti jazzul ca un gen anume muzica, langa country, hip hop sau manele. Jazzul este insasi muzica si le include pe celelalte.
    O imagine mai corecta ar fi daca am vedea muzica ca un drum principal, de la primul bosiman care a haulit de dor sau de jale si pana la cele mai sofisticate incercari de fushion de azi, trecand prin folclor sau muzica clasica. Jazzul este acest drum in partea lui finala. Hip hopul, disco, manele, sunt genuri circumstantiale si reprezinta fundaturi laturalnice.

    Jazzul e mai mult decat un gen muzical, e un fel de a fi. De aceea, din orice gen muzical poti sa treci in starea de jazz, de aceea exista etno jazz, sau jazz rock, sau disco jazz.
    Un exemplu:


  420. 420
    Jaco Pastorul:

    Bun, eu nu zic ca si celelalte genuri, nu au rostul lor. Droguri usoare, capabile sa te tina pe pilot automat, sau muzica de fundal pentru alte activitati.
    Dar ascultatorul de jazz este unul activ, e cu mintea cuplata la ce asculta, pentru ca muzicianul nu-i da timp sa faca si altceva. Pentru ca acel muzician se daruieste
    100% in timp ce canta si asta obliga. Nu e o simpla masina de ritm sau de groove-uri inepte pe care vine vreuna sau vreunu’ sa recite o poezie. In jazz, totul e cerebral si cu dedicatie pentru ascultator. Fiecare fraza are o incarcatura emotionala dar si cerebrala incat nu poti sta cu mintea amortita. In jazz nu se repeta niciodata, nimic.
    Clasicele standarde suna mereu proaspat in functie de cine le canta, pentru ca fiecare are propria lui viziune. Muzica clasica e putin vaduvita de trairea personala, partitura fiind mereu aceeasi iar dirijorul, singurul personaj creativ din intreaga orchestra nu-si permite nici el inovatii decat la nivelul nuantelor, ceea ce e extrem de putin, dupa parerea mea.

    He,he, ce m-am aprins!


  421. 421
    Jaco Pastorul:

    Sau cum o piesa blues-rock devine jazz, o bijuterie


  422. 422
    geluodagiu:

    Jaco, ne spune si nu greseste, ca jazul este muzica vie, ca atunci cand porneste, se naste un copil. Nasterea unui copil este o tema cunoscuta. Medicul ne arata copilul si ne prezinta aceasta tema: forma, greutatea, culoarea pieli.

    Cei care s-au adunat ca niste spectatori la aceasta intamplare mizicala, fac cunostinta cu tema. Constata, dupa greutate forma culoare etc, originile temei.

    Copilul ce se naste in zilele noastre este un fel de amestec. Poate avea bunicii din orient, africa, america, europa. Asta se vede din ritmul in care ii bate inima, Dupa felul cum plange pentru a primi papa sau afectiunea mamei.

    In jurul temei incep sa apara utsitoarele. Fiecare participa la interpretarea viitorului acestui copil, dupa cum o taie capul in acest moment, cu obiectele pe care le are in mana(pian, vioara, instrument de suflat sau cu coarde).

    Privesc aceasta desfasurare de evenimente, aceasta muzica, deci mai corect e sa spun ca o ascult. Sunt sigur ca m-am mai intalnit cu aceasta nastere si am urmarit de mai multe ori acest ritual dar nu stiu de ce de fiecare data a fost altfel. Cred ca in functie de starea fiecarei ursitoare din acel moment.

    Asta sa fie oare jazz-ul?


  423. 423
    geluodagiu:

    Acum va las.

    Stiu ca va e indiferent daca mai stau sau plec. Dar am tinut sa va spun ca plec, pentru ca sunt fericit. Ma duc sa ma intalnesc cu un copil foarte drag, care s-a nascut astazi. Ii duc o floare, alba.

    Stiu ca iubirea se arata cu o floare rosie dar eu vreau sa fie alba si impreuna cu aceasta fiinta draga, sa o coloram incet, incet, cu iubirea noastra.

    Sunt tanar si fericit, ceea ce va doresc si voua.


  424. 424
    Danny:

    Nora, de ce stergi comentarii?


  425. 425
    Nora:

    Danny, nu eu ţi l-am şters. Dacă poţi, încearcă să-l rescrii.


  426. 426
    Nora:

    Mă bucur, domnule Odagiu. Aveţi grijă de floarea aceea. S-a născut în aceeaşi zi cu sora mea. 😀


  427. 427
    Jaco Pastorul:

    Sa fie sanatos, Gelu, si sa se faca mare…jazzman!

    Stai asa, sa nu=mi spui ca mai ai un copil!!!


  428. 428
    Nora:

    😆 😆 Jacooooo!


  429. 429
    geluodagiu:

    Uite ma, ca le pasa de mine!

    Va multumesc din inima!

    Jaco, tie pot sa-ti spun. Este o ea. Si eu m-am indragostit. De ea si de ziua cand s-a nascut.


  430. 430
    Danny:

    Uite ce spune psihopatul la comentul 395:

    Considera ca are gene regale si „crede ca crede” ca toate i se cuvin. Asta chiar crede ce spune, nu se incurca deloc. Stadiul avansat al bolii in care se afla, isi spune cuvantul.

    Mai departe, se considera un „print” in haine de cersetor. Ha,ha, mai nou, asa se spune acum la PSIHOPAT in haine de cersetor?

    Genele care ii programeaza trairile il fac sa se comporte anacronic si bizar „pentru ochii plebeilor”! Cretinule, comportamentul tau anacronic si bizar se datoreaza bolii pe care o ai de la nastere, nu in fatza plebeilor, ca si cum tu ai fi un rege, ci in fatza tuturor oamenilor normali la cap.

    Asa de important se crede debilul, incat crede ca are si un regat, pe care-l vrea inapoi. In imaginatia ta bolnava, psihopatule, n-ai nici un fel de regat, dar daca tu asa ii zici la boala pe care o ai, asta e treaba ta. Da, ai o boala cat un regat! Iar acesta nu ti-l poate lua nimeni, e mostenire de la ma-ta. Asa ca, stapaneste-l sanatos!

    Da, te regasesti din plin in boala, sau in regat, ca vad ca-ti place mai mult cum suna.


  431. 431
    Jaco Pastorul:

    Coane nu ne fierbe, fii mai specific, ai un bebe sau nu?


  432. 432
    Editoru':

    Asa Danny, da-mi de lucru, chiar ma mancau buricele degetelor…


  433. 433
    geluodagiu:

    Nora,

    tot ce e bun pe lumea asta, doresc sa cunoasca sora ta!

    E valabil si pentru tine

    Am fugit


  434. 434
    Danny:

    Nora, am scris azi-noapte 3 comentarii la un articol al Anei si la unul scris de tine in aprilie. Si alea au fost sterse. Ce naiba se intampla? Le-a sters Ana?

    Nora, sunteti multi aici care aveti dreptul de a sterge?


  435. 435
    Nora:

    Da, Danny, suntem mai mulţi. De-asta nu ştiu acum cine a şters. Şi n-am niciun chef să fac pe Sherlock Holmes. Oricine ar fi fost, sper să-şi asume.


  436. 436
    Nora:

    Celelalte comentarii cum erau? Identice cu ăsta?


  437. 437
    Nora:

    Mulţam, domnule Odagiu.


  438. 438

    Eu credeam ca Nora e singura la parinti! Singura si oleaca mai zaluda ca mine.


  439. 439

    Inca nu m-a intrecut… dar… acuma incep sa o cunosc. Cine stie cat e de psihopata.


  440. 440
    Danny:

    Nora, pot sa am si eu acest drept, de a sterge comentarii? Te platesc, iti dau 100 lei, e bine?

    Nora, n-as vrea ca acest drept sa-l aiba si Jaco, si sper ca nu el sa fi fost Editoru’. Nu cred in valoarea literara a scrierilor lui. El e bun doar la muzica. Acolo sa stea, in patratica lui.


  441. 441
    Danny:

    Ghermanila, te rog sa vorbesti frumos de Nora. O jignesti gratuit. Doar un singur psihopat exista pe acest blog: Goco! Nu-i lua aceata „calitate” mostenita din strabuni.


  442. 442

    :))) si eu is psihopat. Dar cand am descoperit ca si Nora e… m-am panicat oleaca. Adica: o femeie psihopata la nivelul la care is eu? Tulai doamne!

    Eu nu vreau sa o jignesc!

    p.s eu nush de ce ii spui omului psihopat…


  443. 443
    Nora:

    Nu, Danny, nu poţi.


  444. 444
    Danny:

    Ha, ha,ha, Ghermanila! Mare nebun mai esti si tu. Pericol de a se inmulti psihopatii pe aici.

    E problema veche si lunga cu Goco. Dateaza din vara lui 2012. E inutil si plictisitor sa ti-o povestesc. Trebuie sa reiei din urma, dar mai ales de pe Pandoras’s, toate comentariile purtate intre el si restul oamenilor normali. De abia atunci iti vei da seama, daca-ti vei da seama, mai ales ca si tu recunosti ca esti psihopat. Deh, ar fi o problema de intelegere a lucrurilor.


  445. 445
    Danny:

    Vreau sa pot, Nora.


  446. 446

    Primul pas spre vindecare este atunci cand recunosti ca esti psihopat! Cu cat recunoasteti mai repede… cu atat mai bine!
    Imi cer scuze dar am preluat conducerea dupa „start” iar sansele ca eu sa ma vindec mai repede sunt in favoarea mea.


  447. 447
    Danny:

    Ghermanuta, ai spus corect! „Primul pas spre vindecare este atunci cand recunosti ca esti psihopat!” Aici ai mare dreptate, nota 10! Ai mari sanse sa te vindeci, pe bune. Cred ca un mare rol in vindecarea ta il are Joiana. S-o iubesti tot timpul.


  448. 448

    Eu o iubesc pe Nora! Avem probleme psihiatrice asemanatoare. Joiana e cu fixismele. Joiana a ramas fixata intr-un alt univers.


  449. 449
    uc:

    Summertime e una din temele de care nu ma pot satura oricat as asculta-o. Pana la Modern Jazz Quartet auzisem enspe mii de variante, dar abordarea lor e sublima, prima data am ascultat pianul, apoi si celelalte instrumente, iar in final m-am indragostit:)), nu mai stiu la a cata oara sunt, dar la fel de intens.

    dar si de:


  450. 450

    Joiana e cu dubla personalitate. Una in realitate alta in virtual.


  451. 451
    Jaco Pastorul:

    Ha,ha! Danny, te=anunt respectos ca si eu am dreptul sa sterg! Si daca-mi faci o oferta serioasa, s-ar putea sa ti-l vand tie. Dreptul.


  452. 452
    Danny:

    „Stiu ca va e indiferent daca mai stau sau plec”, a zis Gelu cu 2 ore in urma, cu lacrimi in ochi. In continuare, ai fi vrut sa auzi: „nu, Gelu, nu pleca, bla, bla, si iar bla!”

    Gelu, hai sa-ti zic ceva: tuturor le este indiferent( eu nu intru in discutie) daca pleci, mai putin lui Goco. Ai inteles ce am vrut sa zic? D-aia nu prea esti tu tolerat pe aici, din cauza acestei atitudini mieroase, dar cu scopuri bine tintite de tine, observabile de multa lume.

    Iti spun acestea numai ca sa stii ca eu am observat aceste lucruri mai demult. Atat si nimic mai mult. Pe mine nu ma deranjeaza acest stil de a te face cunoscut, pe mine ma deranjeaza alte lucruri, cum ar fi, aroganta impinsa la maximum din partea unora.

    Vezi, pentru un psihopat, tu si cu Jaco, ati inceput sa va etalati cunostintele de teorie muzicala aici. Stii ce se observa? Niste orgolii intre tine si el pe teorie muzicala, de „dragul” lui Goco, pentru a arata celorlalti anumite cunostinte. Daca mai continuati asa, veti ajunge sa va racaiti intre voi, iar pe ceilalti sa-i plictisiti cu teoria muzicala. Opriti-va aici! Puneti linkuri muzicale, spuneti ce va place, dar nu intrati in teorie. Nu-si are sensul sa pierdeti un timp pretios numai de dragul unui psihopat care nu cunoaste nimic.


  453. 453
    Nora:

    Neah, neah. Dreptul nu e transmisibil şi nici nu poate fi lăsat moştenire. 😆


  454. 454
    Jaco Pastorul:

    Uc, incearca si asta


  455. 455
    Nora:

    Danny, învaţă un lucru de elementar bun-simţ: vorbeşte în nume propriu! Nu cred că te-a mandatat cineva să exprimi părerea generală a blogului. Nu de alta, dar nici nu există. Cum îndrăzneşti să spui tu cine e tolerat, cine, nu şi ce cred eu sau Andreea sau Ana sau oricarea altul? Nu ţi-e ruşine?

    Eşti deosebit de enervant. Ce te fute pe tine grija ce fac Jaco sau domnul Odagiu? Şi cât de razna poţi fi -- ca să folosesc un eufemism -- ca să le spui tu lor ce să pună şi ce să nu pună în comentarii? Jesus!


  456. 456
    Jaco Pastorul:

    Lasa-l Nora, sa ne zica. Firma Pepsi n-are nimic impotriva!


  457. 457

    Danny, ce treaba ai tu cu oamenii ca teoretizeaza? Chiar asta este menirea intelectualului. Ca… plictiseste… ai dreptate! Dar… in unele aspecte esti doar rautacios. Tu esti din categoria psihopatilor-secretare.
    Auzi! Da… Nora chiar nu mai vorbeste cu mine? E posibili sa se fi indragostit de mine?


  458. 458
    Jaco Pastorul:

    or


  459. 459
    Danny:

    Ghermanuti, si tu o iubesti pe Nora? Mai sa fie, tot mai multa lume se aboneaza la iubirea pentru Nora. Daca nu-ti faci abonament, risti sa nu-i mai porti iubirea.

    Daca si Goco ii va declara iubire Norei, inseamna ca s-a dus dracului toata normalitatea existenta aici. Nora, sa te vad cum reactionezi!

    Auziti, masculilor, mai impartiti si voi iubirile pentru femei altfel, vreau o redistribuire onesta si justa in a iubi aceste femei, la fel ca locurile in parlament in urma votului.


  460. 460
    Danny:

    Cum, Jaco, si tu ai dreptul de a sterge aici? Mai, numai tu nu doream sa-l ai. De ce tocmai tu?

    Uite, iti dau 200 lei sa-l rascumpar de la tine, e bine?


  461. 461
    Jaco Pastorul:

    Pai ce sa fac si io, daca m-a angajat Nora pe post de stersator. 200? Maruntis…


  462. 462
    Jaco Pastorul:

    Ah, si era sa uit


  463. 463

    Danny, pana la urma cred ca trebuie sa facem noi doi o alianta a psihopatilor autentici. O alianta a psihopatilor care… mai spun si adevaruri nu mananca doar kakat -- asa cum se intampla in societatea romaneasca! Josssssss Dictaturaaaaaaa! Putere Poporului!

    HUUUUUUUUUOOOOO!

    Chiar asa: ce te fute pe tine grija? 🙂 🙂


  464. 464
    Danny:

    Nora, bla,bla,bla la comentul tau, hai ca stiu ca si tu te-ai plictisit la teoriile muzicale, recunoaste-o!

    Lasa-ma, draga, sa-mi exprim parerea despre arogantul asta de Jaco. Ce vrei, fiecare cu stilul lui, si pe stilul lui piere. Mai tii matura ridicata deasupra mea?


  465. 465
    Nora:

    Ştii pe dracu’ să te pieptene. Exprimă ce vrei, dar în nume propriu! Pricepi?


  466. 466
    Jaco Pastorul:

    Hai, fraiere, exprima-te! Si-acum intre noi doi, amice, sa te vaz!


  467. 467

    Danny, Dracu sa te ia sa te duca! Si sa te mance si sa te facaaaaaaaaaaaaaaaaaa si sa te dreaaaaaaaaaaa-gaaaaaaaa -- caaaaaa nu mai pot de nerviiiiiii! Acuma iasa psihopupu din mine! Is elegant si delicat ca un buldozer! Din aieste motive me iubeste femeile!


  468. 468
    Nastasia:

    Aşa e, Danny, toată lumea s-a plictisit de toate cele. Un singur subiect ne fascinează, nu ne mai săturăm de el. Goco, desigur. Hai să vorbim despre Goco şi numai despre Goco, în veacul vecilor.


  469. 469

    Gelu sa stii ca sunt sincer cand iti spun ca imi place cum scrii. Nu sunt intotdeauna deacord cu ce spui, dar cum spui imi place. Ai tu un anume fel de improvizatie si o cantitate apreciabila de fantezie. Si pentru nivelul meu de intelegere se incadreaza in norme logice care conduc spre concret sau util. Desigur campionul fanteziei si improvizatiei ramane Verzel. Dar pentru mintea mea ramane la nivelul abstractului sau al fanteziei de dragul fanteziei. Insa in felul lui e genial. Mai zic unii ca ai fi insinuant, ceea ce pe mine nu ma deranjeaza. Daca ce se spune nu are si obiectivul de a te determina auzitorul la autoevaluare, zic ca e pieredere de timp.

    Despre jazz, ce sa va spun, imi place sa dialoghez cu voi. Jaco e mai insolit si mult mai sigur pe el, nefiind prea mult afectat de parerile unora care mai ales pot fi neavizati. Eu incerc sa ma exprim cat mai aproape de cum percep ce ziceti voi sau ce imi indicati sa studiez. Deci luati ce zic ca pe un dialog, nu ca pe niste concluzii. Oricum nu vorbim despre matematica sau fizica unde exista unele afirmatii care au valoare de adevar incontestabil.

    Si fiindca am ajuns la ideea asta, am mai fost acuzat ca as avea pretentia ca detin adevarul absolut. Cred ca e o perceptie gresita. Si cred ca provine din faptul ca partenerul de dialog n-a mai avut argumente, i s-a parut ca l-am pus la colt, si i-a fost mai usor sa-mi puna mie etichete, in loc sa vada lipsa lui de argumente.

    Asa ca stimati domnilor astept in continuare parerile sau stiinta voastra despre lucruri pe care eu nu le stiu. Iar pe Jaco sunt incantat sa il citesc mai departe, fiindca inteleg tot ce vrea sa spuna.

    A, uitasem o rautate. Ce bine ca Newton si Einstein n-au fost din clasele alea de jos, ca altfel ne dadeau o fizica a tanguirii si a frustrarilor.


  470. 470
    Danny:

    Pai, ce dracu’ sa-ti mai zic, arogantule naiv? Uite, iti dau 300 lei sa nu mai ai dreptul de a sterge. Tu nu meriti sa ai acest drept. Iti convine propunerea mea?

    Ce naiba sa fie intre noi doi, ce sa vad?, m-am lamurit ce si cat vezi tu.

    Cand ti-am spus de replici, ma intrebai daca am masina si permis. Nu le ai tu cu replicile. Mai bine pui cate un link muzical.


  471. 471
    Danny:

    Nastasia, se zice in „vecii vecilor”! Da-l dracului pe Goco, m-am plictisit de el. In vecii vecilor sa nu mai vorbim despre el.

    Ghermanuti, ce faci baiete? Se chinuie sa iasa psihopupu din tine? Mai, da’ rau ma faci cand iti iese. Trimite-l in alte parti, nu-l localiza aici.


  472. 472

    Danny, da cu de ti-au dat estia permis de conducere -- si… circuli pe drumurile publice??? Pe vremea cand l-am luat eu… nu eram asa psihopat! Acuma… daca o sa ma puna la ceva teste… cred ca o sa fiu vindecat! A sta in preajma lui Nora e benefic!


  473. 473
    Jaco Pastorul:

    Bzzzz, bzzzz, parca m-ar fi muscat un tantar! Numai atata poti, Danny? Auzi la el, „arogantule naiv”! Si Maica Tereza injura mai frumos!
    Si cu carnetul si masina, n-o mai da cotita. E imposibil sa ai carnet. De masina nici nu mai vorbesc!


  474. 474
    Jaco Pastorul:

    Mosule, fiecare clasa cu potenta ei, deh, unii cu stiinta, altii cu arta!


  475. 475

    Danny, nu pot in alt fel. Asa sunt eu. Probabil o sa dau de cineva care o sa ma schimbe!


  476. 476

    In comentariul de mai sus am pus undeva un „te” in plus. Imi asum eroarea.


  477. 477
    uc:

    Jaco, ‘mesc, ajung acasica si ascult:)
    Danny, io inca nu stiu ce asculti, nu-mi dau seama cine esti:D
    Ar fi frumos ca dl Odagiu sa poata posta articole, dar na, voi stiti.


  478. 478
    Danny:

    Ba, papagalule, cand luam eu permisul in ’88, nu stiu daca tu erai proiectat pe gura de canal.

    Cum dracu sa ai si tu permis auto? E prea de tot. Ce vrei sa spui, te-ai vindecat de boala conducand masina?

    Ti-ai propus sa stai pe langa Nora, pentru a te vindeca mai mult? Vai de capul nostru, e clar, nu mai scapam nici de tine. Preferam sa te imbolnavesti de la ea.


  479. 479
    Danny:

    Lasa, Jaco, e suficient pentru tine. La cat de finut esti tu, un tantar iti este pe masura.

    Cu aroganta stai bine de tot. Acolo cred ca nici un armasar nu-ti vine de hac.


  480. 480

    Danny, tu esti irecuperabil! Insa… Nora pun pariu ca e atenta si intelege tot! Cu jumatati de masura nu ne vindecam.


  481. 481
    Danny:

    Ghermanuti, cu tine nimeni n-o scoate la capat. Cheam-o pe Joiana, spune-i sa-ti aduca grebluta si galetusa de plastic si du-te la leagane. Ora copiilor e pe sfarsite.


  482. 482
    Danny:

    Goco, ma scuzi ca intervin, dar la comentul 476 spui ca-ti asumi eroarea pentru un „te” in plus. Te-as ruga sa-ti mai asumi o greseala, mult mai mare si mai evidenta pentru oricine, de la comentul 62: „Asa de hapsîna ca maraie una la alta si să sfasie ca so ia ea pe toata……….” Te invit s-o identifici si sa-ti asumi a-n-a greseala ramasa pe acest blog. Ma scuzi pentru interventie.


  483. 483

    Danny, nu face lucru de mantuiala! Hai sa ne vindecam capatanile -- impreuna cu Nora!


  484. 484
    1Q:

    A, aici eraţi!
    Scuze, v-am căutat şi nu v-am găsit nicăieri. Pe unde tot umblaţi? M-aţi lăsat singurel, printre copaci,..bing, bang..


  485. 485
    Ana:

    Neaţa! 🙂 Mă-ntorsei, dară. Eu de cine mă-ndrăgostesc azi, ha? Că am chef.

    Sevaaaaaaaaaaa!

    Am îngeraş cu nuieluşă. L-am pus în brad. 😉 Mulţumesc mult! Te pupăm şi eu, şi Zozu.


  486. 486
    Costelus:

    Eu, eu!

    Varza, da-te-ncolo!!


  487. 487
    Jaco Pastorul:

    Youtube-ul devine pe zi ce trece mai bun. Iti multumesc, youtube!

    http://www.youtube.com/watch?v=8ebIYMTAXK8

    ai dreptate, de-acum incolo, am sa pun si linkul langa


  488. 488
    1Q:

    Ană, mică-mio,te urăsc! Aşa,..dijaba, că am chef.

    Costeo,
    Dă să ti pup pe un pomete!


  489. 489
    Costelus:

    Mai, nu mai puneti youtube embeded, ca se incarca ca dracu!

    Jaco, ia spune tu cum pot spala o lamiie s-o maninc cu tot cu coaja? Am pus-o in apa fierbinte, am frecat-o, nimic, tot a ramas ceara de-aia alba sau ce rahat pune astia pe ea.


  490. 490
    1Q:

    Nu pot sta locului, diloc!


  491. 491
    Jaco Pastorul:

    Nu mai alege si tu lamaile alea perfecte si lucioase, ia din alea cu pete vizibile pe coaja, pe alocuri chiar verzi.

    In cazul de fata trebuie sa o razi usurel, pentru ca rolul acelei ceri este nu numai unul estetic ci si de a intra in porii cojii ca sa opreasca deshidratarea. Deci nu iasa la spalat.


  492. 492
    1Q:

    Costeo,
    Ai greţuri aşa mari?


  493. 493
    Costelus:

    Valeu! Ce pupaciosi pe-aici!


  494. 494
    Costelus:

    Nu exista lamii fara ceara pe ele, din pacate.


  495. 495
    Jaco Pastorul:

    Daca nu exista lamai naturale, atunci ia limes. In principiu, ceara nu e daunatoare, e ceara de albine, problema e sa nu contina si coloranti.


  496. 496
    1Q:

    Ba ezistă! Cele din lămâiul meu nu-s cerate. Are cam 2 m şi cre` că peste 20 lămâi mititele.


  497. 497
    Costelus:

    Ceara de albine facuta din petrol. Chiar scrie pe unele pungi cu lamii sau portocale.


  498. 498

    Am avut acum timp sa deschid toate clipurile. Ei, daca eram eu vreun Rockefeller care ar fi trebuit sa dea o bursa pentru dezvoltatre, cred ca le-as fi dat-o la tiganii aia cu lautareasca. Cel cu tambalul m-a dat pe spate. Si mi-a mai placut foarte mult cum a zis tiganul ala ca manelele sunt sau au fost ca un fum care au inecat si asfixiat totul. Otrava curata, adevarat. Si astea tot un fel de jazz au fost?

    Da-i nainte Jaco, colacul nu-i al cui se meneste ci mai mult al cui se nimereste. Observa ca mai sunt interesati, si mai sau mult mai avansati decat mine. Eu am o intrebare, poate nu-i bine pusa adica nu la timpul ei, exista lucrari de jazz, adica partituri scrise mai dinainte, sau se improvizeaza intotdeauna la fata locului?

    Dar aveti grija sa nu-l plictisiti pe y.

    Si cand vine Ana, lasati totul balta, si iubiti-o. Vorbesc aproape serios.


  499. 499
    1Q:

    Aici mă opresc, deoarece, cultura mea vastă nu-mi permite să dezvălui secretele fructelor şi legumelor naturale.
    Orice părere mai avizată decât a mea îmi va aduce prejudicii grave de imagine şi nu risc să mi-o iau, aşa, gratuit. Pe bani nu-mi permit..


  500. 500
    Costelus:

    Ai tu lamii cu fructe cum am eu gagici.


  501. 501
    1Q:

    `ai, v-am pupat pe fildeş!
    Că iar o luai prin mărăciniş, alăturea cu drumu` oaselor..

    O, seară, licuricioasă, vă, doresc, cu, aplomb!


  502. 502
    1Q:

    Costeo,
    🙂
    O altă analogie n-ai găsit ? asta-i prea periculoasă.
    Chiar n-ai gagici? 🙂
    Nici io. 🙁
    Schimb lămâi cu peste 20 fructe aproape coapte, cu 20 gagici, la fel de coapte, necerate şi naturale.

    Exclus intermediarii.


  503. 503

  504. 504
    uc:

    pentru gretica e bun ghimbirul:))
    limonada cu ghimbir e minunata, la 1L de apa -- 2 lamai, miere sau zahar, dupa gust, si radacina de ghimbir data prin razatoarea mica….bautura mea preferata, vara, de zi cu zi, pisca la limba putin.

    un film dragutel, mi-a placut

    we fain!


  505. 505
    Nora:

    Ce lămâi cu ceară visaţi? Eu n-am păţit-o niciodată şi na, mai folosesc şi eu coaja.


  506. 506
    Jaco Pastorul:

    Mosule, jazzul e o stare de nemultumire continua. In muzica se instaureaza rutina, cand canti o piesa de 1000 de ori, o canti deja mecanic, ii cunosti absolut fiecare chichita, o canti dar mintea iti zboara aiurea. La fel se intampla cu muzica comerciala. Un instrumentist bun canta asa ceva doar cu mainile, nu si cu mintea si cu sufletul.

    Jazzul a venit ca o revolta, exista muzicieni al caror talent este deasupra muzicii pe care o canta si acolo incepe improvizatia. In jazzul traditional exista anumite structuri foarte clare, avand tema in centru. Piesa incepe si se termina intotdeauna cu tema. Tema este cea care da tempoul piesei si secventa armonica, chestii care nu se prea schimba in timpul interpretarii. Dupa expunerea temei incep improvizatiile, prima data instrumentul solistic, adica cel care expune linia melodica a temei, si apoi, instrumentele care il acompaniaza. Un ciclu armonic, adica intreaga durata a temei se numeste chorus. Improvizatiile au loc pe durata a 1, 2, 3, 4 chorusuri depinde cat se negociaza intre instrumentisti la inceputul piesei. Dupa ce fiecare muzician isi incheie improvizatia se canta din nou tema si gata piesa.

    Improvizatiile nu sunt facute deloc la intamplare si deobicei muzicianul are studiate cele mai multe fraze pe care le canta. Legatura dintre fraze (pattern), nuantele si interplayul, adica comunicarea dintre muzicieni sunt in schimb, spontane si irepetabile. Niciodata, o piesa nu o sune la fel. Exista teorii de improvizatie si academii unde se studiaza la greu gamele de improvizatie. Temele se numesc, in jazz, standarde si sunt scrise, adunate in adevarate culegeri. Exista la ora actuala sute, poate mii de standarde, adica teme care au intrat in patrimoniul jazzistic mondial. De aceea, este foarte usor unor muzicieni de jazz sa cante in jamsession-uri cu alti muzicieni cu care nici nu se cunosc. Se pun de acord asupra temei si a structurii de improvizatie si gata cantarea.

    Ex. de la min 0:00 -- 0:18 introducere: 0:19 -- 0:59 expunere tema,0:59 -- 1:40 improvizatie saxofon, 1:41-2:21 improvizatie chitara, 2:21-3:03 improvizatie pian, 3:31-final preluarea partii finale a temei.

    http://www.youtube.com/watch?v=oCcbpUaXxQY

    Mosule, nu trebuie sa-mi multumesti, nici tu Danny. Imi strang si eu material didactic, ca poate cand s-or linisti lucrurile si pe la mine, oi deschide vreo scoala de jazz.


  507. 507
    junghiul:

    Respect, Jaco! Ce drog!

    Corect, Junghiule, dupa ce i-ai prins gustul, nimic nu mai e ce-a fost.
    Daca adaugi un v dupa http, ti-l deschide direct pe blog. Respect si tie!


  508. 508
    Nora:

    Jaco, am citit foarte în fugă comentariile de azi. Ai spus tu la un moment dat că-n interpretarea de muzică clasică nu se schimbă mare lucru. Şi atunci de ce fix aceeaşi bucată, pe o ignorantă ca mine, care nici măcar nu sesizează „greşelile”, o lasă rece câteodată, iar altădată îi face părul băţ? De ce mai există sintagme precum „un violonist de geniu”? Sau „un pianist fără seamăn” dacă interpretul nu aduce nimic nou?


  509. 509
    Jaco Pastorul:

    Nora, tu vorbesti de concerte. Astea sunt un gen aparte in muzica clasica. Sunt piese scrise pentru un anumit instrument solistic unde clar, interpretul face diferenta. Eu vorbeam de simfonii, unde partile solistice sunt destul de rare si se integreaza totusi in ansamblu. Nu se urmareste virtuozitatea solistului.


  510. 510
    Nora:

    Ah, ok. Da, aveam mai ales în cap anumiţi violonişti.


  511. 511
    Jaco Pastorul:

    Nora, in muzica simfonica nu poti sa schimbi materialul muzical, adica nu poti inova dpdv muzical.
    Chiar si in cazul concertelor, solistul poate umbla la nuante si la acuratete, dar nu poate schimba
    linia melodica. In jazz, libertatea e deplina, exista muzicieni care nu au bariere (free jazz).


  512. 512
    Nora:

    Ştiu, Jaco, dar probabil nuanţele alea sunt foarte importante din moment ce există oameni extaziaţi de o anume interpretare, de un anume interpret. Şi da, la jazz libertatea e deplină, dar una ca mine are de muncit ca să-nţeleagă ce fac oamenii ăia acolo şi să găsească un sens în jocul lor.


  513. 513
    geluodagiu:

    Jaco,

    Joe Pass, pentru mine este omul-chitara, asemenea lui Oscar Peterson, omul-pian. Ii iubesc in mod egal pe acesti doi centauri din lumea asta miraculoasa a jazzului.

    Dany nu te teme! nu ma voi creta cu Jaco pentru postarea cu Joe Pass. :). Nici pentru ca vorbim despre jazz, fiecare cum crede de cuviinta.


  514. 514
    Jaco Pastorul:

    Gelu, da, Joe Pass a fost o piatra de hotar, fara discutie, dar nu pot sa-l scot in evidenta fara sa ma gandesc la Charlie Chiristian, Jim Hall sau Lenny Breau:

    http://www.youtube.com/watch?v=f6xAkULRuUk

    http://www.youtube.com/watch?v=-9SvTtaQLC4


  515. 515
    uc:

    Scoala de jazz? Fain., multa bafta!


  516. 516
    Jaco Pastorul:

    Eh, ceva asa mic, de introducere in jazz. Si mi-ar place sa fie pentru copii nevoiasi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *