Ca peştele în sânge

Mi-era cald şi bine în tine. Împingeam din şolduri şi treceam peste colţurile de cioburi ale pelvisului tău, răsfirându-mi paşii sub malurile palmelor tale. Roşu în urma mea. Îmi dădeai drumul pe peroane unde sudam ţigările lângă târfe şi vânzători de reviste. Aşa era acolo, unde am vorbit într-o seară numai din ochi, cu ceva foare fierbinte, foarte aproape în mâini, porţelanul topindu-ne degetele, pe caldarâmul ud de vară, în care cobora cerul învolburându-mi rochiile. Dar pe noi nu cerul ne interesa atunci. Cu altceva ne hrăneam noi. A venit trenul.

Storceam sucuri acide peste pielea ta. O arsură continuă, ţesuturile sfârâind în lumina lăptoasă a dimineţii. Mă arzi. E solar. Şşşşt, taci, dormi. Scobeai în mine cu o linguriţă şi te simţeam apoi alunecându-mi pe albul oaselor. Cine zicea că suntem mai mult decât carne? Animale mici şi toxice în omoplaţi, zbaterea din degete, crudul care ne descânta. Ţi-a crescut ceva pe umeri. Gustul tău sărat.

Cu carnea te simţeam când intrai în casă şi tot ea te striga când te-ndepărtai, sirenă în partea cealaltă a oraşului. Cu ea ne amuşinam când ne era foame – leu negru care ne alerga în vene – şi tot ea ne adormea leneşi şi grei în dimineţile noastre când timpul curgea bezmetic, în nisipuri aurii şi albastre. Îmi picurai în sânge. Mă scurgeam în ganguri, sub bolte ovale, cu palmele lipite de cărămizi pline de muşchi verde, care-mi intra sub unghii şi-mi zgâria spatele în linii lungi şi sângerii. Supa miso. Un gălbenuş într-o mare de făină. Sâmburele tare al cireşelor. Ud, ud, roşu, mut. Şşşşt. Castronul plin.

Au venit apoi zile amare, zile când sorii se scufundaseră în mările dintre umerii tăi. Mă priveai ca printr-o pâclă, ochii tăi lăsau dâre reci pe claviculele adâncite în tăcere. Mâinile nu mai strângeau, glisau absente, iar carnea mi se aera ca şi cum mi s-ar fi suflat uitare în aortă. Bucăţi mari de vată de sticlă, plastic şi cenuşă creşteau în văile orelor, iar ecoul ricoşa în ceruri şi se-ntorcea înfrânt în braţe-mi. Se lăsa ceaţa şi mi-era frig. Atunci, dispăream zburătăcind în vârtejuri de vin şi străin. Înotam, înotam, într-un lac mic, rotund, dens, apa dulce-mi bătea solzii verzi de pe palme. Aveam absint în ochi şi limbi aspre îmi lingeau irisurile. Mă întorceam, îţi treceai palma peste ochii mei şi-mi spuneai „Ai plâns„. Mă lichefiam în duşuri lungi. Carnea ta se răcea mută în camera cealaltă, între cearşafuri albastre.

Sursă foto: sxc.hu.

432 comentarii la “Ca peştele în sânge


  1. 1
    Adrian:

    http://tuteavsnietzsche.wordpress.com/2011/12/01/perle-gazetaresti/

    🙂
    In alta ordine de idei: pot sa-ti spun parerea mea despre text?


  2. 2
    Adrian:

    Prea mult fiziologic, prea multe simboluri ale chinului/torturii in acest text.


  3. 3

    REZUMAT(in metru popular):

    Din prealenea curului

    si teapanul sufletului,

    frec pielea preputului.


  4. 4

    Nu doar execes de fiziologie, ci mai ales abuz de ftiziologie.


  5. 5
    Adrian:

    ia… ce ziceti de asta?


  6. 6
    Nora:

    Având în vedere că a fost făcut de cel care a regizat şi There Will Be Blood, am să-l văd. Plus Magnolia.


  7. 7
    Ana:

    Eu îmi tot amintesc ce zicea Cosa cândva, crecă într-un timp în care dezbăteam noi aprig ceva şi ne ieşeau flăcări din tastaturi (e, pe vremea aia, el încă nu-mi pusese microfoanele şi camerele de luat vederi printre litere, cifre şi semne de punctuaţie): avem momente, uneori lungi, în care oamenii de lângă noi par nedezlipibili şi respirăm în simultane; apoi, trece vremea, vin desfacerile, iar când ne amintim, maximum zâmbim.

    El se referea la grupuri, aşa cum suntem noi, eu… ştii tu. 😉

    De-atunci, am învăţat să nu mă mai zbat în carnagii şi tot de-atunci am început să simt, uneori, cum trece timpul. 🙂


  8. 8
    Manuella:

    Nora,

    Aşa v-am cunoscut.
    De asta mi-era dor! 🙂


  9. 9
    Nora:

    A zis Cosa aşa ceva? 🙄


  10. 10
    Nora:

    Şi mie, Manuella. 😀

    Dar textul ăsta sushi-ul mi l-a aruncat în cap. 😛


  11. 11
    Ana:

    Nora,

    A zis fix asta, dar cu vorbele lui. Eu am citat cu ale mele. 🙂

    Şi-a mai zis şi Andreea ceva pe-acolo: ne dăm de ceasurile tuturor morţilor când ni se-ntâmplă ceva, dar dacă am încerca să facem un pas mic spre mâine-poimâine, nu ne-am mai consuma atât.

    Şi de-acolo am început să mă bucur câteodată când simt cum trece timpul. E ca vântul prin păr: uneori boare, alteori furtună.


  12. 12
    Nora:

    Hm. Cred că băuse ceva. 😆 Cosa, nu Andreea.


  13. 13
    Ana:

    Nora,

    Cosa nu bea niciodată. Ştim asta. O fi avut un moment trăirist doar. 😉


  14. 14
    Nora:

    Ştiu, ştiu, o fi făcut exces de ceai.


  15. 15
    Ana:

    Nora,

    Mă gândeam să-i propunem lui Junghiul să scrie. Bucătărie, nebucătărie, chestii. Mi-ar plăcea să-l citesc. Ce zici?


  16. 16
    Nora:

    Sigur, dacă are chef…


  17. 17

    Pai vroiam sa va zic ceva, dar era cam de suflet. Deja scrisesem mai mult de trei sferturi. Apoi am fost prea sigur ca o sa va bateti joc. Si am sters tot. Na!


  18. 18
    Ana:

    N-ai cum să-ţi baţi joc de chestiile de suflet, Goco. Poţi să încerci, da’ n-are cum să-ţi iasă. Scrie, omule, că aia te reprezintă pe tine, nu pe noi.


  19. 19
    Adrian:

    Ana, ce-ai patzit? Vezi ca… imediat te apuci de plans. Si… nu cred ca are cineva nevoie de o bocitoare de 1,77!


  20. 20
    Ana:

    Pricepuşi un… orgasm. Cam tot atât cât şi din ăla. 🙂


  21. 21
    Adrian:

    Daca nu te tunzi scurt, n-am ce sa discut cu tine. Si… de ce tot duci lipsa de „orgasmuri”?


  22. 22
    Ana:

    Nu, Adi, nu mă mai tund. Am fost tunsă numai o oază de trei ani. În rest, numai păr lung am avut. Acum, mi s-a făcut iar dor de el şi l-am lăsat să crească.

    Lipsă? 🙄 Doar m-a amuzat c-ai adus tu vorba despre ele.


  23. 23
    Adrian:

    Ana, pai… eu aduc vorba de ele sau tu? Mie mi-a placut mult pozele alea in care erai tunsa scurt. Pareai mai usurica si sprintara 🙂


  24. 24
    Adrian:

    erata: mi-au placut


  25. 25
    Ana:

    Uşurică? 🙄 Sprinţară… ăăă… nu ştiu, parcă nu se potriveşte cuiva cu statura mea; sportivă, mai degrabă.

    Tu ai adus vorba, frate, eu doar am comentat vorbele tale.

    Hai, e cam miezu’ zilei pentru orgasme, s-o dăm în chestiuni fenomenologicedracu’.


  26. 26
    Adrian:

    pai…. umbla vorba prin sat ca exista unu mai tare decat mine in competente analitice: http://www.revista22.ro/o-excursie-istorica-22278.html

    Eu nu cred ca poate sa inteleaga cineva mult mai bine decat inteleg eu LUMEA ASTA!


  27. 27
    Ana:

    O să-l citesc. Mulţumesc pentru referinţă. Ce e drept, nu l-am mai citit de multă vreme. Era la master la Eugen Simion, când eram eu în anul I la Teologie. Mă duceam la cursuri, împreună cu un coleg şi prieten, la patru mastere, printre care şi al lui Simion. Avea vreo cinci-şase băieţi. Numai nume şi nume în zilele noastre. 🙂 Făceau ei referate, făceam şi noi, că eram copii serioşi, ne implicam. Lui Simion nu i-a venit să creadă la început că noi chiar suntem implicaţi, dar n-a avut încotro, a trebuit să ne trateze ca pe masteranzii lui. Numa’ examene n-am dat, că n-aveam cum. Ne mai duceam şi la un curs de anul III, Iubire, dragoste, amor se chema, ţinut de Antoaneta Tănăsescu, la un master al lui Mircea Martin şi la cel de Retorică generală şi comportamentală, tot al Antoanetei. Ce vremuri…


  28. 28
    Adrian:

    llllloooooollll! Ce tari is astia doi!


  29. 29
    Ana:

    Cine frate? 🙄 Boia ori Cristea-Enache?


  30. 30
    Edle:

    Pfiii, ce poate sa faca sushi-ul din om! 😆


  31. 31
    Adrian:

    Amandoi! Cu toate ca… am citit ceva scris de catre Daniel Cristea-Enache si… am vrut sa ma sinucid din cauza unei aberatii debitate de el.


  32. 32
    Nora:

    Draci. De câte ori ai vrut tu să te sinucizi.


  33. 33

  34. 34
    Ana:

    Adi,

    Încearcă-l pe Andrei Oişteanu; are o viziune originală. 😉

    Coliva să fie cu nucă sau cu răvaşe din Eminescu? 🙄


  35. 35
    Adrian:

    Spune Eugen Simion… si… da-i pace! Ia… ce zice despre Claudiu Lomartin

    „Un tanar poet care mi-a atras mai demult atentia este Claudiu Komartin. L-am citit la recomandarea tinerilor mei colaboratori de la „Caiete Critice”, si am observat ca, in afara talentului poetic (care la noi, romanii, este -- ca sa spun asa -- o calitate naturala repede risipita), are si preocupari teoretice. ”

    Pana aici totul e ok. Dar uite aici (cum scrie Claudiu Komartin): http://tuteavsnietzsche.wordpress.com/2011/08/07/romania-literara-nr-26/


  36. 36

    mie şi gîndul la sushi/sashimi îmi taie pofta de mîncare. şi mi-e foame, e ora prînzului. 🙄


  37. 37
    Ana:

    Adi,

    Să ştii că nu e un profesor rău deloc Simion. Nu impune, lasă libertate, ascultă, nu se produce agasant.

    Val,

    Şi mie. Vreau covrigi cu gaură foarte mare.


  38. 38
    Edle:

    😆 Da’ esti sigura ca ai mancat ceva foarte proaspat, Val? Ca, asa cum spune tiza, pestele congelat si dezghetat nu mai are niciun gust.


  39. 39
    Adrian:

    E buna libertatea! Insa… cred ca sunt bune si… sugestiile ferme in cazul unor principii sanatoase. Unii critici fac mai degraba, laudatio (acolo unde este necesara o munca intensa din partea autorului) in locul unei critici constructive. Normal ca… aici vorbesc si despre Eugen Simion.


  40. 40
    Adrian:

    depinde de cate ori a fost congelat si decongelat.


  41. 41

    Ana, abia ce-am terminat eu de ronţăit unul mare, cald, cu susan. 😆


  42. 42
    Nora:

    Ghermane, nu începe iar.

    O poezie a lui Komartin care-mi place.

    Poem de dragoste

    Toate lucrurile care îmi fărâmiţează inima
    sunt pe această tavă

    toate lucrurile care îmi descheie sângele
    sunt pe această tavă

    statueta de lut, ghicitorile şi floarea-necaţilor
    sunt pe această tavă

    Un om în putere împinge de pe un zid
    o seringă imensă

    Altul (un aristocrat) jumuleşte o pasăre

    Toate lucrurile care ne-au făcut să dârdâim în tăcere

    jucăriile exterminatoare

    bucuria clinică a unui înger toxicoman

    mâinile mele verzi, neîndemânatice

    sunt pe această tavă

    Alege


  43. 43
    Daria:

    Ghermane, mă izbesc de punctele tale de suspensie ca într-un zid! mai renunță dracu’ la ele!


  44. 44
    Ana:

    Adi,

    Înţeleg. Tu ai mereu securica la spate, s-o scoţi degrabă, la nevoie. Eu prefer să tac atunci când ceva nu-mi place sau nu-mi spune mare lucru, nu să desfiinţez. E o chestiune de alegere, de diferenţă.

    Val,

    Ruşine! 😥 Eu nu glumeam deloc. Mi-ai făcut şi mai mulot gol în stomac. 🙁 Când ne-om vedea, să-ţi repari greşeala şi să ai un buchet de covrigi cu tine.


  45. 45

    Edle, aveam nişte prieteni chinezi care-şi luaseră obiceiul să mă mai invite la masă. la ei am probat o mulţime de delicatese asiatice, ei fiind nişte gurmanzi. sincer, nu cred că am gustat nici măcar jumătate din felurile ce erau etalate pe masă în decursul timpului, pur şi simplu nu aveam curaj. şi niciodată o masă nu semăna cu alta ca diversitate. în privinţa prospeţimii bucatelor lor nici nu-mi pun problema. 🙂


  46. 46

    deşi ştiu că m-ai iertat deja, cu prima ocazie îmi răscumpăr greşeala, Ana. 🙂


  47. 47
    Edle:

    Lasa, v-am promis eu ca ma duc la pescuit pentru voi. O sa va fac un peste de-o sa va lingeti pe degete. Si nici n-o sa stiti ca-i crud. 😆


  48. 48
    Adrian:

    :)))) Nora, ce-ti place tie nu se pune!

    Nu se pune pentru ca nu argumentezi. Poate daca ne-ai explica unde ii maiestria si inspiratia frumosului sau uratului care impresioneaza… as putea sa-mi schimb parerea. Faptul ca iti place este egal cu 0 ca valoare literara. Cu „imi place” nu-mi spui nimic. „Imi place” poate exista doar daca esti fetita mea si eu sunt indulgent si nu te intreb „de ce”.


  49. 49
    Adrian:

    Ana, in realitate/in afaceri sau chiar in dragoste, pot (uneori) si eu sa ma desfintez. Dar… in literatura avem atatea lucruri neclarificate din cauza nepotismelor -- incat -- nu pot suporta compromisul tacerii.


  50. 50
    Edle:

    Nu cunosc aproape deloc bucataria chineza. 🙁 Prieteni nu am, iar restaurantele lor nu prea ma atrag. 🙂


  51. 51

    lasă, Edle, că mălai se găseşte şi pe la voi. şi usturoi. o mămăliguţă bună se face rapid, la fel şi mujdeiul de rigoare. mă ocup eu cu plăcere de ele. 😉


  52. 52
    Ana:

    Val,

    Te-am iertat fiindcă în răstimp a intrat Narcis în birou cu doi covrigi în dinţi.

    Dana,

    Abia aştept. 🙂 Mi-a plăcut expresia lui Raj: mă duc cu nevastă-mea la neprins de peşte.

    Adi,

    Nu e compromis, e mai rău. Cum mă faci tu să mă spovedesc, mai rar cineva. Tac pentru că nu consider că scriitura cu pricina merită vreun cuvânt de la mine. Atenţie, nu extind această chestiune niciodată asupra omului care a produs textul. N.B.! 🙂


  53. 53
    Nora:

    Ghermane, scuteşte-mă.


  54. 54

    😆

    no, vezi, Ană? prietenul la nevoie se cunoaşte. ba chiar ţi-o anticipează. 😉


  55. 55
    Edle:

    Mujdei stiu si eu! Mamaliga, da, ti-o incredintez. Cu aceeasi placere. 😀


  56. 56
    1Q:

    -- Pot să mă arunc pe blogul dvs? întrebă naiv, neinițiatul, pe concentratul călugăr shaolin aruncător de ace prin geamul vecinilor cu texte învelite în cojoace. I-a fost frică să nu-i ofilească floarea rară a bălții, floarea purității aflată sub protecția legilor de conservare, punând întrebari juvenile, disperate, existențiale. Să-l întrerupi din poziția de meditare tantrică e ca și cum ai mângâia cu călcâiul o cobră pe limbă, dar stă așa, în levitație, de când am poposit aici pentru a găsi apa vie. N-a mai avut răbdare. .
    -- Ca peștele-n sânge, fiule! Servește-te, îi răspunse calm preaînțeleptul priceput în ale imposibilului, aterizând pe noadă, privindu-i intens echilibristica lingvistică. Brusc, tânărul a simțit nevoia unei bârne ajutătoare iar picioarele i-au vibrat emotiv pe sârma aflată-n balans. Își simte mușchii sub imperiul unei forțe străine, plăcute, coordonate armonios în tandem cu un alter ego. Suspină relaxat și adoarme. . în vis legănat, de brațe-apucat, pe iarbă culcat, violat de vorbe, penetrat de gânduri în scrot de idei. Nu știe ceva clar, nu simte nimic, dar, ca într-un coșmar, omul preasfințit, sensibilitatea în fund i-a călit. Durerea i-e jenă, cuvântul murdar ieșind umed verde procesat în burta unui biet măgar..
    Nu cunosc ce-nseamnă starea, nu cunosc plăcerea oarbă , vorba-i e magister ludi, aposteriori..împrumutată. Nu traduc nimic acum, poate altădată..
    😉


  57. 57
    Ana:

    I-am povestit lui Narcis despre dezbaterile furtunoase în legătură nu neremediabilul, a ascultat cu atenţie şi a conchis:

    Mda. Acum, nu mai am curajul să-i spun unei femei te cunosc de la o poştă.


  58. 58
    Adrian:

    Ana, tacerea poate sa fie interpretabila. Tacerea e prea subtila ca sa clarifice lucrurile. Discretia nu clarifica. E adevarat… ca e mai comod. Nu starnesti pasiuni/razboaie.


  59. 59
    Adrian:

    Nora, cu suficiente de genu… nu ai ce sa cauti in preajma mea.


  60. 60
    1Q:

    Și vă pup în sânge, pe rând..


  61. 61
    Ana:

    Olamicu,

    La tine mă gândeam acum. Ai mâncat, mică? 🙄

    Adi,

    Nu mă demoniza pe mine. Nu e cazul. Dinspre partea mea, textele cu pricina nu merită nici măcar o moleculă de război. N-o să pun energie în nimic. Adică, măcar să nu fac asta conştient. 😉


  62. 62
    Nora:

    Ghermane, adevărul e că tu stârneşti nişte pasiuni furtunoase. În paharul de suc de la TEC.
    Fireşte că n-am ce căuta în preajma ta. 😆


  63. 63
    Adrian:

    Ana, nu demonizez neparticiparea. Neparticiparea este o stare vegetativa 🙂


  64. 64
    1Q:

    Am mâncat o jumară amară, mică. Altceva n-am găsit.
    Am fo la piață prin exterior și m-am întors prin interior.

    N-am găsit mare lucru..


  65. 65
    Adrian:

    Nora, normal ca e mai accesibil sa trancanesti „cand nu ai nimic a spune”. Ba chiar ti-e jena sa spui ceva argumentat. E ca si in cazul prapaditilor constransi a se pronunta (in cercurile lor) pe anumite subiecte.


  66. 66
    1Q:

    Jumara Kandia 75% vrea cineva?


  67. 67
    Ana:

    Adi,

    Nu. Este o stare, uneori, scârbititativă. 😉

    De-aia zic: forma mea maximă de violenţă, dar şi de durere, este tăcerea. Nu plâng de supărare, ci numai de nervi. Nu mă descarc niciodată prin plâns, ci mă autoalimentez cumplit.

    So, tăcerea mea e un act de agresiune, necum ceva vegetativ.


  68. 68
    1Q:

    🙁 Dă-i, hai, dă-i! Cu lanțul ud..

    Vine el, ticu! lasă..

    🙁


  69. 69
    Ana:

    Olamicu,

    Io cu grăsimi nu te-am învăţat. Oi fi deprins porcării de-astea de pe la copiii d ela bloc. Sunt supărată.


  70. 70
    Adrian:

    Ana, am inteles! Tacerea ta ca forma de agresiune poate avea efect (cel mult) intr-un caz particular. Intr-o interactiune particulara/personala. Cand e vorba despre niste necunoscuti (in special in tupeismul romanesc) tacerea este considerata slabiciune.


  71. 71
    1Q:

    Suntem bosonați diferit.
    Dacă ne-am comprima celulele, am deveni invizibili pentru okiu` liber cugetător..


  72. 72
    Nora:

    Ghermane, că nu vorbesc cu tine nu înseamnă că nu vorbesc cu nimeni. Priceputu-m-ai?


  73. 73
    1Q:

    Și, gata..

    Caut un bloc înalt..


  74. 74
    Nora:

    Te-a marcat „experimentul” celor de la Casa jurnalistului, 1Q? 😀


  75. 75
    Ana:

    Adi,

    Momentan, nu iau atitudine făţişă. Voi vedea eu dacă aleg vreodată să iau. Mă rog, iau eu, dar într-un fel foarte subtil. 🙂 Puţini pricep cum. 😉


  76. 76
    Adrian:

    :))))))))) MA TAVALESC PE JOS DE RAS! Esti de toata minunea, Nora!


  77. 77
    Nora:

    Mă bucur că râzi. Îţi stă mai bine fericit.


  78. 78
    Adrian:

    Ana, nici macar la nivel personal nu-i buna asta cu tacutul atunci cand ceva nu-i in regula. Celuilalt ii poate scapa motivul pentru care esti suparata/tacuta. D’aia s-au inventat cuvintele/vorbitul sa ne usuram vietile 🙂


  79. 79
    1Q:

    Nora,
    Daaaaaaaa..:(
    + că mi-am scos un ochi și l-am aruncat peste gard, la vecini..


  80. 80
    Adrian:

    hmmm! E clar! Nora ma doreste, eu o doresc -- facem nunta in septembrie. Cine vine la ospatz?


  81. 81
    Nora:

    Ia-ţi ochiul înapoi. Facem supă.


  82. 82
    Nora:

    Ghermane, nici poante bune nu ştii să faci. Nu râd nici gâdilată.


  83. 83
    1Q:

    Io vin cu muzica.
    Da?


  84. 84
    Ana:

    Adi,

    Tac rar. 🙂 Cine trăieşte cu mine n-are dubii că tre’ să se jupoaie de viu dacă aleg să tac. Că e groasă rău.

    În rest, mă refer la atitudinea publică, nu, mai bine, citesc eu ceva frumos decât să mă chinui să demolez ceva care oricum nu se susţine deloc? Până la urmă, acel ceva e lipsit de valoare pentru oamenii care au criterii sănătoase de evaluare. Pentru ceilalţi aş vorbi fix degeaba. Primii n-au nevoie de argumente, ştiu şi ei ce ştiu şi eu. De ce să mă produc inutil?


  85. 85
    1Q:

    Și-așa era de sticlă.. (okiu)


  86. 86
    Adrian:

    Nora, pe tine nu te-am vazut niciodata razand! Si… nu ma consider comic -- ca sa te pot face sa razi. Daca nu razi, plange.


  87. 87
    Nora:

    Da, 1Q. De sticlă? De Murano? 😀

    Adrian: nici nu ştii tu cât mă faci să râd. Bine, involuntar. Normal că nu m-ai văzut. N-am camere în tastatură.


  88. 88
    1Q:

    Da, mică, da, așa e..
    Câte vorbe își au rostul?

    🙁 Presimt că o să mor.
    Și, înainte să mor, aș vrea să știți..aș vrea să știți..
    (mă scuzați oleac` să-mi suflu nasu`) aș vrea să știțí că viața n-are rost.. că viața..
    Da, n-are rost să mai continui..


  89. 89
    Ana:

    A dracului ce mai eşti tu! Io am şi mă simt importantă, na! 😆


  90. 90
    1Q:

    Na, acu` cineva tre` să echilibreze atmosfera..
    Prea râdeți!


  91. 91
    Adrian:

    Ana, pentru ca perpetuarea tacerii nu clarifica. Tacerea nu rezolva nimic (doar in cazuri speciale, tacerea este buna/constructiva). Ideile trebuie sa circule. Lumea nu este numai despre tine si cativa care „stiu”. Lumea este si despre ceilalti care asteapta sa afle. „Stiutul” constrange la perpetuare. „Stiutul” ca bun personal (nemultiplicat) ii un rahat pe batz.


  92. 92
    1Q:

    Da, Nora, de Murano, bleu-ciel cu irizații mov-lila; o splendoare de biluță, am găsit-o pe jos când am cazut, împiedicat fiind..


  93. 93
    Adrian:

    Nora, ia… dezvolta putin „Bine, involuntar”.


  94. 94
    Nora:

    Ana: eu? 🙄 Ce făcui?


  95. 95
    Nora:

    Cu Gherman cred că nu se juca nimeni când era mic. Nici acum n-a descoperit de ce.


  96. 96
    Ana:

    Adi,

    Bine. 🙂

    Nora,

    Tu şi tastatura ta virgină. 😆


  97. 97
    Nora:

    Adică, nu eşti amuzant când îţi propui să fii. Când vrei, iese un rahat.
    În schimb, când vii tunând, fulgerând, scrâşnind din dinţi c-ai văzut tu nu ştiu ce (de obicei, tâmpenii prost observate şi şi mai prost articulate), mă prăpădesc de râs. 😆


  98. 98
    1Q:

    Dimineața, pe răcoare, cân` să mă spăl, am văzut ceva strălucitor înfipt sub pleoape. Chior de beat am fo. Bine că n-am orbit.. Muream fără să văd..


  99. 99
    Nora:

    Ana: aaaa. Deh, după posibilităţi. 😀

    1Q: splendid. Ţi-o dă vecinul înapoi? Zi-i că-i dau un corn cu ciocolată pe ea.


  100. 100
    1Q:

    Moartea cică ar fi o femeie frumoasă..
    Dacă aș fi pe Moarte.. aș fi acuzat de viol? și dacă da, o să intru la mediere? Mă gândesc că am greșit fiind contra medierii.. dacă ea nu vrea împăcarea?


  101. 101
    Nora:

    1Q, bagă-ţi minţile în cap. Eşti tânăr, eşti frumos, mămică-ta şi tac-tu te iubesc ca pe ochii din cap (ochi adevăraţi, nu de sticlă!)…


  102. 102
    Nora:

    Nu. Moartea vine mereu de bunăvoie. O curvă, dă-o dracu’!


  103. 103
    1Q:

    Nu cre`că vrea, Nora. E deja unicorn, n-ar mai vrea unu`. Cică îi pun coarne. Nu că n-ar avea..


  104. 104
    Adrian:

    Se zice ca: „esti ceea ce vad altii ca esti”. Dar eu am trecut de faza cu „majoritatea care detine adevarul”. Am si… multe ore impreuna cu mine. Am prea multe ore printre ganduri despre altii -- ca sa consider chestiunea asta „de obicei, tâmpenii prost observate” ca un afront. Ca… articularea lasa de dorit (in prima faza) este adevarat. Dar… repet: faza ai’lalta… e de toata penibilitatea. Deci: ma cunosc, draghe Nora.


  105. 105
    1Q:

    Nu știu, Nora. Poate că nu mereu vine de bună voie. Vine și bosumflată când e solicitată în afara graficului..


  106. 106
    Daria:

    peeeeeeniiiiiiiiiiiibiiiiiiiiiiiil!


  107. 107
    1Q:

    De regulă își ia garda de corp. Un drac zelos..


  108. 108
    Adrian:

    Normal ca o sa-mi spui ca is subiectiv :). Nope! Ai tu formata o imagine deformata asupra realitatii.


  109. 109
    1Q:

    iiiiiiiiiiiii…măăăăă!


  110. 110
    1Q:

    Moartea veniiiiiiii..
    Îmbrăcată-n jde ii..
    I!


  111. 111

  112. 112
    1Q:

    ..ca peștele-n sânje!


  113. 113
    Nastasia:

    Nu copiii nu se jucau cu Adi. El nu se juca cu ei. După ce a învăţat să facă la oliţă, a fost convins că nimeni altcineva nu mai poate să facă asta. Şi aşa a rămas, unic.


  114. 114
    Adrian:

    Dar… Nora, tu de ce sfarsesti prin a discuta probleme personale cu cel din fata ta -- si nu iti inchorzi mintea ca sa argumentezi? Ex: poezia lui Komartin. Cand nu ai uneltele necesare argumentarii… e mai usor sa sari la gatul cuiva, fluturand suficienta aia debila… dar… ti-am zis. Cu mine nu iti merge.


  115. 115
    Nora:

    Ghermane, cred că ai petrecut multe ore cu tine. Prea multe. 😆

    1Q: Cine-o pune? Să stea acasă, să-şi vadă de treabă. 😀


  116. 116
    Adrian:

    Nastasia, ghiontul acela este un ghiont retardat. Intelegi ce vreau sa zic?


  117. 117
    Nora:

    Nastasia: 😆

    Ghermane: cine dracu’ discută probleme personale cu tine? Ia, vezi, că ţi-ai luat-o în cap.


  118. 118
    Adrian:

    Nora, glumitele astea subnutrite ma fac sa ma simt inconfortabil -- din perspectiva colegului de dialog.


  119. 119
    Daria:

    nu aud decât tânguirea unei broaște într-o mlaștină de smoală, părăsită pe o frunză mâncată de incertitudini, cu labele în sus și limba atârnând. un zgomot înfundat și sâcâitor, de ființă sugrumată: grebbit, grebiiiii, greee……


  120. 120
    Nastasia:

    Sigur că nu înţeleg. Ori îs retardată, ori nu, ce naiba!


  121. 121
    Adrian:

    „Ia, vezi, că ţi-ai luat-o în cap.” tu crezi ca discuti cu Danny? 🙂 :). Ai impresia ca detii controlul?


  122. 122
    Costelus:

    Asa Daria, ca sa apara printul tre’ sa pupi broasca, vezi ca te-ai prins?


  123. 123
    1Q:

    Mămuca mă bate, sufletu-mi plânge,
    Tătuca e dus
    C-un autobus
    Și Moartea mă umple de sânge..
    de pește stricat.


  124. 124
    Adrian:

    Nastasia, ai primit vreodata un ghiont de la un retardat/vreo retardata care te priveste amical?


  125. 125
    Joiana:

    Ghermănuţî are unelte. Io i-am cumpărat o trusă de la Bricostore. Cu de toate: şurubelniţă, cleşte, ciocan…


  126. 126
    Costelus:

    1q, ce s-a mai intmplat cu Jasmine, am auzit ca ati dat divort.


  127. 127
    Daria:

    Costele, nu pupă nimeni pe nimeni. nu-i cazul. doar cu trăsnetul poate.


  128. 128
    Nora:

    Daria, ce zici tu acolo? Studiezi amfibieni?


  129. 129
    Nora:

    Nu, Ghermane. Eşti inconfundabil, ce dracu’.


  130. 130
    Costelus:

    Asa na, de unde vrei sa apara printii?

    Nora, frumos text! Dar numai pe palme ai solzi? 😀


  131. 131
    1Q:

    Nu, Costeluș, nu. Sunt poza fidelității.
    La Gei nu renunț, poate că nici ea.
    Unde ai auzit? Și tu vezi voci?
    🙂


  132. 132
    Nastasia:

    Am primit diferite ghionturi, dar cre’ că eu ştiu să gestionez încasatul. Ce dialoguri crezi tu că porţi? Îs „Monoloagele penisului”(filosof).


  133. 133
    Adrian:

    Ioi ce barbata/birjara e Daria!

    Nora, ma plictisesti! Sau… poate faptul ca a plecat Ana imi starneste plictiseala? hmmm! La asta chiar nu stiu raspunsul. Aici sunt in punctul in care subiectivitatea este in forma pura.


  134. 134
    Costelus:

    Speram si eu.

    Da’ ai inchis-o in debara?


  135. 135
    1Q:

    Aș mânca limbă de broască cu salată de ciuperci versicolore..


  136. 136
    Adrian:

    Nastasia, pe tine nu te duce capu. Nu mai incerca sa porti lupte. Taci si asculta. Peste un an-doi incearca sa ma abordezi. Sau… poate in alta viata. De ce zic:”alta viata”? Pt ca nu ai conditia necesara ca sa ma poti aborda. De iubit… am putea sa ne iubim fara nicio problema.


  137. 137
    1Q:

    Nu știu decât că nu știu nimic si nici de asta nu sunt sigur, Costeluș.
    Nu știu ce e cu ea. Poate că m-a părăsit..
    Uite, încă un motiv să mor..


  138. 138
    Ana:

    Adi,

    Cum, mă, fără probleme?! 🙄 Ca animalele?

    Olamicu’,

    Mă-ta te bate, nu te plânge.


  139. 139
    Costelus:

    Poate ai uitat-o in frigider. Daca aveai dulciuri, nu stiu cum o mai poti scoate de acolo.


  140. 140
    1Q:

    Gata, mică, rectificai..


  141. 141
    1Q:

    Drajii mei copistolari, io voi pleca în căutarea unui blog, pardon, bloc înalt, așa că, de nu voi mai scrie, să știți că n-am mur..


  142. 142
    Costelus:

    du-te sanatos! 😀


  143. 143
    Adrian:

    Ana, asa… ca un sport. Ca o modalitate de recreere.


  144. 144
    Ana:

    Ola,

    Aşe. Nu te mai da de ceasu’ morţii. Dac-ai scăpat viu din mâinile mele şi te-ai făcut băiat mare, o să mori de bătrâneţe.


  145. 145
    Nora:

    Nu te duceeeeeeeee…. 😥 😥 Cui ne laşiiiiiiiii? 😥 😥


  146. 146
    Ana:

    Adi,

    Aia n-am încercat. Mersi de pont.


  147. 147
    Costelus:

    Du-te, du-te! Si s-a dus! 😀


  148. 148
    Adrian:

    Nora, stai linistita ca… raman!


  149. 149
    Ana:

    😆 😆 😆


  150. 150
    Nastasia:

    Ai dreptate, Adiţă scumpule. Îmi lipseşte condiţia, dar nu să te pot aborda, ci suporta. Eşti atât de plin de tine, pe cât e de plin cu paie un rinocer împăiat. Şi incredibil de prostuuuţţţţ.


  151. 151
    Nora:

    Nu tu, Ghermane!


  152. 152
    Costelus:

    Nasty, oamenii mai sint constipati uneori.


  153. 153
    Adrian:

    Nastasia, ma omori! Pune degetul in locul in care m-am dat mare! Citeaza. Argumenteaza. Tu… arunci vorbe aiurea. Spune! SPUNE! Unde m-am dat mare? Unde am dat dovada de mare sula in bascula! Is dispus sa te lamuresc. Dar daca o dai la intors si ma aluineci in relativisme… te injur.


  154. 154
    Adrian:

    Nora, EU RAMAN! Nu te parasesc! Promit!


  155. 155
    Daria:

    ”…s-a făcut praf de umbră cariatida. i se umflaseră venele de mâzgă și suflarea […] o izbi de pământ”


  156. 156
    Adrian:

    Daria, tu esti intreaga la cap?


  157. 157
    Adrian:

    Ana, putem sa ne iubim si fara idei de acelasi fel!


  158. 158
    Joiana:

    Rămâi, Ghermănuţî, rămâne-ţi-ar oasele! Că şi io l-am luat pentru o sară, când era mic şi rebegit, şi d-atunci n-a mai plecat. Acum e gureş ca broscoiu’ şi gras ca cimpoiu’. Da’ poietic cum nu s-a văzut. A recitat şi la ietno tivi.


  159. 159
    Ana:

    Adi,

    Nu de-acelaşi fel, nu, dar să fie idei, concepte, proiecte. Cum ca un sport sau ca divertisment? Mă consternezi.


  160. 160
    Daria:

    Adriane, bâști! nu ești capabil nici să înțelegi diferența dintre obiectivitate și constatare! nu mi te mai adresa!


  161. 161
    Adrian:

    O intrebare: credeti ca acestei poze http://tuteavsnietzsche.wordpress.com/2011/12/01/perle-gazetaresti/ i se potriveste textul acesta „Am ales această fotografie ca fiind cea mai bună a mea.
    Am renunțat la culoare și am ales să fac alb/negru datorită faptului că privirea nu mai este atrasă de culoare și imaginea devine mult mai expresivă. Elementele principale devin atunci umbrele, formele, liniile, expresia, starea.
    Este ceva puternic în expresia feței, plus combinația de fotografie veche cu o persoană mai învarstă.
    Este o poză care transmite emoții și care redă trecerea timpului, personajul fiind în mișcare și se uită în urma lui ca și cu s-ar uita la viața care a trecut pe langa el .
    Bicicleta în această fotografie reprezintă mișcarea și trecerea personajului prin timp și am ales să fac un decupaj, să las doar o parte din bicicletă pentru a ilustra că o parte din el este prinsă în trecut spre care se și uită.”

    Sau o simplificare in genul: „tristete romaneasca”


  162. 162
    Adrian:

    Daria, tu esti handicapata?


  163. 163
    Adrian:

    Proiecte? Adica… daca omul n-are proiecte -- daca ii un incremenit in spatiu/daca e cioranian, nu? Ahhhh! Eu sunt ala!


  164. 164
    Nastasia:

    Iaca, puiuţ, ca să nu pierd prea mult vremea cotrobăind după comentariile tale narcisiste:

    „Eu nu cred ca poate sa inteleaga cineva mult mai bine decat inteleg eu LUMEA ASTA!” -- la 26, parcă.

    Este că eşti mare sculă? Numai bascula-i mai mare decât tine.


  165. 165
    Nora:

    Da’ de ce e românească tristeţea? Poza a cui e?


  166. 166
    Nora:

    70 la sută din comentariile lui sunt în nota asta. Ba trânteşte cu Kant, ba-l învaţă el pe Pleşu cum e cu filosofia, pe Manolescu şi Simion cum e cu literatura, pe Komartin cu poezia, pe nu mai ştiu cine cum e cu arta…

    Cum dracu’ să nu te prăpădeşti de râs?


  167. 167
    Adrian:

    Nastasia, glumeam. Autoironie.


  168. 168
    Adrian:

    Nora, sa te futa __________cu maimutoiul tau de Komartin cu tot!

    Daca esti proasta nu te baga la lucruri care te depasesc! Taci dracului din gura!


  169. 169
    Nora:

    Glumeai şi cu Manolescu şi Simion? Glumeai şi cu imbecilitatea aia cu monitorul cu care ne-ai plictisit 3 zile?


  170. 170
    Adrian:

    Iar de comodul de Plesu care paraziteaza cultura si face o filosofie de matusi… mi-e sila!


  171. 171
    Nora:

    Voila, ce spuneam! 😆 Băiete, eu îmi dau seama când mă depăşeşte cineva. Tu, nu. N-ai niciun dram de simţ al ridicolului.


  172. 172
    Adrian:

    tuuuuuuuuuuu esti tampitaaaaaa? de ce dracu le amesteci?


  173. 173
    Ana:

    Totuşi, eu remarc faptul că Adi e generos, are inimă bună. Mereu ne urează să ne fută cineva. De ce oare nu apreciem? 🙄


  174. 174
    Nora:

    Cum dracu’ o fi să fi citit 5 cărţi toată viaţa (mai multe nu-ţi dau), să nu le pricepi nici pe alea şi să te crezi expert în toate?


  175. 175
    Adrian:

    Is momente de slaba calitate intelectuala. Eu le vanez! Iar tu… esti depasita de lucrurile astea. Tu… absorbi informatia ca o hamesita!


  176. 176

  177. 177
    Nora:

    Măcar absorb ceva. Prin tine trec toate ca prin ciur. Iar apoi, te-apucă răcnitul.


  178. 178
    Nora:

    Să depăşim acest moment. Am acordat prea multă atenţie rătăcirilor ghermăneşti.

    Ghermane, ăsta fu momentul tău de glorie. Fuse şi se duse.


  179. 179
    Adrian:

    Cand te vad cat esti de cretina… normal ca ma disper! Iti dau mura in gura! Incerc sa-ti ventilez cenusiul pe care iti patineaza musca… dar… nimic! E ca si cum as discuta cu o retardata! NORMAL CA MA DISPER!


  180. 180
    Nastasia:

    Altă glumă adiţească, la 121:

    „“Ia, vezi, că ţi-ai luat-o în cap.” tu crezi ca discuti cu Danny?”

    Ori e tot autoironie, că nu te poţi ridica la nivelul lui Danny, aşa s-o iau?


  181. 181
    Nora:

    Stai uşor, băieţel, să nu crăpi!


  182. 182
    Adrian:

    Tu Nastasie, daca ma compari cu Danny, da-te-n pula mea de maimutza!


  183. 183
    Adrian:

    Nu-i suficient ca Nora e prostuta… mai vine si imbecila satului!


  184. 184
    Nora:

    😆

    Ţi-am spus, eşti inconfundabil. Aşa cum e un rahat în ploaie, cu trei pene de păun înfipte în el şi un dop de plută pe post de creier. E că nu l-ar putea lua nimeni drept altceva? E!


  185. 185
    Ana:

    Adi,

    Nu te consuma. Şi nu mai striga la fete, nu şade frumos.

    Mai ai şi alte donatoare de orgasme? 🙄 Că io am cam scris de-am cam întins toţi nervii pentru azi, aşa că m-aş delecta un pic, dacă nu te superi.


  186. 186
    Adrian:

    Tu crezi ca toti suntem la fel? Crezi ca lumea este impartita in barbati fini si mitocani? Da-te-n pulaaaaaa mea de gloaba cretina!


  187. 187
    Ana:

    Aoleu! În pula ta de maimuţă?! Na, că nenorocitu’ de Darwin a avut dreptate. Iaca veriga lipsă!


  188. 188

  189. 189
    Joiana:

    Ghermănuţî, bagă cocoşelu’ în nădragi că ş-aşa nu ştie să cânte!


  190. 190
    Adrian:

    Ana, incearca si tu putina echidistanta si putin spirt al dreptatii! Mai da-o in pula mea de viata!


  191. 191
    Adrian:

    Nora, razi ca proasta. Tulai da imbecila esti! Nu te trage nici dracu din prostia in care esti impotmolita!


  192. 192
    Adrian:

    Ana, lasa dracu spiritul de gasca!


  193. 193
    Nastasia:

    Adiţă, la 186:

    „Da-te-n pulaaaaaa mea de gloaba cretina!”

    Degeaba-i pui extensii, tot numai la pipi foloseşte.


  194. 194

  195. 195
    Adrian:

    Va intreb ceva/ propun un subiect serios… si voi… ma sugeti? Api… eu nu vreau sa ma sugeti! Vreau sa-mi spuneti care ii treaba cu poza aia! Ce creti despre poza aia! Care text i se potriveste. Nu conteaza CINE o dat clik cand s-a importalizat momentul.


  196. 196
    Nora:

    Pulă de gloabă cretină. El o zise! 😆 Dar eu tot cred că se supraestimează.


  197. 197
    Nora:

    Roagă-ne frumos. Cere-ţi scuze. Şterge-te la gură. Şterge-ţi mucii de pe manşete.


  198. 198
    Ana:

    Adi,

    Aia cu dă-o… de viaţă, da, de acord, dar într-o pulă generală, universală, nu fi egoist şi egocentric.

    Hai că sunt echidistantă, da’ nu mă speria cu darwinismu’, că io mi-s creaţionistă, chiar dacă ateofilă până către erotismdracu’, deşi de-asta numa’ ce mă vindecai.


  199. 199
    Nora:

    De pulă generală şi universală să ai tu parte! 😆
    Eu vreau de-alea particolare şi individuale! 😆


  200. 200
    Ana:

    Io?! 🙄

    Păi, dragostea universală nu se fute cu efecte cosmogonice? 🙄 Şi cu instrumente la fel de universale?

    Egolatră muiere. 🙁


  201. 201
    Nora:

    Eu nu vreau, darling, dragoste universală. Ce drăcie mai e şi aia? Sună aşa a… n într-unu.


  202. 202
    Ana:

    Sau una-ntruna. 😉

    Io vreau, na. Şi mai vreau şi pace. Miere-n cafea, chestii din astea de dimineaţă. 🙂


  203. 203
    Danny:

    Fetelor, voi ati luat-o razna? Ce discutii sunt astea aici? V-ati lasat seduse de Ghermanuti?

    Ghermanuti, ce dracu’ am vorbit eu cu tine acum 2 zile? Nu ti-am zis sa vorbesti frumos?, pui de cocalar ce esti! Asa faci tu opozitie?


  204. 204

  205. 205
    Nastasia:

    Tulai, Ană, cum adică cosmogonice? Să te fută meteoritu’?


  206. 206
    Costelus:

    Zburatoru, nu meteoritu, ma!


  207. 207
    Ana:

    Nastasie,

    E, câteodată numa’. 🙂

    Danny,

    Eşti iaht sau ce-i în poza aia? 🙄


  208. 208
    Nora:

    Iaht, plută…


  209. 209
    Nastasia:

    Pui de Titanic..


  210. 210
    Danny:

    Este un vaporas pe care se manca, se bea, se reguleaza si se distreaza oamenii cu bani. Este parcat pe faleza.


  211. 211
    Ana:

    Amaratdracu’, nu parcat.

    Da, am auzit că, pe Croazetă, magnaţii ruşi fac grătare pe iaht. Iar duşmanii le poartă picăăăă…


  212. 212
    Adrian:

    Vai de pula mea ce maimutze preocupate de cultura!


  213. 213
    Nastasia:

    Vai de pula ta oricum.


  214. 214
    Ana:

    Deşi noi n-am văzut decât faţa…


  215. 215
    Danny:

    Cine vrea sa mearga cu mine pe acel vaporas?


  216. 216
    Nastasia:

    Caută şi tu vreo măgnăţoaică rusoaică.


  217. 217
    Danny:

    Sa prindem peste, draga, la undita. De ce trebuie sa fie neaparat rusoaica?


  218. 218
    Nora:

    Doar pe mine mă enervează verbul „a regula”?


  219. 219
    Danny:

    Sunteti niste nostime cu toate. Chiar eram curios sa vad daca se inghesuie cineva sa-mi raspunda. Toate………….. mucles, ha,ha,ha………Mai glumesc si eu cu voi.


  220. 220

  221. 221
    Adrian:

    Danny, tu te crezi la gradinita? Crezi ca s-ar fute una din ele cu tine -- pentru ca te maimutaresti? Numai daca le oferi suficienta siguranta pot sa-ti tolereze maimutareala.


  222. 222
    Danny:

    „A regula” vine de la „a regulariza”. Asa ca……………… nu trebuie sa va deranjeze


  223. 223
    Nastasia:

    Păi maimuţa nu la maimuţă trage? Acu’ am evoluat?


  224. 224
    Danny:

    Auzi, Ghermanuti, cand ti-oi fute cateva scatoalce dupa ceafa, zici ca a dat trenul peste tine sau, Joiana cand te calca lasandu-se pe vine.

    Mai, maimutoiule, nu-mi spui tu me cand sa ma alint, glumesc sau altceva, ai auzit, prapaditule?

    Am sugerat eu ca vreau sa ma regularizez pe aici?, extensie inutila a vietii ce esti. N-am nevoie de sfaturile tale, ametitule.


  225. 225
    Seva Tudose:

    Vapoare,yaht,sex și luxury…

    desigur măncăruri selecte(pește) băuturi fine…că numai de mâncare vorbiți de m-ați înnebunit,sunt în cură de slăbire 😉

    http://www.oddee.com/item_98255.aspx


  226. 226
    Ana:

    Sex & Luxury. Tâmpeeeeeeeeeesc! 😆 😆 😆

    Seva,

    Mi-a fost dor de tine. 🙂


  227. 227
    Seva Tudose:

    Ana,și mie de tine,suntem ca soarele cu luna,când tu apari,eu dispar… 😀

    deh,fusul orar,băgami-aș….ouch !
    ce doare 🙄 😆


  228. 228
    Danny:

    Vreau sa fac o PRECIZARE tuturor FETELOR de aici:

    1 -- Sa nu va treaca prin cap ca eu vreau sa agat pe cineva de aici, asa cum au insinuat multi masculi lipsiti de intelect si de caracter de pe platforma si de pe blog, pentru a ma discredita in fata voastra.

    2 -- Daca am anumite simpatii pentru voi, si am destule de mult timp, asta nu inseamna ca vreau sa va agat bluza sau puloverul intr-un cui ruginit al vreunei usi deschise.

    3 -- De fiecare data am glumit cu voi, reusit sau mai putin. Sper doar sa va placa glumele mele si tot ce incerc eu sa va transmit.

    4 -- Daca vreo fata de aici vrea sa-mi spuna ceva in particular, se poate adresa emailului meu.

    5 -- Sper c-am fost bine inteles. Multumesc pentru ca ati citit.

    6 -- P.S. Ghermanuti, du-te-n vraja mea de prostanac!


  229. 229
    Ana:

    Seva,

    Nu ne-mpiedicăm noi în fusuri orare. 🙂


  230. 230
    Nora:

    Ai fost, Danny, ai fost. Stai liniştit. 😀


  231. 231
    Costelus:

    aoleu, sint cumva sub embargo?


  232. 232

    wow!

    ce frumos ai vorbit, Danny! dă să te pup!

    sigur eşti tu? că mai devreme… 🙄


  233. 233
    Danny:

    Valonash, astept sa ma pupi! Mi-ar placea ca toate sa stati la rand, dupa Valonash, si sa ma pupati, ha,ha,ha………………


  234. 234
    Raj lt.rez.:

    Seara ! Doar ceam venit da la sarbi. Trebuia sa viu mai davreme dar nu miau iesit pasentzele. Domnu Danny, io am caractel dar am minusuri cu intelectu. Pot sa intru in gratiile dv. ? Nevastamea iar vrea sa schimbam gresia pa hol. Eu nu si nu,ia da si da. E mai rea ca teroristii, ca cu aia poti sa mai negociezi.Cu ea, nu. Aveti timp de postat astia care lucrati la stat. Mai vreti si prime de refacere dupa concediu… Dra Nora: citesc mane articolu. Va suparati ?………. Nasta e tzaganca… Sarumana Val_one ! Ma bucur catz revenit ! Dle Gocu: vi se mai scoala ?


  235. 235
    Raj lt.rez.:

    Io is primu care va pup, domnu Danny !


  236. 236
    Raj lt.rez.:

    Comment la art: pestele ii bun ca contine fosfor care creaza inteligenta. Gocu na papat peste…


  237. 237

    staaaai! nu te grăbi, Danny, că pericolul s-o mai dai în bălării cu limbajul nu cred eu că a trecut. 🙄

    mai bine promite tu solemn şi cavalereşte că nu mai dai pe alăturea cu drumul. şi tot cavalereşte să te ţii de cuvînt. 😉


  238. 238
    Raj lt.rez.:

    Dra Val: am zis sarumana ! Ce aveti cu mine ?


  239. 239
    Raj lt.rez.:

    Dra Val…


  240. 240

    😆

    nimicuţa, ce să am , domnu lt. rez. Raj? 🙄

    sărutaţi-o acu, mai devreme era ocupată. mai trebuie să şi tasteze, nu? 😆


  241. 241
    Raj lt.rez.:

    Va rog, dra Val…


  242. 242
    Raj lt.rez.:

    Nu miscati ! pup ! Ce ventuza vam tras…


  243. 243
    Seva Tudose:

    Val_one#232

    dar dacă a scris Editoru` ori chiar Goco,în locul lui Danny 🙄 retrage-ți pupicul !


  244. 244

    luaţi de-aci, domnu Raj:


  245. 245
    Raj lt.rez.:

    Am citit pe fuga articolu, dra Nora. Nu prea ii cu pesti. „imi lingeau irisurile”…” Cum adica ? Mi-e frica…


  246. 246

    ba el a fost, Seva, ştiu eu că e în stare să vorbească şi frumos cînd vrea. eu vreau să vrea tot timpul, nu numai din trei în trei. 😆


  247. 247
    Raj lt.rez.:

    Dra Val s-a necat in taste. Dra Seva, in lacrimi ca dom Sandu nu mai face amoriu ca la 30 da ani. Io ma nec in ochii Dnei Ana…


  248. 248
    Danny:

    Valonash, te referi la injuraturi? In afara de acestea, le folosesc atunci cand sunt provocat, eu vorbesc frumos, nu-i asa?

    Daca n-ar exista doua persoane de aici sau, macar una, atunci as putea promite.

    Eu ti-as cere, daca se poate, sa nu bagi in seama injuraturile mele, sa le ignori numai pe ele.


  249. 249

    Danny, nimic din ce se scrie pe aici nu pot ignora, ştii tu, verba volant, scripta manent. iar eu citesc abslout tot. 😀

    aşa că nu cred că pot să te pup, nu eşti destul de cavaler. dacă ai fi, ai ignora provocările. 😛


  250. 250
    Seva Tudose:

    Val_one

    din trei în trei comentarii ori din trei în trei ore/zile ? Vreau să-i testez răbdarea…Goco,unde ești ?
    Treci la pupitru… 😀


  251. 251

    nuuu, Seva, te rog eu, nu-i testa nimic, nici măcar răbdarea. ştiu cum face. 🙄


  252. 252
    Danny:

    Multumesc pentru pupaturi, Raj.

    Dintre masculi tu esti nr. 1 pentru mine, ti-am zis-o de multe ori. Ai si caracter si intelect. Esti pe plus.

    In gratiile mele esti de mult timp.


  253. 253
    Seva Tudose:

    Val,

    eu i-aș da nu un pupic ci zece,dacă tot asemenea reconciliere ar scrii/da dovadă și cu băieții de pe acest blog,în speță Goco,Adrian,Jaco,Costeluș…


  254. 254
    Ana:

    Raj,

    Ia, bărbate:


  255. 255
    Seva Tudose:

    Raj#247

    dragule,dreptate mare ai 😀 dar vezi tu nu ne grăbește nimeni la o partidă de sex,nu putem face în seriale,că doar n-au intrat zilele în sac !

    Nu este zi de la Dumnezeu să nu ne….


  256. 256
    Seva Tudose:

    Raj#247

    …..gândim la sex !


  257. 257
    Danny:

    Seva, de cand ai devenit imbarligatoare?

    Nimeni nu poate scrie in locul meu.

    Pentru tine e o distractie sa vezi cum ma injur eu cu unul sau cu altul pe aici?

    Ia intreab-o pe Nora, este de acord cu asa ceva? Nu este nimeni de acord, nici macar eu.


  258. 258
    Danny:

    Seva, de ce reconcilierea trebuie sa plece numai dinspre mine? Fata de trei masculi de aici pot avea toleranta, al- patru-lea se afla in afara normalului.


  259. 259
    Seva Tudose:

    Danny

    acum ești copil… știi tu cum poți să mă convingi ? Așa cum un FOST alcoolic stă cu băutura pe masă și nu se
    atinge de ea ori un FOST fumător stă cu țigările pe masă și nu fumează !

    atunci m-ai convins,deci eu nu-s „îmbârligătoare” dovedește că,unde îți stă vorba,stă și onoarea !


  260. 260
    Seva Tudose:

    deci când intervin și alți băieți/bărbați,fi gentleman !


  261. 261
    Danny:

    Valonash, inca din evul mediu, cavalerii, oare nu raspundeau provocarilor?

    Institutia Cavalerismului se formase pentru a apara regumurile monarhice din westul Europei de intrigile din interiorul palatelor. In acest context, ei erau obligati sa raspunda tuturor provocarilor venite inspre rege.

    Fatza de domnisoarele si doamnele evului mediu, cavalerii aveau, bineinteles, o alta atitudine, aceea pe care o am fatza de voi, fetele, pe blog.


  262. 262
    Adrian:

    Danny, tu sa ma lovesti pe mine? Tu esti un poponar.


  263. 263
    Adrian:

    Deci: Joiana e pe ignore de multa vreme. Nastasia e prea proasta ca sa ma conversez cu ea. Ma gandesc ca… am clienti prosti care nu is chiar asa prosti ca ea… dar cand ma gandesc la prostia ei… ma gandesc la ascendentul prostiei ei in retard. Bai… sa nu sesizeze autoironia. Sa faca confuzie intre ironie si grandomanie -- proasta k pula. In categoria proastelor intra si Seva. Mai urmeaza mediocritatea lui Nora si lasitatea lui Ana. Noa’ ce sa fut de voi?


  264. 264
    Adrian:

    La capitolul barbati: Danny e retardat. Unchiu e prea jucaush pentru gustul meu. Nu ai cu cine sa te conversezi :(. Mos ii prea ca mine… si… de oglinda n-am nevoie. Pfaaaaai! Plictiseala vecina cu suicidul!


  265. 265
    Nora:

    Danny: Cavalerii se băteau pe câmpuri, la mama dracu’, nu sub ochii „domniţelor”. Eu n-am chef să vă văd vouă puseurile pe aici. Clar? Întâlniţi-vă, luaţi-vă la pumni, faceţi ce vreţi, dar nu aici.
    În afară de asta, îţi repet: nu ţi-au fost solicitate serviciile.

    Şi lasă, că n-ai nici tu mereu o atitudine normală faţă de noi, „domnişoare şi doamne”. Ce tot faci pe sfântul? Crezi că ţi-am uitat epitetele?


  266. 266
    Nora:

    Mi s-a luat şi de atitudinea asta de „doamna, doamna, da’ el a început! El a dat primu’!”. Grow the fuck up!


  267. 267
    Nastasia:

    Nimeni altul decât tine n-ar fi sesizat autoironia în chestia la care-i zici tu aşa, de aia eşti unic şi irepetabil, slavă Domnului! Cel care face confuzii caraghioase eşti chiar tu. Vezi şi cu aia de-i zici tu pulă, sigur nu-i altceva? Nojiţa de la izmene, poate?


  268. 268
    Nora:

    Seva are dreptate. Nu demonstrezi că eşti cavaler decât atunci când vei şti să răspunzi elegant la provocări. Să te văd cu paharul sub nas, ca să folosesc comparaţia Sevei, şi apoi, refuzându-l. Or, până acum, dragă Danny-boy, nu ai ştiut cum să faci asta.


  269. 269
    Nora:

    Ghermane: mă mai plictiseşti mult? Eşti cam insistent pentru o mascotă.


  270. 270
    Danny:

    Nora, nu fac pe sfantul, si nici sfant nu sunt. Am si defecte cum are toata lumea. Epitetele sunt acolo la locul lor. Stiu ca tii la ele si le colectionezi.

    Normal, cavalerii participau si la batalii pe campurile de lupta.


  271. 271
    Nora:

    Ei, blogul ăsta nu e un câmp de luptă. Asta să reţii tu.


  272. 272
    Adrian:

    Aici nu exista domni si domnite. Eventual… putem discuta despre asa ceva in cazul val_one. Dar si ea… daca e doamna nu are ce sa caute aici.

    Iar despre Nastasia… ramane cum am stabilit: in trupa prostilor: Seva, Danny & Nastasia. Joiana nu-i chiar proasta. Joaiana e mai mult… fixista (cu capu). Da’ voi trei sunteti fruncea! Mai era una dar s-a lecuit. I-a venit mintea la cap… si nu se baga unde nu e varza!


  273. 273
    Adrian:

    Atata vreme cat exista astia trei prosti… aici nu se pot dezbate lucruri serioase. Nu are cum! Poate si Nora s-ar da pe brazada (cu a ei mediocritate) daca acesti retardati nu ar mai comenta pe site!


  274. 274
    Adrian:

    erata #272 nu se baga unde e varza (unde e habarnista).


  275. 275
    Nora:

    Ghermane, ia o pauză. Ai muncit prea mult azi. Ne-ai dat prea mult din preaplinu-ţi. Mai păstrează dracu’ şi pentru mâine.


  276. 276
    Nora:

    Toţi suntem proşti aici. N-ai ce face cu noi. Nu te-ai convins? Ciudat, un om aşa perspicacecatine.


  277. 277
    Danny:

    Nora, sa raspund elegant la provocari? Da, raspund, dar in fata unor oameni normali.

    In fata lui Goco sau Ghermanuti? Astia nu au calitatea de om. Astia merita „elegantul” din partea cuiva?

    Cum crezi tu ca se purta un nobil-cavaler cu un simplu taran in evul mediu? Dar daca taranul era si hot sau criminal?

    Tu stii de ce traiesc cei doi in ziua de azi? Pentru ca beneficiaza de democratie si de libertati individuale. Du-i in evul mediu si-ti spun ca datorita caracterului si atitudinii lor, astia n-apucau varsta de 30 ani. Ar fi fost spanzurati.

    Ai vazut ce a scris Ghermanuti mai sus? V-a luat pe toate la rand, absolutamente gratuit. Mai e nevoie de exemplu? Normal ca nu. Asa am facut eu cu voi de doi ani? V-am jignit vreodata gratuit? Atunci despre ce vorbim aici?


  278. 278
    Seva Tudose:

    Adrian

    spune-mi unde,la ce comentariu,specifică și articolul,a
    ieșit filosofia din tine ? tu poți scrie 25/50 de rânduri în jurul unui singur cuvânt„filosifia” și-i vax !

    obsesia ta subnutrită ! Dă-i cu vitamine,poate se reglementează 😀


  279. 279
    Nora:

    Danny, n-ai priceput nimic. Absolut nimic.

    Danny, când ai de-a face cu oameni eleganţi, nu-i mare efortul să rămâi elegant. E floare la ureche.

    Mai greu e când NU ai de-a face cu oameni eleganţi. Iar nobilii ăia nu cred că se apucau să se înjure cu ţăranii. Vezi tu, ar fi fost sub demnitatea lor. Un nobil, dragă Danny, îşi menţine postura în orice situaţie. Tu, când reacţionezi ca Goco, devii un goc. Punct. Îl poţi ironiza, dar nu-l înjuri. Aşa, îmi pare rău, dar nu mai pot face deosebirea între voi.

    Tu alegi, Danny.


  280. 280
    Nastasia:

    Danny, tu chiar îl iei în serios pe piţigoiul de Gherman? Eu tocmai mă gândeam să-mi fac mantră din spusele lui. Să-mi repet, înainte de culcare, „Gherman zice că-s proastă”, de zeci de ori, să-mi crească selfăstimul. Eşti om mare, ce te prinzi-aprinzi?


  281. 281
    Danny:

    Ghermanuti, sa-ti spun ceva. Toata lumea de aici stie ca esti retardat, adica intarziat mintal. Ai 34 ani, dar mintea ta e pe undeva pe la 10-11 ani.

    Ti-am spus de multe ori sa vorbesti frumos cu toata lumea si sa nu mai jignesti gratuit. Din cauza ta si a celuilalt dobitoc eu am fost nevoit sa folosesc cuvinte urate, c-apoi fetele de aici sa se supere pe mine si chiar sa ma cert cu ele.

    Un lucru vreau sa stii: daca te-as vedea pe strada, ti-as trage numai capatani in gura, pana te-as desfigura, apoi te-as arunca intr-un canal de irigatie. Stii cati ca tine sunt in orasul meu? O groaza. Imi este sila si scarba de ei. Asa esti si tu, un individ demn de sila si scarba.

    Am onservat si ceva mai bunicel la tine: din cand in cand mai ai si umor, de multe ori fara sa-ti dai seama, dar e bine si asa. Tine-o in directia aceasta si va fi mai bine. Daca nu ne placi, dispari dracului de aici.

    Sper ca observi ca ti-am vorbit frumos, dar sincer.


  282. 282
    Seva Tudose:

    Nastasia

    uite ce-i dedic eu la A.Gherman,că tot a zis el odată că n-are preferințe la sex 😆 poate îl excită,pe undeva 😀


  283. 283
    Nora:

    Nu, Danny, nu ai fost nevoit. AI ALES SĂ. Nu ţi-a pus nimeni pistolul la tâmplă şi ţi-a zis „înjură, înjură”.

    Seva, e prea mişto Rachid pentru Gherman. Strici orzul pe gâşte. 😀


  284. 284

    Ady, admit, nu sînt o doamnă, oricum e deja de notorietate că nu sînt, nu mai pot să mă ascund. 😆

    dar dacă eram, unde mă duceam, dacă nu aici? 🙄


  285. 285
    Danny:

    Nora, e buna observatia ta de inceput.

    Nobilii normal ca nu se injurau cu taranii, dar ii maltratau sau omorau atunci cand greseau. Nici nu m-am referit la injuraturi.

    Bine, ii voi ironiza, desi am facut-o de nenumarate ori. Zi-mi, Nora, cum vrei sa fie ironiile mele? Subtile? Daca le trag subtile, cu siguranta Ghermanuti nu va pricepe, pentru ca e intarziat. Zi-mi tu, cum sa fie ironiile pentru ca voua sa va placa, iar cei doi sa le priceapa?

    Nastasia, nu-l iau in serios pe gherman, dar jigneste, deranjeaza, strica atmosfera. Nu intotdeauna esti dispus sa-l asculti, iar atunci cand ti-e lumea mai draga, hop si retardul. Normal ca te enervezi.


  286. 286
    Danny:

    Asadar, Valonash, sunt doar semi-cavaler, datorita injuraturilor pe care le-am folosit. Ai putea totusi sa-mi dai doar un semi-pupic.


  287. 287
    Adrian:

    Nush val_one. Noi suntem oamenii si pula! Vulgari, nebuni, prosti & lasi. Tu… esti prea fina pentru asa specimene! Tu si costelus! Cuplul de ingerasi. Cu toate ca… el ii si cretinoid. Costelush ii un om cretino-fin.


  288. 288
    Adrian:

    :)))))))) semi-pupic? Danny, daca te pune sa o prinzi de tzatze, tot asa ca un poponar ai sa te comporti?


  289. 289
    Adrian:

    Seva, desteptaciune, nu vreau sa mi se faca greata. Dar… normal ca tu iei adliteram tot ce zic. Si Nora mai cade in pacatul asta… dar nu asa des ca tine si Nastasia (inteligentele site-ului).


  290. 290

    he, he, Danny, te-ai vrea tu semicavaler.

    dar nu-i chiar aşa, vezi tu, dacă scapi o picătură de pipi într-un butoi de vin obţii un butoi de pipi. 😆


  291. 291
    Nora:

    Danny: uimeşte-ne cu replici, cum ne tot ameninţi. 😀

    Nu contează ce pricep ei, tu show-ul îl faci pentru noi, nu? Asta să ai mereu în cap: că noi, comisia de doamne şi domnişoare, suntem publicul tău. Nu Gherman sau Goco, lasă-i pe ei.


  292. 292
    Nora:

    Ghermane, tu eşti inteligentul site-ului. Îţi trimit şi scris de mână dacă vrei. Numai să termini dracu’ odată!


  293. 293
    Adrian:

    Retin o faza din filmul „Agora”. Cica nobilii se bat cu sabiile si prostimea cu ciomegele.

    Eu m-as bate cu voi in idei… dar… pula! Voi nu aveti idei :(. E TRIST!


  294. 294
    Danny:

    Seva, hai sa-ti zic si tie ceva. Am observat la tine ca ai o problema cu intelegerea lucrurilor, motiv pentru care ai pornit deseori atacuri impotriva celor pe care nu i-ai inteles. De multe ori, ai avut rolul meu in tinerete cand, din dorinta de a lua apararea prietenelor de aici, ai jignit, injurat si blestemat multe persoane. Injuraturile tale au intrecut imaginatia oricarui cocalar din Romania, chiar la un moment dat, si Ghermanuti se intreba daca tu esti femeie sau barbat?

    Vreau sa stiu, care este parerea ta despre atitudinea pe care ai avut-o si, mai ales, despre injuraturile pe care le-ai folosit?


  295. 295
    Adrian:

    Nora, pai… tu ma pornesti (aproape de fiecare data). Acuma… taci si asculta!


  296. 296
    Adrian:

    Hopa! Danny incearca un dialog constructiv! Pentru prima data in viata lui (mizerabila) a zis ceva inteligent!


  297. 297
    Adrian:

    Danny, de Seva sa nu te iei! Ea ii o birjaroaica americana, te rog frumos!


  298. 298
    Adrian:

    Nora, sunt curios sa vad cum scrii! Pune o poza si termin scandalul.


  299. 299
    Nastasia:

    Te-ai bate în idei, dar te împiedică…pula. Plicticos mai eşti!


  300. 300
    Danny:

    Nora, la 291 ai dat un raspuns exceptional. De ce nu mi-ai spus mai demult acest lucru? De fapt, il intuiam, dar doream sa-l aud de la tine sau de la voi, de la comisie. Bine, voi inlocui total injuraturile cu ironiile. Fie sa conteze numai pentru voi, fie sa nu priceapa ceilalti.

    Totusi, nu poti spune ca n-am folosit destule replici bune pana acum. Nu poti afirma ca am folosit numai injuraturi. Sa fim corecti, da?


  301. 301
    Nora:

    Dacă pun, promiţi să nu mai începi niciodată? Cu obsesiile tale? Ne-ai spus o dată, de două, de nouă ori, mizează totuşi pe cei doi neuroni ai noştri. Uite, nu te contrazice nimeni. Tu eşti ăl mai deştept. E bine?


  302. 302
    Adrian:

    Tulai proasta esti tu femeie! Ce treaba are pula cu ideile? E ca si as zice ca nu pot sa dezbat niste idei cu tine pentru ca ai pizda.
    Alta e problema. Nu pot sa dezbat cu tine pt ca nu te duce capu!


  303. 303
    Ana:

    N-are treabă pula cu ideile, Adi? 🙄

    A, vorbeşti despre pule singure, izolate societal, marginalizate.


  304. 304

  305. 305
    Danny:

    Valonash, eu pipi fac la toaleta, iar vin nu beau, mai ales din butoi. Asa ca, un pupic mi s-ar cuveni de la tine.


  306. 306
    Adrian:

    Nora, stai putin. Acuma intram in negocieri? Daca voi ma ridiculizati pentru ca nu intelegeti… eu nu pot sa ma uit cu indulgenta la voi. Nu pot sa va privesc ca pe niste copilasi retardati -- pentru simplul motiv ca sunteti maturi si… va si dati intelectuali! Daca va declarati retardati (toti) niciodata n-am sa mai incerc sa dezbat probleme complexe cu voi. Vom ramane la stadiul „cum e vremea?” „ce mai faceti?” „o sa ploua?” si… in sugituri retardo-bombanitoare. AM SA MA ADAPTEZ! PROMIT!


  307. 307
    Nastasia:

    Amice, eşti idiot. Gata, eşti un caz disperat.


  308. 308
    Nora:

    Eu mă declar. Orice, numai să nu mai încerci tu să dezbaţi „probleme complexe” pe aici. Semnez în alb. 😆


  309. 309
    Adrian:

    Ia! A venit Ana. Buna ziua, Ana! Ce mai faci? Imi dai un pupic daca esti asa de dulce? Stii… eu sunt un cavaler pentru tine, la dispozitia ta -- m-am prabusit la picioarele tale. Eu nu vreau sa fac sex cu tine pt ca te respect!


  310. 310
    Adrian:

    Nora, eu sunt un cavalerut. Vai ce dragutza si cu simtul umorului esti! Esti asa de fina ca o petala de trandafir, rosu.


  311. 311
    Nora:

    Ghermane, dacă mă declar doar eu nu se poate? Nu te mulţumeşte?


  312. 312
    Adrian:

    Nastasia, frumusete ciocolatie… te port cu mine in vise.


  313. 313
    Ana:

    Adi,

    Acu’, e bine că nu vrei să faci sex cu mine, indiferent din ce motiv. Mulţumesc. E semn de sănătate pentru mine.

    E, cum dracu’ să nu te pup? Hai, dă-te-ncoa şi potolirea! Mua, mua, ce barbă moale ai! 🙂


  314. 314
    Adrian:

    Nora draga, mi se pare mie sau te dai prea importanta? „dacă mă declar doar eu nu se poate?”

    Esti importanta, draguta si dulce pentru mine. Dar eu nu cred ca iti sta bine sa te dai importanta. Cu toate ca eu te simpatizez si cred ca ai o latura interesanta si placuta cand faci asta.


  315. 315
    Nora:

    La dracu’, mai eşti şi mofturos.


  316. 316
    Nora:

    Îţi dădeam şi scris că eşti cel mai inteligent şi să nu suntem vrednice să intrăm în dezbateri cu tine. Suntem nişte nevrednice, ce să mai!


  317. 317
    Adrian:

    Ana, dar buzele? Nu-i asa ca-s moi?


  318. 318
    Adrian:

    Nora draga, de ce esti suparici?


  319. 319
    Ana:

    Moi şi multeeeeeeeeeeeeeeee! 🙂


  320. 320
    Adrian:

    Multe? Ana, esti sigura ca nu ai baut ceva? 🙂


  321. 321
    Adrian:

    mai bine inteleg problema realitatii decat asta „Acu’, e bine că nu vrei să faci sex cu mine, indiferent din ce motiv. Mulţumesc. E semn de sănătate pentru mine.”

    Sanatatea ta se reflecta in dorintele si fanteziile mele? Asta e a dracu de incalcita. Astept raspuns imediat. Al tau pe vecie: Gherman Adrian!


  322. 322

    7; 9; 11;

    27 martie 2012 la 16:10 218
    Cosa Nostra

    Ana, n-ai învăţat nimic din viaţa asta?! N-ai învăţat!

    Dacă stau să mă uit în urmă, fiecare perioadă a vieţii (mai scurtă sau mai lungă) e caracterizată de câte un grup de cunoscuţi, de câteva melodii şi de câteva locuri. Când aud o melodie de asta, îmi amintesc şi grupul cu care eram în perioada respectivă şi locul.

    Toate se schimbă. Oamenii vin şi pleacă. Asta e!

    Eu voi face un blog frumos, dar nu mă mai grăbesc. Îl fac în ritmul meu, cum vreau eu. Şi vor veni alţii, se va constitui alt grup şi vor mai fi încă doi ani mişto. După care, ceva se va schimba din nou şi tot aşa. Regrete, păreri de rău, ambiţii, indignări, melancolii (într-un cuvânt).

    Nu mai chema la întâlnire că nu vine nimeni. Grupul şi-a arătat limitele pe care nu le poate depăşi (că de aia sunt limite, nu?!).


  323. 323

    mai bine ţi-ai spune Moş Pleksiclopedicu`…


  324. 324
    Adrian:

    ce-i asta?


  325. 325

    Iar acum? Ii faceti curte lui Danny sa nu va paraseasca. Ce poti sa mai zici de desteptaciunea femeilor?


  326. 326
    Nastasia:

    Amarnic vă chinuie problema deşteptăciunii femeilor! Zbucium plăcut, noapte bună.


  327. 327
    Ana:

    Adi,

    Am beut, mă, da’ nu mult. 🙂

    Mă bucur că nu mă doreşti, Adi. Şi să nu mă ameninţi cu vecia, că sar la bătaie! 😆


  328. 328

    Nora a scris un text sexosovisceralogastronomicos.
    io nu poci. io nu amestec lucrurile astea. 🙂


  329. 329
    Adrian:

    Ana, nu-i nicio problema ca.. (acuma am baut si eu prima inghitzitura de tarie) nu vrei sa-mi spui de unde pana unde logica aia intortocheata.

    Da’ stai putin! Ce are vecia? De ce urasti o iubire vesnica?


  330. 330
    Adrian:

    Curtea lui hantatar. Mie poa’ sa-mi faca cat vor (femeile virtuale)! Daca nu sar in patutzul meu… poa sa tot povesteasca din degete… pana uzeaza toate tastaturile de la emag… tot degeaba.


  331. 331
    Ana:

    Adi,

    E logică simplă, iubirea mea. Dacă nu mă doreşti, înseamnă că sunt o femeie normală. 🙂 Era, oricum, de aşteptat să nu mă vrei, dragostea mea, sunt o ciudată, mai umblu şi cu îngeru’ păzitor după mine…

    Cealea, Adi? 🙄 Iubire veşnică? 😆 Şezi cumincior, că nu mă convertesc, rămâi cum sunt. Da’ să nu te superi pe mine. Eu am crezut în chestia asta până de foarte, ba chiar ruşinos de curând. Nu e rău că tu crezi.


  332. 332
    Adrian:

    :))))))) Annnnnnaaaaaaaa! Te-a pocnit revelatia? Cum a fost? Te-ai trezit intr-o dimineata si ti-ai dat seama ca nu mai are rost sa crezi? Sau ca… nu mai poti sa crezi?
    Exista. Asa cum exista gripa sau orgasmul. Problema este ca: si-a pierdut intensitatea la tine. Si-a pierdut din realism.


  333. 333
    Ana:

    Mai scurt, s-a dus dracului. Fix de unde a venit. 😆 da, m-am trezit într-o dimineaţă şi mi-am dat seama că aveam o relaţie superbă şi stabilă cu Făt-Frumos, care, pe lângă toate minunatele lui calităţi pe care cu toţii le ştim, mai şi lipseşte, dar cu o desăvârşire impardonabilă. Şi gata, m-am liniştit. Dar e recentă, să ştii. 🙂 Coaja e subţire, sângele încă dă să iasă, clocoteşte tare dedesubt. Însă mă ţin tare, nu mai funcţionez ca Ileana Cosânzeana a doua oară nici dacă mă pune careva la zid.


  334. 334
    Adrian:

    Chestia cu doritul. Nu stiu cat misto vrei sa faci de mine… dar… am iubit femei normale. Ba chiar am iubit o proasta. Este adevarat ca m-am chinuit si inca is suferind.


  335. 335
    Ana:

    Nu vreau deloc să fac mişto de tine.


  336. 336
    Adrian:

    Nu cred ca omul se linisteste pana moare! E doar o perioada in care nu vrei sa recunosti sau chiar TE-AI SATURAT! 🙂


  337. 337

  338. 338
    Adrian:

    Uite. Eu tot am gandul asta… cum ca… marea majoritate a indivizilor de pe site-ul asta suntem oameni neadaptabili/caposi peste masura/orgoliosi -- care nu tin cont de celalalt.


  339. 339

    te înşeli, Ady, nu ăia sînt majoritari, slavă Domnului.


  340. 340

    Val1, te inseli tu.

    Subscriu la 337 si 338.


  341. 341
    Ana:

    Da, Adi, m-am săturat şi am căzut din credinţa în iubire. Ai dreptate, am exagerat cu liniştitul.


  342. 342
    Adrian:

    E bine daca eu sunt singurul neadaptat.


  343. 343
    Ana:

    Adi,

    Nu eşti singurul, iubire. Nu. 🙂


  344. 344
    Adrian:

    Ana, cred ca vindecarea sau… dispozitia spre iubire, dupa o anumita varsta -- se intinde pe o perioada mai mare. Un om care a fost capail sa iubesca candva, cred ca poate sa-si gaseasca resurse pentru alta iubire. Doar ca, de la o anumnita varsta se complica lucrurile/se restrang posibilitatile.


  345. 345
    Adrian:

    Ana, stiu ca nu sunt singurul 🙂


  346. 346
    Ana:

    Ce vârstă ar fi asta, Adi? 🙄


  347. 347
    Adrian:

    Nu stiu. Dar cred ca e vorba de cincinale. 30-35, 35-40 etc. Dificultatea creste cu fiecare cincinal. Cu toate ca o persoana adaptabila n-are probleme nici la 60.


  348. 348
    Ana:

    Nu ştiu ce să zic. Nu fac parte din tagma inadaptaţilor, însă am, cu certitudine, o problemă mare cu care habar nu am să mă descurc, nu ştiu de unde s-o apuc: pur şi simplu îi inspir pe oameni să mă mintă crunt, deşi ei ştiu, toţi, foarte bine că eu urăsc minciuna. Poate tocmai de-aia. Poate asta îi provoacă, nu ştiu. Acum, tu citeşte minciună faptul că ei fac eforturi teribile să pară altfel decât sunt. Ei, bine, aici eu nu ştiu ce să fac decât să închid porţi şi să pun zăvoare grele.


  349. 349
    Adrian:

    🙂 Este adevarat ca, nu prea exista cupluri (eu nu cunosc) care sa nu aiba o doza de minciuna si falsitate in interior. Intotdeauna mi-am spus ca: asa nu se poate! Deci: dupa ultimele date se pare ca noi suntem castigatori.


  350. 350
    Adrian:

    Nemintiti si singuri. Asta ii esecul demn! E totusi admirabil sa infrunti minciuna -- cu pretul singuratatii!


  351. 351
    Adrian:

    Inca un pahar si scot din noi EROI-MARTIRI! (nu am baut numai vreo 35-40 de grame). La 200 il bat pe Kant!


  352. 352
    Ana:

    Cu leuca. 😆

    Eu am terminat de gătit, aşa că mă culc. Noapte bună! 🙂


  353. 353
    Adrian:

    🙂 Noapte buna, eroina intre eroine!


  354. 354
    Edle:

    Adrian, te rog, nu ma confunda. Nu sunt eu aia care vorbeste despre lucruri pe care nu le stapaneste. De fapt, e unul singur pe-aici. 😉


  355. 355
    Adrian:

    Edle, asa scumpa ai fost de data asta ca un copil! Nu ma provoca pentru ca nu pot sa-ti raspund -- tocmai m-am asezat comod si urmeaza sa ma uit la The Master! Te rog sa-mi spui „vizionare placuta!”.


  356. 356
    Edle:

    Ha?! Iote minune, e binedispus!

    Auzi, Adrian, tu faci frumos la bautura. Sa mai bei! 😆


  357. 357
    Adrian:

    Edle, nu e vorba despre dispozitia mea. Este vorba despre cum percepeti voi ce vorbesc eu -- atunci cand… asa.

    Am baut doua paharele de 25 de ml.

    Acuma is nervos si am sa ma cert cu Nora si cu toti consumatorii de filme cu psihopati. In ultimele 2-3 luni (poate o jumatate de an) am dat numai peste filme cu psihopati. De la Killer Joe la Paper Boy si de la Deadfall la nenorocitul The Master din care am vazut 45 de minute! Ce urmeaza? Va spun eu: Noraaaaa, filmul ala in care era o femeie fara picioare in pizda goala -- cum se numeste? Vreau sa ma uit la toate nenorocirile si la toti dereglati & tot sadismul din lume CA SA TERMIN ODATA CU ACEST GEN DE FILME!


  358. 358
    Nora:

    Nu-ţi mai spun nimic. Filmele alea nu merită să fie văzute şi ciopârţite după aia cu barda de unul care nu ştie să folosească tacâmurile.


  359. 359

    aoleu, Ady, te pricepi la filme cum mă pricep eu la băuturi. 🙄

    Paper Boy (The Paperboy) este un film cu miez, e adevărat, e cumplit, te cutremură povestea, dar tot merită văzut.

    de celelalte nu ştiu ce să zic, nu le-am văzut.


  360. 360
    Seva Tudose:

    Danny#294

    „Ce părere am despre atitudinea mea ? În general bună,că m-ai întrebat și dacă tot trebuie să mă apuc de jignit,înjurat,blestemat,de ce nu aș face-o la maxim de randament,eu sunt o femeie practică 😀


  361. 361
    Seva Tudose:

    Edle#356

    Adrian face frumos la băutură ? Vezi că deja a băut 2 pahare de 25 ml…primul pahar este de sete,al doilea este de încurajare,al treilea de bine dispus,al patrulea că este în vogă,al cincilea că s-a enervat,al șaselea de futu-le muma-n cur…


  362. 362
    Seva Tudose:

    Adrian#357

    Nu te obligă absolut nimeni să vizionezi filme sadice…și filmul menționat de tine cu infirma care făcea un fel de sex-porno…ei uite dacă citeai pre-premiera știi despre ce este vorba,nu îl vizionezi !

    Eu una nu suport să văd suferință,sunt născută în zodia scorpionului și nu doresc să văd…mi s-ar rupe inima dar mi s-ar face și rău în acelaș timp.


  363. 363
    Danny:

    Ana, tema de discutat pentru maine:

    De ce crezi tu ca ii inspiri pe oameni sa te minta crunt, desi ei stiu ca tu urasti minciuna?

    1 -- Toti oamenii din lume urasc minciuna, nu suporta sa fie mintiti. Doar in cazul in care omul se afla intr-o situatie disperata, la limita, fara scapare, de abia atunci i-ar placea sa fie mintit frumos. Dar nu e valabil pentru toti. De exemplu, Nora, chiar si pe patul de moarte fiind, sau intr-o situatie similara nefericita, ea tot ar prefera sa nu fie mintita si, sa afle adevarul. Insusi cel mai mare mitoman din lume nu suporta sa fie mintit, desi el doar din minciuna se hraneste, asa cum si hotului celebru nu-i place sa fie hotit.

    2 -- Nu este nevoie sa-i inspiri tu, dimpotriva, oamenii te mint pentru ca asa vor si simt ei, avand anumite interese fata de tine sau nu. Poti fi buna la suflet, ei tot te mint, deoarece profita, poti fi rea la suflet, ei tot te mint, pentru a se apara de tine.

    3 -- Cei care fac eforturi teribile sa para altfel decat sunt? Acestia sunt in general oameni frustrati, care-ti spun lucruri mincinoase despre ei, deoarece spre aceste insusiri, calitati si functii sociale au sperat toata viata, dar pe care nu le-au obtinut niciodata. Imaginatia, dorintele si atitudinile lor sunt direct proportionale cu minciunile pe care le debiteaza.

    4 -- Daca ai suficienti prieteni sinceri in jurul tau, atunci poti inchide porti si pune zavoare grele. Daca nu ai, in functie de disponibilitatile tale psiho-afective, te vei inchide in tine sau, dimpotriva.


  364. 364
    junghiul:

    Am rămas alaltăieri fără net, singur în bucătărie.

    Se cheamă gătitus interruptus!

    Cu voia dumneavoastră, a Providenței și a provaidărului voi continua decuseară.


  365. 365
    junghiul:

    Rog respectabilii pooloci care (se) expun pe aici să se identifice!

    Așa!

    http://www.flavorwire.com/368476/the-intriguing-passports-of-20-famous-artists-and-writers/


  366. 366
    junghiul:

    And now , my fucking moby dick!

    http://www.ibiblio.org/wm/paint/auth/pollock/pollock.moby-dick.jpg

    Prin mandatar, junghiul!


  367. 367
    junghiul:

    Acum îl văd identificat și pe Ernest Hemingway !

    Salut cu aceasă ocazie și bătrânul și marea.


  368. 368
    Raj lt.rez.:

    Neata ! Am inceput ziua de mun ca inca de la ora 3. Trebuia sami iau medicamentu, dar mai intai trebuie sa mananc ceva. Nu pot. Am beut o mastica pt. pofta de mancare. In zadar. In schimb mi sa deschis apetitu pt.postare. Cand eram tener, mi se deschidea apetitu pt. pzda, cand beam.


  369. 369
    Raj lt.rez.:

    Iam cumparat nevestemi de la sarbi, un Smart aproape nou. Fortwo. Ma costat o avere. Sia dorito de mult.Matizu nu mai era de nasu ei. As intrebao pe realizatoarea prezentului articol, in spetza dra Nora, ce masina are ? Are Smart asa ca mine ? Dra Nora: deci in spania nu vreti sa va duceti sa lucrati, de Italia nu vreti sa auziti, fotbal nu stiti sa jucati manele nu vreti sa cantati. Bine, dra Nora, atunci nu aveti decat. Ducetiva la serviciul dv. prost platit, unde scriti cu ortografie, sa ajungeti de rasul blocului. Valabil si pt. Dna Ana. Banu vorbeste !


  370. 370
    Raj lt.rez.:

    Ieri Anica sa dus la magazinu secandhend a lu nevastamea, sa se innnoiasca. In fine… sa se innnvecheasca. Sa inbracat numa in haine de firme. Sa probat. Nevastamea a zis ca arata ca o doamna. Anica ia reprosat ca cica nu ca o doamna, ca ea chiar e o doamna. A zis anica ca, dupa ce spala hainele, acestea vor arata ca noi. Ca si pizda daca o speli, ii ca noua. Asa a zis Anica. Doamnele din lumea buna prezente in magazin au ramas interzise, consternate. Chestii din astea. Nevastamea ia luat apararea totusi. Lea zis doamnelor ca Anica e o femee de isprava, dar ii cam afumata si sa o ierte.


  371. 371
    Raj lt.rez.:

    Smartu nevestemii ii impecabil. Ii cumparat din maturat, din vidanjat, din thomberonat.v Puteati sa va cumperati si dv., dra Nora. In definitiv, cine nu va lasat ? In acuzativ, cine va pune sa scriti cu virgula (valabil si pt. Dna Ana !), si sa nu aveti smartu dv ? In imperativ: lasativa de munca de ziariste, si faceti ceva cu viata dv !


  372. 372
    Raj lt.rez.:

    Neculai vidanjoru mieu e necizelat. E nescolit si neistoric. Am facut oleaca de istorie cu el ca mi la localizat pe Miai Viteazu pin secolu 18. Ia zis eu alea , alea, ca sa desfasurat pin anii 1500 pana la 1601 (ca vam zis ca ma pasioneaza istoria) Iam mai zis ca a intrat cu mare pompa in alba iulia. Mia zis ca fac misto de el, ca la 1599 nu existau pompe. Iam zis ca nu ma refer la pompa de vidanjare, dar Necu mia zis so las moarta, ca nu tine la el balivernele aste. Necu nu suporta lumea scolita (creca la mine sa referit !) ca cica ii simandicoasa. Chiar ieri mia reprosat cas simandicos, ca de ce iam pupat mana doamnei de la primarie care a venit in vizita la noi, din moment cei grasa si nui buna de pula…


  373. 373
    Raj lt.rez.:

    Ieri a fost in vizita in hala, Vali a mea. Culitza vidanjoru i sa plans nevestemii ca il asupresc, ca ii dau ordine mereu. Nevastamea ia zis ca nus om rau, dar ca asa sunt eu, ca am o boala si sufar de libido dominandi, o boala latina si cam grava. Culita ia zis ca de libidou sa sufar doar acasa cand is cu ea, ca stie el cei aia libidou. Nevastamea a cercat sai zica ca de fapt alceva a vrut sa spuna…


  374. 374
    Raj lt.rez.:

    Ma sunat fimea si mia zis ca a varsat paharu cu cacao pe covoru cel alb mitzos pe care doar ce lam adus din Serbia.. Un copil nu va varsa nimic pe ceva murdar…


  375. 375
    Raj lt.rez.:

    Cu Culita nu pot nicidecum sa ma intele. Las da afara in orice clipa, ca are gura cam mare. Iam zis ca sufera de tulburare bipolara. A zis ca nu la interesat nicicand polu nord sau polu sud si ca el ar vrea la plaja la maiami bici, cai place caldura. E cel mai bun meserias al meu, Culita asta. Tre sa rabd…


  376. 376
    Raj lt.rez.:

    Eu cand beau cate o mastica, imi place sa ma prostesc oleaca. Imi place sa recit , sa declam, sa folosesc vorbe in vorbire , vorbe mari zise de altii. Thocmai mam laudat Anicai ca vreau sa ma dezvolt ca firma si sa acaparez si Lugojul la vidanjari. Ca sa par mai important, thocmai iam zis din Cicero, chiar in latina vorba aia de duh. Anica mia cerut sai traduc. Iam zis ca inseamna: Trebuie sa indraznesc, fie ca izbutesc, fie ca nu. Anica a zis ca asa face si omul ei cand bea ca mine. Se duce sai ciara pizda vecinei ei. Ea il refuza mereu. El tot incearca, fie ca izbuteste, fie ca nu


  377. 377
    Raj lt.rez.:

    Ma sunat nevastamea. A zis ca suntato Neculai si ca iar am luato razna, ca vorbesc iar in dodii, „in limba aceea”. Nevastamea stie ca asa ma prostesc eu cand beau cate o tarie. Ca sal linisteasca pe Necu, a zis ca va veni imediat sa ma ia. Va veni cu Smartu. Oricum o sunasem sa vina sa ma ia, ca io nu ma urc nicicum la volan daca am beut oleaca. Nici chiar daca am beut 25 de grame, ca politistii nu fac caz daca iese oleaca la fiola


  378. 378
    Raj lt.rez.:

    A venit smartoasa. Maine nu scriu. Voiu fi la LugoJ toata dimineata, pranzul, seara si, cu voiu lu nevastamea si noaptea. Deci ne intalnim poimaine pa la pranz.


  379. 379
    Danny:

    Neatza, Rajulete! Ce este aia mastica? Cu ce se mananca? Se pune pe paine sau se inmoaie painea in ea?


  380. 380
    Danny:

    I-ai cumparat sotiei un Smart? Pai, ce face cu masina aia, Raj? Este prea mica. Mai buna ar fi fost un Mini -- Cooper sau o motocicleta.


  381. 381
    Raj lt.rez.:

    Sarmana boiarule ! Senmoae pula, nu mastica. Taica,la maturitate bea mastica si asa a aparutara si Raju pa lume. Fu ultimu zvagnet carevasazica. Daca nu era mastica, nu eram nici io pa forum. Traiasca mastica ! Mastica,,, caragiale, ce naiba conajule… esi stiu ca stii,doar asa ca sa dumiresti tenera generatie, pa Val-one carevasazica. Dle Danny, sunteti un mare pungas… Cum sar zice, mastica en tot ce va sa vina bun pa lume. Desi taica lu dom 1Q nu beu masztica, e de discutat…


  382. 382
    Nora:

    Să îl conducă fericită şi sănătoasă, Raj! 🙂


  383. 383
    Nora:

    Pfiu, David Bowie era frumos şi-n paşaport! Ceea ce rar se-ntâmplă!


  384. 384
    Ana:

    Da, da, subscriu. 🙂

    Io nu-l dau pe Dorin al meu decât… la cimitirul de maşini, când i-o veni vremea, şi nu e deloc departe. 😉


  385. 385
    Ana:

    Nora,

    Dreptu-i. Io, de exemplu, sunt blondă şi tunsă foarte scurt, cu cercei roşii, în formă de boabe.

    Da’ m-am scos în buletin: doamna Luminiţa a făcut trei variante şi-am ales-o împreună pe cea mai bună. Chiar semăn cu mine. Iar în permisul auto sunt o frumuseţe. Nu semăn, se-nţelege.


  386. 386
    Danny:

    Raj, nu mi-ai spus cum arata mastica? Ce gust are? Am inteles ca e de genul feminin, altfel n-ar fi aparut in combinatie cu taica pentru facerea lui Raj.

    Pungas inseamna a avea o punga mare de tot. Daca e goala, poti s-o spargi cum fac aurolacii, daca e plina o golesti.


  387. 387
    Nastasia:

    Ai îmbătrânit degeaba, Danny, dacă nu ştii cum e mastica. Gustă, da’ să nu mă sudui!


  388. 388
    Danny:

    Anastasia, ti-am zis ca nu ma preocupa deloc bautura. Beau putin. Inca n-am imbatranit.


  389. 389
    Danny:

    Ana, Dorin al tau e din tabla?


  390. 390
    Nora:

    Eu sunt o pocitanie. Drept e că n-am tras mai multe duble. 😀

    Nici eu n-am gustat niciodată. 😀 Nici nu-mi vine. 😀


  391. 391
    Raj lt.rez.:

    Cine-i Dorin, Dna Ana ? sotu au masina? Corect ii so fta sanatoasa, Dna Nora. Matizu era ftut bilunar, carevasazica. Fite , talente de mare doamna, a vazut si mneaei vun smar pin circulatie, ia placut si acu hopsi ea cu cererea. Domnu Danny, mastica ii propice facerii de raji. dulce, te duce…


  392. 392

  393. 393
    Raj lt.rez.:

    Nasta ii tiganca rau…


  394. 394
    Danny:

    Deci, daca eu voi bea mastica, inseamna ca voi face un Raj-Vidanjor?

    Pentru ca tara asta sa arate curat si frumos, propun ca toti sa bem mastica.


  395. 395
    Danny:

    Ana, la 363 eu ti-am propus o tema de discutat.


  396. 396
    Raj lt.rez.:

    Cum s-ar zice, veti ajunge pe cele mai inalte culmi ale progresului, domnu Danny.


  397. 397
    Danny:

    Nora este o pocitanie? Cum vine asta?


  398. 398
    Danny:

    Ehe, stiam eu ceva de progres, Raj. Este posibil sa ajung.


  399. 399
    Raj lt.rez.:

    De discutat ar fi puntu 3 de la postarea dv. 363, domnu Danny. Raj simpte falshitatea…


  400. 400
    Ana:

    Nora,

    Am tras duble fiindcă voiam să semăn. 🙂

    Raj,

    Maşina.

    Danny,

    De tablă, da. Mulţumesc pentru temă, însă am eu bănuielile mele şi în sensul ăla încerc să mă luminez.


  401. 401
    Nastasia:

    Măcar de-aş fi! Aş bântui prin lume în căruţa mea cu coviltir, aş da în bobi şi v-aş face farmece şi v-aş descânta de deochi.


  402. 402
    1Q:

    Săru`mâna, boieri mari!
    Vă salut cu umilința-n sânge.. pot să conduc!


  403. 403
    1Q:

    Nasta face farmece, d`aia o luai d-a dreptu`, deși drumul cotea..


  404. 404
    1Q:

    Raj mi-a dat tăria. Acum zac în peisaj, în sevraj.. cu covrigu-nfipt în gură. Nu mai am mașină bună, e tractor pe arătură..


  405. 405
    Adrian:

    :)))))))) Doriiiiin?


  406. 406

  407. 407
    Nastasia:

    Făcătură, nepoate, făcătură! Ia tu o găină neagră, du-o la miez de noapte lângă şina trenului şi înfige-i (găinii respective) o andrea în inimioară. Şi pe parbriz lipeşte o piele de broască râioasă, uscată-n fum de ardei iute.


  408. 408
    Danny:

    Ana, punctul 2 e de discutat cu tine. In rest, nu exista nici o vraja.

    Raj, discutam punctul 3.


  409. 409
    Ana:

    Zi, Danny, ce-i cu punctul 2? 🙄


  410. 410
    Danny:

    Nastasia, tu esti bruneta?


  411. 411
    1Q:

    Găina să fie vie? sau andreea..
    Parbrizul mi-e liber de sarcini lipite, oglinda îmi ține o piele uscată-n parfum.
    Broasca întreagă aș pune, dacă parbrizul nu-i spart..


  412. 412
    Danny:

    Ana : 2 — Nu este nevoie sa-i inspiri tu, dimpotriva, oamenii te mint pentru ca asa vor si simt ei, avand anumite interese fata de tine sau nu. Poti fi buna la suflet, ei tot te mint, deoarece profita, poti fi rea la suflet, ei tot te mint, pentru a se apara de tine.


  413. 413
    Nora:

    Oh, mon dieu…


  414. 414
    Ana:

    Nu e necesar să fii rău pentru ca oamenii să vrea să se apere de tine. Sau să-şi apere ale lor dureri ascunse.


  415. 415
    Adrian:

    ia, inainte de SUZY am avut o dacia rosie.


  416. 416

  417. 417
    Danny:

    Tocmai, asta am si spus. Nu e necesar sa fii nici rau nici bun pentru a fi mintit. In orice situatie oamenii te mint. Tu nu faci decat sa le accepti sau nu minciunile. Nu esti mintita pentru ca ti se pregateste ceva anume, special pentru tine.


  418. 418
    1Q:

    Nora,
    Pls, tu ești măiastra pozelor..


  419. 419
    Adrian:

    Se vede intelectualismul de care sufera Raj. Se vede ca… in fondul sau genetic is superdezvoltate genele care tin de dragoste de tara, fidelitate etc in defavoarea mercantilismului. Deci: daca pleaca toti la produs, cine o sa mai vorbeasca limba? Oricum… pe baza de incultura suntem stapani peste sistemul acesta agonizant. fix pix. vorbesc zingur. Hai mai bine sa vorbim despre masini.


  420. 420
    Ana:

    Am înţeles, Danny. 🙂


  421. 421
    Nora:

    Ţi-am trimis mail, 1Q. Să-ţi alegi. Fata mică, fata mijlocie…


  422. 422
    Danny:

    Iar daca ai inteles, de ce razi, Ana?


  423. 423
    1Q:

    Adiiii..
    Să vezi..
    Fii general subiectiv!


  424. 424
    Ana:

    Nu râd, doar zâmbesc. 🙂


  425. 425
    Danny:

    Ha, atat iti trebuia, sa razi. Glumesc, draga.


  426. 426
    Adrian:

    hmm. eu nu trebuie sa citesc mai mult de 10 minute (pe net/ziare) ca sa nu ma enervez!


  427. 427
    Adrian:

    Draga, deja am lesinat la picioarele tale. Asa.. is eu…. mai lesinat! Caut femei sa lesin in bratele lor!


  428. 428
    Adrian:

    Seva, nu ma obliga. Adevarat. Dar… m-as uita si eu la un film fara psihopati! Astia au devenit asa de perversi (odata cu criza economica) incat, aduna cativa actori, inchiriaza un apartament/casa/vaporas… si acolo se apuca de facut filmul. Se mizeaza pe jocul actoricesc/pe cat ii de credibil in psihopatie, actorul. Astia ca Nora… lesina una-una la filme de genu. Deci: ei isi fac treaba, astia scot banu… toata lumea e fericita! Mai putin astia care vor sa vada filme.

    Apropo! Cred ca Danny este si personaj si actor. El ar castiga oscarurile psihopatilor!


  429. 429
    Danny:

    Ghermanutu, n-ar fi mai bine sa nu mai faci caracterizari persoanelor de aici? Nu le nimeresti deloc.

    Ce-ar fi sa nu mai crezi tu nimic despre aceste persoane? Nu ti-a cerut nimeni parerea. N-ar avea de ce. Sau te-ai sculat din somn tot beat?


  430. 430
    Adrian:

    Mda. Tocmai am venit de la dezalcolizare.


  431. 431

  432. 432
    Nora:

    N-ai uitat de desert. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *