Priveghi

 

Da. Dacă nu comentezi, vei comenta, altfel, ce cauţi aici? Acum, comentezi la priveghi. Atât poţi, fără să vrei, deşi, ai vrea mai mult. Ar fi trebuit să păstrezi un moment  de reculegere, de parcă ai şti cam cum vine treaba asta, nu doar ce înseamnă, dar nu poţi, așa că, nu-ţi rămâne decât să comentezi, alături de ceilalţi. Aprinde o lumânare și du-te să-l vezi cum zace întins, înconjurat de flori, cu vată în nas. Apoi, pupă-l cu nasul, discret, să-i simţi răceala de tine, de toţi și de toate… şi spune-i că minte, că moartea-i minciună ce-i pune pe faţă o mască morbidă, sordidă. Întreabă şi tu, ca toţi, cu decenţă şoptită: cum, de ce, avea dureri, ce e cu lumea de azi? şi strânge-ţi din buze furia mascată, ca mine-n tăcere, pe marginea gropii străine..

Privindu-l, îmi vine să plâng cu suspine, cu lacrimi de praf, de frică, de milă, nu pentru el, ci pentru mine, căci pot fi oricând ca acela, plecat întins…

Comentează! Comentează ce s-a-ntâmplat ca şi cum ţi-ar fi păsat. Cere detalii celui cu filmul poveştii stupide care analizează siderat cadru cu cadru, o clipă perfidă din timp. S-a dus…

–          Pot intra? Blocul acesta nu e prea ‘nalt, grădina are iarba pe jos. E bine să-mi fie linţoliu natura. Prea ‘nalt, cu placa pe jos din beton, nu-mi place, că trupul ţi-l sparge şi sângele baltă se face. Mulţumesc!

Şi stă în picioare pe coamă, cu gândul zburat. Adună curaj spunându-şi că viaţa-i minciună şi masca de om l-a cam strâns. Părea c-ar fi vrut să fie mai altfel, mai bun, mai deștept, să intre în lumea de jos, furnici speriate de viaţa de–apoi. Cu masca pierdută îşi simte trupul golaş, luat pretutindeni gunoi pe făraş. Ştie că minte, că toată lumea minte, inconştientă, natural, cu senzația că urăşte minciuna. Cumplit adevăr e minciuna. Celula de viaţă îi pare fardată-n polei mincinos, o crustă pătată, cu bube umane sau coşi mult prea copţi, storşi de puroiul existenţei. Superficială-i lumea, ingrată, meschină şi ciudată. Târâtoare subiectivă, atrasă de propriul menaj, cel firesc, condusă de stimuli diverşi, fără doar şi poate, niţel cam perverşi. Trăieşte-n minciună şi crede că nu-i. Minciuna-i real adevăr…  proptită-n credinţa din noi.

Face asocierea Pământului, protejat de atmosferă, cu un neuron protejat de filtrul raţiunii. Îşi imaginează universul ca pe un creier în expansiune spre maturitate, cu multiplele sinapse galactice adolescentine. Ha! Big Bang-u-i ovulul femeii sau glonţul în cap… şi râde, că singur doar spaţiul permite explozia firii.

Îi place emoţia lunecoasă oprită-n cornişă ca parte din sportul extrem. Glumeşte cu viaţa, iubeşte naiv un infern.

Să nu cad:… nuuu! parcă nu acum, de mâine ziceam. Mâinele-i azi… cum a fost și ieri…

Şi cade-n păcat, pe spate, cu faţa spre cer, lipit de pământ cu putere. Un „g” mititel, ca un sol trimis din cer, din joacă l-a tras, apoi s-a retras… Pe faţă-i apare surâs de copil, în gură îşi simte gustul fierbinte, de pâine-aburită făcută la ţest. Un melc a frânat la timp şi-i spune grăbit, fluturând nervos retina:

–          Viaţa are 100 m garduri… mai am câteva… mă scuzi! Şi plecă rapid, în scârţâit de bale…

–          Vai, ce minciună! Ce prostii debitează filozoful cel melcat! Mi-e şi silă… ciripi o vrăbiuţă speriată de ploaia umană căzută-n seninul cu soare… Puteai tu să zbori? De ce n-ai zburat? Nu poţi, nu-i aşa? C-ai fi vrut…

Dar aşa suntem. Comentăm omeneşte. Comentăm minciuni naturale, sub masca unei complezenţe sociale ţintind spre cerul lumină, spre pur adevăr… ce pare o biată minciună, de suflet olog comentând pe un blog.

Comentează!

Zi, comentezi?

Sursă foto: sxc.hu.

555 comentarii la “Priveghi


  1. 1
    val_one:

    nu! 🙂


  2. 2

  3. 3

    dar asta nu înseamnă că nu-mi place. 😉


  4. 4
    1Q:

    Of, ce mai comentezi..


  5. 5
    Nora:

    Mă doare. Tac.


  6. 6
    Danny:

    Verzelius ne-a invitat la priveghi. De ce, Verze? Ca sa tacem?

    Pune-o si tu de-o nunta sau de un botez, sa fie veselie mare. Ia uite, deja pe fete le doare. Ce vrei mai mult de atat?


  7. 7

    aşa, bravo, toată ziua te joci şi acum, pe şest, ne-ai băgat mortu-n casă.
    text bun, unchiule…


  8. 8

  9. 9
    Adrian:

    Unchiu, eu tocmai am mancat. Cred ca Nora a avut shepte orgasmuri. Ea… rezoneaza cu orice ii macabru/gretos.


  10. 10
    1Q:

    Ce-ai mâncat Adriene?
    Nu spune.. glumesc!
    🙂


  11. 11
    1Q:

    Șșșt,.. nu mai comenta! O fi bună carnea de om?


  12. 12
    Adrian:

    Nora trebuie sa stie. La cat ii de intunecata… cu siguranta a jupuit pe careva.


  13. 13
    Adrian:

    🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂


  14. 14

    CURIOZITATI.

    Deci voiam eu sa sterg toata reclama care mai intrase dupa ultimul cuvant al Marelui Maestru, ca sa pot naviga mai usor printre spusele Lui, cand am observat un lucru curios. Terminase tot ce avea de zis la linia de cod cu nr. 6666. Ce coincidenta!

    http://s4.postimage.org/cvmttxb99/6666.jpg


  15. 15
    Danny:

    Gheramnuti? Si aici ai aparut? Te-a intrebat cineva daca ai mancat ceva? De unde stii tu ca Nora a avut 7? Ai stat cu ligheanu’ dedesubtul ei si te-ai uitat pe gaura?

    De ce vorbesti neintrebat si crezi jignitor despre fiecare persoana?


  16. 16
    Edle:

    Unchiule, m-ai lasat masca.


  17. 17
    Adrian:

    Cred jignitor? Toate datele indica faptele ca Nora ii o psihopata sadica -- o psihopata care taie si mananca oameni.


  18. 18
    Adrian:

    Edle, tu… mai mult de atat nu poti sa zici. Nu le ai vorbitul. Poate ca simti… tu ceva… cand e de simtit… dar nu te pricepi sa spui ce simti.


  19. 19
    Nora:

    Pe tine nu te-aş mânca. Am şi eu pretenţii, ce dracu’!


  20. 20
    Danny:

    Ghermanuti, de unde stii lucrul acesta? Ai fost mancat de Nora si iesit pe partea cealalta? Altfel nu se explica de unde stii atatea detalii.


  21. 21
    Adrian:

    Ia… o replica buna. O replica eleganta. Place… despre Nora.

    Cu toate ca, asta e doar o fatada. In adancul fiintei ei… transeaza oameni in fiecare firimitura de gand.


  22. 22
    1Q:

    Edle,
    Dă-o jos! 🙂


  23. 23
    Adrian:

    Danny, psihopatule, nu ma mai bruia. Eu vorbesc cu psihopati adevarati. Tu esti un psihopat palid.


  24. 24
    alexa:

    unii oameni nu știu când să se oprească. n-au niciun sâmț


  25. 25
    Adrian:

    Ba io stiu! O scot afara pentru ca nu vreau copii.


  26. 26

    Danny nu are cum sa aiba pretentia de psihopat. Psihopatia nu exclude performanta intelectuala, ba din contra. El poate fi numit doar tembel, hai tampit, hai oligofren, sau hai retardat mintal cel mult.


  27. 27

  28. 28
    Adrian:

    Mos, si tu esti oleaca dus 🙂 🙂 🙂


  29. 29

  30. 30
    Adrian:

    Nu cred ca ti-a scapat filmul Modigliani


  31. 31
    Nora:

    Ba mi-a scăpat. Am auzit că e o telenovelă cu pretenţii şi nu m-am dus.


  32. 32
    Adrian:

    Fantastic! Tu ce prieteni cretini ai?


  33. 33
    Nora:

    Ghermane, iaca, nişte idioţi. Nu au gusturile tale elitiste, asta cu siguranţă. 😆


  34. 34

  35. 35

    O secvenţă care spune totul: după ce este bătut măr de nişte tâlhari, Modigliani zace în zăpadă, vegheat de băieţelul Amedeo (copilul din el şi în acelaşi timp vocea conştiinţei), iar sângele care-i umple chipul eroului contrastează cu ninsoarea… albastră. În acest moment, amândoi spun, în italiană, „E minunat”. O fi în alte filme; aici e doar penibil.

    Mihai Fulger

    Problema este că filmul e nu atît rock, cît second hand. Decorurile sînt de doi lei (vechi), figuranţii nici de-atît. „Reproducerile” tablourilor sînt nişte parodii sinistre, ca şi Renoir jucat de Theodor Danetti. Garcia şi-a pus în cap să-l joace pe Modigliani că aşa a vrut muşchii lui, dar spectatorul rămîne cu muşchii.

    Alex Leo Şerban

    Nicicînd nu se trădează mai spectaculos decît în Secvenţa Celor Şase Artişti Dezlănţuiţi (care merită să intre în orice bibliografie a kitsch-ului), dar se trădează tot timpul -- transformă viaţa lui Modigliani într-un colaj „dinamic” de exhibiţii alcoolice, confruntări cocoşeşti cu Picasso, confruntări cu Copilul-care-fusese, amintiri traumatizante şi răsuciri spasmodice, melodramatice, ale destinului. Pe scurt: o învălmăşeală.

    Andrei Gorzo


  36. 36
    Nora:

    Aoleu, Andreeeeeaaaaa! Cin’ te puse?!
    Vrei să trântească şi cu ăştia?!


  37. 37
    Adrian:

    Din partea unora care se extaziaza la Melancholia…

    Cred ca intelectualitatea romaneasca trebuie puricata la sange. Pentru ca avem o multime de retardati (formatori de opinie). Badea, Ciutaci si Noristi. Astia.. cum ajung in preajma unor senstimente profunde… se caca pe ei. De ce se caca pe ei? Pt ca nu is capabili de sentimente profunde. Viata lor este un kakat pe bat neinteresant.


  38. 38
    Ana:

    Olamicu,

    Semeni cu mă-ta. Da’ şi cu tac-tuuuuuuuuuu…


  39. 39
    Nora:

    Dobitoc sinistru, trist şi îmbăloşat, tu nu eşti vrednic nici să-i fi spălat chiloţii lui Alex Leo Şerban (că omul e mort, idiotule!)! Mai taci dracu’! Purică-te pe tine, lasă-i pe alţii, eşti plin de râie şi păduchi.


  40. 40

  41. 41
    Adrian:

    Nu ma intereseaza ca e mort! Ma intereseaza ce zice. Ma intereseaza si ma deranjeaza faptul ca, acesti experti in cultivarea ineptiei/in formarea retardatilor pe banda rulanta ne fut cultura frumosului/sublimului. Daca reprosez ceva secolului XX ii reprosez promovarea imbecilitatii. Stoarcearea artei de sentiment. Cacaciosilor!


  42. 42
    1Q:

    Mică:
    Aș vrea io! 😉


  43. 43
    Nora:

    Aaah! Când ziceam eu că ăsta s-a oprit la romantici şi după aia nu a mai citit o carte!


  44. 44

    etenah! cum să se oprească? ronţăie tot. 😆


  45. 45
    Adrian:

    Unchiu, de multa vreme nu m-am amuzat asa copios! 🙂 🙂 🙂


  46. 46
    Adrian:

    Nu e vorba de romantism. E vorba de lipsa cu desavarsire a romantismului. Adica… voi priviti orice. Nu ma mai enervati!

    Romantismul este in firea omului. Romantismul nu trebuie sa tina de o anumita perioada. Dragostea si iubirea nu-i un curent literar. Dragostea, iubirea, sacrificiul ca de altfel si scarboseniile voastre, sunt componente atemporale. Doar ca… niste cretineti (asa ca voi) temporalizeaza, rahaturile astea ca sa mance o paine. Asa se inventeaza curentele literare. Nu neaparat dintr-o necesitate.


  47. 47
    1Q:

    Daaaaaa.. 🙂

    Mie-mi place cum te-ai tuns..


  48. 48
    Nora:

    Boul ăsta nu face deosebirea între un curent artistic, un tip de manifestare stilistică şi sentimentul amoros, cumpăratul de animale pluşoase şi trandafiri roşii. Marş, maimuţoiule!


  49. 49
    Ana:

    Nu neapărat dintr-o necesitate. Slavă Domnului!


  50. 50
    Nora:

    Val_one: 😆 😆
    Mă uit la ăsta cum m-aş uita la ăia de la Vacanţa Mare dacă s-ar apuca să ţină prelegeri despre postmodernism.


  51. 51
    Nora:

    Ana: da. Ăia de la magazin mai aveau şuruburi pe stoc. Bormaşini şi funie.


  52. 52
    Adrian:

    Ana, nu mai face pe desteapta! Dezvolta.


  53. 53
    Adrian:

    Nora, tu vaca cu cabina, cand promovezi consumul de droguri vei avea consumuri de droguri. Cand promovezi NORE HANDICAPATE, generatia viitoare o sa fie predominata de Nore Handicapate! Deci: ce promovezi tu… ii o manifestare mediocra. Cunosc o multime de prosti care se uita la filme de groaza. PROSTI!


  54. 54
    Adrian:

    Femeiele in marea lor majoritate se uita la filme de groaza. De ce? Pentru ca is proastea! Cu imaginatia varza. Ele nu rezoneaza cu frumosul. Ele nu primesc suficienta pula si… se gandesc sa-si ridice adrenalina cu filme de genu.


  55. 55
    Adrian:

    Ana, ce ai cu NECESITATEA UNUI CURENT ARTISTIC? Ce nu-ti convine?


  56. 56
    Nora:

    Ghermane, hai să facem o înţelegere. Nu mai deschizi subiecte de-astea până nu citeşti măcar Estetica lui Benedetto Croce. Nu înainte de a citi Baudelaire, Rimbaud, Verlaine. Ca să trecem la Paul Valéry şi Apollinaire. Ah, şi musai Oscar Wilde. Dacă te interesează cu adevărat literatura şi nu bălitul tălâmb pe marginea ei.


  57. 57

    vrei să-l ai pe conştiinţă, Nora!? 😆


  58. 58
    alexa:

    acuzi limacșii băloși că ar fi filozofi. fanteziste creaturi


  59. 59
    Ana:

    Adi,

    Arta nu se naşte din necesitate. Dar, personal, n-am nimic, să ştii.


  60. 60
    Adrian:

    Te tu in pwla mea cu Croce al tau! Esti proasta si daca citesti tot ce a scris specia asta! Tot proasta ramai pt ca nu ai capacitatea de a prelucra informatiile. Esti limitata.


  61. 61
    Adrian:

    Ana, dadaismul din ce dracu s-a nascut?


  62. 62
    Nastasia:

    Nu mai irosiţi duhul blândeţii pe creatura asta. Iar e în criză, ipochimenul. O să delireze şi o să bălească iar vreo trei zile.


  63. 63
    Adrian:

    Nastasia, daca nu contribui la polemica, nu incerca sa ma sugi! Marsh!


  64. 64
    Adrian:

    E suficient de proasta Nora… nu rezist si cu tine. Tu esti retardata rau. Tu… nici macar nu te pozitionezi undeva. Tu… stai pe margine si incerci sa ma prinzi de pula. Hai… te rog frumos… dispari!


  65. 65
    Ana:

    Adi,

    Din ce s-a născut dadaismul?


  66. 66
    1Q:

    Liștineeeeeeeee..șșșt! Comentați la priveghi?

    🙂
    🙂


  67. 67
    Nastasia:

    Şi dacă nu?


  68. 68
    Adrian:

    Ana, din sadismul lui Nora? Din cazuri psihiatrice a la Nora?


  69. 69
    Nora:

    Sadismul Norei, boul bălţii! Nu „lui Nora”! Înjură-mă corect dracu’!


  70. 70
    Nora:

    Ia uite, zici că l-am castrat când i-am pomenit de Croce! 😆


  71. 71

    `ceau unii că dadaismul a apărut la noi, la o galerie de artă, pe la începutul secolului trecut. doi moşuleţi cu vederea mai aşa, mai… se opreau în faţa tablourilor şi singurul lor dialog era cam aşa: da, da! da, da! un critic de artă, legenda nu-i precizează numele, i-a auzit şi a înţeles potenţialul de impact al unui nou curent în artă.


  72. 72

  73. 73
    1Q:

    Malevici..
    Comentatori malefici ce sunteți!
    🙂


  74. 74
    Ana:

    Olamicu,

    Stai, că n-am ajuns la suprematism.


  75. 75
    Adrian:

    ????? maaaaaa intelectualilorrrr! Nu mai zicetzi nimic? Virati spre umor? Ca… asa va iau pe looooooo-paaaaa-taaaaa de nu va vedetz!


  76. 76

    mda, grea croce i-ai dat să poarte, Nora. i s-au muiat genunchii. l-ai cocoşat. 🙄


  77. 77
    1Q:

    Păi, na! cât să reziste cubofuturismul?


  78. 78
    Adrian:

    bla bla bla. Treceti pe concret. Dati citatea. Incercati sa-mi demontati ideile. Pula mea… ca voi… pozati in supercititori cu argumente subnutrite.


  79. 79
    Adrian:

    citate*


  80. 80
    Nastasia:

    Pentru demontat ideile tale ar trebui rangă şi baros.


  81. 81
    1Q:

    🙂 Adiță, scuze! Ai viață grea cu femeile de aici..


  82. 82
    Nora:

    😆 Mda, are şi chirurgia limitele ei. S-a înfipt în Gherman.


  83. 83
    Adrian:

    de fapt… far argumente! Asta ma deranjeaza. Doar fluturati autori dar nu stiti sa va folositi de ce ati citit. Habar nu aveti sa va sustineti punctul de vedere cu argumente -- va erajati in mari pule. Sa vad argumentul nu numele. Cacat.


  84. 84
    1Q:

    Știu io un bloc `nalt..
    Care vine cu mine?


  85. 85
    Adrian:

    Noa. Cum le fut de un perete prin argument (pe duamne) cum incep o nesfarsita mistocareala inteleasa doar de ele. Se rup de orice contact cu realitatea si incep sa se hlizeasca intr-un univers mediocru. Intr-un univers numai a lor. HANDICAPATE!

    SUPER-FEMEI FAC DIN VOI! Cand o sa ajungeti in fata lui Manolescu si a lui Eugen Simion… aia o sa se sinucida in 5 minute.


  86. 86

    Ady! ţi-au mai trimis ăia de la emag tastatura înapoi? dacă da, uite ce poţi face cu ea. are nişte efecte… o să mă pomeneşti.


  87. 87
    Nastasia:

    Mai târziu, când melcul va fi ajuns destul de departe.


  88. 88
    Nora:

    Ce draci de argumente visezi, Ghermane? Tu produci bale. Nu argumente.

    1Q: eu!


  89. 89
    Adrian:

    Vaaaaai de capu meu ce plictiseala…


  90. 90
    Ana:

    …cum incep o nesfarsita mistocareala inteleasa doar de ele.

    E, revelai cu repetiţie. Scuzaţi. 😳


  91. 91
    Adrian:

    Nora, esti tu prea sensibila. Esti obisnuita cu handicapati care te aproba ca niste catelusi dupa ce primesc un oscior.
    Cu mine nu merge asa. Sunteti femei… dar… in dialog… trebuie sa mentineti stacheta ridicata. Argument! ARGUMENT!

    Spui una, argumentezi. Spui alta, argumentezi. ARGUMENT. Lamuriri, clarificari si nu suficiente dinastea handicapate. Descriptiv si nu autosuficient. Ai inteles, copilutzo?


  92. 92
    Nora:

    Sunteti femei… dar… in dialog… trebuie sa mentineti stacheta ridicata.

    Nu e vina nimănui că tu n-o poţi ţine ridicată. 😀 Hai, că nu facem terapie cu tine moca!


  93. 93
    1Q:

    Mmmm.. iarbă!
    Iarba verde de acasă, să mă rătăcesc prin lume nu mă lasă..


  94. 94

    nu susţine… 🙄


  95. 95
    Adrian:

    Nora, lasa glumitele. Glumitele is pentru atunci cand nu-s eu pe site. Glumitele is pentru aia ca tine. Cu mine discuti omeneste.
    bun!

    Va dau pauza. Probabil 2 ore? E bine? E suficient?


  96. 96
    Nora:

    Tu însuţi eşti o glumă. Tristă. Pentru că nici măcar nu conştientizezi.


  97. 97
    1Q:

    Hai, Nora! N-ai rău de înălțime, nu?
    Yo daaa..
    Să mă ții! Dacă vrei, că de nu,.. vii la priveghi!


  98. 98

    cum doar două ore, Ady? crezi că surmenajul trece aşa de repede? 🙄


  99. 99

    aşteaptă, 1Qle, nu te grăbi. 😉


  100. 100
    Nora:

    Am, 1Q. Dar doar puţin. Ne legăm de-o antenă.


  101. 101
    Adrian:

    Bine.. impulaieli/contre dinastea specifice bucurestenilor nu le agreez. Ti-am mai zis: prefer o discutie pe un anumit subiect si nu alunecari spre fleacuri. Unde am ramas? La romantism vs hidosenia norista. Sa nu uitam 😛


  102. 102
    Nora:

    Du-te dracu’! Nu rămăseserăm niciunde pentru că discuţiile cu tine sunt mereu pe nicăieri.


  103. 103
    Nastasia:

    Nepoate, învaţă să zbori. Dovedeşte-i vrăbiuţei că poţi. O să se bucure.


  104. 104

    adevărul e că e greu. :mrgreen:


  105. 105

  106. 106
    1Q:

    Aștept, ..te aștept.


  107. 107
    alexa:

    limaxul zice că nu poate. ăsta este rolul lui, să frângă și să murdărească cu bale tot ce atinge. efect de carne stearpă


  108. 108
    1Q:

    Nasta:
    Io chiar zbor. Nu mă crezi? întreabă vrăbiuța!

    În fiecare zi, la 16,30..


  109. 109

    totul.
    cu Gherman, cu Danny, cu Goco… cu viaţa, în general.
    cu copiii.

    ieri am făcut o criză de nervi. aia mică a mîncat un borcan întreg (300 de grame) de dulceaţă de trandafiri. în două ore. cînd am ajuns acasă avea ochii galeşi şi dulci. o privire inconfundabilă de copil păcătos.


  110. 110

    😆 😆 😆

    nu-ţi fă griji, în afară de efectele benefice vizibile (privire galeşă şi mai dulce decît de obicei), dulceaţa de trandafiri nu are efecte adverse.


  111. 111

    ce rîzi, măi??!! am avut puls 120!!


  112. 112
    Nora:

    Andreea, nu te enerva!
    Am citit!
    Noi, eu cu Sabina, suntem dependente de zaharuri. Trebuie să vă gândiţi la noi ca la drogaţi! Cu cât consumăm mai mult, cu atât vrem mai mult şi cu atât doza creşte!
    Eu m-am recunoscut la toate simptomele!


  113. 113
    Nora:

    Viiiiin, 1Q! Uite, sunt în maşină! Îţi fac cu mâna. Mă vezi?


  114. 114
    Nora:

    Să nu dai drumul lupului!


  115. 115
    1Q:

    Pe limax îl doare-n bască.
    Nu dorește mai nimic
    Să nu cazi pe el, iarba să își pască
    Că de sus nu-l vezi defel, fiindcă e prea mic..


  116. 116
    Costelus:

    inseamna ca faci dulceata de trandafiri tare buna. 😀


  117. 117
    Nora:

    Trebuie să mă duc la Dulciofilii Anonimi. 😥 😥 😥 (dacă eu, om în toată firea, am mâncat un iepure de ciocolată cât juma’ din mine în câteva zile… ce să mai zici de Sabina şi borcănelul ei…)


  118. 118
    Nastasia:

    Ia coborâţi voi de pe bloc, acuma, imediat! Eu am pulsul 120 de obicei. Dacă vă mai văd pe cornişă, mai creşte şi tre’ să vină smurdu’.


  119. 119
    Nora:

    Da’ de ce? Nu facem nimica. Ne jucăm cu păpuşile.


  120. 120

    da`nu-ţi mai face atîtea griji, Nora! 🙄

    nici tu, Andreea. 🙂


  121. 121
    Nora:

    Val_one: na, o adicţie în plus. 😀
    Tu ai ieşi din casă noaptea, în ger de crapă pietrele, ca să-ţi iei ceva dulce? Ai ieşi, ha? Nu era de ajuns că ieşeam după ţigări…
    Sunt în a 16-a zi de când nu m-am atins de nimic dulce (în afară de fructe)! Aplauze, vă rog.


  122. 122
    1Q:

    Te văăăd! Oprește! opreee..

    auch..
    Buba!


  123. 123
    Nastasia:

    Cică fumătorii nu prea mănâncă dulciuri. Ce tâmpenie! Eu pot hali un borcan de Nutella de 750 cu ţigara-n colţul gurii. Când se gată ţigara, e gol şi borcanu’.


  124. 124
    Nora:

    Cine a zis asta? Ce bazaconie!

    1Q: tiiiiit! tiiiiiit! Dă-te la o parte! Eşti nebun?! Vrei să te omor?


  125. 125
    Costelus:

    Lasa, Nora, da si cind te atingi de ceva dulce …


  126. 126

    Bravooooo!!
    ai slăbit? cît?


  127. 127
    1Q:

    Bravooooo! bravo! 🙂


  128. 128
    Nora:

    😆
    2 kg. And keep counting!

    Am spus „nu” dulciurilor! (ieri, am refuzat tort de eclere!)


  129. 129

    ai refuza şi unul din cremă de zahăr ars? 🙄


  130. 130
    Nora:

    Ia uite, avocaţii diavolului! 😆


  131. 131
    Ana:

    … sau de bezele? 🙄

    Andreea,

    Lasă fata-n pace. Dă-i murături, să compensezi.


  132. 132
    Nora:

    Bezelele nu-mi plac. 😀


  133. 133
    1Q:

    Tort de eclere. Cremă de zahăr ars, frișcă..

    Mi-e foame!
    Aș mânca un hrib perpelit pe jar, cu frișcă..


  134. 134

    Costeluş, te dezamăgesc. nu am făcut decît gem de prune, de vreo 3 ori pînă acum.
    dulceaţa era de la magazin. 🙁


  135. 135
    1Q:

    O măslină umplută cu magiun de prune uscate..


  136. 136
    1Q:

    Sau un cartof în bob de orez..


  137. 137
    Costelus:

    Eu cind trag la sala ma gindesc „cum ajung acasa pot minca o bucatica de ciocolata”. 😀


  138. 138

    sau un profiterol?

    http://www.bucataras.ro/uploads/modules/news/18486/508x318_profiterol-cu-glazura-de-ciocolata-si-topping-de-caramel-89742.jpg

    avertisment: link-ul conţine o imagine incitantă, fiecare îl deschide pe propria răspundere. 😛


  139. 139
    Costelus:

    Chiar Nora, da ciocolata nu-i dulce, nu? Daca-i cu cacao, merge, asa-i? 😀


  140. 140
    Ana:

    Lasă, îţi fac eu tort cu blat din bezele şi s-aud eu apoi. Da’ n-am cum să mai aud, că nu mai deschizi tu gura. Visul bărbaţilor de pe blog: statuie îmi vor face. De sare. 😀

    Ha, aseară am băut Grolsch, că mi-era dor de tine. M-am prins pe la jumate de ce-am făcut alegerea asta. 😉


  141. 141
    1Q:

    Aoleuuu! Tăceți! E priveghi, nu-i pomană!
    Mi-e o foameee..c-aș mânca și-un pui fript!


  142. 142
    alexa:

    e mic cât un ghimpe în moliciune. probabil de asta e și așa greu de scos. nu că ar fi imposibil dacă vrei. dar dracii…


  143. 143
    Nora:

    Nu-mi place nici frişca. 😀 Nu m-aţi nimerit!


  144. 144

  145. 145
    alexa:

    balele alea am auzit că sunt solubile. nici măcar nu pătează. puțină apă chiară și s-au dus


  146. 146
    Costelus:

    LAsa Nora, da’ asa, dupa antrenament, poti minca un ecler, doua… poate trei 😀


  147. 147
    Nora:

    Succes, Costeluş, ce să zic!


  148. 148
    Edle:

    Tre’ sa scriu o scrisoare dracu’. Si mi-e o lene… Si astia amandoi zbiara. Val, nu mi-o scrii tu? 😆


  149. 149
    1Q:

    Ai ajuns la un climax, alexa..


  150. 150
    Costelus:

    La tine ma refeream, N. Dupa antrenament poti minca (cam) ce vrei.


  151. 151
    Nora:

    Costeluş, da, ştiu. Îţi urez succes în continuare. 😆


  152. 152
    Nora:

    Hiii! Vrei să-ţi facă altcineva temele! Te spuuun!

    1Q: nuu. Îţi spune doar că e fată gospodină, bună-n casă. Spală, găteşte…


  153. 153

    ba da, Edle, doar să-mi zici cui. 😆


  154. 154
    alexa:

    dacă așa numești tu niciunde…


  155. 155
    1Q:

    Na, c-a venit și clipa sfâșietoare! turnați vin, ulei și lacrimi peste bulgarii din groapă!

    Plec spre casă, am uitat ce-i îngropat
    Hai, căutați un bloc înalt..

    Vă pupai cu-ncrâncenare,
    Când pe frunce, când pe gioale..


  156. 156

    doar pe frunce, 1Qle. 😆


  157. 157
    Nora:

    Bineeee, 1Q. Bineeeee. În loc să intri şi tu-n atmosfera de Valentine’s… îţi arde de gropari!


  158. 158
    Edle:

    M-a sunat profa sa ma-ntrebe unde am ramas cu gramatica, ca n-a venit vreo doua zile. Asa mi-am adus si eu aminte ca am tema.

    Da, ti-ai gasit sa pot scrie. Acum a inceput pisica sa-mi roada caietul. 🙄


  159. 159
    Nora:

    😆 O să fii copil de ăla pe care nu-l crede nimeni. „Doamna, mi-a mâncat pisica tema!” 😆 😆


  160. 160

    😆

    adevărul e că pisicile iubesc cartea. o ronţăie mai ceva ca Ady.


  161. 161

  162. 162
    Ana:

    Mda, vineri dimineaţă o sterilizez pe Chisică. Am nişte emoţii…


  163. 163

  164. 164
    Costelus:

    „vineri dimineaţă o sterilizez pe Chisică”

    Saraca, ce-a facut?


  165. 165
    Ana:

    A luat păduchi laţi. De la noi, se-nţelege.


  166. 166
    Seva Tudose:

    1Q

    exact când am vrut și eu să comentez la„Priveghi” mai ales că subiectul îmi surîdea(m-am gândit că la priveghi trebuie să ai un mort,dracului)…m-am gândit să îl omor pe Adrian !

    dar la#95 a dat bir cu fugiții și a luat o pauză de 2 ore ? Și voi ce faceți ? vorbiți numai de dulcețuri,nuttela,bezele,eclere,profiterol,cremă de zahăr ars,ciocolată,gemuri… :mrgreen:

    eu mănânc doar 1/2 banană și o clementină pe zi,în rest nici strop de zahăr ori alte produse,nu pâine,orez,cartofi,pasta… 😥


  167. 167

  168. 168
    Nastasia:

    Lasă-l, Seva, nu-ţi face păcate. Poate crapă singur, dacă se mai înfoaie mult pe aici.


  169. 169
    Costelus:

    Nasty, Nasty, ce naiva esti!


  170. 170
    Seva Tudose:

    Ana,

    sterilizarea pisicii,pare-se că este destul de măricică,problema ar fi nu operația în sine,ci faptul că ar putea urina accidental oriunde și apoi….odată marcat „teritoriul„ fapta se poate repeta…e bine să fie ținută undeva într-un singur loc,de regulă cam afară de spațiul tău de locuit.


  171. 171
    Seva Tudose:

    Ana,

    asta se cam recomandă dacă ai unde să o duci 3 ori 4 săptămâni(la țară de ex.) pănă la vindecarea totală a operației.


  172. 172
    Ana:

    N-am, Seva, o să ne descurcăm noi cu ea, că e cuminţică.


  173. 173
    Nastasia:

    Oi fi, Costeluş, oi fi. Numa’ să nu-mi spui că-l plăteşte Nora să crească traficu’ pe Pistol.


  174. 174
    Ana:

    Nastasieeeeeeeeeeeee!

    😆 😆 😆

    Naivă mai eşti. Nu-l plăteşte, îl fute! 😆


  175. 175
    Nastasia:

    Săraca chisică! E musai-musai s-o..?


  176. 176
    Seva Tudose:

    Nastasia#168

    citind comentariile toate,nu pot să nu spun,că sunteți foarte răbdătoare cu acest specimen Adrian și ce-i mai tragic,că dracu*nici nu realizează cât de depășit este 😉


  177. 177
    Nastasia:

    Îi fute creierul ăla gelatinos, asta cred. Că altminterelea, centuristă cu vechime să fii şi tot nu…
    Da’ să nu-l bârfim în lipsă. De ARGUMENT.


  178. 178

  179. 179
    Seva Tudose:

    Nora,

    așa faci ce spune Ana la#174 🙄 și mie mi se făcuse milă de tine 😆 ptui,la asta nu m-am găndit !


  180. 180
    Nora:

    Dacă aveţi timp şi chef: http://www.newyorker.com/online/blogs/books/2013/02/fiction-podcast-francisco-goldman-reads-roberto-bolano.html

    Povestirea lui Bolaño citită şi discutată de Goldman poate fi lecturată aici:
    http://www.newyorker.com/fiction/features/2008/08/04/080804fi_fiction_bolano?currentPage=1

    Toate fiction podcasturile The New Yorker aici: http://www.newyorker.com/online/podcasts/fiction?currentPage=1 (sunt mici bijuterii, scriitori citind proze scurte ale altor scriitori şi comentându-i). Mă rog, eu sunt fan. 😀


  181. 181
    Adrian:

    Am revenit! Hai… gata cu flecareala, tzatzelor. Romantism versus ce zice Nora… acolo… curentul literar cu tenta psihiatrica. Unde ii frumosul? In romantism sau in sangele si creierii imprastiati pe pereti? Ne futem in gura sau ne cautam privirile unul-altuia?


  182. 182
    Nora:

    Ia uite la ele!

    Eu ascult povestiri ca inocenta şi voi îl băgaţi pe Gherman sub mine! Piftia cu conglomerate eminesco-cioraniene! Bleah! 😆


  183. 183
    Adrian:

    erata: cu tenta de dereglare psihiatrica


  184. 184
    Nora:

    Nuuuu! Nuuuuu! Pleacă, pocitan!


  185. 185
    Adrian:

    alexa, treci in ultima banca. Sa ramai acolo cu Nastasia si Seva.

    Daria e oleaca mai inteligenta. Nu inteleg de ce te considera -- ea -- pe tine, inteligenta!?!?!?!??!? Pana acuma nu ai zis nimic. Doar incerci sa faci ce face Nastasia: ma cauta in pantaloni.


  186. 186
    Ana:

    Nastasie,

    E musai, sis, că a intrat deja într-o tură de călduri şi ar însemna s-o tot îndes cu medicamente şi nu vreau.


  187. 187
    Nora:

    Uite, şi-n Gherman zace un poliţist de circulaţie ratat.


  188. 188
    Nastasia:

    Păi nu acolo-ţi ţii argumentele, stârpitură? Una-două te deschei şi scoţi argumentu’.


  189. 189
    Nora:

    Le ţine şi el unde poate. Dacă acolo a găsit spaţiu, ce? 😆


  190. 190
    Adrian:

    Nora, proasta satului! Dupa creierul tau retardat (daca vrei facem un pact ca sa nu ne mai jignim) un autor contemporan care abordeaza teme romantice, trebuie ridiculizat? Sau ce Cristos facem cu el? Crezi ca… aceste „curente literare” sunt niste injectari de teme de catre cioneva cu forte supranaturale? Nu crezi ca aceste „curente literare” sunt confectionate de catre oameni? Sa inteleg ca… eu trebuie sa scriu in stilul contemporanilor (aici putem dezvolta).


  191. 191
    Adrian:

    Nastasia, taci din gura ca esti depasita si te afunzi in penibil. Da’ stiu ca nu ai simpul penibilului -- altfel ti-ai tine gura.


  192. 192
    Nastasia:

    No, ţinem pumnii să scape uşor chisicuţa. Căţelul nostru a fost operat la picior anul trecut şi m-a apucat plânsu’ când mi l-au dat, inert şi buimac de la anestezie. Ba încă şi cu sânge pe bot, că a profitat medicul de fază şi i-a scos şi doi dinţi de lapte de nu căzuseră la vreme.


  193. 193
    Nora:

    Boul bălţii, tu faci deosebire între temă, subiect, motive, scriitură, figuri de stil? Cred că nu. Hai, marş!


  194. 194
    Adrian:

    Noa, Nastasie… iti shade bine si chiar ii indicat sa vorbesti despre matze si catei. Eventual.. si despre puli. Pt ca… la chestiuni mai grele… pauza.


  195. 195

    mă doare capul! 🙄


  196. 196
    Nastasia:

    Caraghiosule! Mai grele decât bascula pe care eşti tu mare sculă?


  197. 197

    Și fiindcă în nimica
    Eu nu cred ­— o, dați-mi pace!
    Fac astfel cum mie-mi pare
    Și faceți precum vă place.

    Nu mă-ncântați nici cu clasici,
    Nici cu stil curat și antic ­—
    Toate-mi sunt de o potrivă,
    Eu rămân ce-am fost: — romantic.


  198. 198

    mulţam, muză. 🙂 ăsta da, antinevralgic. 😉


  199. 199
    Adrian:

    La voi astia prosti este dupa cum urmeaza: tema este cu psihopati, subiectul este despre un psihopat,motivul e: ce o facut psihopatul. Ce figura de stil? Esti cu capu? Stiam ca nu esti inteligenta… dar nu credeam ca esti si bolnava cu sfecla.


  200. 200
    Adrian:

    val, de ce nu te dai cu el de pereti?


  201. 201

    pînă una, alta, mi-l tot dai tu de toţi pereţii blogului, Ady. 😛


  202. 202
    Adrian:

    nu e vorba de crezu, andreea. e vorba despre cum vedem fiecare -- viata literara.


  203. 203
    Adrian:

    val, taci si invata. nu-i rusine.


  204. 204
    Seva Tudose:

    1Q

    TU EȘTI POETIC…AI SCRIS POETIC,UITE DOVADA VERSURILOR TALE 😆

    „Părea c-ar fi vrut să fie mai altfel,mai bun,mai deștept

    Să intre în lumea de jos furnici speriate de viața de-apoi

    Cu masca pierdută,își simte trupul golaș

    Luat pretutindeni gunoi pe făraș !

    ….

    Superficială-i lumea,ingrată,meschină,ciudată

    Târâtoare subiectivă,atrasă de propriul menaj

    Cel firesc,condusă de stimuli diverși,

    Fără doar și poate,nițel cam perverși ! ”


  205. 205
    Seva Tudose:

    Adriane,

    băi sulă bleagă,mai taci dracului să te…că tu ești sărit după linie… !


  206. 206

    Mi-ai spus:”De unde-ţi vine ciudata întristare
    Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos, pustiu?”
    -- Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare
    O boală viaţa.Taina aceasta toţi o ştiu.

    E o durere simplă, deloc misterioasă
    Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi.
    Nu căuta degeaba, frumoasa mea curioasă!
    Şi-acum, deşi ţi-i glasul atât de dulce, taci!

    Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!
    Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viaţa
    În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis.

    Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt, şi-alene
    Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
    Şi-ncet s-adorm la umbra ce-ţi alunecă din gene!


  207. 207
    Nora:

    Iote, Ghermane. Ia şi cruceşte-te. Ce scria unul înainte de Eminescu al nostru. (Fleurs du Mal a apărut în 1857)

    Un hoit

    O, suflete-aminteste- i privelistea murdara
    Ce-atât de mult cândva ne-a umilit
    În diminea a-aceea cu molcom cer de vara ;
    Un hoit scârbos pe un prundis zvârlit,

    Îsi desfacea asemeni unei femei obscene
    Picioarele si, puhav de venin,
    Nepasator si cinic, îsi deschidea alene
    Rânjitul pântec de miasme plin.

    Putreziciunea asta se rasfata la soare
    Care-o cocea adânc si linistit
    Vrând parca sa întoarc Naturii creatoare
    Tot ce-adunase ea, dar însutit

    Si cerul privea hoitul superb cum se desfata
    Îmbobocind asemeni unei flori …
    Simtind ca te înabusi, ai sovait deoadata
    Din pricina puternicei duhori.

    Din putrezitul pântec pe care muste grase
    Zburau greoi cu zumzete-ascutite
    Curgeau ostiri de larve ca niste bale groase
    De-a lungu-acestor zdrente-nsufletite.

    Cu leganari de valuri si sfârâit de foale,
    Zvâcnind si opintindu-se din greu
    Parea ca trupul iar si, umflat de-un suflu moale,
    Traieste înmultindu-se mereu.

    Si-aceasta lume-ntr-una vuia cântând ciudat
    Ca vântul sau ca apa curg toare
    Sau un graunte care, necontenit miscat,
    Se-nvârte ritmic în vânturatoare.

    Aproape stearsa, forma acum nu mai era
    Decât un vis, o schi ce tânjeste
    Pe pânza si pe care artistul o reia
    Si doar din amintire o sfârseste.

    Dar dupa stanci un caine pandind cu ochi de fiara
    Tot maraia de ciuda c-am venit
    In asteptarea clipei cand sa-si inceapa iara
    Ospatul de la care-a fost gonit

    -Si totusi ai sa semeni cu-aceasta-ngrozitoare
    Putreziciune cu duhoare grea,
    Tu, ochilor meu astru si firii mele soare,
    Tu, ingerul si pasiunea mea!

    Asa vei fi, o! dulcea a nurilor craiasa,
    Cand, dupa-mpartasania de veci,
    Ai sa te duci sub stratul de flori si iarba grasa
    Sa mucezesti printre ciolane reci.

    Cand viermii te vor roade cu sarutari haine,
    Atunci, frumoaso, sa le spui si lor
    Ca am pastrat esenta si formele divine
    Si duhul descompusului amor!

    Une Charogne

    Rappelez-vous l’objet que nous vîmes, mon âme,
    Ce beau matin d’été si doux :
    Au détour d’un sentier une charogne infâme
    Sur un lit semé de cailloux,

    Les jambes en l’air, comme une femme lubrique,
    Brûlante et suant les poisons,
    Ouvrait d’une façon nonchalante et cynique
    Son ventre plein d’exhalaisons.

    Le soleil rayonnait sur cette pourriture,
    Comme afin de la cuire à point,
    Et de rendre au centuple à la grande Nature
    Tout ce qu’ensemble elle avait joint;

    Et le ciel regardait la carcasse superbe
    Comme une fleur s’épanouir.
    La puanteur était si forte, que sur l’herbe
    Vous crûtes vous évanouir.

    Les mouches bourdonnaient sur ce ventre putride,
    D’où sortaient de noirs bataillons
    De larves, qui coulaient comme un épais liquide
    Le long de ces vivants haillons.

    Tout cela descendait, montait comme une vague,
    Ou s’élançait en pétillant;
    On eût dit que le corps, enflé d’un souffle vague,
    Vivait en se multipliant.

    Et ce monde rendait une étrange musique,
    Comme l’eau courante et le vent,
    Ou le grain qu’un vanneur d’un mouvement rythmique
    Agite et tourne dans son van.

    Les formes s’effaçaient et n’étaient plus qu’un rêve,
    Une ébauche lente à venir,
    Sur la toile oubliée, et que l’artiste achève
    Seulement par le souvenir.

    Derrière les rochers une chienne inquiète
    Nous regardait d’un œil fâché,
    Épiant le moment de reprendre au squelette
    Le morceau qu’elle avait lâché.

    Et pourtant vous serez semblable à cette ordure,
    À cette horrible infection,
    Étoile de mes yeux, soleil de ma nature,
    Vous, mon ange et ma passion!

    Oui ! telle vous serez, ô la reine des grâces,
    Après les derniers sacrements,
    Quand vous irez, sous l’herbe et les floraisons grasses,
    Moisir parmi les ossements.

    Alors, ô ma beauté! dites à la vermine
    Qui vous mangera de baisers,
    Que j’ai gardé la forme et l’essence divine
    De mes amours décomposés!

    Cheamă popa. Să-ţi facă o sfeştanie. Sau cum se cheamă.


  208. 208
    Nora:

    Aşa că, taci tu şi-nvaţă.

    Identifică figurile de stil din text. Cine ţi-a spus ţie, cu capul ăla care nu face nici cât un boţ de brânză, că textele despre psihopaţi, cadavre, viermi, nebunie etc etc sunt lipsite de figuri de stil, pauvre idiot?


  209. 209

    am pus poezie la aceeaşi oră. :mrgreen:


  210. 210
    Costelus:

    „eu mănânc doar 1/2 banană și o clementină pe zi,în rest nici strop de zahăr ori alte produse,nu pâine,orez,cartofi,pasta”

    Seva, esti cea mai tare! Tre’ sa fii o aschie. 😀


  211. 211
    Nora:

    De Huysmans ai auzit? De À rebours apărut în 1884? (intenţionat am ales exemple din lit. sec. XIX, ca să vezi că nici pe aia n-o ştii) De decadenţi au auzit? Pun pariu că şi Zola ţi-e străin. (naturalism, baby) Suprarealismul sau dada n-au apărut din neant, boul bălţii. Curentele literare evoluează, curg unele dintr-altele, se opun unul altuia, mijloacele de expresie la fel. Literatura nu e moartă. Nu înţepeneşte. Şi azi se scrie despre dragoste, dar ar fi ridicol s-o mai facem ca la sfârşit de secol XVIII.

    Andreea: 😀


  212. 212
    Costelus:

    Macar daca nu puneai traducerea, N, ca eu nu stiu franceza. 🙁


  213. 213
    Adrian:

    Nora, sa-mi suga pula toti traducatorii de poezie.


  214. 214
    Nora:

    Costeluş, tu ce-ai? Şi tu ai rămas la preromantici? Sau eşti iar sensibil?


  215. 215
    Nora:

    Vorbeşti franceză, boul bălţii? Vezi că am pus şi originalul.

    Sau care e legătura? Iar te trezeşti cuvântând în bale?


  216. 216
    Costelus:

    Nu-mi plac cadavrele si miasmele ca figuri de stil.


  217. 217
    Nora:

    E treaba ta că nu-ţi plac. Dar asta nu-l face pe Baudelaire un poet prost.


  218. 218
    Costelus:

    Apropo de traduceri, am avut in liceu un prof de engleza extraordinar. Omu ne-a invatat sa facem traduceri; dar traduceri adevarate, nu de-alea mecanice.

    A plecat de mult, destul de tinar …


  219. 219
    Nora:

    Şi, Costeluş, dacă tot stai pe unde stai, nu pricep de ce nu te apuci să înveţi franceza. Nu ţi-ar strica.


  220. 220
    Costelus:

    Da, bineinteles. Ce, tu ti-ai gasit lui G sa-i dai in cap? 😀


  221. 221
    Nora:

    Nu pricep ce vrei să spui. Detaliază.


  222. 222
    Costelus:

    je n’ai pas du temps et personne parle Francais ici.

    (chiar nu stiu daca am nimerit).


  223. 223
    Costelus:

    Pai cu Gherman ti-ai gasit tu sa te contrazici despre Baudelaire? 😀


  224. 224
    Seva Tudose:

    Costeluș

    nuuuu dragă,nu sunt o așchie,ba din contra sunt huidumă !
    M-am referit doar la produse zaharoase și ingredientele ptr.anumite dulciuri. Mânânc absolut tot felul de brănzeturi,ouă,carne,pește…unele legume și puțin fructe

    1/2 banană(carbohidrate) face cât ai mânca o bucățică de cașcaval,un ou,6 măsline,2 felii de salam…fără pâine și cu o salată mică de lăptuci ! desigur varianta aleasă de mine constă în proteine,dar nici chiar în exces !

    dietă fără carbohidrate(cum sunt cartofi,pâine,pasta,orez
    porumb,soia,fasole/mazăre/linte uscată…zahăr,miere,nu mă ating de ele !


  225. 225
    Nora:

    Şi ce dacă nu vorbeşte nimeni? Dacă aş sta în Spania, aş învăţa şi catalana, de exemplu, chiar dacă n-aş sta în Catalunya. 😀 De fapt, am o prietenă care s-a apucat s-o înveţe de aici, din România.

    Nu mă contrazic cu el, doar n-am înnebunit. I-am prezentat, succint, nişte date elementare de istorie a literaturii.


  226. 226
    Costelus:

    Seva, nu prea cred faza cu huiduma 😀

    Ce sa zic, eu mi-as dori sa pot renunta la carbs, macar la aia super-rafinati (piine). Si nu prea pot …

    Tu cam tii keto dupa cite vad. Esti tare!


  227. 227
    Nora:

    Seva, nici măcar cereale integrale sau orez brun nu consumi? Nu cred că e tocmai ok…


  228. 228
    Seva Tudose:

    Una din poeziile, favoritele mele „La ce gîndești,o, suflet al meu ? Avea-vom pace ?” de Petrarca.

    La ce gîndești,o,suflet al meu ? avea-vom pace ?

    Sau vreun răgaz ? ori fi-vom într-un război etern ?

    -Nu știu; dar după cîte-s în stare să discern,

    A noastră suferință privirii Ei nu-i place.

    -Și ce-i ? cînd chiar privirea Ei rece ne preface

    Sub geruri în dogoare,sub arșiță în gheață ?

    -Nu Ea,ci Amor care o cîrmuiește-n viață.

    -Se poate ! dar ea vede și știe tot și tace !

    -Da,graiul tace-adesea,dar inima-n dogoare

    Plînge strident,iar jalea-chiar dacă fața pare

    Voiasă-înlăuntru un ochi străin n-o vede.

    -Cu-aceste toate mintea mea totuși nu se-ncîntă:

    Răgazu-i scurt;durerea va stărui ne-înfrîntă.

    În mari speranțe omul nefericit nu crede !


  229. 229
    Costelus:

    Mai, cerealele integrale sint gaselnita producatorilor de griu si alte cereale ieftine pentru a vinde acelasi rahat. Deci, las-o, foarte bine ca a putut renunta la carbo! Are oricum ceva carbo din legume, fructe, lapte, si energie probabil din grasimi.

    N, te rog mult citeste asta: 😀

    http://www.getfit.ro/alimentatie/nutrienti/sursele-de-carbohidrati.html


  230. 230
    Nora:

    Păi, n-auzi că nu mănâncă nici fasole, mazăre, linte, năut?


  231. 231
    Seva Tudose:

    Nora,

    multe legume și fructe care le servesc știu câte carbohidrate au,eu am cartea lui Atkins ! Acum sunt în perioada de„induce” trebuie să le numar…deja am dat jos
    7 kg.în mai puțin de o lună !

    știi rezoluția după Revelion,dar am trișat prima săptămână și cred că pe 10 feb.ar fi o lună,nu-i rău 7 kg. 😉


  232. 232
    Nastasia:

    Of, of, cum irosiţi voi bunătate de kilograme!


  233. 233
    Nora:

    Wow! Nu e cam mult? 7 într-o lună? Te simţi bine?


  234. 234
    Nora:

    Of, Nastasie, ce să ştii tu! 😀


  235. 235
    Adrian:

    „Şi azi se scrie despre dragoste, dar ar fi ridicol s-o mai facem ca la sfârşit de secol XVIII.” dar cum se scrie despre dragoste astazi? Obligatoriu sa-ti bagi pula in ea dragoste ori sa elaborezi o imagine de abator?

    Costelus, ai vrea sa ma sugi, putin? Numa umpic, ma! O iei in gura… si gata!


  236. 236
    Costelus:

    SEva, vezi ca e mult intr-o luna 7 kg. 500g pe saptamina e limita superioara a unei slabiri sanatoase, la inceput, cind e usor sa dai jos din slana. La asa slabire vorbim de pierderi majore de masa musculara si de yo-yo.


  237. 237
    Adrian:

    Asta e romantismul noului mileniu?

    Antivenin

    de Marcel Vişa

    îmbracă-te cu mine

    de vrei să fii kamikaze

    sunt toxic, exploziv

    pentru tine sunt acid sulfuric

    sărutul îţi sfârâie pe buze

    ca un tăciune aprins

    ai face dragoste cu-n fier înroşit?

    singurătatea ţi-e drogul

    injectat în vene de mică

    dependenţa de el -şarpe de foc

    eu sunt antiveninul

    durerea de-a mă avea

    trezire la viaţă

    arde-ţi solitudinea în braţele mele


  238. 238
    Adrian:

    Ba poponarule, vorbeste si despre altceva -- afara de retete si rujuri!


  239. 239

    Ady! bea şi tu măcar vreo 25 de ml de ceva, acolo. tărie să fie. 😆

    şi ai grijă să fie mililitri, nu grame. 😉


  240. 240
    Nora:

    Ghermane, voi răspunde întrebărilor tale atunci când vei şti să pui întrebări. Oricum, azi am fost deosebit de generoasă cu tine, sper că apreciezi.


  241. 241
    Seva Tudose:

    Nora,

    fasole uscată,1/2 cupă(cam 2 linguri cu moț),nu cană are 26 de carbohidrate.

    o salată din:

    1/2 cupă fasole verde=4.9 carbs
    broccoli 1/2 cupă= 1.9 carbs
    țelină(stalk-băț) 1/2 cupă= 1.5 carbs,
    castavete verde 1/2 cupă=1.4
    salată verde 1/2 cupă =0.9 carbs
    ciuperci crude 1/2 cupă=2.4 carbs
    ridiche roșie 1/2 cupă=1.6 carbs
    ceapă 1/4 cupă= 3.1 carbs
    varză crudă 1/2 cupă=1.9 carbs
    1 ou fiert 0.6 carbs
    2 linguri ulei =0.00 carbs
    brânză rasă parmezan 1 lingură= 0.2 carbs
    un cățel usturoi =1.0 carbs

    Total….cam 24 de carbohidrate ! Ce preferi salata ori fasolea bătută 😆


  242. 242
    Nora:

    Încă ceva: nu faci tu agenda comentatorilor. Fiecare vorbeşte despre ce vrea. Aşa cum şi tu răcneşti în pace deşi îţi spunem toţi cât de neadecvat eşti. Sau vrei să aplici la postul de secretară?
    Trimite un cv la contact. Deşi la cum scrii… nu te-aş lua nici să-mi faci cafeaua.


  243. 243
    Adrian:

    Nora, nu-mi raspunzi la nicio intrebare. Asta e problema. D’aia ma enervez. Cu toate ca nu merita sa ma enervez din cauza unei cretine ca tine.
    Te-am intrebat: „vrei sa facem un pact prin care hotaram de comun acord sa nu ne jignim?”. Nu zici nimic (ca o proasta cretino-imbecila). Te intreb: cum e romantismul de nou mileniu, in conceptia ta? Nu-mi spui nimic. Dar consideri romantismu si sublimul… un fel de abator. Api.. io nu pot sa te laud cat esti de dusa cu pluta!


  244. 244
    Adrian:

    erata: laud ca esti dusa cu pluta


  245. 245
    Adrian:

    pt ca. nu ma pot concentra pt ca am si altceva de munca 😛


  246. 246
    Adrian:

    val, glumele astea cretino-senine nu ma intereseaza.


  247. 247
    Seva Tudose:

    Costeluș+Nora

    la început prima lună fiind f. vioaie datorită multor calorii și proteinelor, iau și toată pleada de vitamine A,B.C,D,E…se elimină f. multe lichide, apa din țesuturi !

    și eu beau obligatoriu 2 litrii de apă/zi,nu beau deloc pepsi/cola/pop decât decafeinizată cafea și ceai din plante naturale,mentă,mușețel și 3 frați pătați…ptr. eliminarea toxinelor !


  248. 248

    aoleu, Ady, tu ai treabă şi noi te reţinem… 🙄

    scuză-ne.


  249. 249
    Nora:

    Model de întrebare a la Gherman: cum se mişcă atomii de mozarella într-o pizza atunci când bucătarul se ceartă cu chelnerul, ţinând cont că s-au certat şi seara trecută, iar poştaşul tot n-a apărut. Se cunoaşte şi densitatea anghinarei, e de x g pe metru cub.


  250. 250
    Adrian:

    Inca o chestiune, asa „in gasca” nu se pot discuta lucruri atat de delicate. In special cand exista atatia p[rosti care nu spun nimic… dar… se considera extraordinari. Pai… is extraordinari la curatat wc uri. Doar ca… au avut niste parinti care au scos bani din buzunar… si (aceste maimute) au ajuns prin scoli.. si.. acuma se cred intelectuali. Is intelectuali la pula mea.


  251. 251

  252. 252
    Ana:

    Şi eu, Adi? 🙄


  253. 253
    Adrian:

    Nora, esti asa de cretina incat nu poti sa extragi esentialul dintr-un comentariu? Ce pula mea, nu poti sa raspunzi numai daca te intreb ceva care are un raspuns exact? Esti retina?

    1.Vrei sa facem un pact prin care sa incercam sa nu ne jignim? raspunsul e simplu: da sau nu. De aici incolo putem trasa conditiile. Nu te apuca de zbierat ca o capra. Incearca sa-ti pastrezi calmul.


  254. 254
    Nora:

    😆 😆 😆

    Ghermane, defineşte romantismul. Ca să ştiu ce ozn-uri ai tu în cap când foloseşti cuvântul ăsta.


  255. 255
    Costelus:

    Seva, eu nu am experienta pentru a deschide gura, m-am uitat la keto asa, ca la ceva indepartat, un ideal. Dar stiu ca apa ar trebui sa bei ceva mai multa, spre 3-4 litri pe zi. Si mai stiu ca provocarea in keto/atkins e sa tii proteinele sub grasimi, ceea ce e foarte foarte greu. Poate ti-ar prinde bine sa citesti ce spun unii cu experienta reala in keto.

    http://www.cristianmargarit.ro/2012/01/discutii-sanatoase-despre-sport-si-nutritie/astazi-de-la-20-00-pe-activ-fm-despre-dieta-ketogenica


  256. 256
    Adrian:

    Nora, eu incerc sa trasez regulile jocului. Pt ca… asa… nu se mai poate.
    Intrebarea 1. Vrei sa facem un pact prin care sa nu ne mai jignim?


  257. 257
    Nora:

    Vreau, Ghermane! Dar atenţie: nu trebuie să mai jigneşti pe NIMENI!


  258. 258
    Adrian:

    Ana, ieri am facut o ierarhizare.


  259. 259
    Nora:

    Cine e ăla, Costeluş?


  260. 260
    Nora:

    Ana, tot nemulţumită eşti. Păi, pe tine te-a clasat în ordinul superiorilor. Ce vrei mai mult de-atât?


  261. 261
    alexa:

    prostia e molipsitoare, Adi. nu mai vorbi cu mine că poate te infectez cu ceva


  262. 262
    Adrian:

    Stai putin! Cand vine un poponar sau o proasta ca Seva & alta ca Nastasia si incepe sa abereze, cum ai vrea sa-mi pastrez cumpatul? Eu vorbesc despre un pact intre noi doi. Pe Ana nu o injur, pe andreea la fel. Restul… nu se pune. Restul is niste indivizi preocupati numai de fleacuri.


  263. 263
    Adrian:

    alexa, dar si inteligenta. Ex: o gramada de prosti prin facultate… chiar raman cu ceva dupa ce o freaca toata ziua pe-acolo. Inceraca ceva mai de interes.


  264. 264
    Nora:

    Ei, nu se poate, Ghermane! Aia nu se poate. Când văd un … ca tine că se adresează cum o faci tu Nastasiei, nu mă pot abţine. Deci, amorul nostru moare-n faşă. Cine zicea că nu mai există romantism? 😆


  265. 265
    Ana:

    Statuie de sare. 🙂

    Şi, da, mai vreau să nu mai fie nimeni insultat. Suntem vulgari, de acord, îţi aminteşti că Zozu a decretat că „vulgară” este o fiinţă care se contrazice aprig şi fără saţ, dar nu ne jignim.


  266. 266
    Costelus:

    Un om… da si tu clickuri. Eu iti promit ca n-ai sa regreti!

    Sa stii ca si eu am fost surprins sa vad ca se pot gasi pe net informatii bune despre sport/dieta/viata sanatoasa. Credeam ca exista numai exagerari de genul „cereale integrale cu lapte degresat si slabesti 5 kile intr-o luna”. Vorbesc serios, nu mi-a venit sa cred cind am descoperit blogul lui si comunitatea Getfit!


  267. 267
    Nora:

    Dacă ar fi ceva de capul tău, ne-ai convinge de valoarea-ţi şi fără să-njuri şi să insulţi. O mai faci şi total anost! Te-ai impune prin părerile tale fondate şi bine argumentate şi documentate. Tu n-ai de niciunele: nici informaţie, nici logică, nici bun-simţ. Ce draci vrei să facem cu tine?


  268. 268
    Adrian:

    Uite, stiu ca vrei sa-l omori, d’aia ma gandesc la inca o solutie. Daca ei nu mi se adreseaza sau nu fac referire la mine (daca ma ignora total) sunt dispus sa nu mai zic nimic de ei ori sa le adresez un mic scuipat. Ce zici?


  269. 269
    Nora:

    Nu-mi place faţa lui. De ce s-a pozat la bustul gol? Are prea mulţi muşchi. E vulgar.


  270. 270
    Nora:

    Cum adică să le adresezi un mic scuipat? Ce e aia „mic scuipat”? Defineşte.


  271. 271
    Adrian:

    Tu pizda de Nora, de ce pula mea gandesti in haita? „Ce draci vrei să facem cu tine?”


  272. 272
    Nora:

    Gata! Armistiţiul s-a-ncheiat! C’est la guerre! Eu nu sunt „pizda de Nora” cu tine, dobitoc apulic!


  273. 273
    Adrian:

    Vaaaaaaaaai Dumnezeule. Ii tratez cu indiferenta! Asa cum o fac cu Joiana. Nu ma intereseaza deloc/de nicio culoare nici macar putin: ideile celorlalti. Nu ii vreau.


  274. 274
    Adrian:

    N-am semnat nici un armistitiu! Esti nebuna? Crezi ca il incalcam asa repede? Nu te poti concentra! Ce-i cu tine?


  275. 275
    Adrian:

    Eu vorbesc cu tine. Personal. Nu ma intereseaza familia ta sau prietenii tai… sau cunostintele tale. Cu tine vorbesc. Am fost suficient de clar? 😀


  276. 276
    Nora:

    M-am convins. Nu eşti de încredere, nu mă pot baza pe tine. Nici n-am terminat negocierile şi ai şi început.


  277. 277
    Seva Tudose:

    Adriane,

    aici în USA este un concurs„cine aruncă cu flegma mai departe” nu vrei să vii tu aici că te întâmpin eu la aeroport cu multe…urături 😉


  278. 278
    Adrian:

    Am incalcat ceva ce am hotarat de comun acord? Daca pleci de la premisa asta… nu vom ajunge la un consens in privinta armistitiului.


  279. 279
    Adrian:

    Seva, nu-s curios. Sincer. Fata asta are niste idei -- chiar in antiteza cu a mele… eu vreau sa discut cu ea. Cu voi, astialalti, efectiv nu mai pot! Nu are sens. Stiti ce faceti voi? Ne futeti la cap. Ne piscaliti orgoliile si ajungem sa ne sfasiem din orgoliu. PA!


  280. 280
    Seva Tudose:

    Costeluș#255

    vezi tu cei de la magazinele așa zise„Health Store,GNC”
    vând f. multe produse„protein intake”…„protein shake”…„fuel” sunt ptr. sportivi,halterofili de performanță care vor mărirea exagerată a musculaturii și eliminarea grăsimilor din țesuturi !

    Eu NU cumpăr așa ceva,niciodată ! Nu este cazul meu, singurele ce le iau,sunt: L-Carnitine,vitaminele,A,B,C, inclusiv D3-Omega atât ! Eu sunt f. naturistă !


  281. 281
    Seva Tudose:

    😥 ooooffff


  282. 282
    Seva Tudose:

    Adrian

    This is for you,my love,mon amour ! Do not leave us !

    http://lyricstranslate.com/en/mon-amour-ma-ch%C3%A9rie-my-love-my-darling.html


  283. 283

    ah, abia acum am înţeles eu, Ady. 🙄

    tu vrei să te lăsăm singur cu Nora pe-aici. noi te perturbăm şi te destabilizăm. noi sîntem de vină pentru ieşirile tale în decor. 😆


  284. 284
    Adrian:

    Ce sa discut cu tine, val_one?


  285. 285

    delsple clitica laţiunii pure a lui Kant sigul nu vleau să discut cu tine. da` nici cu altcineva. 🙄


  286. 286
    Adrian:

    tu tot timpul stai in standby. Nu ai nicio parere. Faci glumite exagerat de cuminti & tot dai din umeri ca un copil. Nici nu-s sigur ca esti femeie. Daca Daria se comporta de 60 la 21, tu areti (asa din profil) a 12.


  287. 287
    Adrian:

    Val, ai vocatie de educatoare. Ia… fa un site pentru copilasi. Va conversati acolo pana va iasa pe urechi. Ce zici?

    Noa’ imediat se apuca de plans. Si… astialalti handicapati o considera femeie in toata firea!

    Deci: val, esti femeie sau fetita?


  288. 288
    alexa:

    de ce spui că se poartă ca una de 60? cum ai ajuns la concluzia asta?


  289. 289

    🙄 da`ce te-nteresează? 🙄


  290. 290
    Adrian:

    alexa, esi cumva Daria? Esti lesbiana ei?

    val, ia… asha. Sunt curiosucel. hihihi. 🙂


  291. 291
    alexa:

    întrebam din pură curiozitate. cum ai gândit prostia asta?


  292. 292
    Adrian:

    vad ca va tot frecati una de alta. Daca nu sunteti lesbiene ori gemene inseamna ca sunteti retardate. „alexa in sus” ,”Daria in jos”. Mai hoooo! Cautati ceva tare intre picioare.


  293. 293
    alexa:

    eu și Daria ne cunoaștem și în realitate. nu te-ai prins până acum?


  294. 294
    Adrian:

    Si? Trebuie sa va citati toata ziua? Daria! Daria Daria! Daria!

    alexa! alexa alexa!alexa!
    Mai hoooooo! Pt ca sunteti de toata minunea. Una este sa te intrebe cineva despre Daria si alta e sa-i fluturi toata ziua numele pe aici -- de parca cineva este interesat de chestiuni de genu. Puteti sa va iubiti -- nicio problema. Puteti sa ma chemati si pe mine intre voi. Dar… intelegi ce zic?


  295. 295
    Adrian:

    fetelor, daca vreau flecareala ma duc si vorbesc cu mama si cu bunica. Is aici pentru ca n-am chef de dezbateri cretine. Intelegeti? Nu! Bine.


  296. 296
    Costelus:

    Seva, nu ti-a spus nimeni sa iei shake-uri proteice, si, daca vrei sa stii, pe site-ul respectiv totdeauna s-a spus ca e preferabil sa-ti asiguri necesarul de proteine din surse naturale. E si mai gustos printre altele 😀

    Iti ziceam sa te uiti acolo pentru ca nu vei putea mentine slabirea asta atit de brusca. Te vei ingrasa la loc si, dupa citeva luni vei constata ca de fapt ai citeva kile in plus fata de inceputul dietei si ceva masa musculara in minus 🙁


  297. 297
    Daria:

    1Q, ce vrea ea de fapt să spună este că nu vrea să-ți vorbească și că nu-i pasă, într-un limbaj de limax bălos.

    Ghermane, parcă ți-am mai spus că eu am minte subțirică de moldoveancă și că n-ai ce discuta cu mine. câtă minte are lemnu’, atâta și io


  298. 298
    Nora:

    Val_one: nici să nu te gândeşti! Prefer să mă duc la un chef cu Ţociu şi Palade! 😆


  299. 299
    Edle:

    Am nimerit peste un comentariu de-al tau (eu le cam sar de obicei, mai ales cand incepi s-o iei razna), in care spuneai sa te ignoram. Uite ce chestie, eu am inceput sa te ignor cu cateva ore inainte de-a veni tu cu propunerea. Pai, sa mai zici ca nu-ti citesc gandurile, Adrian.


  300. 300
    Seva Tudose:

    Edle,

    Cred că se duce o luptă acerbă ptr. locul 1,2,3…cine este cel mai scârbos,obraznic,urât…este și ăsta un motiv de mândrie !

    http://www.youtube.com/watch?v=nrwpkQPi6vo


  301. 301
    Daria:

    cum adică ”viața are 100 m garduri… mai am câteva”? ce înțelegi tu prin garduri? și ce mai are melcul? dar prin moarte?
    de ce trebuie să-ți verși otrava în alții? cum se face că îți permiți?
    tendințe obsesiv-compulsive ai avut dintotdeauna?
    de ce simți nevoia să te pună cineva la pământ din când în când ca să-ți amintească exact cât valorezi? mi se pare mie sau nu poți fără persoana în stare să facă asta? ha?!


  302. 302
    Daria:

    263

    ai dreptate. mai rămâi cu ceva dacă arăți interes frecventării cursurilor. știu o trufanda care s-a dus la un singur examen din opt și-o doare fix nicăieri. dar îmi place cum gândești tu contagiunea. nu-ți înțelegi nici măcar pula!


  303. 303
    junghiul:

    Astăzi cine se mai joacă-n cărți la priveghi?

    http://designsbyarielle.blogspot.ro/2011/01/lan-parties-aka-parties-for-nerds.html

    De priveghi in LAN-ul celui ce se cară!


  304. 304
    junghiul:

    King Crimson&Josephine Wall


  305. 305

  306. 306

  307. 307
    Nora:

    Ce faci, Ghermane? Te cerţi cu Heidegger pe fundal cu „Lalele”? Răpirea din Serai o ai pe perete? 😆


  308. 308
    Adrian:

    am dara! Am si icoane -- mai ceva ca la biserica.


  309. 309
    Nora:

    Vai, vai, te-a cenzurat Neamţu. Păi, tu ce credeai? Că e toată lumea răbdătoare cu tine? Viaţa e grea, băiete.


  310. 310
    Adrian:

    fuarte grea! Io credeam ca toti is k tine.


  311. 311
    1Q:

    301:
    Ia un scăunel cu 3 picioare și șezi. Pt că sigur mă vei întreba: -- de ce un scăunel cu 3 picioare? Ei, pt că astea sunt cele mai stabile..
    Da` hai ceva vorbe săț-i mai spui:
    -- „100 de garduri” pot fi 100 de ani, 100 probleme, 100 dileme existențiale, 100 de injecții cu botox neuronal, 100 de pitici pe creier..ș.m.a.
    „mai am câteva”.. final conștient. Melcul este o moluscă înțeleaptă. Are și un motto: festina lente..

    -- „Și ce mai are melcul”? .. printre altele, are noroc. Putea fi strivit de meteoritul uman.

    Ce înțeleg eu prin moarte? Ha!
    Cumva tu vrei să socializăm? Ups! o întrebare tu, un răspuns io. Și vițeversa.
    Ți-am răspuns deja la 3. Prea mult..
    Acu`mi-e rându`:
    Mai ai frați? dacă da, câți? Părinții trăiesc?
    dacă da, cum au reușit? Tu ești vie? dacă da, de ce nu faci struguri?
    Ce înțelegi tu prin întrebare? da` răspunsul ce-i?
    Poți identifica un melc? da`un limax?
    Uite că nu mă pot abține, te-am ales ca obiect de studiu. Fac un experiment pe tine. Răspunzi ciudat la tratamente.
    Singurul medicament care răspunde bolii tale e otrava compușilor mei lingvstici, doar mi-ai mulțumit cândva.
    Iar te-au bătut asistentele dând vina pe mine că le-am dat ordin?
    Nu știu cât de rău te-au maltratat bivolițele alea (că au fost angajate niște musculoase, să vă facă față) de vorbești cu pământul în gură. Probabil au exagerat. Nu pot trăi fără cei ca tine, na, sunt plătit pt asta, ce vrei..


  312. 312
    1Q:

    302:
    Bine că o înțelegi tu! 🙂


  313. 313
    1Q:

    `neața și perechii Nora-Adi!
    Ce mai feceți? Tot cu drăgălășenii, tot?
    🙂


  314. 314
    Nora:

    Nu e, Ghermane! Eu sunt ca floarea-de-colţ şi ca diavolul tazmanian! Simultan!


  315. 315
    Nora:

    Neaţa!

    Da! Ne iubim dincolo de crimă cu premeditare şi plăgi multiple!


  316. 316
    1Q:

    🙂 Voi măcar sunteți vii!

    Perechea mea e o tripletă de laborator! 🙁
    Un experiment eșuat, conceput în eprubeta beznei minții..


  317. 317
    1Q:

    A luat forma unei nimfe.. larva de blog.

    Mi-ar fi plăcut să fie o yală..

    Din astea..


  318. 318
    Nora:

    Vrei să facem schimb?
    Măcar vorbeşte mai puţin… Trebuie să vezi şi partea bună!


  319. 319
    Adrian:

    Nora, daca iti sincronizezi temperamentul antitetic dupa adevaruri si dreptate… io n-am nimic cu a ta persoana pe care ma tot gandesc sa o lichidez.


  320. 320
    Nastasia:

    Nu pot să cred că am ajuns să dau click pe linkurile lu’ Gherman! Da’ nu-mi pare rău, am aflat că (şi) Heidegger îi cretin, deci îs în companie selectă. Să-i spună cineva şi Liiceanului.


  321. 321
    Nora:

    Da, Nastasia. Şi pe mine mă binedispune mereu. Sunt într-o companie selectă.
    Când publică presa materiale cu perle de la bac, cred mereu că sunt inventate. Dacă îl citesc pe Gherman însă, lucrurile devin plauzibile. Într-un singur om, o cultură. De perle.


  322. 322
    1Q:

    Acum am realizat că ielele-s 3. Și le-am dat un singur scaun cu tri picioare (ș-ăla moale!).
    Tiii! Va trebui să-l întoarcă.

    (Ce dacă e banc pt blonde; ăsta chiar i se potrivește)


  323. 323
    1Q:

    Hai să facem schimb! 🙂
    Da`nu cred că vor..


  324. 324
    Nora:

    De-aia mi-e şi mie teamă… Păcat, am fi avut mai multe posibilităţi, variaţie, chestii…


  325. 325
    Adrian:

    laaaaaaaaa-leeeeeee-leeeeeee! Han-di-caaapppaaaaaaaaaaaa-teeeeeeeee-leeeeeeee meeeeeeeeee-leeeeeeeee la-leeeee-le!


  326. 326
    Nora:

    Vezi bine. Mă iubeşte. Nu poate fără mine.


  327. 327
    Adrian:

    Nora, ai vrea sa-mi sugi pula asta inteligenta? Vorbesc serios!


  328. 328
    1Q:

    E, lasă că ne-am obișnuit! mă gândesc ce-om face noi dacă perechile și-ar schimba formatul.. Ar fi groaznic, nici nu vreau să mă gândesc!


  329. 329
    1Q:

    Adică nu știu cum aș putea interacționa cu o altfel de D&A&A ..
    Probabil s-ar duce draq echilibrul virtual..


  330. 330
    Nora:

    Sigur, Ghermane. Dar numai dacă îţi încap tatuate primele 100 de cuvinte din Sein und Zeit pe ea. Şi să fie perfect lizibile. Alfel, nu mă excit şi nu fac treaba bine.


  331. 331
    1Q:

    Dintr-un punct de vedere (după dealuri, adică) înțeleg f bine efortul opoziției. E chiar un efort lăudabil. Dincolo de aparențe, oponentul poate fi ceva f puternic, rezistent și vivace..; motorul interlocutor, combustibilul virtual, unul din pinioanele angrenajului social..


  332. 332
    Ana:

    Neaţa! 🙂 Zozu are ochelari. 🙂


  333. 333
    1Q:

    Neața, mică! Seamănă cu frac`su vitreg!


  334. 334
    Adrian:

    Era vorba ca nu ne jignim. Este adevarat faptul ca, n-am semnat nimic. Dar… daca esti cretina, nu inteleg de ce pula mea nu mergi la maturat sau la spalat closete? Daca nu intelegi (intr-un limbaj atat de simplu) ce am scris io acolo, de ce nu te spanzuri pt ca… esti o ratata fara creier?


  335. 335
    Nora:

    Singura care mă ţine în viaţă e iubirea pentru tine, Ghermane. Deci, unde rămăsesem? Ah, la tatuaje. Pe scrot vreau asta:

    La chanson dada
    la chanson d’un dadaïste
    qui avait dada au coeur
    fatiguait trop son moteur
    qui avait dada au coeur

    l’ascenseur portait un roi
    lourd fragile autonome
    il coupa son grand bras droit
    l’envoya au pape à rome

    c’est pourquoi
    l’ascenseur
    n’avait plus dada au coeur

    mangez du chocolat
    lavez votre cerveau
    dada
    dada
    buvez de l’eau

    II

    la chanson d’un dadaïste
    qui n’était ni gai ni triste
    et aimait une bicycliste
    qui n’était ni gaie ni triste
    mais l’époux le jour de l’an
    savait tout et dans une crise
    envoya au vatican
    leurs deux corps en trois valises

    ni amant
    ni cycliste
    n’étaient plus ni gais ni tristes

    mangez de bons cerveaux
    lavez votre soldat
    dada
    dada
    buvez de l’eau

    III

    la chanson d’un bicycliste
    qui était dada de coeur
    qui était donc dadaïste
    comme tous les dadas de coeur

    un serpent portait des gants
    il ferma vite la soupape
    mit des gants en peau d’serpent
    et vient embrasser le pape

    c’est touchant
    ventre en fleur
    n’avait plus dada au coeur

    buvez du lait d’oiseaux
    lavez vos chocolats
    dada
    dada
    mangez du veau

    Hai, ultimele 10 versuri le poţi tatua pe-o buca’ de fesă. Dar nu te întinde prea mult. Sunt plină de idei. Dacă vrei te-ajut şi eu. Am un cuţitaş de unt, o bijuterie.
    Vezi că sunt romantică?


  336. 336
    Vio:

    Scumpa de ea 🙂


  337. 337
    Nora:

    Ghermaneeeeeee! Am dada au coeur! Şi sunt dada de coeur! Et toi, est-ce que tu as dada au coeur?

    Zi „dada”! 😆


  338. 338

    uite cum o pereche de ochelari bine aleasă scoate şi mai bine în evidenţă frumuseţea. 🙂


  339. 339
    1Q:

    Adriene,
    Cât ești tu de viril oponent, sensibil, inteligent..nu știu, nu te supăra că-ți spun, da` nu te onorează deloc exprimarea asta academică, demnă de șofat plugul pe câmp..

    Ești tânăr! Spune-i Doamnei..(F. Pittiș)


  340. 340

    Nora, văd că te descurci de minune. 😆


  341. 341
    1Q:

    Val,
    Io-s urât din cauza ochelarilor?

    Uaa! Ia să nu-i mai port..


  342. 342
    Nastasia:

    Nora, eşti într-o dispoziţie îngerească astăzi! M-a apucat şi pe mine mila de mieluşelul cel rătăcit (cu mintea).


  343. 343

    cum să nu-i mai porţi, 1Qle? cin`ţi-a zis că te urîţesc ochelarii? 🙄


  344. 344
    Adrian:

    unchiu, da’ sa o futa Dumnezo de cretina! Sa-mi bag pula in capu ei. Daca aduc o cretina de la maturat si o pun sa citeasca vreo 2 ani & ii mai explic eu una-alta, o sa priceapa mai repede decat aceasta imbecila care o umblat la scoala in loc sa se sinucida!


  345. 345
    Nora:

    Am urechi mici. Tu cât ai pula de mică? Poate îţi încape. Stai să ne măsurăm!


  346. 346

    cred că Ady are nevoie urgentă de ochelari. de aia e aşa de urît, că n-are. 😛


  347. 347
    Nora:

    Când eram mică voiam ochelari de vedere. Mi se păreau chic. L-am rugat pe Moş Crăciun. Nu mi-a adus.

    Acum, când sunt mare, hipsterii au început să poarte ochelari falşi de vedere. 😀 Of, am fost o hipsteriţă avant la lettre. 😀


  348. 348
    Ana:

    Vio, Val, Nora,

    🙂 Şi mie-mi place cum îi stă cu ei. Mişto a fost că după ce-am decis noi ramele, lentilele şi-am dat comanda, ieşind din magazin, mi-am dat seama să ramele sunt identice cu alea pe care le are ta-su. Dar ei seamănă bine, bine, aşa că e firesc să li se potrivească acelaşi tip de rame. 🙂

    A vrut din ăia de hipsteri, n-o mai recunoşteai, plus că erau grei, grei, roşu cu negru, cât toată faţa. De groază. S-a potolit, in extremis. 😆


  349. 349
    1Q:

    Păi ai zis ceva de ochelarii bine aleși..

    Eu am rame din carton.. 🙁


  350. 350

  351. 351
    Adrian:

    Cum sa-ti pastrezi onoarea in fata acestei cretina care a fost plimbata prin scoli -- a acumulat niste informatii… si acuma… ridiculizeaza orice. Superficiala pulii!


  352. 352

    🙂 înseamnă că eu am avut noroc, chiar aveam nevoie de ochelari în copilărie. îi port şi acum, fac parte din fiinţa mea, aşa mi-s de dragi. 😉


  353. 353
    Nora:

    Nastasia, da! Sunt romantică! Mi-am luat rolul de fiinţă angelică, radioasă, inocentă şi pasivă. Aştept să mă fută Gherman, principiul cvasi-masculin-demonic în urechi.

    Ah, Novalis… 🙄


  354. 354
    Ana:

    Nici nu te-aş recunoaşte fără ei, Val. 🙂


  355. 355
    Adrian:

    bag pula in neamu vostru! Ammmmm terminat! Am ajuns la captul rabdarilor! Sa va futa Dumnezo cu mediocritatea voastra cu tot! Bolunzesc printre handicapati ca voi. Baaaaaaaa! E nevoie de o tara a prostilor! Sa mergeti toti acolo! Bag pula in creierele voastrew limitate. Trabanturi intelectuale ce sunteti! Primitivi!


  356. 356
    1Q:

    Adi,
    Dacă elimini limbajul vulgar poți fi un oponent greu. Pt oricine. Așa, ești destul de vulnerabil..
    Zic, nu te supăra!


  357. 357

    aha, deci de-aia vrea Ady să te lăsăm singură cu el, Nora. 😆


  358. 358
    1Q:

    Chiar 4D, Nora! Îi și simt.. 🙂


  359. 359

    1Qle, nu cred că poate renunţa la ceea ce-l reprezintă cel mai bine. i-a intrat în sînge. 😆


  360. 360
    Danny:

    Mai, Nora, eu am inteles destul de bine ce mi-ai zis si care este pozitia ta si a comisiei voastre cu privire la tratamentul aplicat celor doi handicapati, iar acum, in mod special, cretinului de Ghermanuti.

    Totusi, Nora, cand un cocalar retard iti spune sa i-o sugi pe blogul tau, in casa ta, cu atata seninatate si credinta de dereglat mintal, acest lucru nu mai tine de nici un fel de joaca, ironie sau chiar sarcasm, sau de vreo comisie care sa aprecieze anumite replici inteligente pe aici. Starea de normalitatea e deja istorie pe acest blog. Niste replici inteligente si haioase, pentru a fi gustate de „public”, le poti da, totusi, unor oameni cat de cat cu ceva in cap si un minim de bun simt, care pot aprecia aceste lucruri, pe cand aceste specimene scapate de la scoala de nebuni-prosti(Goco) sau de prosti-nebuni(Ghermanuti)sunt imune la orice, pentru ca ei deja au depasit sfera normalului si a bunului simt de mult timp.

    In plus, replica ta pe care i-ai dat-o, ca esti de acord cu acea grozavie, nu mi se pare deloc haioasa, de bun simt si nici inteligenta. Cretinii astia doi, care afirma ca fac „opozitie” pe acest blog, sunt asemenea celor care, cu multi ani in urma, ii gaseai la cafe-internet si se uneau cate 4-5 cocalari la un calculator, faceau galagie de-i deranja pe cei din jurul lor si se amuzau pe seama unor gagici, injurandu-le, „bagandu-si”, „scotandu-si”, incercand sa flirteze in stilul lor cocalaresc, infantilo-grobian.
    Mi-aduc aminte ca, la un moment dat, facand atata galagie la un p.c., m-am ridicat de pe scaun si i-am invitat afara, dupa care si-au revenit.

    Nora, vreau sa faci o cercetare pe alte bloguri si sa vezi daca asa ceva se discuta si acolo. Un blog care se respecta nu accepta asa ceva. Nu vreau s-o iei ca pe o critica, ci ca pe niste observatii de bun simt pe care le-am facut. Concluzia este ca acesti doi indivizi n-au ce cauta pe astfel de bloguri.

    Pentru agatatul de gagici sunt siteurile de matrimoniale. Acolo sa se duca si sa faca laba pana or lesina de placere, ca mai mult de atat nu sunt in stare.

    Nora, nu vreau sa te superi pentru ce ti-am zis. Aceasta a fost parerea mea.


  361. 361
    Nora:

    Danny, ia, nu te mai pune tu în calea amorului nostru care calcă în picioare orice convenţii şi limitări burgheze!

    Ah, lumea limitată, cercul strâmt mă strânge (sau o fi strap-on-ul? 😳 )!

    Werther, nu plecaaaaaa!

    Semnat,

    A ta,
    Kinky-Lotte


  362. 362
    1Q:

    🙂
    Dezinhibaților!


  363. 363
    1Q:

    Adi,
    Nora te zgândăre, se joacă cu mintea ta, schimbă-ți repede atitudinea!
    🙂


  364. 364

    Kinky-Lotte sans culotte? 🙄


  365. 365
    Nastasia:

    Epicriza:
    Pacientul aflat în evidenţa Pistolului cu buline cu sindrom monomaniacal se reinternează periodic pentru reevaluare. Prezintă manifestări obsesiv-compulsive combinate cu narcisism sistemic privind propria genialitate şi cretinismul restului lumii. Paraclinic, prezintă simtome de membru-fantomă, convins fiind că are pulă şi că aceasta chiar interesează pe cineva.
    Tratament:
    Mai cu duhul blândeţii, mai cu sudalme.
    Starea la externare:
    Incurabil.
    Recomandări:
    Să studieze înţelepciunea populară şi să repete de mii de ori „Dacă doi îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă”, precum şi bancul cu nebunul de pe autostradă, ăla de pe contrasens.

    Revine la control când vrea el, că n-avem ce-i face.


  366. 366

  367. 367
    Danny:

    Da, Nora, interesant amor faci. Totusi! Ai si gasit cu cine.

    Pana la urma, totul se rezuma la niste limite. Nici un om normal din lumea asta nu-si poate incalca la nesfarsit propriile limite. Iar acestea difera de la om la om, nu sunt egale.

    M-ar interesa si parea Anei si a Valonashului in aceasta privinta.


  368. 368
    Nora:

    Avec culottes, Val. Sunt bourgeoise, ce vrei. 😀


  369. 369

    şi nu-l inhibi pe bietul Werther? 🙄


  370. 370
    1Q:

    Eu cred că cea mai importantă întrebare a vieții este: “Vei merge în cer când vei muri?”
    Asta nu-i o întrebare pentru sufletul meu pereche, despre cât de bună este, dacă merge la biserică, sau la cursuri..
    Dumnezeu are un Plan al Mântuirii în care spune că, pentru a merge în cer, trebuie să te naști din nou (Ionel 13:14)+++


  371. 371
    1Q:

    Nasta:
    Boala asta obsesiv- compulsivă io o am..
    Diagnosticul e dat, cată altceva! păi, ce..
    Am simțul proprietății dezvoltat..


  372. 372
    Nora:

    Cred că da, Val_one. Nu vezi că fugi? Şi eu, care l-am citit şi pe Marchiz. Special pentru el… 😥 😥
    Cred că trebuie să ne căutăm fericirea în colonii… să ne facem o viaţă nouă…


  373. 373

    ei, dacă nu susţine, ce să-i faci? selavi… 😆


  374. 374

    da`ce sîntem noi, Danny, Comisia de etică? 🙄


  375. 375
    Danny:

    Nora, o burgheza nu felationa cu toti cocalarii in public, ce dracu’! Alea se numesc prostituate.

    Valonash, vad ca nu zici nimic, ai ramas mucles. Tocmai tu, cea care dadeai impresia ca esti foarte serioasa? Ori spiritul burghezo-noranescian te-a cuprins si pe tine?


  376. 376
    Nora:

    Danny, nu-nţelegi nimic. Iete la el! Cin’ te crezi? Valjean?


  377. 377

    mie îmi pare mai mult un mic Robespierre. 😆


  378. 378
    1Q:

    Îuch!
    Dom lt. rez. Raj avea un răspuns pt toate astea.
    Se distrează citindu-ne și mă ia cu frică..

    Dannyyyyy..
    Morituri te salutant!


  379. 379

    Gherman, om fara inima, da-i-o si lui Danny un pic sa se joace cu ea! Nu vezi ca-i lasa gura apa, si face pe moralistul, cand de fapt e foarte invidios ca nu simte nimic pe lueta?


  380. 380
    Nora:

    Gherman nu e cocalar, e un tânăr damnat, un suflet rătăcitor, un Puşkin. Ce, n-ai auzit că i-a provocat la duel pe Heidegger şi pe Kant? Da’ niciunul n-a ridicat mănuşa. Nişte laşi…


  381. 381
    Nora:

    Iote, veni şi the Butler. Ăsta, când lipseşte Gherman, îi probează hainele şi se maimuţăreşte în oglindă. Şşşşt, să nu mai spuneţi.


  382. 382
    1Q:

    Cine-s ăia, Nora? C-am să ies io c-o nuia..


  383. 383
    Nora:

    Iaca, doi maţe-fripte. Deconstruieşte-i, 1Q, fir-ar mama lor să fie!


  384. 384
    1Q:

    Mica mea este frumoasă..


  385. 385
    Danny:

    Hai, mai, las-o, daca nici eu nu inteleg nimic din ce se petrece aici………….Tu nu vezi ca totul se scrie, ramane in scris, iar cand vei ajunge la 60 ani, sa te vad atunci cum o sa-ti cada cand vei citi aberatiile de mai sus.

    Vreti desfrau? Faceti-l, dar in particuler. Poate ca fanteziile mele sexuale nu sunt compatibile cu ale tale. Ori trebuie sa ne inspiram unii de la altii?

    Nora, Ana, si voi, fetelor din comisie, trebuie sa intelegeti ca eu va pot da o gramada de replici bune, folosind, asa cum am mai facut, un vocabular adecvat, dar, vazand specimene anormale pe aici, efectul acestora este nul. Am inteles, contati numai voi, si e bine sa fie asa, deoarece sunteti valori in devenire. Acesta e si motivul pentru care o fac, sa ma raportez la voi, sa intretin un spirit de competitie, astfel imi creste valoarea. Invece, daca vad indivizi de genul celor de mai sus, imi pierd orice motivatie si inspiratie.


  386. 386
    1Q:

    Vor renaște..ca Phoenix..


  387. 387
    Danny:

    Uite, a si aparut cacatul gocian. Pandea momentul, bolnavul dracului.

    Psihopatule, ma-ta e la gara si te asteapta cu flori. Poate o cauti pe acolo.

    Da, Nora, psihopatul nu numai ca ii probeaza hainele si i le-a imbracat, dar a luat si oglinda cu el, o poarta tot timpul prin oras, sa-si aduca aminte ca e diferit de Ghermanuti. Altfel, si-ar pierde identitatea, ar redeveni normal si s-ar termina circul.


  388. 388
    Nora:

    Valori în devenire! 😆 😆 😆

    Bine, Danny.


  389. 389

    Nora sigur n-ai vrut sa spui Buthead? Beavis and Buthead. Aveam si un joc cu astia. Care reusea sa scuipe de pe balcon mai multi trecatori.


  390. 390
    alexa:

    s-a enervat rău rău…
    nu vrea să priceapă că nu suntem una
    nici că eu nu l-aș întreba una alta pentru că nu o să-l iert niciodată
    o ură ca cea pe care o simt pentru el te distruge iremediabil
    e capabil să digere asta? nu…


  391. 391
    Nora:

    Sigur, Goco. Ai morga unui majordom.


  392. 392
    Danny:

    Valonash? Robespierre? ha,ha,ha……………..Se vede ca nu oricand stii sa dai o replica buna. De fiecare data cand ai dat, eu te-am apreciat in public. Dar, merge si micul Robespierre.


  393. 393

    stau şi mă intreb, vom ajunge vreodată la nivelul valoric al lui Danny? 🙄

    în ritmul ăsta, nu prea cred…


  394. 394
    Nora:

    Mda, nici eu nu cred. Suntem foarte norocoase cu aceşti guru liberi printre noi.


  395. 395
    1Q:

    Danny:
    Nu te supăra, dar dacă ai pretenții la altul n-ar trebui să începi cu tine?
    Adică, na! și tu greșești..(la limbaj mă refer)
    Scuze că mă bag în treaba voastră, da` azi sunt nervos pe Daria. Aș vrea s-o strâng de gât, dacă mă-nțelegi..!
    Dacă nu vrei să vb cu mine, o să înțeleg..


  396. 396
    Nora:

    1Q, love her tender. Love is all she needs! 😆


  397. 397
    1Q:

    Pardon, alexa, nu știam că stai în ușă! te-am lovit? Sorry..


  398. 398

  399. 399
    1Q:

    And 4 she.. 🙂


  400. 400
    1Q:

    Ura mă ține-n viață. E singurul sentiment al sincerității.
    E dragoste pură, reprimată..
    🙂


  401. 401
    alexa:

    ”putea s-o strivească meteoritul uman”
    vai, dar a strivit-o
    iar și iar și iar și iar
    găsea mereu bucățele din ea pe drum care să-i alimenteze ura reciprocă și până n-a făcut-o praf de umbră nu s-a lăsat


  402. 402
    alexa:

    o viață productivă îți doresc!


  403. 403
    1Q:

    Avea senzația că se regăsea dar ce găsea erau bucăți de mielușea și astfel ea se refăcea..


  404. 404
    Nora:

    N-a strivit-o. Am văzut-o eu fix acum o oră. Mânca la vărzăria de pe Eroilor şi bea o Fanta. Din sticlă.


  405. 405
    Nora:

    Alexa, eşti cam discomană pentru o fiinţă aşa fragmentată. Nţ, nţ. Sloppy.


  406. 406
    Danny:

    Buna intrebare ai asezat, Valonash. Pana la nivelul meu valoric, ar trebui sa depasiti mai intai, stadiul celor doi amintiti mai sus. Vad ca va tot balacariti in mocirla lor, a celor doi guru sau curu’.

    Verzelius, tu n-ai inteles nimic pana acum. Eu n-am pretentii la cei doi, sunt atat de depasiti de situatie incat nu pot avea nici o pretentie de la ei.

    Eu as avea ceva pretentii de la tine, atunci cand nu intelegi niste lucruri sau atunci cand vorbesti mai urat decat mine, chiar si in joaca, cu cele doua fete.

    Apoi am pretentii serioase de la Nora.

    De la mine am tot timpul pretentii, dar nu in cazul vocabularului adresat celor doi, pe care nu-i consider oameni, iar daca nu-i consider, atunci ii pot face albie de porci. Asta e un principiu la mine.

    Te-am injurat cumva pe tine vreodata? Nu cred si nici n-o fac.

    As mai avea niste pretentii, atunci cand toate fetele de aici, fara exceptie, folosesc cuvantul „pula”. Deci, dpvd al vocabularului adresat celorlalti eu am fost depasit in repetate randuri de fete. Acum ai pricpeut, Verzelus?


  407. 407
    1Q:

    Și ție tuse productivă!


  408. 408
    1Q:

    Da, Danny, am înțeles. Fetele au greșit..


  409. 409
    Nastasia:

    Danny, hop şi tu cu nivelul tău valoric. Ce dracu, e contagios piţigoiu’ ăla?


  410. 410
    Nora:

    Când vă spun că e inflaţie de „guri” pe aici! 😆


  411. 411

  412. 412

    şi toţi şi-au luat obligaţia altruistă de a ne ridica din mocirlă hăt sus, la nivelul lor. valoric, nu fizic. 😆


  413. 413
    Danny:

    Ce m-a indignat foarte mult, este faptul ca debilul ala mintal de Ghermanuti a intrebat-o pe Nora, daca vrea sa i-o suga?

    Ce raspuns poate sa-i dai o fata culta si desteapta ca Nora, acestui ologofren? In 99% din cazuri raspunsul este direct bannarea.

    Tare eram curios sa vad raspunsul Norei, iar ea ii raspunde ca i-o suge, ma rog, cu ceva adaugiri care s-au vrut ironice. Dar, nu era cazul de asa ceva, de asemenea raspuns, oricat de ironic s-ar fi vrut el.

    Nora, nu a facut altceva decat sa intre in troaca porcului debil mintal. Asta a facut prin acel raspuns. Iar eu, normal ca m-am suparat pe aceasta situatie, nu pe idiotul ala, de la care nu poti avea pretentii. Am ramas dezamagit de asemenea raspuns. Asta a fost totul.

    Am plecat la studiu. Ci vedeamo stasera!


  414. 414
    Nora:

    Vai, Danny, mă simt cumplit că te-am dezamăgit!


  415. 415

    studiu plăcut, Danny! 😛


  416. 416

    Ce invidios e Danny. Vrea sa suga singur toate pulele.


  417. 417
    Danny:

    Nastasia, ultimul raspuns si gata.

    Fiecare om are un anumit nivel valoric. Eu il am undeva pe jos, dar, voi n-ati ajuns nici macar la juma’ din el! ha,ha,ha. V-am tras-o, asa de plecare.

    Restul, diseara.


  418. 418
    Nora:

    Ha, ha, ce ne-ai mai tras-o, Danny, nebunule!


  419. 419

    Danny, iartă-mi indiscreţia, da` ce ai de gînd să-ţi mai studiezi acum? 🙄


  420. 420
    Danny:

    Si, inca unul pentru psihopat, ca tare „dragalas” a devenit in ultimul timp. Raspunsul suna asa:

    Psihopatule, ma-ta suge la toti. Dar, ce este mai trist, este faptul ca a invatat de la tine!

    P.S. Observi ca ti-am vorbit frumos. Arrivederci!


  421. 421
    Nora:

    Danny, asta a fost una dintre replicile tale inteligente, de om cult şi inteligent? Că am dificultăţi în a o clasifica. 🙄


  422. 422

  423. 423

    Nora, n-auzişi că-i cu nivelul pe jos? îl ţine pe post de preş. 😆


  424. 424
    Nastasia:

    Carevasăzică, noi, ca să ajungem la nivelul lui Danny, trebuie să coborâm?


  425. 425
    Nora:

    Nu mai înţeleg nimic. 😆 Sunt părăsită şi derutată. 😆


  426. 426
    1Q:

    Io am înțeles. Voi sunteți vinovate! huăăă..


  427. 427
    1Q:

    Io-s nevinovat, pur.. și simplu m-ați stricat!
    Lady Di&ei&ei m-a părăsit..
    🙁


  428. 428
    Ana:

    Taci cu mama…


  429. 429
    1Q:

    De ce-a venit..de ce să fi plecat?
    🙁


  430. 430
    Nastasia:

    Nu mai plânge, mai bine c-a plecat. Nu te merita! Las’ că-ţi găseşte mică-ta una mai frumoasă şi mai drăgăstoasă, măi, măi.


  431. 431
    1Q:

    Mică, am pus un X mare pe un bloc de lângă trebunal..
    Are o grădină îngrijită, frumoasă, cu iarbă..
    Sa-mi pui cruce mică, din inox..
    Iubesc o creatură cu ură-n paradox
    Mă doare suferința, mă arde-n obrăjori
    Și inima mă-nțeapă, în vintre am fiori..


  432. 432

    Val1, eu nu cu nivelul valoric ma ocup. Doar cu cel moral. Ha, ha, ha, ha, ha!


  433. 433
    Ana:

    Olamicu,

    Iar ai încurcat antihistaminicele cu vasodilatatoarele mă-tii mari.


  434. 434
    Nora:

    Mişto. Avem „guri” specializaţi, nu oricum. 😆


  435. 435
    1Q:

    🙁 la draq!
    Erau dulci..


  436. 436
    alexa:

    nu păcălești pe nimeni


  437. 437
    1Q:

    Nu sunt nici Pă-hă-că-liiich..
    🙁


  438. 438
    1Q:

    E, na! ia, gata cu smiorcăiala!
    Ce mă enervezi, alexa..
    Hm!


  439. 439
    1Q:

    Vă pup pe valoarea adăugată! Io plec, nu că n-aș fi deja plecat..


  440. 440
    Nora:

    Pa, 1Q! Drum bun! Să nu te latre nicio căţea în cale. Mai ales dacă e pechineză.


  441. 441
    Ana:

    … pechinezoaică. 😉


  442. 442

    Alexa, cum se face ca tu stii fix tot atata matematica ca Cosa?


  443. 443
    Seva Tudose:

    Adrian#327

    ești o panaramă nespălatule ! Cum poți debita asemenea vorbe,du-te bă,că puți a sacâz de nu se poate pișa nici un bărbat în pișoar ! Mai spală-te din când în când… și la gură,că ai inundat dracului closetele ! Vitoooo !

    Moș Plexiglasu#416

    și tu altă frecangeală,tupeu de bulangiu,codoș crezând că îți iese vreun peșcheș ? Scuipi peste gard ? Că de nu te-aș jughina și pe tine !

    Danny#420

    apoi a tunat și v-a adunat,unul și unul,sunteți de pomină măicuță,ce i-ai mânca tu coliva lui Moș Plexi,dar cu „mă-sa” ce ai avut ? How about your mother ??? Mdaaa,toate femeile sunt curve,numai mama și cu sora mea, nu 😉 Ăsta eștu tu !


  444. 444

    Seva, wtf? Că not andăstend, tu bagaboantă mică!


  445. 445
    Seva Tudose:

    Moș Plexi,

    după intervențiile lui Gherman de la com.327 și 355 de o imbecilitate ce întrece orice limită,desigur Danny a crezut că ia o atitudine exprimându-și uimirea la com.360 și 413 despre A.G.

    well,iar tu care trebuia să taci,tot din aceiași veșnică ură a ta față de Danny,ai scris com.416 ! Deci fiecare cu cel doare 😥 este ca și cum ai zice: de ce să tac eu primul ? Asta e cu tine și Danny ! Niște copii !


  446. 446

    No, Seva, in Grecia antica marii invatati aveau cate un discipol favorit. Si intre ei era o relatie speciala. Invatatorul era numit erastes, iar ucenicul eromen sau eromenos, nu stau sa caut acuma. Se credea ca prin absorbtia lichidului seminal s-ar transmite intelepciunea de la unul la altul. Cam asta-i cu pula lui Gherman.

    Cu Danny, problema e ca este de o imbecilitate incredibila. Si eu unul, daca nu as spune asta in fiecare zi as risca sa accept asta ca normal, si in timp sa devin la fel. De asta e necesar sa repet mereu ca dobitoc mai mare n-am vazut. Ca sa nu risc sa devin la fel.


  447. 447

  448. 448

    — Bunicuto, da’ de ce ai ramele la ochelari asa de mari?

    — Ca sa invat mai bine!


  449. 449
    Seva Tudose:

    Val_one#447

    este extraordinar de minunat să poți avea mobilitate,să alergi atunci când era pierdută orice speranță. Sute de ani în urmă cu căruciorul ori și mai grav,purtat în brațe !

    Dar eu vreau să scot în relief un punct.Cum s-a ajuns acum să storci mila oamenilor,de fapt să-i faci să deschidă portofelele,pe când guvernele prin taxele percepute de la fiecare cetățean, sunt incluse și ajutoarele sociale,accidentele lăsate cu infirmități…

    pe timp război/pace sport,loc de muncă și practica asta de informare,mai bine zis de sufocare a simplului cetățean,ce este ”un infirm mergător pe propriile lor picioare” 😉

    aceste proceduri cu placarde comerciale imense pe șosele/străzi,reclame la TV. emisiuni/documentare,show-uri teleton de strângerea fondurilor bănești,concursuri sportive,conferințe în școli,biserici,instituții,spitale prin poștă volante,acostarea ta la intersecții când ești la volan,fotografii în autobuze,metrou,taxi…

    parcă îmi face sânge rău ,crezănd toată lumea este infirmă 😉 să nu mi-o iei în nume de rău și eu fac caritate ,dar nu în fiecare oră,orice loc,oriunde 😉


  450. 450

    of, Seva, n-ai înţeles deloc mesajul pozei. de fapt, l-ai înţeles taman pe dos. 🙄

    sportivul şi fetiţa, în situatia lor deloc de invidiat, ne pot da oricînd o lecţie de viaţă, nu ei sînt adevăraţii invalizi din societate. uneori sîntem chiar noi, cei (aparent) întregi. 🙂


  451. 451
    junghiul:

    # 447

    Great Emotions!


  452. 452

    Junghiule, fără umbră de îndoială, eşti un mare estet. 🙂


  453. 453
    junghiul:

    Sunteți voi speciali!


  454. 454

  455. 455
    junghiul:

    Solipsist și egotist?


  456. 456
    Danny:

    Cica, Goco, se ocupa doar cu nivelul moral! Ia vezi tu, mai bine, cu nivelul bolii cum o duci? Urca, urca, nu-i asa?

    Si-apoi, psihopatule, ar trebui sa mai intelegi ceva. Toate aceste cuvinte: „bolnav psihic”, „cretin”, „debil mintal”, „dobitoc”, „imbecil”, „retard”, iti apartin in intregime. Sa le stapanesti sanatos!

    Tu te poti identifica in realitate si in virtual prin aceste epitete, care definesc destul de bine „normalitatea” ta.

    Tu nu trebuie sa risti nimic pentru a deveni intr-un anume fel, tu esti doar atat si nimic in plus.

    Nu incerca sa schimbi placa, atribuind aceste cuvinte altora, deoarece ai pierdut demult sansa de a deveni un individ normal. Ai pierdut-o de la nastere, iar ma-ta e vinovata pentru ce ai devenit.


  457. 457

    Junghiule, cînd ne faci plăcerea de a citi ceva scris de tine aici? şi Ana te întrebase, probabil ai ratat momentul.

    acum te rog şi eu. 🙂


  458. 458

    Danny, ori ai dormit prost, ori puţin. sau eşti nemulţumit de rezultatul studiului. iar începi?


  459. 459
    Danny:

    Seva, ar trebui sa-mi raspunzi la comentul de ieri, de esti capace sa injuri mai rau decat 3 ghermanuti si 3 goci la un loc?

    Nu stiu de unde ai tras concluzia pe care a formulat-o NeaPuleon I cu 200 ani in urma, ca………..si ca eu as imbratisa ideea. Eu intotdeauna am aparat sexul frumos in fata barbatilor barbari si primitivi( patriarhali ) din Romania, deoarece ei sunt vinovati de tot raul petrecut in lume.

    Iar printre tunete, fulgere si adunaturi te afli si tu, Seva. Nu diferi cu nimic fata de cei doi alienati.

    Majoritatea de pe acest blog sunteti compromisi din acest punct de vedere. Din moment ce ati intrat in discutie cu cei doi, v-ati compromis.


  460. 460
    Nastasia:

    Oh, Danny, chiar aşa de gravă-i situaţia?


  461. 461
    Danny:

    Nu incep nimic, Valonash, doar continui. Am observat ca va place al dracului de mult, chiar si sa felationati cu bolnavi mintali si cocalari, ceea ce e dezgustator. Unele dintre voi sunteti vinovate de aceasta situatie.

    Valonash, am dreptul sa-mi exprim dezacordul fata de aceasta situatie. Iar inainte de a arata cu degetul in alta parte, dati-va gunoiul din ochi si uitati-va in oglinda.

    Valonash, studiul merge bine, sunt multumit de el. Acum sunt in pauza.


  462. 462
    Danny:

    Situatia e grava pentru voi, Anastasia, deoarece reprezentati sexul frumos.

    Eu ma pot tavali mai mult prin noroi, dar si atunci o fac cu manusi albe, decat voi.

    Si ce constat? Eu mi-am pastrat albul manuselor curate, iar voi rochia murdara.

    Si mai aveti tupeu sa puneti la indoiala calitatea replicilor mele si nivelul scazut de deasupra voastra. Am glumit, fraierelor.


  463. 463
    Danny:

    Junghiule, te cam salut! Tu esti macelar sau bucatar?

    Pui poze misto cu preparate la care visez inca dinainte de a ma naste.


  464. 464

    😯 😯 😯

    Danny, iar eşti obraznic.


  465. 465
    Danny:

    Aceasta nu e replica, Valonash. Ceea ce ai spus dovedeste ca nu mai ai replici. Dar nu-i obligatoriu sa mi le dai. Nu sunt obraznic, sunt doar realist.


  466. 466

    nu meriţi nicio replică, Danny. de fapt, meriţi să vorbeşti cu pereţii blogului.

    nu mă ispiti, ca asta urmează.


  467. 467
    Danny:

    Iar tu, Valonash, esti unul dintre peretii blogului.


  468. 468
    Danny:

    Esti slabuta in replici, Valonash.

    Femeia, cand nu stie sa mai dea o replica, se supara, schimba subiectul ori ameninta. De aceea nu ma supar pe tine.

    Valonash, mai bine iti pui desenul cu ochelari si stai fata in fata cu mine, sa ne simtim respiratiile imbratisati. Cum am facut odinioara.


  469. 469

    scuteşte-mă, Danyy. nu vrei să auzi replica ce ţi se cuvine.

    hai pa!


  470. 470
    Danny:

    La cate prostii am auzit la adresa mea, una in plus nu mai conteaza.

    Dar, se observa clar cum esti deosebit de nervoasa. Cred ca e din cauza vremii. Ar fi bine sa te culci. Eu ma duc sa studiez.

    Noapte buna!


  471. 471
    junghiul:

    Îți răspund mai în aval, One.

    Mulțumesc pentru invitație. Probabil că nu aș avea timpul necesar să îmi tratez cum se cuvine musafirii.Cu voia voastră voi rămâne deocamdată prezent „ni vu ni connu”.

    Ni vu ni connu

    Je suis le parfum

    Vivant et défunt

    Dans le vent venu !

    Ni vu ni connu,

    Hasard ou génie ?

    À peine venu

    La tâche est finie !

    Ni lu ni compris ?

    Aux meilleurs esprits

    Que d’erreurs promises !

    Ni vu ni connu,

    Le temps d’un sein nu

    Entre deux chemises !


  472. 472
    junghiul:

    La întrebarea lui Danny am făcut un atac de panică. Nu știu ce sunt și mi-e frică de moarte.


  473. 473
    Danny:

    Ehe, Junghiule, bine ca nu ti-e frica de viata.

    Se pare ca esti poet-bucatar. Nobila meserie.


  474. 474

    ontopic, junghiule, foarte ontopic… 🙁
    ninge…


  475. 475

  476. 476
    junghiul:

    Versiunea cenzurată!?

    Asta mi-amintește de Boulevard of Broken Dreams!


  477. 477
    junghiul:

    Sau așa!


  478. 478
    Nora:

    Mda, străzile astea.


  479. 479
    Nora:

    Am găsit clipul „necenzurat”:


  480. 480
    junghiul:

    Așa îmi imaginez eu biroul moșului…

    http://vimeo.com/36296951


  481. 481
    junghiul:

    Am stat mult în cumpănă dacă să scriu sau nu.Nu vreau să conving pe nimeni, s-a deschis un subiect la care aș fi preferat să tac, dar mă mâncă-n coeur!

    „M-am gândit că noi când vom muri, cei care am făcut multe păcate şi merităm să mergem în iad, nu vom fi trimişi acolo fiindcă ştim că Dumnezeu nu a făcut niciodată un păcat şi nici nu va face, iar ăsta ar fi unul mare.”

    Tema nu e deloc simplă. Mă duce cu gândul la Origene și apocatastază. După el, vom fi iertați toți , inclusiv Satan și demonii săi. Doar sunt creația Lui ,care e bun… Optimistul ăsta susținea că omul are în el dorința de a se deplasa spre bine.Dar bine și bun țin de percepția fiecăruia dintre noi. Îl percepem pe Dumnezeu omnipotent, omniscient și atotbun?

    Despre bunătatea lui Dumnezeu ar fi multe de spus. Să ne amintim că într-o zi, Îl pune dracu să facă un pariu cu privire la Iov. Lasă deoparte felul în care iese Iov din dilemă, cert e că în scurt timp, dat pe mâna Satanei după pariu, Iov cel fără prihană şi drept, din cetățeanul model și fericit devine unul părăsit de oameni , cu familia distrusă și cu o boală de piele. Se scărpina săracul cu un ciob…

    Elisei a fost un om fain. Slujitor al lui Ilie, a avut chiar ocazia să-l vadă ridicându-se la cer. Prilej cu care i-a cerut astuia să-i dea și lui putere. Băi, nu un dram ci dublu. Dublu sau nimic! Auzi ,tupeu! Trece apa, mai face o minune binecuvântînd nu stiu ce apă ce nu era chiar potabilă, după care îi ies în cale niște băieței care și-au bătut joc de el. Nu-i frumos să-i spui lui nenea „chelule”, dar nici un capăt de țară nu-i. Ei, Elisei îi blastămă și astfel vin două ursoaice care ucid patruzecișidoi de copii…Să-nebunești ,nu alta. Adică Dumnezeu îi dă putere să o folosească în astfel de scopuri? E prea mult, până aici !

    Nu mai am nervi să-l aduc în discuție pe Avraam și pe fiul său (prea)iubit Isaac ,că nu termin până diseară.

    După toate aceste dovezi (și multe altele) putem conchide că Dumnezeu e atotbun? Să o facem și să-L lăudăm! Îmi place Psalmul 135. Auzi ce frumos spune:
    „Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui… Cel ce a lovit pe egipteni în cei dintâi-născuţi ai lor, că în veac este mila Lui… Şi a răsturnat pe Faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, că în veac este mila Lui…” Întrebarea firească ar fi ce părere au egiptenii despre bunătatea Lui?

    Întrebarea „Dacă Dumnezeu e bun, de ce lasă răul în lume , nu poate sau nu vrea? „e una dintre cele mai des întâlnite. Am întâlnit o dilemă pusă în acești termeni , cu privire la tsunami-ul din 2011: Dumnezeu este atotputernic si nu-i iubește pe japonezi sau Dumnezeu îi iubește dar nu e atotputernic? Teoria probabilităților spune că totuși, s-ar putea ca El să fie atotputernic și să-i iubească și pe japonezi.

    Prentru un creștin, Dacă n-ar fi Harul ci doar Legea, viața ar fi precum scara de la cotețul găinilor.
    Efeseni 2-8,9 „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.”
    Dacă ne hotărâm s-o luăm în direcția asta, atunci există un parcurs care să nu ne ducă la pedeapsă . Romani 3-23 „Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Aici e buba, acest „toti au păcătuit” parcă nu ne privește, îi privește pe alții, nu pe mine.Dacă Dumnezeu ar fi (pre)abun și ar stârpi răul din lume, ne-ar stârpi pe toți, inclusiv pe mine.
    Dumnezeu are un plan:
    Ioan 3-16 „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”
    Efeseni 1-7 „Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui.”
    Si pentru că veni vorba despre bântuit, nu uitati ca de la Rusalii și până-n zilele noastre bântuie Duhul Sfânt, umple-v-ar!
    În ceea ce mă privește, cred și mărturisesc… dar după zeci de ani de cercetări și răzvrătire.
    Să termin într-o notă optimistă cu chestie virală
    :


  482. 482

    m-ai făcut să-mi fie frică…


  483. 483
    junghiul:

    Frica și cutremur, S. Kierkegaard. Despre Avraam și Isaac!

    Astea sunt teme pe care nu o să le mai discut niciodată aici. Am rămas eu cu așchia…


  484. 484

  485. 485
    Jaco Pastorul:

    Junghiule, ai atins un punct nevralgic al religiei crestine, dar mai sunt si altele. De vreo doua mii de ani incoace, incearca teologii sa rezolve contradictia asta, si nu reusesc, pentru ca pleaca de pe fundamente total gresite, si anume de la ideea ca exista un singur Dumnezeu si ala musai sa fie foarte bun.
    Parerea mea, dupa o viata de observatii, este ca daca universul asta s-a nascut din nimic, nimicul de dinainte de bigbang, atunci el trebuie sa fie de forma duala, -1 si +1, pentru ca suma lor sa dea zero. Adica, unei reactii ii corespunde o contrareactie.

    Deci, ori acceptam ideea unei Forte care genereaza regulile universului, si atunci acea Forta e o forta bipolara, ori acceptam cele doua Forte de sens contrar care se anuleaza.

    Povestile din Biblie trebuie sa le luam ca atare, adica o enciclopedie de intelepciune populara, multinationala, deoarece Biblia a preluat foarte multe texte sacre din cultura babiloniana, indiana, mesopotamiana etc. unde gasim si pilde pozitive dar si negative, ori a incerca sa le aduni pe toate sub umbrela unui singur Dumnezeu cu alura de personaj de basm, mi se pare o chestie infantila si scolastica.

    Si ce ma enerveaza la culme este si limbajul asta teologic, caduc si teribil de limitat. Invartim aceleasi cuvinte de mii de ani si nu spunem nimic. Zau ca as prefera ecuatii matematice.

    Ai uitat chestia virala.


  486. 486
    junghiul:

    Nu am uitat-o , am recitit ce-am scris și m-a cuprins frica.

    M-am răzgândit!


  487. 487

  488. 488
    Nora:

    Da. Acum mulţi, mulţi ani.


  489. 489

    e, pe alocuri, incredibilă. cîteva pagini îţi taie răsuflarea.


  490. 490
    junghiul:

    In plus treburile acelea virale ucid, uneori.
    Poate-i mai bine să stai în banca ta ,în poziția mâței moarte -vii.Atâta timp cât rămâne în picioare interpretarea de la Copenhaga. Când pică, o să spunem că ceva e putred in Danemarca. Am mai spus-o noi și altă dată!


  491. 491
    junghiul:

    V-ar deranja ideea unui Isus de ciocolată?


  492. 492
    Nora:

    Immaculate confection. 😆


  493. 493
    junghiul:

    Bain-marie!!!


  494. 494

    nu trebuie să-ţi fie frică, Andreea. în linii mari, Jaco o spune pe aia dreaptă. nu putem face abstracţie de tot ce s-a descopeirt în mileniile scurse din vremurile acelea cumplite şi întunecate.


  495. 495
    junghiul:

    # 489

    Am avut un nod-n gât după ce-am citit-o!

    Dar mi-am amintit versurile

    „you gotta keep the devil
    way down in the hole”


  496. 496

    da, valone…
    numa` că ideea unei lumi fără Dumnezeu sau, mai rău, ideea unei lumi guvernate de un Dumnezeu arbitrar, pe mine mă împinge direct în groapa disperării. prefer să nu mă gîndesc prea mult.


  497. 497

    Andreea, nu numai că nu e absent, Dumnezeu este chiar mai omniprezent decît ne putem imagina sau accepta. această omniprezenţă se întinde de la cel mai mic constituent al materiei pînă la graniţele unversului, oricît de îndepărtate ar fi ele.

    iar noi? nu sîntem parte integrantă a universului, cu toată fiinţa noastră, cu conştiinţa, cu gîndurile, cu mintea noastră? dacă există un arbitrar, numai din noi poate veni.


  498. 498
    Costelus:

    Eu am citit pe la vreo 16 ani „Experimentul Pitesti” de Ierunca si mi-a pierit pe loc orice urma de credinta, chiar vaga, daca era pina atunci.

    Cit despre Noul Testament, daca dai la o parte exagerarile (ca invierea) si chestiile politice (Iuda), ramine totusi o carte fascinant de frumoasa.


  499. 499
    Raj lt.rez.:

    Dhomnu 1 chiu, abea acu vazui harticolu dv. Am mai zis parca,,, ca nam timpu fizi necesar pt. cetire si postari. Nici fizicu nu prea ma avantajeaza… Miemi place la periveghe ca se mananca si se bea moca, chipurile ca si lu raposatu ii placea. Dar daca raposatei ii placea sa se futa, scuzati expresia, acu tre sa ne futem la priveghi ? Io crez ca nu se cade…


  500. 500
    Raj lt.rez.:

    Domnu 1q, cu dv. vorbesc…


  501. 501
    Raj lt.rez.:

    Alo, dhomnu 1Q…


  502. 502
    Raj lt.rez.:

    Ce manere !


  503. 503
    Raj lt.rez.:

    Vorbeste un om, un cititor dal dv., nu de contoar. Nu rage un bou. Sau mai stiu eu…


  504. 504
    Raj lt.rez.:

    poate dra Val, Dna Nora, Andreea or vrea sa vorbeasca cu mine. Dna Nasta, nu, cai uratica. Ii neagra ca reacu…


  505. 505

  506. 506
    Raj lt.rez.:

    Si eu peici. Sarumana. Maine, pana luni la pranz, nu-s disponibil. Asa ca,,, cautati pe altu…


  507. 507
    Costelus:

    Teologie??? Cum asa, ti s-au aprins calciiele dupa vreun popa misto? 🙂 As fi curios ce se studiaza acolo. Cum sa nu platesti impozit? Cum sa sfintesti masini, tancuri, rachete, dracu stie ce, numai bani pentru Domnu’ sa iasa? Cum sa cununi copii de 10 ani? Cum sa faci spovedanii la microfon?


  508. 508
    Nora:

    Se trezi şi Costeluş. Costeluş, mamă, eu cred că se studiază, nu glumă, la teologie. Ştiu, tu ai senzaţia că, dacă ai citit „Biblia pentru copii”, eşti doxă.

    Câtă antipatie aş avea eu pentru BOR, sunt curioasă de unde ai scos cununia la 10 ani. Că eu ştiu că nici pe mine nu mă cunună fără să fac dovada că am trecut mai întâi pe la primărie.


  509. 509
    Nora:

    Se studiază în sensul că există nişte cursuri foarte serioase, materie greoaie. Că acum unii trec fluierând, asta e altă poveste.


  510. 510
    Costelus:

    Se studiaza, da, repetarea mecanica e o componenta esentiala a fanatismului. Pina nu pui studentul sa repete de 1000 de ori ca celelalte religii sint secte, nu-i intra in cap boului!

    Despre cununie, depinde cit esti dispusa sa platesti. Au fost cazuri in care popii au oficiat cununii intre copii de 12 ani.


  511. 511
    Costelus:

    Chisica ce mai face?


  512. 512

    Am fost la Amour. trist, trist, trist. iar Trintignant e extraordinar.


  513. 513

    -- Am fost la Amour!

    -- Am fost la Paris!

    -- Am fost un dobitoc!


  514. 514
    Costelus:

    Nu ai fost, ci esti. 😀

    Eu mi-am tras acu’ mai bine de o saptamina un film de mi l-a recomandat Andreea si n-am avut timp sa-l vad pina acum. Am si uitat cum se cheama.


  515. 515

    10 pula mea de cotoi spăşit! hodâârrrr!


  516. 516
    Edle:

    Costelus, Amores Perros. E un film care chiar merita vazut. Eu l-am vizionat acum cateva zile si inca ma mai… bantuie.


  517. 517
    Edle:

    Trist, trist. Apasator. Mie mi-a placut ea foarte mult.


  518. 518

    Costelan ar trebui dus la filmul „Sodomizar Gatos”.


  519. 519

    480.

    Juvina aia care scotea fum pe nas, trebuie sa fie Nora. Căci cam asta ete. O soparla fumatoare care se viseaza dragoneasa.


  520. 520

  521. 521
    Nora:

    Ce te mai alinţi, Goco. Biroul ăla arată a birou de om al Renaşterii transpus în zilele noastre. Or, ştim bine că tu nu eşti ăla. Ăia iubeau omul, nu-l flagelau. Plus că are şi Sărutul lui Klimt pe undeva pe acolo, iar tu eşti alergic la fericirea şi frumuseţea altora. Îţi apar eczeme la aşa manifestări indecente. Neah, locul tipic ţie e grota.

    Ce-ar fi să îţi impui singur o regulă de bun-simţ, şi anume să apari mai spre seară? E dizgraţios să-ţi vânturi duhoarea dimineaţa pe aici. Hm, ce zici? Poţi?


  522. 522
    Nora:

    Şi nu, nu eşti vrednic nici măcar să goleşti scrumiera şopârlei. 😆


  523. 523
    Edle:

    Merci, Nora. L-am inteles un pic mai bine pe Haneke.


  524. 524
    Nora:

    Mi-a plăcut cum personalitatea regizorului, aşa cum e percepută de jurnalist, se „pupă” cu filmele lui. Aşa mi l-am imaginat şi eu. Al dracu’ de incomod. E dezamăgitor când citesc interviuri cu regizori care-mi plac şi care dau răspunsuri formale, convenţionale, de parcă ar fi pr-işti.


  525. 525

    Ca sa vorbesti despre toate minunatiile care apar in animatia aia s-ar chema teza de doctorat. Iar ca sa-ti amenajezi aievea un asa birou, ar trebui salariul pe doua vieti. Zic eu.


  526. 526
    Edle:

    Da. Mi-a placut cum a incheiat jurnalistul: „…it’s easier to watch Haneke’s films, harrowing as they are, than to meet the man who made them.” 😀


  527. 527

  528. 528

    eu am o oarecare reţinere la filmele lui Haneke, nu mă grăbesc să le văd. nu e singurul pe lista asta. mă rog, nu le judec în niciun fel operele, nu le contest valoarea, dar pur şi simplu nu mi se lipesc de suflet. 🙂

    mie oricum îmi lipsesc instrumentele criticii de artă, n-am la îndemînă decît inima. uite ce spunea Kant: (iar Kant? 🙄 )

    Arta nu doreşte reprezentarea unui lucru frumos, ci frumoasa reprezentare a unui lucru.


  529. 529

    valone, de data asta e mult mai blînd cu oamenii. filmul ăsta e altfel.


  530. 530

    poate o să-l văd cîndva, Andreea. 🙂 problema cu flimele, cărţile, este alta. sînt prea multe, trebuie să alegem. cel puţin la cărţi, cînd mă gîndesc la cîte mi-au scăpat din lipsă de timp, cîte apar mereu şi eu nici habar n-am de ele, cînd ştiu că mi-ar trebui o mie de vieţi să „diger” doar ce s-a creat pînă acum, mai ales că nu doar arta „produce” permanent, m-apucă disperarea. aşa că mă multumesc cu ce mai pigulesc şi eu de ici, de colo. 🙂


  531. 531
    Ana:

    Bună ziua.

    Goco are dreptate: sunt un monstru. Am văzut Amour aseară. Nu m-a mişcat nici măcar un milimetru. Valoare artistică, da. O realizare intelectualistă de excepţie. Însă nu m-a atins nicăieri, cu absolut nimic, doar m-a luat de gât şi m-a înjugat, să-i stau în cadru. Şi-am stat fără să crâcnesc, nu m-am speriat, nu m-am emoţionat fiindcă am trecut prin asta. Am stat să-l văd pe Haneke cum se produce până la capăt. Apoi, am stat până la două noaptea, să mă storc, să văd de ce dracu’ n-am simţit nimic. Zici c-am stors piatră seacă. Zid. Obligatoriu, îl voi revedea.


  532. 532

    Voi aveti nevoie de un text si nu are cine sa vi-l scrie. Altadata nu va mai rog. Acum e momentul.


  533. 533
    Nora:

    Pentru mine, regizori ca Haneke operează ca un soi de orgasm foarte special. Nu bântuie nici măcar prin proximitatea zonelor „erogene”, alea pe care le ştim ca atare din practică (fiecare se defineşte şi ca o sumă de sensibilităţi, ca o înşiruire de perechi de stimuli-receptori, „eu reacţionez când asupra mea se exercită cutare acţiune”), dar te pocnesc de nu te vezi. Şi de-asta îmi plac. Pentru că neagă statistica „emoţională”.

    Apoi, vin întrebările. Este bătrânul din Amour un erou sau un monstru (vă amintiţi că, la un moment dat, ea însăşi foloseşte cuvântul ăsta referindu-se la el)?


  534. 534
    Ana:

    Scrie-l şi postăm împreună.


  535. 535
    Ana:

    Păi, îţi spusei: impresionant din punctul de vedere al realizării artistice. Nu m-a pocnit cu altceva deloc.


  536. 536
    Nora:

    Cu ce altceva voiai să te pocnească?


  537. 537
    Ana:

    Habar nu am, dar, recunosc, voiam ceva. Altceva, în afara vârfurilor artistice. Eu, de la tine şi de la Igraine, am înţeles că am a mă aştepta la ceva şi nu l-am aflat. Repet, voi revedea filmul.


  538. 538

    mie mi s-a părut cumplit de emoţionant. şi asta, fără să vărs vreo lacrimă.


  539. 539
    Nora:

    Şi mie la fel, Andreea. Emoţie de calitate superioară. 😀 Pe uscat. 😀

    Când mai bocesc, la alte filme, ştiu exact de ce o fac. Şi-n capul meu, îi spun regizorului „ştii că atingi toate butoanele corecte. Eşti cumplit de cuminte, o ştim amândoi, dar voi simula surpriza de dragul efortului tău.”. Cam cum i-ai spune unuia care te curtează folosind replici rezonabil de inteligente şi complimente, la fel, rezonabile. Nici prea-prea, ca să nu fie de prost-gust, nici foarte-foarte, ca să nu fie sforăitor. Un „agăţător” corect.

    Ei, Haneke nu face aşa. Nu e „corect”.


  540. 540
    Nora:

    Ana, s-ar putea să faci o confuzie. Eu n-am vărsat şuvoaie de lacrimi, ci altcineva, persoana care mi-a trimis mie sms şi m-a avertizat spunându-mi că ar fi bine să nu-l văd la cinema prima oară. Chestiune care m-a mirat şi pe mine, după ce-am văzut filmul.


  541. 541
    Nora:

    Sper să nu te superi, dar chiar nu-mi doresc texte semnate (şi) de Goco aici. Nu vreau să mă leg la cap fără să mă doară.


  542. 542
    Ana:

    N-am zis nimic despre şuvoaie de lacrimi. Emoţie zero. De nicio calitate.

    Bine. Nu mă supăr. N-am de ce. N-am priceput partea cu ..(şi) de Goco…, dar am înţeles că nu doreşti.


  543. 543
    Nora:

    (Si) de Goco, adica text la 4 maini.


  544. 544
    Ana:

    Nu, nici nu m-am gândit la text la 4 mâini, nici nu ştiu despre ce vrea să scrie, ci la găzduire, adică să-i postez eu textul, dar răspunsul tău mi-a fost clar.


  545. 545

    Nici eu nu ma supar. Am zis la nimereala. Ana are totusi un suflet de cresti. Nora e pagana si rea.


  546. 546

    Miluiti-va de „cresti” si mai dati-i „n”-ul de care are nevoie.


  547. 547
    Ana:

    Goco,

    Suflet de tigru am, da’ şi de dragon. Iar Nora? Nu rea, inimaginabil de rea, nici iarba nu creşte în faţa ochilor ei, nu mai zic de boabele de fasole.

    Hai, mă…

    😆 😆 😆


  548. 548
    Ana:

    Doamne, nu! 😆 Eu chiar aşa am citit: de creşti. Aşa-mi place.


  549. 549

    Sincer de tot, chiar nu ma asteptam la tine Ana sa fii asa de amabila. S-a notat.


  550. 550

    Am facut literatura involuntar. Doar asa sa-mi iasa si mie ceva.


  551. 551
    Ana:

    Să-mi pui o pilă la judecată, rogu-te. 😉


  552. 552
    junghiul:

    O săptămână grea!

    Pot să vă ofer ceva? O ciocolată, o bere?

    http://www.sagres.pt/sagrespretachocolate/#/homepage


  553. 553
    junghiul:

    Filme?

    Ador senzațiile tari și moi!

    http://vimeo.com/26156757


  554. 554

    Ha, am vazut si eu amourul vostru. Pai voi va jucati cu puţa-n ţărnă pe cand incercam eu sa vad Funny Games. Am facut mai multe incercari dar n-am reusit sa-l vad cap-coada niciodata. Nu-s sigur ca asa pe bucati l-am vazut tot. L-am lasat o vreme crezand ca voi fi vreodata destul de fara ocupatie sau destul e ticnit. Apoi l-am sters cu un fel de scarba. Pe atunci nu stiam ca Honecher asta e asa mare regizor, futu-l in gura pe el, pe tot neamul lui si pe toti mortii mamii lui.


  555. 555

    Citesc mai sus mai cu atentie si aud ca Nora a avut orgasm in organe extraerogene. O fi vorba de urechi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *