Pomană

 

Ai comentat la priveghi şi nu comentezi alintat la compuneri pomană? Ha! Destrăbălează-te cuviincios, doar eşti pribeag călător pe drumuri discrete, setate secrete de suflete vii.

Priveghiul ţinut de pomană rămâne-n cenuşa uitării, în negura fire, ca orice text împuşcat. Cădere… de calciu, mortar smuls sclerotic, din plăci betonate rahitic, precar.

Blocul, pe blog, e înalt…; nimeni nu vrea să facă vreun salt în neant. Frica-i imensă, pricep virtuala măsură cum că, litera nu-i frunza din aer ce cade lină, hoinar. Totu-i nimic marinat. Uf! de-adrenalină am uitat!

________

Hai, măăă, să picurăm apa de foc în praful narcotic, sub masă, pe jos. Să facem gogoşi din dârele ude ce vor da viaţă din viaţă cu moartea pe moarte călcând. Pomana-i plăcerea ce trece-n durerea de mamă… Un ciclu perpetuu. Aş zice că-i dar. De aici sar, că poate nu-s clar; n-am nicio fărâmă de har… De habar, nici vorbă! Pomana-i pomană din străbuni dată să vindece-o rană cu hrană, în ceruri ofrandă primită! Transfer liminal.

Dar nu-i… nimic, putem să credem orice. Eu cred în copilul care viaţa-mi joacă distrat, ce uită să vină la masă şi riscă să fie certat. Trăiește prin mine subtil, Mario stări, emoţii virile…

Pomana se-aşterne-n castroane de lut pe faţa de masă, pe-un câmp pixelat de hârtie curată şi albă; şi popa nu vine…  Cred c-a uitat. Dacă da, e mare păcat… Am glumit! Pot fi iertat? Am zis cu păcat…

Ai dreptate, nu e drept, poate a venit, apoi a plecat! Are multe slăbiciuni, nu-i prea cumpătat…

Înc-un păcat… Iertare! Sunt margini duale, de stimuli externi…

Cumplit accident sau sinucidere? Ce să fie oare? Omor involuntar prin nepăsare?

Sinuciderea poate fi boală. E cancer de gând. Asta mi-a venit în minte, mâncând îmbătat din pomana de spirit… Ciudat! Cred că am visat în gând… că somnul m-adoarme în veci. Primeam noi baterii. Option – Save – Start. Coroane de vorbe-mpletite din jerbe păreri,… împărtășite dureri, sunt date pomană, tradiții împinse cu țuica pe gât, cu nesaţ. You lost! Ah! Play again… Yes!

Mâncarea e bună, iar foamea de viaţă îneacă-n salivă poveşti şi bucăţi de idei ancestrale; din lingura dulce, lemnul pe limbă se varsă, iar gustu-i de varză. Mâncată încet, cu verde ardei, în ceruri de guri simţim arsura de flăcări şi-n inimă spirit de zmei.

Sindromul mâinii străine m-apasă pe taste să tacdracu, iar mintea străină-mi dictează cuvinte ţesute-n bordeiul sărac mobilat, din capul satului limitat de cuvinte străine în duh; şi trag ofticat de belciugele prinse în zidul retoric. Pentru efortul depus primesc un platou cu pomana-n cuvinte-colivă, tastate c-un deget de grâu, prin buze şoptite mărunt. Culeg de deasupra bomboane-bulină tăvălite prin zahărul pudră, făinos, atent să nu-mi scape pomana pe jos primită în ceasuri de taină, c-un gest sobru, uman, generos. Ar fi trist, pen’ c-aş fi înţeles, cu totul pe dos.

Copilul mai joacă un level primar din jocul setat alandala, cu sarcini modeste, trecând abil spre reiteratul final – game over-play again? Yes/No-. Din level în level mă pierde, apoi îmi dă viaţă iar … metaforic şi ilar.

O singură frică mă fierbe ca laptele sărit pe margini de oală, opărit, uscat rapid, apoi ars, înnegrit:

Să nu trăiesc de pomană! Să nu joace prost jucătorul… Să stea bine cu nervii! Să nu apese pe… Noooooo…

Vorbesc de pomană, ba mai mult, scriu acest text şi comentez, mai târziu… desigur, de pomană…

Sursă foto: telegrafuldeprahova.ro.

831 comentarii la “Pomană


  1. 1
    Nora:

    Play again? Yes.

    Mai craşează uneori, dar în general merge bine. Unii au nevoie de altă placă video.


  2. 2
    1Q:

    🙂 Nu știu, nu cunosc, nu comentez.
    Pe mine m-aleargă copilul..


  3. 3

  4. 4
    Ana:

    Hmm… 🙄


  5. 5

  6. 6

  7. 7

  8. 8
    1Q:

    Nimic. Un „E” scurt pt un Hmmm… 🙄 luuuuuuung..


  9. 9

  10. 10
    Ana:

    Micule,

    Încă nu ştiu cum să iau textul: mi se-nvălmăşesc mai multe atitudini. Stăi niţel, să se mai limpezească.


  11. 11
    1Q:

    Uf! (în gând)

    Mică,
    E text tip puzzle.. Sudoku. Dificultate medie.


  12. 12
    alexa:

    diatribă apocaliptică


  13. 13
    1Q:

    Ce era mai importantă: atitudinea sau aptitudinea?

    Am ceva altitudine.. nu știu ce fac: cad sau zbor? habar n-am, văd io când ajung pe pământ..


  14. 14
    Nora:

    Alexaaaa, te-ai întors! Data viitoare nu mai vin la pomană, aşa să ştii!


  15. 15
    1Q:

    E..
    Fără violență!


  16. 16
    1Q:

    A venit să mă-nghesuie la pomană!


  17. 17
    Ana:

    Olamicu,

    N-am zis că nu l-am priceput, ci doar că nu mi-e clar cum să mă poziţionez faţă de dânsul.


  18. 18

  19. 19
    1Q:

    Am vrut să fie 12D, mică! Da` cre` c-oi reuși să ajung la un level 13D, mai confortabil…


  20. 20

  21. 21
    1Q:

    e..

    Vine omu`, stă oleacă..apoi pleacă! na..

    Vă pup printre levăle..


  22. 22

  23. 23

  24. 24
    Nora:

    Somnoroase păsărele,(…) noapte bună! 😀


  25. 25
    Costelus:

    Asa devreme?


  26. 26
    junghiul:

    Grow up, dude!


  27. 27
    Jaco Pastorul:

    Junghiule, multumesc, datorita tie, am avut brusc, o revelatie, si anume, ca artistii din muzica se impart in doua mari categorii, cei care fac muzica si cei care se folosesc de muzica pentru a transmite diferite mesaje sau pentru a face pur si simplu bani. Sigur, granitele nu sunt f bine demarcate asa ca, pe alocuri, intre cele doua categorii, mai exista si zone gri.


  28. 28

    nu există revelaţii lente…


  29. 29
    Nora:

    Merge careva la One Billion Rising mâine? Sau aveţi program de Valentine’s? 😀


  30. 30

    eu nu, Nora. tu? 🙄

    hai la cafea. dacă ajungeţi la ea: 😀


  31. 31
    Nora:

    Val_oneeeeeee! Mă ameţeşti!

    Da, mă duc. Sunt două flash-mob-uri, unul la AFI, altul la Biblioteca Naţională, cu tango argentinian. La cel de la Bibliotecă participă şi instructorii de tango de la Tango Tangent şi Monica Petrică (balerină la Opera). Măcar pentru dans să vină lumea…


  32. 32
    Jaco Pastorul:

    Majoritatea revelatiilor sunt lente, in fiecare zi realizezi putinul cu care imbatranesti, entuziasmul care se topeste si el treptat, energiile care ti se scurg picatura cu picatura.


  33. 33

    aia nu e revelaţie, ci autocompătimire. smiorcăială prin colţurile propriei existenţe.


  34. 34
    Jaco Pastorul:

    Eh, ca sa vezi, revelatia zilei e ca nu mai am nici cel putin energia necesara sa ma iau la harta cu tine! Cica, smiorcaiala…


  35. 35
    Nora:

    Revelaţie e când te pocneşte. 😀 Nu eşti pocnit, nu e revelaţie. 😀


  36. 36

    revelaţie e cînd simţi propria palmă involuntară peste frunte. cu cît mai puternică, cu atît mai clară e revelaţia. 😆 ideal ar fi ca în acel moment să nu ţii nimic în mînă. 🙄


  37. 37
    Ana:

    😆 😆 😆

    Val,

    Nu trăim într-o lume ideală. Eu am mereu ceva în mâini sau pe degete şi doaaaareeeee…


  38. 38

    auch! ai şi tu grijă, Ana. 🙄


  39. 39
    Ana:

    Da, şi revelaţiile nu mă slăbesc deloc. 😆


  40. 40

    da. revelaţia nu vine tiptil.


  41. 41
    Ana:

    Primii o recomandare de filme:

    1. Kelin, al lui Ermek Tursunov, 2009;

    http://www.tvcok.ru/film/nevestka-2.html

    2. Urga, al lui Nikita Mihalkov, 1991.


  42. 42

  43. 43

    vseo! cînd le vreţi? 🙄

    mă rog, acum am doar Kelin şi pare că merită.


  44. 44
    Ana:

    Mie mi-ar plăcea să le am pe vineri. 🙂 Mulţumesc.

    Se pare că în linkul ăla sunt comori. Eu am încredere mare în cel care mi-a recomandat filmele şi linkul. Cu el am bătut Cinemateca la începutul anilor ’90, uneori de mai multe ori pe zi. 😉


  45. 45
    Ana:

    Andreea,

    Unde-i problema?


  46. 46
    1Q:

    Vă salut, cu umilă plecăciune!

    Ziceți „Bodaprosté!” celui care vă împărtășește din coliva lui sonoră.


  47. 47

    Ana, ok. rămîne doar problema subtitrării, mă tem că nu s-a obosit nimeni să-l traducă.

    Andreea, le vrei şi tu? cine mai vrea? 🙄


  48. 48

    1Qle, umilinţa nu ţi-e primită. nu ţie. 🙂


  49. 49
    Ana:

    Val,

    Înţeleg că filmul nu e vorbit. 😉


  50. 50

    ce drac de problemă să fie?! nu ştiu o boabă de rusă. 🙂


  51. 51
    Ana:

    N-auzi că nu vorbeşte nimeni în film? 🙂


  52. 52

    mda, dar precum bine ştiţi, eu am chef să mă documentez înainte. şi nu poci, acolo unde ai dat tu linkul. mă uit ca mîţu-n calendar şi mă frustrez dracu’! 🙂


  53. 53
    1Q:

    Îuliuuu!
    Frigurosu` e zoofilolog..


  54. 54

  55. 55
    Ana:

    E, nu mă sparii eu, găseşti tu unde să te documentezi. 🙂


  56. 56

  57. 57
    1Q:

    Val:
    10Q veri maci! 😉 nu-mi permit!


  58. 58

    aşa, drăguţă, mersi. 🙂


  59. 59
    Ana:

    Io sau Nora? 🙄


  60. 60

    toată lumea!
    să trăiască!
    ura!!!
    🙂


  61. 61
    Ana:

    Hmm… i-a venit billionu’ muzii.


  62. 62
    1Q:

    andreea:
    Toată lumea să trăiască ura? 🙄


  63. 63

  64. 64

    aţi citit asta?
    http://www.humanitas.ro/files/tome/cover/978-973-689-437-4.jpg?1331312649

    e tare. şi eu de obicei strîmb din nas la scriitoare…

    (ăla io, ăla io…)


  65. 65
    Nora:

    N-am citit, Andreea, nimic de ea.

    Cum adică „de obicei strâmb din nas”? Aşa, din principiu? Sau cum vine asta?


  66. 66
    Ana:

    Fir-ar! Am citit acum vreo cinci ani o carte de ea, dar nu-mi amintesc numele, oricum, apărută în aceeaşi colecţie. Pe asta, nu.


  67. 67

    da, măi, sînt o cititoare cam… misogină, recunosc, nu e frumos, dar ce să fac??! nici o scriitoare nu m-a făcut să leşin de plăcere, aşa cum s-a întîmplat cu, să zicem, 20-30 de scriitori bărbaţi. aşa că am idei preconcepute, să-mi fie ruşine. dar tot mai încerc, nu mă dau bătută.

    deci, cînd descopăr o scriitură feminină solidă şi rotundă, mă bucur chiar mai tare.


  68. 68
    Ana:

    Andreea,

    M-ai omorât cu asta. Nu-mi revin. Adică de la femei ai aşteptări mai mici decât de la bărbaţi. Cu asta porneşti tu. Dă-mi două palme, te rog.


  69. 69
    Nora:

    Aham. Dacă tot eşti la rusoaice contemporane, fii milostivă şi dă-i o şansă şi Tatianei Tolstaia cu „Zâtul”. E o distopie foarte „bărbătească”.


  70. 70
    1Q:

    Io citesc o carte de vreo 3 săptămani, 5 zile și pașpice ore. Când o deschid și dau s-o citesc, până descopăr unde am rămas, pleapele mi se lasă obloane, literele prind viață și-o iau la fuga în sus și-n jos, la dreapta și la stânga, casc vitejește și nu știu cum se face că mereu adorm și găsesc cartea pe jos la aceeași pagină. Am și uitat cum se numește..


  71. 71

    :mrgreen: ce-mi place cum vă enervaţi… 😆


  72. 72

    o să o caut, Nora.


  73. 73
    Nora:

    Eu nu mă mai enervez. Am văzut seminţele astea împrăştiate şi încolţite, sub diverse moduri, la multe femei. 😀 Eu îi spun, în limbaj semi-academic :P, sindromul fascinaţiei pulii. M-am confruntat cu el sub mai multe forme, de la cele mai banale (nu merg acolo pentru că nu merge niciun bărbat. Nu mă entuziasmează activităţile care nu includ cel puţin o pereche de coaie) până la cele mai complexe (aşa, ca la Andreea :P).Pe acolo, prin voi, e o bucăţică ce crede că ăia şi-au înmuiat peniţa în spermă când au scris.

    1Q: fă un efort. 😀


  74. 74
    Ana:

    Ptiu, drace! Eşti sadică. Acu’ mi să luminară minţile, înţeleg mai mult decât mi-ar fi trebuit, da’ nu-i rău deloc. 😀


  75. 75
    Nora:

    Andreea, cred că o am. Sunt fată de treabă şi ţi-o împrumut deşi eşti o misogină nemernică. 😀


  76. 76
    Ana:

    Nora,

    Partea academică e aia cu sindromu’ sau ailaltă? 🙄


  77. 77

    😆 😆 😆
    nu mai poooooot…

    hai că m-aţi înveselit, am fost cam neagră zilele astea.


  78. 78
    Nora:

    Ana: 😆 Na, alege şi tu!

    Aaa, şi a nu se înţelege că fascinaţia asta se soldează cu sex sau că există intenţia de aşa ceva. Pur şi simplu, sunt femei pentru care „e bine să -- e preferabil să” fie şi-un bărbat pe acolo, pe undeva, prin vreun ungher. Cât de palid, cât de amărât. Dar să fie! (ca atunci când îţi iei tampoane în geantă deşi ştii clar că nu se apropie zilele cu pricina). 😀 Scuzaţi brutalitatea figurilor de stil.


  79. 79

    ete, na! parcă lumea nu se mai poate învîrti în lipsa unui ax. 🙄


  80. 80

    cît mai palid şi mai amărît, Nora? aşa, ca termen de comparaţie? 🙄


  81. 81

    unchiule, tu ai sindromul frînt-exploatato-suprasolicitatului. ştiu şi eu cum e ăsta.


  82. 82
    1Q:

    Îmi tremură pomana-n mâini. Am nervi!


  83. 83
    Jaco Pastorul:

    Asta da motiv de lupta pentru feministe, emanciparea femeii in arta! In muzica, compozitie, aranjamente, orchestratii, femeile sunt ca si inexistente.


  84. 84
    Nora:

    Val_one: n-am zis „cât mai”, am zis „cât de”. 😀


  85. 85
    Nora:

    Jaco, te-am citit şi dincolo. Ce-ar fi să laşi tu feministele să lupte pentru ce consideră ele că e necesar şi să nu le mai „reglementezi” şi lor obiectivele?


  86. 86
    1Q:

    E, andreea, așa o fi!
    Sunt io mai firav, așea.. piu, piu! mă dărâmă și propria umbră.


  87. 87
    Nora:

    1Q: ce făcui? 🙄


  88. 88

    Nora, Ana, vă liniştesc dacă vă spun că în adîncul sufleţelului meu sînt convinsă că femeia e o operă mai reuşită decît bărbatul? 🙂


  89. 89

    tot aia e, Nora. un exponat. 😆


  90. 90

    78.

    Exact. Cum il asteapta soparla pe pedofil. Sa fie acolo unu’ cat de prost, dar sa fie.


  91. 91

    pe mine de ce m-ai omis, Nora? 🙄

    şi eu cred la fel. nu cred, ştiu.

    mai rămîne varianta că tu ştii că ştiu. 🙂


  92. 92
    Nora:

    Andreea, Val_one: 😆

    Iote, să vă povestesc o chestie. Joi seara am nimerit (din greşeală oarecum) într-un bar cu o ceată. De vreo 8-10 bărbaţi. Doar pe doi îi ştiam, restul erau cunoştinţe, amici de-ai lor. Am fost vreme de vreo două-trei ceasuri singura femeie de la masă. Am priceput că joia era ziua tradiţională de ieşit „între băieţi” a grupului. Mai toţi aveau pe acasă ori soţii, ori iubite. Unul dintre ei mi s-a confesat şi mi-a spus că iubita lui e tare supărată din pricina acestor ieşiri. L-am întrebat dacă nu iese şi ea „cu fetele” sau dacă nu-şi face program. A zis că nu şi că nu pricepe nici el de ce. Eu ştiam de ce. Din pricina sindromului. Dar nu i-am spus şi lui.

    Una peste alta, seara mi-a lăsat un gust amar. Oamenii ăia (nu toţi, dar majoritatea) se purtau de parcă în restul săptămânii stăteau într-o cuşcă, iar în alea câteva ore aveau permis de fluturat hormoni prin baruri. Când am plecat, i-am lăsat dansând în grup şi chiuind către solista bandului.


  93. 93
    Costelus:

    Un accesoriu, ma, nu un exponat. 🙂


  94. 94
    1Q:

    Nora:
    Mă cheamă Bujorel.. (blushing)


  95. 95
    Nora:

    Eu? De unde te-am omis, Val_one? 🙄


  96. 96
    Ana:

    Andreea,

    Sunt proaspăt revelată, în consecinţă – foarte liniştită. Oamenii nu sunt opere, cu sau fără ghilimele, cursive sau altfel de marcaje.

    Eeeeee… că abia acu’ m-apucă dracii. 😆


  97. 97
    Ana:

    Costeluş,

    Tacidracu’! 😆

    Definiţia mea e asta şi vreau Pullitzer pe ea: accesoriul nu e accesoriu, ci accent definitoriu. 😉 Dac-o preiei, să mă citezi cu ghilimele. 😀


  98. 98

    da’ cum să le zic, Ana, făcături?!! 😆


  99. 99
    Ana:

    Faceri, femeie, nu făcături. Ptiu, belea! 😆


  100. 100

    eu am vorbit frumos, artistic şi tu mă iei aşa, ginecologic

    😆


  101. 101
    Ana:

    Vezi, iar mi-aminteşti de vorba socrului meu, la un botez unde-am fost împreună: Vrei să faci copil? Facă-l-ai! Da’ să ai cu ce să-l creşti.

    Facerile sunt creaţii, fumeie, nu expulzii. Mă tâmpeşti azi.

    Da’ Seva pe unde umblă? 🙄 Că mi-e dor de ea.


  102. 102
    1Q:

    Miss andreelor! 🙂


  103. 103
    Jaco Pastorul:

    Niste obraznicaturi rasfatate nu reprezinta feminismul. Feministe au fost Ioana D’arc, Marie Curie, Agatha Christie, Joni Mitchell si multe, multe alte femei care prin munca, curaj si talent au servit cauza feminina intr-un mod discret dar eficient. Voi va bateti joc de feminism, confundati mentalitatea adolescentului rebel cu feminismul.


  104. 104
    Ana:

    Olamicu,

    Fii atent cum vorbeşti cu mă-ta şi cu prietenele ei, că jar mănânci! 😈


  105. 105
    1Q:

    Plec o tură prin vecini că sunt nervos..


  106. 106
    Costelus:

    Nu facaturi, maimute. Aici sint de acord ca femeia e mai reusita. 😀


  107. 107
    Nora:

    Jaco, sincer, eşti atât de obtuz încât nu-mi vine să-mi bat capul cu poziţia ta. Discret, ha! Discret, auzi! 😆 Obrăznicături!


  108. 108
    1Q:

    Da` ce păcatele mele făcui, mică?
    Ă ?


  109. 109

    cu toţii ştim că există triunghiuri obtuzunghice şi triunghiuri ascuţitunghice.


  110. 110
    Costelus:

    Obraznicaturi nebatute suficient!


  111. 111
    1Q:

    Jarul e hrana gloabelor..


  112. 112

    mie îmi place foarte tare triunghiul echilateral.


  113. 113
    Costelus:

    mie capu’ patrat.


  114. 114
    1Q:

    Taica mereu îmi zicea:
    -- `ca-l-ar ticu pe el de cârlan!
    Și mica cică-s gloabă..
    E clar: Am nevoie de jar!


  115. 115
    Ana:

    Olamicu,

    Păi, răspunsul văz că-l înghesuişi în întrebare. 😉

    Nora,

    Ia, la colţ! Ţi-ai cam luat-o-n cap.

    Andreea,

    Io nu ştiam, că mi-s proastă, da’-ngâmfată.

    Costeluş,

    Mai inoveazădracu’ şi tu, că m-am săturat de meniuri cu maimuţe. A, văd că eşti şi narcisist. 😆


  116. 116

    faptul că medianele, bisectoarele şi înălţimile coincid mă linişteşte teribil.


  117. 117

    femeia e mai muţă decît bărbatul. ce nu e clar? 🙄


  118. 118
    Ana:

    Olamicu,

    Jar ţi-am dat în loc de lapte şi erai destul de voinicel. Jar cu cereale ai mâncat toată copilăria ta.


  119. 119
    1Q:

    Intru-ntr-un tunel și pierd semnalu`..
    Vă pup ceremonios!


  120. 120
    Costelus:

    mai muta pe dracu!


  121. 121

    ca să nu mai vorbim de mediatoare…


  122. 122

    triunghiul echilateral e idealul, superlativul, muză. dar şi celelalte triunghiuri sînt la fel de stabile. importantă este existenţa tuturor celor trei laturi, nu lungimea lor. 🙂

    da, mediatoarea e cea mai importantă 😉


  123. 123
    Jaco Pastorul:

    Eu nu sunt deloc „obtuz”, am cea mai deschisa minte posibila, dar cand ma lovesc de tampenii crase, debitate de niste tinere fara pic de experienta de viata, binenteles ca sufar.
    Si mai sufar pentru ca stiu ca oricat as incerca sa va conving de contrariu, ar fi in zadar, ca singura metoda de a afla adevarul e sa iti traiesti propriile experiente, experiente care dor, pentru ca numai din suferinta inveti ceva.

    Pana cand o sa va traiti viata, devenind mame, ingramadite de griji si responsabilitati, realizand ca unui copil trebuie sa ii cultivi prudenta si nu curajul, n-aveti de cat sa va purtati razboaiele de catifea, dansand si umplandu-va de iluzia ca o sa schimbati lumea in bine, cand in realitate nici nu aveti ochi sa vedeti cat de rau ii faceti!

    Violenta nu trebuie impartita in doua, ea este ceva de care intreaga omenire trebuie sa scape, barbati si femei laolalta. Prin atitudinea asta idioata nu faceti decat sa va pozitionati singure in postura de victime si sa dati apa la moara celor care va violenteaza.

    Cel putin, poate o sa invatati sa dansati tango.


  124. 124
    Costelus:

    Jaco, ce-ai mai? Lasa-le sa invete sa danseze! Daca s-ar mai sui pe mese ar fi chiar mai bine!


  125. 125
    Nora:

    N-ai priceput nimic, Jaco. Iar eu sunt aşa sătulă încât, repet, nu mă voi obosi să combat nimic.

    Ai emis o frază care mi-a dat măsura „deschiderii tale”. Când ai spus că alea sunt victimele feminismului. Nu ale ignoranţei, nu ale violenţei, nu ale înapoierii. Ci ale feminismului! Tu predici femeilor să meargă „pe burtă”. De-aia nu le suporţi „obrăzniciile”, de-aia nu le suporţi militantismul. Că le vrei închise în casă. Din prudenţă, cum dracu’ altfel. Big news: ca femeile să ajungă muzicieni (că tot te frământa grija lor), ca femeile să aibă un parcurs asemănător bărbaţilor, ca femeile să ajungă ORICE trebuie să iasă din casă! (vezi că asta e o metaforă) Nimeni nu poate recomanda claustrarea, izolarea, marginalizarea în numele prudenţei!

    Toate poziţiile tale legate de aceste subiecte le găsesc retrograde şi jignitoare. Punct.


  126. 126
    Nora:

    Costeluş, tu chiar nu ştii când e de glumă şi când, nu.

    Ia şi behăie dacă mai poţi. Că poate nu ştii despre ce se vorbeşte.

    Da, nu se rezolvă prin dans. Dar mişcările astea contribuie la creşterea awarenessului.


  127. 127
    Jaco Pastorul:

    Stii ce, nu te mai aventura sa-mi ghicesti nivelul de intelegere. Nu esti chiar de loc in masura sa o faci.
    Tu nu esti in stare sa intelegi cat de multe pricep eu. Iar grosolaniile care zac in mintea ta, nu mi le atribui mie, nu-mi apartin.
    Tu esti specialista in jigniri, nu eu.


  128. 128
    Nora:

    Ciudate şi bolnave reacţii trezeşte o mişcare cu un mesaj pozitiv, până la urmă.

    Ce dracu’ e în neregulă cu voi, oameni buni?


  129. 129

    într-o lume în care nu una, nu o sută sau o mie, ci sute de milioane de femei trăiesc sub spectrul violenţei de orice fel încă de la naştere doar pentru că s-au născut femei nicio acţiune sau mişcare nu e prea mult. dimpotrivă, pînă acum s-a putut face mult prea puţin, nu contează din ce cauze, e mult prea puţin.


  130. 130
    Jaco Pastorul:

    Mie nu-mi place deloc, in calitate de parinte, sa-mi invatati fata ca e normal sa calatoresca singura, cu autostopul, prin Turcia asiatica, imbracata in mireasa. Pricepi? Si nici tie nu o sa-ti convina chestia asta, cand o sa fii mama.


  131. 131
    Nora:

    Jaco, no shit. Tu n-ai de unde să ştii cum percep eu, ca femeie, „minunatele tale învăţături”! De altfel, învăţăturile astea se propagă de milenii. Nu eşti primul care le testează. Şi uite ce bine o ducem şi cât de eficiente sunt!

    Mai bine, zi-mi iar cum am avut eu „interese ascunse” în chestiunea mediatorilor. (asta că tot ai pomenit de jigniri. Tot tu!)


  132. 132
    Jaco Pastorul:

    Valone, de la tine aveam asteptari. Nici tu nu pricepi ca violenta e ceva la nivel global, uman, barbatii sunt tratati cu violenta mai dihai decat femeile, si ei la randul lor o transmit mai departe. Violenta trebuie vindecata de la radacina, nu pe bucati. De ce razboaie? E o intreaga cultura a violentei in lume, care nu tine de sex.


  133. 133
    Jaco Pastorul:

    Reciteste ce-ai scris si lasa-ma in pace. Tu singura ti-ai dat arama pe fata.


  134. 134
    Nora:

    Aia zic şi eu, Val_one. Şi mi se pare uimitor cum invitaţia de a propaga un mesaj benefic întâmpină atâta rezistenţă. Zici că au fost invitaţi să vândă droguri copiilor!


  135. 135

    Jaco, de undeva trebuia început. dacă aşteptăm ca natura umană să se schimbe de la sine, s-ar putea să treacă sute de generaţii.


  136. 136
    Jaco Pastorul:

    Tu, inainte de a fi femeie, esti OM, nu uita asta, si rostul tau e sa ataci raul la radacina. Viziunea voastra ca femei, este extrem de ingusta si nu ajuta omenirea in ansamblu de nici un fel. Din contra, mentine cele doua false tabere, barbati vs femei.


  137. 137
    Nora:

    Jaco, 😆 😆

    Cred că ai face bine să nu mi te mai adresezi. Ţine cont că mă abţin.


  138. 138
    Jaco Pastorul:

    Ce „invataturi”??? Vrei sa experimentezi pe spinarea copiiilor tai?


  139. 139
    Jaco Pastorul:

    Da, ai si tupeu, ce sa spun. Tu mi te-ai adresat prima, altfel, nu te-as fi bagat in seama. Ai face bine sa nu te abtii, da-ti drumul, stiu prea bine de ce esti in stare, si chiar nu-mi mai pasa…


  140. 140
    Nora:

    Nu am ce vorbi cu tine, ţi-am zis.


  141. 141
    Costelus:

    Mai N, problema e ca tu nu-ti dai seama ca eu glumesc. 😀


  142. 142
    Costelus:

    Jaco, cind la alegerile din SUA din 2012 inca se mai discuta despre avort si „legitimate rape”, e clar ca inca mai e o problema uriasa.


  143. 143
    Jaco Pastorul:

    Se pare ca ai.

    „Jaco, te-am citit şi dincolo. Ce-ar fi să laşi tu feministele să lupte pentru ce consideră ele că e necesar şi să nu le mai “reglementezi” şi lor obiectivele?”


  144. 144
    Nora:

    Ba îmi dau seama, Costeluş. Dar e interesant că un eveniment cu un mesaj împotriva violenţei trezeşte în capul tău imagini cu femei dansând pe mese. Deh, fiecare cu asocierile lui.

    Jaco, ia du-te tu mai sus. Eu am întrebat dacă vine cineva la One Billion Rising, apoi, zdrang!, tu (ca din întâmplare, ce să spun), cu ce ar trebui să facă feministele şi ce nu. A se scuti.


  145. 145
    Costelus:

    Jaco, eu ma gindesc ca fara sufragetele alea isterice, poate si acum femeile ar fi fost trecute pe buletinele de identitate ale barbatilor. La rubrica „proprietati”.


  146. 146
    Costelus:

    Asta e, daca eu tot timpul am in cap femei dansind pe mese. 😀


  147. 147
    Nora:

    Se recomandă duşuri reci. Multiple, zilnic.


  148. 148
    Costelus:

    Singurel? Nu!


  149. 149
    Jaco Pastorul:

    Defineste „mai sus”! E un soi de pm?

    Iti dai cam multa importanta, sa stii. Eu faceam o legatura intre articolul de pe pandoras si afirmatia Andreei referitoare la femeile scriitoare. Nici nu stiam ce e aia Billion Rising..

    Costelus, zau mai? Asa era bunica ta, pe buletinul bunicului? Eu inteleg ca vrei sa dai bine, dar nu te agita prea tare, am impresia ca vrei sa cuceresti un bunker cu o lopatica de plastic.


  150. 150
    Costelus:

    N, tu umbli cu spray paralizant in geanta?


  151. 151
    Seva Tudose:

    Bună ziua ori bună seara mai întâi ! Fusei cam bolnavă dar nici pe dracu* nu am ! O mică pneumonie cu medicamente care te fac să dormi 16 ore din 24 m-a pus la pat !

    Și voi aici vorbiți de pomană,colivă,prohod,ce mai,m-am speriat ! Mai vorbiți aici de femei,feministe,avort,viol
    ..vai mie 🙄

    taman acum când am terminat o carte care m-a alimentat cu gaz peste flăcările d-abia stinse ale sufletului meu !
    M-a trezit din monotonie de aș vrea să strâng pe cine de gât ! Cartea se numește:

    „Princess Sultana`s Daughters” de Jean Sasson ! Viața reală a unei prințese din Arabia Saudită…fiind prințesă din naștere,căsătoria fiind pecetluită de când avea 10 ani…dar actul sexual ceva mai târziu…

    fiind martoră cum o rubedenie care avea 4 neveste și o droaie de copii,EL pleca în Yemen prin deșerturi printre beduini săraci care își vindeau fetele de la 10/11 ani fie ptr.căsătoria aceluia ce plătea mai gros…

    ori „tatăl” accepta/vindea virgina/fiica ptr. chiar o căsătorie „mut`a”…„marriage of pleasure or temporary marriage” adică o căsătorie temporară,doar ptr. o săptămână de orgii sexuale,apoi era trimisă înapoi la părinți cu ceva aur și o punguță de bani 😥

    negociind să îi ajungă banii până când o altă fetiță de 7 ani va ajunge la 10/11/12 ani și poate fi bună de sex !
    O poveste uluitoare a unei vieți reale, o adevărată prințesă, Sultana și prințul Kareem din Arabia Saudită !

    Unde în Coran se spune: ”you are permited to seek out wives with your health,indecorous conduct,but not fornication,but give them a reward for what you have enjoyed of them in keeping with your promise” 😥


  152. 152
    Nora:

    Nu, Costeluş. Am spus deja. Am avut o tentativă, prin tinereţe. Mi s-a părut periculos pentru mine, în primul rând. 😀

    Seva: mă bucur să te revăd. Bine că ţi-a trecut, nu e de glumă cu pneumoniile. Cum te-ai pricopsit cu ea?


  153. 153
    Costelus:

    Jaco, daca vrei sa stii bunica mea a luat nenumarate batai de la bunicu’ (cind asta era beat, adica zilnic). Cind nu mai putea, bunica sarea pe geam si pleca o zi de acasa. Nebunu’ atunci se ducea prin sat sa bata ce prindea. La 140 de kile si 190 asta insemna cam tot.

    L-a iubit insa tare mult …


  154. 154
    Costelus:

    Prin tinerete? 😀 Babo! 😀


  155. 155
    Nora:

    Păi, da.

    Ei, Costeluş, exagerezi tu cu bunica. Sunt sigură că şi-o căuta. Era imprudentă, umbla îmbrăcată cine ştie cum… Îl provoca, ce să mai!


  156. 156
    Costelus:

    Am mers acu vreo saptamina prin munti cu niste mosneguti, de vreo 70-80 de ani. Ii stiu de anu’ trecut, m-am bucurat sa ii revad. Spuneau ca pentru ei e timp cistigat…


  157. 157
    Seva Tudose:

    Nora,

    la început gripă și strănuturi,nasul smoircăia,acum frig acum f.cald,transpiram și am făcut febră,gata pneumonia !

    și că vorbiți de bunică,mda…bunicul muncea din zori în seară,dar atunci când se oprea la mat,și venea pe trei cărări,era roșu la față(porecla lui în sat era câine roșu) o tot bătea pe bunica…până când într-o zi i-am spus a doua zi pe trezie…

    auzi tataie,ce-ar fi dacă ți-aș trage și eu acum un pumn în nas,ți-ar conveni ? 🙄 să nu mai dai în mamaia !
    Apoi la vecini spunea: eu nu mai dau în „a mea” că îmi este frică de nepoata mea de la București,a zis că mă bate 😆


  158. 158

    bine, toate bune şi frumoase, dar pe ăştia, bieţii, cine-i ajută? 🙄


  159. 159
    Nora:

    Seva, bine că ţi-a ştiut de frică. 😀


  160. 160
    Nora:

    Val_one: eu nu neg violenţa asupra bărbaţilor, nici nu râd de ea. Probabil şi acolo există nişte bariere, datorate tot stereotipiilor: bărbaţi cărora le e teamă să depună plângere, să-şi spună oful de teamă că vor părea… femei. 🙁


  161. 161
    Jaco Pastorul:

    Valone, problema violentei trebuie rezolvata global, nu pe bucati. Violenta barbatilor este transmisa, ori de-acasa, ori de pe strada, ori din armata. E o stare de violenta generala. Cum poti sa rezolvi doar violenta asupra femeii??? De cele mai multe ori, femeile sunt cele violente, nu neaparat fizic.


  162. 162

    Jaco, la nivel global, planetar adică, nu ştiu cum se poate rezolva, din moment ce mai există destule culturi unde femeia este considerată din naştere o fiinţă inferioară bărbatului. pe mine asta mă preocupă cel mai mult. chiar şi la noi mai există asemenea reminiscenţe. cu alea am eu ce am aici, la noi acasă.


  163. 163
    Seva Tudose:

    Val_one,Nora,Jaco,

    violența a fost,este,va fi întotdeauna,stă în genele oamenilor,fie femei ori bărbați !

    uite la Investigation Dicovery…cazuri reale,nu filme !
    http://www.youtube.com/watch?v=7zptMGzXXuE


  164. 164

    Seva, chiar dacă stă în gene, prin educaţie, prin influenţele mediului şi societăţii încă din copilărie violenţa poate fi inhibată, la fel ca şi alte instincte primare. asta ne deosebeşte de animale, totuşi.


  165. 165
    Nora:

    Val_one: chestiunea avorturilor selective practicate pe scară largă în ţări precum China şi India oferă imaginea dezastrului. Fetele nu sunt dorite pentru că sunt… fete. Ce să mai spui după aşa ceva? Asta dă specificitatea violenţei împotriva femeilor. Ea începe dinainte ca fiinţa să se nască.


  166. 166
    Nora:

    Iar aici găsesc asemănarea cu rasismul. Aşa cum trebuie combătut rasismul, trebuie luptat şi împotriva tipului acestuia foarte „special” de violenţă.


  167. 167
    Seva Tudose:

    Val_one

    nu neapărat,Val…educația nu duce la inhibare,vezi tu fie bărbat ori femeie,crimele mai toate cazurile 80% au fost la persoane cu educație mai mult decât medie,cu „bachelor”chiar „master”avocați,politicieni,comercianți,mafioți cu facultate,profesori…soții de„meserie”ptr.averea lor,fie soțul ptr.asigurarea pe viață a soției…

    decât acei cu 4/8 clase ori o școală profesională,nimeni nu spune că sunt crime stupide ptr.un telefon,câteva sute de dolari,ori alte nimicuri,dar predomină cei cu „materie cenușie” la un clasament simplu.


  168. 168

    Seva, educaţia e mai mult decît simpla şcolarizare, indiferent la ce nivel ar ajunge. 🙂


  169. 169
    Seva Tudose:

    Val,

    și de câte ori nu întâlnești cazuri/crime unde nici nu te
    gândeai cu mintea, că boss-ul de la Inspectorat este făptașul,că un fost polițist să fie criminalul soției sale,că doctorul violând paciente,profesorul omorând studenta cu care a făcut sex și el este cunoscut,faimos și studenta e gravidă…o omoară…

    și sutele de crime ale prostituatelor…de ce ?

    TR.CĂ EI ȘTIU,FĂPTAȘII CĂ SUNT DEȘTEPȚI ȘI CRED CĂ POT INDUCE ÎN EROARE,SISTEMUL,LITERA LEGII…GO AWAY WITH CRIME 😉


  170. 170
    Costelus:

    Jaco, si atunci daca violenta nu poate fi rezolvata la nivel global, asta e, nu putem face nimic, tre’ sa ne impacam cu ideea.


  171. 171
    Seva Tudose:

    Val,

    cum adică „educația” este mai mult decât simpla școlarizare :roll:(cazul celor cu 4/8 clase ori școală profesională)

    …stai ce vrei să spui 🙄 că educația despre violență merge mai departe la facultate/tăți/colegii ? Cine ia asemenea clase mai ales la o facultate particulară,unde plătești bani grei ori fie ea de Stat,să fi învățat despre violența domestică ori de altă natură 🙄


  172. 172
    Costelus:

    Educatie, Seva, nu inseamna niste cursuri facute la vreo facultate. Mediul are si el o influenta uriasa.


  173. 173
    Costelus:

    Dar oricum, cele mai multe crime sint in Africa si America Latina, in tari unde educatia e mai mult decit precara. Asa ca o corelatie trebuie sa fie pe undeva. Ca mai sint si exceptii, asta-i altceva.


  174. 174

  175. 175
    Daria:

    recomand:
    spălarea cu sare de mare. dacă este prea grunjoasă, atunci piatra ponce
    curățarea venelor cu sârmă ghimpată, apoi injectare de oțet de mere pentru eliminarea radicalilor liberi, în cantitate nu prea mare, că duce la otrăvire
    picături în ochi cu suc de lămâie și apă distilată
    odihnă într-un pat cu baldachin
    dietă cu cereale încolțite și multe lichide

    nu promit că vindecă dependențele


  176. 176
    Seva Tudose:

    Costeluș#172

    „mediul are și el o influență” păi te contrazici singur,tu dai exemple Africa și America Latină a fi locurile cu cea mai înalte/multe,procentaj al crimelor ??

    păi acolo ei nu pot „educa copii nici în școli primare” darmite „societatea” care trebuie să le asigure acest drept fundamental la minimă educație…ce să mai zici ???

    cum dracului„mediul îi va educa ptr. a inhiba instinctele la violeță și crimă” când ei sunt copii străzilor,savanelor,deltelor,deșerturilor,orașelor,suburbiile metropolelor și victime a proxeneților indiferent că sunt FETIȚE ORI BĂIEȚEI 🙄


  177. 177
    Seva Tudose:

    Costeluș

    Ce mediu pot asigura copiilor,viitorilor adulți,societatea în exemplul tău(Africa,America Latină) ? Mediu propice al analfabetismului ? Ce percepție poate avea un copil crescut într-un MEDIU VICIIOS ?

    deci mai întâi educația din sânul familiei,apoi cea din școli primare,liceu…numai așa un copil percepe,făcând o diferență,dar când el a văzut: NUMAI VIOLENȚĂ ÎN MEDIU ȘI ÎN SOCIETATEA RESTRĂNSĂ DIN JURUL LUI/EI,CUM SĂ ÎNȚELEAGĂ DIFERENȚA ?


  178. 178
    Nora:

    Păi, vezi, Seva? De-aia e nevoie de educaţie, ca mediul să se cureţe şi copiii să se dezvolte în adulţi zdraveni la cap. 😀 Şi da, educaţia nu înseamnă numai şcolarizare. Poţi să ai trei doctorate, să fii doldora de prejudecăţi şi să-ţi baţi nevasta pentru că na!, eşti gelos şi nu te poţi abţine.


  179. 179
    Nora:

    Costeluş, mai mult decât crimele mă interesează violenţa care devine normă, e încurajată prin cutume sau care e scuzabilă din punct de vedere social. Aia e boala grea şi e mult mai perfidă. Pentru că, de multe ori, codul penal e neputincios în faţa ei. Pe scurt, mentalităţile. Când o femeie e agresată pe stradă, violată, bătută de soţ, nu e vinovat doar agresorul direct. Ci întreaga societate care tolerează şi, prin anumite atitudini, chiar încurajează astfel de acte.
    Acum pricepi de ce nu mă hlizesc eu la un anumit tip de glume? Pentru că le încadrez într-un tablou mai larg, unul nefast.
    Nu ai fost tu singurul care, când a auzit de One Billion Rising, a hăhăit şi a întrebat „Dansează dezbrăcate?”. Am tot auzit genul ăsta de reacţii.


  180. 180

    dacă ne uităm pe hartă, puţine sînt ţările unde femeia este tratată cît de cît apropiat de statutul cuvenit, chiar dacă instituţional nu mai este discriminată. societăţile umane, oricît de evoluate, tot mai poartă nişte rămăşiţe retrograde.

    mentalităţile de care spui tu, Nora, dispar foarte greu, de multe ori chiar şi femeile au partea lor de vină complăcîndu-se şi trecîndu-le cu vederea.


  181. 181
    Costelus:

    Stiu, nu trebuie sa-mi dai explicatii, uneori imi place sa fac glume timpite. De fapt, eu gindesc taman contrariul.


  182. 182
    Costelus:

    Daca stau bine si ma gindesc val_one, cam peste tot exista o urma de discriminare. De ce nu ar putea, de exemplu, sa fie preoti femei?


  183. 183
    Nora:

    Val_one, când eşti crescută cu ideea că eşti inferioară, când vezi că-n casă bărbatul e şef, iar femeia e subordonată, când îţi creezi un tipar de relaţie nesănătos, vei propaga la rândul tău aceeaşi mentalitate. Poate se va mai atenua, prin educaţie, prin experienţe personale. Dar eu tot cred că majoritar suntem crescute pentru a fi sclave. Ne uitam la Django şi apoi, a venit vorba despre sclavie. Un prieten nu înţelegea cum de a fost posibil fenomenul ăla. Cum câţiva oameni cu puşti controlau sute de sclavi pe moşii. Cum de nu se revoltau. Cred că, pe undeva, sunt aceleaşi mecanisme.
    Problema cu femeia agresată care se complace nu se reduce la înfruntarea unui singur om, ci a unui întreg sistem. De-aia cred eu că protestele şi evenimentele de felul ăsta au rolul lor: pentru ca femeia aia să vadă că sistemul începe să mişte. Palid, e adevărat. Dar tot e ceva. Să vadă că matriţa în care a fost aşezată nu e una normală şi că poate şi are dreptul să spere la mai mult. Oricum, fiinţa agresată pleacă la drum cu un handicap. E pusă în situaţia de a participa la o cursă, numai că ea, spre deosebire de agresor, are un picior rupt şi n-are nici bani de pantofi de alergat.


  184. 184
    Nastasia:

    Nu ştiu dacă s-au făcut studii despre tipologia bărbaţilor care-s violenţi cu femeile. Educaţi-needucaţi, şcoliţi-neşcoliţi, ceva trebuie să-i unească şi să-i definească. N-aş vrea să vină vreun alde Butoi să-mi traducă pe psihologiceşte din înţelepciunea boborului, care zice că „femeia nebătută e ca moara neferecată”, ori „femeii nu trebuie să-i spui de ce o baţi, că ştie ea de ce” şi alte cretinisme de felui ăsta. Pe Ana o bătea şi Vasile Baciu, tac-su, şi Ionu’ Glanetaşului, bărbatu-său. Cred că ei aveau o problemă, nu biata Ană.


  185. 185
    Nora:

    Costeluş, cum de ce? Păi, religia însăşi este instrument de discriminare pentru femeie. Cu scuzele de rigoare pentru credincioasele de pe site, eu nu pricep cum poţi respecta o doctrină, o dogmă şi instituţiile aferente ei care-ţi spun, direct şi făţiş, că eşti inferioară.

    Aşa că eu nici nu le-nţeleg pe femeile care vor să fie preotese sau mai ştiu eu ce. Cum să servesc unei cauze care nu dă doi bani pe mine? În aceeaşi notă, nu-nţeleg nici cuplurile gay care vor căsătorie religioasă. Cum să ceri aprobarea din partea unora care te condamnă din start?


  186. 186
    Nora:

    Nastasia, Butoi nu traduce. El spune direct. Sunt violate „leliţele balcanice”, ce, n-ai auzit?

    Iar uneori, chiar aici, am senzaţia că n-a trecut o clipă de la Ion încoace. Că suntem tot acolo, că fondul e tot ăla.


  187. 187
    Costelus:

    Poate unele femei ar vrea sa-i slujeasca lui Dumnezau, nu unei cauze timpite inventate de oameni dornici de putere.


  188. 188
    Nora:

    După mine, ultimul loc în care ar trebui să se îndrepte cel care vrea să slujească lui Dumnezeu e biserica. Dar na, asta-s doar eu. 😀

    Tot nu pricep de ce ai cere legitimare din partea unui sistem de gândire care te desfiinţează ca fiinţă. Că ştii tu, Costeluş, popii nu spun ce spun de la ei din cap. Spun din cărţile sfinte. Adicătelea asta ar trebui să facă şi o femeie. Inclusiv să-şi îndemne suratele la supuşenie. Ei, asta mi s-ar părea de-a dreptul paradoxal. Religiile monoteiste sunt religii ale bărbaţilor, pentru bărbaţi. Să nu ne minţim, zic eu. 😀


  189. 189
    Costelus:

    … din cartile sfinte care au fost scrise de alti popi.

    Eu as fi curios sa aflu ce-a impins-o pe Ana sa faca Teologia.


  190. 190
    Costelus:

    „ultimul loc în care ar trebui să se îndrepte cel care vrea să slujească lui Dumnezeu e biserica”

    Da, din pacate asa e, daca ai ceva credinta, n-ai ce cauta intr-o biserica…


  191. 191
    Nora:

    Nu, nu. Nu transforma asta într-un postulat. Sunt oameni credincioşi, care văd petele de pe ziduri, dar tot cred în misiunea de coeziune a pereţilor. Eu, dar repet, asta e doar părerea mea şi e a unui om care se uită la fenomen din afară, cred că zidurile sunt putrede cu totul. Repet, asta e doar părerea mea.


  192. 192
    Nora:

    Gee, Costeluş. Până şi eu aş face acum teologia dacă aş avea timp. E firesc să te preocupe unul din „stâlpii lumii”, iar studiul trebuie să fie fascinant. Dar cred că m-ar da ăia afară din primul an.


  193. 193
    Costelus:

    Pai e si a mea, de mult. N-am calcat in biserica de mai mult de 3-4 ori, incluzind botezul aici, si bineinteles ca n-am mers de bunavoie.

    V-am spus ca am avut in familie un popa securist? Facea spovedanii cu microfon.


  194. 194
    Costelus:

    Tu ai auzit de coursera, nu?


  195. 195
    Nora:

    Şi ce dacă e şi a ta. Asta n-o face adevăr absolut.
    Da, am auzit. Lasă, că de cursuri şi materiale nu duc lipsă. Pe mine mă interesează interacţiunea. Asta e mişto la mediul universitar, ăla în carne şi oase. Nu sunt o entuziastă a învăţatului de unul singur, fără confruntări, fără contact cu alţii.


  196. 196
    Costelus:

    a, tu daca nu te certi, nu intelegi? 😀

    Nici nu stii cit de mult mi-a lipsit asta intodeauna…


  197. 197
    Nora:

    Ceartă, competiţie, stimulente, fixare, autotestare, multe avantaje, Costeluş. 😀


  198. 198

    Bai ce kkt e blogul asta. Nici makr tampeniile nu mai sunt asa spectaculoase ca altadata, sa iasa de-o bula, de-o lema. Nimic. Creiere spalate.


  199. 199

  200. 200
    Seva Tudose:

    Costeluș#182

    „să fie preoți femei” prima preot-femeie,apostol-femeie, nu a fost Maria Magdalena din timpul lui Iisus Cristos ?

    http://www.womenpriests.org/magdala/bedouell.asp

    și uite câte sunt…Joyce Meyer,Paula White…


  201. 201
    Seva Tudose:

    Edle,bună !


  202. 202

  203. 203
    Seva Tudose:

    One Billion Rising pe 14 Februarie 2013 !

    http://www.youtube.com/watch?v=YuzhecUtmuo


  204. 204
    Jaco Pastorul:

    „Când o femeie e agresată pe stradă, violată, bătută de soţ, nu e vinovat doar agresorul direct. Ci întreaga societate care tolerează şi, prin anumite atitudini, chiar încurajează astfel de acte.”

    Fantastic, ce conceptii retrograde au unii…


  205. 205
    Jaco Pastorul:

    „Cred că ei aveau o problemă, nu biata Ană.”

    Asa, Nastasie, si dupa tine cam ce problema aveau? Erau psihopati, nu? Asta e modul unilateral si neproductiv de a vedea problema violentei. Pai, barbatii sunt niste victime, la randul lor, si ei au fost crescuti de niste mame, intr-un sistem in care violenta era norma. Violenta domestica e de ambele parti, exceptand cazurile patologice, fiecare din parti facand uz de armele din dotare, femeia manifesta un anumit tip de violenta verbala iar barbatul de ce are in plus fata de femeie, adica de forta. Si copiii cresc in acest mediu.

    Cum poti sa izolezi de violenta doar o anumita parte a societatii, si anume femeile, pana nu distrugi sursa violentei, adica sistemul?


  206. 206
    Nastasia:

    Jaco, nu ştiu dacă orice exces comportamental e psihopatie, dar chiar în regulă nu este, indiferent de unde se trage. Că a crescut copilul cu mama care urlă şi tata care o pocneşte? Nu-i suficient, nu toţi copiii crescuţi astfel repetă modelul. Nu ştiu. Sistemul tot e construit pe dominare-supunere, cum dracu’ îl distrugi? Şi femeile sunt sistemic mai vulnerabile din cauza acelui sinistru „femeia să se teamă de bărbat”. Brr!


  207. 207
    Jaco Pastorul:

    Stii cum il distrugi? Piesa cu piesa. Te rupi de biserica, schimbi sistemul de educatie, imbunatatesti sistemul judiciar (aici, medierea e parte benefica a schimbarii, pentru ca stinge conflictele pe cale amiabila), si nu in ultimul rand, incerci sa primenesti clasa politica, de la care pleaca o buna parte din rau.

    Cat despre femei, nu stiu sigur daca sunt „sistemic” mai vulnerabile, pana una alta, femeile sunt niste supravietuitoare, mult mai bine adaptate decat barbatul, speranta de viata fiind mai ridicata decat la barbati.

    http://ro.stiri.yahoo.com/oscar-pistorius-atletul-f%C4%83r%C4%83-picioare-%C5%9Fi-%C3%AEmpu%C5%9Fcat-mortal-073721432--spt.html

    neaparat interzicerea armelor de foc.


  208. 208
    Nastasia:

    Piesă cu piesă? Şi dacă se regenerează? Matriţa trebuie distrusă.


  209. 209

    dacă tu chiar crezi că biserica îndeamnă la violenţă, eşti zuz. are ea alte probleme, dar nu asta.


  210. 210
    Jaco Pastorul:

    Toate razboaiele din ultimii 2000 de ani s-au dus cu crucea in fata.
    Si aici era vorba de conditia umila a femeii, din perspectiva crestina. O pozitie care genereaza violenta.


  211. 211

    i-auzi!
    toate, toate…


  212. 212
    Nastasia:

    Condiţia femeii n-a devenit, cred, umilă numai din perspectiva creştine. Aşa, la repezeală, îmi vine în minte Ifigenia, pe care tac-su a promis s-o jertfească întru scăparea propriei piei, Andromeda, legată de stâncă s-o halească monstrul, Danae, băgată-n ladă cu copil cu tot, pedepsită tot de tată, văduvele hinduse prăjite de vii dimpreună cu hoitul „tovarăşului de viaţă”, feţii de sex feminin avortaţi prin unele părţi -- ecograful să trăiască! Şi câte şi mai câte.


  213. 213

    de asta nici nu m-am mai obosit să zic nimic, Nastasia.
    e prea bine ştiut faptul că prin creştinism femeia a fost împinsă în sus, puternic. numa cine n-are ochi de văzut nu vede asta.

    nu mă interesează prostiile alea cu neintrat în biserică cînd eşti la ciclu, sau mai ştiu eu ce. mă lasă rece. da, discursul e ca eu să ascult de bărbat, ŞI EL SĂ MĂ IUBEASCĂ PE MINE. mie mi se pare suficient de mulţumitoare ca indicaţie de viaţă. dacă nu mă iubeşte, nu o să-l mai ascult.


  214. 214
    Nora:

    Andreea, păi, tocmai aici e buboiul. Iubirea nu se poate impune. Ce poruncă e aia să-ţi iubeşti femeia? Pe când ascultarea… hehe!


  215. 215

    ei, Nora, da. aici e buboiul. dacă l-ai luat de bărbat, fără ca să ştii că te iubeşte, atunci trebe să te speli cu el pe cap. cu bărbatul, zic.


  216. 216
    Nastasia:

    Cu neintratul în biserică sau la Athos n-am treabă. Cu ascultarea, da. Dacă-i mai prost ca mine?


  217. 217

    de ce l-ai luat, dacă e mai prost ca tine?


  218. 218
    Vio:

    Cand m-am casatorit,preotul a zis:barbatul sa iubeasca femeia,iar aceasta sa se Supuna barbatului asa cum biserica se supune domnului.sa se supuna si sa se teama de barbaaaaaat!!! 🙂


  219. 219
    Nastasia:

    Andreea, şi dacă n-ai ales tu? Că ţi l-a ales tata, că ştie el mai bine.


  220. 220

    atunci e o mare porcărie şi nu mai e nimic valabil, Nastasia.


  221. 221
    Nora:

    No shit! Şi cum ştii tu sigur-sigur? Ai vreun aparat? Îţi dă popa unul? Se face vreun test adn? Primeşti şi vreun certificat de garanţie că nu se strică iubirea după un an, doi, cinci, cincizeci?

    Ce înseamnă să te speli cu el pe cap? Să strângi din dinţi, în ascultare? Că e vina ta că nu te-ai priceput să alegi mai bine? Ăsta e modul în care a împins creştinismul femeia în sus? Ăsta şi miile de femei arse ca vrăjitoare în evul mediu? De ce dracu’ vrăjitorii erau mult mai rari? Cine să fie de vină pentru demonizarea asta e femeii?


  222. 222
    Nastasia:

    Teama de ele.


  223. 223
    Nora:

    Ştiu, Vio. De câte ori am asistat la o cununie religioasă, s-a ridicat părul pe mine la bucăţile alea.


  224. 224

    nu, Nora,
    există divorţ. există şi popi care-ţi spun -- dacă le povesteşti ce probleme ai, şi ele sînt grave -- să divorţezi.

    eu zic că măcar la început să pleci sigur şi optimist la drum. atît cît se poate.


  225. 225
    Nora:

    Mie începutul în sine mi se pare putred. Femeia e plasată direct într-o poziţie vulnerabilă. Ea trebuie să asculte de bărbat, iar el, ce nobil şi ce vag, s-o iubească. Ea e plasată pe o poziţie vulnerabilă, de dependenţă.
    Iar popii ăia sunt puţini. Biserica se uită totuşi câş la femeile divorţate.


  226. 226
    Nora:

    10. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!
    11. Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia.

    Epistola către Corinteni.


  227. 227

    bine că ai pus şi codiţa aia…


  228. 228

    dacă tu crezi că e nobil şi vag s-o iubească, ce mai putem discuta?!

    acolo e tot.
    vrei să spui că nu e măsurabil?
    şi de cînd ce nu e măsurabil e neesenţial?


  229. 229
    Nora:

    Andreea, nu se poate impune iubirea. Despre asta e vorba. N-am spus că nu e esenţial. Nesupunerea se poate dovedi, dar neiubirea cum o dovedeşti?
    Să presupunem că te duci la duhovnic şi-i spui că vrei să divorţezi. Că el nu te mai iubeşte. Posibil să te întrebe „te bate”, „a comis adulter” etc. Lucruri foarte concrete. Posibil ca răspunsul să fie „nu” la toate astea. Dar tu tot să simţi răceala între voi şi să te simţi nefericită şi neîmplinită. Ce preot crezi că va aproba divorţul tău pe motive de neiubire şi atât?


  230. 230
    Nastasia:

    Iar mă-ntorc la Ana lui Vasile Baciu. Neascultarea bărbatului-tată şi propria alegere a bărbatului-soţ s-a lăsat cu bătaie de la amândoi. Dacă asculta de tată şi-l lua pe-al lui Bulbuc, scăpa măcar de un rând de bătăi.Dar fericită tot n-ar fi fost, şi nu-s sigură că n-ar fi încasat-o şi de la soţul cel iubitor, când ăla s-ar fi prins că tânjeşte după celălalt.
    Şi bărbatul ce păţeşte dacă nu respectă porunca şi n-o iubeşte? Ia şi el pumni în cap? Sau îl afuriseşte popa?


  231. 231
    Vio:

    Of,au insistat mult parintii sa ne casatorim la biserica,ca noi nu voiam.Inainte de casatorie,am mers la spovedanie si intrebata fiind de pacatele mele,i-am spus ca,dupa regulile religiei,am pacatuit pentru ca am convietuit inainte de casatorie si avem un copil si ca ,dupa mine,copilul si dragostea noastra nu e un pacat,e Ceva frumos.N-a zis nimic…am apreciat asta la el.

    Si apoi depinde ce in seamana sa te iubeasca.Eu trebuie Sa lupt in fiecare zi Sa arat ca nu sunt cu nimic inferioara barbatului meu.Asta cu un barbat deschis la minte,din fericire,si care ma iubeste,asa zice ,cel putin, 🙂 ,dar radacinile educatiei primite acasa sunt foaaaaarte Greu de eliminat.


  232. 232
    Nora:

    Vio, da, asta simt şi eu. Relaţiile cu bărbaţii noştri sunt o luptă continuă. Nu poţi lăsa o clipă garda jos că imediat scoate capul misoginismul de care nici măcar nu sunt conştienţi. Şi e aşa obositor uneori… Iar asta cu bărbaţi educaţi, care ne iubesc, aşa cum zici şi tu.

    Nastasia: dovedeşte că nu respectă porunca. 😀 Maximă perversiune aici.


  233. 233
    Nora:

    de ce l-ai luat, dacă e mai prost ca tine?

    Acum văzui asta. 😆 Andreea, darling, poţi să-l iubeşti pe unul cu un 1Q mai mic. Că poate are alte calităţi. E un om bun sau mai ştiu eu ce. Sau e mai puţin priceput la afaceri, să zicem. Să ne imaginăm că decidem să ne cumpărăm o casă, iar eu găsesc o variantă de creditare mai bună ca a lui. De ce draci să mă supun lui când eu mă pricep mai bine?


  234. 234

    v-am zis mai sus cum interpretez eu povestea aia. nu trebuie să dovedesc nimic nimănui. n-aş simţi nevoia unei aprobări de la bisercă, dacă aş vrea să divorţez. poate doar a unui sfat, dacă aş avea o relaţie specială cu vreun preot.

    dacă sînt zile în care mă simt neiubită, nu mai ascult. fac lucruri pe dos. şi el ştie asta. sînt oglindă, aţi uitat? numai că lucrurile nu sînt aşa, grave şi definitive, ca atunci cînd e vorba de adulter, bătăi şi alte porcării.

    eu nu cred că iubirea moare, Nora. 🙂 eu cred că dacă a fost adevărată, o să sfîrîie ceva în permanenţă acolo.


  235. 235
    Nastasia:

    Noi nu ne-am căsătorit la biserică. Şi nici rebela de mama nu m-a învăţat că trebuie să fiu supusă. Ne-am luat că am crezut că ne iubim. N-a mers, n-am ştiut să ne venim reciproc în întâmpinare, fiecare credea că celălalt e rece şi indiferent. Asta a fost tot, nu s-a pus problema nici de violenţă, nici de dominare-supunere. Şi totuşi, la ceva timp după divorţ, povestind noi, împricinaţii, despre ce n-a mers, el a zis ceva de genul „orice bărbat are tendinţa să domine, şi tu nu suporţi asta”. Ba cred că m-aş supune de bună voie în situaţiile în care raţiunea mea -- atâta câtă o fi -- îmi spune că celălalt are dreptate. Dar necondiţionat, nu.


  236. 236
    Nora:

    Andreea, ştiu că tu nu eşti genul care să ceară aprobarea preotului pentru divorţ. Dar eu nu discutam despre atitudinea unor credincioşi, despre cazuri particulare. Ci de atitudinea instituţiei pentru oile aflate sub păstorirea ei. 😀 Despre lege, care mi se pare strâmbă.


  237. 237
    Nora:

    Ei, eu îmi rezerv dreptul de a nu asculta şi când mă simt iubită. Dacă nu sunt de acord cu el (şi raţiunea îmi spune asta), nu las inima să mă prostească. Sau măcar încerc. 😀


  238. 238
    Ana:

    Bună dimineaţa, copii!

    Toate bune, frumoase şi vesele? 🙂


  239. 239

    aci am o nepotrivire de caracter cu voi, luptăcioaselor. 🙂 eu am căutat, în mod special, unul mai dăştept ca mine. mult mai dăştept, dacă se poate. tocmai pentru că nu am nici un chef de responsabilităţi şi hotărîri şi decizii. asta-s eu. aşa mi s-au potrivit mie lucrurile. nu am încredere oarbă în el, dar încredere destulă cam am. 🙂


  240. 240
    Nora:

    Nu eşti doar tu aşa, Andreea. Sunt multe femei. Mă întreb însă câte fac în mod conştient alegerea asta şi dacă nu cumva unora li se bagă în cap (de societate, mediu, familie) că nu sunt capabile de decizii bune şi hotărâri înţelepte şi că e mai sigur şi mai comod să-şi caute un bărbat care să-şi bată capul cu toate astea. Iar apoi, când bărbatul pleacă, rămân ca nişte infirme în drum şi nu ştiu încotro s-o apuce.


  241. 241
    Nora:

    Bonjour, Ana. 🙂


  242. 242

    neaţa, Ana. 🙂
    eroino! cum navighezi tu, dincolo, printre atei şi nonatei şi reuşeşti să nu le despici ţeasta cu prora vasului… 🙄


  243. 243

    toate bune, frumoase şi vesele. 🙂

    dar viaţa e mai complicată însă. de n-ar fi chimia asta…

    cum se face că în general tot băieţii răi au mai mult succes la femei? de ce tocmai bărbaţii agresivi sînt mai buni cuceritori? 🙄


  244. 244

  245. 245
    Ana:

    No, mă bucur că-mi sunteţi bune, zdravene, dezbătăcioase. Aia-nseamnă că-mi sunteţi muieri tinere, insurgente, cu poftă de viaţă.


  246. 246
    Nora:

    Păi, ai spus-o singură. Chimia. Animalul din noi, masculul alfa, hipotalamusul, hormonii, alea-alea. 😀 Dar şi ideea că femeia e un premiu pentru cel mai bun prădător.


  247. 247

    deci. Nora.
    dacă li se bagă în cap, înseamnă că au un cap în care se poate băga. adică, nu cine ştie ce cap. şi atunci, nu e mai bine să lase pe altul să gîndească? pe bune, acum.

    dacă sînt destul de deştepte ca să ia decizii, şi le şi place asta, atunci nici n-o să fie influenţate prea mult de societate, bla-bla…


  248. 248

    mie îmi plac băieţii buni, valone. parol! 🙂


  249. 249

    ştiu, muză, cum să nu. 🙂 ce-ar fi regula fără excepţii? 🙄


  250. 250
    Nora:

    Andreea, spălatul creierilor şi manipularea n-au nimic în comun cu inteligenţa. Dacă m-aş fi născut într-un alt mediu, izolat, rupt de lume, fără acces la educaţie, într-o familie cu un tată alcoolic şi o mamă supusă, poate că acum aş fi stat cu ochii învineţiţi săptămânal şi cu 5 plozi trăgându-mi de fuste, convinsă că aia e singura cale. Probabil toate femeile din lumea arabă, care rămân pasive la modul în care sunt tratate, or avea toate un IQ sub 60. Deh, n-au cine ştie ce cap dacă sunt convinse că bărbatul e stăpânul lor şi nu partenerul lor.


  251. 251
    Nastasia:

    Andreea, bine le zici tu. Să fie cât mai dăştept, să-şi asume tot, să rezolve problemele, da’ să mă lase şi pe mine să fac pe dăşteapta din când în când. Dacă-i destul de …dăştept, o face. Altfel devine tiran.


  252. 252

    păi uite una dintre probleme, Nora. multe alegeri, dacă nu cele mai multe, sînt făcute cu nasul, în funcţie de nivelul de feromoni degajaţi în mediul înconjurător. 🙂

    iar asta nu e vreo prejudecată, e stabilit ştiinţific. ştiu, e cumplit de prozaic, ca mai toată ştiinţa, de altfel. 🙄


  253. 253
    Nora:

    Da, n-ai cum nega asta. Problema e ce faci după ce se mai duc feromonii ăia. Acolo intervin educaţia şi influenţa mediului.


  254. 254

    spălatul creierilor şi manipularea n-au nimic în comun cu inteligenţa

    🙂

    bravo, Nora. nimic, nimic?! 100%? alb-negru? eşti convinsă? total, total?

    eu sînt convinsă că tu, în situaţia aia, după cîţiva ani, ori beai cucută, ori o dădeai stăpînului. 🙂
    sînt convinsă, da nu 100%.


  255. 255
    Nora:

    Andreea, dacă încep de când eşti mică, din faşă, ai cam degeaba un 1Q uriaş. Nu toate fiinţele asuprite ale lumii ăsteia sunt imbecile, cum insinuezi tu.


  256. 256
    Nora:

    Pun pariu că printre asupritele astea o groază sunt de 10 ori mai deştepte ca mine. Dar nu la fel de norocoase.


  257. 257

    măi, aş vrea să delimităm discuţia. lumea arabă e lumea arabă şi acolo e nenorocire. nu m-am gîndit nici o clipă la femeile de acolo cînd am spus ce am spus. acolo e lume închisă, enclavă, informare aproape zero. nimic nu e valabil. nici nu se pune problema ca femeia să ia vreo decizie, vreodată.

    eu mă refeream la ţărişoara noastră. la româncele noastre, drăguţele. nu e acelaşi lucru. cine te spală pe creier, aici? mama? tata? şcoala? biserica? aici mai mergi pe stradă liberă, te mai uiţi şi tu la ştiri, mai auzi una-alta. chiar crezi că dacă eşti cît de cît o minte mai răsărită, înghiţi ce spun două babe şi popa din sat??!

    ia, că m-am supărat. n-am insinuat deloc ce zici tu acolo. 🙁


  258. 258

    şi am plecat nu de la ochi învineţiţi săptămînal, ci de la luarea de decizii. DECIZII. atît.


  259. 259
    Nora:

    Da, te spală. Toate alea: biserica, mama, tata. Şi prin prezenţa religiei în şcoală, şi şcoala. Mama care spune că „o fată nu face asta”, tata care spune că „nu se cuvine să”, educatoarea care spune că fetiţele se joacă cu păpuşile, iar băieţeii cu lego şi maşinuţe. Nu e musai să te naşti în fundul pământului, există arme mai perfide decât baba şi popa satului. Jocurile de rol care ni se impun din fragedă pruncie. Rozul din camere şi de la hăinuţe. E un sistem complex, cu influenţe din mii de laturi. Fiecare vine şi pune o cărămidă, mai mică sau mai mare. Lumea care spune că, fără un bărbat şi un copil, nu eşti întreagă. Lumea care se uită ciudat la o femeie singură, care iese în oraş să bea ceva sau să mănânce. Media extrem de misogină. Imaginea de obiect sexual, femeia văzută ca bun cu termen de valabilitate. Filmele lui Walt Disney, poveştile care promovează imaginea unei femei ingenue, neputincioase, dar „curată la inimă” şi care blamează şi demonizează femeia cealaltă, aia „rea”, aia care-şi face singură un drum. Şi, bineînţeles, tot prinţul o salvează pe asuprită de maşteră. Asuprita nu se deşteaptă singură niciodată, iar destinul îi este încoronat doar prin nuntă, doar prin uniunea cu bărbatul. Altfel, zbaterile ei n-au niciun sens. Sigur, nu prea mai aflăm ce se-ntâmplă după nuntă.

    Iar situaţia în ţărişoara noastră e departe de a fi roz şi e mai apropiată de lumea arabă decât de state „women-friendly”. Ca exemple de ţări pe care le pot privi ca model, nu pot da decât ţările nordice şi Canada.


  260. 260

    🙄
    ok, ok…

    io renunţ.
    pînă la roz. cu rozul nu mă pot lupta… 🙂


  261. 261

  262. 262
    1Q:

    Hai, bună dimineața, bătăușelor! Ce să vă împărtășească 1Q, azi, la pomana sufletului mort?
    A..
    Stați așea, nu plecați! Că vă zic:
    M-am aplecat spre locul știut, lângă pat, după cartea ce mă aștepta docilă, supusă citirii. Draci! Fără nicio măsură de prevedere, fără premoniții, ..poc! Somnul senilului Ene îmi plesni ceafa sensibilă la variații de intenții și, brusc, am avut o revelație. Se făcea că..
    M-am aplecat spre locul știut, lângă pat, după cartea ce mă aștepta docilă, supusă citirii. Draci! Nu era acolo unde o lăsasem, ci trona pe un colț al noptierei vechi, cojite de timp. O luai de acolo și, în timp ce îi crăcănam coperțile moi, supuse forței fizice, am apucat să citesc autorul și titlul care mă obsedase tot timpul, datorită unui lapsus. Dostoievski -- Mizerabilii, Uh! Îi răsfoiesc grăbit paginile vechi să ajung la colțul îndoit și citesc o singură frază ambiguă, grea, un amestec ideologic și creaționist în stil science ficțion. Dau s-o recitesc și ..buf! o revelație déjà vu mă dă pe spate și adorm în fotoliul fumătorilor de rațiune fără filtru.
    Dușmanul îmi pândea cu atenție bioritmul zilnic gaussian și nu-mi ierta imaginația din realitatea subiectivă. Singura libertate simțită era abandonul din lumea viselor. Îmi învelea subconștientul fără să știe că aveam vise deșucheate cu cartea ce țipa violată de ochii unei minți amorțite de păcate ascunse. Nu puteam să fac chiar orice dar mă liniștea faptul că nu făceam ceea ce nu vroiam să fac, asta oferindu-mi garanția libertății. Deveneam, pe rând, când eroul indus al cărții, când eroul meu preferat sau înviam un altul care le strica, din simplă plăcere, buna desfășurare a acțiunii dată de zeul autor. Când nu vroiam să fiu una din victimele cărții, chiar nu deveneam. Joaca devenea interesantă când toată creația autorului zeu devenea brusc revelația evoluției, a normalului perceput și filtrat de animalul superior ale cărui dotări sunt din ce în ce mai dependente de tehnologia curentă. Ca o pojghiță înlăturată de pe ochiul obosit și îmbătrânit, acțiunea cărții putea fi înțeleasă rapid, decriptată automat dintr-un click de pleoapă.
    -- .. Ce? Mai lasă-mă 5 minute, te rog..
    -- Aoleu! Iar ai dormit dezvelit și chircit pe tableta virtuală. Mi s-a părut că ai și vorbit în somn.. ești f. obosit! Ai avut un coșmar? Ce tot ziceai de violență? Ce e aia, mamă? Iar citești prostii medievale.. Uof! Suntem în mileniul 60, măi, somnorilă, nu uita!


  263. 263

  264. 264
    Nastasia:

    Chiar şi cu prinţul salvator e o problemă. Pe cosânzeană n-a întrebat-o nimeni dacă vrea să plece de la zmeu. Se lăfăia în palat, zmeul părea un tip iubitor şi de treabă, arunca şi buzduganul înainte, să semnalizeze că vine, să n-aibă surprize, ea îi cânta şi-l scărpina să adoarmă..Şi vine Făt-Frumos s-o ia de acolo, că aşa vrea viitorul socru.


  265. 265

    Nora, există şi un revers. tocmai într-un din acele ţări pomenite de tine, Danemarca, s-a ivit necesitatea unui studiu ştiinţific. uite ce-au aflat:

    http://www.romanialibera.ro/stil-de-viata/familie/salariul-sotiei-influenteaza-performantele-din-dormitor-ale-sotului-studiu-293320.html

    nişte pruoşti, bărbaţii ăia… 🙄


  266. 266
    Nora:

    Mda, femeia-trofeu. Cei care înmânează darul ştiu mai bine decât el (darul) ce-i trebuie. E doar un bun care trece de la un stăpân la altul.

    1Q: poftim! Maltratează cărţi în vis! Le supune la împerecheri dubioase, franco-ruseşti. Doamne, unde ajungem?! 😆


  267. 267
    Nora:

    Val_one: nu era nevoie de un studiu ca să aflăm că femeile puternice îi inhibă. 😀


  268. 268

    şi te bucuri? 🙄

    eu cred că nu e deloc funny pe termen lung. 🙂


  269. 269
    1Q:

    Degeaba! Fata tânjea la Doru..
    Taica i-a dat de lucru. -- Ia, ce știi să faci?
    Recuperatorul zilelor noastre. Detectivul.
    Zmeul ar fi fost arestat pentru răpire și sechestrare.
    Sindromul Stockholm era necunoscut..


  270. 270
    Jaco Pastorul:

    Feminism extrem.
    Nora, femeia e diferita fata de barbat? Daca este, e clar ca trebuie sa se manifeste diferit. Cutuma difera de la o cultura la alta, de la o societate la alta, e discutabila, dinamica, supusa progresului, dar niciodata nu va sterge definitiv diferenta dintre un barbat si femeie. Intre barbat si femeie trebuie sa existe o relatie de completare, nicidecum de concurenta.
    Iar o femeie fara copil e un accident al naturii. I-o fi mai bine ei, dar natura avea alte planuri.


  271. 271
    Nora:

    Nu mă bucur, Val_one. Na, ce să zic, mai e de lucru. Îmi pare rău şi de băieţeii cărora li se spune „Fii bărbat! Bărbaţii nu plâng! Bărbaţii nu se văicăresc! De ce eşti aşa mototol? Ce, eşti fată?”. Astea sunt urmările: băieţeii se fac bărbaţi pe care, în loc să-i bucure, îi deprimă succesul soţiei lor.


  272. 272
    Nora:

    Jaco, ţi-am spus să nu mi te mai adresezi. Nu de alta, dar chiar n-ai ce vorbi cu accidente ale naturii.


  273. 273
    1Q:

    Nora:
    Nu ajungem nicăieri. Suntem înfipți în axa cărților..
    Vrei să scapi?
    Nu apela la Quo Vadis.. 🙂


  274. 274
    Jaco Pastorul:

    Cui ma adresez, e o decizie care imi apartine. Este arogant si nepoliticos modul tau de a imi dicta ce sa fac. Pana una alta, ai la dispozitie banarea, asta ca sa duci extremismul la sublim.
    Tot ce poti sa faci, este sa nu-mi raspunzi, asta depinde de tine. Atata timp cat o fac civilizat, pot sa ma adresez cui vreau.


  275. 275
    Jaco Pastorul:

    Si ma adresez tie dintr-un singur motiv, cred in naivitatea mea, ca sub toata platosa de incapatanare catârească, mai exista un sambure de ratiune, care la un moment dat o sa declanseze o reactie la manipularile in care crezi acum. Si mai cred ca poate odata si odata o sa te convingi ca mai exista si barbati cu mintea si cu inima intreaga. Probabil ala o sa fie momentul in care o sa te hoatarasti sa devii mama. E o experienta prin care e pacat sa nu treci.


  276. 276
    Nora:

    Bine. Ai libertatea de a vorbi singur. Beneficiază de ea cu plăcere maximă. Asupra civilizaţiei tale, am motive serioase de îndoială. Nu-mi poţi spune, total nesusţinut de dovezi, că am „interese ascunse” şi că sunt un accident al naturii şi să mai ai pretenţia de a fi considerat un interlocutor civilizat.

    Apropo, dacă e s-o iau aşa, accident al naturii eşti şi tu. Că trebuia să ai până acum vreo 30 de copii. Asta luând în calcul valabilitatea monogamiei. Că dacă nu, trebuia să ai fără număr, fără număr. Natura dixit. A dracu’ natură. Cum dictează ea numai femeilor. Bărbaţii sunt deasupra ei sau cum?


  277. 277
    Nora:

    Există bărbaţi cu mintea şi inima întreagă. Am unul acasă. Şi am mai văzut şi alţii. De unde dracu’ ţi-a venit ţie ideea că eu nu cred în existenţa lor?

    Aaaaa. Că nu vreau să nasc pui. Nu crezi că eşti cam tupeist -- ca să folosesc un eufemism -- să-ţi permiţi astfel de observaţii?

    Oricum, merci pentru comentarii. Nu faci decât să demonstrezi că aveam dreptate. Femeia nu e întreagă până nu-şi plantează prinţul un spermatozoid în ea şi nu naşte. Femeia capătă valoare doar prin nidarea în uter. Bleah!


  278. 278

  279. 279
    Jaco Pastorul:

    Vad ca te macina problema mediatorilor.

    Bun, hai s-o lamurim, ai spus tu cu gura ta ca ai ceva impotriva, citez, „tagmei mediatorilor” ? Ai spus! Ca nu-ti place aceasta categorie profesionala? Ai spus!
    Deci ce om poate spune asa ceva? Sunt doua posibilitati, ori unul batucit la creier (ceea ce nu e cazul) ori unul care are interese opuse acestei meserii. Deci e vorba de o deductie logica, pe baza afirmatiilor tale, nu e nevoie de dovezi materiale.


  280. 280
    Ana:

    Mie-mi place pui.


  281. 281
    Nora:

    Păi, da, pui, Andreea. Nu-s mamifer? Nu m-a blagoslovit natura cu un ovul lunar pe care-l irosesc, accident şi anomalie fiind? Când vorbim de natură, vorbim de pui.

    Jaco, delirează în continuare. Aşteptam nişte scuze de la tine. Văd că insişti în insultă. Să-ţi fie de bine.


  282. 282
    Nora:

    Ana, nici mie nu mi se pare aşa jignitor. 😀 Dar recunosc, l-am folosit intenţionat pentru a sugera apropierea de animalic.


  283. 283
    Jaco Pastorul:

    Ohohoho!

    Auzi, Nora, care crezi ca-i rostul tau dpdv biologic, pe lumea asta? De ce crezi ca te-a lasat Dumnezeu pe lume?

    Feminismul duce la dezagregarea familiei, si la scaderea natalitatii, qed!


  284. 284

    vezi, vezi! recunoaşte… 🙂


  285. 285
    Jaco Pastorul:

    Da? Curios, si eu asteptam.


  286. 286

    aşteptaţi voi mult şi bine…
    ireconciliabililor!


  287. 287
    Jaco Pastorul:

    Nora, numai un om nebun delireaza. Sau cel aflat in transa. Eu nu-s nici asa, nici asa.

    Esti de o agresivitate verbala fantastica. Tocmai tu, ambasadorul nonviolentei la manifestarile dansante!


  288. 288
    Nora:

    Andreea, ce dracu’, aveam un discurs acolo. Mă integram în natură. Ca să nu mai fiu accident şi să-mi împlinesc menirea pe lumea asta. Norma la producţie.


  289. 289
    Nora:

    Nu, Andreea. Eu credeam că n-am priceput eu bine. Mă rog, speram. Acum s-a dovedit iarăşi că am înţeles perfect. Deci, scuzele ar fi de prisos în acest moment oricum. Aşa că nu mai aştept nimic.


  290. 290
    Nastasia:

    Rost biologic, rost biologic. O fi, şi-l împlineşti când îţi sună ţie şi numai ţie ceasul ăla. Da’ când devine rost comunitar? Când toată lumea -- de la soacra regală până la paparazzi, toţi îţi pândesc greţurile şi burta? Când uterul tău devine public şi puiul din el o datorie? Iaca, bine că nu m-a luat vreun rege!


  291. 291
    Ana:

    Greu ar fi şi fost, la cât de neagră eşti, Nastasie…


  292. 292

  293. 293

    of, aşa eşti tu, Nora, mai rebelă… încerc să-mi imaginez cum vine asta şi e destul de greu. dar nu imposibil. cred că aveam numai 10 ani şi deja ştiam că o să mă mărit cu Făt Frumos ( 🙄 ) şi o să fac un băieţel şi o fetiţă şi pe fetiţă o s-o cheme Sabina… şi o să trăim fericiţi şi la la la… şi nu mă interesează prea tare alt aspect al vieţii mele, restul sînt colaterale, anexe…

    dar îmi imaginez acum că tu nu eşti aşa şi gata!! accept asta, fără nici un fel de sentimente negative. poate încerci şi tu, Jaco. nu e un exerciţiu rău.


  294. 294
    Nastasia:

    Ei, Ană, vreun prinţ bananier s-ar fi găsit şi pentru mine.


  295. 295
    Costelus:

    Nu crestinismul a ridicat femeia, ci femeile s-au ridicat singure. Au mai fost nebune ca sufragetele si societatea a fost ceva ceva mai civilizata.

    Uite Andreea, eu nu cred ca in lumea araba toate femeile sau macar marea majoritate isi doresc sa stea acasa si sa poarte saci in cap. Dar nu au alta alternativa si nici nu stiu ca exista asta alternativa. Nu tine de inteligenta.


  296. 296
    1Q:

    Off-Piu! ..
    Ce de lume îndrăgostită de un anumit model al lumii și al vieții..
    Piu!


  297. 297

    Costeluş, am spus mai sus ceva. la 257. nu mai repet.


  298. 298
    1Q:

    Pa -- piu! .. vă pup ciugulit!


  299. 299
    Costelus:

    Nu-i chiar asa de simplu, cind ai 3-4 copii si fara barbat nu ai avea ce sa le dai de mincare…


  300. 300

    unchiule, piui, piui, da nu ne spui deloc ce părere ai. ştiu, nu e confortabil, cînd există riscul să te cerţi ori cu unul, ori cu altul. aşa cum păţesc eu.


  301. 301
    Nora:

    Nastasia, nu e musai să fii prinţesă ca să devină public. E de ajuns să te întrebe careva de ce n-ai copii. Lumea, iată, te trage la răspundere. Iar mie aşa îmi vine să le urlu tuturor contabililor biologiei că e treaba mea, doar a mea şi a uterului meu, dacă şi când o să am copii. Uterul meu nu e un bun public să-şi dispute alţii folosinţa lui sau să permit sfaturi, direcţii, sugestii în privinţa asta. Bine că nu mi se-ntâmplă să dau dracu’ peste mulţi de-ăştia care stau la cap cu agenda mea biologică. Iar toate astea nu mi se par îndepărtate de politicile statelor totalitare. Ceauşescu ne punea să facem copii, China nu le lasă pe alea să facă atâţia câţi vor, la noi vine unul ca idiotul ăla care voia ca femeile rrome să facă doar unul. Toate astea sunt legate. Femeia e maşină, i se răpeşte demnitatea umană.


  302. 302
    Costelus:

    „Există bărbaţi cu mintea şi inima întreagă. Am unul acasă.”

    Daca te suporta de atita timp, s-o crezi tu ca-i intreg la minte! 😀 😀


  303. 303

    mna. poate Nora e îngeraş în particular. aşa ca mine. 🙂


  304. 304
    Nora:

    Şi Andreea, pe tine nu cred că vin feministele bezmetice şi obraznice să te întrebe de ce ai făcut doi copii. Cum mă-ntreabă pe mine unii de ce n-am făcut niciunul sau când am de gând să. În uterul tău, nu se uită nimeni. În al meu, iată, îşi permite oricine să stea cu ochii căscaţi, aşteptând expulzia cea dătătoare de sens vieţii.


  305. 305
    Ana:

    Sau nu de spaima ciobirii confortului, Andreea. Oamenii au, adesea chiar, şi alte motive, poate multe, decât cele pe care le bănuim noi pentru care nu fac una sau alta. Eu, una, le dau voie să le aibă…


  306. 306
    Jaco Pastorul:

    Nu inteleg de ce te aduci pe tine in centrul discutiei. Era vorba de rostul biologic al femeii in general. Cred ca esti cam tracasata de subiectul asta, dar nu te razbuna pe mine. Eu nu te-am intrebat nici cel putin daca ai copii si nici de ce nu ai. Si mai cred ca tu urasti barbatii, asa in general. Ma rog, e doar impresia mea.


  307. 307
    Jaco Pastorul:

    Vai de capul meu, cine se uita la uterul tau? Si tu stai cu el vedere?


  308. 308

    eu cred că este, Andreea, am multe motive să cred asta. 🙂

    pe mine nu m-a păcălit niciodată vehemenţa ei. ştiu bine cîtă căldură şi sensibilitate ascunde de fapt. şi cît umanism, mai ales. 🙂


  309. 309

    nu. cu asta nu vin.

    nu mai ştiu dacă mai sînt aceleaşi trenduri în feminism, dar, mai acu ceva vreme, le spuneau bărbaţilor să nu-mi ţină uşa deschisă, la maşină sau să nu-mi toarne vinul în pahar. sau să nu privească spre sînii mei. ori, eu am chef ca toate lucrurile astea să se întîmple…


  310. 310
    Costelus:

    „mine nu m-a păcălit niciodată vehemenţa ei. ştiu bine cîtă căldură şi sensibilitate ascunde de fapt. şi cît umanism, mai ales.”

    Aici e la fel, eu am ajuns sa nu-mi dau seama cind se supara de fapt cu adevarat. 😀


  311. 311

    nu zic nu, Ana.
    ca de obicei, m-am gîndit la ce simt eu, în primul rînd. ce să fac, dacă pe mine mă ştiu cel mai bine…

    oricum, nu era un apropont. 🙂 chiar dacă uneori, da, sînt curioasă ce părere ai, atunci cînd taci.


  312. 312
    Costelus:

    Da, e sinistra intrebarea „de ce n-ai copii”. Eu n-as avea curaj s-o pun niciodata.


  313. 313
    Nora:

    Ăla e feminism extrem, Andreea. Aşa, nici eu nu mă dau în vânt după fetele de la Femen (poate aţi văzut ce-au făcut în Notre-Dame) deşi le apreciez curajul.

    Şi stai liniştită, se vor întâmpla în continuare. N-o să rămâi fără uşă neţinută. Dar dacă aş avea de ales, între a face să dispară atitudinile patriarhale (alea „grele”), iar la pachet cu ele ar cădea micile mofturi, precum ţinutul uşii, aş alege fără să clipesc. Tu nu eşti nenorocită pe viaţă dacă nu ţi se deschide uşa, dar sunt femei nenorocite pe viaţă din pricina discriminării.


  314. 314
    Nora:

    Val_one: eu credeam că nu le ascund. Că sunt evidente. 😀


  315. 315
    Nastasia:

    Dacă e menire biologică, de ce blamăm amărâtele care fac cinci, şase, şapte pui, cât le permite biologia? A, că n-au cu ce-i creşte, că raţiunea ar trebui să le spună când să se oprească? Atunci de ce nu le-ar putea altora spune raţiunea şi să nu pornească? Cât e norma, ca să-ţi faci datoria faţă de specie şi patrie?


  316. 316

    evident că-s evidente, altfel nici eu nu le vedeam. 😛


  317. 317
    Costelus:

    Le apreciezi tu si silueta celor de la Femen si chiar ma bate gindul ca te-ai gindit macar odata sa li te alaturi. 😀


  318. 318
    Nora:

    Iar te-ai împiedicat în ţâţe, Costeluş? Săracul de tine… Una, două, faci „buf!”.


  319. 319

  320. 320
    Jaco Pastorul:

    Costelus, stii care-i menirea presului?


  321. 321
    Costelus:

    Nu stiu, parca as ghici ca tu ai zice „sa-l pui femeii in cap”. 😀


  322. 322
    Jaco Pastorul:

    Nu, sa fie calcat in picioare.
    Din nefericire.


  323. 323
    Nastasia:

    Jaco, vorbeşti mereu despre menire. A cui? Că se pare că ştim foarte bine care-i menirea celorlalţi, dar a noastră? Că nu ne dă nimeni o fişă a postului, cu atribuţii şi responsabilităţi. A ta care este? Că pe a femeilor şi a preşului le ştii bine.


  324. 324
    Jaco Pastorul:

    Nastasie, nu prea inteleg ce vrei de fapt. Eu vorbeam de menirea femeii de a procrea. Tu despre ce vorbesti?
    Sau vrei sa te contrazici cu natura insasi? Sau poate ai doar chef de galceava?

    Si n-am vorbit mereu, doar o data, m-ai citit de mai multe ori?


  325. 325
    Costelus:

    Menirea barbatului e sa dea din cur de doua ori si dupa aia sa-si spuna tata?


  326. 326
    1Q:

    Mă, andreea, nu știu, părerea mea e doar a mea și n-o dau la nimenea, na! Totuși, cred că sunt câteva persoane care cam știu ce și cum gândesc și mă relaxeaza poziția lor. Chiar dacă nu coincide (poz. ah, ce frumos sună!) în toate domeniile, pot spune că ne înțelegem. 🙂 Emit empatie..

    Citesc și zâmbesc, doar n-oi intra aici să-mi fac sânge rău certându-mă cu „habar n-am cine” pt orice fleac.

    Ce pot să spun? Axioma asta „Dacă nu-s cu tine sunt împotriva ta” nu are aplicabilitate la mine. Îmi plac conversațiile aprinse dar civilizate în spirit și simțire.
    Dacă ar fi să-mi dau cu părerea oricând și oricum aș risca să emit prostii de care să mă rușinez ulterior, nu că aș zice mereu altceva. Deh! Bine că pomenile mele îngrașă noi subiecte. 🙂

    Dom Raj: am sau nu dreptate? și dacă da, de ce?

    Demonstrați violul! cu final q.e.d..


  327. 327
    Ana:

    Andreea,

    Îţi mulţumesc pentru curiozitate, şi nu e nici umbră de ironie aici, dimpotrivă.

    Ştiu că măsurăm cu măsura noastră, e cea familiară, îndelung uzitată, dar lumea nu-i făcută după chipul şi asemănarea noastră.

    Ştiu şi că n-a fost un apropo. Pe-alea le detectează nasul meu infailibil la moment. 😉


  328. 328
    Nastasia:

    În vreo două-trei postări de azi îi zici chiar rost biologic, în altele menire. Nu am chef de gâlceavă şi nu mă contrazic cu natura, am făcut un copil când mi-a spus ea, nu soacra, vecinii, prietenii sau guvernul.


  329. 329
    1Q:

    Dom Raj! Undereacu sunteți?

    Ziceți ceva .. de dulce, eventual, dacă țineți post..


  330. 330
    Jaco Pastorul:

    Asa, si? Sa dea Dumnezeu sa te bucuri de el, dar ce legatura are asta cu ce am zis eu, Nastasie?


  331. 331
    1Q:

    Doomnuuuu Raaaaaaaaaaaaaaa-aaaaaaaj!

    Sunteți chemat la pomană..


  332. 332
    1Q:

    Nu răspunde. O fi supărat că la priveghi avea chef de pu-uu-țină dragoste..?

    Na, acu` la pomană e rost..


  333. 333
    Nora:

    1Q, bine că ai tu instincte de conservare mai bune ca ale mele! 😆


  334. 334
    1Q:

    Nora:
    Și eu sunt ofticat că nu faci copii. Fă măcar unu` pentru că vei face copii fruumoși și educați. Nu pot, însă, -- uite că aici mă enervez ușoooor- să accept ideea de înmulțire a sărăcimii de orice rasă sau naționalitate..
    -- mentale, în primul rând, că de acolo se ramifică toate laturile negative-
    Nu vă înțeleg: cum puteți să priviți copiii cerșetori sau pe cei care călăresc grămezile de gunoaie?
    Oftați fericite că mamele acestora fac ce vor uterele lor, insensibile la viitorul puietului de om, care va fura, va viola, va face, în general, rău?


  335. 335
    Jaco Pastorul:

    Doctor Mengele. Misto!

    1Q, zau ca erai mai amuzant cu piu-piu.


  336. 336
    Edle:

    Am mancat 300 de grame de curmale de cand va tot citesc. 🙄


  337. 337
    1Q:

    Deh, Jaco! Soră, bisturiu..


  338. 338
    Jaco Pastorul:

    Andreea, ce idee nefericita ai putut avea…


  339. 339
    1Q:

    Gata, mă retrag, am o trepanație de făcut..

    Paaa! Ziceți de bine, că mă supăr!
    Îs sensibilos,..nu ca Jaco! 😉


  340. 340
    Nora:

    1Q, eşti sigur că femeile alea fac ce vrea uterul lor? Sau că fac ce fac în cunoştinţă de cauză?

    Şi scuze, dar faptul că tu-ţi doreşti ca eu să fac copii (pentru că pot şi am cu ce, şi aş da ţării exemplare de nădejde. Mă rog, se întrunesc condiţiile minime pentru asta, nu e tocmai ştiinţă exactă, aş putea creşte şi un psihopat, la urma urmei) şi dorinţa ca femeia aia din gunoaie să nu facă au o sursă comună. Ne priveşti şi pe mine, şi pe ea ca pe nişte maşini. Despre mine crezi că aş scoate „produse” viabile, despre ea, nu. Viziunea asta mă înfioară. Nu mă supăr pe tine, dar mă întristez.

    Nu mai bine le educăm pe femeile alea să devină şi ele stăpâne pe corpul lor şi să devină mai conştiente de acţiunile lor? Nu mai bine le săltăm din sărăcie şi ignoranţă decât să le dictăm noi, ca nişte mici dumnezei, care le e norma?


  341. 341

    1Qle, ai ţinut în braţe, ai mîngîiat pe obrăjori un astfel de copil? ai vorbit cu el, te-ai uitat în ochişorii lui, i-ai simţit bucuria de a-l fi tratat ca pe un copil normal? ţi-ai fi dat seama că nu e cu nimic mai prejos de copiii „superiori”, din familiile nesărace.

    eu da. încearcă şi tu.


  342. 342
    Nora:

    Iar certitudinea ta că din gunoaie apar numai rele şi că trebuie stârpite de acolo iarăşi mă înfioară. Probabil vor veni nişte timpuri când numai cei bogaţi, frumoşi şi puternici vor avea dreptul la reproducere. Nu aş vrea să prind zilele astea. Iar copiii vor fi pe modele, ca maşinile. Pentru ochi albaştri, se va achita o sumă în plus. Pentru IQ de peste 100, iarăşi o altă sumă. Puţinii norocoşi vor avea acces la „full option”: copii geniali cu corp de fotomodele şi moralitate de sfinţi. Cu certificat de garanţie, desigur.


  343. 343
    Costelus:

    Ia uite unde statea ala cu sterilizarea romilor!


  344. 344
    Nastasia:

    Jaco, eşti foarte convins că rostul femeii e să procreeze, tu ai spus-o. Rostul femeii, în general, chiar aşa ai spus. Rost, menire, astea-s vorbe mari, care justifică intruziunea unor oameni în viaţa altora. Natura a dotat femeia cu uter şi alte alea, necesare pentru procreat, de acord. Asta implică neapărat şi obligativitate?


  345. 345
    Nora:

    Nu neg situaţia dramatică a copiilor cerşetori, exploataţi în toate felurile. E un rău. Un rău mare, imens. Dar vezi tu, 1Q, eu nu cred niciodată că un rău se poate repara cu alt rău. Never ever.


  346. 346

  347. 347
    Seva Tudose:

    Val_one,

    mai dăunăzi la ”Priveghi” ai pus un video cu”The only disability in life is a bad attitude” cu un ”blade runner” și o fetiță….îmi spuneai de„lecția de viață” 😉

    uite cum se face că un ditamai campion olimpic,la„blade runner”nu un fieștecare D-l Oscar Pistorius…ne-a dat o lecție de viață + bad attitude…fiind comdamnat ptr. violență-crimă prin împușcătură 😆

    http://sports.yahoo.com/news/oscar-pistorius-reportedly-had-arsenal-at-home-to-allay-fear-of-invasion-122246774.html


  348. 348

    Seva, uite că pe Pistorius îl pot folosi eu ca un bun argument împotriva dreptului de deţinere a armelor de foc. 🙂

    de unde ai înţeles că am vrut eu să vă dau o lecţie de viaţă? 🙄


  349. 349
    Nora:

    Seva, care e legătura între curajul şi puterea unor oameni şi crima unuia căruia, cum bine zice Val_one, statul i-a dat dreptul să aibă armă de foc? Dacă nu-i dădea, femeia aia poate mai trăia.


  350. 350
    Jaco Pastorul:

    Valone, pana aici, te rog! Pistorius, nu Pastorius. Pastorius insusi a fost victima unei agresiuni.


  351. 351

    scuze, Jaco, era un typo. 🙂


  352. 352
    Seva Tudose:

    Val,

    la „Priveghi” ai spus că:mesajul care îl trimite este o lecție de viață !

    Eu nu spun și nici n-am spus că tu vrei să ne dai(adică să îmi dai) o lecție de viață. Te rog,nu sucii spusele mele 😀

    😆 dar când am văzut știrea,la tine m-am gândit 😆
    deh…e și el om(fără picioare dar normal vrea să trăiască) !

    Să o aud eu acum pe Nora că zice cârc…adică eu dacă
    am picioare, nu am voie să dețin armă 🙄 😆


  353. 353

    Seva, pariem că Nora va zice că nimeni nu ar trebui să deţină arme de foc?


  354. 354
    Jaco Pastorul:

    Nastasia, draga mea, eu nu am facut decat sa enunt un adevar absolut, ca si cum as fi zis ca omul moare, intr-o buna zi. Asta nu inseamna ca eu am hotarat cine, cand sa nasca.
    Eu am spus o generalitate, tu te referi la particularitati. Asa nu putem avea un dialog, ne plimbam pe etaje diferite.
    Rasa umana nu se poate perpetua daca femeile n-ar naste pui vii. Atat am spus eu, doar atatica. Faptul ca ma adresam Norei, nu insemna decat ca Nora personifica femeia, in contextul respectiv, nicidecum nu-mi permit eu sa va dau sfaturi cand si cum sa faceti sau nu copii. Ca daca intalniti barbatul potrivit, veti sti voi.


  355. 355
    Nastasia:

    Jaco,
    Bine.


  356. 356
    Costelus:

    Seva, tu te-ai gindit vreodata ca ai putea face o greseala cu arma pe care o ai? Exista tari din lume unde multi politisti nu sint inarmati, tocmai pentru ca trebuie ani buni de antrenament pina cind cineva sa poata folosi o arma cu responsabilitate.


  357. 357

    toate ideile sînt aşa. fericite pentru unii. nefericite pentru alţii… 🙄


  358. 358
    Nora:

    Seva, ştii bine poziţia mea în privinţa armelor de foc. Nu, nici măcar tu n-ar trebui să deţii arme. Am mai explicat. Cât ar fi de zdravăn un om la cap, nu doarme cu arma în chiloţi. Dacă încape pe mâna cui nu trebuie? A unui copil sau a unuia deloc responsabil? Stai tu 24 din 24 să păzeşti arma?


  359. 359
    Seva Tudose:

    Nora,

    indiferent de starea trupească dreptul la arme în propria casă trebuie să fie de neclintit. Eu știu asta,tu ești contra,este OK cu mine,tu ești în România eu în USA 😀 What*s the big deal ?

    Dar eu cred că el fiind un fiu de magnat(tatăl deține mine subterane) eu una cred că a fost premeditată crima.
    Cum adică atunci când stai în pat și ai pistol în mână și ai și o armă automată tot lîngă pat sprijinită de perete…

    nu întrebi când auzi un zgomot la 3 dimineața,spunând ești tu dragă…it*s you honey ? Ori ea având cheia,nu putea striga: sunt eu honey,don*t worry,don*t shoot…
    crezi că a „girlfriend” nu știa că este înnarmat până-n dinți în casa lui 🙄

    și desigur Nora,admir curajul și puterea oamenilor mai puțini norocoși în viață,să nu mă înțelegi greșit ! Aici la tot pasul te aștepți să ajuți cu ce poți un handicapat.

    De multe ori NU vor ei să fi f.drăguț/ajutător,spunând : nu,mulțumesc,n-am nevoie,mă descurc ! Având demnitate !


  360. 360

    eu am băut un pahar de vin.
    oare de aia nu înţeleg nimic din ce spune Seva? 🙄


  361. 361
    Nora:

    E „big deal”, Seva, pentru că nu te afectează doar pe tine, deţinătorul de armă. Atâta timp cât avem masacre în şcoli cu arme pe care copiii le găsesc în sufrageria părinţilor, nu e doar treaba individului, ci a societăţii.


  362. 362
    Jaco Pastorul:

    Hai ca-ti traduc eu. Seva nu da o ceapa degerata pe faptul ca Nora din Romania e impotriva armelor de foc. Ea, Seva, e in America si are o arma.
    Si mai zice de Pistorius ala ca era de bani gata si ca maram a premeditat crima. De parca aia rupti in cur n-ar putea sa premediteze.

    Adevarul e, ca in cazul crimelor cu premeditare, armele de foc scutesc multa suferinta. Va dati seama ce s-ar fi chinuit saracuta victima daca ar fi fost injunghiata de vreo 20 de ori, sau facuta terci cu toporul?


  363. 363

    mersi, mersi… 🙂


  364. 364

    ce tricou haios! 🙂


  365. 365
    Seva Tudose:

    Costeluș#356

    eu întâi și întîi m-am dus la„indoor shooting” ptr. sport și amuzament cu un„membership premium” ptr. un an.
    De 2 ori 3 ori pe săptămână mă duceam și foloseam o cutie de 100 de gloanțe ! Deci cam200/300 pe săptămână,apoi pe lună…luni…anul…și întotdeauna foloseam alt pistol,revorver…și îmi încărcam singură„magazine” de gloanțe…deci am experiență și atestat.

    Nora#358

    tu ai dreptate că nu stai 24 din 24 să păzești,dar nu la vedere îl ții…sunt „divices” electronice care se deschid/închid fie când bați din palme„motion”,aprinzi lumina…calci pe un loc anume,strigi și bingo…maxim de securitate…dacă hoții știu astea,e altă poveste !

    odată am avut un pește cântător la ușă(motion)când trecea o căprioară auzeai în toi de noapte…bla,bla,bla
    l-am aruncat cât colo ,i-am scos bateriile 😀

    deci nu îl ții în noptieră ca-n filme și nici în debara într-o cutie de pantofi 😀 mai mult te costă instalațiile electronice decât arma și permisul 😉


  366. 366
    Seva Tudose:

    Andreea,

    care parte nu mă înțelegi ?

    Jaco#362

    cum poți să o ațâți pe Nora contra mea,eu fiind pro-arme și nu aș„ da o ceapă degerată pe faptul că Nora din România e împotriva armelor de foc” 🙄

    OK,să reformulăm Jaco,eu cred că cei 250 milioane de americani,minus unul,adică eu…cred că nu ar ține cont de opinia Norei,Jaco și alți/alte susținătoare/ri contra
    armelor.

    Aiciîn USA din timpul descoperirii și până acum cu Obama a fost patul,leagănul tuturor emigranților de pe toată planeta…și au deținut arme legal.

    Vreți să acceptați ori nu,asta este ! Desigur este tragic
    când un copil precoce al mileniului 3 în lumea vitezei sunetului,extraordinar de inteligent,știință avansată și electronizat,computerizat…învață tot prin computer cum să facă bombe…cum să asambleze un pistol improvizat 😉

    ori spargerea codurilor armamentului strict interzis…
    tot ce va fi „restricted” va fi la ordinea zilei,când era prohibiție,se bea mai mult… I rest my case !


  367. 367
    1Q:

    Nepoţii 1Qului, nepoţi!
    Ce să vă fac, măi? Să vă hâţân pe genunchi să râdeţi amuzaţi? Tiii.. Tâ-taa mareeeeee!
    Amuzamentul meu nu-i pe calapodul tu, Jaco, ce să fac să râzi? pi-piu? iote, na:..piu-piu!
    Te tăvăleşti de râs, presupun..
    Dom.inginer! vă rog, cu respect,..râdeţi! piu-piu..

    Nora:
    U next: crezi că m-am referit la rasa ariană. Of, asta e extremă, ca şi a mea! Cunosc poziţia ta, asta e a mea, nu ne convingem şi gata. Nu trebuie să ne întristăm. Dă să pup botic! Ţuoc!..Maci betăr?
    Acu` ia să te zgudui niţeluş. Cam cum e şi Costeluş.
    Cum adică: femeile alea nu fac în cunoştinţă de cauză ceea ce fac? Nu ştiu c-or să rămână gravide şi vor naşte a 5şpea-a oara ca şi mamele lor? Dacă nu, sunt animale?
    Cam asta ar fi, nu?
    Noi, oamenii, avem tendinţa asta de supremaţie. Fiind în vârful lanţului trofic ne permitem orice când e vorba de noi. Păi, ce, suntem animale? Uite că da, n-am depăşit stadiul de animale. Am evoluat din animale şi am ajuns la stadiul actual de supraoameni care-şi reneagă originile. Inventează religii pentru a-şi justifica separarea de animale. Dar au mai rămas destui mult mai în urmă decât animalele din care au evoluat.. şi totuşi, ne răzvrătim când acea specie atacă, ucide, face prăpăd animalic..şi multe altele.
    Nu, noi doar vorbim ..nu ne supărăm, doar ne întristăm, aşa,..de pomană.
    Omul suprem, este lăsat liber să se înmulţească necontrolat. Să stăpânească Pământul. Să-l facă praf. Pe el nimeni nu-l supune unei restricţii, nu extincţii. A reuşit religia într-o oarecare măsură; să nu fie lăsat, totuşi, de izbelişte.
    Ce, e animal?

    Val:
    Aşa te-ai exprimat de parcă aş fi susţinut să fie omorâţi copiii. Te-ai uitat la acei copilaşi de parcă ar fi fost ursuleţi. Aşa-i că-s drăgălaşi? Cred că nu-i suficient să dai unui copil o bomboană şi să-l mângâi pe creştet emoţionată de privirea lui. Unui copil îi trebuie mult mai mult.
    De acolo porneşte educaţia.
    Ia unul din acei copii şi creşte-l, educă-l. Dacă tu poţi, pot şi eu, desigur.

    A mai comentat cineva?
    A?
    C-acu` dau un cap în monitor şi vă spulber!


  368. 368
    Costelus:

    Seva, nu ma refeream daca stii sau nu sa tragi cu arma, ci daca stii sau nu sa reactionezi intr-o situatie dificila, cind frica pune stapinire pe tine.

    Ce ma distreaza pe mine e cum americanii nu accepta ca cineva le-ar putea interzice dreptul de a avea arme, dar in schimb au acceptat cu entuziasm dreptul FDA de a le interzice vinzarea de lapte crud. Se stie ca laptele crud este mult mult mai periculos decit un kalasnikov. 😀

    Nu va dati seama ca totul e dictat de interese comerciale si guvernul se pisa pe toate drepturile voastre?


  369. 369
    Raj:

    Domnu 1 chiu, nu toti injinerii is lipsiti de humor, va rog… Stima !


  370. 370
    1Q:

    Îu, Raj!
    Bine-ai revenit printre oameni, la pomana sufletelor! Am tresărit! Ce umbli aşa, pe furiş?
    Ai primit colăcelu` ? O lumânărică vrei? Să-ţi lumineze calea.. că-i cam întuneric pe uliţa copilăriei. Pistoale ai? sau lasă, că am io 2..
    Ce să fac? uite, îs semitrist, cam de-o semiperioadă. Cât p`aci să-mi sparg monitoru`; îţi dai seama că scriam fără să văd ce scriu?


  371. 371
    Seva Tudose:

    costeluș#368

    zilnic la TV,radio,computer,ziare,reviste sunt opinii pro ori contra FDA-ului. alimemente,medicamente…

    Pare-se că dacă ai mânca naturist,trăiești prea mult ridicându-se limita de vârstă a oamenilor,fie cu medicamentele,ei nu doresc ca tu să renunți la dependența medicamentelor…totul bussines !

    dar uite eu numai lapte crud de capră,oaie,vacă,nefiert, beam la țară și uite n-am avut nici pe dracu* 😀 și m-ai și furam smântâna din oale, când bunica lua smântâna să bată la unt…spunea:

    naibi 🙄 am să tai vaca asta că nu dă lapte gras
    😆


  372. 372

    ce tricou???!!! valonaş… ăsta e limbaj codificat? 🙄

    Seva, mi-a explicat Jaco, gata. 🙂 rece, ca un bărbat, na…


  373. 373

    aaaaa, unchiu` are colţişoooori!! ce-mi plaaaceeee… 🙂


  374. 374
    Seva Tudose:

    Costeluș

    ce este tragic este faptul că multe legume,cereale sunt modificate genetic,iar animalele de producție,lapte,carne
    păsări ptr.ouă chiar și peștele de fermă,fructe !

    și astea nu sunt sănătoase,nici cristalizarea ptr.zahăr,
    margarina și procesul de obținere a diferitelor uleiuri ptr. consum,fie și procesul de obținere a concentratelor de fructe(juices)portocale,grefe…mere,pere !


  375. 375
    Costelus:

    Nu e vorba daca laptele crud e toxic sau nu, ci de faptul ca a fost interzis. Daca eu, constient ca laptele crud este otravitor, vreau totusi sa-l cumpar ca sa crap, nu pot decit ilegal.


  376. 376
    1Q:

    Mrrrrrr..
    Auzi la ea, colţişori..


  377. 377
    Costelus:

    Da, de modificarea genetica nimeni nu vorbeste! Omenirea e foarte foarte departe de a intelege ce e cu genele, avem multe medicamente umane pentru care nu intelegem mecanismul lor de actiune, si avem pretentia sa ne jucam cu genele??

    Stiam ca in SUA un pui traieste 6 saptamini. Atit, la 6 saptamini e bun de taiat. Iti dai seama citi hormoni a papat saracul sa creasca in asa hal.


  378. 378

    Costeluş, cumnată-mea e acolo, la tine şi merge şi ia lapte, brînză şi smîntînă de la o fermă, săptămînal. crud, bineînţeles.


  379. 379
    Jaco Pastorul:

    Ca sa fiu sincer de tot, NU cred ca ai interese ascunse, in schimb cred ca esti manipulata la greu.


  380. 380

  381. 381
    Jaco Pastorul:

    Nu, domle, Nora! Oricum, mai mult nu scoate de la mine! Howgh!


  382. 382

    bine că-ţi dădu Dumnezeu gîndul cel bun! că nici mie nu-mi plac coafezele şi ginecologii, par examplu, asta neînsemnînd că am interese ascunse. 🙄


  383. 383
    Nora:

    Gee, Jaco, probabil că sunt tare manipulată, foarte grav, iremediabil, din moment ce cred că n-ai cum învăţa în 14 zile la nişte cursuri făcute de firmuliţe nici să ţii sapa în mână, darămite cum să tratezi cu victimele unui viol. Cred că e grav, tare grav, cred că şi când am învăţat că unu cu unu fac doi am fost tare manipulată.

    Eu sunt convinsă că pot scoate mult mai mult de la tine. M-am răzgândit, nu mă insulţi pe mine, te insulţi pe tine. Keep going.


  384. 384
    Costelus:

    Jaco, tu te-ai gindit vreodata ca poate ai lovit-o cu accidentul ala al naturii? Ce, crezi ca ea e de fier si n-are nici o problema?

    Andreea (378): eu n-am nici masina, nici prieteni. 🙁 Dar sa stii ca trebuie sa fii si prieten cu cei de la care iei, ca legal nu au voie sa vinda nici de la ferma.


  385. 385
    Nora:

    Nu, nu cred aia. E much worse. Ca idee, nu apreciez bătăile pe creştet şi maimuţărelile când e vorba de ceva serios. Nu, nu mă pupi şi trece, nu mă tratezi ca pe un copil ţâfnos cu idei caraghioase. E lipsă de respect. Când ne pupăm, ne pupăm, când dezbatem, dezbatem. Scuză-mi ieşirea din decor cu tristeţea, mă voi abţine pe viitor de la a exprima stări de soiul ăsta. Nu mă alintam, ai decriptat greşit semnalul.

    Scuze, dar n-am priceput. Până la urmă, suntem animale sau nu? Că dacă suntem, e contra firii să decizi tu cine se naşte şi cine, nu. Ca-n natură. Nu toţi puii supravieţuiesc, nu? Lasă natura să-şi facă treaba.

    Iar dacă nu suntem, spune tu concret cum ai pune tu stavilă. Că metodele mele soft cu educaţia şi conştientizarea nu-ţi convin.


  386. 386

    nu m-am exprimat deloc aşa, 1Qle. 🙄 dar dacă exprimarea mea estre atît de interpretabila, vin cu precizările. 🙂

    deci! am vrut să spun că acei copii s-au născut în virtutea aceluiaşi drept ca orice alt copil de pe lumea asta. cine sîntem noi să contestăm cuiva acest drept prin controlul naşterilor? ne putem noi erija într-o instanţă superioară care să hotărască ce categorii umane sînt îndreptăţite să contribuie la perpetuarea speciei?

    eu nu numai că spun un nu hotărît, dar resping şi combat asemenea idei pentru că ele ne duc pe un drum periculos parcurs de alţii înaintea noastră. ştim cu ce rezultate.


  387. 387
    Nora:

    Costeluş, termină cu prostiile. Nu m-a lovit personal. M-a lovit cu toată ideea lui că scrie în stele că trebuie să procreeze femeia. N-am eu nicio problemă, nici fizică, nici de alt soi. Nu vreau copii acum! Ce dracu’, e aşa greu de priceput?

    Sunt o egoistă, o nenorocită, îmi place viaţa mea aşa cum e! Na, împuşcaţi-mă pentru asta!

    Unde m-a lovit personal a fost chestia cu mediatorii. Mă suspectează de tot felul de mizerii când e la mintea cocoşului de ce nu poţi avea încredere în breasla asta, de ce nu poţi avea încredere în nimeni care profesează orice după 14 zile! Mai ştiţi când Cosa îi suspecta pe toţi că sunt plătiţi, trimişi de dracu cine ştie cine? Sau că sunt postaci pdl-işti? Sau evrei sau dracu ştie ce? Ei, Jaco acum a fost cu mine un soi de Cosa. Numai că are circumstanţe agravante: ne ştiam, credeam eu, destul de bine şi credeam că are încredere că ce spun, corect sau greşit, e sincer şi exprimă cu adevărat ceea ce gândesc.


  388. 388
    1Q:

    Vezi dacă n-ai gânduri bune, Jaco, iote ce pomană divină primişi..

    Am primit şi io colţişori. 😉

    Coafezele şi ginecologii i-au făcut neplăceri andreei. Pesemne că-s semne, .. `mnezo ştie ce păcate i-au făcut ăia! +++
    andreea,
    Te-au tuns scurt? Gineăia ce-au mai făcut?

    Ziceţi: Bădaproste! Că recunosc pomana..
    Să vă pup!? ca do V.day..


  389. 389

    ăla, Andreea. 🙄 nu seamănă a tricou?

    nu e nimic de decodificat, pur şi simplu mi-a plăcut. 🙂


  390. 390
    Nastasia:

    Of, Nora, Nora! Specia ca specia, că s-o perpetua ea cu sau fără aportul tău, înţelepţii n-au a se teme. Da’ să nu satisfaci tu voyeurismo-ţăţismele, asta e de neiertat. De ce nu face copii? O fi stearpă? Are vreo hibă? Ori n-are cu cine, că n-o vrea nimeni? Ori, dacă are, n-o fi vrând ăla, n-are intenţii serioase cu ea, o fi ştiind el ceva. Egoistă, domnule, nu vrea să-şi strice silueta. Uşuratecă, vrea numa’ să-şi facă de cap. Vai, vai.


  391. 391
    1Q:

    Nu spun nicio măsură, Nora. Ar trebui ca fiecare să-şi cunoască propria măsură şi de nu poate, nu vrea.. să fie ajutat; nu lăsat să se chinuiască şi nici să chinuiască viitorul altuia. În fine, ce să mai spun? Că unele animalele sunt controlate până la extincţie iar oamenii au drepturi supreme.

    Val,
    🙂
    k, nu suntem o entitate superioară lor. Nici n-a fost vorba de asta. Legile-s făcute de oameni, pentru oameni.
    E ca şi cum ai veni cu un vaccin contra unei boli. Cine eşti tu să le salvezi viaţa? Dumnezeu?


  392. 392

    valone, cînd m-am uitat eu la comentariul tău, nu se vedea poza!! nici link, nici nimic. doar cuvintele. 😯
    poza -- cucu! niente. nada.


  393. 393

  394. 394
    1Q:

    Nora:
    Care-s metodele de educaţie?


  395. 395

    pe cuvîntul meu!!
    am ridicat şi laptopul, să mă uit sub el!!

    recunoaşte mai bine că ai uitat să pui linkul şi l-ai adăugat pe urmă… :mrgreen:


  396. 396
    1Q:

    Noraaaaaaaaaaaaaaa

    Poţi să ieşi pân` la portiţî?


  397. 397
    Nastasia:

    Ei, na, cine eşti tu să le salvezi viaţa…Nu trebuie să fii Dumnezeu pentru asta. Dacă poţi s-o faci, probabil te-a mandatat El.


  398. 398
    1Q:

    Pe cuvântul meu, mi-a îngheţat coliva pe dejte..
    Noraaa..
    Se stinge şi lumânarea, vântu` suflă rece..


  399. 399
    Nora:

    Nastasia, :lol:, m-ai făcut să râd. Jaco le împachetă mai sobru (a sugerat că n-am întâlnit bărbatul potrivit, deci, nu vrea ăla sau nu vreau eu, temându-mă că nu va fi un tată bun, da’ să nu disper că acuş-acuş apare şi potrivitul şi atunci nimic nu mă va mai reţine 😆 ).

    Mi-adusei aminte de nişte prieteni de familie. Băiatul bun, cuminte, prosper, frumuşel s-a însurat. Pe soţie nu o cunosc. Ce cunosc sunt plânsetele mamei lui. De câte ori venea pe la noi, i se plângea maică-mii. Că ei au deja vreo 10 ani de căsnicie şi n-au copii şi nimeni nu ştie de ce. Respectiva are faimă de a dracu’ aşa că nimeni nu şi-a permis s-o întrebe dacă n-au copii pentru că nu vor, nu pot sau care e treaba. Şi să vezi scenarii şi supoziţii. 😀 Ce mi se pare amuzant e că mama lui nici de la fiu-său nu reuşeşte de ani de zile să smulgă un răspuns. I-a întrebat şi pe cuscri şi nici ăia nu ştiu nimic. Ăla e misterul din familia U. de ani de zile. De ce n-au A. şi D. copii? Că doar lui D. îi plac aşa de mult copiii, n-aţi văzut cum le răsfaţă pe alea mici ale soră-sii? Le cumpără de toate, o dată nu vine cu mâna goală la ele… 😆


  400. 400

    1Qle, de i-oi prinde eu pe (ne)oamenii ăia care ar propune legiferarea unui asemenea „vaccin”, le rup picioarele. 😈


  401. 401
    1Q:

    Păi, na, poa` c-a mandatat şi operaţia femeilor cu copiii abandonaţi prin spitale, aruncaţi prin toalete, îngropaţi de vii..trimişi la cerşit..etc.


  402. 402
    1Q:

    Val:
    Prinde-mă! 😈


  403. 403

    nu mai brava, 1Qle, că nu eşti tu în postura de o propune sau impune vreo iniţiativă legislativă. 😆


  404. 404
    1Q:

    E, na! Nu asta am făcut aici?
    Păi, ce, ne jucăm?


  405. 405
    Nastasia:

    1Q, ce ai cu ele? Şi-au îndeplinit menirea biologică, au procreat. S-au împlinit.

    Nora,
    Sunt în cunoştinţă de cauză. Mi-am îndeplinit faimoasa menire după şapte ani de căsnicie, când am vrut eu şi pentru că atunci am vrut. Poate că regret acum că nu mai am unul, dar numai şi numai pentru că-mi pare rău de fiu-meu, că va trebui să se descurce singur cu viitoarele mele neputinţe. Cred că-i ceva mai uşor dacă le împarţi cu un frate. Nu ştiu, că eu nu am.


  406. 406
    Edle:

    Scuzati intreruperea, dar am primit azi un cadou si voiam sa vi-l arat:


  407. 407
    1Q:

    Uite, aşa sunt io, Nasta:

    Am ciudă pe omul atotdistrugător, posesiv şi prădător, care are senzaţia că totul i se cuvine, sub protecţia Dumnezeului lui.


  408. 408

    o întrerupere aşa frumoasă ne bucură, Edle. 🙂

    drăguţul de el, ce atent poate fi! 🙂


  409. 409
    Nora:

    1Q, care draci să fie? Alea tradiţionale. Alfabetizare, educaţie sexuală, deprinderea unei meserii… Alea pe care le-am urmat şi noi.

    Mi-amintii de o familie de „pocăiţi”. Toată copilăria mea femeia aia a fost gravidă sau lăuză. Ea era casnică, soţul lucra. Când eram adolescentă, o judecam. Tot mă ciondăneam cu maică-mea şi-i ziceam că aia n-are nimic în cap, că nenoroceşte copiii (erau şase), că ce mănâncă toţi dintr-un salariu, că va fi vai de capul lor. Ei, copiii sunt mari acum, majoritatea. Au toţi joburi sau sunt la liceu (ăia mai mici), nu stau prin gunoaie şi s-au dus şi la şcoală.


  410. 410

    da, 1Qle, ne jucăm pe aici. 🙂 crezi că uit? 😉


  411. 411
    Nora:

    Superb, Edle. 🙂


  412. 412
    Edle:

    Ca tot vorbiti de astia mici, eu ma gandesc serios sa adopt un copil. Nu m-am hotarat inca, stiu si cat e de complicat, dar asta e putinul pe care as putea sa-l fac.


  413. 413

    uite aici o poveste, 1Qle. nu chiar poveste, e realitate:

    http://groparu.ro/ai-cu-cine-niste-tigani/


  414. 414
    1Q:

    Nora:
    Şi cine le împiedică?

    Val:
    Io ştiu? O clipă am crezut că nu.. 🙂

    Edle:
    Ai inelarul mai lung decât arătătorul.
    Hm! Ai ceva testosteron.. 🙂


  415. 415
    Nora:

    Jesus, 1Q, hai că eşti culmea acum. Cine îi împiedică! Teoretic, nimeni. Practic, mai toată lumea. Ca să doreşti educaţie, trebuie să fii conştient de avantajele ei. Ca să nu mai exploatezi copiii, poate că statul ar trebui să-i decadă din drepturi. Ca să ai asistenţă de orice fel, trebuie să fii alfabetizat. Şi aşa mai departe.
    Aţi citit postarea aia a Simonei Tache? Cu familia de rromi în tren? Care a stat în picioare deşi avea bilet? (bilet pe care nu ştiau să-l citească)


  416. 416
    Edle:

    Asta e semn de testosteron?! Hm, da, ce-i drept, ma mai apuca si dominatul din cand in cand. 😀


  417. 417
    Raj:

    Io is cam desuet, domnu 1 chiu. Ma gandeam sa scriu mai rarutz…


  418. 418
    1Q:

    E greu. Tare greu. Nici nu încerc să vă conving că mă faceţi culme de rufe şi n-am chef să mă usuc de supărare.
    E părerea mea, indiferent ce credeţi. Cu educaţia n-am înţeles: ce ar trebui să facă statul să-i conştientizeze? Tu ce ai face? Le interzice cineva accesul la şcoli?
    Doar înregimentarea religioasă îi educă? Măi să fie!


  419. 419
    Costelus:

    Nora, eu nu m-am gindit daca ai o problema sau nu, am si zis acolo „poate”. Oricum cred ca nimeni nu are dreptul sa te intrebe. Doar parintii…


  420. 420
    Costelus:

    Mai 1Q, spunea cineva cindva ca o carte e inutila pentru cel care moare de foame.


  421. 421
    Edle:

    Val, poza aia nu se poate sa fie mai mica? Nu din cauza testosteronului 🙂 , din cauza ca ma pricep eu de minune la facut poze. 🙄


  422. 422
    Raj:

    Am vazut Dennis pericol public. L-am vazut de en ori si tot m-am ras. La proteve, thocmai s-a terminat. Inca mai ma rad. Dra Nora ii dama bine, dar nu-i plac desenele animate. Asa zicea odinioara. Nimeni nu-i perfect…


  423. 423

    Raj e-n pelea goală, iar…


  424. 424
    Raj:

    In curu gol…


  425. 425
    Costelus:

    Moama, ce degete lungi …


  426. 426
    1Q:

    Edle,
    Citisem mai demult un articol -am uitat de unde-, cum că există un raport D4 (inelar) şi D2 (arătător). La masculi degetul D4 este mai lung. La mine-s cam egale, dar totuşi am un indice subunitar. 😉 Cică în perioada intrauterină testosteronul favorizează creşterea degetului D4 iar androgenii D2.

    Dom Raj,
    Nu vă cred. Sunt necredincios ..


  427. 427
    Nora:

    Ha, ce înregimentare religioasă? Cine a pomenit de aşa ceva? M-ai găsit pe mine!

    Dacă aş fi statul ce-aş face? Păi, în primul rând le-aş limita accesul la alocaţii. Mulţi fac atâţia copii şi pentru nenorocitele alea de alocaţii. Dar, în mod normal, alea trebuie date în anumite condiţii. Apoi, părinţii ai căror copii nu ajung la şcoală trebuie decăzuţi din drepturile părinteşti. În România, învăţământul e obligatoriu. Aş organiza campanii de informare. Şi da, asta nu se schimbă peste noapte, ci în câteva generaţii. Tu ai ajuns la şcoală că te-a trimis cineva. Pe ei nu-i trimite nici dracu’ la şcoală. Chiar nu-ţi dai seama că mare parte din ce suntem se datorează mediului, locului în care am crescut? Chiar crezi că e meritul tău exclusiv de când te-ai dus la grădiniţă (cineva te-a trimis acolo şi cineva a ştiut că e important să te duci acolo)? Unde e şomaj, sărăcie, infracţionalitate, e şi dezinteres pentru copii.


  428. 428
    1Q:

    Acum pariam pe bani grei că toată lumea îşi măsoară dejtele..


  429. 429
    1Q:

    Ei, Nora, acum sunt de acord cu tine. Total.


  430. 430
    Nora:

    😆 Ale mele sunt egale. Sau aşa le văd eu. Inelarul şi arătătorul.


  431. 431

    arătătorul mai lung cu 5 mm. 🙂


  432. 432
    Raj:

    Am fost doua zile pin Harghita, domnu 1 Q. Pe maica lu maica o chema Szekely Elisabeta. Am constatat ca secuii obisnuiti nu vor autonomie, nu vor nica, nu le pasa, nu-i intereseaza. Constat ca noi romanii obisnuiti cam sarim de cur in sus. Cine stie, stie. Stie ca nu vorbesc aiurea. Trebuie sa scapam de presedinte , de guvernanti, de parlamentari. Fara ei ne vom descurca mai lesne…


  433. 433
    Nora:

    Bine ai revenit, Raj. Te poţi uita şi a mia oară la Dennis că nu zic nimic. 😀


  434. 434
    Raj:

    Toata lumea masoara pula… Noapte buna


  435. 435
    Edle:

    Estrogeni voiai sa spui, nu?

    Oops, B. are degetele egale. Iaca am aflat si de ce-l domin. 😀


  436. 436
    Nora:

    Hm, mă uitai mai bine. Cred că sunt handicapată. 😀 Numai la stânga sunt egale, la dreapta e cu 2 mm mai mare inelarul.


  437. 437
    Raj:

    Ba io am nevoie sa-mi zica omu. Tre sa bag cornu in perina. Noapte buna, vise placute, domnu sa va sarute, Dna Nora…


  438. 438
    1Q:

    Sigur, dom Raj, sigur.
    O ceată de bătrânei honvezi agită spiritele împrăştiind fotografii nostalgice cu steagul nou, spânzurat pe primării. Ai noştri sar doar la vorbă că nu le-a spart nimeni capu`..


  439. 439
    Costelus:

    Valeu, ce monstru cu miini diferite! 😀


  440. 440

    neeee, cea mai sigură metodă e aia cu degetele împletite. care are degetul mare stîng deasupra e mai feminin, aşa. mai dominat. 🙂 şi mai artist. mai sensibil. aşa ca mine. 🙄


  441. 441
    Nora:

    Aşa, 1Q, dacă mediul are o importanţă vitală, dacă nu ne dezvoltăm toţi la fel, dacă nu pornim toţi cu aceleaşi şanse, cum poţi limita drepturile cuiva? Nu ţi se pare niţel nedrept? În plus, de unde ştii tu că respectivii nu se vor ridica?


  442. 442
    1Q:

    Se vor ridica pe draq dacă nu vor. Poate doar ca număr..
    Şansele sunt egale, ba chiar au mai multe drepturi decât majoritarii..


  443. 443
    Edle:

    Andreea, n-am inteles nimic. Ce degete impletite?


  444. 444
    1Q:

    Deasupra capului celuilalt, andreea?


  445. 445
    Costelus:

    Du-te ma naibii! Un copchil pe care tacsu’ alcoolic ii dadea un sut in cur si-l trimitea la furat a avut sanse egale cu tine?


  446. 446

    cam aşa, Edle. dar cu cele două mîini ale tale. 🙂 nu cu mîna altuia. o să vezi că nu-ţi vine comod decît într-un fel. ori cu degetul mare stîng deasupra, ori cu dreptul.

    http://images.free-extras.com/pics/h/holding_hands-1418.jpg


  447. 447
    Nora:

    Ok, 1Q. Nu are sens discuţia asta.
    Imagini de la evenimentul de astă-seară:


  448. 448
    alexa:

    grebbit! grebbit! grebbit!

    asta este tot ce înțeleg din ce scrii. intuiesc cu greu câte ceva, suficient cât să-ți cer, dacă ai vreo urmă măcar de decență, să te oprești. ieși odată din viața mea! când dracu’ o să consideri și tu că s-a terminat?!!!


  449. 449
    Nora:

    Dreptul deasupra, Andreea. E clar! Sunt blestemată! Nu-mi voi împlini menirea! 😆


  450. 450
    Edle:

    In cazul asta, nu mai am niciun dubiu: dreptul din prima secunda. 😀


  451. 451
    Costelus:

    Care-i faza cu dreptul deasupra?


  452. 452
    Nora:

    Ei, cică dreptul deasupra te face bărbat. Sau pe acolo. 😀


  453. 453

    vezi, Nora, cît de simplu este! 🙂


  454. 454
    Costelus:

    Aha, deci eu is barbat totusi. 😀

    Are probabil legatura cu ce mina folosim mai des, m-am asteptat sa prefer dreptul pentru ca folosesc mina dreapta mai mult.


  455. 455

    n-are legătură cu asta, Costeluş.
    are legătură cu emisferele cerebrale, dar nu mai ştiu exact ce şi cum. eu sînt dreptace, dar îmi vine degetul stîng deasupra.


  456. 456

  457. 457
    1Q:

    M-am referit la adulţi, nu la copii. Doar e clar faptul că un adult te trimite la şcoală.
    Ai zis bine, Nora. N-are sens..


  458. 458
    1Q:

    Stângul.
    Vă pup ţigăneşte de noapte bună!


  459. 459

    diferiţi mai sîntem…
    Nora, trebuie să ne împăcăm cu asta, că nu gîndim la fel, aproape niciodată.

    noapte bună, copii…


  460. 460
    Costelus:

    N, tu esti aia mica cu fusta roz scurta? 😀


  461. 461
    Nora:

    Andreea, nu pricep de ce-mi spui mie asta.

    În fine…

    Costeluş, nu eşti deloc atent. În loc să-ţi sară în ochi cuplurile de femei… eşti muci!


  462. 462

    ei, filozofam şi eu…


  463. 463
    Edle:

    Du bist ein schatz. 😉


  464. 464
    Costelus:

    Asa-i, n-am observat, cred ca stii dupa ce ma uitam eu …


  465. 465
    Nora:

    Şi nu posed nici măcar un singur articol roz în garderobă. Ce idee bizară! Eu şi rozul! Vorbesc şi vorbesc degeaba.

    În schimb, mi-am luat ieri nişte pantaloni capri galben-canar, o minune! Abia aştept să se încălzească. 😀


  466. 466
    Nora:

    Andreea şi 1Q, mă scuzaţi, noapte bună!


  467. 467
    Costelus:

    Ce copii cuminti, se culca odata cu gainile! 😀


  468. 468
    Costelus:

    pantaloni de caprita 😀

    Eu am chiloti mov 😀 Erau albi initial, dar i-am spalat impreuna cu o flanea rosie.


  469. 469
    Costelus:

    nu mov, roz.


  470. 470
    Edle:

    Nici nu vreau sa-mi imaginez, Costelus.


  471. 471
    Nora:

    Mint. Mi-adusei aminte. Am nişte pantaloni roz. Singurii.


  472. 472
    Edle:

    Nora, galben nu cred c-am purtat vreodata. Mi-am luat in schimb, acum, o bluza coral, la care se asorteaza de minune cerceii mei cu turcoaze si bratarile de la Seva. 🙂


  473. 473
    Edle:

    Roz, never. Mov, always. 😀


  474. 474
    Nora:

    Şi eu fugeam de culoarea asta. La mine predomină albastru, gri, alb, verde. Dar asta chiar mi s-a părut altfel şi mi-a plăcut croiala retro. O fustă corai am şi eu.


  475. 475
    Edle:

    „Alb” s-ar putea numi garderoba mea. 🙂

    Deci, corai e in romaneste? Eu la culoarea asta ma refer:


  476. 476
    Nora:

    🙂 Mă duc şi eu la culcare. A fost o zi lungă şi obositoare. Noapte bună!


  477. 477
    Edle:

    Noapte buna! La tine e un pic mai tarziu… 🙂


  478. 478
    Seva Tudose:

    Edle#472

    na acu*trebe* să mă învârtesc de coral(ptr.brățară) 😀

    Nora#474

    am notat alb+verde,s-a marcat 😀


  479. 479
    Jaco Pastorul:

    Seva, vezi ca mie imi plac gecile alea de aviator, cu doua feţe. Una neagra si una… coral. Marime de urias.


  480. 480
    Raj:

    Conasule 1Q, io vorbeam da secuii obisnuiti. Aia nu le au cu steagurile arborate la primarii, ei isi arboreaza doar izmenele puse la uscat, bunule domn. Premarii primesc dispozitie de la sefii lor ierarhici pentru ca sa puie drapelele. Secuii obisnuiti nu stiu a grai romaneste penca chiar nu stiu. In special varstnicii. Pentru ca deoarece maghiara nare influiente latine, le este greu sa invete romana. Io is asa mai abrupt in abordarea acestui subiect ( cu autonomia) si penca o fac asa mai in gluma, nime nu se supara. In real nu-s asa grijuliu ca pa forum. Le-am zis: bai secuilor, de ce vreti voi Ardealul meu ?. Mi-au raspuns toti la unison ca nu vor Ardealul, ci pensii mai mari si drumuri uscate, ca ,,, cand ploua nu se descurca cu carutele. Cand taica lu maica a trecut muntii s-o fure pe viitoarea mireasa, secuii s-au luat dupa dansul, cu cutitele, iataganele (exclus buzduganele), calare sa-l prinza si sa-l pedepseasca exemplar. L-au ajuns calaretii secui, adeca fratii si unchii miresei , pe la Asau, la granita cu Bacaul. Taica lu maica le-a dat o batuta exemplara secuilor, astfel castigandu-si respectul lor pe vecie. Daca razesului ii era teama de ei, o imbulina pe vecie. Totul a fost cestiune de religie. Dupa ce i-a tocat marunt, au facut un foc de tabara si-o betie zdravana, s-au pupat, s-au imbratisat si, partea adversa le-a daruit mireasa. L-au intrebat pe taica lu maica, daca mireasa e fata mare , ca alminterea o casapesc pe loc. Mireasa a zis ca da, taica a zis ca nu stie inca. S-au luat, au facut nunta si au facut o droaie de copii blonzi, carliontati, cu ochi albastri, care ulterior , dupa varsta de 25 de ani prezentau toti mustati stufoase, mai putin fetele………… Dra Nora, unde pot sa va localizez in pozele alea ? Ca sa vaz daca aveti defecte, desigur. ………… Dna Ana, oare de ce imi vine greu sa scriu dincolo, acolo unde matz lansat pentru posteritate ? As dori un viitor papa de culoare, neeuropean. Unul asa ca Ioan Paul II, cu lipici la tineret, la lume, care sa transmita ceva. Greu de realizat. Cum a fost oare posibil ca un batranel sa aiba lipici la adolescenti, la tineret ? Domnu 1 Q de ce are lipici la mine ? Intrebare retorica, desigur. Zici ca Dna Edle are degetele finisate la strung…


  481. 481
    Raj:

    Tara se duce de rapa si Dna Andreea filozofeaza, conu 1 q ne pupa tiganeste (cum vine asta, nu stiu), Dra Val viseaza un sot fara cusur iar Dna Seva viseaza ca ginerele musulman sa devina ortodox practicant. Dna Nastasia ?


  482. 482

    e cel mai bun lucru care poate fi făcut, atunci cînd totul, în jur, se duce de rîpă…


  483. 483
    Nastasia:

    Aicea-s, aicea-s. Bine te-ai întors, rătăcitor negricios!


  484. 484
    Raj:

    Dna Andreea: terminati cu proztiile ! Filosofeala nu se mananca. Nica in jur nu se duce de rapa, poate doar io cand ma dau cu celofanu………….. Cine vorbeste, Dna Nasta, Carei m-ai neagra ca mine… Sarumana care va sa zica !


  485. 485
    Nora:

    Neaţa.

    Da, Edle, la culoarea aia mă refeream. Hm, arată mişto oja aia. 😀


  486. 486

    🙂
    nici eu n-am absolut nici un lucruşor roz. v-am păcălit.


  487. 487
    Raj:

    Daca vreti sa vorbiti cu mine, tre so faceti acu, dna Nora. Io is mai rar disponibil paicesha. A luat in primire sho bucata din Lugoj pentru curat, deci nam timp. Tre sa ma bagati in seama numa cand vo cer io. Tre sa fac avere pentru copiii mei si ai sora-mi, penca nu se stie cum va evolua lumea in viitorpe plan economic. Am deci o misiune de indeplinit. Viitorul e mai mult decat nesigur. Daca si Spania se duce-n cap, treaba ii nasoala. Nu mqancam filosofie. Dv. puteti filosofa in ger, pe stomagu gol ? (cum ar zice maica). De ce va fofilati, dna Nora ? Unde sunteti in poza ? Fara misto, fara caterinca… nu permit…


  488. 488
    Raj:

    Oja, chiloti, culoare roz… ce cat io aici ?


  489. 489
    Edle:

    Neata!

    Seva, alea cu turcoaze si agate sunt mai mult decat potrivite. 🙂


  490. 490
    Nora:

    Nu sunt, Raj, în nicio poză. Eu am făcut pozele.

    Andreea: geaba. Te-ai măritat în roz, ţi-ai mâncat porţia pe lumea asta. 😆


  491. 491
    Edle:

    Aha. Nu stiu de ce aveam eu senzatia ca e mai spre rosu coraiul.

    Raj, ce-ai cu degetele mele? 😛


  492. 492

    pfiiiii… las că scanez eu o poză, să vedeţi că nu orice roz e… roz. 🙄


  493. 493

    Raj, îmi pare bine că ai o misiune! felicitări!


  494. 494
    Jaco Pastorul:

    Vad ca nu vrei sa faci nici un pas inapoi, o tii pe-a ta ca mediatorii n-au pregatire suficienta etc.

    Desi ti-au mai explicat si altii, mai incerc si eu, promit ca e ultima oara cand o mai fac, deoarece sunt convins ca unuia care NU vrea sa priceapa, poti sa-i arati si ca 1+1=2, el tot n-o sa accepte.

    Deci, a fi mediator inseamna in primul rand a avea:

    1. O inclinatie, adica un anumit talent nativ inspre mediere. Asta inseamna in primul rand, gandire analitica, simt al orientarii , echilibru si mai ales o dorinta puternica de a stinge conflictele. Asta e zestrea genetica. Nu oricine, cum fals ati manipulat pe-aici, poate deveni mediator, tot asa cum nu oricine se poate face muzician sau medic.

    2. Studii superioare, sunt obligatorii prin lege, deci nu orice analfabet poate deveni mediator. Sunt acceptate orice fel de studii superioare, deoarece exista spete in orice domeniu, astfel fiecare mediator isi poate gasi o nisa de mediere unde se poate simti confortabil si unde clientii lui au convingerea ferma ca merg la un profesionist. In cazul violului, clientii pot alege un psiholog-mediator, sau un jurist-mediator, nu-i impiedica nimeni.

    3.Experienta profesionala, constituie un imens avantaj, e tot o obligatie legala, in limita a trei ani (mie personal mi se pare putin) si confera o anumita garantie ca mediatorul ales e cel potrivit.

    4. Cursul de 14 zile, in care inveti proceduri de aplicare a medierii. Acest curs vine sa sistematizeze doar ceea ce tu stii de fapt. Nu confundati acest curs de 14 zile cu un curs de psihologie si nici sedinta de mediere cu una de psihoterapie. Clientii nu vin sa faca terapie psihopupu ci sa-si imparta niste bunuri concrete, iar rolul mediatorului este sa fie cat mai impartial si nu sa-i binedispuna pe clienti. Daca vreun mediator este tentat si de cauzele penale care implica traume, n-are decat sa se pregateasca autodidact, asta in cazul in care nu e de profesie.

    Nu vad absolut nimic suspect in aceasta meserie, din contra, medierea e o metoda civilizata si pasnica de a rezolva conflictele. Comisioanele practicate de mediatori sunt infinit mai mici decat ale avocatilor, se aplica unei sedinte, daca partile au rezolvat intr-o sedinta conflictul e stins si nu implica nici un fel de cheltuieli suplimentare, taxe de timbru, spagi etc.

    Mai clar de-atat, nu sunt in stare sa explic. Cine vrea sa priceapa bine, cine nu, asta e, sa ramana pe stilul vechi si sa nu mearga la mediere, decat la informare, care e gratuita.


  495. 495
    Nora:

    Da, cursul de 14 zile sistematizează cunoştinţele de horticultură sau de medicină veterinară pe care le-ai dobândit tu înainte, chestiune care îţi va fi de maxim ajutor. Hai, lasă-mă în pace.
    Nu mi-a mai explicat nimeni, doar tu îi ţii pe ăştia în braţe şi susţii că-s pregătiţi.


  496. 496
    Nora:

    Ba da, oricine. Eu, tu, Danny, Andreea, oricine. Manipulatorul eşti tu! Ca să fii medic, dai nişte examene serioase timp de mulţi ani. Ca să fii mediator, faci cursuri 14 zile, iar examenul e un rahat. Tare curioasă sunt cum testează ăia toate alea într-un singur examen. Scuză-mă, dar n-am încredere în pregătirea „autodidactă”.


  497. 497
    Jaco Pastorul:

    Grobiana, ca de obicei.
    Eu si toata lumea civilizata.


  498. 498
    Raj:

    Maine numi veti mai putea sorbi sfaturile. Is la Lugoj la facut avere, respectiv la facut cacatu praf. Domnu Jaco: stiu ca nu dati prea multi bani pe mine, chestie care ma incanta oarecum, dar luati totul mai altfel. Intr-o zi imi veti da dreptate. Domnu Danny ii pe undeva… Dna Edle, io pot sa intrevaz si restu corpului…


  499. 499

  500. 500
    Raj:

    Domnu Jaco: cinei grobiana ? Pai io atuncea ce sunt ? Dv. va certati cu doamna ?


  501. 501
    1Q:

    Țara se duce de râpă? S-a cam dus de ceva timp, pe nesimțite; țara-i Bator, gloaba oarbă a Europei, cu plăgi negre, dureroase, ce i se vor întinde pe pielea odată albă, condusă de Fefeleaga guvernamentală. Nu vreau să apuc timpurile acelea, dar ecografia îmi arată o mică Rromanie monarhistă cu câțiva români, minoritari, bătrâni marcați din perioada marii manipulări, vorbind singuri cum că ei au pus umărul la integrarea minorităților fără să realizeze efectele secundare și răsturnarea situației. Puteți să vorbiți de pomană câțiva ani, politica realității are intenția ca românii să fie cei integrați, manelizați.. Problema secuilor e una minoră, dar dacă politicienii își ating scopul, impactul se simte, oricum. Țara se află în plin proces de dezintegrare pe fundul râpei expulzând din impact un făt cu sechele.
    Tăvălugul timpului nu poate fi oprit. Io, unul, m-am resemnat și aștept relaxat explozia unui nou univers.

    `aida, zi, unde greșesc, domnule Raj? lipiciul meu să fie maroniul din canal? dacă da, spălați-vă pe mâini și trimiteți-mă unde mi-e locul..

    Mai am un mugurel de varză viu. Voi renaște stingher pe o margine de șanț pentru a fi mâncat de capre, oi, sau alte jivine, nu de pomană, ci din instinctul de hrănire. Oamenii au alte treburi.. mai umane. 😉

    Micăă, ce-am mai scris! Ia nu-mi puneți eșarfa la ochi! Vreau să-l văd pe cel ce-mpușcă vânt..de Bărăgan!


  502. 502
    1Q:

    Io nu-s cili..willi vizat spre neschimbare.. pardon!
    Ce-am zis? Ceva rău?

    Vă salut, cu această ocazie, pe intelect.
    Pupatul țigănesc e ca dansul țigănesc. Din buricele buzelor..


  503. 503

    Nora, mediatorii FAC ALTCEVA decît ce ai tu în cap. aşa am crezut şi eu, ca tine. pe urmă am vorbit cu unii şi cu alţii, NU CU MEDIATORI şi am înţeles că e vorba despre altceva. omul ăla -- mediatorul -- e doar un fel de liant între ceilalţi. capacitatea lui psihologică de a-şi îndeplini rolul ăsta îl va face să aibă succes sau nu. şi învaţă din mers. dacă e prost, va cădea în fund, lumea nu va mai veni la el.

    încearcă să te scuturi un fic de ideile fixe, pe bune.

    http://www.scs.northwestern.edu/program-areas/professional-development/mediation-training/index.php

    precizez, dacă mai era nevoie, că nu sînt mediator, nu vreau să mă fac şi nu am nici un mediator în familie.


  504. 504
    1Q:

    Noraaaa:
    Țuok! pe bune..


  505. 505
    1Q:

    A, și pe andreea:..țuok!


  506. 506
    Jaco Pastorul:

    1Q, mie, nu piu-piu? 🙁


  507. 507
    Jaco Pastorul:

    Nora, m-am chinuit sa-mi sintetizez inca o data ideile si sa scriu textul ala, deoarece aveam senzatia ca nu am fost destul de clar pana acum.
    Acum, mi s-a luat o piatra de pe inima. Eu am incercat…


  508. 508
    Raj:

    Ei, cu lipiciul asta ii o chestie, bunule 1 Q. Asa va vaz io. Nu stiu carei sinonimu de la lindicaros pentru partea barbateasca. Io scriu paicea in urma a ceea ce simt. Chestie care desigur cami deterioreaza grav imaginea de forumist, chestie care ma doare cam fix in varfupulii, scuzati expresia. Intelectu meu primeste mai degraba patinatori, decat salutari , domnu 1 chiu. Mie cam frica pentru viitorul copchiilor nostri…


  509. 509
    Jaco Pastorul:

    Raj, pentru mine viata e o chestie amaruie, tare, salbatica si groaznic de obositoare. Pentru tine, pare a fi o gluma continua. Felicitari, te invidiez, si-ti cer iertare ca nu am puterea sa rad la poantele tale.


  510. 510
    1Q:

    Nu cred în mediatori. Părerea mea. Nu era cazul de mediere pt viol. Subiectul ăsta nici nu seamănă a dezbatere, ci mai degrabă aduce a presiune psihologică, tortură virtuală, nu știu cum rezistă Nora..

    Puteți să ziceți că țin și cu Nora, mi-ar face plăcere 😉


  511. 511
    1Q:

    Cumetre Jaco:
    Piu-piu.. in nomine Dio! +++


  512. 512
    Jaco Pastorul:

    1Q, piu-piu? Pliiiiz…

    oh, mersibocu!


  513. 513
    1Q:

    ..et spiritus sancti.. 🙂


  514. 514
    Nora:

    Păi, spune tu, Andreea, ce fac. Concret. Şi zău, aşa şi un psiholog ar putea profesa fără studii, urmând raţionamentul că dacă pică în fund, nu mai vine lumea la el. Şi un inginer, şi oricine. Învaţă din mers? Nu zău?

    Nu ştiu cum se face, dar pe site-urile de mediatori din afară pe care am intrat, ăia aveau studii de drept şi-sau psihologie.

    Who Can Act as Mediator?

    Mediators are usually lawyers, social workers, psychologists or other professionals who have formal training in mediation. Marc-Nicholas Quinn has been a family law practitioner for more than a decade and is specially trained as a family mediator. A copy of his credentials are located on this web site.

    While Marc-Nicholas Quinn is also a barrister and solicitor (lawyer), as a mediator he does not take sides or make decisions for you -- he provides you with the skills and forum to make decisions with the other party that are right for you. He cannot give any legal advice. He can give you legal information, usually in the form of web sites or legal pamphlets or discussing statutes that apply to the situation.

    Mda, am idei fixe. Nu pricep şi pace cum unul cu 14 zile de studii poate profesa orice, aşa cum am spus de ce.

    Jaco, nu mai încerca.


  515. 515
    1Q:

    Piu, mă, piu! Na.. Of! ce inginer piutehnicus..


  516. 516
    Jaco Pastorul:

    Dupa cum am spus, as fi tampit sa mai incerc!

    Auzi, acolo scrie „usually”? si mai scrie scrie „other professionals”? Ce tampiti…


  517. 517
    Nora:

    Ah, şi nu ţi se pare nimic-nimic putred în faptul că somităţile de la Consiliul Mediatorilor (ăia care ziceau că violul nu e motiv serios pentru „destrămarea familiei) n-au vrut ca Universităţile cu facultăţi de drept (care erau mult mai în măsură să facă asta) să organizeze cursurile alea? Neah, da’ de unde, sunt mai bune firmuliţele lor.


  518. 518
    Jaco Pastorul:

    Nora, ce are dreptul cu medierea? Vezi ca nu intelegi fenomenul?


  519. 519
    1Q:

    Ei, dom. Raj, puteți zice orice. Unii ingineri știu de glumă. Nu intră pe forum pentru a refula/defula din experiența vieții grele.. căutându-și răspuns la întrebări existențiale.


  520. 520
    Raj:

    Jaco: nuti cer sa razi la poantele mele, doar sa fii oleaca lucid. Stiu ca poantele mele nu au trecere la cei ca tine. Numi fac iluzii, nu vreau sati intru in gratii. Pana la a fi asa doctzi ca matale, tre sa stii ca totul depinde de partea materiala. Englezii stiu de ce. Nu poti face filosofie spalandute cu sapun Cheia, nu poti baga limba in gura unei doamne, daca nai fost la cel mai bun doftor de masele. Asta ar mai trebui, ca cei ca tine sa ma aprecieze… Normal ca nu poti rade la glumele mele, nevestemii ia luat ceva timp… Deh, m,uiere proasta…


  521. 521
    Jaco Pastorul:

    Mediatorul nu este parte a justitiei. Mediatorul face legea partilor, chestie care nu are nimic in comun cu justitia.


  522. 522
    Nora:

    Jaco, scuteşte-mă. Nu mai face pe avocatul mediatorilor în faţa mea că nu ţine.

    Andreea: uite ce zice unul priceput la drept despre obligativitatea şedinţei de informare. Ah, scuzaţi-mă, am idei fixe, mă cramponez în Constituţie!

    http://www.juridice.ro/236095/curat-neconstitutional-nenicule.html


  523. 523
    1Q:

    Io vreau să râdă, ce! Neeneaaa Jaaa-co..
    Piu-piu!
    🙂


  524. 524
    Jaco Pastorul:

    Raj, 1Q, ma atacati la persoana? Unul ma face tulbure la gandire si altul frustrat. Bine va sade, din clovni v-ati transformat in caftangii.


  525. 525
    Jaco Pastorul:

    Faptul ca sunteti mai multi, care nu intelegeti niste lucruri simple, nu va da putere si nici dreptate. Doar harmalaia e mai mare.
    Nora, accepta ca nu intelegi despre ce e vorba, e mult mai simplu decat sa te afunzi in penibil.


  526. 526
    Nora:

    Ţin să se consemneze că eu nu vă văd clovni. Pe niciunul.


  527. 527
    1Q:

    Nora și andreea:
    Sunt supărat pe voi. A, și trist..


  528. 528
    Nastasia:

    Postarea 494, punctul 4:

    „Clientii nu vin sa faca terapie psihopupu ci sa-si imparta niste bunuri concrete”.

    Cam care ar fi acelea, în cazurile de viol?


  529. 529
    Jaco Pastorul:

    Asa, asa mangaie-i intre coarne ca si ei iti apara fundul.


  530. 530
    Jaco Pastorul:

    Nastasie, mai citeste odata ce-am scris si dupa aia reformuleaza. Dar citeste tot paragraful.


  531. 531
    1Q:

    Nea J:
    Io nu te atac la persoană. Ce draq avem de împărțit? Chiar îmi placi, cu aceeași remarcă: nu caut să intru în grațiile nimănui.
    Tu ai început cu glumele..
    Io răspund, că-s obraznic, deh! Am și colțișooori..
    🙂


  532. 532
    Jaco Pastorul:

    Bine, nea, pe tine te iert!


  533. 533
    Nora:

    Jaco, pentru căcaturile astea, marş! Ţi-o meriţi!

    Fundul meu n-are nevoie de nicio apărare. Tu nu eşti vreun pericol pentru el. 😆


  534. 534
    Ana:

    Neaţa!

    Ce mai e pe lume? 🙄


  535. 535
    1Q:

    Pff.. nu mai poți să zici nimic, că gata.. Atac la persoană!
    Să vină miliiițiaaaaa!..
    Nea J, nu mai bine ne-mpăcăm? Cunosc io un mediator bun.. 😉


  536. 536
    Jaco Pastorul:

    Nora, sa stii sa pierzi e o stiinta. La fel si cu calcatul pe orgolii.
    Limbajul ala te defineste pe tine, nu pe mine. Sa nu crezi ca acel „mars” ma transforma pe mine intr-un caine. Te transforma pe tine intr-o persoana fara educatie.


  537. 537
    1Q:

    `neața, mică! Țuok!
    Uiti, Nora cu andreea nu vorbește cu mine; io le pup, iele se ferește..
    Îmi pute gura?
    Zi!


  538. 538
    alexa:

    Jaco, să fii clovn este o adevărată carieră! de ce nu apreciezi tu perseverența altora?


  539. 539
    Nora:

    Cum care, Nastasia? Corpul şi psihicul femeii. Sunt bunuri care au fost avariate. Mediatorul vine şi evaluează, după căpăţâna lui instruită în 14 zile, paguba. Ştiu, ştiu, el cică, nu. El doar „intermediază” evaluarea. El doar lipeşte preţul pe bun. Ţac!

    Jaco, mai lasă-mă cu morala ieftină. Eu n-o cumpăr. Vinde-i-o unuia care e dornic de aşa ceva.

    Da, şi ideile tale şi insinuările mizerabile te definesc pe tine. Eu oi vorbi murdar, tu gândeşti murdar.


  540. 540
    Raj:

    Iarta-ma si pe mine, coane Jaco ! Ce naiba… Chiar te agreez boiarule ! Daca nu-mi placeai, nu ma mai conversam cu talica. Ude mai pui ca il agreez si pe d-l Goco, asta spre disperarea dlui Danny. Ei, cu d-l F ar fi o problema… Gata, pleaca rata spre Lugoj…


  541. 541
    Jaco Pastorul:

    1Q, nu ne putem impaca pentru ca tu nu crezi in mediatori. Ne vedem in instanta, ce-o zice judecatorul!


  542. 542
    1Q:

    Nasta, scuze! Țuok!
    J. mi-a răspuns la piuit..

    Nora îl bate pe J..


  543. 543
    Nora:

    1Q, vorbesc! Deşi zice gura ţaţelor că o fac pentru captatio benevolentiae!


  544. 544
    Ana:

    Ie timide, Olamicu. Mai insistă un pic.

    A, nici vorbă!


  545. 545
    Nora:

    Neaţa, Ana.
    Totuşi este trist în lume…


  546. 546
    +:

    Băi, mă enervaţi! Voi ajunge, curând, să nu mai citesc aici decât comentariile lui Verzel!

    Decât să vă tot certaţi dându-vă cu părerea doar pe baza a ceea ce credeţi voi că ar fi, sau doar pe baza nu ştiu căror articole de afară (care n-au nicio treabă cu legea de la noi) sau de pe bloguri plângăcios căcăcioase, nu, mai bine, citeaţi voi legea timp de trei minute?!

    Instituţia mediatorului nu oferă nici psihologi de cuplu, nici împăciuitori, nici avocaţi, ci oferă doar cadrul legal în care două părţi pot să ajungă la împăcare, în condiţii de siguranţă – adică astfel încât niciuna din părţi să nu poată să ameninţe, să pună presiuni, sau să şantajeze (aşa cum se întâmpla de cele mai multe ori până acum). Nu are rolul de a împăca, nu are obligaţia rezultatului pozitiv, nu are dreptul de a se poziţiona de o parte sau alta, nu are dreptul de a convinge, sau de a forţa ajungerea la împăcare.

    Este doar un constatator, un fel de notar, spre deosebire de care nu are nevoie să cunoască legile.

    Ca să înveţi tot ce trebuie să facă un mediator, din punct de vedere legal, nu-ţi trebuie paişpe zile ci doar trei ore. Şi nu trebuie să fii nici savant, nici doctor. Condiţiile cerute de lege sunt suficiente: studii superioare, cazier curat, o minimă experienţă în muncă. Punct.


  547. 547
    Ana:

    Este, Nora. E şi trist.

    Da’ facem noi să nu mai fie, măcar în jurul nostru. Nu-i puţin. 🙂


  548. 548
    1Q:

    Iote pe alexa! tiii.. deloc nu perseverează. nțo-nțo-nțo!
    A rămas așa.. cu puu-uțină tulburare Tourette..


  549. 549
    Jaco Pastorul:

    Asa, Cosa, preia legatura…


  550. 550
    Nora:

    Nu are rolul, dar are ocazia de a face toate alea. Prin lege. Şi cum poate asigura un cadru legal cineva care nu se pricepe la… legi? 🙄

    Nu ştiu de unde ţi s-a năzărit că n-am citit legea.

    Lăsând asta la o parte, ţi se pare normală obligativitatea şedinţei de informare?


  551. 551
    1Q:

    ..și liniștea se lăsă apăsătoare, plusând 1 mmcolHg..


  552. 552

    neaţa! 🙂

    ce e mai nou şi mai nou în lume? 🙄

    iaca, o ploaie de foc şi pucioasă peste Rusia. zisei eu de cînd aflai că nu-i a bună pe ziua de azi. 🙄


  553. 553
    Ana:

    Părerea mea e că Anti e cel mai în măsură să ne lămurească în orice privinţă. Daţi-i un subiect, oricare, şi-l epuizează pe loc. Şi cu aceleaşi argumente, indiferent de subiect.


  554. 554
    1Q:

    Ia, acu` începe adevărata informare ..


  555. 555
    1Q:

    Val:
    Țuok!
    Nu-mi răspunde, sunt obișnuit..


  556. 556
    Nastasia:

    Jaco, citesc cu atenţie de felul meu. Nu da mereu vina pe receptor, poate fi şi vina emiţătorului, dacă mesajul nu-ţi pare receptat corect. Spui tu aşa:
    „Nu vad absolut nimic suspect in aceasta meserie, din contra, medierea e o metoda civilizata si pasnica de a rezolva conflictele.”
    Pare în regulă, dar nu de tot. Ce mă deranjează e băgarea violului într-o listă de conflicte. Nu-i(doar) conflict, e din altă specie şi nu are ce să caute acolo.


  557. 557
    1Q:

    Se lasă cu 10aia mea.. argumentul suprem?


  558. 558
    Nora:

    Bun. Mie mi s-a luat de subiectul ăsta. Nu am încredere în mediatori (nu în general, ci în ăştia de la noi. Medierea în sine nu e rea deloc pentru civil şi comercial, dar la noi e implementată execrabil), nu am încredere în legea asta, am citit, m-am informat, obligativitatea mi se pare neconstituţională. Asta e părerea mea, e susţinută şi de oameni mai pricepuţi ca mine. De câte ori va veni vorba de asta, mă voi exprima împotrivă. Voi participa la toate protestele, le voi promova atât cât pot.

    Cui nu-i convine să-şi mănânce tastatura!


  559. 559

    Nora, între timp am aflat că şedinţa de informare este gratuită şi nu implică nicidecum punerea părţilor implicate faţă în faţă. din refuzul medierii nu decurge absolut nicio obligaţie pe viitor.


  560. 560
    Ana:

    … cu mărar, cu pătrunjel, cu untură de căţel.


  561. 561

    şi cred că putem închide definitiv subiectul. 😈


  562. 562
    1Q:

    Io mă retrag, nu că n-aș mai comenta la pomana mea, da` ienervez pomanagiii.. și înghite lumea coliva cu noduri.
    Prea mult pt o puținticî di varzî..

    Mă scuzați, mă duc să bâzâi nițel.. Sunt ofticat tăt-tăt!


  563. 563
    Jaco Pastorul:

    Nastasie, nu legea medierii a bagat violul la negociabile, ci dreptul penal. Si nu numai de la noi din tara, ci in toata lumea si nu numai violul ci si alte infractiuni penale la care retragerea plangerii stinge urmarirea penala. De ce e asa? Trebuie sa fi studiat dreptul ca sa pricepi de ce, pentru ca foarte multe decizii vin din studiul spetelor. E ca si cum ai intreba de ce ne-am hotarat sa circulam pe dreapta sau de ce ecartamentul trenurilor are o anumita valoare.

    Daca vrei sa nu mai fie asa, ai dreptul la proteste, dansante sau nu. Dar, deocamdata asa este. Si asta nu din vina Legii Medierii.


  564. 564
    Nora:

    Val_one: am spus eu undeva că nu e gratuită? Sau că implică punerea faţă în faţă a agresorului şi victimei?
    Nu. Am ştiut şi am spus asta de la început.
    Publicitatea, în general, e gratuită pentru receptor. La fel, şi samplingul. 😀
    Ce nu e normal e să fie obligatorie.
    De ce nu se face o şedinţă obligatorie de informare şi asupra consultanţei pe care ţi-o poate oferi un avocat? Pun pariu că atunci ar sări toată lumea în sus. Dar e fix acelaşi lucru.


  565. 565
    Nora:

    Minţi prin omisiune, Jaco. Dar nu mai spun ce şi cum, am obosit. Cine e interesat are unde să caute.

    Am dat aici o decizie a ICCJ în acest sens.


  566. 566
    Jaco Pastorul:

    Nu mint, am simplificat pentru a fi mai bine inteles. Tu in schimb nu vrei sa iesi din ceata.


  567. 567
    Nora:

    Aşa îi zice mai nou? „Simplificare”? 😆


  568. 568

    Nora, am vrut să spun că eu nu văd absolut niciun pericol. mai multe nu ştiu să spun, subiectul este prea îndepărtat de mine. 🙂


  569. 569
    Jaco Pastorul:

    Si inca o notiune pe care o tot fluturi pe-aici fara sa o stapanesti: violul. Viol este doar in urma unei sentinte judecatoresti. Pentru asta trebuie sa existe initial o plangere penala. In momentul in care victima nu depune sau isi retrage plangerea penala, nu putem vorbi de viol. Si doar in acel moment cele doua parti convin sa mearga la mediator.


  570. 570
    Nastasia:

    Bine, aşa o fi. Studiul speţelor. Consultant ştiinţific, Tudorel Butoi. Abandonez.


  571. 571
    Jaco Pastorul:

    Si cu Butoi faci o nedreptate. Butoi se foloseste de datele statistice oferite de cazuistica. Adica de viata reala. Nu inventeaza nimic. Iar legile le fac juristi cu experienta, nu psihologi.


  572. 572
    Nora:

    Val_one: mie obligativitatea aia mi se pare o practică imorală, neloială şi neconstituţională. Atât am de spus.


  573. 573
    1Q:

    Pls..
    Mutați-vă, că tre` să strâng masa..hai-hai!
    Pomană-pomană da` s-a cam terminat și coliva..
    Popa nu mai vine..

    Să mă chemați! că fără chemare stric confortu`..


  574. 574
    Nora:

    Adevărul e că Alina Gorghiu e o somitate în drept. Ştie toată lumea. 😆


  575. 575
    Nora:

    Ne dai afară, 1Q? Te-nţeleg dacă o faci. 😀


  576. 576
    Jaco Pastorul:

    Acuma te refugiezi in obligativitatea informarii. Dar cand au dat astia o lege prin care ne obliga sa ne asiguram casele PE TOTI, bagand astfel miliarde in buzunarele asiguratorilor, unde ai fost? sau obligativitatea obtinerii avizului termic al locuintei?
    Cel putin informarea e gratuita.


  577. 577
    Nora:

    Hm, cred că spălam vasele. Tu unde ai fost? Să duci gunoiul?
    Mai lasă-mă, Jaco. Nu-mi clinteşti un fir de păr în chestiunea asta.

    N-am de ce să mă refugiez. Nu nici că eşti documentat, nici că eşti logic. Aşa că nu reprezinţi vreun pericol. Ah, că eşti deosebit de insistent în a te erija în avocatul unei bresle apărute peste noapte… Asta înseamnă că eşti doar enervant. Şi insultător pe alocuri.


  578. 578
    Nastasia:

    Viaţa reală..Adică reclamantul, victima, învinuitul, inculpatul, plângerea penală, statistica (o bucă pe plita fierbinte, o bucă pe gheaţă). Eu credeam că viaţa reală e a Măriei, nenorocită de Gheorghe. Înainte de sau fără plângere penală.


  579. 579
    Nora:

    Auzi, Prelatul ăla îţi era prieten? Că şi ăla m-a abordat aşa. Cu ce făceam în 2009.


  580. 580
    1Q:

    Butoi emite din fundul curții psiho..
    „Nu te aventura noaptea prin junglă”
    Dacă da, ești o căprioară beteagă..Omul care se află în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, fiind uns cu toate alifiile, va fi mâncat mai cu scârbă..


  581. 581
    Jaco Pastorul:

    Gata, ti s-au epuizat argumentele? Asta-i tot ce poti?

    Astazi e 15, ziua in care trebuie sa intre in vigoare noul Cod de procedura civila. Si implicit Legea Medierii.
    Am vrut doar sa iti arat ca si eu pot fi insistent. Nu te-am jignit, poate ca v-am enervat pe unii, dar asta e, nu toate lucrurile ne fac placere.


  582. 582
    Jaco Pastorul:

    NU, nu il cunosc. Dar intrebarea ta e unsuroasa rau.


  583. 583
    Nora:

    Mai unsuroasă decât faptul că 1Q şi Raj îmi apără mie fundul? (eşti mai performant, recunoaşte. Ai jignit 3 oameni dintr-o lovitură)
    Amuzant că tocmai tu vorbeşti de argumente.


  584. 584
    Jaco Pastorul:

    1Q, daca tu ai fi in locul lui Butoi, stiind ca cele mai multe violuri se petrec noaptea prin locuri pustii, ce-ai spune? Mergeti fetelor cu curaj, noaptea prin parcuri!


  585. 585
    alexa:

    Jesus, câtă ipocrizie într-un singur om! unde încape?????


  586. 586
    Nora:

    Minţi iar. Majoritatea violurilor au agresori cunoscuţi.


  587. 587
    Jaco Pastorul:

    De ce sa-i jignesc, apararea unui fund e o profesie onoranta.


  588. 588
    Jaco Pastorul:

    Am spus eu ca agresorii sunt cunoscuti sau nu? Am spus ca se petrec noaptea si in locuri pustii. Unde am mintit?
    Cat esti de neatenta.


  589. 589

  590. 590
    1Q:

    Aș trece prin filtre zonele rău famate în așa fel încât cetățeanul plătitor de taxe și impozite să fie protejat și să se simtă în siguranță într-un mediu cilivizat.
    Hai, că nu m-am exprimat așa rău.. sau da?

    Sunt zone și ore unde nu se recomandă plimbarea. Așa, și?
    Știindu-le, de ce nu le epurezi?
    Știu că Butoi le zice din cărți, dar ți se pare normală?
    Pustiul străzilor mă înfioară..


  591. 591
    Jaco Pastorul:

    Tu nici nu intelegi de fapt ce spune linkul ala.


  592. 592
    Nora:

    Ia mai gândeşte-te. Te poţi duce în locul pustiu şi cu unul cunoscut. Asta e ideea. Nu e nevoie să baţi singură parcurile, cum sugera eminentul Butoi.

    Că tot Butoi zicea (şi minţi iar prin omisiune) că femeile să aibă grijă cu cine intră în vorbă şi cu cine urcă în lift. Carevasăzică, eu care-mi salut vecinii şi intru cu ei în lift sunt o adevărată aventurieră!


  593. 593
    Jaco Pastorul:

    1Q, Butoi este psiholog-criminalist, pricepi??? Nu jandarm!
    Hai ca ma plictisiti.


  594. 594
    Nora:

    Cum dracu’, Jaco? Doar tu le-nţelegi pe toate. Ai făcut vreun curs special?


  595. 595
    Nora:

    Bine, şi tu pe mine.


  596. 596
    1Q:

    Nu toată lumea cunoaște zonele periculoase. Și orele nu sunt alese.. „Mă scol la 3 dimi că tot n-am somn și-s singură, ia să fac o tură prin zona X..poa`-poa`..”
    E, nici chiar așa..


  597. 597
    1Q:

    Cum nu toți inginerii-s ingineri, nici psihologii.. psihologi..

    Cum nu toți medicii-s medici..etc.


  598. 598
    Nora:

    Butoi e o jigodie care s-a îndeletnicit cu sfânta ocupaţie de a jigni victimele, de a le culpabiliza la ore de maximă audienţă la tv. CNCD l-a sancţionat. Păcat că n-a fost suspendat din post, cum s-ar fi întâmplat într-o ţară civilizată. Butoi nu e însă decât portavocea prejudecăţilor misoginilor autohtoni. Chestie care se poate confirma lejer chiar aici.


  599. 599
    Jaco Pastorul:

    Nu, doar m-am documentat si am un pic mai multa experienta. Sunteti exact ca niste copii caposi.


  600. 600
    Nastasia:

    E, nici chiar aşa! Ieşeau amărâtele noaptea din tură înadins, să-l provoace pe Râmaru. Ce era să facă şi ăla?


  601. 601
    Nora:

    Ce e nasol e că Butoi nu vorbeşte de pe marginea şanţului, cu seminţe între dinţi şi berea în mână. Ci o face deţinând o funcţie şi un post.
    1Q, sunt femei care lucrează noaptea. Şi care nu-şi permit taxi.
    Când eram mică, fiica unor rude a fost violată seara în părculeţul din curtea liceului în care învăţa. Să-l văd pe Butoi spunându-i că e vina ei. A făcut pe exploratoarea, deh!
    E de neînţeles pentru mine cum cineva poate să-l apere!


  602. 602
    1Q:

    Ei, da! io am capul mai mic decât palmele..

    și mintea-mi stă lejeră. Poate că da, ai experiență mai multă, nu neg, da` nu m-ai convins..


  603. 603
    Jaco Pastorul:

    Nu esti tu in masura sa-l jignesti pe cel mai bun psiholog-criminalist din tara, tu care nu ai nicio competenta in domeniu, iar experienta zero. Ce faci acum, e doar sa sa te dai in stamba.
    Butoi e profesor foarte apreciat la Univ de Drept din Bucuresti, unul de ala adevarat nu ca nastase, reusind sa impartaseasca foarte multe secrete ale meseriei. Mai documentati-va, inainte de a ponegri pe unul sau pe altul. Exprimarea lui de la tv, o fi fost poate nepotrivita, dar mesajul a fost pozitiv. CNCD ce rahat mai e si asta, aia care ar trebui sa inchida antenele si n-o face?


  604. 604
    +:

    Nu mediatorul trebuie să ştie legi pentru a asigura cadrul legal. Cadrul legal e medierea însăşi. Adică tot ce se petrece acolo (procesul împăcării) şi concluzia la care se ajunge au drept şi valabilitate juridică – ca şi cum s-ar fi consimţit în faţa notarului (în cazul în care în urma medierii o parte trebuie să dea bani, sau să cedeze drepturi de proprietate asupra unor bunuri celeilalte părţi, atunci actul încheiat de către mediator nu este suficient, el trebuind notificat şi de către un notar – asta pentru a avea şi efect executor fără o eventuală judecată în plus, de punere în posesie).

    Informarea cu privire la posibilitatea medierii nu este obligatorie pentru reclamant ci pentru autorităţi (în speţă procurorul la care se depune plângerea, sau judecătorul la care se intentează procesul).

    Adică autorităţile sunt obligate să te informeze în legătură cu asta, iar tu poţi să fii de acord cu medierea sau nu.

    În legătură cu violul:

    Există fapte penale asupra cărora se începe sau se întrerupe urmărirea penală prin depunerea, respectiv retragerea plângerii de către o parte vătămată. Gravitatea acestor fapte depinde de (şi se poate dovedi doar cu) implicarea părţii vătămate.
    Printre acestea se numără agresiunile fizice, violul et c.
    E logic ca odată ce partea vătămată şi-a retras plângerea, acţiunea de urmărire penală să nu-şi mai aibă obiectul.

    Există, însă, fapte penale a căror urmărire nu încetează la decizia părţilor vătămate. Cum ar fi, de exemplu, furtul. Chiar dacă păgubitul îşi retrage plângerea, hoţul e hoţ chiar dacă a ajuns la pace cu cel de la care a furat şi, deci, trebuie pedepsit ca atare.

    În cazul violului nu se mai poate aplica acest principiu deoarece violatorul nu mai poate fi considerat astfel dacă partea vătămată nu mai susţine acest lucru.

    În mod logic, trebuie să se poată stinge prin mediere toate faptele din prima categorie, ele depinzând în totalitate de partea vătămată.

    O altă persoană (indiferent cât de groaznic i s-ar părea ei violul – şi este groaznic, într-adevăr) nu poate să-i ia victimei dreptul de a decide singură calea pe care trebuie s-o urmeze.

    Asta înseamnă că autorităţile sunt obligate să informeze victima despre posibilitatea medierii şi să-i respecte deciziile.

    Toţi cei cărora, o astfel de lege, li se pare nedreaptă, au posibilitatea ca atunci când vor fi puşi în situaţii similare, să refuze medierea. Dar nu au voie să se substituie (din confortul birourilor cu aer condiţionat) victimelor şi să le ia acestora drepturi.

    Pentru că asta oferă legea medierii (cu valabilitate şi asupra cazurilor de viol) un drept în plus. Deci oferă, nu restrânge. Şi nu poţi fi decât o feministă ruptă de realitate, fără pic de experienţă de viaţă şi cam nefutută, ca să te implici şi să susţii … mă rog, ştiţi ce s-a întâmplat.


  605. 605
    1Q:

    Sunt zone periculoase unde chiar perechile sunt agresate. Ei bătuți, ele violate. Nu știu, n-am cunoștințe apropiate care să fi pățit ceva rău, dar nu pot să spun că aceste fapte nu se întâmplă.
    Nu merg pe „Nu am pățit io, ..nu există, sunt fabulații”..

    În fine, mă lăsați să strâng masa?


  606. 606
    Nora:

    Ba sunt. Sunt femeie şi discursul lui m-a jignit. S-a exprimat ca un cioban, nu ca un expert. Ţie poate îţi surâde genul ăsta de exprimare. Se pupă cu ideile tale. Mie, nu.

    http://www.ecpi.ro/victorie-la-cncd-in-cazul-impotriva-expertului-criminalist-tudorel-butoi/

    După cum vezi, iar eşti nedocumentat. Împotriva lui Butoi s-au aliat zeci, sute de voci. Unele de experţi.

    Pa, pa!


  607. 607
    1Q:

    Medierea ca fabrică de spălare de bani e benefică și spornică. I se asigură un cadru legal.


  608. 608
    Nora:

    În logica ultimului paragraf al lui Cosa, îmi permit să spun că nu poţi fi decât un misogin boşorog şi puturos, care trăieşte cu amintirea fututului d’antan, ca să susţii o aşa aberaţie.

    Răsfututule, mediatorul e autoritate? Că în caz că n-ai aflat, el informează reclamantul asupra medierii.


  609. 609
    Nora:

    Ce-mi place cum se adună dovezile. Aproape că nu e nevoie să fac nimic.

    Deci, femeia care gândeşte altfel e nefutută. O dâră de spermă ar funcţiona pe post de vitamax, de lecitină, de orice. Doar bărbatul bagă raţiunea în capul unei femei. La fel, un bărbat m-ar face pe mine să cred altceva despre violenţa împotriva femeilor. Să nu mi se mai pară dracu’ aşa de negru, să capăt şi eu un dram de optimism.

    Doamne, bine că nu-s toţi ca voi!


  610. 610

    Nora, tu ai ceva împotriva bărbaţilor, în general. îmi pare rău, asta se vede clar.


  611. 611
    Ana:

    Andreea,

    Tu glumeşti, iar eu chiar citeam cu atenţie comentariile precedente şi te-am citit şi pe tine la fel de serios. Pişichero!


  612. 612
    Nora:

    Ah, şi se mai demonstrează ceva în tot circul ăsta. În repetate rânduri, s-a încercat denigrarea sau devalidarea punctului meu de vedere prin referire la:
    -- sexul meu.
    -- activitatea mea sexuală.
    -- prezenţa sau lipsa maternităţii.

    Iată, încă o dată, de ce violenţa asupra femeii are caracterul ei specific.
    Niciunde eu nu am făcut referire la:
    -- sexul vostru.
    -- prezenţa sau lipsa erecţiilor voastre.
    -- prezenţa sau lipsa copiilor.


  613. 613
    Nora:

    I beg to differ, Andreea. Da, nu suport organic bărbaţii misogini. Dacă asta înseamnă că am ceva împotriva bărbaţilor, so be it.
    Dar că tot ai adus vorba, mie mi se pare că tu ai ceva împotriva femeilor. N-am însă aroganţa de a spune că „se vede clar”. Mi se pare. Adică rămâne de cercetat şi de văzut.


  614. 614

    glumesc amîndouă, Ana. 🙂

    Nora nu suferă un anume tip bărbaţi, tot aşa cum Andreea nu suferă un anume tip de femei.


  615. 615
    Nora:

    Găsesc totuşi amuzant felul în care intervii tu de nicăieri, cu nişte concluzii cât bolovanii şi pe care le arunci, fleoşc, în baltă.


  616. 616
    Ana:

    Val,

    M-am liniştit. Mersi, micule. 🙂

    Ha! Niculae, colegul meu de birou, pe care-l apelez când aşa, când Nicuşoare, când cu prenume şi nume, după caz, coane Fănică, m-a auzit că-i zic fetei mele micule şi apoi i-am zis şi lui şi mi-a zis că el nu e copil. E, de ieri, îi zic marule, să se sature.


  617. 617

    probabil că da, valone.

    dar toate discuţiile astea din ultima vreme, cam prea îndîrjite, mi se pare că au lărgit sfera de antipatie a Norei. e un soi de demonizare la mijloc. mie clipurile ale care promovau mişcarea de ieri mi s-a părut că incită la ură împotriva bărbaţilor. următorul pas care urmează e să prindem un bărbat, să-l legăm fedeleş şi să-l facem chisăliţă. la asta pare că îndeamnă, foaaaaarte insidios, toată campania asta. eu asta am simţit văzînd clipurile. am simţit cum mă cuprinde, aşa, o ură viscerală: „REAŢI AI DRACU DE BĂRBAŢI NENOROCIŢI!!! TICĂLOŞILOR!!”

    nu e bine. nu e constructiv.

    am spus ce cred despre femei şi n-am glumit. sînt creaţii (iaca, Ana) mai complicate şi mai fin desenate decît bărbaţii. mai empatice şi mai frumoase, pînă la urmă. cu condiţia să nu dorească să se transforme în bărbaţi.


  618. 618
    1Q:

    E bine că nu sunt nesuferite.
    Se mai găsește câte unul care nu suferă.. pe nimeni. Glumesc! poate că suferă-n tăcere..


  619. 619
    Ana:

    Îţi va răspunde ea, Andreea, dar eu cred asta: nicio discuţie şi niciun cumul conversaţional, oricât de îndârjit şi contradictoriu – vulgar, cum zice fie-mea – , nu-i poate lărgi sau îngusta sfere Norei. Să mor io, vorba lu’ Zadda. 🙂 Cât despre demonizare, imposibil. Ca să demonizezi, tre’ să crezi că dracii există. Altfel, lipseşte obiectu’ muncii şi… n-ai cu ce, bă, n-ai cu ce… 😉

    Mai frumoase zici? 🙄


  620. 620
    1Q:

    andreea e arhitectă. Vrea construcții, să avem ce demola..


  621. 621
    Nora:

    Andreea, nu proiecta asupra mea impulsurile tale. Nu mi se pare cinstit. Pe mine nu mă cuprinde nicio ură când văd clipurile alea. Mă cuprinde empatia pentru victime, revolta împotriva violenţei, nu ura.
    Iar exemplele de aici mă fac, din contră, prin contrast, să-i apreciez mai mult pe prietenii mei bărbaţi.


  622. 622

    dacă eu am simţit asta, şi probabil şi alţi oameni, că n-oi fi eu aşa de specială, înseamnă că nu a fost o campanie inteligentă.
    şi atunci, n-am simţit nici o nevoie să mă alătur.

    sper să nu-mi spui să fac eu alta mai bună, că numa de asta nu-mi arde…


  623. 623
    +:

    QED: Toată argumentaţia mea nu are valoare deoarece le-am zis nefutute.

    Nu mi-am călcat pe inimă scriind aici pentru tine. Am vrut să-i demonstrez cuiva afirmaţiile mele despre tine. Şi sper că n-are ce să mai zică.

    A, că era să uit: Vezi că te deconspiri. O femeie futută înţelege rolul „dţrei de spermă”.


  624. 624
    Nora:

    Ei, Andreea, pe mine mă preocupă mai puţin clipurile, ci ideea şi mesajul din spatele campaniei. Ciudat că au dansat şi bărbaţi. Oare ăia n-au simţit că partenerele lor sunt incitate la ură? Bieţii, s-au dus ca mieii la tăiere.


  625. 625
    Nora:

    Răsfututule, îl înţeleg şi eu. Numai că-i neg valoarea de panaceu pe care i-o atribui tu. Miraculosule.
    Hai, lasă vrăjeala şi pretextele. Te faci de râs.


  626. 626
    Jaco Pastorul:

    Se vede clar ca urasti barbatii din simplul fapt ca ai vorbit la persoana a doua plural, eu nefacand nicio aluzie la sexul tau.


  627. 627
    Edle:

    Din moment ce oameni din intreaga lume au iesit si au dansat ieri pentru drepturile femeilor, eu zic ca a fost o campanie reusita, pana la urma.


  628. 628
    Nora:

    Nu. Tu ai făcut la copiii mei.

    Mi-ai spus că, atunci când voi avea copii, îmi voi schimba punctul de vedere în ceea ce priveşte violenţa împotriva femeilor şi modul în care trebuie rezolvată problema asta. Deci, am folosit corect şi onest persoana a II-a plural. Ai mai spus şi că doar femeile care au copii şi-au împlinit menirea. Nu am spus că te faci vinovat de toate alea, ci doar de o parte. De-aia am şi defalcat pe liniuţe.


  629. 629
    Nora:

    Edle, campania asta n-a apărut anul ăsta. Dar cu cât trece timpul, cu atât creşte în amploare şi-şi câştigă mai mulţi adepţi.
    Dacă nici lui Dalai Lama, care s-a alăturat, nu i s-a părut că incită la ură, eu cred că stăm bine.


  630. 630
    Jaco Pastorul:

    Nu, n-ai folosit corect, maternitatea schimba conceptiile unei femei, e un fapt, mai ales in sensul dezvoltarii prudentei in detrimentul emanciparii. Asta inseamna ca sunt misogin?

    Le cam combini cum iti convine tie.


  631. 631
    1Q:

    Nora nu urăște pe nimeni. Folosiți prea des termeni aiurea.


  632. 632
    Ana:

    Pe mine, aseară, un bărbat m-a invitat. 🙂 N-am putut merge din cauza unor obligaţii, la ora aia, dar m-am revanşat, luându-l cu mine la concert.


  633. 633
    Nora:

    Da, asta înseamnă. Atunci când încerci să invalidezi punctul meu de vedere într-o chestiune care n-avea legătură cu maternitatea aducând în discuţie… copiii. Cu alte cuvinte „Ce dracu’ ştii tu despre violenţă! N-ai copii, taci din gură!”.

    Nu vorbeam despre copii, vorbeam despre femei agresate.
    Nu mai încerca să te scoţi. Ce e scris rămâne.
    Dar lasă! Eşti în compania selectă a lui Cosa. Şi probabil şi a Andreei.


  634. 634
    Nora:

    Ana, şi la Afi am văzut că au fost bărbaţi! Bravo lor! Tot respectul!


  635. 635
    Jaco Pastorul:

    Eh, acuma chiar ca ma jignesti! Vrei sa spui ca ei se afla in compania mea selecta!


  636. 636

  637. 637

    nasol.
    selectă, în condiţiile disputei de faţă, se traduce de rahat.


  638. 638

    Nora, hai să ne ferim, totuşi, de principiul ăla, cine nu e cu noi e împotriva noastră. e păgubos rău. 🙄


  639. 639
    Jaco Pastorul:

    Ce trista incercare de a imparti lumea in doua! Cei care s-au dus sunt nonviolenti iar cei care nu s-au dus, vai de mama lor.

    Eu sunt total impotriva violentei, insa nu particip la un miting care imparte violenta in doua. Toata viata mea, in schimb, nu am practicat violenta si nici macar nu am inspirat-o. Ma rog, atata cat am fost in stare.


  640. 640
    Ana:

    Andreea,

    Nici pe departe. Era o formă de autosubevaluare, sigur, una ironică. Nimic mai mult.


  641. 641

    :mrgreen: eşti o dulce, Ana.


  642. 642
    Jaco Pastorul:

    Andreea, ce vrei sa spui????


  643. 643
    Jaco Pastorul:

    Ce?


  644. 644

  645. 645
    Ana:

    Andreea,

    Aşa am citit eu. O şi practic adesea, de-aia o recunosc atunci când o văd. E o variantă de a-i da Cezarului… 😉


  646. 646
    Ana:

    Jaco,

    Stai liniştit, nu sunt chiar aşa de dulce, n-o scoate la tablă pentru asta. 😆


  647. 647
    Jaco Pastorul:

    N-ai inteles. Ma refeream la asta:

    „nasol.
    selectă, în condiţiile disputei de faţă, se traduce de rahat.”

    adica compania mea!


  648. 648
    Ana:

    Jaco,

    Vezi, mă crezi proastă. 😉 Nu e bun, că ăsta e un motiv perpetuu de neinţelegeri între noi, eticheta. 🙂

    Normal c-am înţeles, am vrut însă să fac ceva anume.


  649. 649
    Nora:

    Val_one, ai dreptate. Dar nu sunt nici eu de fier, iar enormităţile debitate aici da, mă revoltă. Rău de tot.
    Cred că se va ajunge la concluzia că urăsc şi femeile.


  650. 650
    Ana:

    Nora,

    Poţi începe cu mine. 9 semne masculine… motivaţie grea.


  651. 651
    Jaco Pastorul:

    Valone, vezi, esti privilegiata, numai tu ai dreptate, eu nu, desi am spus acelasi lucru. O doare egoul sa recunoasca ca si eu am.


  652. 652
    1Q:

    Io am dejtele D4 și D2 egale..


  653. 653
    Nora:

    😆 Stai, că am treabă şi cu mine. Degetul drept, 7 semne masculine… Mă antrenez până la tine.
    De Andreea mi-e frică. 😆


  654. 654
    Jaco Pastorul:

    Nu mai spune ca te cred proasta ca iara ma scoate cineva misogin! Nu, nu esti proasta, o spun cu mana pe inima!


  655. 655
    Edle:

    Asta nu-i nimic. Da’ ce ma fac eu cu testosteronu’ meu?


  656. 656

    Jaco, tu n-ai dreptate cînd spui că Nora urăşte bărbaţii. eu cred că nu urăşte nici măcar unul, nicidecum pre mulţi la grămadă.

    a, urăşte ea din suflet ceva. atitudini, mentalităţi pe care le-ar urî şi la femei în aceeaşi măsură. 🙂


  657. 657

    n-ai de ce. eu sînt supusă, am băsmăluţă pe cap, stau cu nasu-n jos…


  658. 658
    1Q:

    Edle:
    Mai taie din el.. 🙂


  659. 659
    Ana:

    Jaco,

    Glumeam, bro. 🙂 Şi, ba da, sunt proastă, in medie, de 4-5 ori pe zi. Azi, mai proastă decât de obicei fiindcă am dormit puţin, sunt cam răcită şi mai fac şi pe capu’ limpede. Dezastru. Da, nah, e prostia mea, să fie sănătoasă şi să crească mare, fără ea m-aş crede buricu’ Pământului. 🙂

    Serios vorbind, nu contează sexu’ prostului, ci statusu’ şi, mai ales, continuitatea. Aşa că nu iese de-aici misoginism.

    Nora,

    Cui dracu’ nu-i e frică de Andreea? 🙄 Să se jure (măcar pe biblioara de-o scrise limbricu’, săracu’, cu atâta sârg în trei zile).


  660. 660
    Nora:

    Las’ că te ştiu eu. Tu taci şi faci. 😆

    Nas pe jos, nas pe jos, dar şi când îl ridici din pământ, dărâmi acoperişul pe mine.


  661. 661
    Jaco Pastorul:

    Valone, nu te cred! Sa dovedeasca!


  662. 662
    Nora:

    Jaco: nu mă mai interesează ce crezi tu despre mine. De la chestiunea cu interesele încoace, gata, nu mă mai.

    La Andreea, da, m-a contrariat, dar încă vreo două-trei lovituri de-astea, şi mă imunizez şi-n cazul ei.


  663. 663
    Jaco Pastorul:

    Poftim, e si ranchiunoasa pe deasupra!


  664. 664
    1Q:

    Val:
    Nu urăște nimic și pe nimeni. Ura nu există în astfel de cazuri. De ce-ar investi într-un sentiment atât de puternic? Să se otrăvească?
    Sigur, avem tendința de a hiperboliza niște senzații de neplăcere, repulsie, da` până la ură,.. e cale lungă.


  665. 665

    da, e plină de ranghiun. 😆


  666. 666
    1Q:

    Ce dacă vb singur, de pomană! E pomana mea, ce..pomana mea! 😈


  667. 667

    nu-i urăşte. e mult spus. da’ eu cred că orice purtător de bălăngănel se iveşte în peisajul Norei, trebuie să treacă prin patul lui procust ca să rămînă acolo, în preajmă. :mrgreen: femeile s-ar putea să scape mai uşor.


  668. 668
    1Q:

    Așaaaa.. de când pândeam io număru` ăsta!


  669. 669
    Ana:

    Andreea,

    Bagi tu pula-n foc că scapă muierile mai uşor? 🙄


  670. 670
    Nastasia:

    1Q, strânge masa asta, că ne-am cam ghiftuit la pomana ta. Pune alta, mai dietetică. O masă de mediere.


  671. 671
    1Q:

    Îuliu, micăăăî, io eram în trecere! ..

    N-am auzit nimic, am pus mâna oa oki.. Șșt! oak! diri-diri-oak!


  672. 672
    1Q:

    Păi, ce, nu sunt destule ? Io am zis c-o strâng.
    Uite, pt pomană, am sărit peste 2 mese..
    Calic!


  673. 673
    Nora:

    Andreea, dimpotrivă. Sunt mai a dracu’ cu femeile. Dacă ne referim la o „preajmă de maximă proximitate”. Drept dovadă: tu mă enervezi mai rău ca Jaco. Ce spui tu m-a afectat mai mult. Iar Cosa mă enervează cel mai puţin. Asta ca să fac un clasament al enervărilor. :mrgreen:


  674. 674

    în loc să te imunizezi, mai bine te-ai întreba de ce gîndesc atît de diferit de tine. care e treaba? sînt proastă? învechită în concepţii? manipulată? insensibilă? ţin cu bărbaţii? ce mă face să adopt astfel de atitudini subumane, selecte şi retrograde? ce mister o fi la mijloc?


  675. 675
    Ana:

    Hai, măi, cine naiba suntem noi, să le recomandăm oamenilor topicul chestionarelor autoanalitice? Daţi-o dracu’, că mă enervez din cauza grijilor ăstora reci.


  676. 676
    Nora:

    Iar îmi atribui mie gândurile tale? Eu mă întreb aşa: ce anume o mână pe Andreea să vină să dea cu ştampila? Nu participă propriu-zis la discuţie, dar vine să dea diagnostice grele. Iar aia cu „a ţine cu bărbaţii” e iarăşi „prăjitura” ta. Nu eu am frământat-o, nu eu am copt-o. Tu pui problema în termenii ăştia, nu eu.
    Apoi, eu protestez împotriva violenţei împotriva femeilor, tu spui că te simţi îndemnată la ură. Iarăşi, percepţia ta, darling, nu a mea.
    Că suntem diferite -- ştiu şi accept de multă vreme.
    Aşa că nu mai ştiu cine delimitează fronturi aici. Tu sau eu?


  677. 677
    Nora:

    Ah, iar în timp ce noi ne spargem capetele aici, uite ce-au căutat oamenii şi au ajuns la noi:

    violul cu mediator 2
    cat costa viol articole 1 (asta probabil căuta articolul de lege în care se dădea tariful violului)
    legea violului 1
    medierea privind violul 1
    protest impotriva medierii violului 1februarie 2013 timisoara 1
    protest împotriva includerii violului în legea medierii 1
    viol cu mediator 3
    viol mediere 1
    viol-mediere miting oug 1
    medierea privind violul 1
    cat costa cursul de mediator 1
    merita sa devii mediator 1
    01.02.2013 noua lege din codul penal 1
    legea violului 1
    noua lege a medierii 1


  678. 678
    Raj:

    Dna Ana: io sunt prost si cand dormmult si cand dorm putin. Acu si cu meteoritii astia… Va sfatuiesc sa nu umblati creanga, dna Ana, stati sub acoperis, in tunele, in beci.Mi-e frica de Dna Andreea. Dna Nora e o femeie fututa, chiar rasfututa…Am vrut sa fie un compliment, nu stiu ce a iesit. De o saptamana am leptop. Imi sede bine…Dra Val: aveti leptop ? Dle 1Q: aveti boii acasa ?


  679. 679
    Raj:

    Ati pierdut vreo oaie, dle Jaco ? Va vaz asa mai nemultumit…


  680. 680

    am leptop de top, domnu Raj.

    dar bine că aduserăţi vorba. mie nu mi-e frică de Andreea. cum e aia, să-ţi fie frică tocmai de muză? nu concep aşa ceva. 🙄


  681. 681

    asta-i culmea!!
    am fost plecată, pe un şantier.
    cică nu particip la discuţii

    am venit, am citit tot, din urmă şi am spus şi eu ce mi-a trecut prin cap, în momentul ăla. nu e voie, sau cum?


  682. 682
    Ana:

    Huo, şantieristo! Fără maneră, acu’ pricep. 🙁


  683. 683
    Vio:

    Nora e o femeie curajoasa,desteapta,care gandeste cu propriul cap si ca ea sunt multe.Ar trebui sa fie si mai multe femei asa,parerea mea.Eu o admir mult,mult.Daca as avea o Fata,as vrea sa fie asa.

    Nora,am in Bucuresti o prietena care iti seamana bine de tot,o vreme am crezut ca esti ea. 🙂


  684. 684
    Nora:

    Andreea: oi citi tu, dar eu nu văd paşii şi etapele pe care le parcurgi până să ajungi să dai cu pumnul în masă cum ai făcut-o. Nu ghicesc şi nici nu-mi permit s-o fac. Şi da, sigur că e voie. Nu aşa se pune problema. Iarăşi mă duci într-un teren străin mie.

    Vio: săru’mâna. Încerc, nu-mi iese mereu, dar încerc. 😛


  685. 685
    Costelus:

    1Q, dar ce surprize! Ieri cu eugenia, azi cu Butoi, astept cu interes ziua de miine. 😀


  686. 686

    Ana, nici eu, nici Nora nu ne pricepem prea bine la alunecăciuni şi limbaje întortocheate, cred. lasă-mă să comunic cu ea aşa cum comunică şi ea cu mine. chiar dacă e mai brutal, măcar înţelegem cum stăm.


  687. 687
    Ana:

    Ce spui, Andreea? 🙄 Unde sunt întortocherile? Dar alea, alunecăciunile, cum le ziseşi? 🙄

    NU te las eu să faci ceva?

    Nora,

    ?


  688. 688
    Nora:

    Ba pe mine mă laşi. 😆 Nu de alta, dar ideea că cineva mi-ar putea pune frâu, căpăstru, botniţă e una caraghioasă. 😆

    Andreea, tensiunea e cam mare pe aici. Şi tu ai mai intervenit, în alte situaţii încercând o „depresurizare”. Cam asta face şi Ana, asta încercă şi 1Q mai devreme. E urât să dai în ea cu străchini. Dă-n mine, eu sunt ţinta ta.


  689. 689
    Costelus:

    Andreea, nu crezi ca, inainte de a vorbi de altceva, legea ar trebui sa specifice clar ce face un mediator? Cum poti spune ca sint necesare cursuri de doua saptamini daca nu sint precizate clar atributiile? Se vede din avion ca legea a fost data pentru ca unii sa faca bani din „pregatirea” mediatorilor.

    Jaco: oricine poate verifica in doua minute daca un prof universitar e pe bune sau nu: google scholar. In cazul lui Butoi, dumnealui are zero articole de cercetare. Nu ar trebui nici macar sa aiba doctoratul, necum sa mai fie profesor si sa predea! Cum era si de asteptat dupa declaratia cu „lelitele balcanice”, omul este zero dpdv profesional.


  690. 690

    Nora, nu te cunosc de ieri, de azi. atît cît se poate cunoaşte cineva în mediul ăsta. au mai fost discuţii, destule, în jurul subiectului. trag şi eu nişte concluzii. or fi false, naiba să le ia. ar trebui să te văd manifestîndu-te în realitate, mai multă vreme, ca să trec de nivelul impresiilor.

    aici apare din nou problema aia cu scala jignirilor. pe mine nu m-ar jigni o acuzaţie ca asta. chiar m-am gîndit dacă eu am ceva cu femeile… habar n-am. ridic din umeri. mă mai gîndesc. nu mă inflamează ideea asta. e foarte posibilă. e plin de idiosincrazii în vieţile noastre. nu sînt imună aşa cum nici alţii nu sînt.

    nici dacă mi-ar fi spus cineva că-s accident al naturii nu m-aş fi supărat. cel mult, m-ar fi intrigat. cel mai probabil, m-ar fi amuzat. te ataci prea tare. uite, eu am trecut peste faza cu suboamenii, trec şi peste compania selecto-de căcat în care ne-am trezit, azi, eu, Jaco şi cu Cosa -- în mod sau nu surprinzător.

    jignirile tale nu-s mai soft ca ale mele. şi chiar nu vreau să ajungem să ne întrecem în ele…


  691. 691

    unde-i depresurizarea??!

    nu vezi că mă făcu şantieristă şi fără maneră? 😆


  692. 692
    Nora:

    Ei, pe mine mă inflamează, Andreea. Dă-mi voie să mi se pară jignire şi intruziune şi proastă creştere faptul că sunt numită „accident al naturii”. Amuză-te tu dacă poţi. Eu nu pot. Ca să mă intrige cineva, trebuie să fie mai inteligent de atât. Dă-mi voie să mi se pară nesimţire şi faptul că-mi spui că urăsc bărbaţii. Sau că urăsc pe cineva, în general. Nu ştiu cine dracu’ vă credeţi de vă permiteţi aşa ceva. Iar aici, da, îmi menţin părerea cu compania. Toţi faceţi supoziţii halucinante, sub o formă sau alta, de la care bunul-simţ ar trebui să vă oprească.
    Iar când le-ai exprimat, nu ai făcut-o ca şi cum ar fi nişte impresii. Nicio nuanţă, nimic relativ. Ci, din contră, „se vede clar”.
    Da, asta mi-e firea. Vehementă.
    La faza cu „suboamenii”, ţi-am explicat de atunci că nu te încadrai.
    Una peste alta, nu-mi impune tu mie scala ta şi nici modul în care reacţionez. Da, mă simt jignită, dau de toţi pereţii cu voi, indiferent de sex.


  693. 693
    Nora:

    Fu o glumă! Jesus!


  694. 694
    Edle:

    La „accident al naturii” nu te-ai fi suparat, dar te superi la „santierista”? 😆


  695. 695
    Costelus:

    Greseala de tipar, voia sa spuna „fără mânere”. Stii, ea cica are… 😀


  696. 696
    Jaco Pastorul:

    Costelus, piu-piu!

    Oare ti-am zis-o pe-aia cu presu’?

    Butoi este un excelent practician, nu un profesor de cariera, si nu urmareste o cariera universitara. Se vede ca nu stii, chiar si pe la voi prin canada, sunt invitati cei mai buni practicieni sa predea studentilor.


  697. 697

    nu mă supăr, edle, tocmai, am rîs. dar Ana a pus mutră plîngăcioasă, adică, e nefericită, na.

    dacă punea zîmbăcios, nici nu mai ziceam nimic.


  698. 698
    Costelus:

    Nu poti deveni profesor universitar fara sa ai cercetare! Ca poate fi un bun practician, ca poate fi invitat sa tina 2 ore de curs, e altceva! Dar de aici pina la a fi platit ca profesor universitar e cale lunga.

    Si Ponta cica e un practician excelent.


  699. 699
    Nora:

    Se vede ce practician excelent e. Are şi cabinet. Mă întreb cine dracu’ i-o călca pragul. Se recomandă şi ca specialist în psihologie clinică. 😆
    Dacă e prof. universitar (şi e), atunci cum dracu’ nu urmăreşte cariera universitară?


  700. 700
    Costelus:

    Acuma na, facultati de cacat sint oriunde in lume. Ce, Voiculescu (Felix) nu si-a luat doftoratul prin SUA? Bine, nu la Harvard insa. 😀


  701. 701
    Jaco Pastorul:

    Egocentrico, nu vorbeam despre tine ca esti un accident al naturii, vorbeam de femeile care trec prin viata fara sa se reproduca. Exceptiile de la regula, asa se numesc, accidente. Pricepi? Nu esti numai tu in universul asta, eu nici macar nu stiu daca ai sau nu copii. Regula e sa nasca pui, nu-i asa?


  702. 702
    Nora:

    Cât de mincinos eşti! Şi de jalnic! Cică nu ştie dacă am copii. Mai acum ceva timp mă-ndemnai să fac. Şi am tot spus pe aici că n-am copii, de doi ani de zile. Mai e careva care nu ştie dacă am sau nu copii? Inocentul de tine!
    Dar cum dracu’ ai ajuns tu la discuţia despre copii? Nu încercând să-mi demontezi mie părerile despre violenţa asupra femeilor şi asupra feminismului? Spunându-mi că-mi va veni mintea la cap când o să fac copii? Că nu ţin minte să fi discutat despre natalitate, de pildă.
    Mi-e silă.


  703. 703
    Costelus:

    Hai Jaco, ai mers prea departe, accident e clar ce sens are. Cu Butoi la fel, ce pula mea e de discutat aici? Ala e platit sa aplice legea, adica sa prinda violatori, nu sa comenteze ca de ce asa si pe dincolo. De ce trece vreuna prin parc pe la 12 noaptea? Mare brinza, se intoarce de la servici si n-are bani de taxi! Un bugetar imputit nu-si inchipuie ca te poti intoarce de la servici la 12 noaptea.


  704. 704
    Nora:

    Iată-l pe Jaco pe vremea când nu suferea de amnezie. Atunci ştia că n-am copii, azi nu mai ştie, mâine mă sfătuieşte iar să fac pentru că aşa mi se va lumina mintea şi tot aşa.

    Eu nu sunt deloc “obtuz”, am cea mai deschisa minte posibila, dar cand ma lovesc de tampenii crase, debitate de niste tinere fara pic de experienta de viata, binenteles ca sufar.
    Si mai sufar pentru ca stiu ca oricat as incerca sa va conving de contrariu, ar fi in zadar, ca singura metoda de a afla adevarul e sa iti traiesti propriile experiente, experiente care dor, pentru ca numai din suferinta inveti ceva.

    Pana cand o sa va traiti viata, devenind mame, ingramadite de griji si responsabilitati, realizand ca unui copil trebuie sa ii cultivi prudenta si nu curajul, n-aveti de cat sa va purtati razboaiele de catifea, dansand si umplandu-va de iluzia ca o sa schimbati lumea in bine, cand in realitate nici nu aveti ochi sa vedeti cat de rau ii faceti!

    (deci, feministele nu pot fi mame. -- iarăşi ignoranţă, e plin de mame în ong-urile şi asociaţiile feministe)
    (a doua concluzie, numai maternitatea îţi dă voie să te exprimi şi să te manifeşti)

    Si ma adresez tie dintr-un singur motiv, cred in naivitatea mea, ca sub toata platosa de incapatanare catârească, mai exista un sambure de ratiune, care la un moment dat o sa declanseze o reactie la manipularile in care crezi acum. Si mai cred ca poate odata si odata o sa te convingi ca mai exista si barbati cu mintea si cu inima intreaga. Probabil ala o sa fie momentul in care o sa te hoatarasti sa devii mama. E o experienta prin care e pacat sa nu treci.

    Ohohoho!

    Auzi, Nora, care crezi ca-i rostul tau dpdv biologic, pe lumea asta? De ce crezi ca te-a lasat Dumnezeu pe lume?

    Feminismul duce la dezagregarea familiei, si la scaderea natalitatii, qed!

    Voila. Nasol cu feminismul ăsta. Pericol mare. Sminteşte femeia, duce de râpă familia.


  705. 705
    Costelus:

    Hai ma, te-apuci sa dezgropi comentarii? 😀


  706. 706
    Nora:

    Ce nu fac pentru amnezici.
    Nu mai vorbi cu mine, că zice că eşti preş.
    Când erai pro-mediere şi ne păruiam pe tema asta, nu mai erai preş.


  707. 707
    Costelus:

    Dar sint pro-mediere. Informarea obligatorie ar trebui sa fie o simpla casuta bifata sau nu atunci cind reclamanta depune cererea.


  708. 708
    Nora:

    Ştiu că eşti. Din păcate. Altceva spuneam. Şi anume că oricine e de acord cu mine, chiar şi parţial, riscă să treacă drept preş. Era un avertisment.
    A spus lucruri similare referitoare la Raj şi 1Q. Că-i mângâi eu între coarne pentru că şi ei îmi apără fundul. Ţi l-am citat.


  709. 709
    Raj:

    Nusce are Dna Andreea. Se vede ca umblat pin santiere. O doamna arhitecta in cizme de cauciuc. Sper ca sa fie rosii. Io cand vin victorios de la vidanjari, de multe ori scriu cuvantul „cacat”.Dle Jacp, in stamba ma dau io peicea, nu dna Nora. Dna Nora are alta opinie decat dv. Dra Val: va pup cu concupiscenta ! Nu stiu ce inseamna, dar imi place cuvantul. Pa dl 1Q il pup cu ipingele. Dra Nora, ca sa aiba cineva copii, tre sa fie inteligent. Io asta deduc din comentul lu Jaco


  710. 710
    Nastasia:

    „Faptul ca ma adresam Norei, nu insemna decat ca Nora personifica femeia, in contextul respectiv”.

    Curat generalizare, coane Jaco!


  711. 711
    Nora:

    Raj: aoleu! A spus şi asta? 😆
    Deci, sunt accident al naturii motivat! 😆


  712. 712
    Raj:

    Eu chiar sunt pres in fatza dv., dna Nora. Cui nui convine , sa-l, sa mi-o… Io am impresia ca astia care fac astfel de acuze paicea, is ei pres in real peste tot: in fata nevestei, sefilor, etc. 1Q chiar ca merita mangaiat intre coarne… Si eu


  713. 713

    se prefigurează un weekend furtunos. :twisted::

    oare măcar de luni s-o însenina pe aici? 🙄


  714. 714
    Costelus:

    Despre Butoi am avut intotdeauna aceeasi opinie. Chiar nu il inteleg pe Jaco cum admite ca un functionar public, platit sa faca o anumita treaba, se apuca si comenteaza. Tot asa cind mergi sa obtii un banal formular, doua vaci bugetare care discuta aprins despre ultima emisiune de cacat de la TV iti arunca in sila un „veniti peste 30 de zile! Sintem foarte ocupate.”


  715. 715
    Raj:

    Se prefigureaza un cacat. Maine nu postez…


  716. 716
    Nora:

    Raj, îmi sunteţi dragi amândoi. Chiar dacă am şi cu voi contre (le ştiţi şi voi prea bine). Dacă asta e tradus de alţii, bântuiţi de „motivaţii ascunse”, drept „mângâiat între coarne”, e treaba lor. Pe mine nu mă sărăcesc nicicum şi nici pe voi. Nu ştiu dacă Jaco e preş sau nu, nu-mi permit să-l judec în termenii ăştia.


  717. 717
    Nora:

    Val_one: mda. 🙄


  718. 718
    Nora:

    Ce faci mâine? I-ai luat cadou Valentinei? 🙂


  719. 719
    Danny:

    Iar ati inceput cu discutiile despre legea medierii?

    In oraul meu au inceput sa se faca cursurile de mediator. Nu stiu cat costa un curs de 2 saptamani, si nici nu stiu ce urmeaza dupa ce ai dat examenul. Urmeaza o incadrare in noul loc de munca?

    Problema este alta: clientii care se vor prezenta la mediator platesc o suma de bani pentru acest serviciu, sau mediatorii sunt platiti de catre stat?

    La a doua problema eu consider ca nu vor fi clienti care sa se duca la mediator. Ce se intampla in cazul acesta? Clientii sunt obligati sa apeleze la mediator? Daca nu vor, ce se intampla?


  720. 720
    Nora:

    Aoleu, Danny! Tot discutăm şi tu tot nimic nu ştii!
    Şedinţa de informare e gratuită. Dacă optezi pentru mediere, atunci da, plăteşti. Normal. 2-3 milioane şedinţa de 90 de minute. Poţi să rezolvi într-una singură sau nu. Mediatorii nu au apărut acum. Legea era de câţiva ani. Ce e nou e obligativitatea şedinţei de mediere.
    Cursurile costă în jur de 4000 de lei. Atestarea încă 880 (parcă).
    Vrei să te faci mediator? 😀


  721. 721
    Danny:

    Raj, observ ca-ti place sa fii pres in fata femeilor pe blog. In real, la locul de munca, unde se pare ca esti administrator, tot pres esti si fata de angajatii sau colaboratorii tai?


  722. 722

  723. 723
    Raj:

    Iam luat o bratara din ag., Dna Nora. Nui place aurul…………. La munca nu se pare, ci chiar administrez cu succes firma, coane Danny. Nu-s pres nici acolo, nici aicea. Bun revenit !


  724. 724
    Danny:

    Cum nu esti pres aici cand tu singur recunosti pe blog acest lucru la comentul 712? Nu e obligaotriu sa-mi raspunzi. Intrebarea am asezat-o, in loc de pus-o, asa la misto. Bineinteles ca ma distrez si eu cu tine, ce n-am voie? Totusi, observi cum te pun in dificultate, macar putin?


  725. 725
    Danny:

    Nora, ce am discutat noi pe aceasta tema a fost, in special, despre o anume ratiune de a exista sau nu legea medierii si, mai putin despre tarife, mod de desfasurare, etc. Nu cred ca va avea succes aceasta lege. Nu am de gand sa ma fac mediator.


  726. 726
    Jaco Pastorul:

    Mda, am deschis prea multe fronturi si dusmanii ma inconjoara. In orice caz, vad ca nu mai faceti diferenta intre real si virtual, intre personajul virtual Nora si femeia din realitate care scrie sub nickul Nora. Cand m-am referit ca nu stiu daca ai copii, m-am referit la femeia de sub nick, ca nu stiu daca are copii, n-o cunosc, n-am vazut-o in realitate si nici macar la telefon n-am vorbit. Poate ca in realitate are 10 copii, bravo ei. E clar ca lumina zilei ca nu am vorbit despre o anume femeie, doar sa fi rau intentionat sa crezi asta.

    Probabil ca vi s-au adunat multe in guse, si acum ati prins momentul sa le deversati. Foarte bine, faptul ca sunteti multi, nu inseamna ca aveti dreptate.
    Costelus, faci o confuzie intre profesionistul Butoi si omul Butoi, care poate fi si misogin si nazist si oricum. Nu ma intereseaza. Eu iti spun doar ca e bun profesionist, si nu o spun eu, ci oamenii care lucreaza in domeniu, avocatii,procurorii, criminalistii, Parerea lor conteaza, nu a voastra, care sunteti in afara problemei.


  727. 727
    Danny:

    Jaco, de la prea multe discutii in contradictoriu cu Nora, s-ar putea sa vezi in jurul tau numai dusmani, ceea ce nu e in regula. Daca n-ai sa gasesti vreo muma de-a lui Stefan cel Mare, care sa-ti deschida poarta spre ajutor, s-ar putea sa-ti fie mormantul inconjurat numai de legi ale medierii, ha,ha,ha………Glumesc, stai linistit.


  728. 728

    în cazul ăsta, vă doresc un weekend plăcut. sau cum vi-l doriţi voi.


  729. 729
    Nora:

    Vai, incredibil cum o dai acum la întors. Devii chiar amuzant. Probabil şi Cosa, când a înjurat-o pe Andreea cu copiii şi soţul ei, se referea la nişte copii virtuali. N-ar fi trebuit să se supere Andreea. Şi nici tu n-ar trebui să te superi când te fac paranoic şi delirant. Că doar e vorba de nick, nu?

    Eu nu aveam nimic „strâns”. După cum vezi, nu „strâng” nimic. Spun pe loc atunci când ceva mă deranjează. Nu le adun în mine.

    Şi vezi cu Butoi ăla. Care la tv a vorbit ca profesionist. Nu ca omul Butoi. Că nu interesa nici pe dracu’ ce crede omul Butoi. Nu era la emisiune de divertisment sau de spus bancuri.
    Neah. Contează şi părerea mea, că şi eu îl plătesc pe Butoi ca să scoată pe bandă noi generaţii de poliţişti care culpabilizează victimele. Şi eu sunt cetăţean şi pot avea nevoie, la un moment dat, de serviciile unor inepţi. Pretenţia mea să fiu tratată ca om, nu ca „leliţă balcanică”, nu e un moft, nu e nici exagerată.


  730. 730
    Nora:

    Merci, Val_one. Asemenea.


  731. 731
    Nastasia:

    -- In orice caz, vad ca nu mai faceti diferenta intre real si virtual
    -- doar sa fi rau intentionat sa crezi asta
    -- faptul ca sunteti multi, nu inseamna ca aveti dreptate
    -- Nu ma intereseaza.
    -- Parerea lor conteaza, nu a voastra, care sunteti in afara problemei.

    Aşa e, te-ai străduit degeaba. Orz pe gâşte, mărgăritare la porci.


  732. 732
    Nora:

    Mda, şi probabil la proteste se duce tot nick-ul. Îi ies nişte picioare şi sare de pe pagină. Nu m-aţi văzut levitând în poze ca o înşiruire de 1 şi 0? Eu eram.


  733. 733
    Danny:

    Ia zi, Nora, in general, cum o mai duci, in afara de discutiile in contradictoriu cu Jaco?


  734. 734

    da, şi eu, la fel de plăcut. weekend. într-un consens general şi mulţumitor, dacă se poate.

    doar o vorbă să vă mai spun. eu nu am avut, din fericire, de-a face cu vreun caz de viol prin apropierea familiei mele. de cafting, da.

    două cazuri. în ambele, ei au încasat-o de la ele. cu vînătăi şi zgîrieturi. bineînţeles, bărbaţilor le-a fost ruşine groaznică, după. bineînţeles, ei nu au dat, pentru că erau mai puternici şi probabil, şi-ar fi lăsat late nevestele.

    încă o dată, nu discut despre ce se întîmplă la arabi sau aiurea.

    ştiu că sînt muuuult mai multe cazuri viceversa. dar nu pot să nu ţin cont de experienţa mea personală. sper să am dreptul să fac asta. cînd o fi vreaun miting pentru încetarea violenţei în familie sau oriunde, oricum s-ar manifesta ea, eu sînt prima care o să participe.

    şi, mai ales, asupra copiilor. căci, pînă una-alta, mie îmi scapă mîna pe fundul copiilor, şi nu bărbatului meu, care e, totuşi, mai autoritar şi mai strict decît mine. eu sînt cea nevricoasă. ştiu ce insidios se manifestă violenţa şi văd lucrurile în felul meu.

    mi-ar plăcea ca, măcar aici, să pot spune fără reţineri toate lucrurile astea… să pot să spun că eu nu simt la fel ca ceilalţi, fără să cadă lumea în fund de uimire.

    dacă nu se poate, o să tacdracu şi gata. ce-am avut şi ce-am pierdut. 🙁


  735. 735
    Costelus:

    Pai exact in calitatea lui de profesionist a fost invitat la tv. Butoi si uite ce idiotenii spune! Tot in calitate de profesionist trebuia sa fie dat urgent afara! Sa mearga in mediul privat, sa-si doivedeasca acolo pregatirea si vasta experienta profesionala!


  736. 736
    Nora:

    Da, Andreea, tu le poţi spune. Eu una nu te voi cataloga drept misogină. Rămâne de văzut dacă le pot spune şi eu fără să pici tu-n fund că sunt misandră.


  737. 737
    +:

    Legea era de câţiva ani. Ce e nou e obligativitatea şedinţei de mediere.


  738. 738
    Nora:

    Şedinţei de informare. Hai că fu greşeală din grabă.

    Lasă-mă dracu’ şi tu!


  739. 739
    Danny:

    Ei, uite ca eu nu vreau sa ma oblige nimeni sa trec prin aceasta sedinta de mediere. C-asa sunt eu al dracu’ si nu vreau.


  740. 740
    Danny:

    ………..ca m-ati tampit cu discutiile despre legea asta.


  741. 741
    Nora:

    Informare, Danny, informare. Informarea e gratuită.

    Ba te obligă legea. Fără certificatul ăla, nu poţi mergi mai departe.


  742. 742
    Danny:

    Informare, draga, informare.

    Nu vreau sa fiu obligat de o lege stramba, in general. Sunt rebel la orice este rau, corupt si stramb. Prin urmare, nu vreau sa ma supun legii.


  743. 743
    alexa:

    le-am spus azi părinților mei de tine. ce-a ieșit a fost cumplit. am plâns până mi s-a făcut rău. foarte foarte rău


  744. 744
    alexa:

    (nu știu exact cine ești, stai liniștit. intenția mea a fost să-i conving să mă mute pentru că nu mai suport cartierul acela. n-o să se întâmple)


  745. 745
    Danny:

    Le-ai spus de mine, Alexa? Si ce-au zis? Erau incantati cand m-au vazut?


  746. 746
    Jaco Pastorul:

    Io stau si ma intreb, ce-o intelege o fetita de 11 ani din (vorba lui Cosa) chiloteala asta cu pupaturi libidinoase, fie ele si intermitente, pe fildesii descoperiti?
    O fi un soi de antrenament extrem?

    De fapt, vorba lui Dabija…


  747. 747
    Ana:

    Jaco,

    Mersi de atenţionare. Rezolvat. 😉


  748. 748
    +:

    Până aseară, ceva nu-mi ieşea în legătură cu legea medierii şi violul. Nu înţelegeam de ce cheltuiesc aceste organizaţii „feministe” grămezi de bani pentru chestia asta, ştiind bine că fondatorii acestora nu sunt deloc pentru „nonprofit” şi „acţiuni umanitare” şi în general li se rupe lor de drepturile femeilor.

    În fapt, nu aveam schema generală de funcţionare a acţiunii. Vedeam fiecare copac, dar nu vedeam pădurea.

    Repet: până aseară. Aseară m-am prins. Am fost pe la un văr de-al meu avocat la care mai erau o fostă colegă de-a lui – procuroare şi câţiva neutri.

    Băi, fraţilor, deci, dacă nu l-aş fi ţinut în facultate şi dacă n-aş fi avut şi alte ascendente asupra lui, ăsta ar fi fost în stare să mă dea afară din casă. Şi el şi procuroarea au luat foc de parcă le-aş fi dărâmat vreun baraj de hidrocentrală.

    Cât de ignorant am putut fi până în acel moment?!

    Deci, procese simple şi clare ţin la noi şi câte doisprezece ani din cauza avocaţilor şi judecătorilor care, mână-n mână, jecmănesc fiecare fraier amărât care apelează la justiţie. Cu ocazia legii medierii li se taie totul.

    Bun, legea medierii funcţionează încă din 2006, dar nu ştia nimeni de ea. Mă rog, ştiau cei care nu voiau să se aplice, dar nu ştia lumea. Ce s-a schimbat acum?! A devenit obligatorie informarea cu privire la mediere. Caz în care pentru jigodiile nenorocite din justiţie: judecători, procurori, avocaţi, e posibil să se ducă totul de râpă.

    Influenţa acestor mafii asupra instituţiilor legiuitoare este uriaşă. Atunci cum de a scăpat o astfel de lege?! Simplu: impunerea din afară.

    Dar jigodiile nu puteau lăsa lucrurile la voia întâmplării, iar instrumente au suficiente pentru a interveni.

    Şi iată schema:

    1. O lege necesară dar, din start, scrisă cu defecte;

    2. Introducerea în lege a cuiului lui Pepelea (credeţi că deputata aia a propus introducerea violului la mediere, doar că aşa a visat ea noaptea?! Sau credeţi că vreun parlamentar are iniţiative legislative de capul lui?! – Dacă credeţi, atunci „vise plăcute” în continuare.)

    3. Societatea civilă se inflamează. Sar organizaţiile „feministe” şi iau foc, mingea tocmai ridicându-li-se la fileu.

    4. Blogurile cu botanistele care sar ca oile de fiecare dată când le-o cere „cauza”.

    Consecinţe: Intrarea în vigoare a legii se amână până în august, până când alte instrumente vor fi scoase la iveală şi folosite. Printre acestea defăimarea mediatorilor (chiar prin intermediul legii prost făcute), preţuri nesimţite ale şedinţelor de mediere (datorate taxelor uriaşe pe care mediatorii vor trebui să le plătească statului) şi multe, multe altele pe care cine are mintea necesară – şi mai ales libertatea de minte, le va observa.

    Viitor de aur ţara noastră are şi-i prevăd în secoli a ei înălţare.


  749. 749

    nota 10. asta este. cînd e, e!


  750. 750
    Nora:

    Uiţi ceva. Şi avocaţii pot fi mediatori. Iar eu cred că pot avea mai mult succes decât mediatorii-horticultori.

    Unde ai văzut că s-a amânat până în august? Eu ştiam doar că în perioada 15 februarie-1august, sancţiunea de neparticipare la şedinţa de informare e prin amendă de la 100 la 1000 lei. Apoi, după 1 august, neparticiparea se pedepseşte cu inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată. Au mai apărut noutăţi între timp? Vreo ordonanţă de urgenţă?

    Iar botanista de mine a spus de la început că legea e scrisă prost. Şi da, posibil să apară şi alte probleme. S-ar chema defăimare dacă problemele n-ar fi reale. Dar sunt, nu le-a inventat nimeni. S-ar putea să apară şi atacarea legii la Curtea Constituţională. Pe bună dreptate.

    Ta-ta!


  751. 751
    Nora:

    Ce e, Andreea? Şi tu crezi că organizaţiilor feministe li se rupe de femei de-i dai chiar 10? Te-au prins şi pe tine teoriile conspiraţiei? Nu de alta, dar să ştiu dacă mai are rost vreo abordare raţională sau trebuie să renunţ. Ai început şi tu să vezi „cârcebe”? 😆

    Am citit un material în Zf despre mediatori. Unul n-avusese nici măcar un caz din 2008, de când îşi luase atestarea.


  752. 752
    1Q:

    J,
    Ei, nu fi ..ăăă..păstorel!
    Ai vrea să fii o fetiţă de 11 ani, măi, păpuşel..

    Iote,te pup şi pe tălică.. aşa, mai piutehnic.
    😉

    Scuze, aşa-s io, mai pupăcios. Când continuu, când alternativ.. bine că n-am tensiunea tălică!
    Înjură-mă, beibi! dă-mi pălmuţe la fund..Biciuieşte-mă!
    Fii dur! Aoleu, taică..
    Îmi pare extrem de rău, dar sunt nevoit să aplic normele specifice tălică.. preluând vorbele altora.

    Io stau şi mă întreb: ce-o înţelege un inginer de 11 ani din (vorba lui Costelus) ipocrizia asta cu jigniri gratuite, fie ele si virtuale?
    O fi un soi de sport extrem?

    De fapt, vorba lui Ugo Ojetti…


  753. 753
    +:

    Eu nu mai comentez aici deoarece mi se încarcă în exact şase minute.

    Apoi: da, avocaţii pot fi şi mediatori, dar în cauze diferite. Practic li se duce totul la jumate. Cel puţin.

    Iar acele probleme, da, sunt reale pentru că SUNT CREATE INTENŢIONAT. Tot ce spui tu (contrazicându-mă!!!) îmi confirmă schema. Punct!


  754. 754
    Jaco Pastorul:

    As zice 10 cu felicitari, chiar, daca nu as fi spus si eu chestiile astea de la bun inceput. Dar, Cosa iti dau o veste buna, Legea Medierii a intrat in vigoare ieri, 15 februarie, insa medierea violului s-a amanat pana la intrarea noului Cod de procedura penala, probabil pana la 1 ian. 2014.

    Tipii au mizat exact pe incrancenarea unor minti tinere si naive, fara nici un fel de experienta, dar se pare ca nu le-a iesit. Nici n-aveau cum, Europa se tine scai de capul nostru.


  755. 755
    Jaco Pastorul:

    1Q, cred ca mai nimerit ar fi fost sa-ti ceri scuze Anei, decat sa te iei de mine. Confabulatii placute! Piu-piu!


  756. 756
    Nora:

    Spun totuşi a mia oară că cine ştie ce mai pricepeţi. Medierea pentru civil şi comercial e foarte, foarte bună. Şi eu sunt foarte de acord cu ea. Cu ce nu sunt de acord:
    1. obligativitatea şedinţei de informare. Nu cu ea în forma asta, nu cu ea făcută de mediator. Mi se pare normal să te informeze altcineva, cineva care n-are interes direct. Să fie o formalitate, de tipul unei broşuri care ţi se înmânează, de tipul unei căsuţe bifate şi a semnăturii tale care atestă că da, ţi s-a adus la cunoştinţă.
    2. pregătirea inexistentă a mediatorilor.

    Mediatorii din materialul ăla (era unul vechi înainte să apară obligativitatea) nu spuneau că românii nu apelează la ei din cauză că n-au auzit de posibilitatea asta. Ci, să vezi drăcie, dădeau vina pe mentalitate. Ziceau că nouă ne place să ne certăm, că n-avem cultura concilierii şi că preferăm procesele chiar dacă durează şi costă mult.

    Cu medierea pentru viol, nu voi fi de acord nici moartă.

    Tu, Jaco, iar vorbeşti fără să ai habar. Minţile „tinere şi naive” (probabil ai citit în frunze de lobodă că numai tinerele sunt împotrivă) nu au zis nimic împotriva medierii în general, ci doar împotriva medierii pentru viol. Iar pentru asta nu se ţine nicio Europă de capul nostru, nu mai băga de la tine că iar îţi dai cu părerea fără să aduci nicio dovadă.


  757. 757

    am voie să dau note? aaaam…
    cînd o fi de nota 2, o să dau 2.

    la fel, cînd o să mai scrii tu, Nora, un comentariu de nota 10, o să spun asta. subiectiv, bineînţeles.
    şi chiar dacă nu te interesează. poate interesează pe alţii.

    da, cred că organizaţiile feministe sînt manipulate zdravăn. chiar dacă oamenii participanţi la diverse manifestări sînt bine intenţionaţi.


  758. 758
    Nora:

    Hi, hi, acum sunt reale. Când eu ziceam că e neconstituţională legea, erau unii care urlau pe aici.

    Nu, baby, tu-mi confirmi mie schema.


  759. 759
    Nora:

    E clar, ai început să vezi cârcebe. Libărcile au apărut? 😆


  760. 760
    Nora:

    Ne putem muta la „Şi tigru-n barcă…”.

    1Q, vino să te pup! 😀 N-ai, n-ai urdori!


  761. 761

    nu, măi, cârcebele şi libărcile sînt jigodii. ticăloşi, adică. rău intenţionaţi.

    nu văd pe nimeni de acest fel, pe aici. rîzi degeaba. citeşte cu atenţie ce spun. eu cu naivitatea am ce am.


  762. 762
    1Q:

    Ba nu, J, cred c-ar trebui să intru mai răruţ, că-i mai drăguţ.

    Vă pup cenuşiu, pe cale de dispariţie..


  763. 763
    Nora:

    Ah, deci, mă faci naivă.
    Nu, nu, cârcebele sunt şi alea de mă manipulează pe mine. Or, eu nu pot vorbi de manipulare atâta timp cât toate obiecţiile ridicate de mine (neconstituţionalitate, proasta pregătire a mediatorilor etc) stau în picioare, nu sunt păreri false sau dovadă de proastă înţelegere. Andreea, dragă, elefantul e în cameră. Sunt manipulată şi naivă că-l observ sau mai degrabă tu eşti deşi, vezi bine, canapeaua e ruptă şi vitrina e făcută praf?


  764. 764
    Nora:

    1Q, te-ai sonat? Nu e mai drăguţ deloc. Cine zice că-i mai drăguţ?


  765. 765
    +:

    Inclusiv cu atacarea la CCR ameninţa văru-miu aseară.

    Practic, din cauza acestor jigodii, la noi nu va putea fi implementată o astfel de lege niciodată, deoarece nici legiuitorii nici profitorii nu vor dori acest lucru.

    Legea e făcută prost în acest scop.

    Iar cei mai nenorociţi din această schemă sunt avocaţii. Dacă un judecător sau un procuror ia şpagă se expune, totuşi, unui risc uriaş. Avocaţii jecmănesc clienţii fără nici cel mai mic risc.

    Iar faptul că un mediator nu a avut nicio activitate în tot acest timp ce face, nu-mi confirmă schema?!

    În legătură cu organizaţiile nonprofit n-am ce discuta cu tine deoarece eu sunt expert păţit, iar tu vorbeşti din Cărtărescu.

    Noi am făcut aici un cămin (căminuţ) la iniţiativa preotului Bistreanu în care să fie găzduiţi copiii cu mediu familial inadecvat şi soţiile (împreună cu copiii lor) în conflict cu soţii, sau abuzate de aceştia, până când statul va putea reglementa situaţiile respective. Toate astea numai pentru comuna aceasta şi fără prea multă vâlvă deoarece nu voiam să ne trezim cu toţi ţâganii din oraş şi cu toţi cerşetorii la poarta căminului.

    Pentru a putea angaja cu ziua persoane care să aibă grijă, am vrut să facem o organizaţie non-profit care să strângă bani. Şi ce credeţi dumneavoastră, stimaţi telespectatori?! Nu ne-au aprobat-o în instanţă. Cine?! Jigodia de Ulmet – judecătorul delegat pentru astfel de speţe.

    Şi asta în condiţiile în care erau implicaţi şi de la Consiliul Judeţean (câţiva care sunt din acest sat) şi de la Protoerie – sau cum se numeşte forul imediat superior şi mulţi alţii.

    În acest timp, ies organizaţii non – profit pe bandă rulantă.

    Ca o concluzie pentru tine care nu prea pricepi: toate aceste organizaţii se află sub sfioasa oblăduire a nevinovatei securităţi în frunte cu copilul ei de suflet SRI-ul care s-au trezit peste noapte interesate de drepturile femeilor (printre altele).

    Noi am rezolvat – oarecum, situaţia, arondând căminul, societăţii comerciale care administrează cele 80 de hectare ale bisericii de aici. Dar asta cu cheltuieli foarte mari în plus, deoarece cheltuielile cu căminul nu se pot deduce, astfel încât se plăteşte impozit la ele ca şi cum ar fi profit.

    Între timp, unele au ieşit să danseze din buric pe străzi în loc să pună mână de la mână să facă ceva concret, material pentru amărâtele de mieri, dând, prin asta, exemplu. Pentru că acum asta lipseşte: exemplul de iniţiativă concretă. Că de gânduri frumoase nu ducem lipsă.


  766. 766
    Jaco Pastorul:

    Andreea, Cosa, veniti sa va pup! Muah, muah!


  767. 767
    Jaco Pastorul:

    Nora decreteaza: Legea Medierii este neconstitutonala. Mediatorii sunt niste prosti! Pazea!

    Mai ai perle din astea?


  768. 768
    Jaco Pastorul:

    1Q, intra linistit, dar ai grija ca mai sunt si copii pe-aici.


  769. 769
    Jaco Pastorul:

    Am vrut sa zic ca mai sunt si alti copii pe-aici, in afara de tine.


  770. 770
    Nora:

    Jaco, nu eu decretez. Ci ăia care se pricep la legi. Mna, n-ai ce face, s-a gândit cu curul. Nu te supăra pe doctorul care pune diagnosticul. 😆 tu poţi să te minţi în continuare că eşti sănătos, dar uite, analizele zic altceva.


  771. 771
    Jaco Pastorul:

    In afara de tine n-a decretat nimeni ca legea e neconstitutionala. Doctorul cine e, Tudorina?


  772. 772
    Nora:

    Jaco, îmi pierd răbdarea cu tine. V-am dat exemplul Italiei unde o lege identică a fost trântită de CC-ul lor din fix aceeaşi cauză: blochează accesul la justiţie al cetăţeanului. Apoi, v-am mai dat linkuri cu jurişti care susţin asta. Ieri, un avocat (care nu mai practică de mulţi ani, e în cu totul alt domeniu acum, deci i se cam rupe) mi-a spus acelaşi lucru. Nu vezi că şi avocatul lui Cosa zice la fel?

    Că ţi-e ţie lene să citeşti şi să te informezi nu e vina mea. Aşa că scuteşte-mă!


  773. 773
    Nora:

    Şi-ţi repet. Că văd că o ţii cu calomnia şi cu vorbitul ca să te afli în treabă. Feministele au ce au cu medierea pentru viol. Nu cu medierea în general. Acuzele de neconstituţionalitate a obligativităţii şedinţei de informare vin din alte zone, nu din cele feministe.

    Iar eu, că-s deşteaptă, atac legea asta folosindu-mă de toate argumentele pe care, iată!, ea singură mi le oferă.


  774. 774
    Jaco Pastorul:

    cu speta din Italia esti pe langa, habar n-ai ce s-a intamplat acolo, iar avocatul lui Cosa e cumva CCR??? Alte argumente mai ai?


  775. 775
    Nora:

    Ia, spune-mi tu ce s-a întâmplat în Italia. Hai, cu vorbele tale! 😆


  776. 776
    Nora:

    Şi tu nu vezi că până şi Cosa îmi dă dreptate, în stilul specific, desigur, într-un punct: şi anume legea e făcută prost şi oferă multiple căi de atac?

    Eu ce să fac? Să nu mă folosesc de ele? Pfoa, n-am cum!


  777. 777
    Jaco Pastorul:

    Ca sa analizezi speta din Italia trebuie sa fii profesionist, eu nu sunt, stiu in esenta ce s-a intamplat pentru ca am intrebat pe cine trebuie, si nu e vorba despre ceea ce sustii tu, asa ca nu ma aventurez sa iti explic. Nu-i vorba, ca si daca as fi de meserie, tot nu m-as aventura sa intru intr-o polemica cu tine pe chestia pentru simplul motiv ca nici tu nu esti de meserie si mai mult de-atat esti si capoasa. A fost unul pe-aici, era de meserie, care a incercat sa-ti spuna, dar si-a dat rapid seama ca nu are cu cine discuta.

    Nu te supara ca-ti spun, dar te aventurezi in niste discutii in care nu ai nicio competenta si ca urmare nici nu reusesti sa intelegi intregul fenomen, decat mici parti din el.


  778. 778
    Jaco Pastorul:

    Ca legea e proasta nu inseamna ca e neconstitutionala, vezi, tu nu stapanesti nici termenii astia.


  779. 779
    Nora:

    Aaaah, da, ştii, dar nu spui la „nimenea”! „Sunt competent, sunt competent, credeţi-mă pe cuvânt!”
    Cum ştii şi că Europa vrea musai mediere pentru viol, dar n-ai nicio dovadă! O visezi pe Redding noaptea? Te-ai văzut cu Rompuy şi te-a pus să juri pe verde că nu mai spui la nimeni? 😆
    Hai, Jaco, chiar nu poţi veni cu ceva mai bun de-atât? 😆


  780. 780
    Nora:

    Ei, rămâne de văzut! Da, o lege neconstituţională e una proastă. Că dacă nu era, nu avea nimeni atâtea căi de atac. Sincer, cred că tu eşti depăşit logic. Până la termeni, mai ai cale lungă.
    Doamne, că prolific eşti dimineaţa la debitat nonsensuri!


  781. 781
    Jaco Pastorul:

    Legea Medierii face parte din raportul pe Justitie. Si nu din ala de-acum, ci din ala de-acum 4 ani. SUNT OBLIGATI sa o treaca, pricepi? Asa cum toate legile bune, europene au trecut numai din cauza ca n-au mai avut incotro. Astia sunt politicienii romani! Asta inseamna lupta dintre progresisti si retrograzi.

    Pana una alta, legea e in vigoare si NU a fost contestata la CC. Punct.


  782. 782
    Jaco Pastorul:

    Numeste un nonsesns debitat de mine, hai, repede. Ca daca nu, esti doar o biata aruncatoare de jigniri.


  783. 783
    Nora:

    Păi, vezi că nu te pricepi? Tot eu să te învăţ.

    Ca să poată fi contestată, trebuie să aibă cine. Avocatul poporului doarme că nu degeaba l-a pus USL acolo.
    Dar stai să vedem ce se va întâmpla când vom avea primul caz în care se refuză chemarea în judecată pe motiv de neparticipare la şedinţa aia. Stai să vedem. Nu-ţi cânta victoria. Te-ai mai făcut de râs o dată, când cu violul. Aşa neexpertă cum sunt eu, tot am găsit articolele de lege cu care intra în contradicţie până să anunţe Ponta că se amână până în 2014.

    Şi da, trebuie mediere, vorbeşti iar degeaba, dar nu cu legea asta. Legea trebuie trimisă înapoi şi refăcută.

    Apoi, fii bun şi dă-mi exemple de ţări UE unde e obligatorie şedinţa aia. Eu n-am găsit. Dar tu cum eşti un guru, un hocus-pocus, poate ai mai mult spor ca mine. Ah, stai! Te-am mai rugat asta o dată! Ce s-a întâmplat? Te-ai rătăcit prin meandrele justiţiei europene? 😆


  784. 784
    Nora:

    Jaco, rezumând, n-ai făcut deloc dovada în toată chestiunea asta că eşti mai informat decât mine.

    Scuze, dar nu e de ajuns să urli şi să te baţi cu pumnii în piept „nu ai competenţe”, atâta timp cât tu nu demonstrezi nimic niciodată şi scoţi perle după perle şi banalităţi fără niciun pic de suport. „Vrea UE”, „Habar n-ai, mi-a spus mie micul verde mâncător de pietre că nu ştiu ce”, „minţi tinere şi naive”, „feministe obraznice”. Ghinion, nu eşti îndeajuns de bun. Eşti doar un aruncător de bâte în baltă. Mai aştept mult ceva concret din partea ta? Nu mă intimidezi deloc, dar deloc cu competenţele tale urlate, dar nedemonstrate.

    Hai, zi cu Italia, zi cu UE şi violul, zi cu alte ţări UE care au şedinţa obligatorie. Salvează-te, fă dracu’ ceva. Că aşa pot veni şi eu să spun că mi-a spus mie doamne-doamne în vis că e câh medierea. Dar n-am nesimţirea de a considera că ar fi vreun argument.


  785. 785
    Jaco Pastorul:

    Nora, ce dracu sa ma inveti pe mine, poate gramatica, devii din ce in ce mai penibila. Nici cel putin Constitutia nu o cunosti. art 146, lit. a:

    a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

    dintre toti astia, nu s-a gasit unul sa conteste legea?

    Io zic s-o lasi balta ca te bagi in chestii pe care nu le mai stapanim.


  786. 786
    +:

    Băi, gata, nu mai am cum să comentez, nu pot să stau atâta ca să intru în pagină.

    Deci, tu tot nu înţelegi punctul meu de vedere. Eu îţi arăt pădurea, iar tu tot îmi descrii copaci.

    Fac un ultim rezumat şi mă las, pentru că cu tine, nimeni n-a ajuns la nicio înţelegere:

    1. Pentru deblocarea actualului sistem juridic românesc – sufocat de o mafie incredibil de puternică, principiul medierii este indispensabil (nu suficient, dar indispensabil).

    2. Decurgând din acest principiu, trebuia să fie făcută o lege care să-l implementeze. Legea a fost impusă de afară.

    3. Avocaţii, judecătorii, procurorii – instrumentele perfide ale mafiei din justiţie, nu au cum să agreeze o astfel de lege. Dar pentru că legea trebuia dată, s-a dat prost. Tu crezi că ăia care au elaborat-o sunt tâmpiţi, de au făcut-o prost?! Au făcut-o intenţionat.

    4. Eu nu am afirmat niciunde că legea e bună ci că principiul e necesar. În alte cuvinte, dar, în esenţă, asta.

    5. Posibilitatea ca violul să poată fi mediat nu trebuie să depindă decât de victimă. Dacă ea vrea să se împace, atunci legea trebuie să-i ofere această posibilitate. Nu văd ce le interesează pe altele această chestie.

    6. Cei mai vinovaţi de situaţia de acum sunt avocaţii, judecătorii, procurorii. Ei sunt direct interesaţi. Şi bineînţeles, instrumentele general utilizabile, parlamentarii.


  787. 787
    Jaco Pastorul:

    Cosa, esti confuz. Spune de ce crezi ca e proasta legea, si n-o mai lalai, ca daca nu, feministele au impresia ca le canti in struna. E proasta ca da posibilitatea medierii cauzelor penale, sau de ce? Spune clar!


  788. 788
    +:

    În Italia situaţia este similară cu cea de la noi. Mafiile din justiţie au făcut ca medierea să coste mult mai mult decât un proces normal şi să împiedice şi mai mult actul de justiţie.


  789. 789
    Nora:

    „Competentule”, suntem după promulgare. Ce dracu’, citeşte şi tu mai atent. Iar avocaţii ăia (mulţi) cred că o cunosc mai bine ca tine. Nu cred că ar vorbi toţi fără suport. Îţi spun, abia aşteaptă să aibă primul caz refuzat. În Italia au trecut doi ani de la promulgare până la decizia de neconstituţionalitate. Nu te grăbi, îţi mai spun o dată.

    Iar de la PDL oricum nu mai am pretenţii. Dorm în opoziţie.

    Te mai aştept mult cu Italia şi cu UE? Luminează-măăă, te rooooog.


  790. 790
    Nora:

    Cosa, eu am propus să trecem la alt articol, dar n-aţi vrut.


  791. 791
    Nora:

    Hi, hi, ce amuzant. Nu e, măi, deloc confuz. Doar că nu vrei tu să pricepi. El e pro-mediere (cum sunt şi eu, dar fără viol), dar are isteţimea de a recunoaşte că legea e proastă. Ah, scuză-mă, am folosit greşit termenii. 😆


  792. 792
    Jaco Pastorul:

    Bun, eu sunt atat de competent incat sa-mi dau seama unde sa ma opresc. Deci, dupa competentele mele eu zic ca e un mare pas inainte aceasta Lege a Medierii, ca nu e o lege proasta sau anticonstitutionala, ca e o lege perfectibila. Din cate stiu eu, dar nu e o parere de specialist, legea medierii functioneaza si pe penal in toata Europa, mai putin Belgia, parca, in UK, si in USA. A, si in Canada. Nu stiu in Australia, dar cred ca da ca si ei sunt pe dreptul englez.


  793. 793
    Jaco Pastorul:

    Mda, tu esti promediere dar esti antimediatori, adica vrem sa se modifice dar sa nu se schimbe nimic. iar in privinta lui Cosa, nu stiu de ce dar eu cred ca te inseli, ca de obicei.


  794. 794
    Nora:

    Neah, neah, nu merge aşa. Că eu sunt a dracu’ şi nu cred pe nimeni de cuvânt. Caută linkuri, citeşte pe site-ul CE, cum am făcut şi eu. Munceşte, ce dracu’. Nu e fair. Adică eu stau şi mă documentez şi după aia vii tu şi vrei să te cred aşa, că eşti tu Jaco?

    Nu mă interesează SUA, Canada, Tanzania sau Australia. Ci UE. Că de la UE ai zis că e. Şi nu penal, în general, ci VIOL.


  795. 795
    Nora:

    Sunt antimediatori făcuţi în 14 zile. Nu mai denatura după cum ţi-e ţie moale. Sau asta face parte tot din competenţele tale? 😆
    De pildă, cu avocaţii-mediatori, cu juriştii-mediatori n-am nimic.


  796. 796
    Seva Tudose:

    phuai….daca nu ati comentat in prostie…si trag la tastatura lui laptop…va iubesc,Raj,Jaco,Ana,Nora,Edle,Nora….deaocamdata atatea…sa nu ma condamnati…


  797. 797
    Nora:

    Dar pentru că legea trebuia dată, s-a dat prost. Tu crezi că ăia care au elaborat-o sunt tâmpiţi, de au făcut-o prost?! Au făcut-o intenţionat.

    4. Eu nu am afirmat niciunde că legea e bună ci că principiul e necesar. În alte cuvinte, dar, în esenţă, asta.

    Jaco, clar ai nevoie de lecţii de reading and comprehension. Nu doar legat de ce zice Cosa, ci în general.


  798. 798

  799. 799
    Jaco Pastorul:

    Oh, esti dispusa sa ma medi(t)ezi?


  800. 800
    Seva Tudose:

    da,m-am repetat Nora… fara frajeala…dar Raj mi-a placut teribil la #480…

    Jaco la 479…


  801. 801
    Nora:

    Nu, Jaco. Nu sunt dispusă la nimic în ceea ce te priveşte. Schimburile noastre recente nu-mi produc niciun fel de plăcere.


  802. 802
    Danny:

    Din nou Jaco da dovada in comentul 746 de ciuda pe viata si pe oamenii din jurul lui. De ce? Se intreaba, „ce poate intelege o fetita de 11 ani din chiloteala cu pupaturi libidinoase” intre mine HQ si Nora?

    Din nou trebuie sa dau raspunsuri:

    1 -- Nu intelege nimic, deoarece nu e nimic de inteles nici pentru un copil de 11 ani, nici pentru un adult.

    2 -- Imi pare rau ca Jaco, fiind prea trist si resemnat, nu mai stie sa zambeasca, sa glumeasca cu oamenii, chiar daca unele glume nu sunt reusite. Pur si simplu, aseara tarziu, aveam chef sa ma joc cu Nora si HQ. Asta-i tot.

    3 -- Uneori, imi place sa flirtez cu fetele pe aici, dar o fac frumos, zic eu, cu umor. Numai ca tu, trist adult fiind, nu mai deosebesti o gluma, o mistocareala sincera de un enunt serios si sobru. Revino-ti putin, Jaco!


  803. 803
    Danny:

    Iar despre acest subiect vesnic intre Nora si Jaco cu privire la legea medierii, eu chiar ca nu mai intervin. M-am plictisit de aceasta disputa inutila.


  804. 804
    Costelus:

    Legea aia a medierii e clar ca a fost facuta prost si in graba. De exemplu trebuie avuta mare grija cu obligativitatea informarii, chiar si in civil. Daca firma A da in judecata firma B pentru a recupera un prejudiciu, cu ce drept statul roman ingreuneaza procedura pentru A? A nu vrea nici o mediere, vrea banii care i se cuvin! Si asa procesele dureaza enorm, mai vine o desteapta ca Ghorghiu sa le mareasca durata si sa complice procedurile?


  805. 805
    Jaco Pastorul:

    Eh, ce sa-i faci Nora, suntem diferiti. Din fericire eu stiu si accept asta cu seninatate. Tu, in schimb nu. Cine nu e ca tine e paranoic, jigodie, muci, mars…


  806. 806
    Ana:

    Apropo de marş, mă-ntreabă fata de la care am adoptat chisica dacă vrea cineva un căţel de trei luni. 🙂


  807. 807
    Jaco Pastorul:

    Costelus,de aia va spun ca daca nu aveti nici un fel de experienta in domeniu, mai bine va abtineti sa dati verdicte.

    Sa zicem ca firma A livreaza de 10 ani firmei B un anumit serviciu sau produs, si dupa 10 ani in care valoarea rulajului se ridica la 10.000.000 de euro sa zicem ca firma B nu mai poate plati 10.000 de euro. Pur si simplu nu mai are. Pana acum, procedurile erau urmatoare, somatie de plata, actiune in instanta, taxa de timbru 10%, vreo 10 termene de amanare, sa zicem ca castiga, recurs, bla-bla, iar castiga, alt proces pentru executie silita, investire a executiei etc. Daca nu cumva se mergea pe insolventa, procedura la fel de greoaie. Adica vreo trei ani. Timp in care societatea B nu mai are nimic de dat. A se alege cu praful de pe toba.
    La mediere, in schimb, se actioneaza imediat si daca B este de buna credinta ii plateste ceva lui A, atat cat are si stinge litigiul. In primul caz, A plateste 1000 de euro taxa de timbru plus avocati , juristi inca vreo 1000 si se alege cu doar cu paguba initiala plus cheltuieli suplimentare. In cazul medierii se alege cu ceva, cateva mii de euro si plateste 20 de euro mediatorului. Pricepi?


  808. 808
    Danny:

    Jaco, hai mai ca nu esti chiar atat de paranoic, jigodie sau muci cum zice Nora. Mai exagereaza si ea, ca deh, e femeie, ce vrei? Iart-o si tu putin.


  809. 809
    Costelus:

    Daca B doreste sa-i plateasca ceva lui A, o face in afara tribunalului. Problema e cind B nu vrea sa plateasca nimic (sau nu are) si atunci A nu are de ce sa mearga la mediere. Oricum medierea/informarea trebuie sa fie un drept si nicidecum o obligatie! Tu nu-ti inchipui ca de-abia asteapta hoardele de functionari sa transforme obligativitatea informarii intr-o chestie super-complicata care sa-ti consume bani, timp si nervi.


  810. 810
    Jaco Pastorul:

    Nu pricepi, Costelus. B, prin mediere ii plateste ceva lui A si STINGE conflictul. Altfel nu poate stinge conflictul. Procesul verbal de mediere reprezinta un act oficial. Pana acum nu exista decat varianta judecatii. Si nu exista hoarde de functionari, aici e un singur mediator. Hai, ma, fa un efort, ce dracu!


  811. 811
    Danny:

    Noraa, te rog foarte frumos, scoate dracului odata codul ala de securitate de la mine.


  812. 812
    Nora:

    Jaco, nu mai face pe sfântul că nu ţine. Cine nu e ca tine are motivaţii ascunse, e feministă bezmetică, e accident al naturii, e penibil. Nu mai tot nega evidenţa. S-a văzut pe aici cât de civilizat eşti. Ah, şi de senin.

    Danny: că sunt femeie nu e nici defect, nici circumstanţă atenuantă. Apartenenţa la sexul ăsta nu e un handicap. Aşa că mai uşor cu afirmaţiile insidioase de tipul „nu ştie ce vorbeşte, e femeie!”.


  813. 813
    Costelus:

    Tu uiti ca totul trebuie sa se faca cu acordul pagubitului! Ca daca tu ai fi avut firma A si-ai fi facut ipoteca pe locuinta pentru a lua un credit, apoi nu stateai la discutii cu B. Statul ar trebui sa faca tot posibilul pentru ca A sa-si poata recupera prejudiciul, nu sa inventeze tot felul de obstacole!


  814. 814
    Jaco Pastorul:

    Gata, costelus, ma las pagubas.


  815. 815
    Danny:

    Nora, ce ai? Te iei dupa Jaco? Eu glumesc, draga.

    In momentul de fata eu am chef de glume. Ce naiba, nici tu nu-ti dai seama?

    Ana de ce isi da seama ca eu glumesc, iar voi nu?

    Am zis eu ca a fi femeie e vreun defect? Pai, daca n-ati fi voi, ce m-as face eu? Stii ca nu prea vorbesc cu masculii in general. Revino-ti si tu Nora.


  816. 816
    Nora:

    Eu da, am o gură tare spurcată, un mod de reacţie vehement şi o recunosc. Nu cu mândrie, cum poate înţelegeţi. Dar, în acelaşi timp, am grijă să nu-ncep cu datul de ochi peste cap când nu-mi mai convine „joaca”. Nu eu sunt aia cu mesaje pacifiste şi propovăduitoare de dragoste universală. Deci, îmi admit lipsa de politeţe în anumite contexte şi modul în care răspund la anumite provocări. Aş vrea să ţi-o recunoşti şi tu, Jaco, să nu mai faci pe mironosiţa căreia, vai, i s-a murdărit rochicioara când s-a jucat cu noroiul. Dacă poţi.

    Danny: lasă că ştiu eu cum glumeşti tu. Te-ai exprimat de mai multe ori în sensul ăsta. Nu mai am chef de dispute şi cu tine. Oi glumi tu, dar nu toate glumele sunt bune. Simpla intenţie nu te face amuzant, să ştii.


  817. 817
    Danny:

    Te inteleg, Nora. Esti prea nervoasa acum.

    N-ai chef de glume, dar in ce sens m-am exprimat eu de mai multe ori? Chiar nu-mi dau seama.

    Ca nu toate glumele mele sunt reusite, asta e partea a doua. Ma voi stradui sa fac glume dintre cele mai bune. Poate voi primi si vreun premiu. In bani.


  818. 818
    Ana:

    Hai să ne mutăm, vă rog, pomană, pomană, da’ nu mai avem loc.


  819. 819
    Nora:

    Danny, încetează să mai foloseşti tonul ăsta. Nu, nu sunt nervoasă acum. Nu, nu înţelegi nimic.
    În sensul că noi suntem drăguţele şi păpuşele şi de-aia nu intri tu-n discuţii cu noi, hi, hi, hi! Deşi ţin minte cât de urât faci când păpuşica şi drăguţica de mine nu dă doi bani pe părerile tale legate de politică, de pildă. Hi, hi, hi! Mai ştii când veneai şi spuneai că subiectele astea ne depăşesc? Hi, hi, hi, ce glumă bună!


  820. 820
    Nora:

    Eu tot zisei, Ana, să mergem la tigru. Mai bântuii singură pe acolo.


  821. 821
    Danny:

    Unde sa ne mutam, Ana? Faci de-o nunta? Ne mai distram si noi. Adevarul e ca la pomana nu prea se glumeste. Asa ca, pomanagiilor, dupa Ana…………… inainte! O punem de un bairam.


  822. 822
    Ana:

    Da, Nora, la tigru e mai mult loc, parcă.


  823. 823
    Danny:

    Ai zis-o pana ai umplut-o de sange. Nu m-am exprimat never in sensul zis de tine.

    Si daca va depasesc chestiile de politica, ce daca? Va depasesc si cu asta basta.

    Parerile sunt diferite, iar de cele mai multe ori sunt divergente. Eu mi le fac cunoscute pentru a imbunatati valorile democratiei si, mai ales, pentru a fi respectate de toata lumea.


  824. 824
    Danny:

    Acolo ne mananca tigrii, Ana. Vor participa ei la pomana noastra.


  825. 825
    Nora:

    😆 😆

    Gata, am plecat la Tigru.


  826. 826
    Danny:

    Vin dupa tine sa te salvez.


  827. 827
    Jaco Pastorul:

    Nu-mi pasa mie de rochita mea. E ultimul meu gand, n-am ce sa mai arat nimic, nimanui. Eu ma cunosc pe mine, stiu cate parale fac. Recunosc ca ti le spun cateodata de la obraz, nu-mi plac compromisurile si nici linguselile siropoase de sustinere. E greu de crezut, dar ti le spun parinteste, doar din dorinta de a-ti deschide ochii, tie si celor care ne citesc. Pentru ca nu imi dau cu parerea prea des si in orice subiect, ci doar in cele in care am ceva cunostinte si experienta.

    Si fac eforturi sa nu jignesc. Cateodata adevarurile dor mai tare decat jignirile, stiu asta, dar n-am ce sa fac, asa sunt eu, nu-mi pot tine gura. Dar daca le spun, o fac doar in scop profilactic, fara sa urasc pe nimeni. De fapt, pentru mine sunt mai importante ideile si principiile decat persoanele sau personajele care le enunta.

    Si da, visez o pace universala, nu-i putin lucru si nici motiv de bataie de joc.


  828. 828
    Nora:

    Jaco: ah, bon? Profilaxie? 😆 😆 😆
    Adevărurile? Cam mari pretenţii, coane, pentru nişte mizerii. Ştiu, tu crezi că sunt mărgăritare, mie-mi put a balegă. Tu chiar ai impresia că adevărurile sunt pe toate drumurile şi că tot dai tu peste ele? Măi să fie! Da’ important te simţi mătălică. De la opinii am ajuns la adevăruri!

    N-ai priceput nici că eram ironică la faza cu dragostea universală. Arătam doar diferenţa între pretenţie şi realitate. Din ce se vede aici, desigur, cum eşti tu în rest nu mă interesează. Cu teoria stai bine, practica însă îţi atârnă 10 bolovani de gât. Bâldâbâc! Cam veninos, cam plin de prejudecăţi, cam degrabă acuzator pentru un porumbel al păcii.

    Şi ce-mi place cum o scoţi pe aia cu „eu ţi le spun părinteşte”.

    Nu vin aici să discut nici cu maeştri, nici cu „părinţi”. Nu dezvolt relaţii de ucenicie. Aşa că, pe bune, te mai rog o dată: evită-mă. De tot. Data viitoare te iau la înjurături direct. Fără preaviz, fără explicaţii. Să nu zici că nu ţi-am spus. Vin aici să discut cu egali, cu oameni, nu cu fasoane de somităţi, iau ce-mi place, ce consider eu că rezonează cu valorile mele de la fiecare, dar nu accept -- bagă bine la cap -- să mi se vâre pe gât orice cu pretextul „ţi le spun părinteşte”.

    E mai onest şi mai curat ce face Cosa (da, da, chiar când vine şi mă-njură) decât lupii în blană de oaie pe care încerci tu să mi-i vinzi.


  829. 829
    Jaco Pastorul:

    N-ai decat sa ma injuri, arata tot ce poti. Eu o sa-ti servesc „baligile” mele, tu o sa ma umpli de injuraturi. Corect, nu?

    Stiu ca iti convine Cosa mai mult decat mine, ca partener de injuraturi, pentru ca el, sange firebinte asa ca tine, se mai pierde cu firea si te mai injura si asta te face sa te simti in elementul tau.

    Eu n-o sa te injur, si nu prea ai de ce sa ma apuci, chestie care te pune in incurcatura.


  830. 830
    Danny:

    Jaco, cand este suparat, e caraghios rau de tot. Cica, Nora n-are de ce anume sa-l apuce pe Jaco atunci cand este nervoasa, iar acest lucru o pune in incurcatura. Lesin de ras. Te apuca de maciuca aia care o tii sub barbie, caraghiosule. Nu cred c-ar pune-o in incurcatura, dimpotriva, te-ar lua la macicuci pana ti s-ar zvanta mitoasa aia pe tine.


  831. 831
    alexa:

    nici nu mai spun că nu m-au crezut, că doar ”cine își pune mintea cu o dobitoacă așa ca tine?”. 🙄 mă simt copleșită de atâta dragoste
    poți să te bucuri. chiar te rog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *