Înaintaşii ori urmaşii, există vreo diferenţă?

Nu vreau să mă bâl-bâl-bâl,bâl-bâl-bâl-bâiesc,
Dar nu pot să înghit un lucru în viaţă cât trăiesc
Nu sunt eu chiar nătăfleaţă, sunt de fel descurcăreaţă,
Acordez o importanţă şi eu văd de la distanţă,
Având ureche muzicală, având mereu o bănuială,
Nu-s de fel prăpăstioasă cu privirea urâcioasă
Încerc să ţin riguros şi susţin impetuos,
Zău că nu este frumos, când obţii uşor un os!
…Politica-i succes teribil, la minciuni fiind caritabil,
Nimic nu este pasabil, zău nu este lăudabil
A debita rol cu emfază, că cineva nu e pe fază,
Fiind lipsit de consistenţă, reducând din fond esenţă,
Face o proastă prezenţă ori face inadventenţă?
Afirmând că e posibil, ştiind de fapt că-i imposibil
Neavând nici cap nici coadă, că pe el îl doare-n noadă,
Se crede indispensabil cu alţii incomparabil!
Nu găseşte rezonabil, aruncat nu e palpabil,
În nenumărate rânduri, fără să mai stea pe gânduri
Nu se trage de şireturi, prevalând pe alţi de drepturi,
Dilema între două focuri, că el joacă „două locuri”
Răspândind aiurea zvonuri, răsturnând altora planuri,
Şi chiar face multe nazuri, să dea alţii de necazuri
Criticându-i vehement, ori face antrenament,
Chestia-i suspicioasă, n-a fost pe pantă avantajoasă?
Şi plângându-se tot anul, ce mulţi au luat cu toptanul?
Și mai stă domnul o tură, în noua nomenclatură…
Unde nu-i foc nu iese fum, este de prisos să spun,
Lăsându-te-n suspensie… lăsându-ţi doar repulsie…
…(suita lui Ion Iliescu, Constantinescu…)

BANII, BANI, BANCHERII

Doamne, ce mai tevatură? Dar sunt în mică măsură,
Neavând nici legătură,dar el este tare în gură
…Să procedezi cu abilitate când faci contabilitate,
Iscusiţi ca bărbierii, toţi te rad de bani, bancherii,
Îţi iei pâinea de la gură, îţi pui pielea-n saramură,
Ei se lansează cu anvergură, la Sfântu’Aşteaptă procedură
Banii se duc toţi pe gârlă că ţi-au tras ţeapă o târlă,
Câţi mai stau ca huhurezul, ai investit să îţi spui Crezul!
De, e expert şi are stofă, uneltind o catastrofă,
Îşi ţine burta de râs şi tu nu mai zici nici pâs

Îţi baţi gura de pomană şi umbli mereu mahmur!
Lui? Ospătaru-i toarnă-n cană, lung pe Coasta de Azur,
Patron i se ploconeşte, tu o iei apostoleşte,
Hai că zău pun rămăşag, nu-i dă nimeni în vileag
Având parte la împărţeală, mersi mult de osteneală!
…Gustul lor nu se discută, lacrimile nu ajută,
Asta este regula, împărţesc juma-juma
Când s-au avut la cuţite? Cu… picioarele înainte,
Zău că i-a tras un perdaf, acum e ţărână praf,
În ziar un paragraf, prin telefon ori telegraf…
…(Banca Dacia-Felix… şamd)

DEZVOLTAT MULTI-LATERAL

Am să încerc cu teoria, împrospătând memoria,
Dacă ai puţină minte şi altele cu alte cuvinte
Ca să nu mai stai în umbră, să faci vira la o curbă,
Să împingi convingător, nu lăsa în voia lor,
Să ai ureche de auzit, să nu umbli jerpelit,
Să te descotoroseşti, la mai mare să trăieşti
Şi să te ţii pe picioare, tare pe poziţie,
Singur să îţi faci favoare şi să ai ambiţie!
…Mulţi români s-au dezvoltat multi-lateral,
Au schimbat din temelii, totul radical
Unii s-au împăunat, alţii s-au înscăunat,
Alţii-n bine s-au schimbat, altul ocazia a ratat,
…Nici nu s-a răcit biata rogojină,
Să-i ajungi la nas, îţi trebuie prăjină
Înainte proletar? Acum e parlamentar!
Înainte instalator? Acum este Senator!
Înainte muncitor? Acum este cerşetor!
Înainte a fost şofer? Acum este un şomer!
…Tu sărac şi abătut, nu ai mai prins trenul,
Că nu l-ai bătut când a fost cald fierul,
Tu de putere eşti slăbit, cu mersul îmbătrânit,
Cu traiul nesuferit şi elanul isprăvit…
Dar să fac o paranteză corect meticulos
Şi să nu îmi pierd busola, că-i periculos!
…La mare lumea se scaldă, se vinde ca pâinea caldă,
Copilul începe să plângă şi să nu găseşti de pildă
Ce te-ai face la Mamaia, plajă aglomerată?
S-ar duce totul de râpă… fără îngheţată,
La babord pupa înainte… acum este preşedinte…
…(suita lui Băsescu…)

ROMÂNUL ARE UN DOR

Las faza incipientă când libertatea aparentă,
Transformările începute cu idei preconcepute
Se munceşte chiar pe rupte,fac progrese neîntrerupte,
După o lungă absenţă, fără nici o rezistenţă,
Mare ţi-e surprinderea, nu-şi pierde deprinderea,
Profitând credulitate, conferindu-şi demnitate
Îşi arată aprobare fără nici o întrebare,
Popor pus la grea încercare, popor nu-i la guvernare!
…În România e un coşmar, nu mai poţi fi nici coşar,
În România o simbrie trăind într-o datorie
Totul e o parodie, amânat la sine die,
Totul e o controversă, ca o ploaie o aversă,
Greşelile sunt repetate, devenind calamitate,
Ca moartea care e slută, libertatea absolută
Gravitaţia se aplică, nu-i da răgaz nici o clipă,
Ţine-l învârtindu-se, dă-l încolo, ducă-se!
…Românul are un dor, în lumea întreagă călător,
Deschizând noi orizonturi, deplasaţi pe alte fronturi
Intrând în cantonamente, astea nu-s impedimente,
Asta-i calea de ieşire, calea de însănătoşire?
Românul în colimator înnăscut agricultor,
Îşi toceşte şi coatele să culeagă roadele
Şmotrul e un chilipir prin Europa musafir,
Arhitectul e hamal, ăsta-i scopul principal?!
…În genunchi să-i mulţumim, profund „salvatorului”
Putem să călătorim, “treaba servitorului”
…Politica e distructivă, România instructivă,
Crăpături din temelii, între partide “cununii”,
Îşi iau măsuri de prevedere, în voiajul de plăcere,
Munca este un deranj, trăind din concubinaj
Recuperând timpul pierdut, din puţin se face mult,
Au intenţii serioase, câine nu mai roade oase!
…Nu te comporţi grosolan, când e vorba de ciolan,
Dulăii inseparabili, bieţii irecuperabili
S-au salvat de la moarte, vorba cui pe cui se scoate,
Sigilate toate în nituri, declaraţii de venituri,
E puternic încrezut, nu este greu de crezut,
Şi trece neobservat că soarta l-a răsfăţat
Nu a pierdut din interes, nu a suferit regres,
A umflat premiul cel gras, acum trăieşte retras!
“Lumea poate să îmi ceară, nici dacă mă pici cu ceară!”
Nu iese în evidenţă, nu a fost de competenţă

…Pedeapsa contramandată, depăşind puterea dată,
Vorba ceea cea cu Bulă, ajungi sus îţi schimbi căciulă,
…Ce mulţi se mai giugiulesc, complet judecătoresc,
Tu nu ai acces la probă, doar judecător cu robă
…De la o poştă miroase, afacerile dubioase,
Guvernul nu este convins, nu se recunoaşte învins!

….

Să îţi spui deschis părerea, când mare este durerea,
Să te ridici în apărare, gluma a luat amploare
Să discutăm înverşunat, guvernul este reputat,
Vinovat în explicit, economia în deficit
Nu mă bazez pe bănuială, să avem o răfuială,
Că nu se spune adevărul, ţi se ridică în cap părul,
Să ne sprijinim pe fapte, nici vaca nu mai dă lapte,
Prin lanuri e mai mult mei, nu există un temei !
Omul umblă tot desculţ, numără orice bănuţ,
Studenţii nu mai primesc burse, nu dispuneţi de resurse?
Copiii urăsc vacanţa, se trăieşte cu speranţa,
Senatorii dau cu clanţa, plutesc pe ape ca raţa,
Bolnavii n-au medicamente, sărăcia lasă amprente,
Spital fără instrumente ori de bază tratamente
Tu cu trenul deplasat, la farmacie încolonat,
Subvenţiile s-au terminat, te tratezi… eşalonat!
Te mai duci la vraci ori babe, până ajungi în patru labe,
Până ajungi exasperare ori totală delăsare!
Cei duşi, mutaţi la sat? De la Stat subvenţionat, dar cu cel ce-i existent?
Ei, bine, e un mic impediment!
În Europa integrare, se admit şi ţări agrare,
Şi vom semna un document, va fi doar experiment
Săraci ţinuţi în gunoi, Guvernanţi, ştiţi asta voi?
Credinţa în lumea de apoi… nici Domn nu ţine cu noi… 😥

(Corupţia, migraţia politică, societatea, justiţia română şi a României)

Sursa foto: sxc.hu.

288 comentarii la “Înaintaşii ori urmaşii, există vreo diferenţă?


  1. 1
    Seva Tudose:

    Știu,cu o floare nu se face primăvară și totuși azi…

    1 Martie simbolizează venirea primăverii,oferind iubitei,soției,prietenei,colegei un ghiocel ! Vă ofer și eu tuturor fetelor de pe Pistol…o rapsodie !


  2. 2
    geluodagiu:

    Urmasii neaga ‘naintasii,

    Ca nasii ce isi gasesc nasii.

    E simplu tot, ca buna ziua:

    Cand striga’ndestulatul piua

    E clar ca el atunci devine

    Un vulnerabil pentru cine

    A asteptat prea mult si bine

    A morii roata sa intoarca.

    Apare-n lume-o noua Poarta,

    Ingenunchezi la ea si vine

    Averea lui, ‘napoi la tine.

    Si din calic, indestulat

    Ajungi si tu sa ai palat

    Si-a ta puere trecatoare,

    Te tine pana cand o boare,

    Intoarce roata morii iar

    Si altii umplu-al lor hambar,

    C-o noua Poarta, drept altar.

    De mii de ani sentampl’asa

    Asa ca nu te intreba

    Urmasi, inaintasi, tot una

    Si roata se invarte’ntr-una

    Cand noi cand ei bogati cu randul,

    Saraci asemenea, cu gandul

    Ca Poarta stie ea ce face

    Ca de-l avem pe vino-ncoace,

    Stam in genunchi si Ea ne lasa

    Sa ne alegem cu o casa,

    Cu o masina, cu ceva,

    …Si roata morii…se’nvartea…


  3. 3
    Raj lt.rez.:

    Ma voi lega strict de titlul compozitiei Dvs., Dna Seva. Cand eram io tener si tembel, taica zicea ca, urmasii trebuie sa fie aruncati. Cica prima clatita si progeniturile se arunca la gunoi. Glumea. IO zic sa ne pregatim sa induram si la acest articol, dezastrul din viata lui Goco. Au oprit porcii de o saptamana apa calda la Neculai acasa. Nevasta-sa ii foc si para, pe Necu il lasa rece.Stima, coane Gelu ! Monica e bine ?


  4. 4
    Raj lt.rez.:

    Multam pentru muzichie, coana Seva. Mi s-a facut pelea de gaina. In cazu mieu, de cocos. Imi amintesc ca am ascultat-o odata sub bagheta lui Sergiu Celibidache. M-au trecut fiorii. Imi placea cand maestrul dirija cumva si cu popoul. Miscarile alea, stiti dv….


  5. 5

    Indianule, sa vezi dezastru in viata ta cand ti-o manca diabetul retina, ficatul, si cand foarte curand o sa ti se amputeze picioarele. Ala dezastru! Ca oricum pula ti-e moarta de foarte mult timp.


  6. 6

  7. 7
    Nora:

    Seva, săru’mâna pentru mărţişor. 🙂


  8. 8

    Ca tot s-a facut atata valva cu oscarurile, mi-am dat si eu jos, in inalta definie, Django Unchained. E bine, e rau sa fii lingau? Personajul Stephen e foarte aproape in detalii de caracter cu cacatul de indian fie pe blog, fie aiurea. Pupand in pizda pe doamna ana, nora, lara. El zice ca de placere. Da, de placerea de a fi jeg.

    Si ce fain m-am simtit cand cu o semighiulea, negrul ala care nu canta jazz, a dat-o cu cracii in sus pe stapana aia de blog, lara. Le-am avut inaintea ochilor pe doamnele lara, nora, dora, ana…


  9. 9
    Nora:

    Băi, rahat bolnav, n-am chef de tine azi. Azi e cu mărţişoare, iar tu-mi ofileşti zambilele de pe birou.
    Ia mai dispari tu o vreme.


  10. 10

    Ti-a revenit patosul, duduie?


  11. 11
    Ana:

    Neaţa! 🙂

    Azi ne e bine. Howgh! 🙂


  12. 12
    Nora:

    Hai, bă, taci dracu’! Toţi numai jeguri pe aici, dar nu te laşi dus nici mort. Ce tot stai cu nasul în jegul nostru?


  13. 13
    Nora:

    Ne e, Ana! Să crape Goco!


  14. 14
    geluodagiu:

    Nu inteleg de ce primavara, la inceput, multi oameni ucid ghiocei, chiar si zambile si apoi le daruiesc cu recunoscuta sensibilitate.

    1 martie devine astfel o zi trista si lumea se transforma parca intr-un cimitir al florilor, care nu au alta vina decat aceea ca au adus cu mari eforturi, vestea infrangerii iernii.

    Si la Maraton cel ce a adus vestea a pierit.

    Posibil ca oamenii regreta iarna grea, prin care adesea trecem


  15. 15

  16. 16
    Danny:

    Cu ocazia Zilei de 1 Martie, le urez tuturor fetelor de pe acest blog un sincer La Multi Ani! Sa ne traiti fetelor si sa fiti vesnic frumoase, destepte si cu umor.


  17. 17
    Raj lt.rez.:

    Si mie mi-e bine. Cand mi-o fi rau, voi zice, ca stiti ca n-am nicio retinere. Daca stiam ca se bucura psihopatul de boala mea, poate taceam. Cum sa procedam ? Sa ne laudam ca toate-s bune, cand de fapt mai avem si probleme ? Sa mintim, sa ne laudam ? Sau sa parem asa dintr-o bucata ca Jaco si Goco care nu-si pot infrange pitecantropismul ? Goco: dar tie ti se mai scoala des ? Stiu io neste chestii pentru sculat, exclus viagra. Unde ti-e gravatarul ala cu goco ? Ala cu nasul mare , buze tuguiate si privire de bolnav psihic ? Sa nu-mi zici ca asa arati tu in realitate


  18. 18
    Ana:

    Nora,

    Lasă-l necrăpat dinspre partea mea. Eu îi doresc să fie sănătos şi fericit.

    Gelu,

    Na, belea! 🙂


  19. 19
    Ana:

    Mulţumesc, Danny! 🙂

    Primii şi-o broască, Rana rana, crăcănată, foarte amuzantă. Pe-aia o s-o port.


  20. 20
    Raj lt.rez.:

    De acord coane Gelu. Asa ziceam si io, sa lasam ghioceii la locul lor si sa ne futem consoartele, fie si la cap…


  21. 21
    geluodagiu:

    Mult mai sensibil ar fi sa mergi cu persoanele dragi in natura si sa admiri invierea.

    Cu stima,

    Altul


  22. 22
    Raj lt.rez.:

    Dna Ana 18. Dar daca ii doresc si eu fericire, ma credeti ? Il cert, il bestelesc,dar in sinea mea ii doresc numai bine. Nu ca mi-ar fi drag, dar mi-e teama sa-i doresc cuiva raul, ca acesta (raul) se intoarce impotriva mea. Soarta se razbuna. Danny: shi fashi ?


  23. 23
    Raj lt.rez.:

    Asa ! Sa le futem in natura. Ne putem admira „invierea” daca bem un vin rosu… Oare is prea porcos, coane Gelu ?


  24. 24

    Indianule, esti muci si varza. Hotaraste-te in crucea ma-tii daca ai sau nu ai probleme. Ma doare fix pe gland de logica si destepteciunea ta. Esti doar unul dintre imbecilii cu noroc. Asta daca sunt cat de cat adevarate nimicurile cu care te lauzi. Manelistule!


  25. 25
    Nora:

    Merci, Danny.

    Ana: păi, eu îl las. El nu se lasă. Crapă singur, nu-i nevoie de intervenţii.

    Ei, domnule Odagiu, da, aşa ar fi sensibil, dar ştiţi, din păcate, mai trebuie să mergem la muncă, să facem tot felul de lucruri prozaice. Aşa că eu, în egoismul meu, mă bucur şi de florile din vază. Care oricum cred c-au crescut în sere, nu prea cred că au apărut zambilele şi lalele prin păduri.


  26. 26
    Danny:

    Dragele mele, mai am un martisor, o papusa roz, atat de frumoasa si de romantica incat nu m-am indurat s-o ofer nimanui. Seamana cu Andreea sau cu Valonas. Este o papusa roz, cu rochita roz, cu par lung si roz. V-o ofer voua, fetelor, de 1 Martie.


  27. 27
    Ana:

    Raj,

    Te cred şi nu cred că-i doreşti binele de frica vreunei superstiţii, ci fiindcă nu te văd în stare să doreşti răul cuiva ori să i-l faci cu bună ştiinţă.

    Gândeşte-te că, fiindu-i bine, ar fi mai bun. Pentru el şi apropiaţii lui, nu pentru noi. Ar transmite altceva chiar şi-n exterior. Na, lucruri simple, lesne observabile pentru oricine, nu trebuie să cunoşti omul.


  28. 28

    Minciuni, inturlucari, sofisticari, rastalmaciri, intoarceri pe dos, puneri cu susul in jos. Tot minciuni. Ana Barton.


  29. 29
    Ana:

    Bine, omule. Cum zici tu. 🙂


  30. 30
    Nora:

    Şşşşt, Gocule.


  31. 31

    Imbecilul nr.1 si-a cumparat o gonflabila noua.

    Cot-cot-cot-co-dac! Cocosul oportunist sta in cotet azi.

    Gelu, ti-as spune cateva cuvinte de apreciere, dar azi am alta placa pe platan. Mai am si un alt motiv. Fii linistit, e de bine.


  32. 32
    Raj lt.rez.:

    Suntem o adunatura de mincinosi, Dna Ana… I-am daruit nevestei un buchet imens cu trandafiri albi. A zis ca nu trebuia, ca-i car, ca-i mar, ca m-a costat mult… Anica-i i-am dat doua pachete de mahoarca sho juma da trascau


  33. 33
    Ana:

    Înţeleg, Raj, nici eu nu sunt cu florile. 🙂


  34. 34
    Manuella:

    Gânduri bune tuturor! 🙂
    Mi-e tare dragă luna asta!


  35. 35
    Ana:

    Şi ţie, Manu. 🙂

    Dacă s-o-ncălzi, mi-o fi şi mie.


  36. 36
    Nora:

    Se-ncălzeşte! Azi am trecut la balerini şi pantaloni galbeni!

    yellow pants


  37. 37
    Ana:

    Ha! Şi eu am un trenci bleumarin. Măi, să fie! Da’ mai lung.

    Balerini nu port niciodată, n-am găsit unii-n care să-mi fie şi bine.


  38. 38
    Nora:

    Mie mi-e perfect în ei. 😀


  39. 39
    Ana:

    Ştiu. 🙂


  40. 40
    Ana:

    Nu ştiu ce naiba am azi, dar mi-e o foame de haită.


  41. 41
    Nastasia:

    Eu o duc tot în duşuri scoţiene azi. Dimineaţa devreme am descoperit că s-a spart o ţeavă pe stradă şi mi s-a umplut demisolul de apă. Tocmai placaseră băieţii cu rigips o încăpere şi urma zugrăvitul…Apoi a venit Maestrul (ăla de mă îndrăgostisem eu) după bani. Pregătisem din vreme cât a zis că trebuie să-i dau. A venit şi mi-a spus că a greşit socoteala, drept care mi-a luat cu 1000 mai puţin. Una rece, una caaaldăăă.


  42. 42
    Ana:

    Adică de ce timpul trecut? 🙄 Ţi-a şi trecut? 🙁


  43. 43
    Nastasia:

    Tu mă întrebi??? Da’ cât credeai că o să mă ţină? Mi-e drag de el şi acuma, da’ fără fluturi şi muiat de jerunţi.


  44. 44
    Ana:

    Io, da, şi voiam şi s-adaug că parc-ai fi eu, da’ m-am abţinut. Bine că nu şi tu. No, bine că ne e drag apoi de lume, colecţionare ce mai suntem noi. 🙂


  45. 45
    Costelus:

    La multi ani, pupeze frumoase! 😀

    O, poza noua. Mica, mica, dar noua!


  46. 46
    Nastasia:

    Apoi omu’ ăsta chiar e o piesă preţioasă de colecţie. După ce că arată ispititor şi lucrează excelent, mai şi zice că a greşit socoteala şi mi-a cerut prea mult, deşi deja ştie că-s ca o oaie bleagă şi i-aş fi dat cât a zis prima dată. Chiar e un loc frumos lumea asta.


  47. 47
    Ana:

    Deh, şi minunile nu-s doar şapte. 😆


  48. 48
    Raj lt.rez.:

    Credeam ca-i lantzu dela caine, Dna Nora, da` era de la poseta. Cand eram mae tener, la o femeie frumoasa ma interesa zona 36, aia care miatz prezentat-o Dvs. Nu ca acuma nu m-ar interesa… Dna Nasta, dache Dvs. sunteti o oaie bleaga, dati-mi voie sa afirm ca io is un boulean bleg, un berbec la fel de bleg, iar pentru ca zilele astea se discuta mereu in media de cai, dati-mi voie sa afirm cu tarie ca-s o martzoaga ingenuncheata de vremi……….. Dle 1Q: sper ca sunteti prezentabil , ca Alexa ii pretentioasa…….. Sarumana la imbrobodita !


  49. 49

    Doamna Nora ne arata ce are imprejurul pasaricii.


  50. 50

    Cam inestetice mainile. Cam de taranca care merge la prasit.


  51. 51
    Nora:

    Raj: nu-i bai, seamănă. 😛

    Goco, iar venişi, potaie? Când zic eu că stai cu nasul în fustele mele… 😆


  52. 52
    Raj lt.rez.:

    Gocule cretinule, mars dracu la cacat impostorule, mincinosule, betivanule !


  53. 53
    Nora:

    😆 Zi merci, potaie. Ai tu ce roade acum. Ia spune, în câte exemplare ai printat poza până la ora asta? 😆


  54. 54

  55. 55
    Nora:

    Nastasia, frumos om maistrul ăla.


  56. 56
    Ana:

    Nora,

    Să-mi dai şi mie, te rog, poza asta nouză de gravatar, că n-o văz cum trebuie. Îmi lace mie verde cu albastru, da’ să văz clar nuanţele.


  57. 57

    Indianule, Doamna Ana te-a pacalit. Poza ta nu e facuta de Andrei Cartas in India, ci de Irina Homoriceanu si mai nu stiu cum, adica Igraina, in Ferentari.


  58. 58
    Nora:

    verde

    Dac-o vrei şi mai mare, ţi-o dau pe mail.


  59. 59

    Oac! Ce vergeturi gretoase pe burta! Cata celulitis! Se vad si vreo doua piscaturi de purici. Daca maresc cred ca gasesc si vreo 10 latei.


  60. 60
    Costelus:

    Mie-mi plac papagalii. Albastri, cu galben, cu rosu, culori puternice. De papagalite nu mai spun 😀


  61. 61
    Ana:

    Mi-ajunge. Foarte mişto. 🙂


  62. 62

    Cotarla are un stapan cu bazdaguri.


  63. 63
    Nora:

    Costeluş: unde zăcea criticul de modă.


  64. 64
    Costelus:

    Eu is fascinat de bumbu ala care face fata cu greu presiunii.


  65. 65
    Raj lt.rez.:

    Reciteste-ti postarea cretinelule, aia dela 59.


  66. 66
    Raj lt.rez.:

    Costi: te rog frumos sa nu zici, sa nu gandesti ca ai vrea sa desfaci bumbul ala , cu dintii. Si la mine e presiune, dar la prohab. Sa nu va ganditi ca am vrut sa sugerez ca din cauza scularii membrului, ci mai degraba ma refeream la faptul ca ma taie pisharea… Ce mai saliveaza cretinelul de gocu… Recunoaste, vita !


  67. 67
    Nora:

    Staţi liniştiţi. Bumbii (că mai sunt vreo 4) sunt aplicaţi. Nu se deschid. Nici vorbă de presiune, stau chiar lejer.


  68. 68
    Costelus:

    Eu nu spun chiar tot timpul ce gindesc.


  69. 69

    Indianule, hai sa-ti dau un citat din Danny, ma rog o parafrazare, ca tot il apreciezi tu, si stim noi prea bine si de ce. Deci, ma-ta saliveaza la prohabul tau. Iti place, nu-i asa?


  70. 70

  71. 71
    Nora:

    Uf, oare ce s-o fi întâmplat cu Goco cât a lipsit de aici? Ceva nasol rău. S-a întors cu ochii mai injectaţi, mai turbat, mai veninos ca niciodată.

    Raj, tu chiar ai speranţe în ceea ce-l priveşte? 🙄


  72. 72
    +:

    La mine chiar au răsărit zambilele. Ghioceii au răsărit de acum o lună jumate. Dar nu mai sunt aşa frumoşi ca anu trecut. Anu trecut au ţâşnit din zăpadă pe un ger teribil. Anu ăsta din noroi.

    Nastasia, în Monitorul Oficial s-a dat următorul postulat: a nu se folosi rigips sub nicio formă.
    Peste doi ani să vii şi să zici aşa: „băi, să-mi bag pula, ce dreptate a avut fraieru ăla!”


  73. 73
    Nora:

    Au răsărit doar, da? De zambile zic.

    Noi avem în curtea blocului zambile, lalele şi mărgăritare. Nici urmă de ele.


  74. 74
    Ana:

    Brânduşe, toporaşi şi brebenei n-ai? Că nu sufăr zambilele, iar ghioceii mă lasă cam rece.


  75. 75
    +:

    Mărgăritarele şi lalelele n-au cum. Brebeneii şi toporaşii cresc numai pe deal. Peste vreo două săptămâni va fi plin de ei.

    Mi’ lene să ies afară să fac poze că numai ce-am intrat.


  76. 76
    Ana:

    Şi mărgăritare, da. Şi lalele bătute.


  77. 77
    Nora:

    Mărgăritarele cred că apar cel mai târziu. Mai spre mai. Cum sunt lalelele bătute?


  78. 78
    +:

    Mie nu mi-ar fi jenă să pun o poză din faţă.


  79. 79
    Ana:

    Cu petalele-n vânt şi, uneori, în mai multe nuanţe.

    Cosa,

    Păi, pune poza, să vază muierili frumuşaţă dă bărbat.


  80. 80
    +:

    Mărgăritarul are cel mai mişto miros pe care-l ştiu eu. Miros pentru femei.


  81. 81
    +:

    E plin gugălu de poze cu lalele bătute.


  82. 82
    Nora:

    Mie mi-e. Sunt urâtă rău, ce să fac. Iar pe aici bântuie numai adonişi.


  83. 83
    +:

    Nu pun poză că nu mă reprezintă. Şi nici nu am poză mai recentă.

    Îmi pun dacă-şi pune şi Nora.


  84. 84
    +:

    Cel mai urât îi Jaco. Am poză cu el.


  85. 85
    1Q:

    Săru` mânurile, doamnelor şi domnişoarelor!
    Vă pup jnuru` la mărţic!
    Domnilor: ţineţi-le bine!

    Vă salut cu entuziasm, ciufulindu-vă freza în briza primăvăratică.


  86. 86
    Nora:

    Lasă că el nici nu trebuie să fie frumos. 😆

    Bonsoir, 1Q. Ai nimerit-o bine. Eu ţin şnurul chiar la încheietură.


  87. 87
    Costelus:

    „Mie mi-e. Sunt urâtă rău, ce să fac.”

    Stiu, da’ mie-mi placi oricum. 😀


  88. 88
    1Q:

    Numa` să nu vă gândiţi la alte OBecte, să mă spurcaţi mai mult decât sunt, da?


  89. 89
    Nora:

    Bine, Costeluş. Că tare îngrijorată mai eram. 😆


  90. 90
    Nora:

    Ce obecte, 1Q? 🙄


  91. 91
    Costelus:

    Si urita, si rea. 😆


  92. 92
    1Q:

    alexa o fi primit flori? Că mai devreme am deschis un borcan cu magiun şi avea pe deasupra un buchet de flori; şi mă gândeam..la flora intestinală. O floare ar merita şi ea, nu? a ţigăncii încă n-a înflorit..


  93. 93
    1Q:

    Nora: ei, na!


  94. 94
    1Q:

    Mai târziu am compilat ce s-ar putea interpreta din ce-am zis.
    Vă rog io, olamicu`, gândiţi-vă la delfini!
    Nu fiţi scârboşi ca mine!


  95. 95

  96. 96

  97. 97
    Raj lt.rez.:

    Ziceti de-a stangu, domnu 1Q. Va referiti la pizda tegancii. Gocu, mai usor puiule, ce treaba are maica mea in povestea asta ? Nevasta mea chiar azi zicea ca soacra-sa ii o femeie sfanta. Face tot posibilul sa nu fie catalogata ca soacra. Soacra din aia, stii tu. Zi in fiece zi , dimineata si seara, rugaciunea asta: Doamner Isuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul „. Ai sa vezi ce bine te vei simti. Eu zilnic o zic ca-s pacatos. Magiun, flori, alexa… Ceavetz dhomnu 1 Q ? Doamna Ana cea ceva de lalele si fasole batute…


  98. 98
    Seva Tudose:

    Mai iubite,admirate și fotografiate florile,cred că nimeni nu a mers atât de departe ca mine ! Deci,ghiocei nu am, dar la mine deja au ieșit zambilele,desigur doar frunzele și vezi jos bobocul,la fel cu narcisele care sunt mai înăltuțe și vezi bobocul !

    Apoi ies zambilele roz,bleu și albe,narcise timpurii și narcise târzii, când primele se trec înfloresc celelalte,unele au cupa alb-ivory,altele cupa galbenă și altele cupa portocalie !

    apoi îmi apar brebeneii albaștrii,în acelaș timp flox-ul un fel de flori „covor”liliachii și albe,sunt mii de floricele ce acoperă pământul ca un covor, spațiu…după el apar lalelele multi-color !

    apoi am alt fel de ground-cover(flori-covor) galbene și înfloresc în aceaiași perioadă cu azaleele care sunt tufe înalte de aprox 1 m. culori ciclamen,mov,alb…

    după ele înfloresc rhododendronii,roz și mov,același timp ies stânjeneii,albi și mov,shamrock-ul niște clopoței mov floarea tradițională a Irlandei…în acelaș timp margaretele,salvia și niște plante-clopoței albaștrii…

    între 15 Mai-1 iunie plantele agățătoare„honeysuckle” un miros îmbătător dulce parfumat,care sunt vizitate de fluturi și păsărelele colibrii,trandafirii agățători roz închis,și desigur bujorii albi,roz,ciclamen…și pomii liliac ,alb bătut și mov, parfumați…

    din 15 iunie ies crinii parfumați,crinii regali albi,galbeni,roz,mov,după aceia între 25 iunie 5 iulie ies crinii„Leopard”tot parfumați de te îmbată parfumul,în acelaș timp cu lavanda…

    tot la începutul lui iulie ies gladiolele,nenumărate culori și desigur echinaceea acele margarete mari ciclamen și plantă înaltă…care sunt adorate de păsărelele „Robin”acele păsărele galbene ca lămâia,vin și păsărelele Cardinal cele roșii și cu creastă,printre tot felul de arbuști de un verde diferit:verde-emerald,verde-molid,verde-gălbui,verde-albăstrui,verde-alb pătat,verde-în dungi…

    de multe ori am stat la pândă și am prins în poză un Colibri(ceia ce este f.f.rar,el/ea nu stă)ori am pozat o iepuroaică cărând iarbă uscată în gură (se pregătea de cuib să nască puii,ascunsă în grădina mea de flori…dar uliu i-a omorit un pui,l-am găsit mort…


  99. 99
    +:

    Seva, dacă ar fi fost uliu, n-ai mai fi găsit nici urmă de puiu.


  100. 100
    Seva Tudose:

    +

    nu știu ce a fost,normal,dar am bănuit că l-am văzut zburând prin zonă 😀 piul mort se vedea că d-abia țopăia de mic ce era și era mușcat/ciugulit ! Poate vreun dihor(racoon) ?

    Unul din pui cred a supraviețuit căci atunci când intram în alee cu mașina l-am văzut măricel și zburdalnic !


  101. 101
    1Q:

    Seva:
    Era un pui de uliu. L-am văzut io, cu ochii mei!


  102. 102
    1Q:

    Dom. Raj:
    Zic şi io să nu tac!


  103. 103
    Seva Tudose:

    1Q

    😀 dacă zici tu,dar să știi că am zis în gândul meu,of ce viață scurtă ai avut 😥

    eu iubesc iepurașii și după zodiacul chinezesc și eu sunt iepure(rabbit) ! M-am bucurat când am văzut că a ales grădina mea,cum la fel mă bucuram în București când rândunelele făceau cuib în balconul meu de la bloc 😀


  104. 104

    Pai are indianule si muica-ta treaba pe aici, deoarece cand celalt cacat cu ochi ca si tine, o invoca pe a mea, tu erai primul care aplaudai satisfacut. Scarba dracului ce esti cu tot cu maica-ta, taica-tu, si alti dobitoci de prin arborele tau ginecologic!


  105. 105
    Nora:

    Goco, când îmi trimiţi şi mie un buchet de flori? Ha?


  106. 106
    Nora:

    Hai, nu da în bâlbâială!


  107. 107
    Nora:

    Mie mi se pare, dragă Goco, că tu nu m-apreciezi suficient. Eu toată ziua curăt după tine şi tu cu un mărţişor nu vii! Păi, treabă e asta?! Nu ştiu, parcă nici nu mai comunicăm prea bine.

    Goco! Ce se-ntâmplă cu noi? Goco!


  108. 108
    Nora:

    Uite, azi ai fost beat toată ziua, numai sudălmi mi-au auzit urechile, numai vorbe urâte.

    Goco, dă-te aşa să sap în tine! Stai să-mi pun capul pe pieptul tău. Mai bate ceva acolo pentru mine, Goco? Goco, tu ţii la noi? Avem vreun viitor împreună? Quo vadis, Goco?


  109. 109
    Nora:

    Goco, trebuie să regăseşti drumul spre tine. Te-ai rătăcit, Goco. Eşti în pustie şi nici miere de albine n-ai. Nu te ispiteşte nimeni, dragă Goco, nu mai ţipa şi nu mai da din picioare. Vrei să-ţi înşir nişte firimituri, tu, acest Hansel al blogurilor?

    Ciupercuţă, ciup-ciup-ciup!


  110. 110
    alexa:

    alexa a fost la doctora ei cea nouă în seara asta și o să tot meargă, o dată pe săptămână
    te roagă să ai decența să nu-i trimiți pe ștrumfi pe acolo, ca să aibă liniște măcar o oră


  111. 111
    Nora:

    Nu-i trimite, Alexa (sau Daria, că nici tu nu ştii sigur), stai liniştită. Ştrumfii sunt acum la Goco, îi fac ordine în pătul, îi tapetează frumos pereţii de la camera de la drum cu cartoane de ouă, sunt ocupaţi.


  112. 112
    alexa:

    hai să fiu politicoasă până la capăt: mulțumesc!


  113. 113
    1Q:

    Nora: şnurul de la mâna ta e cel primit de la mine, da?
    Aşa, alexa: fii om până la capăt!


  114. 114
    1Q:

    Pardon: şnurul e împletit de tine să-l oferi cui vrei.
    Nu mi-l dai mie?


  115. 115
    1Q:

    Ştrumfilor, vă ordon: treceţi pe la alexa!


  116. 116
    alexa:

    doctora mea a spus să nu mai vorbesc cu tine. la câți bani îi dau, o să fac tot ce mă sfătuiește


  117. 117
    1Q:

    Tagada-dam,taga-dam ..
    -alexaaaaaaaaaaa,te caută neşte ştrumfi. Eşti cu toţi boii acasă?


  118. 118
    1Q:

    E, na! Te iei după toţi doctorii? Hm..


  119. 119
    alexa:

    păi nu-s. de ce crezi că mă duc la doctoră?
    mă descompun mergând pe stradă, numai că nu se vede…


  120. 120
    Manuella:

    Dragă Seva,

    Vreau în grădina ta! Stau cuminte pe un scăunel, nu zic nimic. Doar mă bucur!


  121. 121

  122. 122
    alexa:

    să le spui asta și ștrumfilor tăi, ca să râdă cu poftă


  123. 123
    alexa:

    și să le mai spui că-i iubesc. cum să nu iubești orătanii așa folositoare la casa nebunului?!


  124. 124
    1Q:

    Manu:
    Săru`broboada de sub ochi!
    Vin io cu scăunelu`.
    O cafea, un ceai?


  125. 125
    1Q:

    Bine, ale, bine, fac aşa cum spui, numa` fă-te bine!
    Te iubesct!


  126. 126
    alexa:

    hai pa!


  127. 127

  128. 128
    1Q:

    Pa eşti tu!


  129. 129
    alexa:

    știu că sunt
    e bine totuși să mi se amintească


  130. 130
    alexa:

    eu am luat-o cu sensul ăl mai rău, ca de obicei


  131. 131
    alexa:

    acum chiar plec
    mi-am luat pastila de seară și o să încep să cânt curând
    la propriu


  132. 132
    1Q:

    Aş dansa! ce dacă nu ştiu, măcar încerc; da` n-am cu cine.
    Nooooraaaaaaaaa


  133. 133
    1Q:

    NU pleca!te rog, mai stai! o clipă..


  134. 134
    1Q:

    iote! cu dedi pt tine.


  135. 135
    1Q:

    Cioculeţ, tu cânţi?

    alexa


  136. 136
    Ana:

    Nora,

    Te-ai curvit de tot. 🙁 Cum vezi că nu-s acasă, cum te-arunci ca disperata pe frumosul şi preţuitul meu Goco. Gata, am stricat prietenia. Olteancă. Ce să-i ceri? 😥 😥 😥


  137. 137
    1Q:

    Mică,
    Nu da! Dă în mine, dacă vrei, iart-o, te rooog!


  138. 138
    Danny:

    Ei, ce sa zic, Ana. L-ai si gasit, da-i-as muie cu picamerul, ca nici toate p-lelle din lume nu-l mai satisfac pe cercopitecul medieval. O sa vada el maine cat o sa si-o ia.


  139. 139

  140. 140
    alexa:

    cu aceeași poftă, de fiecare dată


  141. 141
    Nora:

    Ana, dar n-am făcut nimic. Numa’ m-am lăsat niţel cu capul pe pieptul lui. Puţin. Că m-a luat cu ameţeală, parcă m-aş fi uitat într-o fântână seacă. Am făcut „iuhuuuu”, iar ecoul „iuhuuu”. Pe urmă, a venit o boare rece, ca de cavou, am scuipat de trei ori în sân şi m-am retras.

    1Q, let’s dance, baby!


  142. 142
    Manuella:

    1Q,

    Ceai de lămâie. Că-s răcită tare!


  143. 143
    Nora:

    Danny, nu! Eu urmez demersul lui Raj. Goco e acum într-un program intens de reeducare. Or, eu nu cred în violenţă, după cum vezi, eu aplic duhul blândeţii.


  144. 144
    Nora:

    Manuella şi 1Q, vin şi eu cu voi în grădina Sevei, nu fiţi răăăăăi! Mi-aduc o păturică, vreau să citesc în iarbă pân-adorm.


  145. 145
    Danny:

    Nora, ha,ha, ai si gasit pe cine sa bagi la reeducare cu program. N-ai priceput pana acum ca asta e irecuperabil? Te chinui degeaba cu el. Ce sa recuperezi la unul care zici ca miroase a cavou?


  146. 146
    Manuella:

    Nora, hai! 🙂


  147. 147
    1Q:

    Frumos, ale!

    Nora: la ultimul dans partenerei i-a picat o unghie!
    Manu: Şi tu? of!


  148. 148
    Ana:

    Nora,

    Tu n-ai fumat azi? 🙄 Că vorbeşti ciudat.

    Duhu’ blândeţii e anacronism, acuma-i zice comunicare nonviolentă. 🙂


  149. 149
    Nora:

    Eu ştiu? Putem depozita chestii în el după o igienizare temeinică. Acum sunt multe bacterii, ciuperi, licheni…


  150. 150
    Nora:

    1Q, lasă, important e să nu pice pe loc. Or, din câte ştiu, unghiile se desprind greu de oameni. Mie, mai niciodată. 😆

    Ana: fumai, soro. Nu vezi că-s funcţională? 😆


  151. 151
    1Q:

    Nora:
    Leţ dens, beibi!


  152. 152
    Danny:

    Nora, ce fel de poza ai la gravatar? Chestia aia albastra e pantalon sau fusta?

    Pai, tu de la 1 martie iesi la pantaloni galbeni, draga? Consider ca e prea devreme, chiar si ambientul coloristic al vremii inca e gri. De abia pe 21 martte soseste primavara.

    Eu am 3 pantaloni galbeni, dar ii port din mai. Poate ne vom intalni in mai sa ne asortam pantalonii.

    Chestia aia bleumarin e misto pe tine si se asorteaza cu galbenii tai. A, si cu unghiile rosii.


  153. 153
    Nora:

    1Q: mişto! Mă simt tânără, cam ca-n clasa a opta, la banchet! 😆

    Danny: e un cort, dragă Danny, chestia albastră. Fotografiat de sus.

    Unghiile nu-s roşii, sunt o nuanţă de gri-petrol.


  154. 154
    Danny:

    Ce naiba, nu mai vad eu bine? Ai unghii rosii, draga.

    Cort? Hm, cort o fi.


  155. 155
    Nora:

    Danny, mă uit la ele chiar acum. Nu-s roşii!


  156. 156
    1Q:

    Mie-mi place! Chiar am chef de dance..


  157. 157
    Danny:

    Fie cum zici tu. Imi plac pantalonii tai galbeni si trenciul bleumarin.

    Stii ca esti nostima? Numai partea de jos ti-o expui. O alegi cu grija.


  158. 158
    Nora:

    AAAAAAAAAA! Asta chiar îmi place!


  159. 159
    Nora:

    Daaa, numai pe aia de jos, cu grijă o aleg că am mai multe. 😆


  160. 160
    1Q:

    Mică,


    -- În fiecare om există o parte bună! zise canibalul..


  161. 161
    Raj lt.rez.:

    Gocu 104: nu-i frumos cum vorbesti tu acolo ! Capu la pamant !


  162. 162
    +:

    Dacă n-ar fi nenorociţii de jidani, habotnici, răi, închişi, cadavre reci -- goco la puterea n, lumea asta ar putea fi minunată.

    Am citit nişte comentarii de la un clip al lui Mihai Creţu în timp ce ascultam muzica (pe care o uitasem!) şi … nu ştiu, mi-a puiat aşa … o mândrie!

    i am getting lost in another world, i just don’t care about my work for the moment
    If humanity doesnt wake up its going to be a lonely desolate planet our children will inherit. We may also just destroy this world.
    the ‘world’ is more than humans… be kind to everything…. animals.. plants… the soil in which they grow … The future of everything depends on being kind to all living things……..


  163. 163
    alexa:

    147
    te cunosc de undeva?
    am văzut un gândac în drum spre casă. se izbea cu capul de un perete de amețit ce era, încercând să urcă
    nu-i ieșea
    parcă semăna cu tine din profil


  164. 164
    Raj lt.rez.:

    Dna Nora: Va rog sa-i ziceti lui gocu sa nu mai zica de rau de maica mea. Nu-i corect, eu nu pot sa-mi permit sa spun cuvinte necuviincioase la adresa mamei lui si el profita de neputinta mea. Sunt oleaca mahnit. Gocule esti un copil rau, prost crescut, cu ochii bulbucati, betiv, impotent mental si dpdv al pulii. Oligofren cu mucii verzi.


  165. 165
    1Q:

    Avea pistoale? dacă n-avea, nu eram io.
    Deratizează-ţi casa!


  166. 166
    Raj lt.rez.:

    Scuze, am exagerat oleaca. Rectific: are mucii galben pai, nu verzui. Deh, mai gresesc si eu. Si mai are si puta mica. Scuze alexa si 1Q ! mi-am iesit din papuci, din tzatzani, respectiv din balamale. Sluga !


  167. 167
    1Q:

    Aleeeelei!


  168. 168
    alexa:

    nu primesc în casă asemenea orătănii
    era pe stradă, într-un colț întunecat și umed

    ce, crezi că numai tu poți da dovadă de samavolnicie?!


  169. 169
    1Q:

    Puţină seriozitate, se poate?


  170. 170
    Raj lt.rez.:

    Dna Nora! v-am rugat ceva. Vorbeste un bou, nu rage un magar… Ceatz patit 1Q ? Ayz alunecat po coaje da banana ?


  171. 171
    alexa:

    e stricat la burtă, Raj. mănâncă din când în când mâncare alterată. masochist!


  172. 172
    Danny:

    Mai, Raj, de psihopatul asta imputit poti sa zici orice. Injura-l in orice fel. Nu trebuie sa ai mila de el. In fata noastra, asta este un bolnav mintal, rau, viclean si invidios. Acesta e si motivul pentru care eu il injur ori de cate ori il vad pe aici, bineinteles, cu pauzele de rigoare. Nu dau doi bani pe el, mi-e sila, mi-e scarba de el. Nu pune la suflet ce spune psihopatul.

    De exemplu, eu pot avea mila de Jaco, care de multe ori este un baiat rau, dar nu se compara cu Goco. De fapt, nimeni de aici nu se compara cu Goco.


  173. 173
    Raj lt.rez.:

    Auzi draga ! cica putina seriozitate… Te pomeneste ca nu mai am voie sa postez in timp ce ma aflu in erectie…


  174. 174
    1Q:

    Am oferit o muşcată alexei. Se pare că mai vrea, dar nu mi-a înflorit bonsaiu`.


  175. 175
    1Q:

    Pt gladiola mea, ghiocela mea scumpică,


  176. 176
    Raj lt.rez.:

    Nu m-am gandit nicand sa fac o paralela intre Jaco si psihopatul invidios, Danny. Noi radem, glumim, dar asta izbucneste in plans , se tavaleste pe jos. De fapt mie mi-e mila dar tot il cert. Il educ cu fortza. Sa vezi ce copil bun scot eu din el.


  177. 177
    alexa:

    ce mușcată? ar fi trebuit să simt? să-mi verific posteriorul?


  178. 178
    Nora:

    Raj, mă tem că ar avea efect invers. Nu e neputinţă, Raj, la tine. La el e.

    Cosa: ce amuzant eşti. Comentariul tău e fix împotriva spiritului comentatorului pe care l-ai citat.

    Be kind to everything, Cosa! Even to me! 😆


  179. 179
    1Q:

    Dom Raj, la muzică m-am refe!


  180. 180
    1Q:

    Păi, n-ai aşa ceva. Eşti costelivă, crăcănato!


  181. 181
    Danny:

    Raj, n-ai ce sa educi la asta, are 46 ani, e un om terminat din toate punctele de vedere, e un ratat, un frustrat. Stiu ca izbucneste in plans, de-ai sti tu cat a plans idiotul asta de sarbatori, murind de ciuda ca eu am fost singurul care n-am vrut sa-i intru in voie si ii intuiam orice miscare pe care avea s-o faca, pana si-a dat arama pe fata, si a recunoscut ca nici credincios nu este, cum lasa sa se inteleaga.

    Raj, n-ai cum sa-l educi cu forta. Iti spun, vei fi injurat de mama. Ai grija.


  182. 182
    1Q:

    Reiau zbenguiala.


  183. 183
    alexa:

    am înțeles


  184. 184

  185. 185
    Danny:

    Mi-am adus aminte, spunea Cosa pe aici ca, daca Nora isi pune poza la gravatar, acelasi lucru il va face si el. Ha,ha, alt nemernic care o iubeste pe Nora.

    Auzi, Cosache, odinioara mi-ai spus ca-mi trimiti o poza cu tine pe email, spunand ca ai avea incredere in mine. De ce n-o faci?


  186. 186
    1Q:

    La mulţi ani şi prosperitate în noul an fiscal!


  187. 187
    1Q:

    Noraaaaaaaaaa, sunt un nemernic, recunosc!


  188. 188
    Nora:

    😆 😆 Cât de tare a fost asta! 😆


  189. 189
    Nora:

    Başca urâbilă! 😆 😆


  190. 190
    1Q:

    ..ancora!


  191. 191
    1Q:

    ..că nu e adevărat!


  192. 192
    Nora:

    Ştii tu, the moon asked the crow for a little show… 😉


  193. 193
    Ana:

    Olamicu,

    Să trăieşti, mămică! 🙂 Nu ştii cum/cât dansez eu pe bătuta aia.

    Nora,

    Bine că nu futi(bi)lă. 😉


  194. 194
    +:

    N-ai înţeles nimic, Nora.


  195. 195

  196. 196
    Nora:

    😆 😆 Neah, sunt o mimosa pudica de beton armat. Se strâng fiarele în mine. 😆


  197. 197
    Nora:

    Cosa, şi ce dacă! Hai să ne pupăm! Repede, până nu se duce 1 martie! 😆


  198. 198

  199. 199
    +:

    Mi-ar face o deosebită plăcere, da’ eu m-am pupat deja pe ziua de azi. Şi cred că şi tu, aşa că ar fi un pupat din … resturi!

    (chestie care-mi aminteşte de o fază mişto din Blackadder)


  200. 200
    Nora:

    Eşti ţăran! Pupatul e o chestie regenerabilă! Spre deosebire de stratul de ozon!

    Să ştii că te ţin minte! 👿


  201. 201
    Costelus:

    Ce rea, aia cu futibila trebea s-o zic eu!

    Eu n-am nici timp, dar nici boxe sa ascult muzica aici 🙁


  202. 202
    +:

    Nu-mi place Bjork (da’ deloc!)

    În schimb asta …


  203. 203
    Costelus:

    Eu pup poala popii, popa pupa poala mea!


  204. 204
    Nora:

    Ia-ţi căşti!
    Ah, şi să ştii că nu sunt deloc democratică: când vine vorba de glume, reacţionez şi în funcţie de cine le face. Deci, eu zic să nu te aventurezi.


  205. 205
    Nora:

    Da, ştiu că nu-ţi place, da’ îmi place mie. Şi-mi place şi Joplin, mi-a plăcut dinainte să-mi placă Bjork.


  206. 206
    junghiul:

    La o zi după ce a murit ea, m-am născut eu!


  207. 207
    +:

    La voi, da, poate. Da’ la mine cu fiecare pupat se mai duce un pic din clepsidră.


  208. 208
    1Q:

    ..şi ce dacă!


  209. 209
    Nora:

    Care era faza din Blackadder?


  210. 210
    Costelus:

    N-am placa audio, geaba casti.

    Lasa mai, nu stii ca-mi place sa ma joc cu focul? 😀


  211. 211
    Nora:

    Junghiul, deci 5 octombrie 1970? 😀


  212. 212
    1Q:

    ..şi după asta mâncăm, da?


  213. 213
    Nora:

    Tu. Eu fumez.


  214. 214

  215. 215
    morringain:

    Salutare lume si la multi ani! 🙂


  216. 216
    Ana:

    Aici e pornoşagu’ prea mare, o fi de la mărţişoare. Mă culc, asta după ce beau apă minerală, că-n seara asta am pofte.

    V-am spus că mie mi-e frică să mă pup? A, nu? Vă spun acum. Asta fiindcă prima dată când m-am pupat, m-am speriat aşa de tare de moment încât mi-am suspendat instinctele şi n-am ştiut că pot respira pe nas, aşa c-am rezistat cât am rezistat cu gura blocată, iar apoi i-am leşinat ăluia-n braţe. Nu, n-aveam 2 ani, ci 18 fără fo două luni. 😉 De-atunci mi-a intrat spaima-n oase, aşa că evit pe cât pot astfel de momente şi, credeţi-mă, pot, că am inventat o mulţime de portiţe de scăpare. 🙂

    Aşa că pupaţi-vă pe tunuri! 😆


  217. 217
    junghiul:

    Da!


  218. 218
    junghiul:

    Ea înaintașa!Hop și eu!


  219. 219
    1Q:

    Stop loto 6/49!
    Stop mersului în mâini!
    Stop iarba! Stop joc!

    Spuneţi nu!


  220. 220
    Nora:

    Salutare, Morringain. Mi-a fost dor de tine.

    Citii ce povestişi dincolo, am tot stat şi m-am gândit dacă să vin şi eu să povestesc, dar anumite reacţii mi-au trezit atâta silă încât am lăsat-o baltă.

    Ana: nu eşti zdravănă la cap. 😆 Eu eram în clasa a opta. Dar nici mie nu mi-a plăcut prima oară. Despre sărut vorbim acum, da?


  221. 221
    1Q:

    La mulţi ani, Morri!


  222. 222
    Nora:

    1Q: Marlaaaaaa!

    If I had a tumor, I’d named it Marla. Marla…the little scratch on the roof of your mouth that would heal if only you could stop tonguing it, but you can’t.

    Zi că nu ţi-a plăcut de ea!


  223. 223
    morringain:

    @Nora: eu am mai dat pe aici, nu foarte des ca internetul meu merge pe branci si abia astept sa termin contractul. In plus, mi-am impus un pic de tacere. Am tendinta sa spun cam multe prostii, am zis ca e cazul sa iau o pauza. Dar cum se vede, nu m-am invatat minte. Nu ca m-ar durea foarte tare, totusi 😀


  224. 224
    junghiul:

    Vă mai amintiți de Lil?


  225. 225
    alexa:

    ca să spui cuiva că ai trecut peste trebuie să dai doi bani pe respectiva. nu mă refer la iubire, nici nu intră în discuție, nici la atracție, că nu e cazul, ci la respect. măcar atât să fi simțit
    nu poți s-o spui unei cârpe de care te-ai folosit în cel mai josnic mod că ai trecut peste. peste ce? (întrebare retorică) nici uneia care a valorat fix cât un rahat. nu poți


  226. 226
    Ana:

    Morringain,

    La mulţi ani! 🙂

    Nora,

    Despre sărut, bătu-l-ar vina. Noroc că băietul era sportiv, jurai că-i Jim Caviezel, da’ mai mişto, şi nu m-am trezit pe asfalt. Omul a fost, oricum, trăsnit. Nu mi-a vorbit, până acasă, decât despre instincte. Eh, asta e, vorba lu’ Cosa, clepsidra mişcă, aşa că motive din astea de spaimă nu cred c-o să prea mai am în viaţa asta. În aia viitoare, nici vorbă. Şi mă mai mir că zice lumea că sunt rece. Ptiu, şi mai sunt şi nemuritoare! 😆 Nu mă mai domesticesc eu, măicuţă, la anii miei.

    Ba să vii şi să spui, te rog. Nu tre’ să vorbeşti cu nimeni, nu eşti obligată. On topic la mine. Ca niciodată. 🙂 Nu tu. Eu. 😆

    Copchii,

    Mă culc, m-oi vindeca aşa.


  227. 227
    morringain:

    Noapte buna, Ana, si insanatosire grabnica 🙂


  228. 228
    Ana:

    Mulţumesc, Morringain! Mâine oi fi mai zdravănă, trebuie, că mă duc şi la parastas şi tre’ să fiu în stare.


  229. 229
    1Q:

    Aşa o fi, Nora! Nu sunt cinefil, dar mă tratez.


  230. 230
    Nora:

    Ana: 😆 N-am auzit aşa ceva în viaţa mea. Mna, ciudat mi s-a părut şi mie, stranietatea senzaţiei…
    Nu prea am avut chef să vină unii din afară să-mi judece părinţii de parcă ar fi stat cu noi în casă. Nu, nu cred c-aş suporta asta. Mi-e mai uşor să încasez loviturile directe decât alea prin ricoşeu la cei dragi. Atunci mi se urcă sângele în cap.

    Junghiul: eu nu cred s-o fi cunoscut-o pe Lil până acum.


  231. 231
    1Q:

    ..puricii să te sărute; când pe burtă, când pe frunce.


  232. 232
    Nora:

    Somn uşor, Ana.

    Morrigain: cred că suntem cam irecuperabile. 😀


  233. 233
    morringain:

    @Ana: e, tu ca ai avut experienta aia, dar mie nu mi-a placut niciodata pupatul. Nici cu prietenele vechi pe obraz nu prea am obiceiul. Adica, na, ma simt, sa nu dezamagesc omu’, dar e un efort pentru mine. Sunt o salbaticiune 😀


  234. 234
    1Q:

    Junghiule, cu ce ţi-am greşitără? Am un tremur la genunchi, nu-l mai pot opri!


  235. 235
    morringain:

    @Nora: cu siguranta 😀 adica, ma rog, se prea poate sa ma loveasca alzheimerul precoce si sa ma schimb, cine stie…


  236. 236
    1Q:

    ..nu e mijto?


  237. 237
    Nora:

    Noapte bună, farmazoni şi farmazoane! 🙂


  238. 238
    1Q:

    ..şi gata; ultimul dans, că-mi revin din ameţeală.

    Noapte bună!


  239. 239
    Seva Tudose:

    Manuella#120

    cu drag vei fi primită în grădina mea,de ai știi câtă importanță,gândită în amănunte cum trebuie să fie „oaza mea de liniște” acolo unde îmi încarc bateriile sufletului.

    Șezlonguri cu perne,scaune-otoman,pondul cu fântâna arteziană ptr.clipocitul căderilor de ape,nu mai spun intensific totul cu casete „muzică new-age” unde auzi foșnetul codrului,bătăile aripilor păsărelelor,cântul ori țiuitul domol ori strident al lor,muzica sicronică ce te poartă în lumea stelelor…lumea pianului ori al viorii…

    Nora #144

    hai că sunt dracu*poetică,tu dacă vii în grădina mea,aș aprinde sfeșnicele pâlpăind în întuneric,te-aș așeza comod pe un șezlong,având tava cu cafea,un pahar cu elixir(alcool cu arome) și cred că ți-ar place ca cineva să fie lângă șezlong,masându-ți degetele cu creme parfumate și să le spui păsul tău ! Știi cât de bine te simți când ești „prințesă” ptr. un timp ?

    Ana#228

    draga Ana mea,dragă (de la început m-am atașat de tine) tu ești și colo și colo,așa este trebuie să plătești, tribut oricui și dacă asta îți încarcă sufletul,este tot ce contează. Dar,nu uita că viața este scurtă,trebuie să îți trăiești viața la„full extend” Mai târziu să nu regreți !

    Morringain#223

    ce spui tu acolo fato ? Eu scriu în fiecare zi(ori așa cred) câte o prostie,ba pot spune chiar mai multe…de ce trebuie să intri pe net cu remușcări ? Eu una ți-am dus lipsa,tu nu vezi că avem nevoie de orice suflet feminin cu toți acești „nebuni masculi” ? Dacă ești ocupată este o altă chestie,dar nu căuta să arunci totul pe…”I am very busy” 😉 dacă vrei,se realizează !


  240. 240

  241. 241
    +:

    Băi, când văd clipuri de astea, regret carpetele cu răpirea din seari.


  242. 242
    +:

    Morringain, am înţeles şi eu, în sfârşit, de ce eşti atât de şocată. Până acum credeam că ai încercat curentu de la priză cu limba când erai mică.


  243. 243
    Nastasia:

    Bună dimineaţa. Cosa, n-am mai apucat ieri să-ţi răspund, că am plecat „la oraş”. Cu rigipsu’ oi vedea eu, cât despre „fraieru ăla”, multe aş zice eu despre tine, da’ asta în niciun caz.


  244. 244
    +:

    Nastasia, de ce ai eşuat, până la urmă?! Te-ai gândit, ai analizat, ai ajuns la vreo concluzie?


  245. 245
    Ana:

    Nora,

    Te înţeleg perfect. N-o lua ca pe o insistenţă, însă pentru mine este foarte, foarte importantă perspectiva copilului divorţat, de fapt, este cea mai importantă, că pe aia a părinţilor o tot ştiu.


  246. 246
    Nastasia:

    Sigur că am analizat, m-am gândit în fel şi chip. Cred că ştiu, da’ e mult de zis şi acuma-s dedată la chestii foarte terestre. Încă se scoate apa din demisol, vecinul a venit să ducă la capre fânul vechi din şura mea, copilul divorţat a venit să pregătească răsaduri şi ne batem capul dacă se poate transfera altundeva o tufă de bujori. Mai încolo oi încerca să-mi rezum cauzele eşecului(comun, că am eşuat amândoi), aşa cum le văd eu.


  247. 247
    +:

    Ce avioane vorbeşti tu acolo?! Tu ai tufe de bujori acum?! Sau te referi la cepele lor?! Pe cepe poţi să le muţi unde vrei. Poţi să le pui şi mai puţine în cuib, ca să faci cuiburi mai multe.


  248. 248
    Nastasia:

    Nu cepe, e o tufă veche pe care am găsit-o aici. Casa am luat-o în toamna asta, cu tufa de bujori cu tot.


  249. 249
    +:

    Adică tufa uscată de anu trecut, nu?! Iei doar cepele şi le pui în trei sau patru cuiburi.


  250. 250
    Raj lt.rez.:

    Eu stiu pe unul care a cumparat o casa penca avea doi mesteceni . Mestecenii il interesau pe el. Mi se pare corect. Dna Morri: imi vine sa va pup. Stiu ca va place… Dna Andreea , ce plansha mea face ?


  251. 251
    Raj lt.rez.:

    Luati o casa cu mascul cu tot, Dna Nasta. Lasati reacu tufa. Tufe se mai gasesc


  252. 252
    alexa:

    92
    acum am văzut. nu citisem ieri din urmă
    nu, nu am primit nicio floare și nici nu o să primesc vreodată. știi și de ce
    bucurați-vă amândoi. bucurați-vă de viața distrusă pe care o am și de agonia în care trăiesc. de durerea mea că nu știu ce înseamnă lucruri care pentru alții sunt mărunte. tu continuă să-ți bați joc de mine ca să demonstrezi câtă silă îți provoc și că tot ce am primit de la tine este mila.

    te simți mai bine acum?


  253. 253
    +:

    Ajutooooor!

    Cine ştie ceva despre saitu ăsta de mai jos, să-mi spună şi mie dacă pot să comand cu încredere rochia asta din poză. (Dacă au cusăturile bune, materialu şi alte ălea). Nu vreau să mă trezesc acasă cu vreo ţeapă, ceva!


  254. 254

  255. 255
    +:

    Uite şi fata pe care vreau s-o îmbrac cu ea la vară:


  256. 256
    Nastasia:

    Sunt comentarii de la cumpărători la unele produse. Se cam plâng că nu corespund mărimile, sau că materialele nu-s ca în poze. Am vrut şi eu ceva de acolo, dar nu m-am încumetat încă.


  257. 257
    +:

    Da’ altfel, este c-ar fi mişto rochia, aşa mai de vară, mai pe aici pe la ţară?!


  258. 258
    +:

    Şi cred că pe însoţitoarea mea ar sta mai bine decât pe cea care-o prezintă.


  259. 259
    Nora:

    N-am comandat de la ei nimic. Am primit pliante in posta, dar nu am comandat.
    A fugit primavara, sunt iar in cizme. 🙁


  260. 260
    +:

    La mine-i cald cu toate că bate vântul. E soare cu vânt. Poate mi se usucă şi mie prin grădină ca să mă pot apuca.

    Pune şi-o poză cu tine-n cizme!


  261. 261
    +:

    Mă, dacă tot suntem la capitolul modă, spune-mi şi mie, brăcirile alea care-ţi atârnă în gravatar vin de undeva de dedesubt, sau trebuie să te legi cu ele, că mă tot uit şi tot nu-nţeleg!


  262. 262
    morringain:

    Cosa, cand eram mica nu ma interesau prizele. Nici acum, dar le schimb din necesitate, ca doar nu chem electricianul pentru atata lucru. Dar aventuri cu un cap spart de calorifer am avut, pe la vreo doi ani, ma urcasem sa vad An-2urile de la unitatea de parasutisti din fata blocului. Poate de acolo mi se trage.

    Raj, virtual nu se pune 😀


  263. 263
    Nora:

    Sunt la masa. Nu ma mai pozez acum. Ce bratarici? E colier, ai innebunit?


  264. 264
    Nora:

    Aaaa, citii in graba. Nu zisesi bratarici. E un colier de piele cu metal, pe sub esarfa,


  265. 265
    Nora:

    Băi, de Edle mai ştie careva ceva? I-am trimis un mail acum vreo câteva zile, nu mi-a răspuns. Aţi mai vorbit vreunul cu ea? Sper să fie ok.


  266. 266
    Ana:

    Şi eu i-am trimis două e-mailuri. Aştept şi eu un răspuns. Dar săptămâna trecută am vorbit cu ea, să ştii.


  267. 267
    Ana:

    Nora,

    O fi momentul să gustăm ceva Xanax ori să tragem pe nas? Că numai asta văd în faţa ochilor. A, şi Tramadol, da’ cu ăla nu-ndrăznesc nici să glumesc.


  268. 268
    Nora:

    Lasă-mă, că mi s-a luat. Ajunsei acasă acum o oră aproape şi ştersei vreo 200 de spamuri.


  269. 269
    +:

    Îţi intră spamuri şi cu codul de securitate?! Nu înţeleg!


  270. 270
    Nora:

    Da, intră o groază. De vreo două săptămâni încoace, vreo 400-500 de spamuri în 24 de ore. Înainte, erau mult mai puţine. Ştersei de dimineaţă vreo 200 (puse peste noapte), când mă-ntorsei la 6, iar erau 200. Ceea ce mi se pare mult pentru un blog aşa de mic, fără linkuri postate în ţşpe părţi şi altele. Nici eu nu pricep, dar văd că se tot repetă nişte id-uri, ceea ce mă face să cred că sunt puse manual. O mai fi şi faptul că n-am făcut nicio actualizare la wordpress de ceva timp? Dar nu cred să aibă legătură.


  271. 271
    +:

    N-are legătură cu actualizarea ci cu pluginul care-ţi furnizează codul. Trebuie găsită altă soluţie.


  272. 272
    Nora:

    La rubrica aia de actualizări, mă uitai acum, am vreo 12 pe care ar trebui să le fac. Printre ele, şi la SI Captcha Anti-spam. Îmi zice că am „versiunea 2.7.5. Actualizează la 2.7.6.4.”. Dar nu pot face asta de capul meu pentru că, cică înainte de orice actualizare, trebuie să fac copii pentru baza de date şi fişiere. Şi habar n-am cum se face asta.


  273. 273
    +:

    Cred că am găsit hiba. Fac nişte încercări şi-ţi spun.


  274. 274
    +:

    Da, asta e!


  275. 275
    Nora:

    Asta fiind ce anume?


  276. 276
    +:

    Intră în pagină la acest articol, mergi în jos la codul de securitate. Ţine-l minte, apoi dă refresh şi vezi ce se întâmplă.

    Apoi intră tot la acest articol din alt browser. Vezi codul de securitate.

    Voala!


  277. 277
    +:

    Abia acum ţi-am făzut #272. Nu cred că o versiune mai nouă rezolvă limita pe care ţi-am arătat-o.

    Copii ale bazei de date şi ale fişierelor se fac uşor. Dar în cazul în care ceva nu merge bine la actualizare, e foarte greu, spre imposibil, de refăcut saitul. Aşa că n-ai decât să te rogi la Dumnezeu să meargă bine actualizarea.

    Din punctul meu de vedere, actualizarea WordPress-ului nu aduce nicio îmbunătăţire semnificativă, aşa că poţi să rămâi liniştită la versiunea curentă. Dacă sunt probleme, se pot rezolva pe această versiune prin intervenţie în codurile actuale. Aceleaşi intervenţii le fac şi ei, numai că, pentru a beneficia toţi proprietarii de saituri de ele, se scoate o nouă versiune.


  278. 278
    Ana:

    Nora,

    Iar eu arunc în spam tot Xanaxu’ pe care-l prind. Ce e drept, arareori şterg şi spamu’. Acum e la fel de mult spam ca pe Pandora’s aici.


  279. 279
    Nora:

    Ana:săru’mâna. 🙂

    Cosa, actualizările de care spun nu sunt doar la wordpress propriu-zis. Sunt defalcate pe plugin-uri (de exemplu, la smart youtube, la Sociable, la akismet, la Recent Posts Plus, la Special Recent Posts etc, pe lângă asta la Captcha). O să văd ce zice şi programatorul, oricum nu le fac eu de capul meu.

    Deci, tu crezi că sunt riscante. 🙄


  280. 280
    Ana:

    E, na. 🙂 Pentru ce? Mă încurcă teribil când intru, trebuie mereu să respir prin hăţişul spamului. Cred că nu numai eu şterg. 🙂

    Urâto! 🙂 Nu vrei, ha? Nu te mai iubesc. 🙂


  281. 281
    +:

    Iar am luat amendă. Băi, ce mă enervează ăştia!


  282. 282
    Nora:

    Ce să vreau? 🙄

    Cosa: ce mai făcuşi? 😀


  283. 283
    Ana:

    Nora,

    Inocento! 🙂

    Cosa,

    Cât şi pentru ce?


  284. 284
    1Q:

    Salut pe toţi vecinii de scară şi numa` unu` nu-mi răspundea. Cam un an a fost aşa, habar n-am de ce. Ieri, însă, mi-a răspuns! m-am simţit cam ciudat, că mă obişnuisem să mă ignore.

    Hai, bună seara!


  285. 285
    +:

    Pentru un căcat de viteză, dă-i în pula mea! Chestia e că am luat la amenzi cu grămada, da’ niciuna nu m-a ofticat ca asta.

    Mă uit la Silver Linings Playbook.


  286. 286
    Nora:

    Ana, îmi trimiseşi cumva ceva pe Orange? La asta te referi? Nu-l am la mine, darling, dar îmi va parveni în puţin timp.


  287. 287
    +:

    Ieri am fost obligat să mă mai uit o dată la (zero barat) Argo şi la … ia ghiciţi! … The Sound of Music – 1965.

    Băi, ce naşpa e viaţa în doi. Chiar dacă e în doi doar uneori, tot naşpa e!


  288. 288
    Nora:

    Ce dimineata superba! Soare, pasarele, vecinii palavragind in strada, copiii jucandu-se cu Lola…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *