Indecent de frecvent…

… se întâmplă să te-amesteci cu tine. De obicei, te scuturi de praful inexistent al alăturărilor întâmplătoare sau nu cu ceilalţi. Te simţi înfăinat şi, câteodată, chiar întinat. Grimasele sunt adăugate inconştient. Aglomerările sunt, cel mai adesea, cauze. Tragi un zâmbet peste strâmbătură şi mergi mai departe. Pe-ăsta-l simţi, c-aşa-s redresările, ţin să se facă remarcate.

Dar, te întreb eu, iartă-mă c-o fac, în timpul micilor melanjuri de nepotriviri din tine, pe care nu le ştii, însă le traversezi cu dese-opriri, de ce nu faci un raft sau două, să le grupezi pe-asemănări? Le-ai duce doar un pic mai coerent, nici nu m-am gândit că mai uşor.

Mie cu nimeni nu-mi este mai greu decât cu mine. Ne tot întâlnim, fără intenţie şi anunţ prealabil, oriunde. Cel mai rău este că ne-ntâlnim şi oricum. Ne suntem indiferente, cred, aşa că ne-am pierdut complet interesul una faţă de cealaltă.

Mă aşteptam să ne mai surprindem cu ceva, măcar din când în când. Dar nu. Şi n-am zise celelalte, să nu te ameţesc.

Azi sunt nemulţumită încă de dimineaţă şi nici nu mă gândesc să mă dezmint cumva. Va fi văioagă toată ziua, o să învârt şi-o să amestec tot ce găsesc scrâşnit şi sec, dar mâine caut alt lemn, să fac sertare noi. Mâine m-apuc să sper.

233 comentarii la “Indecent de frecvent…


  1. 1
    Ana:

    Loc de comentat. Găsitorului, nicio recompensă. 🙂


  2. 2
    Nora:

    Rafturi? Te-ai sonat. 😀
    Poate dacă am avea nişte procese-verbale de recepţie. Dar na, lucrurile se strecoară în depozite. În deplin haos. Curăţenia de la paştele cailor când o începe?


  3. 3
    Ana:

    Să te întinzi tu pe procese-verbale. Prefer să mă caut în lemne. 😀


  4. 4
    Nora:

    Caută-te, caută-te. Ai şi etichete şi capsator? Soft pentru produsele de pe stoc? 😛


  5. 5
    Ana:

    Nu, merg după chestii cunoscute, le grupez familial. 😀


  6. 6
    val:

    nu ştiu, Ana, ia-te şi tu după noi, vezi bine ce uşor ne e cu tine. 🙄


  7. 7
    Morringain:

    mie cel mai bine imi e cu mine. probabil sunt defecta, dracu 😀


  8. 8
    Ana:

    Val,

    😆 😆 😆

    Morringain,

    Mă tem că nu eşti. 🙂


  9. 9
    Morringain:

    Ana, vrei sa-mi iei orice bucurie acum si sa-mi spui ca sunt normala? 😛


  10. 10
    Ana:

    Morringain,

    Nu ţin s-o fac, dar dacă tu nu te opreşti din demonstrat…


  11. 11
    val:

    bine, rîzi! 🙄

    dar nu numai uşor, ci şi biiineee! 🙂


  12. 12
    Ana:

    Val,

    Mai ales. 😆 Dujmanii


  13. 13
    Morringain:

    Ana, eu ma ofeream, na. Dar nebuna tot sunt, numai ca eu n-am nici cea mai mica problema cu asta. Aia din jurul meu au, da-i treaba lor 🙂


  14. 14
    Ana:

    Morringain,

    Absolut. Să-şi bage problemele-n cur!


  15. 15
    Manuella:

    Ana,

    Am eu mai multe punguţe ( cu doi bani! 😉 ) din mătasea asta ce mă acoperă.
    Le aşezi acolo, le porţi mai uşor…e bine aşa?


  16. 16
    Ana:

    Manu,

    Mulţumesc, e foarte bine. 🙂 Numa’ să fie transparente, să nu se simtă singure.


  17. 17
    marcel zadda:

    să-mi bag pula, prințesă, de nu, de vreo trei săptămîni, trăiesc într-o permanentă ceartă între mine și mine! și, în ce mă privește, de ani buni, nici speranța nu mai e un adăpost. ori de cîte ori îmi propun să sper, îmi vin în cap vorbele pe care nu mai știu cine _un rus, parcă_i le-a pus în gură lui dumnezeu:

    „ce-mi place cel mai mult la ei e speranța”.


  18. 18
    Ana:

    U-haaaaaaaaaaa! Zadda reloaded. 🙂 Unde umbli, monşer?

    Să-mi, de nu te supără mimetismul, bag şi eu pula, generalissime, dacă nu-mi vine să mă secţionez câteodată. E, nu chiar cu securica. Aş prefera ceva mai eficient.

    Păi, sper, na, că-s proastă şi nu vreau să mă dezmint.

    Mă gândeam să ne reînnoim jurămintele şi anul ăsta şi să ne luăm de mână…


  19. 19
    Nastasia:

    Nu vă mai supăraţi pe celălalt voi. Nimeni nu vă e mai aproape, în orice moment, la bune şi rele. Nimeni altcineva nu vă ştie atât de bine cele mai mârşave, ruşinoase sau prosteşti gânduri. Nimeni altcineva nu stă cu voi de la început până la sfârşit, ba mai şi vine cu voi în groapă.


  20. 20
    marcel zadda:

    pe un’ să umblu, prințesă? cîn’ prin străinătăți -- prin țara belgilor, îndeosebi -- cîn’ prin propria-mi bătătură. sînt atît de înghesuit de treburi, că n-am timp nici de futut, nici de băut și, mai trist, nici măcar de citit. și știi, doar, că la astea trei lucruri mă pricep cel mai bine. așa că înțelegi de ce-mi bag pula…

    de luat de mînă, ne luăm, cum nu…
    nu e cazul să ne reînnoim jurămintele.


  21. 21
    Ana:

    E, nu chiar în groapă. Rămâne pe mal. 🙂


  22. 22
    Nora:

    Bonjour, M. Zadda! 🙂


  23. 23
    Manuella:

    Marcel,

    Mă bucur să te văd!


  24. 24
    Ana:

    Şi cum e pre la belgi? Ciucalată falsă, ca la noi? Iarnă grea?

    Tre’ să-ţi fac loc în timp pentru plăcerile de căpătâi, Marcel. Lasă-mă să-ncep să tai…

    Bine, rămânem aşa, nereînnoiţi, ne-apucăm de daghereotipie.


  25. 25
    Costeluş:

    Deci, Avene face crema de soare naturala? E important sa nu aiba chimicale, alcool si nu mai stiu ce.


  26. 26
    Nastasia:

    Chiar sub geamurile mele s-a răsturnat fânul de pe un car. E spectaculos. Bieţii oameni, au ce aduna acum. Caii-s calmi, stau cuminţi şi halesc fânul de pe jos. Nu-mi vine a crede că am parte de aşa ceva.


  27. 27
    marcel zadda:

    nora _

    manuella _

    și eu mă bucur că nu m-ați dat uitării, deși-s (aproape) mort d-un timp.

    ana _

    la belgi, ciucalata-i ciucalată, să mor io! la fel și cartofii prăjiți și berea… despre iarnă, ce să zic? cam la fel cu cea de pe la noi: nici prea prea, nici foarte foarte. ce nu m-aranjează deloc p-acolo e treaba cu fumatu’. nu poți să tragi o pipă în nici o locantă mai acătării, nici măcar în „delirium tremens” și în „a la morte subite”. noroc că amsterdamu’ e la o aruncătură de băț…


  28. 28
    Nora:

    Ce numeşti tu chimicale? Că de pildă, fix ingredientele care asigură protecţia solară au denumiri precum: METHYLENE BIS-BENZOTRIAZOLYL TETRAMETHYBUTYLPHENOL, BIS-ETHYLHEXYLOXYPHENOL METHOXYPHENYLTRIAZINE, BUTYL METHOXYDIBENZOYL-METHANE.
    Plus, s-ar putea să aibă şi parfum. Parfum înseamnă alcool.
    Avene nu sunt bio. Aşa că orientează-te spre altceva.


  29. 29
    Ana:

    Marcel,

    Vai, vai! Io-s păţită cu Elveţia, de ani buni deja. Nu ştiam că-i aşa şi pe la bieţii belgi. Ori bieţii noi?

    Adicătelea, să iei trinu’ ca să tragi o pipă? Ra viaţă!


  30. 30
    Nora:

    În Los Angeles nu mai ai voie să fumezi nici în casa ta. Dacă stai într-o clădire de apartamente.
    Şi din câte ştiu, nici în Amsterdam nu se mai poate fuma peste tot. Coffee-shopurile trebuie să aibă o cameră specială.
    Credeţi sau nu, eu îmi doresc legislaţie similară în România. Ultima oară când am fost la un concert într-un club, simţeam eu ca fumătoare că leşin acolo.


  31. 31
    val:

    cum să te uităm, Marcel? 🙄

    nu-l uitai eu nici pe Luca. apropo, mai faci pe dădaca responsabilă? 😉


  32. 32
    marcel zadda:

    ana _

    nu, viața nu-i chiar așa de rea, din punctu’ ăsta de vedere. ai noștri-s inventivi: sînt baruri „românești”, în chiar buricu’ brucselului, în care interdicția de a fuma a fost interpretatată cam așa: io, barmanu’, nu-ț’ dau scrumieră, tu, clientu’, nu-ț’ ții tutunu’ la vedere. dacă, cu toate astea, zice cineva -- vreun polițai, bunăoară -- că iese fum, de unde dracu’ să știm noi de unde iese…


  33. 33
    marcel zadda:

    să trăiești, val!

    luca e bine sănătos, dar nici vorbă să mă mai accepte ca dădacă. acum sîntem parteneri de șotii, le necăjim amîndoi pe mami și pe buni…


  34. 34
    Costeluş:

    Mna, stiam si eu ca protectia solara e data de chimicale. Intrebam daca stiti, sau care ar fi, dupa voi, crema solara cu ingrediente cit mai naturale. Eventual 100% bio, daca e posibil.


  35. 35
    Ana:

    Marcel,

    😆 Mişto descurcăreala românească uneori.


  36. 36
    Nastasia:

    Unt de cacao, ulei de cătină.


  37. 37
    Nora:

    Vezi la Eco Cosmetics sau Gamarde.

    Auzi, dar ai pielea aşa sensibilă? Sau ce te tot fandoseşti atât?


  38. 38
    Costeluş:

    Eu am piele de sopirla, n-am probleme.


  39. 39
    Edle:

    Oooo, Marcel! 🙂


  40. 40
    Nastasia:

    Aha, Costeluşa are piele sensibilă! Să fie-ntr-un ceas bun!


  41. 41
    Edle:

    Costelus, da’ ce dracu-ti trebuie 100% bio acum? Hai, ca te prostesti.


  42. 42
    Nora:

    Nastasia, ce drăguuuuţ!
    Să fie! 😆


  43. 43
    Edle:

    Dar daca tii neaparat, vezi pe site-urile pentru bebelusi. 😀 Exista creme 100% cu ingrediente minerale. Avene are si, si.


  44. 44
    Costeluş:

    Costeluşa are blana, 600 de kg, si ultima data am vazut-o prin toamna, spunea ca vrea sa doarma. Daca pofteste cineva explicatii detailate, dati-mi un email.


  45. 45
    Seva Tudose:

    eu una nu am cum sa ma supar pe mine si nici pe’cealalta eu’…deci nu sufar de’dubla personalitate’ dar trebuie sa’deal’ cu toate ‘celelalte Seva’ 😀

    la serviciu sunt MS.Seva,blanda,civilizata,ce mai, te ungi la rana cu mine !

    acasa sunt Seva,amfitrioana mosiei mele si nimic nu se misca fara avizul meu !

    la copii sunt’mama ori mamaia’ sfatuitoare,dulce chiar cicalitoare si caut sa imi impresionez nepotii,chiar dansez hip-hop !

    pe strada sunt’nobody’ sunt conservatoire,nu intorc nici capul, sa nu fiu acuzata de holbare !

    cu prietenii sunt’eu’ ne amuzam,jucam carti,table,bem…
    v-am spus ca odata l-am plesnit peste maini pe un prieten,l-am prins trisand la carti ?!

    Marcel Zadda,lume noua !


  46. 46
    Nora:

    Ce dacă. Costeluş, voi să fiţi fericiţi şi bine cremuiţi! 😆


  47. 47
    Nora:

    E filmul ăla, United States of Tara. 😀 Apropo de personalităţi multiple.


  48. 48
    Morringain:

    salut, domnule zadda! 😀


  49. 49
    Costeluş:

    Daca stiti, va rog tare mult. Multumesc!


  50. 50
    Jasmine:

    Costelus, cel mai simplu ar fi sa cauti o reteta farmaceutica pe net sau la farmacistele mai in varsta si sa o produci singur. Nu glumesc, nu e greu. Ce tb e sa fii atent la gramaje si sa ai rabdare sa urmezi intocmai pasii. Am un feeling ca te descurci.

    Fetelor, va salut pe fuga! 🙂 Nora, bine ai mai tinut stafeta cu neindignatii astia

    Ana, rafturi, lemne, metale, grele si foarte grele, dar merita totul cand dai cu ochii de „buzele tale doua petale”!

    Marcel! Marcel 🙂 ce incantare sa mai stim de tine


  51. 51
    Danny:

    Nora???


  52. 52
    marcel zadda:

    edle _ seva _ tataroaica _

    va salut!

    chipintach!


  53. 53
    marcel zadda:

    jasmine _

    asemenea, jasmine!


  54. 54
    Danny:

    Fetelor, slaba activitate azi. Ce se intampla?


  55. 55
    Edle:

    Ana, acum am vazut textul tau. 😳

    Da, si mie mi-e cam greu cu mine. Si cred ca nu numai mie. 🙄


  56. 56
    marcel zadda:

    bai, danny, hai sa-ti zic io cum sta treaba.
    tu esti un tiriplici mic.
    cum pula mea sa te cheme „danny”?!
    esti pe invers?


  57. 57
    Danny:

    Auzi, mai, zaddo, ia zi tu mai bine, ai implinit de curand 56 ani? Te intreb numai ca sa vedem cum sta treaba sau, sa vedem cat de tiriplici batran poti fi tu.

    Pai, cum dracu’ sa te cheme pe tine zadda? De unde ai imprumutat numele asta? Esti pe normale sau……..nu mai esti pe nicaieri?


  58. 58
    Danny:

    Zaddo, pune-ti o poza la gravatar, sa te vada lumea. Aici n-ai voie sa comentezi fara poza.


  59. 59
    marcel zadda:

    danny: siktir, papagalule!


  60. 60
    Danny:

    zaddo, ma-ta e moarta, bosorogule! Iar eu te voi fute in gura de cate ori imi va face placere. Sa vezi tu muie ce-ti voi da pe aici, asa de bun venit in Romania. Motivul?, ca trebuie sa existe si un motiv. Sa te inveti, bosorogule, sa vorbesti frumos, sa fii respectuos cu lumea inconjuratoare, cadavru ce esti.


  61. 61
    marcel zadda:

    bai, pula mea, danny, cine esti tu?
    cum, adica, n-am voie sa comentez fara poza?
    du-te dracu’, gaozarule!

    stii ceva? esti prost, bre!


  62. 62
    marcel zadda:

    danny, esti un cacat cu motz, doar atit!
    pricepi?


  63. 63
    Nora:

    Ce e, Danny? Iar ai apucăturile şi prestanţa unei controloare de la RATB?


  64. 64
    Danny:

    Cine sunt eu? Indraznesti sa ma intrebi cine sunt eu, frustratule? Mai, agariciule, tu trebuie sa mi te adresezi cu d-voastra, apoi sa-mi ceri permisiunea sa intri in vorba cu mine, ai inteles?

    Fara poza n-ai ce comenta aici, ai priceput? Vreau sa-ti vad muianul ala coclit pe care-l porti intre umeri, vreau sa vad cum este contruita prostia la un om batran si lipsit de respect.

    Tu, la 56 ani, umbli prin strainatate, bosorogule? Ce dracu faci acolo, ma? Culegi fructe, legume? Ma, amaratule, stai dracului in casa ta si mai pune mana pe o carte, mai cultiva-te si tu, ca nu mai ai mult de trait.


  65. 65
    val:

    Marcel, lasă-l pe Danny în seama noastră, noi cu el ne descurcăm, îl spălăm, îl pieptănăm, fundă roşie-i punem, cald şi moale îl lăsăm. 🙂


  66. 66
    val:

    ce ai Danny, iar eşti disconfortat psihic? 🙄


  67. 67
    Danny:

    Nora, ia vezi tu mai bine ce apucaturi are bosorogul asta venit de prin strainataturi? Ia uita-te la 56, ce rahat mananca batranelul? Mediteaza putin.


  68. 68
    Nora:

    Danny, hai, treci la nani. E târziu pentru tine şi faci clăbuci. Ia pijama bleu cu alb.


  69. 69
    Danny:

    Ai auzit, ma, bosorogule, funda rosie imi pun fetele mereu la gat? Tie, cine iti pune funia de gat, obositule? Nici macar o femeie sa-ti bage unghia in gat n-ai, mai, sarantocule strainez.

    De unde gatii mamii lui a aparut cretinul asta? Cine a preconizat venirea acestei creaturi?


  70. 70
    Danny:

    Uite, vezi, fetele ma invita la nani, ma imbraca in pijama alb-bleu, apoi ma scoala de dimineata cu „buna Danny”!

    Pe tine, cine dracu’ te striga pe nume, mai, amarule? Are cine sa-ti aranjeze sicriul la o adica, singuraticule?

    Ba, daca n-o sa fac misto de tine ori de cate ori o sa te vad pe aici, de o sa-ti plangi zilele pe care le mai ai de trait, scarbosenie libidinoasa ce esti.


  71. 71
    Danny:

    Val, eu ma simt perfect. N-am nimic, tu crezi ca venirea astuia m-a disturbat? Cum poti sa crezi asa ceva? E o distractie pentru mine, asa cum a mai fost si pentru altii dincolo.

    Nora, ai cam lipsit azi.


  72. 72
    Nora:

    Danny, ba pari cam „disturbat”. De-aia îţi spun să treci la nani.


  73. 73
    val:

    disturbat şi-nvolburat. aşa că sări repede-n pat, Danny, pînă nu strîngem noi bine funda aia roşie la gîtul tău. trei noduri îi facem. 😈


  74. 74
    Danny:

    Nu par draga Nora, absolutamente disturbaretirizat. Asa ma cunosti tu pe mine? Ia zi, ce ai mai facut azi?


  75. 75
    Danny:

    Val, bine ca e funda, si nu e funie ca la zadda. Ce ai mai facut azi?

    Fu-tu-l in aghiazma de strainez coclit. Asta mai lipsea acum de pe aici. Sper ca asta sa fie ultimul si sa nu mai apara alti tampiti.


  76. 76
    Nora:

    Danny, ia, dă jos costumul de controloare. Ia pijămăluţa aşa cum ţi-am spus. Funda poate deveni mintenaş funie.


  77. 77
    Danny:

    Dar, de ce nu costum de controlor? Ce, numai controloare sunt la R.A.T.B.? Mai exista firma asta?

    Ia zi, tu ai nr. de telefon al acestui batran idiot? Vad ca nu mai raspunde. I-ai dat telefon sau email si i-ai spus sa nu mai intre in discutie cu mine? Sau s-a dus la culcare de beat ce era? Fii sincera si spune-mi.


  78. 78
    Costeluş:

    Fascinanta discutie azi! 😀


  79. 79
    Nora:

    Danny, întinzi coarda.
    Nu e treaba ta al cui număr de telefon îl am eu, cum nu e treaba ta dacă cineva are poză sau nu. Eşti o ţaţă, Danny. Total ignorabilă dacă n-ai face atâta tărăboi.
    Termină şi cu înjurăturile de mamă, produci silă.


  80. 80
    Nora:

    Gee, Costeluş, te-ai trezit tu. Fascinantule!


  81. 81
    Costeluş:

    Filibearto, hai sa ne batem!


  82. 82
    Danny:

    Fir-ai a naibii sa fii de ciumeaca, Nora. Cum iti permiti sa ma faci „tzatza”, din cauza acelui cotoi batran si idiot? Nu ti-e rusine, obraznico?

    Da’ ce, eu ma cert cu tine din cauza unui retardat batran? Tocmai ii citeam cateva comentarii de acum cativa ani. Nu spune nimic prostul, numai se plange mereu si recunoaste ca e depasit in toate. Un rahat de om.

    Ai grija cum vorbesti cu mine, Nora, ca nu-ti permit multe.


  83. 83
    Nora:

    Ei, na, Danny!
    Zadda nu spune nimic?! Las’, spui tu prea multe. 😆
    Îţi mai zic o dată: e în avantajul tău să treci la culcare.


  84. 84
    Costeluş:

    Nora, tu mai dormi si noaptea sau doar ziua? 🙂


  85. 85

  86. 86
    Danny:

    Mai, fato, zadda este un prost, arogant, invidios si scarbos ca om. I-am citit toate comentariile, in nici unul nu spune nimic interesant. Las’ ca de maine, daca voi avea timp si chef, ii voi analiza toate comentariile de fata cu voi.

    Alaturi de idiotii aia doi, de cel de dincolo, zadda este un retardat cu fite. In plus, vorbeste urat si nu respecta lumea. Este combinatia de care mi-e scarba cel mai mult la un om.

    Sub el vin Jaco si Cosa, ca personaje negative. De exemplu, la Cosa ai ce citi, el spune multe lucruri interesante, face de multe ori analize bune, chiar daca exagereaza in anumite directii si devine enervant. Dar, papagalul asta batran, nu spune nimic, deoarece nu are creier.

    Da, eu spun multe, transmit idei, faptul ca tu nu le vezi, ba le vezi, dar esti olteanca!

    Nora, atat iti spun: nu mai face greseala sa ma trimiti la somn. Nu suport acest lucru. Ma duc cand am eu chef. Vezi ca ai momente cand nu respecti oamenii. Este in dezavantajul tau acest lucru. Sper ca ai retinut ideea.


  87. 87
    Vio:

    Seva,imi place tare de tine 🙂
    Salutari,frumosilor.S-aveti o zi buna!!


  88. 88
    Ana:

    Bună, Vio! Şi tu. 🙂

    Ce naiba fu aici? 🙄

    Să trecem.


  89. 89
    val:

    ce să fie? nu-i nimic. a trecut… acceleratul. 🙄


  90. 90
    Ana:

    … poate bacul.


  91. 91
    Nora:

    Crize dannyeşti. Ameninţări cu „analize”. De-astea.


  92. 92
    Nora:

    Bonjour, Vio. 🙂 Şi ţie.


  93. 93

  94. 94
    1Q:

    Helău! evribady sare acum în sus cu mine!

    Eu nu vorbește cu mine, suntem certați, dar tot sar..


  95. 95
    Manuella:

    Bună dimineaţa!

    Val,

    Câtă dreptate … la mine este un soi de toamnă încâlcită în tristeţe! Şi plouă cu sughiţuri!


  96. 96
    val:

    orice asemănare cu personaje cunoscute este absolut întîmplătoare…


  97. 97
    1Q:

    A meritat-o!


  98. 98
    1Q:

    Păi, ce m-a `nervat! O clipă am crezut că-i alexa..


  99. 99

  100. 100
    1Q:

    Ce aolo.. m-am descărcat! Îs uom și io. Cel`lalt nu prea arată, oricum; juri că-i alexa! o mai trăi? că tot aștept..


  101. 101
    1Q:

    Dom Raj trage apa din canale, beciuri și plămânii alexei..
    Cineva trebuie s-o facă și p`asta..
    Îl salut cu respect deosebit! Nu oricine salvează lumea de efectele distrugătoare ale apei.

    Mi-am adus aminte de păsărica zgribulită ce cade amorțită pe câmp cu verdeață. Vaca se baligă pe ea, ea învie și cântă, pisica o halește și morala e pt alexa, iar, din nou! Ce, nu citi dacă te plictisește alexa..


  102. 102
    1Q:

    Ieri mi-a căzut netu` cu zgomot de mnezăi și alte vorbe de duh receptate de la colegi. Io am tăcut, n-am protestat..


  103. 103
    1Q:

    Acum e liniște. Se aude din depărtările birourilor păcănitul tasturilor demodate. Io am slim, tastez în șoaptă.. să n-o trezesc pe alexa că draq o ia!


  104. 104
    1Q:

    Nu mai scriu dacă nu vreți. Îmi cer scuze, și, dacă mi le acceptați, plec cu sufletul împăcat să-mi fac un ceai Lord Nelson- herbal Infusion.


  105. 105
    Nora:

    Tu scrie acolo. Ce treabă ai cu noi? Fă şi mie o cafea, rogu-te.


  106. 106
    1Q:

    Vă simt atât de aproape! Vă aud respirația. Vă ascult ochișorii cum parcurg rândurile, cum le adună cu retina și le chinuie-n hala decriptărilor pt procesare.. Plec, încovoiat de griji, târându-mi gândurile împăiate..


  107. 107
    1Q:

    Cafea? La ibric sau la filtru? Iacobs sau amestec? rece, de ieri, sau fac imediat alta?

    Ceai nu vrei? fierbe apa..


  108. 108
    Ana:

    Olamicu’,

    N-ai dormit. Te resimţi.


  109. 109

  110. 110
    1Q:

    Nu știu care parte din mine, mică!


  111. 111
    1Q:

    Când dorm, io stau de veghe în lanul de secară. Apoi, când rondul se încheie, visele pun stăpânire pe mine și io cred că-s treaz..
    Deci, cine-s io să mă judec?


  112. 112
    1Q:

    Răspunsul îl veți afla numa`ndăcât..de la alexa, unde ești cărăbușa mea bolnăvioară?


  113. 113
    1Q:

    Uof, iar bănănăi de unu` singur, fără mine și cealaltă parte care începe cu a mic, se continuă cu l și se termină cu a.. Cre` că am sindromul alexorette, dați-mi ceva!

    O bere, ce aveți!


  114. 114
    1Q:

    N-aveți? Mă, da` voi ce aveți? Numa` sămânță de scandal?
    D-na Morri să facă bine să-mi dea adresa de pe Fbook să mă hârjonesc nițel cu vegetarienii dânsei..


  115. 115
    Ana:

    O buca’ de brânză.


  116. 116
    1Q:

    Să le iau pulsul.. Cine știe, poa` d-na Morri greșește! prea se înțelege bine cu dânsa! Cum o face?


  117. 117
    Nora:

    Juma’ de prună.


  118. 118

  119. 119
    1Q:

    N-am voie brânză, că mă constipă..
    Un măr dacă se poate,.. roș.


  120. 120
    1Q:

    O, daaaaa, pruna asigură un tranzit fără dureri în fund de plictisiții voyeuriști..


  121. 121
    1Q:

    Pot să fac țuică din ea, n-am încercat da` dacă tot ești așa darnică.. Mai ai?


  122. 122
    1Q:

    Ceaiul e gata. Cafeaua a dat în foc.. s-o ia draq!


  123. 123
    1Q:

    Fac alta. Piua..


  124. 124
    1Q:

    Nu mai fac. M-am răzgândit, și-așa nu mai aveam.

    Dacă nu vrei ceai..


  125. 125
    1Q:

    Am și Twinings green tea & mint. Nu mint, vorbesc serios!


  126. 126
    1Q:

    Cică tre` să-mi schimb garnitura la gură că-mi scapă vorbe..
    Alexa e inundată.. strigă help! ce-o-nsemna??


  127. 127
    Ana:

    Io vreau dă pojarniţă.


  128. 128
    1Q:

    Noroc cu gugălu, că te bănuiam de pojarită. N-ai ghicit. N-am d`ăla.. fructe de pădure vrei? Lipton..


  129. 129
    val:

    de ciuboţâca cucului n-ai, 1Qle? 🙄


  130. 130
    Nora:

    Bine, dacă a dat în foc, mestec boabe. Cranţ, cranţ.


  131. 131
    1Q:

    Îu, Vaaal! nțo..
    Lași cucu` făr` ciuboate? Mâine-poimâine poa`-i iei și gluguța, să-ți faci ceai de tei.. Borul cică îl adoarme de te rogi cu tămâie prin jurul lui și nu-l trezești..


  132. 132
    1Q:

    Asta cu cranțu` făceam când furam din dulap boabe și fugeam p`afară la joacă.

    Mă dădeam mare că am cafea naturală de la shop nu nechezol ca acum..

    Zi, nu vrei o dușcă de ceai? O cinzeacă..


  133. 133
    1Q:

    Lene mare pe enoriașii blogului. Îi văd cu coada ochiului boului cum se uită..
    Bau! Ha, ce i-am spăriet! alexa plânge-n pumnișori după o tufă de trandafiri de astă toamnă..No văd bine!


  134. 134
    val:

    Manu, pe la noi a reînceput instalarea acu` fix oră. sper să nu mai de vreo eroare. 🙂


  135. 135
    1Q:

    Val, care parte din tine vorbește cu Manu? Tu unde ești? Te înțelegi bine cu tine? Și d-na Morri la fel.. Aveți vreun secret?


  136. 136
    1Q:

    Manu? nu e Manu..


  137. 137
    1Q:

    Mică-mea se rujează și pe dinți, cred, apoi se spală pe dinți nu ca mine..
    Io nu-mi dau nici cu strugurel deși îmi crapă tare când nu beau bere.. bine, joia beau ceai, da` nu se face mâine?


  138. 138
    Nora:

    Vreau. Negru cu lapte. Mi-e ruşine să refuz… 🙄


  139. 139
    val:

    ce lene, 1Qle? eu lucrez într-o mobilizatoare larmă de picamăre, compresoare şi alte utilaje, că s-a gîndit edilul să ne renoveze din temelii trotuarele. sper să termine pînă de Paşte.

    iar pe mine, ah! prefer să nu mă bag în seamă. 😆


  140. 140
    1Q:

    Nora, tu îți dai cu rimel doar sus?


  141. 141
    Nora:

    Da, doar sus. Jos doar puţin, în colţul exterior al ochiului.
    Dacă dau şi jos, pe tot parcursul, cu tristeţe mărturisesc, par mai bătrână… 😥


  142. 142
    1Q:

    Vaai, Val, dar doine mai domoale ca astea n-ai să vezi în tot mapamondu`..
    Dorel are niște doine de te unge la suflet. Io adorm instantaneu la treburi d`astea: picamere in Ro! Ha, ce glume ai azi!


  143. 143
    1Q:

    Negru, n-am . Verde. Da-l înnegresc subito; staaai nițel, numa` stai așaa.. Gata. E negru ca mine-n ceru` gurii, alexa e vișinie..


  144. 144
    Ana:

    Olamicu’,

    99999954766666654267423865 de genuflexiuni şi post negru trei zile. Ruj pe dinţi? Oroare! 😈


  145. 145
    Nora:

    Am dat peste un taximetrist pasionat de mongoli. 😀 Pe timpul cursei, mi-a povestit pe scurt biografia lui Gingis Han. Folosind expresii precum „şi să vedeţi ce-a făcut jigodia aia de Jamuha”. O plăcere. Cea mai amuzantă lecţie de istorie. După care mi-a povestit de bisexualitatea lui Da Vinci.


  146. 146
    1Q:

    Mică-mea își face și contur la buze. Nici nu-i intra ața dentară printre dinți, la mine intră periuța întreagă..
    Am dinte, pauză, lipsă, gaură..și iar dinte, pauză..


  147. 147

  148. 148
    1Q:

    99999954766666654267423860


  149. 149
    1Q:

    99999954766666654267423861


  150. 150
    1Q:

    99999954766666654267423862

    Blogul mă avertizează că fac prea repede, cică să încetinesc ritmu`..


  151. 151
    1Q:

    99999954766666654267423863, na..


  152. 152
    1Q:

    ..mai am una..
    99999954766666654267423864


  153. 153

  154. 154
    1Q:

    ..și ultima:
    99999954766666654267423865

    uraaaaaaaaaaaa! post negru la ce? la ce program? Alea XXX?


  155. 155
    1Q:

    Am răcit.. Draq m-a luat! mă umflu de ceai!


  156. 156

  157. 157
    1Q:

    Gata, Nora, gata! Mâine cred că mai scriu, apoi d`abia poimâine..


  158. 158
    1Q:

    Ce m-am calmat! Mulțumesc..


  159. 159
    Ana:

    Cu drag, mamă.


  160. 160
    1Q:

    Ceaiul mă agită! nu alexa. N-apare draq odat` să-i pup gurița cu coada lopeț.., pardon! la coada șoricelului m-am referit! E antialcool, ca mine, ne-am întâlnit la dezalc.. pe undeva pe-acolo, nu vă zic, să zică ea.


  161. 161
    Nora:

    1Q, leşinaşi? Zi ceva. Dă din cap dacă eşti bine. Mică-ta te abuzează, îţi spun eu.


  162. 162
    1Q:

    Tac. Gata. M-am hotărât să tacdracu odat` nu că aș fi zis ceva rău, da` mă rog la floarea de cireș, pun imediat și-un clip melalcoolic..

    Asta, așa, să vă enervez..


  163. 163
    1Q:

    Nu că n-ați fi nervoși de la sporii din aerul primăvăratic. Da` dați vina pe mine că nu mă supăr. A dat soarele la mine și mi-am cumpărat ștergătoare noi. O cașchetă de bani..


  164. 164
    1Q:

    Mică-mea e mândră de mine! Nora, ai grijă cum mi te adresezi, că .. te spun alexei, biiineeeeee..


  165. 165
    1Q:

    Val se uită pe fereastră la picameriști. Niciunu` n-are mușchii mei!


  166. 166
    1Q:

    Mică-mea se învârte prin jurul ei, nu se hotărăște cine are prioritate să iasă pe ușă..


  167. 167
    Nora:

    Alexa nu mă place. Eu am vrut să ne-mprietenim, ea, nu şi nu! I-am dat şi-o broşă de etaminăăăă…


  168. 168
    1Q:

    Nora mă privește.. adică, nu e treaba voastră în ceea ce mă privește!


  169. 169
    1Q:

    O poartă la capot.


  170. 170
    Ana:

    Io-l abuzez? Tu vorbeşti, Mata Hari? 👿


  171. 171
    1Q:

    Terminați cu ba tu-ba tu! Amândouă. Șșșt! Ne vede lumea, ce reacu!


  172. 172
    1Q:

    Îmi stă bine babețica?


  173. 173
    Nora:

    Zi-i să-mi dea un sms. Să-şi ceară scuze.


  174. 174
    1Q:

    Aștept să-mi șteargă și mie careva colțul înspumat al gurii..


  175. 175
    Nora:

    Tu! Că-l pui să facă flotări! Ce, vrei să faci halterofil din el? De ce? Smulgi picătură cu picătură testosteronu’ de parcă s-ar găsi aşa, pe toate drumurile…


  176. 176
    Ana:

    Gata, nu mai suport! Se spune ba-ve-ţi-că!


  177. 177
    1Q:

    A zis că doarme. Mâine dacă nu te superi..


  178. 178
    Ana:

    Nu flotări, genuflexiuni. N-ai nuanţe. Îi definesc gonadele.


  179. 179
    1Q:

    A, da? Bavețică n-am. Babețică. Așa am aozit la o babă care avea grijă de mine..


  180. 180
    1Q:

    Îmi zicea: Băi, țâcă! Vin la baba să te pupe..


  181. 181
    1Q:

    Na-m mică, îs alb-negru spe gri deschis.. Cine `reacu are nevoie de nuanțe? Alea-s de dat pe pereți..


  182. 182
    1Q:

    Na, ca-m scris greșit.. `r-aș al mamii!


  183. 183
    1Q:

    Ce, acu-mi zici de genu alea? Pas..


  184. 184
    Ana:

    Vorbeam cu Nora, femeia care vrea să te despartă de alexa, iar tu crezi că te iubeşte. Nu, ea doar adoră să strice tot ce înseamnă armonie, frumuseţe, plus metaforă. O femeie de birou, ce s-aştepţi? 🙁


  185. 185
    1Q:

    Copiii au bavuri la botic, d`aia le zice la cârpele ălea bavețici. N-ar trebui să le spună debavuri? De atunci nu suport gâtlegăul.. Poate ștreangul. Cine se oferă? alexaaaaaaaaaaaaaaaa


  186. 186
    1Q:

    Da-r-ar picamerele și pe la geamurile ei, dacă-i p`așa! Fumeie rea!


  187. 187
    Ana:

    … eşti tautologic.


  188. 188
    1Q:

    Ciocăni-i-ar fiscu` la ușă să-i dea `napoi niște bani ca să aibă ce cheltui cu mine după ce moare alexa de doru` meu.


  189. 189
    1Q:

    Apoi, na! alexita-i di vină!


  190. 190
    1Q:

    Ptiuu.. Îi luași locu`! acu` să vezi ce jubilează!
    M-ai ologit..


  191. 191
    1Q:

    Tautologi-te-ar șef`to!


  192. 192
    1Q:

    Nu mai bine plec? staa-au la călărit ca bou`..


  193. 193
    1Q:

    Gata că mi-o iau. Plec de data asta și mă rog de mine să plecăm împreună pt o viață mai bună..

    Port un război intern, de mult voiam să vă împărtășesc din grijile și năcazurile mele, poa` s-o găsi vreun suflet care să mă-ndrume..

    Draci! plec supărat fără mine, fără tine..


  194. 194
    Ana:

    Şeful meu?! 🙄


  195. 195
    1Q:

    Da. Ce, n-ai? dacă n-ai, cine te tautologește cu prima de Paște?
    Ce nasooool..


  196. 196
    Ana:

    Primă?! 😆 😆 😆

    Am. Şef am. Cât cuprinde.


  197. 197
    1Q:

    Ha! deci, nici vorbă!
    Io aș pleca din țară în lipsa ei..


  198. 198
    1Q:

    Adică e gras?


  199. 199
    1Q:

    Șef`to.. Nu prima, că aia, clar, e un vis!


  200. 200
    1Q:

    Ai birou și n-ai primă?! Jaalee!


  201. 201
    1Q:

    Așa-mi trebuie când mă bag în seamă cu mine! Nici nu-mi dau seama cine comentează: Io, sau cretinul de mine?!


  202. 202
    Costeluş:

    Ce gusturi fine: negri cu lapte! 😀


  203. 203
    Ana:

    Păi, nu peste tot se aplică sistemul primelor. Ce-ţi veni? Eu le leg de vremurile în care lucram într-o regie autonomă; aveam impresia că numai acolo se mai dau. Aha, deci tu iei primă, ca Anica. Bravo!

    Şeful meu nu e gras. Şi nici nu se face. N-are cum.


  204. 204
    1Q:

    Io sunt un lord. Păcat că n-am încredere-n mine..

    De alexa nu mai pomenesc. Mă jur! Cu mâna pe clanța de la biserică..


  205. 205
    1Q:

    Iau pe `reacu! Am vrut să descopăr ființele pline de bani moca.. să știu pe cine parazitez în viitor.


  206. 206
    1Q:

    Anica e tare! Are șef bun, nu ca mine.. ofticos!


  207. 207
    1Q:

    Costele, tu ești, mă?


  208. 208
    1Q:

    Luminează-ți fața!


  209. 209
    1Q:

    Parola.. că trag!


  210. 210
    1Q:

    Nu mai pot să stau. Nu mai insistați să rămân! Plec..


  211. 211
    1Q:

    Mamicăăă, doar io am scris p`aci! Nimeni nu stă de vorbă cu mine! Ce v-am zis că nu se-nțelege nimeni cu mine? dacă nici io..


  212. 212
    Ana:

    Îţi dă Nora primă.


  213. 213
    1Q:

    Hm! Tautologic..


  214. 214
    1Q:

    Da? Noraaaaaaaaaaaaaaaaaa
    Când, când? poți să mi-o dai de azi, pls?

    Pliiiiiiiiiiiiiiiiiz.. Iote ce ochi blânzi și mari și rugători am! vezi? Nu-i vezi de pălărie, fi-r-ar!


  215. 215
    1Q:

    Nora numără banii. Aud foșnet..


  216. 216
    1Q:

    Cel mai plăcut foșnet, e foșnetul banilor când îi numără altu` pt tine. Repede și mult timp..


  217. 217
    1Q:

    Dacă sunt și euro, foșnetul e și mai plăcut. Nu mă grăbesc, Nora! Numără, numără..


  218. 218
    1Q:

    Deci, tautologic, a? hm…


  219. 219
    1Q:

    Nu exagera, Nora, lasă cât o fi! restul, data viitoare!


  220. 220
    Ana:

    Nora numără cocoşei şi mahmudele. I-auzi, ia!


  221. 221
    1Q:

    Am zis că plec, da? Ce să vă fac dacă am treabă?
    Să fiți cu.. hai, bine, mai stau 5 min…Uof!


  222. 222
    1Q:

    Îhi.. Plăcut zgomot! Nici nu poluează..


  223. 223
    1Q:

    Cât să fie? După zgomotul înfundat cre` că atârnă ceva..


  224. 224
    1Q:

    Mă duc să caut o basculantă..


  225. 225
    1Q:

    Mică, tu-mi răspunzi ca să nu fiu singur, de nebun, p`aci?
    Sau râzi de mine că am bani, valoare, alea-alea..
    a?


  226. 226
    1Q:

    ..tauto.. e lasă!


  227. 227
    1Q:

    Și io am zis că-și da cu ruj pe dinți..


  228. 228
    1Q:

    I-auzi cum se răcăie cu deștu`! gata, nu mai ai..


  229. 229
    1Q:

    cu â din a.. nu mai corectez, dă-mă-n Coasta de Azur!
    Prea mi-am făcut de cap, mă mir că nu s-a autosesizat ceneau`!


  230. 230
    Ana:

    Păi, mai bine-mi spuneai că sunt urâtă ca dracu decât să-mi zici că am ruj pe dinţi.

    Mai am niţel şi te desfiez.

    Nora,

    Dă-i şi fo doi ludovici.


  231. 231
    1Q:

    Noraaaaaaaaaaaaaaaa, s-au plictisit oamenii! Vii odat`?


  232. 232
    1Q:

    Tu, urâtă ca dracu? Ce, dracu există? Și e urât? cin`l-a văzut? ale..pardon! am jurat că n-o mai pomenesc pe crăcănata aia cu bubă inghinală..

    N-ai, mă, mică, n-ai! Nu mă desfia că n-are cin` avea grije de tine la batrânețe..

    Ce 2 lodovich? ce-s io, milog? eteee.. 2000 ce-are?


  233. 233
    Adrian:

    Indecent de frecvent? Adica, vrea de prea multe ori. Iar… dorinta aia de nimfoman, inseamna indecenta in frecventialitate?

    AAAAAMMMM inteles! Pargalesti cuvinte cu ceapa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *