X a comentat la Botu’ calului

Ce s-ar face fără ea? În fiecare dimineaţă îl trage înapoi în pat, îl imploră să mai rămână cu ea mângâindu-i pleoapele grele, îi cârpeşte visele somnului şi-i coase gândurile diverse cu accent pe cele mai perverse; apoi, ia câteva și le coace în ritmuri de vals vienez.

Păcălit dulceag, dominat şi răsfăţat de ea, învelit cu pătura pufoasă a destinderii, picotește în respiraţia profundă, descoperită tardiv, reproşându-şi că a dormit ca un lemn putred plin de noduri și alte defecte, a neglijat-o toată noaptea. Lupta nu durează mult. O împinge deoparte blând, îi promite că se întoarce cât poate de repede şi se îndepărtă cu sufletul sfâşiat părăsind-o în aşternuturile mototolite ce-i păstrau, o vreme, amprentele calde ale trupului decăzut în patima plăcerii. Şi zeii aveau nectarul lor.

Ea rămâne cu muşchii deşiraţi dintr-un ghem slăbit, cu adâncimile moi necartografiate. Alunecările pe ea sunt mereu line şi lipsite de asperităţi, piciorul scapă în gol, dar căderea nu sperie, e blândă şi fără popasuri. Înşiră secundele statice pe portativul gol al aerului din încăpere, iar mişcarea lentă a braţelor îl umple dulceag. Parcă cineva i-ar croşeta un leagăn de mohair suspendat în plămâni. Degetele rătăcesc, purtând ochelari de soare pe simţuri şi şosete groase, de pâslă. Amortizarea lumii, suspendarea gândurilor cu capul în jos. Ameţeală. A rush of blood to the brain – asta era într-un cântec, dar gândul se opreşte în drum cu ochii mari, nemişcaţi, strecurând praful din gene.

Încercă s-o uite și se lăsă preluat de stăpâna zilei, ca o slugă imorală, rutinată, dar activă. Are momente din ce în ce mai rare când îi mai place. Aceasta, fiind conștientă că e trădată, îl torturează crunt pentru a-şi consolida în drepturi dominante raţiunea. Dar nu poate trăi fără ea. Fără niciuna din ele.

Stăpâna casei are un ruj violent întins aspru pe buzele încordate, ţâţâind întruna. E zgomotul rutinat al programului zilnic, temeinic repetat în oglindă şi exersat în confruntările cu terţii. Când se mai cască un hău în timpii altfel îndesaţi până la refuz, începe să fredoneze o melodie disco din anii ’80, încercând să împingă, încă o dată, la deal, căruţa micilor evenimente programate. I will survive… şi lumea se ridică în picioare, ridică braţele odată şi începe să smucească din planuri şi sarcini. Nu, nu ne putem răzgândi, nu ne putem sustrage, toţi să-şi încheie nasturii, să-şi lege fularele, aici trage… În fisurile din trotuar, în sclipirea leneşă, fâlfâind dintr-o aripă, într-o vitrină a soarelui uitat pe cer, se strecoară cealaltă. Ca un pahar de vin lăsat de cu seară pe masa din odaia de la drum.

Acum stă cu gândul la ea şi imediat aceasta îi răspunde prin unde lascive cu închideri de senzori motorii ce-i blochează tot statutul activ, angajat zilier. Automat, cuplajul circuitelor îi deschide protecţii cu simţuri discrete ţinute-n rezerve de stat relaxat, c-un fin balsam celular compus din arome de boală şi somn. Îl prinde pervers în cătuşe şi-n joacă-i dezmiardă, cum ştie mai bine, reţele de minte cu rol sexual, apendice moale ce-i curge ca lava prin văi cenuşii, arse de foc. Ar geme cu patos fiind răscolit în sinapse cu grebla, dar teama de lumea cea rea îl ţine în gheare de fiară umană. E toată numai a lui. A lui e cea mai blândă din lume, dar şi cea mai puternică, cea mai posesivă, dar şi cea mai permisivă. Când vrea să-şi bată joc de el, îl întoarce cu curu-n sus şi îl agită acid prin gesturi obscene… Atunci îl doare-n cur de faptul că lumea-i rea şi-şi permite să-i ia-n râs plăcerea. Şi tot atunci poate observa cât de ipocrită e când îşi afişează ostentativ dispreţul şi totuşi cât de mult o doreşte. Lumea proastă suferă în lipsa ei, căpătând figura disperării, ignoranţi violaţi cu răceală de activista dimineţii, cu turbare de halterofila prânzului şi mai uşurel de gerontofila serii.

Pe linia de asamblare din secţia noastră, produsele întind braţele perfect articulate la unghiuri de nouăzeci de grade. Sunt penetrate cu îndatoriri. Orificiile nu se oxidează întrucât le ungem temeinic cu praful dezvoltării personale, o materie inovatoare, care nu lasă urme. Produsele sunt contaminate controlat, în condiţii de maximă siguranţă. Când îşi ating gradul de uzură cotidiană, se retrag în hale atent reglementate unde trăiesc momente ruşinoase, dar diluate, de vagabondaj interior.

Că tot aţi adus vorba… Eu! Era cât pe ce să iau o amendă odată. De fapt, risc zilnic admonestări, remuşcări acide pentru pielea-mi gingaşă, avertismente de evacuare. Eram la lucru, unde dracu’ să fiu? Ce mă tot interogaţi, parcă voi n-aţi păţit-o niciodată. Mă roteam în vălătuci, până când m-am proptit în picioarele unuia. Era cam patru după-amiaza. Dacă tot eram acolo, eu, care sunt fluidă, iau forma spaţiului, ca şi a timpului, ştiţi şi voi… Am început dansul obişnuit, să mă rotocolesc, să mă preling… Nervii din tălpi i-au cedat primii. Li s-au pleoştit legăturile, conexiunile au sărit de pe şine, ca tulpinile florilor fanate la balconul unui vas nu prea înalt. Eu mă pisiceam încet, abia perceptibil. Pâş, pâş, până m-am făcut limbă în jurul gambelor, ca vrejul de fasole al lui Jack, dar orientat invers, în jos. Teoretic, veţi spune, trebuia să se aplece spre mine, ca să mă frângă odată. Aţi uitat, sunt fluidă. Vin eu, vin eu, nu te mişca. Simulez o viitură, hm, n-aş fi zis că…

E Lenea… Frumoasa războaielor dintre fericire şi iluzia norilor ei. E când Elena, regina diafană, când Lenuţa jucăuşa, Nuţy spaima…, zăpăcita senorita. Îi e prietenă, amantă, e partea plăcerii din el. L-apasă pe tâmple şi capu-i coboară privirea-n pământ spre o formă de iad, spre (t)raiul de jos. Respiră conștient, pulsând în sus şi-n jos prin vene parcurse de viaţă, arome de ceai şi crudă verdeaţă. O pânză linţoliu îi cade alene pe ochi şi vede pistoale prin ceaţă, departe-departe. I-e somn… și ad… adoarme-n căscat de priviri ce s-au sculat să-i citească aiureli erectile scoase din mansardă să o ardă pe Alexa care visează o bubă de om, cumplit de cretin, în timp ce Lenea o fu… o fură din poartă. Pentru ea, Lenea-i bărbat, un swinger dotat. Daria e secundaria.

Sursă foto: sxc.hu.

592 comentarii la “X a comentat la Botu’ calului


  1. 1
    1Q:

    Odă preacuvioasei Lene..


  2. 2
    1Q:

    Iote că putem juca și X și O `nainte de plecare.

    Toată lumea vrea să fie X? Nimeni O?


  3. 3
    1Q:

    Ce dea leneeeși.. incredibil!

    Protestez! Huăăă Lene! Jos lenea..


  4. 4

    Praf te fac. Să nu mai aleagă Alexa nimic din tine.
    Păi, ce?! Parcă eu nu văzui ce ziseşi dincolo…


  5. 5
    1Q:

    Am tăcut. Scuze!


  6. 6
    Ana:

    Olamicu’,

    N-apuc eu bătrâneţi. Am ştiut şi de-aia te-am făcut, să fii fericit.


  7. 7
    1Q:

    Ce-am mai zis? dacă și io am zis ceva..
    Vrei să mă supăr pe mine?


  8. 8
    1Q:

    Păi, mică, știi că-s mămos, nu mai vorbi-n dud că aș muri după tine..


  9. 9

    Supără-te! Fă-ţi ceai fierbinte şi dă-l peste cap. Pe urmă, toarnă-ţi sare pe limbă!


  10. 10
    1Q:

    Pt gust? Face rău la gutiști.. Reține! Apa.


  11. 11
    1Q:

    Chiar că n-ar fi rău un lighean cu apă fierbinte la picioare..


  12. 12
    1Q:

    Să pun sare aromată?


  13. 13

    Pentru gust, piment d’espelette.


  14. 14
    1Q:

    Lipsea valsul vienez..


  15. 15

  16. 16
    1Q:

    Onoare Lenei! Cinste ei..


  17. 17
    1Q:

    Ai văz`t ce frumos se mișcă? ce te cucerește?


  18. 18

    Mie-mi spui…

    Uite, vine şi la hotel!


  19. 19
    1Q:

    Pe la min 3,07 Omu` Negru a trimis-o învârtindu-se..


  20. 20
    andreea:

    mie îmi vine să plîng, cînd aud valsul ăla.
    îl cînta o fetiţă, la grădiniţa lu’ fi-miu, la spectacole. blondă şi peltică, talentată foc. şi mă apuca un plîns de se zguduia cămeşa pe mine. nu mai ştiam unde să mă ascund.


  21. 21
    1Q:

    Am căscat de nu-mi mai găsesc falca. E cumva la tine? Că moaca de ea cam trage..


  22. 22

    Nişte inconştienţi copiii ăştia de grădiniţă. Cântă ca nebunii!


  23. 23
    Ana:

    Nu plâng. Am musafiri diseară, tre’ să fiu fit la ochi.


  24. 24

    Nu, n-am văzut-o. Ce fel de om crezi că sunt? Ţi-aş fi înapoiat-o într-un final…


  25. 25
    1Q:

    andreea: Păi, cum așa? Stăi să mai ascult odat`..
    Plângăcioaso!


  26. 26
    1Q:

    M-ai făcut să sughiț a plâns..


  27. 27
    1Q:

    Mie momentu` ăla cu trimisu-n public mi-a plăcut. Du-te, fa, du-te! Și s-a dus..


  28. 28

  29. 29
    1Q:

    Io vă las pixelii liberi și vă pup galeș pe unde vă prind!
    Doar n-oi fi nesimțit să vă prind de locurile interzise minorilor..

    Paaa-aaaaaaa!
    ce m-am destrăbălat, ce m-am dis..


  30. 30
    1Q:

    Mică, io-s autosufi de Ev Mediu? Aiheitiu..


  31. 31

    Vezi, îţi spusei că te abuzează. E de-a dreptul inchizitorială!


  32. 32
    Ana:

    Bine, dragă, abuzează-l numai tu, că i-ai frânt şi numele pe care i l-am dat.


  33. 33

    Da, da, acum mi-l dai mie după ce l-ai stricat tu de tot…


  34. 34
    1Q:

    Sunt abuzat. A bzzzzzzzzzz.. Pff, ce buze am!
    Voi ce buze aveți?


  35. 35
    Ana:

    Nu ţi-l dau, ţi-l închiriez. Cât dai? Să compar cu alexa.


  36. 36
    1Q:

    Vă zic de la botu` calului și cred că nici n-apu


  37. 37

    Nu dau. Îl fur din poartă. 😆


  38. 38
    1Q:

    Hooo-brrrr! m-am întors să continui ce vrusei să zic. Da` ziceți voi că io-s un lord, lady`s primele..


  39. 39
    1Q:

    Nora, miștooo! acum cin` te-njură mă-njură și pe mine.
    Ia, a mai zis car`va ceva?


  40. 40
    1Q:

    Scuze! Am plecat..

    Diii, alexa!


  41. 41

  42. 42

    Na, că mă şi măritai. Într-un fel!


  43. 43
    Ana:

    Bine. Ca lotrii. Mi-ai furat bunătate de băiat. Acu’, că-i luaşi fetia ca pe sfârcu’ de spic, al tău să fie. Nuntă nu vă fac.


  44. 44

    Nu era al tău. Era al urmaşelor şi urmaşilor. De fapt, al întregii asociaţii de locatari. 😀


  45. 45
    Ana:

    Locatari în bătătură? 🙄


  46. 46

    Ce bătătură? Nu fi violentă-n imagistică şi-n imaginar!


  47. 47
    Ana:

    Nu sunt, da’ cum e să nu fii? 🙄

    Mi-e foame. Propuneri verzi, cu brânză?

    Mi-ai luat puiu’ din ocol. Te urăsc calm şi sistemic.


  48. 48
    Costeluş:

    Carne verzuie?


  49. 49
    Ana:

    Mamăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă, ce text!

    Nu-l văzui din prima, e vina ta, Nora, că vorbesc cu oamenii şi nu ştiu pe ce stradă sunt.

    Se vede treaba că azi fuserăm toţi trei în aceeaşi stare. Asta e mai mult decât telepatie. Ţi-l dau, gata, să vă fie-ntr-un ceas oblu!

    Data viitoare, scriem toţi trei, că asta n-am mai făcut.


  50. 50

  51. 51
    Costeluş:

    orgie, da virtuala 🙁


  52. 52
    Costeluş:

    Numa’ timpenii zic. Aoleu, ce bataie am sa-mi iau de ma prind Ana sau Nora 😀


  53. 53
    Vio:

    Las’ ,Costelus,ca si tampeniile sunt tot virtuale,nu??nu te bate nimeni…:)


  54. 54
    Daria:

    bă, ți-am trimis un email!
    am uitat numa’ să-ți scriu să nu pierzi timp răspunzând că nu te-a scos nimeni de la adrese blocate.


  55. 55
    Ana:

    Eu îmi rezerv dreptul de a-ţi scoate şi ochii fizici şi de a-i mânca din mişcare.


  56. 56
    Seva Tudose:

    1Q&Nora,

    Mișto,ce intermezzo senzual cu sughițuri ! O să il citesc deseară și lui Sandu,poate i se va extinde și lui…plăcerile carnale ! 😆

    Ana#49

    „Data viitoare,scriem toți trei,că asta n-am mai făcut” ?
    să fi sigură că o să fiți in jacuzzi,că în cadă nu-i loc de trei 😆 😆


  57. 57
    Ana:

    Aoleu, Seva! 😳

    Nu, o să stăm într-un răzor, să nu se-ntindă cerneala. 😉


  58. 58
    Ana:

    All,

    Voi ce faceţi când vă cresc copiii peste poate? Rada are deja aproape 39 la picior şi creşte tot în salturi, ca atunci când era mică. Eu n-am mai văzut un astfel de ritm. Şi mai are uneori şi dureri de creştere.


  59. 59

    Seva, eşti nebună! 😆 😆


  60. 60
    Seva Tudose:

    Nora&1Q+Ana…da,sunt nebună după voi !


  61. 61
    Ana:

    Acu’, draci!, cine-mi mai scoate din cap faza cu jacuzzi-ul, ha?!


  62. 62
    val:

    las-o acolo, Ană. ce are jacuzzi-ul, că doar e foarte plăcut? 🙄


  63. 63
    Costeluş:

    Dupa fasole, normal ca faci baie in jacuzzi. 😀


  64. 64
    Jasmine:

    uaau, ce teext ! in your wildest moments you could be the best of all

    http://www.youtube.com/watch?v=bMJkddvJ4L4


  65. 65
    Ana:

    Val,

    O fi, da’-ntr-unul, hai, doi. Da’ trei, cum decretă Seva? Haram, haram!

    J,

    Vezi cât îl ţinu dragostea pă Verzel?


  66. 66
    Jasmine:

    Vad, Anuska! 🙂


  67. 67

    Costeluş, când te citesc, nu-ş’ de ce, îmi vine să mă bat singură.


  68. 68

  69. 69
    val:

    Nora, nu vrei pisică? una mică-mică-mică? 🙂


  70. 70

    Promiţi că rămâne atât? Că aşa aş putea s-o ţin într-un borcan. 😆


  71. 71
    val:

    asta atît rămîne, aşa e rasa ei. dar cum s-o ţii într-un borcan? ce, eşti pisogină? 🙄


  72. 72

    Păi, ce vrei? Dacă mă pomenesc în cap cu ea? Să umble aşa, de capul ei?
    Un borcan confortabil, de 3 litri. Cu o pernuţă!


  73. 73
    val:

    ca pe o tarantulă, da? frumos! 😈

    nu vezi ce drăgălaşă e? 🙄


  74. 74

    Mi-e frică de eleeeeeee!
    Dacă mă muşcă? Mă zgârie? Îmi scoate un ochi!


  75. 75

    Asta e rasă de-aia de laborator? Cum de e mică precum un şoarece?
    Recunoaşte! E corcitură cu rozătoare! 😥 😥 😥


  76. 76
    val:

    ăsta are doi ani, dar a rămas aşa dintr-un defect genetic, nu e nicio corcitură. 😆 îl cheamă Mr Peebles şi are certificat de la Guiness Book.

    dar sigur nu muşcă şi nu zgîrie. nici nu văd cu ce… 🙄


  77. 77

    Păi, de ce mă păcăleşti? Deci, Mr. Peebles e o excepţie, e unic. Nu sunt mii de Mr. Peebles pe lume. 😀


  78. 78

    Mă şi gândeam. Că de-ar fi să-mi iau odată o pisică, una fix aşa aş vrea. Miniatură!


  79. 79
    val:

    da, din păcate, e unic. 🙂

    ca s-o ţii în borcan? 🙄


  80. 80

    Hai că din când în când, aş scoate borcanul pe pervaz. Să vadă şi ea lumea, căţeii, păsărelele… 😆


  81. 81

  82. 82

    Dacă stau să mă gândesc, aş fi chiar chic. Ştii cum umblă Iulia Albu cu găina aia, aşa aş umbla eu cu pisica la borcan. Un fel de doamna cu butucu’ din Twin Peaks. 😆


  83. 83
    val:

    vede-te-aş cu borcanu-n braţe la promenadă! 😆


  84. 84

    😆 😆 😆
    Hai, c-aş lua un borcan mişto! Nu de-ăla de murături! :lo:


  85. 85
    Seva Tudose:

    Val#69

    tu glumești că pisicuța aia este atât de mică ? Mie îmi place…uite nu știu ce am să mă fac la vară când voi veni în România cu soțul,cred că am să îl iau și pe Ricky,motanul meu de 3/4 metru 😀

    chit că mă voi face de râs la aeroport la București,vor spune vameșii:uite o babă sclerozată !


  86. 86
    Seva Tudose:

    Nora,

    dragă nu la borcan,vrei să te acuz de„animal abuse” 🙄

    Nora,poți avea un mic hammock/gentuță cu plasă și îl poți purta pe piept,precum alții un bebeluș ori chiar în spate ca pe un rucsac 😆


  87. 87
    val:

    nu glumesc, Seva, deţine recordul de cea mai mica pisică din lume.

    şi nu cred că te faci de rîs cu Ricky, e un motan frumos. doar ştii cît de multe animale circulă cu avionul, numai că el ar sta în cală, în cuşcă. va avea nevoie însă de paşaport şi certificat medical cu analizele la zi, nu?


  88. 88

    Seva, capacul borcanului ar fi cu găuri, nu te teme! 😆
    În rucsac? Păi, cred că l-aş scoate leşinat de acolo, ca din maşina de spălat. Dar un mini-port-pisic nu e o idee rea. 😆


  89. 89
    Seva Tudose:

    Nora,am și zis,ca pe un rucsac ! Aici este la ordinea zilei,cei ce călătoresc în autobuze de transport în comun și au căței mici ! Și apoi când au coborât îl eliberează și merge alături de el/ea în lesă !

    Aici cred că 75% din americani au un cățel,iar 55% au și pisică,apoi mai sunt alții cu animale exotice ori de-a dreptul băștinașe(capre,porci,oaie..)

    cum dracului se explică că un șarpe boa a fost descoperit
    sub terasa unei case…propietarul șarpelui ca să scape de el,l-a lăsat în libertate… 😉


  90. 90
    Seva Tudose:

    Val-one,

    uite chiar la sfârșit de Martie am fost în Florida,căței „poodle” au fost ținuți în geanta lor cu plasă la picioarele stăpânului lor printre absolut toți călătorii/pasageri,desigur era zbor domestic în USA !

    unul a fost chiar tăcut,dar unul lătra ca un drăcușor,vroia mereu afară din gentuță și mereu vroia câte un mic„treat” de mâncat ! Dar nu garantez cum va fi cu zbor internațional 😉

    ori aș avea o altă alternativă să îl las la„Pet Motel”dar
    îmi este teamă că se va prăpădi de focul nostru… 😥


  91. 91
    Costeluş:

    Vai, Nora, cum sa te bati singura? Te bat eu de cite ori vrei! 😀


  92. 92
    Costeluş:

    Nu poate fi atit de mica pisica aia, hai sa fim seriosi. Traiasca Photoshopu’!


  93. 93
    Costeluş:

    Val_one, dar o gagica mica-mica nu gasesti? As tine-o si eu intr-un borcan 😀


  94. 94
    Seva Tudose:

    Costeluș#92

    comentariul#76 explică miniatura acestui pisoiaș !


  95. 95
    Costeluş:

    Nu are cum sa ramina mai mic decit la nastere.


  96. 96
    Costeluş:

    http://edition.cnn.com/2013/04/11/travel/louvre-closed-pickpocket/?hpt=hp_bn5

    Oare din ce tara or fi baietii? 😀

    Seva: poti sa-ti iei motanu’ cu tine in avion. Te costa 100 dolari (ca si cind ai avea un bagaj de cabina aditional). Cind iti iei biletul sau inainte de plecare da telefon la compania aviatica sa le spui ca iei si dihania. Si-ti trebuie si o cuscuta. Numai ca-n 10 ore peste Atlantic il poate taia foamea sau o pisare 😀


  97. 97
    1Q:

    Buna dimineatza sau buna ziua sau mai bine va zic doar buna ca se intzelege sau care cum e pe la voi ca shtiu ca fusul orar la voi se mai toarce pe cand la noi se doar se face gheme pe noi de lene.
    Mai shti-tzi, ceva de Oana zavoranu? O iubesc sunt copt dupa ea e frumoasa shi are dujmani invidioshi care ca daca nare iarba e cu oki pe ea. Saraci proshti. Cam aozit la shtiri cai, bolnava la spital vine, sfarshitu loomi va-m, zis io! A shi, prigoana lu domnu Prigoana ma, interesat fff mult. Multzumesc masmedia ca ma, tzinetzi la curent de scurtcircuit de formula 1 shi cu, publicitatea cas fan nambar oan. Multzumesc asociatziei de locatari ca mia, cumparat teveu shimi plateshte, cablu sa ma uit la shtiri ca sa fiu bine informat cas cetatean de bine merg la vot zilnic si nam bani de rata sa vin la bucureshti sa protstez acum din livada din deal ca e mai cul ca nu conteaza de undetzi spui doleantzele sau cum le zice nemultzumiri asha multzumesc celui care mia shoptit. Imi cer, scuze ca scriu asha dar sunt grabit ca acum cobor la vale oricum idea, conteaza nu?


  98. 98
    1Q:

    M-aș prinde în dansul lor nebun de inexplicabile dorințe dar mi-e teamă c-amețesc în aceleași iluzii. Așa, de teama somnului veșnic și împins de energia tinereții panicate, îmi fabric vise relaxante pe fond muzical. Aș vrea să nu percep timpul. Și-aș mai vrea ca resemnarea să nu-mi stingă lumina imaginației ce m-ar scufunda în bezna realității. Cam multe aș vrea! Oftez bovin și scurm prin iarba jilavă căutând esențe, nuanțe fine din platoul cu flori, baligi și verdeață.
    Găsind câteva fire delicioase, mă scutur înfiorat de plăcere și cu 10 genuflexiuni paracopitate îmi reglez respirația abandonată-n automatismul firii. Mai multe mă obosesc..

    `te-n greabăn, viață!

    Nora? Dormi? Doarme toată lumea; și ceaiul meu s-a răcit.
    Io ziua nu dorm, nu am somn..


  99. 99
    1Q:

    Ce-ai, Daria? scoli omu` cu ziua-n cap aiurea? Ce mail?
    Dacă ai mailu` meu.. dacă l-ai avea, e-he-hee!

    Îl vrei pt alexa? ia să mi-l ceară ea, nu te mai băga tu ca măciuca-n cur..mătura mânzului!


  100. 100
    1Q:

    Am răspuns io pt Bă. Altu` nu văd. M-am simțit..


  101. 101
    Jasmine:

    Buna dimineata! EU nu dorm, noua mea indeletnicire e sa sterg spamuri si sa ma uit la voi. Ma simt ca maturareasa de la tnb care povestea mai xemult ce frumos e in teatru. Incep sa o inteleg


  102. 102
    1Q:

    Gei, helău!
    Ce zici tu acoloșa? Nu mă mai iubești? Insinuezi că joc teatru, că te-nșel? Vrei să scapi de mine? Cu ce ți-am greșit?


  103. 103
    1Q:

    Dă găleata mai încoa`; că-n coala albă de hârtie zace fericirea noastră!

    Io pun muzică și tu ștergi geamuri. Tot un fel de spamuri?

    Iote!


  104. 104
    Jasmine:

    Jai, interperetezi o arie din Aida ca sa te iert. Scapi si de data asta, pacatosule!


  105. 105
    1Q:

    Asta ce-are?

    Nu merge?


  106. 106
    1Q:

    Nu pun rock, mă-nțelegeți, da? Aș impune ritmul Gei-mi!
    Așa, agale, în mișcări domoale, revine la dârele uscate de pe exteriorul geamurilor. Vântul îi flutură părul strâns sub baticul alb de firmă. Stă agățată în cabluri de înaltă tensiune la etajul 120 și mi-e teamă că mă lasă fără net dacă se precipită. Decupez o felie de geam s-o sărut tandru, pe guriță, pt a-i da impuls energetic. Îi amintesc suav că treaba-i sub contract și cu termen de finalizare.


  107. 107
    1Q:

    Violina-mi amintește de școala, de scârțâitul cretei pe tablă. De polistirenul cu care râcâiam geamurile casei bunicilor care suportau cât îi țineau nervii apoi bombăneam pe afară printre găini, singur, ca un copil abandonat și ușor de marcat. D` aia mă manifest așa, acum. Îmi exploatez tarele copilăriei..


  108. 108
    1Q:

    Ce se vede că nu primesc prima de Paște; nu ca voi, ceilalți care munciți din greu pt a vă bucura de excesul de bani. Vă invidiez! Parcă vă văd pregătind mici și bând bere prin lunca mocirloasă a păduricilor, să mă ofticați!


  109. 109
    Jasmine:

    😀 f bine ca esti prudent! ai ales calea inteleapta!

    si tu care esti de’acolo din smpfomie?


  110. 110
    Jasmine:

    la gratarel, birjar, la gratarel 🙂


  111. 111
    1Q:

    Cred că aveți și multe zile libere! asta nu mă mai oftică pen` că și io am. Na, e rândul vostru să vă ofticați!
    Vorbesc singur. M-am împăcat cu mine, fără să-mi dau seama ca am o deosebită stimă față de mine. Mă ador! De fapt și pe Edle dacă stau să mă gândesc..
    D-a Morii e certăreață, nu vorbește cu mine din respect față de mică-mea și de 1Q&Noră-sa. De d-na Nasta, de când s-a faultat, nu mai știu nimic, n-a mai apărut în decor. Geme în durerea ei, fără să ne-o împărtășească și nouă. Îl salut regal pe înălțimea sa mareșalul Raj. codul portocalei se menține câteva zile bune.. Sper să-l țină pompele. Ce dea bani dă la angajați! E un patron bun de pus la rana făcută de el cu ranga.
    Voi continua după publicitate. Nu plecați, că habar n-aveți ce pierdeți..
    Chitrelor!


  112. 112
    1Q:

    Gei, mă bucur că-mi ții de urât! Pt tine sunt preș. Birjarul e o meserie prea nobilă pt mine..
    N-am aspirații așa de mărețe.


  113. 113
    Jasmine:

    Eu astept sa o vad pe Nora plimbandu-se pe bulivard cu pisicuta in borcan, apoi sa se opreasca la receptia premiilor Gopo, ce imaginee!


  114. 114
    Jasmine:

    ce-i, toto? cum de-mi esti pres? ti-adusei aminte de testamentul semnat la prima-ti tinerete? 😀


  115. 115
    1Q:

    Cum să se plimbe cu borcanu`? Îl leagă cu lanțu` și-l târâie pe asfalt?

    Io mă gândeam asemenea. Nu degeaba ne-am legat. Am un acvariu..


  116. 116
    1Q:

    Prima tinerețe? Ce tinerețe? Io m-am născut bătrân..


  117. 117
    Jasmine:

    a, si sa fie imbracata cu fusta tutu, cu ochii aia mari ai ei, machiati fancy si cu un coc mic cu un accesoriu pe masura


  118. 118
    1Q:

    Geeeeeeeeeei, invidioasă mai ești! Te spuuuun..


  119. 119
    1Q&Nora:


    Pianista-mi tulbură vederea!
    Ce-mi place ritmul ăsta..


  120. 120
    Nora&1Q:

    Gata, am corectat!


  121. 121

    Bonjour, dragilor!
    Jasmine, gala Gopo a fost deja. Rămâne ca, pentru la anul, să-mi procur borcan şi pisicul aferent. 😆


  122. 122
    Nora&1Q:

    Nora, bine-ai apărut! Rămâneam împletit fără să știu nika de tine..

    Ce părere ai de pianistă?


  123. 123

    Ce pianistă, mon cher?


  124. 124
    Nora&1Q:

    De la sec 14-ncolo.. ma chery!


  125. 125
    Nora&1Q:

    Nu mă corecta!


  126. 126

    O părere bună. Muzica aia nu prea-mi place, prea „cosmică” pentru mine, dar pianista presupun că e ok. 😀


  127. 127
    Nora&1Q:

    E ceva intre cireșica are mere, cireșel vine și cere și cherie, da?


  128. 128

  129. 129
    Nora&1Q:

    A, atunci schimb repertoriul..


  130. 130
    Jasmine:

    Pai, Nora, tu ce crezi ca in lumea asta iti faci borcan de pe o zi pe alta??!!! Normal ca tb sa te pregatesti de pe acum pentru editia viitoare, doar nu o sa pasesti orisicum pe coveour, tz tz tz

    Toto, g’eaba dai din colt in colt, nu-ti mai amintesti tineretile, iti cauti aliati.. testamentul rezista, te asigur


  131. 131

    Ai, mă omori. 😆 😆


  132. 132
    Nora&1Q:

    Gata, Gei, nu te mai văicări că nu mai am 2jdă ani!
    Ce `reacu! Mă oftic..

    Nora, din atâta?


  133. 133
    Jasmine:

    Ai dreptate, mai bine ma rezum la sters spamuri


  134. 134

    Jasmine, mai odihneşte-te! Sindicate n-aveţi? 😛


  135. 135

  136. 136
    Nora&1Q:

    Ceva și pt suflețelul meu împăcat cu mine.

    că gata. Plec în w-endul meu.
    S-aveți spor! spori să nu faceți..


  137. 137
    val:

    pînă la urmă, ai dreptate, Nora. dacă îi iei borcanul potrivit, pisicuţa intră singură în el. 😀


  138. 138
    Nora&1Q:

    Nu e cu poze!?
    Nu-mi placee..

    Gei, mai stai! Nu pleca la spartgeamuri, fără mine.


  139. 139
    Nora&1Q:

    Pisic la Pet de 2,5 l..


  140. 140
    Nora&1Q:

    La damigeană.


  141. 141
    Nora&1Q:

    Îl scoți cu furtunul..


  142. 142
    Nora&1Q:

    După ce în prealabil îl speli cu HCl diluat cu H2SO4..
    Pisicul meu zice nga-nga. Mi-e frică! dacă zice tata, papa, ce e universu`, mama, caca, școala e nașpa, vreau Iphone?


  143. 143
    Nora&1Q:

    Am zis că plec. Val strigă la pikameriști să facă liniște că-i ia draq și p`ăia-i doare-n lopeți, că n-o aud.


  144. 144
    Jasmine:

    da raj pe unde o fi? 🙄


  145. 145
    Nora&1Q:

    Nora, am plecat. Încuie tu ușa după min, pls. Dau bip când revin, să nu mai scrie nemenea..da?

    Vă pup pe nume și prenume cât și pe codul personal..


  146. 146
    Jasmine:

    si andreea 🙄


  147. 147

    Ok, 1Q. 🙂 Dă de trei ori bip. Şi cântă ceva în arabă, ca să ştiu că eşti tu.


  148. 148
    Manuella:

    Şeherezad(d)a, uite ce muzică ne-a propus 1Q.
    Hai, vii? 🙂


  149. 149
    Nora&1Q:

    Gei, lasă! hai acas`!


  150. 150

    Nu ştiu, J. Şi parcă văd că nici scutire nu aduc… 🙄


  151. 151
    Nora&1Q:

    Bip x 3!
    Cum plec, cum apăreți! Deci asta eraaaaaa..

    Gata, am plecat!


  152. 152
    Jasmine:

    Nora&1Q, nu mai am nici eu 2jde ani, ma uit mai atent in jur


  153. 153
    Nora&1Q:

    Aimbeac. Na!


  154. 154
    Jasmine:

    mi s-a facut un dor din ala surd si crunt de ei, chiar daca nu scriu eu, tot imi place sa vad zarva pe aici


  155. 155
    Şeherezada:

    Vin, vin. 🙂 Azi ce mâncăm?


  156. 156
    Danny:

    Nu inteleg de ce Nora nu iubeste pisicile? Un om bun la suflet este acela care iubeste animalele in general. Norei ii este frica de pisici. Oare de ce?


  157. 157
    Nora&1Q:

    De ce, Gei? Ce te-a împresurat?


  158. 158
    Jasmine:

    1Q, de ce ce?

    dannyyyyy, bine ati revenit! Ce interviu avem pregatit pentru azi?

    Shehe, ola!


  159. 159
    Nora&1Q:

    Azi mâncăm ce-a pescuit fiecare.

    Io mănânc bătaie. Îmi place goală, fără pâine.


  160. 160

    Ia cu poze, 1Q:

    Danny: na! să te miri tu! Sunt om rău! Nu-mi plac pisicile şi nici rozătoarele!


  161. 161
    Danny:

    Te pupacesc, Jasmine.

    Interviu? Cine trebuie sa dea interviu? Pai, eu zic sa o intervievam pe Nora. De ce nu-i plac pisicile?


  162. 162
    Nora&1Q:

    Gei, de ce te uiți atentă în jur? Ai spaime?


  163. 163

    Eu mâncai un ecler. O fi rău? 🙄 Şi mai am o prăjiturică arăbească, din aluat de griş cu brânză şi fistic. Nu mai ştiu cum se cheamă, e un nume lung, din trei cuvinte.


  164. 164
    Nora&1Q:

    Io știu persoane care iubesc ceva dar totodată se și tem de acel ceva. Nu spun ce, că mai sunt și creștini pe aici..


  165. 165

    Spune-mi mie la ureche.


  166. 166
    Danny:

    Rozatoarele nu-s de placut. Iepurii nu-ti plac?

    Pisicile sunt micutele feline. E cu totul altceva.


  167. 167
    Nora&1Q:

    Ecler? A fo bun? Io plimb în gură și acum un sâmbure de măslină. Nu mă-ndur să-l arunc. Mai are ceva aromă..


  168. 168
    Şeherezada:

    Bazbousa, Nora. Te-nvăţ să faci.


  169. 169
    Danny:

    Da-mi si mie un ecler, Nora. Sunt mort dupa prajituri. Mi-ai facut pofta.


  170. 170

    Ah, nu. E altceva, n-am mai luat până acum. Îi fac o poză.
    Era ceva cu H.


  171. 171
    Jasmine:

    kktul? 🙄
    ma uit mai atent injur ca sa nu ma mai impiedic de d’alde treci acas’ ca eu am treaba..
    poate-ti era dor de alexa, iata ca ai gandit-o atat ca a prins viata


  172. 172
    Nora&1Q:

    Șopo-șopo.. Doaamneee! credeam c-ai priceput..


  173. 173
    Jasmine:

    danny, fa un interviu mai amplu, trimite-l sa il vedem si apoi ne hotaram daca il aprobam sau daca il mai ajustam. nora se pregateste pentru gopo asa ca tb sa fie atenta cu imaginea ei incepand de acum


  174. 174
    Nora&1Q:

    Gizas! Gei, am jurat pe clanța bisericii că n-o mai pomenesc.

    Ah! te-ai împiedicat vreodată? Întreb..


  175. 175

  176. 176
    Jasmine:

    cum e bazbousa?


  177. 177
    Nora&1Q:

    Șehe, mi-a fo dor de tălică! Te giugiulesc cu respect..


  178. 178
    Jasmine:

    dupa poza , cred ca am mancat bazbousa de asta. yummy


  179. 179

  180. 180

    A mea nu e bazbousa. E altceva. Ceva moale şi necopt.


  181. 181
    Nora&1Q:

    Nici nu-mi faceți poftă! Sâc! Mai aveam o măslină..


  182. 182
    Nora&1Q:

    Mă duc să-mi plimb sâmburele..

    Pa!


  183. 183
    Nora&1Q:

    W-end dulce!


  184. 184
    Nora&1Q:

    Izbândă-n toate!


  185. 185
    Jasmine:

    ei, atunci nu vad bine, clar. de cealalta nu imi amintesc, din ce se face si ce sunt ovalele alea in centru? oua?


  186. 186
    Jasmine:

    mda, las ca merg pe google


  187. 187
    Danny:

    Ce-i aia de la 175, Nora?

    Da, uite imaginea Norei reflectata in prajituri. Mergem la Gopo cu ele?


  188. 188

    Jasmine: 😆 cred că sunt migdale.


  189. 189
    Jasmine:

    Pa, 1Q, sambureala placuta!


  190. 190
    Nora&1Q:

    Ouă de purice..


  191. 191
    Nora&1Q:

    N-am plecat. V-am păcălit!


  192. 192
    Danny:

    Nora, tu nu stii ce pui in prajituri? Da-mi si mie un sambure de acolo.


  193. 193
    Şeherezada:

    E tot un fel de bazbousa. Vreau să-mi dai, ca mă mă pronunţ. Aştept curierul?


  194. 194
    Nora&1Q:

    Mulțumesc, Gei! Nu mai plec, țin mult la sâmburele meu.
    Și el ține..


  195. 195
    Jasmine:

    tine-l bine ca aici samburii se pun la copt in prajituri, nu se plimba! vezi cum il faci scapat :p


  196. 196
    Jasmine:

    gata, m-am lamurit si cu basbousa asta. uite cum se face
    http://www.jamilacuisine.ro/basbousa-reteta-video/


  197. 197
    Jasmine:

    mie-mi fac cu ochiul tajinele cu chiftele din josul paginii


  198. 198
    Şeherezada:

    Nora se face că n-aude. 😀

    J,

    Nu-i aşa că-i simplă reţeta?


  199. 199

    Danny, nu am făcut-o eu. E cumpărată.


  200. 200
    Jasmine:

    care, basbousa sau chiftelele la tajin?


  201. 201
    Şeherezada:

    Prăjitura.

    Nora mănâncă singură o tavă. 😀 Eu plâng de poftă.


  202. 202

    Cred că n-aţi priceput. 😀 Eu am o singură prăjitură. Aia albă, din cutie. Tava e pe google. 😆


  203. 203
    Jasmine:

    Eu prefer tajinul, straturi de legume si, cu voia dvs, si cu putina carnita 🙂 fan orez, cuscus nu prea sunt, dulciurile sunt pe ultimul loc, exceptie fac clatitele cu orice, si fara umplutura, clatite sa fie


  204. 204
    Şeherezada:

    Mda, aşa spun toţi zgârciţii.


  205. 205
    Jasmine:

    1Q unde s-a ascuns, spusese ca nu mai pleaca, lenesul, nu vrea sa participe la procesul basbousei

    pana si danny


  206. 206
    Jasmine:

    nora, stofa de vedeta ce esti tu! 😉


  207. 207

    Eu? Ce mai făcui? 🙄
    Daaa, împuşcaţi-mă! Mâncai singură prăjitura…


  208. 208
    Nora&1Q:

    Ce-i? Nu pot să-mi fac paidosu` liniștit că gata, e nevoie de mine?

    Măslina mea a fo f sățioasă! Vă recomand măslina umplută cu sâmbure de măsline..


  209. 209
    Nora&1Q:

    Prăjitură fără mujdei nu prea.. nțo!


  210. 210
    Nora&1Q:

    Măcar un ardei iute..


  211. 211

  212. 212
    Nora&1Q:

    Ce gusturi searbede aveți! d`aia vă enervați nu c-aș fi enervant..


  213. 213
    Nora&1Q:

    Ați decăzut în derizoriul prăjiturilor! Io zic degeaba chestii-trestii..


  214. 214
    Jasmine:

    tu ce propuneri ai, 1kshl? shehe a propus, nora a propus, eu am propus, tu doar tragi din pistolul ala cu capse, pune niste capse ca s-a golit cartusul, uof


  215. 215
    Jasmine:

    ia uitati ce am gasit, stiati de ei?


  216. 216
    Nora&1Q:

    Uite știre procesată:

    Guvernul consideră că restituirea imobilelor naţionalizate s-a transformat, peste noapte,
    dintr-o reparaţie istorică fără retorică,
    într-o mare afacere imobiliară, într-o țară agrară, uitată-ntr-o gară,
    din cauza neregulilor dintr-o perioada anterioară, bunăoară,
    în care diferite persoane fizice
    au cumpărat pe sume metafizice și infinit iluzorii drepturi litigioase și ceva oase neroase şi au obţinut rapid milioane de euro.

    Impodobiți-vă viața cu cele mai noi prețuri la cele mai vechi produse! Fără concurență veți fi mai proaspeți, mai isteți!
    Pentru că meritați!


  217. 217
    Nora&1Q:

    Gei, propun cozonac cu nucă de cocos întreagă. Ouă moi de struț la cuptor și cereale de siloz în făină, cu bucățele de pâine uscată. Cu boia și puțin piper. Fără sare..


  218. 218
    Nora&1Q:

    Crochete de șorici cu un păhărel de țuică afumată, roșii vopsite și ciorbă de icre negre..


  219. 219
    Nora&1Q:

    O felie de gem cu florin salam rondele..


  220. 220
    Jasmine:

    nu prea imi place cozonacul, mananca-l tu pe tot 🙄

    auzi, ce-i cu procesarea aia? te-a furat tristetea? sau incepi sa te indignezi?


  221. 221

  222. 222
    Nora&1Q:

    Cam atât. Ce..


  223. 223
    Nora&1Q:

    Mă indignai oleac`! Da-mi trecu.
    Ah, tristețe! Când sunt trist scriu poezii..


  224. 224
    Nora&1Q:

    Am mai lansat-o odat`.. da-mi place!


  225. 225
    Jasmine:

    nici eu nu stiam de ei, cand ajung pe acasa o sa-i si ascult. si sunt de multi ani


  226. 226
    Jasmine:

    pai zic sa te intristam ca sa produci si neste poezii acum ca masa e imbelsugata, burtica la adapost


  227. 227
    Nora&1Q:

    Ia-ntristează-mă!


  228. 228
    Şeherezada:

    Gata cu insinuările, că mă iritaţi! Mi-e foarte foame. Ce nu e clar aici? Vorbe, vorbe…


  229. 229
    Jasmine:

    😛 😛 😛 dedicatie pt 1q

    Shehe, te rog sa poftesti la masa! Ne-a pregatit toto un ospat domnesc 🙂


  230. 230
    Jasmine:

    Si acum plec! Aurevoir, bisous, va pup, papa


  231. 231

  232. 232
    Nora&1Q:

    Si cântec, na!


  233. 233
    Şeherezada:

    Pa, J. Mi-e tot foame.


  234. 234
    Nora&1Q:


    Varianta mai disperată.


  235. 235
    Nora&1Q:

    Gubai, Gei! Ce limbă încărcată ai!


  236. 236
    Jasmine:

    toto, ti-as spune ca iti voi sta in coasta toata viata si ca nu vei mai face un pas fara sa te umbresc, poate te-as intrista da mi-e ca m-as intrista si pe mine si nu cred ca as reusi sa ma tin de blestem sa-ti fiu umbra de la cozia 🙂 si acum chiar inchid, m-am si intors din drum, fir-ar, sper sa imi mearga bine „datorita si in pofida


  237. 237
    Nora&1Q:

    Nu doar vorbe..


  238. 238
    Nora&1Q:

    Gei, nu pleca fără mine! ueitmiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii


  239. 239
    Nora&1Q:

    Nu mă lăsaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa


  240. 240
    Nora&1Q:

    Cât pot fi de enervant! Nu mă mai sufăr..


  241. 241
    Nora&1Q:

    Partea cu 1Q; Nora e salvarea mea care are treabă, nu ca mine..


  242. 242

    Of! Fi-mi-ar treaba!
    Weekendul ăsta trebuie să spălăm geamurile… Mi-am procurat spălător de-ăla cu mâner telescopic… O fi bun?


  243. 243
    Daria:

    mă bucur să văd că mi-ai înțeles email-ul 😆


  244. 244
    Nora&1Q:

    Da. E bun dacă mânerul răspunde la stimulii telescopici cu „am înțeles, să trăiți!”


  245. 245
    Nora&1Q:

    Ce tot îndrugi acolo, Daria? Nu înțeleg nika..
    Vrea sau nu vrea?


  246. 246
    Nora&1Q:

    Spăl geamuri. Ieftin, prețuri fără concurență. Numai la gagici mișto. Oferta valabilă și de Anul Nou.


  247. 247

    😆 Mă bate mică-ta. I-auzi ce zice. Că ei nu i-ai bătut niciodată covoarele.


  248. 248
    Daria:

    cine să vrea ce?


  249. 249
    Nora&1Q:

    Am folosit singularul. Spăl, nu spălăm că nu împart cu nimeni câștigul. Doar datoriile..


  250. 250
    Nora&1Q:

    Dacă nu mi-a zis! M-a ocrotit pân` m-a tâmpit..

    Daria: sau lasă!


  251. 251
    Ana:

    N-a avut când, că l-am bătut eu la toate sărbătorile religioase, plus alea legale, cu bătătorul ud.

    Dar să spele, da…


  252. 252
    Nora&1Q:

    Așa-i zici la lanț? bătător la ochi aș zice..


  253. 253
    Ana:

    Cu lanţul doar te-am legat de dud, nu te-am bătut, nu exagera.


  254. 254
    Daria:

    a! adresa ta de email? are deja două! pe care nu o să le mai folosească vreodată!


  255. 255
    Nora&1Q:

    Mă spăl pe creier mai des ca pe picioare. Să zică Daria..


  256. 256
    Nora&1Q:

    Bine-bine! și dudu ce zice? Georgescu..


  257. 257
    Nora&1Q:

    Daria: ups!


  258. 258
    Daria:

    ups ce?


  259. 259
    Nora&1Q:

    Nu sunt ale meli, Daria! Cin` știe pe cine ocărăști dijaba..


  260. 260
    Ana:

    Daria-i sexi. Mai gândeşte-te…


  261. 261
    Daria:

    😆 😆 😆
    așa, așa!
    joacă-ți numărul!


  262. 262
    Nora&1Q:

    O hi având și buze roșii, te pomini!


  263. 263
    Nora&1Q:

    E bunicuța sexi de la românians ar talent?


  264. 264
    Ana:

    N-are, că-i fată mare, le dă cu fragi sfârtecaţi şi atât.


  265. 265
    Daria:

    n-am ocărât pe nimeni 😆
    faptul că n-ai pomenit deloc de Alexa azi arată că ai înțeles ce ți-am scris.
    naivă cum nu mi-s, nu credeam


  266. 266
    Nora&1Q:


    Sau ielele ăstea?


  267. 267
    Nora&1Q:

    Am jurat pe clanță, taică! și nu mă joc cu d`astea..

    Tiii.. ce s-anvolburat secsoasa!


  268. 268
    Nora&1Q:

    Cui oi fi scris tu.. 🙂


  269. 269
    Nora&1Q:

    Dacă insiști, alexa va reveni în forță pe meleaguri pixelate.. O revergorez cu condescendență maximă.


  270. 270
    Daria:

    nu, nu, nuuuuuuuuuuuuu!
    e perfect așa!
    nu mai pierde timp cu ea!


  271. 271
    Nora&1Q:

    Aia ziceam și io: să mă lase reacu-n pace, nu vede că mă-nsurai?


  272. 272
    Daria:

    😆 cine pe cine nu lasă în pace?


  273. 273
    Nora&1Q:

    Hai-hai, pas întins! Vezi că pierzi rata!
    Noraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa


  274. 274
    Nora&1Q:

    Hărțuire! Să vină milițiaaaaaaaaaa..


  275. 275

    Am venit. Ce e zarva asta? Daria, nu mai zgâria masa cu unghiile.


  276. 276
    Nora&1Q:

    În funf minuten dacă n-ajung acasă .. cre` că mă `nervez și îi arăt Dariei cum se face o placare virtuală.


  277. 277
    alexa:

    da, Daria, marș la tine acasă!


  278. 278
    Nora&1Q:

    Testează lacul de unghii. Zice că lacul tăbliei e mai moale ca tastatura. Are monitorul fâșii-fâșii.
    Spune-i că nu-s io..


  279. 279
    Nora&1Q:

    Hait! am dat-o reacu`! mi-apăru nimfa..


  280. 280
    Nora&1Q:

    Ce frumos i-a retezat-o Dariei! cred că am s-o reevaluez..


  281. 281
    Nora&1Q:

    Ia, șșșt, scrie! aud tunete..


  282. 282
    Nora&1Q:

    Și fulgerele mă-nconjoară pârlindu-mi freza pe o parte..
    Mirosul de Crăciun îi aminti că-i place șoriciul fraged și se aruncă pe bietul morman de carne sfâșiindu-i beregata aburindă..

    După ce se sătură, închină un țoi de țuică și rosti:


  283. 283
    Nora&1Q:

    Acu` apare scena în care rostește.. răbdare!


  284. 284
    Nora&1Q:

    Până mai corectez p`ici, pă colea..


  285. 285
    Nora&1Q:

    Hai cu rosteala, ce te mocăi atât?


  286. 286
    Nora&1Q:

    Până-și drege ea vocea poporului, io am timp să mă duc și pe acasă să-mi văd d`ali meli..

    Vă repet: W-end mișto!


  287. 287
    Nora&1Q:

    Nu mă mai întorc! Pe bune..


  288. 288

    Şi ţie, 1Q. 🙂


  289. 289
    Ana:

    Tac-tu unde umblă? Iar e la sârbi?


  290. 290
    Edle:

    Eu mananc o crema de branza cu usturoi. Si masline cu usturoi. Nu va speriati, nu va pup. Doar pe Alexa. 😀


  291. 291
    Ana:

    Bun, deci azi cumpăr usturoi. Brânză am. Şi măsline. Mersi!

    (Nu ştiu cum de n-am murit deja de foame. Miracol!)


  292. 292
    Nastasia:

    Alexa nu există. E un delir colectiv. De la bulinele pistolului ni se trage, îs halucinogene.


  293. 293
    Ana:

    Picioru-i bine, Nastasie? Deliru-i clar.

    Să renunţ la gravataru’ cu buze? Voi ce ziceţi? Parcă-i cam strident.


  294. 294
    val:

    cum să renunţi la zîmbetul ăsta, Ana? 🙄

    mie îmi place.


  295. 295
    Edle:

    Cum vrei. Nu e strident.


  296. 296
    Ana:

    Val,

    Păi, uită-te la cât de discretă eşti tu…

    Dana,

    Aha, deci nici ţie nu-ţi place. Oricum, îl pusesem că prea eraţi toate pe culori închise şi nu-şi mai avea blogul rost. Unde erau asl.pls.?


  297. 297
    val:

    Ana, păi, eu-s aşa, mai… inefabilă. parcă nu ştii! 😆


  298. 298

  299. 299
    junghiul:

    Îmi place!

    Place, place, place!

    Pace vouă!


  300. 300
    Ana:

    Hmm… am un junghi în colţu gurii. Tu nu erai în target, că eşti însurat-fedeleş.

    Întrebam dacă sunt atrăgătoare, dacă prostesc pe careva la o adică. 😀


  301. 301
    junghiul:

    Vouă fetelor vă place Justin Bieber?

    Ia uite ce-am găsit!


  302. 302

    Eşti porno! Eu ţi-am zis de la-nceput. 😛


  303. 303
    Costeluş:

    ustuloi?? vleaaauuu! 😀

    Clema de blinza nu-mi place, ca e din lapte plaf.


  304. 304

  305. 305
    Costeluş:

    Pe mine m-ai prostit oricum. 😀

    Imi pare un zimbet asa, trist. Sau oi fi trist.


  306. 306

  307. 307
    junghiul:

    Însurățel!!!

    Noi însurățeii promitem un bun lobby!


  308. 308
    Costeluş:

    Rahat sa papi tu cu basbousa.


  309. 309
    junghiul:

    Și eficient!!!


  310. 310
    Ana:

    Nora,

    Păi, porno vreau eu?! Ce, vizez plăţi? Io vizez amor, ca să se ştie.

    Junghiul,

    Perfect. Începe când vrei tu. 🙂


  311. 311
    Costeluş:

    Junghiule, tu ai baut ceai cu bromura la micul dejun? Intrebam asa, fara legatura.


  312. 312

    Costeluş, mă enervezi.


  313. 313
    val:

    no, vezi, Ană? dacă îi place şi Junghiului, care este arbiter elegantiae… 🙂


  314. 314
    Costeluş:

    Amor in dormitor. Sau unde se nimereste. Daca se poate si cu usturoi.


  315. 315
    Costeluş:

    Aaa, iar tii cura si nu merge rahatu’?


  316. 316
    junghiul:

    N-o să-ți dau răspunsul (bro)mură-n gură!


  317. 317
    Ana:

    Junghiul,

    😆


  318. 318

    Mai tacidracu’.


  319. 319
    Costeluş:

    …scumpico 😀


  320. 320

    Eu nu pap. Eu mănânc. Eu nu sunt nici scumpică. 👿


  321. 321

  322. 322
    Costeluş:

    Ma maninci, stiu.


  323. 323

    Nu. Nu mănânc orice.


  324. 324

  325. 325
    Edle:

    Ba-mi plac buzele tale inimioara. 🙂


  326. 326
    Ana:

    Aoleu! Inimioarăăăăăă?!!!!!!!!!!!!!!!!!!! 😥 😥 😥

    Aşa?!

    Sau, mai degrabă, aşa?!


  327. 327
    Edle:

    😆 Hai, gata, nu mai plange. Sunt foarte frumoase.


  328. 328
    Ana:

    Aşaaaaaaaaaaaaa…

    Deci te alături Junghiului. Bravo! 🙂

    Să-mi faceţi PR bun, eficient.


  329. 329

    Mie-mi plac buzele-inimă. Ce aveţi cu ele? 😀


  330. 330
    Nastasia:

    Of, of, fain lucru, tinereţea! Vouă vă arde de buze, buzişoare-inimioare, iar eu nu mă pot hotărâ dacă să mor de lene sau de foame.


  331. 331
    Costeluş:

    Nastasie, ai semanat morcovii?


  332. 332
    Danny:

    Ana, iti recomand sa mananci ceapa verde, ridichi si branza. Este mancarea de aprilie-mai. Simti ca traiesti, ca intineresti, simti a primavara.


  333. 333
    Danny:

    Anastasia? Ce ai de te vaiti? N-ai ce manca? Ceva se intampla cu tine.


  334. 334
    Nastasia:

    N-am semănat nimic, că n-am putut, cu ploile alea. Poate doar orez sau lotuşi să fi pus, sau mătasea-broaştei. Acu’ aştept să vină tractoru’. Mi-e foaaameeeeee.


  335. 335
    Nastasia:

    Poate că se întâmplă ceva, că mi-e tot timpul somn în cursul zilei. Adorm şi cu nasul în tastatură uneori. Narcolepsie, sau dracu ştie ce o fi. Şi n-am chef să gătesc, dar de halit, aş hali. Numa’ eu să zac în pat şi cineva să-mi aducă tava sub nas. Vise…


  336. 336

    Astenie… 🙄
    Nu mai găti. Sau nu poţi fără? Salate, brânză, un peşte, de-astea…


  337. 337
    Costeluş:

    Prin Japonia unele firme au la prinz o ora obligatorie de somn. Cica au facut studii si au ajuns la concluzia ca asa e ritmul biologic.


  338. 338
    Costeluş:

    Eu mor cind aud pe aici de brinza cu ceapa sau usturoi. Cas proaspat. 🙁


  339. 339
    Danny:

    Esti astenica, Anastasia. Astenia de primavara iti da indispozitie, lene, nervi, nu-ti gasesti locul. Iti recomand sa papi ceapa verde, branza si ridichi.


  340. 340
    Danny:

    Pleaca in sula mea de papagal si mananca-ti conservele de somon cu mujdei de usturoi. Tu nici macar sa mananci nu stii. Nimic nu stii. Ba, tu ai mai mult de 26 ani?


  341. 341

    Danny, iar eşti „disconfortat”?
    Manifeşti o adevărată obsesie, văd, pentru vârstele interlocutorilor.


  342. 342
    Nastasia:

    Ba eu pot de minune fără mâncare gătită, ai mei nu prea. Mă sperie somnul ăsta idiot, niciodată n-am dormit în timpul zilei. Şi e o somnolenţă aproape dureroasă, cred că aş adormi şi mergând.


  343. 343

  344. 344
    Danny:

    Anastasia, pentru intarirea, echilibrarea sistemului nervous si alungarea indispozitiei iti recomand sa mananci alune si nuci, chiar seminte. Asculta-ma ce-ti spun.

    Stiu ca ai nuci in casa, mananca-le cu sare si paine, iar peste 3 zile sa-mi spui cum te simti. Astept rezultatul de la tine.


  345. 345
    Danny:

    Ce ai, fata? Imi place sa stiu varsta fiecarui om. Care-i problema ta?


  346. 346
    Danny:

    Anastasia, uita-te cat mai mult la comedii si sparge seminte, alune si nuci. Iti va disparea orice lene in maximum 3 zile.


  347. 347
    Nastasia:

    Bine, nuci să fie. Dar musai cu pâine? Şi salate aş mânca oricând, da’ mi-e lene să le faaac..


  348. 348
    Danny:

    Daca te ingrasi cu paine, nu mananci paine, mananca-le cu sare.

    Anastasia, omului cand ii este foame, nu mai vorbeste de lene. Ti-e lene sa bagi dumicatul in gura? Asta n-am mai auzit. Mananca tot ce ti-am spus, inclusiv ceapa si ridichi. Iti va trece astenia. De regula, astenia tine 2 saptamani.


  349. 349
    Edle:

    Costelus, am si crema de branza cu ceapa. 😀 Proaspete, si branza, si ceapa. Da’ le-am cumparat gata amestecate, ca si pe mine ma bantuie o lene… 🙄

    Am cumparat si niste sarmalute in foi de vita, da’ nu se compara cu alea ale noastre. 🙁


  350. 350
    Nastasia:

    Bine, bine, nu mă mai certa şi tu. O să-mi revin şi o să zburd împreună cu iezii vecinului.


  351. 351
    Costeluş:

    Toti avem zile si zile. Si eu miercuri am dormitat, m-a durut capul de m-a luat dracu’.


  352. 352
    Costeluş:

    Eu n-am de unde cumpara nici macar brinza.


  353. 353
    Edle:

    Nastasia, iti dai seama cate nuci ai de spart? Uof, numai cand ma gandesc si ma apuca somnul. 😆


  354. 354
    Costeluş:

    Daca spargi nuci in timp ce te uiti la tv. iti trece lenea in maxim 2-3 minute. Cam cit dureaza pina sa scapi un ciocan peste degete.


  355. 355
    Nastasia:

    Edle, bine zici! Mai bine să nici nu mă apuc, mă duc direct la culcare. Cu lenea nu te pui!


  356. 356
    junghiul:

    Nu-l știusem pe Gordon Matthew Thomas Sumner zbir francez!


  357. 357

    Danny, acum sunt sigură că eşti „disconfortat”. Cu alte cuvinte, stricat la cap. Altă explicaţie pentru apelativul pe care l-ai folosit nu găsesc.


  358. 358
    junghiul:

    Vă aduc la botu calului și Complexul de 1 Mai.

    Trebuie să ne pregătim cum se cuvine!


  359. 359
    junghiul:

    O văzui! Tot pentru botu calului!

    http://philmfotos.tumblr.com/


  360. 360
    junghiul:

    Mulțumescu-ți ție, nevăzuto!

    Mi-era teribil de lene! Vina Anastasiei, desigur!

    Ovăzul e pentru botu calului!


  361. 361
    junghiul:

    Nu mă apostrofați pentru lipsa apostrofului de la botu calului.

    Acu dau vina pe Ioana!


  362. 362
    Danny:

    La ce apelativ te referi, Nora?

    Unde ai gasit cuvantul „disconfortat”?

    De ce esti atat de sigura de niste chesti nesigure?

    De ce raspunzi dupa 4 ore?

    De ce ai placerea de a jigni mereu?


  363. 363
    Danny:

    „chestii”, c-apoi imi aud vorbe de la vanatorii de cuvinte, in special de la Nora, care de abia asteapta sa dea cu parul……………………..


  364. 364
    junghiul:

    Ce mă mai amuz eu de unul singur!


  365. 365
    Danny:

    Intotdeauna ti-a placut sa te joci de unul singur, Junghiule? Doar asa scapi de tortura, nu?


  366. 366
    junghiul:

    The torture never stops!


  367. 367
    Danny:

    Asa este. Nu se vor opri niciodata, chiar daca te joci de unul singur.


  368. 368
    junghiul:

    M-am flagelat destul! Somn ușor!


  369. 369
    Danny:

    Asa este. Noapte buna!

    P.S. Inseamna ca esti om bun.


  370. 370
    Costeluş:

    Ovazu’ e pentru botu’ calului! Asa-i! Mai spune o data sa-nteleaga si Nora, ca ea maninca ovaz la micul dejun!


  371. 371
    Ana:

    Dormiţi, fraţilor, dormiiiiiiiţi…


  372. 372
    val:

    cam dorm fraţii ăştia, Ană, numai surorile-s treze… 🙄


  373. 373
    junghiul:

    Eu unul am străjuit la greu pistolul! Ațipii!


  374. 374
    Nastasia:

    Treze în zori, ca ciocârliile. Da’ cine să le audă trilurile, că dorm toţi ca butucii. Leneşii!


  375. 375
    junghiul:

    Treze, breze!

    Iar frații , berze! Adică mai pleacă dar se întorc în final la cuib.

    Gurile rele susțin că suntem vreo doi mai molcăi și demni de oprobriul public!
    Stăm cu dinții încleștați pe pistol!


  376. 376
    junghiul:

    Chipurile motivați de părțile rușinoase ale lui!

    Când eu, sărmanu nu mă dau nici cocoș , nici trăgaci. Și nici gheară extractoare!


  377. 377
    val:

    ce să le facem noi gurilor rele, Junghiule? le dăm nişte apă de gură, eventual. 🙂


  378. 378
    junghiul:

    Care gură? Mai bine glonț decât clonț!

    Dulce ca mierea e glonțul pistolului. Apoi de-l înnebunesc de cap ghinturile, îi bai?


  379. 379
    Nastasia:

    Ţevile de pistol băgate-n gură zburătăcesc creierii. Geaba încleştezi dinţii pe ele.


  380. 380
    junghiul:

    Păi de asta era vorba să fie pistolul cu buline. Bulinele sunt inofensive. Eventual ajungi să ai un creier cu buline!


  381. 381
    junghiul:

    Nastasia, te rog să nu mă molipsești cu pesimism că ș-așa-s sensibilos!


  382. 382
    junghiul:

    Îmi spuneau odinioară „cel mic și trist” precum tizului meu Scavinschi. Fără musteți amîndoi!


  383. 383
    junghiul:

    Vă dădurăți la fund?


  384. 384
    Nastasia:

    Staaai, că nu de pesimism e vorba. Nu în gura proprie trebuie băgată ţeava, ci într-a dujmanilor.


  385. 385
    Ana:

    Aha! Vă trezirăţi. Bun. Azi facem curăţenie, spălăm frigideru’, mâţa s-a-nvelit într-o pungă mare şi aleargă prin toată casa, numa’ o scăpa de ea. Juri că-i o mireasă neagră şi foşnitoare.


  386. 386
    junghiul:

    Las pentru o clipă pistolul și-mi apuc puii în dinți să-i plimb oleacă prin junglă!

    http://www.gettyimages.in/detail/news-photo/two-month-old-sumatran-tiger-cub-is-carried-by-its-mother-news-photo/166415355


  387. 387
    Nastasia:

    Ha? Ce-i aia „facem” curăţenie? Fă tu, dacă te trage aţa.


  388. 388
    Ana:

    E, încercam şi eu să vă iau măcar martori. 🙂 Nu mă trage, dar e musai. Mâine-mi vine copilu’ acasă şi profit să fac azi curăţenie.


  389. 389
    Nastasia:

    Respect şi admiraţie pentru faza cu frigiderul. Şi al meu ţipă de mult după salubrizare, da’ cred că nu fac faţă singură. Poate Raj ar mai rezolva ceva cu utilajele lui.


  390. 390

    Costeluş, mai lasă-mădracu’ odată. DA! Mănânc ovăz de cai şi iarbă de capre! Aşa sunt eu şi gata, lasă-mă-n prostia mea.
    Tu ai nişte cuvinte cheie:
    usturoi, cai, ovăz, bunicu’ dădea cereale la porci, brânză din lapte praf.
    Le-am învăţat pe de rost. Ajunge.


  391. 391
    Morringain:

    Neata! Gata, cica ajunsei acasa. Toate bune si frumoase, numai ca si pe mine ma bantuie o lene internationala 🙁 si nu-i astenie, e doar lene nativa. Trebuie sa ma urnesc sa merg la cumparaturi, ca-mi lipsesc prea multe din casa (nici smantana pentru cafea n-am, fir-ar!), sa ma intorc sa fac curat peste tot, sa fac un dulce si mancare…. trebi multe azi pe capul meu 😀

    1Q, ma simt prea bine cu mine pentru ca doar cu mine de obicei fac numai ce-mi place 🙂 si nu raspundeam ieri ca eram pe drum, doar nu crezi ca te menajez din cauza rudelor sus-puse 😛


  392. 392

    1. Danny-boy, că nu ştii la ce apelativ mă refer e grav. La „fată”. La tine o fi normal. La mine, nu.
    2. Cuvântul era un derivat de la „reconfortat” al tău.
    3. Nu sunt sigură, îţi ofeream chiar o posibilă scuză pentru rătăcirea ta.
    4. Răspund când am eu chef şi timp. Nu umblu cu laptopul legat de gât 24 din 24. Scuză-mă.
    5. Tu de ce nu-ţi adecvezi odată discursul? Că doar ai 40 şi de ani! 😆


  393. 393
    Ana:

    Morringain,

    Beau ceai verde cu hârdăul. E foarte mişto, iar la ceaiuri chiar mă pricep. Măcar atât. Mulţumesc. 🙂


  394. 394
    Ana:

    Nora,

    Ai uitat de popa ăl turnător, rudă apropiată. 😀 Cât despre somon… blasfemie!


  395. 395
    Morringain:

    Cu placere, Ana 🙂 macar cu o chestie am nimerit-o 🙂


  396. 396

    Neaţa, Morringain. Eu mă mulţumesc şi cu lapte. 😀

    Nişte bestii de oameni au bătut-o pe Lola. 😥 Căţeluşa de la bloc. Nu ştiu ce-au avut cu ea, nu e agresivă. Mi-a spus vecina că e toată un hematom.


  397. 397

    Ana, mă grăbeam să-i răspund celuilalt petent. 😆 Cel care mă-ntreabă de ce răspund după 4 ore. Ce şi-o închipui? Că stau aici toată ziua, în poarta blogului? 😆


  398. 398
    Ana:

    Nu stai, că eşti în luna de miere dracu’. Ai stat pân’-ai obţinut, acu’ nu mai ai motive.

    Săraca Lola. 🙁 Să nu s-apuce lumea cu mângâiatul, c-o doare. O fi nevoie de doctor?


  399. 399

    A fost dusă la doctor. Lumea din bloc e deja la curent. 🙁


  400. 400
    Danny:

    Nora, pai nu esti fata, mai, Nora? Cum vrei sa-ti zic: „baiete”? Tu de ce-mi zici „Danny-boy”? E acelasi lucru, iar eu nu m-am suparat. Tu de ce te superi?

    Eu n-am folosit never cuvantul „disconfortat”. Nu stiu de unde l-ai gasit derivat? Am folosit 3 days ago „disturbat”( deranjat), care este un englezism de ocazie, neintrodus in limba romana.

    Ratacirea mea??? Vorbesti aiurea. Cu orice cuvant adresat vrei sa jignesti, asta ti-e felul, iar eu dau replica imediat. Doar stii acest lucru.

    Sa-mi adecvez discursul? Fii mai explicita.

    Vezi ca la cuvintele cheie ale lui Costelush, ai uitat cuvantul „conserva de somon”. Invata-le mai bine pe de rost, daca tot te lauzi ca le stii.


  401. 401
    Ana:

    Morringain,

    Şi unde n-ai nimerit-o? 🙄


  402. 402

  403. 403
    Danny:

    Nora, mie imi place sa cunosc varstele oamenilor, imi place sa estimez in ani vechimea lucrurilor, sa aproximez in metri distantele dintre tot ce ne inconjoara. Apelez mereu la ceasul biologic, nu am ceas la mana si nu port bijuterii, deoarece simt ca ma strang. Corpul meu este liber, si spiritul la fel. Umblu mereu cu aceste doua coordonate ale universului: timpul si spatiul. De ce trebuie sa ma faci „stricat la cap” pentru aceste inclinatii ale mele? Iti dai seama ca gresesti?


  404. 404

    Bine, Danny. Nu ştiu cum dracu’ nu te-or cocoşa coordonatele alea. 😆


  405. 405
    Danny:

    Nu ma cocoseaza deoarece fac parte din mine. Ele ma tin in viata.


  406. 406
    Danny:

    Ana? Dai cu aspiratorul prin frigider? Daca-ti vine o idee geniala de articol, chiar acum? Cum procedezi?


  407. 407
    Ana:

    Mă opresc şi-o notez. Da’ genială nu mi s-a-ntâmplat încă.


  408. 408
    val:

    iote-l şi pe ăsta. cred că vrea să ajungă la coordonata aia agăţată în tavan. 🙄


  409. 409
    val:

    Ana, chisica n-a păţit-o pînă acum?


  410. 410
    Ana:

    Nu, stă cuminte pe marginea căzii de fiecare dată când duşul e în funcţiune. Se plimbă, explorează, îşi dă cu părerea.

    Oricum, în halul ăsta nu înjură, asta să fie clar.


  411. 411
    val:

    oricum, nici n-are de ce. şi asta e clar. 😉


  412. 412
    Ana:

    Are, are, dar e discretă: bodogăne, reproşează, dar nu suduie.


  413. 413
    Costeluş:

    🙂

    Prea multa curiozitate la chisica.


  414. 414
    Morringain:

    A mea aproape aproape face baie de buna voie. Adica a nimerit o data in apa si nu a avut probleme majore 🙂

    @Ana: eu o dau in stamba mereu la cadouri, etc. De aia nu le fac 😀


  415. 415

    Neaţa din nou, că acum m-am trezit!


  416. 416
    Ana:

    Ai dormit bine pe zgomotele mele de curăţenie? Te-ai simţit ca-n copilăria mică, pe când mama trebăluia, iară tu stăteai în pat, cu senzaţia deplină de siguranţă? Hai, să-ţi fie de bine! 🙂


  417. 417
    Morringain:

    neata. sunt plina de nervi 🙁


  418. 418
    Edle:

    Si eu am trebaluit. Toata ziua. Imi propusesem sa sterg si amprentele de pe geamuri si televizor, da’ n-am mai apucat. 🙁

    Ce patisi, Morringain?


  419. 419
    Morringain:

    Am facut un tort cu faina de migdale. Si cuptorul meu tampit si-a facut iar de cap. Pe afara l-a ars, untul din el s-a topit si prelins din forma (e de aia cu fundul detasabil), inauntru e crud si extrem de friabil 🙁 e numai bun de aruncat la gunoi 🙁


  420. 420
    Edle:

    Aaah, imi pare rau! 🙁

    Eu pe-al meu n-am indraznit inca sa-l incerc. E nou-nout. Dar pana la urma l-oi inaugura eu, ca tot imi fac curaj de ceva vreme. Cu vreo fripturica, ceva, ca la dulciuri din astea sofisticate mi-e frica sa ma bag. Mi-am pierdut antrenamentul. 🙂


  421. 421
    Morringain:

    Al meu nu e nou, nici pe departe, din pacate e cuptor doar pentru fripturi (de pe vremea cand toate gospodinele de pe aici cumparau torturi gata facute), adica nu pot opri ventilarea neam. Si asta-i rezultatul. Si mai e si incorporat, deci nici nu pot sa zic, bai, cumpar eu altul ca lumea si pe asta il pun in magazie la pastrare 🙁 Merci, asta e, sunt buna de alt cuptor, nu stiu unde il mai pun si pe asta 🙁


  422. 422

    Ana, 😆 foarte bine am dormit, de pe la 6 la 8. Ce torturi, ce geamuri, ce aspiratoare.


  423. 423

    Of, Morringain, trebuie să fie foarte enervant…


  424. 424
    Morringain:

    Nora, e 😀 si nu ma ajuta atitudinea relaxat nepasatoare a colocatarului deloc 👿 ca doar nu era pentru mine, pentru el si pentru Gigi (care-l mananca saracutul oricum) era 🙁


  425. 425
    Seva Tudose:

    Val#409

    uite cum mă făcuși să-mi aduc aminte de Figaro,primul meu pisoi care a murit la 9 ani 😆 Doamne ce mă făcea praf și răni,sânge când îi făceam baie,trebuia să îi țin labele cu o mână,altfel se arunca la fața,umerii mei !

    uite Ricky este blând,nu-i place dar stă resemnat 😀
    văd că știi despre pisici multe,ești doctor veterinar ?
    E OK să faci baie la pisici ? Mie doctora mi-a spus că își pierd enzimele pielii și ăsta este un motiv de îi cade părul ?


  426. 426
    Seva Tudose:

    Morringain,

    aici nu există făină de migdale,pot să le trag eu în râșnița de cafea ? Știi eu cu Atkin dietă nu folosesc făinoase ! Odată ai spus tu ceva de diata keto…te rog frumos de tot,dacă vrei să îmi trimiți pe e-mail sfaturi despre dieta asta ! Vreau să slăbesc mult ! Please !

    Fie Ana ori Nora,Edle îți poate da my e-mail address !


  427. 427
    Seva Tudose:

    Morringain,

    te rog trimite-mi rețete de dulciuri fără carbohidrate și cu zahăr subtituit(Ștevia) ! Îmi este dooooooor de ceva dulceeeee ! Când mă duc la ”Buffet” iau doar gelatină de fructe fără zahăr 😥


  428. 428
    Seva Tudose:

    de la Crăciun n-am gustat ceva dulce…ce greu este 😥


  429. 429
    Morringain:

    Seva, nu-i nevoie sa faci baie pisicilor. A mea e de Angora, si astora chiar le place apa 🙂

    Tortul ala pe care l-am ruinat e si cu faina si cu zahar. Nu era pentru mine, eu nu simt nevoia de dulce aproape niciodata. Beau in schimb ceai de soc, care e destul de dulce de la sine. Am doua retete de dulciuri pe care poti sa le incerci totusi. Una e o panacotta cu cafea si alta e de biscuiti cu faina de migdale (pe care da, le poti face la rasnita). La panacotta pun 500 ml de smantana (cu cat mai groasa, cu atat mai putini carbs), 10 picaturi de stevia, 8-9 gr de gelatina foite (pe care o inmoi in apa rece mai intai), 3-4 cescute micute de espresso si 50 de gr de nuci macinate. Dupa zece minute de inmuiat gelatina, o pun in smantana indulcita cu stevia, pusa in prealabil la foc mic (fara sa fiarba). Dupa ce s-a amestecat gelatina, o iau de pe foc, torn si cafeaua si nucile macinate, amestec si o pun la frigider pentru vreo 3-4 ore. Biscuitii i-am inventat eu dupa o reteta normala cu faina. Pentru o portie foarte mica folosesc 125 de gr de faina de migdale (trebuie sa fie foarte fina), un ou, 80 de gr de unt (dar poti sa pui si mai putin, eu am observat ca iese la copt din biscuiti), in jur de 10 picaturi de stevia (dar cel mai bine e sa decizi singura de cate ai nevoie). Se face o coca pe care o pui in sprit si faci S-uri (eu fac de fapt doiuri, n-am idee de ce :D), le pui la copt la 175 de grade C pentru 12 minute. Mie portia asta mi-a ajuns o saptamana intreaga (de fapt, m-am cam chinuit sa ii mananc, desi sunt buni tare :D)


  430. 430
    Morringain:

    Ah, si vezi ca la keto nu ai voie fructe. Pentru ca au foarte multi carbohidrati si tu ai voie la maxim 20-30 de gr pe zi. La mine problema e cum sa ma fac sa mananc respectivii carbohidrati.

    Aici ai mai multe detalii despre dieta asta: http://www.ketogenic-diet-resource.com/


  431. 431
    Costeluş:

    Seva, nu e greu deloc, cel mai sanatos e sa inlocuiesti faina de griu cu ce gasesti. Alternative ar fi faina de migdale sau de hrisca (buckwheat). Sa macini migdalele in risnita de cafea e o idee excelenta, migdalele stau mult mai bine intregi.

    Morringain nu tine keto, ci o dieta hiperproteica, destul de periculoasa pentru ca obisnuiesti organismul sa arda proteine si masa musculara atunci cind are nevoie de energie.

    Mai vezi aici (mai ales la posturile recente):

    http://forum.getfit.ro/showthread.php?2924-Retete-culinare

    Eu amfacuti acuma niste biscuiti de hrisca. N-am pus zahar sau cacao, doar faina de hrisca si-am dat-o la cuptor. Dar la ce foame mi-i, chiar nu conteaza 😀


  432. 432
    Costeluş:

    „vezi ca la keto nu ai voie fructe”

    De aia keto e o idee destul de proasta pentru perioada verii, cind poti gasi fructe naturale, valoroase, pe care e pacat sa nu le maninci.


  433. 433
    Morringain:

    Costelus, de unde naiba stii tu ce dieta tin eu? 👿


  434. 434
    Costeluş:

    Asa m-am gindit eu citind cita carne spui ca maninci. Si mai stiu ca asta e greseala frecventa pe care o fac multi amatori de slabit care au auzit de dieta keto. Da, e o dieta foarte buna care iti permite sa slabesti fara sa pierzi masa musculara. In cazul celor care nu fac sport, nu putem vorbi de o masa musculara si keto 🙂


  435. 435
    Morringain:

    Costelus, dar parca ti-am mai spus ca mananc grasimi/proteine in ratie de cel putin 2/1, sa nu mai spun ca imi verific regulat ketonele. Chiar si la rata de 1/1 intri in ketoza. Carnea imi place foarte tare, dar carnea care imi place si pe care o mananc are mai multa grasime decat proteina (vorbesc de burta de porc, de jumari, samd). In plus, fac mujdei de obicei la carnea asta cu smantana, o pun in cafea sau ceai, mananc branza cea mai grasa samd. Oricum, ma cam enerveaza cum le „stii” tu pe toate de la cateva mii de km departare, fara sa ma vezi ce mananc.


  436. 436
    Costeluş:

    Bine, jumari, burta 🙂 N-as minca 🙂 Stiam totusi ca raportul optim grasimi/proteine e 3 sau 4:1. Da’ sport faci?

    Si, daca tot veni vorba, tu reusesti sa gasesti surse cit de cit bune de produse? Uite eu brinza nu maninc deloc, ca nu exista. Cea care exista e facuta in doua cu guma de guar si caragenan, un rahat gelatinos, in care mai pun si sare. Da, exista chiar si brinza cu gem pe fundul borcanului, brinza in care se pune mai intii sare. Se stie ca sarea e esentiala pentru sanatatea omului. Cascavalul nu-mi place, mai maninc, asa, de foame. Da mi-i greata de el.


  437. 437
    Edle:

    N-am citit nimic despre dieta asta, dar din ce spuneti, eu cam asta mananc: carne si branzeturi -- cat se poate, fructe si legume -- nici batuta. 🙂 Cred ca de asta nu ma ingras deloc. Chiar ma miram intr-o vreme. 🙄 Exceptia ar fi ca eu mananc zilnic si dulciuri. 🙂


  438. 438
    junghiul:

    Îmi place de voi, carnivorilor!

    Menționez că nici o ciocârlie nu și-a pierdut viața în timpul realizării acestei rețete!


  439. 439

    Neaţa.
    Edle, tu pui şi nişte paste lângă carnea şi brânza aia. 😀 Or, din câte am priceput, în dieta asta, carbohidraţii sunt dracu’ pe pământ. 😀


  440. 440

    Eu am făcut aseară piure de spanac. Cred că mi-aţi da cu el în cap. Aşa de verdeeeee… 😆


  441. 441
    junghiul:

    Am încercat spanac „aglio oglio peperoncino”.

    Merge la fix cu un muschi chateaubriand! E pentru noi, carnivorii!


  442. 442
    Edle:

    Aha. Deci, fara carbo. Asta chiar e greu! 🙄


  443. 443
    junghiul:

    Ș-apoi toate proteinele alea cer oleacă de Pilobolus!


  444. 444
    Morringain:

    Costelus, 4/1 e pentru copiii bolnavi de epilepsie. Ca sa intri in ketoza e de ajuns 1/1, dar eu mananc mai gras de atat cu mult. Incearca daca nu ma crezi. Sport nu fac, doar umblu mult pe jos (5-6 km aproape in fiecare zi sau chiar mai mult, depinde ce am de facut). La noi branza e buna, nu am probleme cu ea, si nici nu e foarte sarata (mie nu-mi place sarea si o evit cat pot, nici in mujdei nu pun).


  445. 445
    Morringain:

    Acum va spun neata celorlalti, scuze, si va invit la o cafea cu mai multa smantana decat cafea 😀


  446. 446
    Morringain:

    Apropo, week-endul viitor ma duc la cules de urzici, abia astept 🙂


  447. 447
    Nastasia:

    Neaţa bună! Cum găteşti urzicile? Am o mulţime aici, în curte şi în livadă.


  448. 448
    Morringain:

    Nasta, dupa reteta Laurei Laurentiu (nu licurici, cealalta :D) http://www.retetecalamama.ro/retete-culinare/cuina-banateana/mancarica-de-urzici.html. Eu o fac fara faina, normal.


  449. 449
    Nastasia:

    Aşa le fac şi eu, doar că n-am pus niciodată smântână. Săptămâna trecută am făcut, a cules monopartentalu’ o mulţime, proaspete, fragede..Acum sunt aşa de multe, cred că am putea trăi numai cu urzici. Am halit foarte încântaţi, a fost prima masă pregătită din „recolta” proprie.


  450. 450
    Morringain:

    sunt mai bune cu smantana, parerea mea 🙂 mama le face similar, doar ca foloseste malai in loc de faina.


  451. 451

    Ciorbă de urzici, bătută cu ou şi iaurt. (mă rog, aşa o face mama)
    Piure de urzici.
    Mie îmi plac sub toate formele. Mai puţin să le curăţ. 😀
    Fără făină, fără mălai.


  452. 452
    junghiul:

    Bun, fără făină, fără mălai! Dar un rizotto cu urzici merge?


  453. 453
    Costeluş:

    vreun aperitiv bun cu ciuperci stie cineva?


  454. 454
    junghiul:

    Ciuperci umplute cu … somon și cașcaval (mozzarella). 🙂


  455. 455
    junghiul:

    Ce ciuperci ai și unde le ții?


  456. 456
    Costeluş:

    ciuperci albe, mici, le-am tinut la frigider de acum 3-4 zile cind le-am cumparat. Am luat cam 1kg atunci, am facut jumatate cu smintina si le-am mincat (mi-au ajuns 3 zile). Din cealalta jumatate ma gindeam sa fac un aperitiv ceva.


  457. 457
    junghiul:

    Pateuri cu ciuperci?


  458. 458
    junghiul:

    Dacă aveai porcini îți propuneam o terină! 🙂

    http://ricette.giallozafferano.it/Terrina-di-porcini.html


  459. 459

  460. 460
    Costeluş:

    Sa stii ca mi-ai dat o idee. Aluat foietaj n-am, nici nu cumpar ca e in doua cu margarina si nu pot minca, dar imi fac.

    Cred ca am sa incerc. Multumesc de idee!


  461. 461
    Adrian:

    Ce titlu e asta? Ma, voi deveniti tot mai poponari.


  462. 462
    Ana:

    Bună dimineaţa! 🙂


  463. 463
    Edle:

    Neata, Sonnenschein! 🙂

    Mi-as lasa mata afara, ca miauna si vrea sa prinda muste. Da’ mi-e frica sa n-o pierd. Si apoi mi-e frica de toxoplasmoza. Dar mi-e mila si de ea, ca ieri noi am stat pe terasa si ea voia sa iasa prin geam, saraca. Val, tu ce zici?


  464. 464
    val:

    Edle, din cîte ştiu, pisicile iau toxoplasmoza din carne crudă infestată. şi nu cred că Angie se apucă de vînat pe afară, aşa că riscul este foarte mic. 🙂


  465. 465

    Edle: bag-o într-un borcan. 😆


  466. 466

    Vedeţi, tot la ideea mea ajungeţi… 😆


  467. 467

  468. 468
    Edle:

    Val, vecina mea are un pisoi care prinde 5 … ( nu spunem cuvantul, sa nu lesine Nora 🙂 ) pe zi. Mi-a zis ca ii aduce si ii aliniaza in fata usii. Odata a scapat unul in casa, a alergat toata familia dupa el. 😆

    Daca se apuca si Angie a mea de vanatoare?


  469. 469
    Edle:

    M-am gandit sa-i cumpar o chestie din aia lunga, retractabila.

    Of, numai la prostii va ganditi! 😀 O lesa ziceam.


  470. 470
    val:

    😆

    dac-o laşi afară toată ziua, sigur prinde gustul vînatului, că doar e felină şi oricît de bine hrănită ar fi, instinctele îşi vor spune cuvîntul. ideal ar fi s-o lăsaţi afară doar cînd sînteţi şi voi, să aibă cu cine să se joace şi să aveţi grijă să nu colinde prin vecini. dar nu vreau să mi-o imaginez în lesă. 🙂


  471. 471
    Morringain:

    neata! eu folosesc lesa, la mine se impune fiind vorba de o printesa surda 😀


  472. 472
    Ana:

    Hai, că m-aţi extenuat azi. Cum mi-e destul de rău, plec acasă. Da’ vorbiţi şi voi măcar câte doi, nu toţi deodată. 😀


  473. 473

    De ce ţi-e rău?


  474. 474
    Ana:

    Colică abdominală. Am friguri din cauza asta.


  475. 475

    Păi, de la ce? 🙄


  476. 476
    Costeluş:

    Nora, vrei bataie? Hai ca te bat eu!


  477. 477
    Ana:

    N-aş putea şti. Oricum, nu mănânc nimic şi mă hidratez ca să n-ajung la perfuzii. Ceva mi-o fi picat prost. Ori m-a făcut bucăţi datu’ casei cu cracii-n sus timp de două zile. Rada a zis că aproape nu mai recunoaşte locul. 🙂

    Mă rog, se mai întâmplă, numai că frigurile şi ameţelile nu prea-mi plac.

    Nu, nu mă duc la doctor. Mă duc în pat, când o veni băietul ăla să mă ducă acasă.


  478. 478

    Of! 🙁
    Costeluş, eşti beat? Ţi-au picat greu ciupercile? Sau e doar o formulă de salut la tine?


  479. 479
    Costeluş:

    Ciupercile nu stiu, ca n-am mincat, voiam sa dau cuiva intii, de testare.


  480. 480

  481. 481
    Costeluş:

    Junghiule, am uitat sa multumesc pentru idee, n-au iesit chiar pateuri din lipsa de timp, a iesit o placinta.


  482. 482

    Pentru când veţi avea timp (în cazul în care nu l-aţi văzut deja):


  483. 483
    Nastasia:

    Se vede treaba că e primăvara-n toi, aţi tulit-o cu toţii la iarbă verde. Şi încă nici n-au înnebunit salcâmii, ce-o fi atunci, să sparie gându’.


  484. 484

    Mi-ar plăcea mie să fi fugit la iarbă verde.


  485. 485

  486. 486

  487. 487
    junghiul:

    Fire-ai sănătos!


  488. 488
    Costeluş:

    La iarba verde, la zapada alba, fiecare pe unde a apucat.


  489. 489

    Doi copii dragi mie serbează ziua de naştere luna asta. Unul, azi, dar petrecerea e sâmbătă. Celălalt, pe 26.

    Idei de cadouri? 😛


  490. 490
    Costeluş:

    Ce mai face Lola?


  491. 491
    Ana:

    Întâi, să fie sănătoşi şi bucuroşi. 🙂

    Apoi, sunt amândoi băieţi? Cât de apropiaţi îţi sunt?


  492. 492

    Băieţi, da. Unul e David, celălalt e fiul unei foarte apropiate prietene.


  493. 493

    Mai bine, Costeluş. Dar se vede că e ceva cu ea. Aseară, nu s-a ridicat să vină să ne jucăm atunci când am intrat în curtea blocului. 🙁 Ea venea mereu la noi dând din coadă. 🙁


  494. 494
    Ana:

    Îi poţi scoate, pe rând, pe fiecare în oraş, pentru o după-amiază împreună cu tine. Îi întrebi ce şi-ar dori să faceţi şi le urmezi dorinţele.


  495. 495

    😆 Riscant. David ştiu ce-o să vrea. Să-l duc la aeroport să luăm un avion. 😆


  496. 496
    Seva Tudose:

    Ana,

    si daca ceea ce va dori sa faca nu este realizabil ori neadecvat la varsta lui ?


  497. 497
    Ana:

    Uof, fetelor! Clar că negociază, ce naiba. 😆


  498. 498

    Da, îi propun în schimb o plimbare cu tramvaiul 14. 😆


  499. 499

    Sau cu trenul până la Videle.


  500. 500
    Seva Tudose:

    Nora,

    expune-le 3 variante(de exemplu)

    1-in parcul de distractii,mini-cart-ri,o pizza party surpriza,ori un party cu prieteni in costume si masti !

    Dar ptr.astea trebuie sa ai „multi complici” 🙄


  501. 501
    Seva Tudose:

    Morringain#429

    multumesc ptr retete si sfaturi despre dieta !


  502. 502
    Ana:

    Nora,

    Le prezinţi coordonatele şi-i pui să inoveze în incintă.

    Sau le iei cărţi, vaporaşe, trenuleţe, salopete…


  503. 503

    Seva, unul face 4 ani, celălalt 5. S-ar putea să fie cam mici pentru carturi.
    Petreceri le fac deja părinţii lor.
    Parc de distracţii? Există aşa ceva-n Bucureşti? În afară de tiribombele alea ruginite de lângă pavilionul H…


  504. 504
    val:

    ia-le cîte un pisoi şi-ai rezolvat dilema. 🙄


  505. 505
    Seva Tudose:

    Nora,

    vorbesti serios ? Nu exista incinte gen parc de distractii ptr. copii ? Fie el numit muzeul copiilor ? Aici sunt unele cu asa zis ‘ambarcatiuni’ avionase,apoi sunt diferite cladiri ce gazduiesc,bazine de joaca cu mini-ambarcatiuni,indoor roller-coasters…altele pe tot timpul iernii…

    apoi sunt cele in aer liber,toata vara 15 mai pana la 1 octombrie !

    Ar trebui urlat la Parlament ce se face ptr.copii,doar sa stea la TV,ori computer,scoala ,biserica si …gata ?


  506. 506
    Edle:

    Lego. Un avion mare, pe care sa-l construiti impreuna. Baietilor le place asta. 🙂 Sau ceva de la Playmobil, da’ astea-s cam greu de construit. Noi am stat pana la 2 noaptea sa-i terminam o corabie cu pirati. 🙄


  507. 507
    Seva Tudose:

    Nora,

    aici numai spun ca scoala ii deplaseaza pe copii fie ei scoala primara,gimnaziala,liceu la Tehnichal Museum,Carnegie Museum,Party Houses,Theaters…pe socoteala cu costul scolilor !

    Odata ajunsi acolo deja scoala aduce si ‘pranzul”ori cumpara din incinta locului respectiv,unii copii sunt
    saracuti si aici ! Printre grupurile immense de 100 ori 150 de copii veniti cu autobuzele,vezi si…

    zeci de parinti ori bunici,matuse,unchi cu copii lor,acele cladiri sunt immense… ! De cate ori nu am fost cu copii/scoala peste tot in tot orasul ori chiar suburbia,fie afara din oras !


  508. 508
    Edle:

    Uite, Nora, cum arata asta de la Playmobil. Detaliile sunt incredibile, sa stii.

    http://www.shopmania.ro/jucarii/p-airport-avion-playmobil-16913741


  509. 509

    Am putina treaba acum. Scuzeee, raspund tuturor asap. Multam pentru sfaturi.


  510. 510
    Edle:

    No worries. 🙂


  511. 511
    Morringain:

    Nuuuu jucarii, ganditi-va si voi la amaratele alea de mame ce trebuie sa se loveasca de ele 😀 carti. asa ca pentru cinci ani. sau un glob pamentesc, sau un joc cu litere, sah. Apropo, eu cred ca pe fiu-miu il scot de la scoala si il educ eu acasa. Imi vine maine sa ma duc sa ma cert cu aia. Pentru ca de lenesi ce sunt (la o clasa de 30 de copii, au invatatoare si doi-trei asistenti) lucreaza doar cu cei care stiu deja sa citeasca bine si de fapt nu prea au nevoie de ajutor si ii ignora total pe ceilalti. Sa nu mai spun ca Gigi imi vine in fiecare zi cu alta injuratura in repertoriu 🙁


  512. 512
    Danny:

    Nora, lui David ii cumperi un avion, ca tot spui ca-i place sa se plimbe cu el. Celuilalt ii cumperi o masina. Sper ca-i plac masinile si nu papusile.

    Cadoul nu se negociaza, Ana. Doar se primeste. Intentia primeaza, apoi amintirea lui.


  513. 513
    Edle:

    Robbie are un glob vorbaret. Se plimba cu joystickul pe el si cand ajunge la o destinatie auzi deodata: „Wow! Here’s… China! Here you can find the panda bears!” sau „Wow! Here is France! Here you can find the Eiffel Tower!” 😆 Chiar a fost o idee buna cadoul asta, inca se mai joaca cu el. 🙂

    Ceva in genul asta, doar ca al lui are joystickul detasabil:

    http://www.amazon.com/VTech-80-65200-Fly-Learn-Globe/dp/B0007WX0L2/ref=pd_sim_sbs_t_3


  514. 514
    Edle:

    Iar asta e barca, daca e interesat de pirati, comori si alte cele. Si din cate tin eu minte, e.

    http://www.amazon.com/PLAYMOBIL%C2%AE-4290-Playmobil-Large-Pirate/dp/B000NVI0A8

    Se gasesc si in variante mai mici. Pe asta o are de doi ani jumatate si, incredibil, dar nu s-a plictisit. Si nu, nu se strica, sunt foarte rezistente. 🙂


  515. 515
    Danny:

    Da, papusa, si mie imi place globul vorbaret, dar Nora n-are bani sa-i cumpere asa ceva. Acum o sa ma intrebe de unde stiu lucrul asta? Presupun si eu.

    Cadoul clasic pentru un baietel de 4-6 ani il reprezinta tot jucaria. Cadourile mai sofisticate, globulete vorbitoare, dinozauri mancatori de ratuste, jocuri de creatie, etc. sunt cumparate de parinti, deoarece sunt cei mai in masura sa cunoasca pretentiile propriului copil.


  516. 516

    Seva, nu, în Bucureşti, nu. 🙁
    L-au dus la Antipa (dar na, ăla e cam de adulţi) şi la Muzeul Satului.
    Apoi, au mai apărut nişte locuri speciale, nu ştiu exact cum le zice, unde contra unei taxe se pot juca. Sunt însă locuri mici, ca un apartament mai mare, spaţii închise cum ar veni.
    Probabil la şcoală îi vor duce în excursii.
    În rest, în parc, la teatrul de păpuşi, la zoo, la circ, atunci când e sezon… cam atât.


  517. 517

    Edle, David e înnebunit după lego. Dar m-am plictisit eu de câte are… Dacă nu mă pocneşte altceva, îi voi lua unul…
    Ştim şi de Playmobil, astă-vară cumnatu-meu care fusese plecat câteva zile n-a avut linişte până când nu i-a promis că i-l aduce pe ăla cu piraţii. 😀

    Morringain: e groaznic! Are zeci de legouri, iar asta înseamnă mii de piese în toată casa! Nu exagerez deloc! Şi nu se mai satură de ele. N-am pomenit aşa ceva.

    Edle: globul ăla sună interesant. 😀 Am să mă uit să văd dacă e ceva similar pe la noi.
    Odată m-am dus la el cu nişte haine. Eu, încântată. „Hai, David, să vezi ce ţi-am luat, hai să probăm!”. S-a uitat aşa de plictisit la ele şi mi-a spus „astea sunt pentru mami, nu pentru mine”. Mai zi ceva!
    Sâmbătă ne pomenim cu el „mami, povesteşte-mi despre Egiptul Antic”. Aşa, din senin. Am înţepenit amândouă. 😀


  518. 518

    Val_one: o să ţi se pară şocant, dar soră-mea are cam aceleaşi sentimente pentru pisici ca mine. 😀 Deh, am avut câini toată copilăria, am rămas defecte. 😀
    Iar prietena mea mai are, pe lângă băieţelul de 4 ani, un bebeluş în casă de 8 luni. O bebeluşă, de fapt. 😀 Nu ştiu cât ar încânta-o să aibă în grijă şi o pisică acum.


  519. 519
    Morringain:

    Pai tocmai de aia zic eu ca lego si playmobil sunt ultimele jucarii care trebuie luate. Ca si al meu are o gramada, dar i le arunc eu periodic. Unul din motivele pentru care ma uraste, normal 😀

    ete glob vorbitor, dar unul normal ce are? eventual carti in format audio, sa trezeasca interesul catre citit mai tarziu. dar na, eu sunt mereu cu propunerile utile. inclusiv cu hainele. Gigi a primit o camasa de la prietena mea japoneza, am ramas amandoi incantati. Eu ca n-a fost lego, Gigi n-am idee, dar bine ca i-a placut, o poarta mereu. Si culmea, nu o place pe prietena mea sau pe copiii ei.


  520. 520
    Edle:

    😆 Nora, daca pe el Lego-ul il face fericit, atunci e cadoul perfect. Si Robbie are elicoptere, avioane, masini de tot felul, camioane, barci cu motor etc. Crezi ca s-a saturat? 🙄


  521. 521

    Ah, Edle, acum am dat click pe playmobilul cu piraţi. Da, aia era, dar o variantă mai mică.
    Eu le urăsc din toţi rărunchii. Şi playmobilul, şi legourile. N-am răbdare, nu le văd, m-apucă toţi dracii. Soră-mea, în schimb, e maestră. Îl face de râs pe cumnatu-meu.

    Morringain: nu poţi schimba şcoala?


  522. 522
    Morringain:

    Nora, nu e problema de scoala doar, ci de tara. Parca se chinuie sa ii prosteasca.


  523. 523
    Edle:

    Morringain, lasa copchilu’ in pace, nu fi nebuna! Cum sa-i arunci jucariile? 😆

    Mie mi s-a parut interesant ca e vorbitor. Iar lui, si mai. Ce dracu’ sa faca un copil de 4 ani (ca atunci i l-am luat) cu un glob normal? 🙂


  524. 524

    Doamne, Morringain. Cum i le poţi arunca? 😆
    Globul trebuie să facă ceva. Să cânte, să behăie :P. Altfel, nu se uită la el. Poveştile îi plac, da. Dar să i le citească cineva. M-am gândit şi la un telescop… Asta pentru că înainte să ne-ntrebe de Egiptul Antic, a întrebat ce înseamnă „telescop” şi „telescopic”. Dar nu ştiu… O fi prea mic pentru el? O fi un cadou prea serios?


  525. 525
    Morringain:

    Tizo, daca i-ai vedea camera n-ai zice asa. Plus ca a devenit o adevarata obsesie sa tot cumpere. Dupa le uita pe jos si cere alta noua. De pe o zi pe alta 🙁 Si da, stie, ce lasa pe jos in afara de camera lui ajunge in aspirator. Si eu nu bag mana in gunoi sa i le scot 😀


  526. 526

    Iar cu poveştile, dacă nu îi e foarte somn, te-ntrerupe, te pune să-i explici lucruri…


  527. 527
    Edle:

    Ah, mie-mi placeee! Trebuie sa ma abtin sa nu il ajut, ca acum le poate face si singur. Plec din camera si il las sa termine in liniste, ca daca stau cu el ma apuc si eu de construit. 🙂


  528. 528
    Morringain:

    Eu cand eram mica ori il innebuneam pe tataia sa-mi citeasca povesti, ori puneam discurile cu povesti. Din astea pe caseta sau CD nu se mai gasesc?

    Si, da, avem niste reguli. Plus pe alea care s-au stricat, spart, etc, la ce sa le tin? Nu e de ajuns ca el pastreaza si sulurile de la hartia igienica? 😀


  529. 529
    Morringain:

    N-am putut suferi niciodata lego-urile, n-am idee de ce. Da-mi ceva folositor si ti-l asamblez (sa ma vedeti ca babele ce stau si migalesc la schimbat de harduri, memorie ram sau placi video :D). De astea nu m-am putut atinge niciodata 😀


  530. 530
    val:

    aoleu, Nora! credeam că-ţi dai seama că glumesc. 😆


  531. 531

    Morringain, da, nu se opresc niciodată. 😀 Din nu ştiu ce serie de jocuri, nu-i găsesc unul anume. El ştie că există pentru că îl vede pe cutiile celorlalte. Şi l-a pus pe cumnatu-meu să sune la fabrică să-ntrebe de ce nu e în magazine. E una chiar la Galaţi, pare-se. Nu ştiu ce i-au zis ăia, dar de câteva zile îi bate la cap „când mergem la Galaţi?”.

    Edle: uuuuf! Eu mă joc cu el, dar alt tip de jocuri: vânăm fantome, ne construim adăposturi, stăm în întuneric juma’ de oră analizând tot ce mişcă sau de-a exploratorii. Cărăm sub pătură provizii de apă şi biscuiţi pe furiş, să nu ne prindă soră-mea…


  532. 532

    Glumeai tu, Val :P. Dar mie mi-a trecut prin cap să-i iau lui David un câine. Am testat terenul cu soră-mea, am bătut apropouri şi a rezultat că e „ostil”. 😀


  533. 533
    Edle:

    Aaah, pai, esti foarte cool!


  534. 534
    Morringain:

    Nora, pai normal, ca cine trebuie sa plimbe catoiul de doua ori cel putin pe zi? si pe ploaie, frig, zapada. brrr.


  535. 535

    Morringain, nu sufăr să asamblez nimic. Nici măcar mobilă de la Ikea, care conform colacatarului are instrucţiuni „for dummies”. Eu mă simt uşor sub-dummies chiar şi când am o schemă în faţă. Trag aer adânc în piept, memorez vizual bucată cu bucată, element cu element, apoi încep să le asamblez cu inteligenţa unei moluşte una câte una. Nu mai multe odată!

    De altfel, am şi făcut un test de inteligenţă de-asta „spaţială”. Am avut nişte scoruri… 😆


  536. 536
    Edle:

    Inteleg ce spui, Morringain. Ai mei nu le strica, dar daca se aduna prea multe ii intreb de care s-au plictisit, ca sa le dam la alti copii. Cat despre lego, eu chiar incerc sa i le pastrez, dar i le strica asta mic. Sa vezi nervi! A construit saracul un avion de vreo 10 ori, il stia pe de rost de-acum.


  537. 537

    Needless to say, din toate matematicile, geometria mi-a plăcut cel mai puţin… Nu vedeam! Eram chioară! E ceva în neregulă în lobul ăla care coordonează chestiunile de soiul ăsta…


  538. 538

    Edle: cred că sunt tare simpatici. Cel mare nu face pe pedagogul cu cel mic? 😀


  539. 539
    Edle:

    Ah, la mobila Ikea sunt experta! Dormitoarele copiilor eu le-am asamblat! 😆


  540. 540

    Ştiu, Morringain, ştiu. Am încercat şi eu, na! 😛


  541. 541
    Edle:

    Ba da, ba da. Si pe profesorul. 🙂


  542. 542

    Mda, Edle, e clar. Eşti soră-mea! La drăcii de-astea îl lasă pe cumnatu-meu cu gura căscată. Şi când şi-au făcut apartamentul (l-au luat la roşu), ea a avut cele mai ingenioase idei. Acum, i l-a decorat pe-al vară-mii. Mişto şi inteligent, pentru că e un apartament micuţ. Şi nici bugetul n-a fost fabulos.
    L-au văzut câteva persoane şi i-au oferit să o ia decorator pentru casele lor. Contra cost. Toanta a refuzat. Că zice că e un hobby, că nu e profesionistă, că blabla. După mine, ar trebui să facă un curs. Chiar „vede” bine.


  543. 543
    Morringain:

    Eu n-am facut niciun test, habar n-am cat de buna sunt sau nu, dar imi place. Si geometria era preferata mea, ma durea capul de la analiza matematica (e drept ca nici n-am incercat sa citesc nimic, darmite sa mai si inteleg ceva din ea :D) algebra era asa si asa. Cu geometria ce ma mai salvam la teze (in afara de poezii :D)

    Si de obicei ma orientez bine si cand trebuie sa merg pe undeva. La restaurant am dat gres din cauza ca am zis eu ca e mai aproape de splai (nu m-am uitat deloc pe harta :D) si te-am sunat doar pentru ca intarziasem naibii si nu-mi permiteam sa descopar eu singura pe unde e 😀


  544. 544

    Morringain, ce face cu sulurile? 😆


  545. 545
    Morringain:

    Ah, Nora, eu regret ca n-am pus naibii mana mai bine pe matematica sa nu-mi fi fost frica sa dau la arhitectura. In orice casa intru sunt curioasa sa vad cum e de bine impartita si cat de functionala e. Si sa vezi ce nediplomatic bestelesc amaratul care a facut o casa mai putin bine decat ast face-o eu 😀


  546. 546

    Morringain: aţi ajuns repede oricum după ce m-ai sunat. Eraţi aproape.
    Eu trebuie să-mi iau repere, musai. Cel mai bine reţin scrisurile, evident. Pot să uit ditamai mastodontul de clădire, dacă n-are nimic special, dar să îmi rămână în cap literele de pe „atenţie, câine rău”. 😀


  547. 547
    Morringain:

    Le tine, ca daca are nevoie vreodata de ele. De cartonul ala dinauntru vorbesc. Tot timpul ma lovesc de ele 😀


  548. 548
    Morringain:

    Pai eram pe langa curtea veche si hanul lui manuc 🙂 problema era ca era tarziu si am intrat in panica. Nu-mi place neam sa intarzii.


  549. 549

    Morringain, eu mă felicit că n-am făcut nimic ingineresc. Aş fi ajuns să am coşmaruri noaptea.
    Produc efectul invers „doamne, cum a supravieţuit fata asta întreagă până acum?!”.
    Hai, să râdeţi şi voi de mine. Că alţii au râs destul.
    Înainte să am calculator sau acces la vreunul, acum un secol jumate, nu mai ştiu cum am aflat eu de „rami”. Şi mi s-a părut, din nu ştiu ce motiv, ceva fascinant. L-am întrebat pe un prieten unde se „ţin ramii”. Ăla mi-a spus că se ţin în nişte borcănele într-o soluţie salină specială. L-am crezut! 😥 😥 Ţine ăla minte şi acum. 😀


  550. 550

    Morringain, băiat strângător. 😀


  551. 551
    Morringain:

    Ete, nu rad, am mai auzit de glumite dintr-astea. Stati sa va zic una buna. Vine un tip nou la restaurant. Si una din fete decide sa ii joace o festa. Ii spune sa puna cuburile de gheata la frigider cu eticheta pentru a doua zi. Si boul s-a grabit sa o faca. A ras toata lumea de s-a spart! 😀


  552. 552
    Morringain:

    Nora, patologic. Strange tot. Inclusiv ambalaje de la inghetata. Sper sa nu ajunga ca mosuletul de la blocul nostru care strangea toate vechiturile, umpluse bietul apartament de cateva tone de deseuri 🙁

    Ceva in genul asta arata casa lui:


  553. 553

    😆
    Ia uite ce întreabă cineva „mai este consumabilă carnea de cal cu tetanos?” 🙄


  554. 554

    Mda, săracii. 🙁


  555. 555
    Morringain:

    Eu zic sa nu mai intrebe, sa o manance si gata. Stiu, sunt o scorpie 😀


  556. 556

    😆

    Doi sau două au căutat „cum să dai din cur?”! Asta mi se pare delirantă! 😆 😆


  557. 557

    Iar vreo cinci sunt interesaţi, în general, „despre pizde”. 😆
    O abordare exhaustivă, probabil. 😆


  558. 558
    Morringain:

    E reconfortant sa auzi lucruri din astea 😀


  559. 559

  560. 560

    Acum încep ca babele, dar să vedeţi cum se schimbă timpurile. 😀 Acum câteva zile, în metrou, o mămică se ruga la telefon de fiica ei să iasă în parculeţ! Aia nu voia, iar mama a ajuns s-o ameninţe în stilul „să dea dracu’ să ajung acasă şi să te găsesc la calculator!”. 🙄
    Când eram noi mici, se rugau părinţii să intrăm în casă…


  561. 561
    Morringain:

    A picat serverul?

    La noi se cam roaga Gigi sa iesim. Dar cum e mereu frig si nici copii nu-s, ajungem in parc ca sa ne intoarcem acasa. Desi are calculatorul lui, nu abuzeaza deloc de el. Daca sta doua ore pe saptamana e mare lucru.


  562. 562

    N-am observat. N-a fost de durată probabil.

    E bine atunci. Dacă nu l-a prins microbul.
    Mă duc şi eu la culcare. Noapte bună!


  563. 563
    Morringain:

    Noapte buna! 🙂


  564. 564
    andreea:

    asta mică a mea confecţionează albinuţe (albinoaie?) din cartonul de la mijlocul sulului de hîrtie igienică. îl vopseşte galben-negru, îi ataşează aripi şi antene din hîrtie şi ochi uriaşi din nasturi. iar uneori, în albină mai locuieşte cîte cineva. albina troiană…


  565. 565
    Edle:

    Al meu are o fascinatie pentru filme. La Hugo nu s-a dezlipit de mine doua ore. Bine, imagineaza-ti cum e sa vezi un film cu un copil de nici 6 ani. Mi-a pus 1000 de intrebari. 🙄 Zilele trecute ma uitam la Das weisse Band. Am zis ca n-o sa stea, film alb-negru, nimic palpitant pentru el. Dar de unde! Magnet. N-am avut incotro, a trebuit sa inchid.


  566. 566

    Andreea, albinoaie 😆
    Arici a mai făcut? 😀

    Edle, da, nu prea e indicat copiilor. 😀


  567. 567
    andreea:

    nu…
    acum ducem o luptă crîncenă cu televizorul. zbierete şi lacrimi de ambele părţi. l-aş arunca pe geam.


  568. 568

  569. 569
    Ana:

    Ieri am ascultat numai Dhafer Youssef. Dă-le-n mă-sa de telepatii!


  570. 570

    😆 😆
    La mine ajunse azi.


  571. 571

  572. 572

  573. 573
    Seva Tudose:

    Nora+Ana,

    daca toata ziua asculti un anume stil(Youssef) soft instrumental,mistic,ceresc interstelar…categoric suferiti groaznic de nostalgia primaverii,iesiti in parcuri cu biciclete,role,alergati si Nora,fotografiaza lalelele ziua nu noaptea,sa le vad in splendoarea lor si tu Ana catarate in copacii infloriti 😆


  574. 574
    Ana:

    Apăi, Seva, azi nu mă caţăr, da’ mă duc pe jos acasă; s-o mai ogoi durerea cu drumul.

    V-am pupat! 🙂


  575. 575
    Seva Tudose:

    Ana,

    uite,exact cand sunt mai obosita,suparata,m[ tratez cu o portie de ras ! Eu una ma simt minunat dupa…

    http://www.bing.com/videos/search?q=Just+for+the+laugh&mid=86F5A01AC2988A83E79986F5A01AC2988A83E799&view=detail&FORM=VIRE2


  576. 576

    Seva, le-am fotografiat şi eu când am trecut pe lângă ele. 😀
    Sâmbătă ies la pădure, abia aştept! M-a înnebunit oraşul! 😀


  577. 577
    andreea:

    Bucureştiul e un loc îngrozitor…


  578. 578
    Morringain:

    la noi e plin de narcise

    peste o luna o sa fie clopoteii


  579. 579
    Nastasia:

    Nu-mi vine să cred că pot să mă îmbăt -- la propriu -- cu aerul de aici. Am fost pe afară, în grajd, să mai cotrobăi după boarfe nedespachetate, să inspectez urzicile, că deocamdată altceva n-am comestibil prin ogradă, bujorii cresc, mugurii vişinilor dau să puşte, zmeura are frunzuliţe, au crescut nişte floricele galbene şi vin albine la ele. Nu ştiu când şi dacă o să mă dezmeticesc, încă pare ireal totul. Şi mulţimea aia de stele, noaptea. La Cluj n-am mai văzut stele din copilărie, acum aproape că le pot culege. Câteodată mă mai înţeapă dorul de oraş, de forfotă, de tramvai şi taxiuri.


  580. 580
    Seva Tudose:

    Gata,m-a dat gata,padurea pardosita de narcise,iar cea de brebenei albastrii sunt de vis ! D-abia astept sfarsitul asta de week-end cand indifferent ca va ninge,ploua,cald ori frig…ies afara la curatenie…

    gradina plange…am si acum frunzele uscate din toamna…gata cu puturosenia 😀

    si sa stiti ca am si urzici,am’furat’ dintr-un parc cu radacini…cand m-a vazut paznicul(ca era si un pavilion de pick-nick si bazin de innot,parc al unui club…

    s-a uitat la mine ca la alta aratarie…ca el le-a atins odata din greseala si nu uita niciodata ce tare l-au durut usturat pielea dupa…cand i-am spus ca sunt din Romania,mi-a raspuns :

    „no wonder…Dracula’s country,the blood suckers ! „


  581. 581
    Morringain:

    Seva, aia nu sunt brebenei 🙂

    astia sunt brebenei 🙂


  582. 582
    Seva Tudose:

    Morringain,

    sunt frumosi,astia seamana cu”Columbine” de aici aproape de florile de”shamrock” care amandoua au paleta in diferite culori,nu numai albastru ! Dar infloresc la sfarsitul lui mai,chiar inceput de iunie !

    eu am pus in gradina,numai”perenials” si „bulbs” care se ies in fiecare an si sunt plantate ca din aprilie si tarziu in octombrie cu tufanele…sa am flori in gradina !


  583. 583
    Morringain:

    Frumos, Seva 🙂

    Gradina mea e din pacate foarte mica si pietruita, am doar cateva coltisoare si tot asa am pus bulbi de zambile (acum in floare), bujori (florile mele preferate). In rest am verbene, hydrangea si trandafiri 🙂


  584. 584
    Seva Tudose:

    Morringain,

    am trandafiri agatatori,ca cei cuib nu imi traiesc,nu stiu de ce nu am noroc de ei ! Dar eu excelez in vara cu crini diferiti extrem de parfumati si gladiole,care sunt singurele care le tai si le aduc in casa !

    Bujorii nu ii tai,am roz si albi !

    iti doresc spor la gradinarit la prajituri si la tot ce vrei tu,eu ma scuz acum…plec !


  585. 585
    Morringain:

    Merci, Seva, o zi buna 🙂


  586. 586
    Costeluş:

    Floriin parcuri?


  587. 587

    Andreea, eu tot descopăr lucruri mişto în el, mici colţuri, detalii… 🙂

    Morringain, tu ai făcut fotografiile alea? Sunt superbe! Ce culori!
    Cred că nici eu nu ştiam sigur cum arată brebeneii. Nu ştiu de ce credeam că sunt galbeni. 🙄


  588. 588
    Costeluş:

    Morringain, tu ai si gradina acolo?


  589. 589

    Seva, azi am trecut ceva mai devreme, pe la 7 şi ceva, şi le-am fotografiat iar.

    lalele

    lalele

    Îmi place casa. Dar şi grădina, aşa sălbăticită cum e.


  590. 590
    Costeluş:

    Cine a pus lalelele a plecat de mult … Bine ca pot creste singure si n-au nevoie de ingrijiri speciale.


  591. 591
    Morringain:

    Nu, nu sunt facute de mine, sunt prea lenesa. Dar e o senzatie sa intri in padure si sa te trezesti in tot albastrul ala (poza a doua), ca ei cresc spontan, nu au nevoie de ingrijire speciala 😀

    Costelus, am si gradina si am si plot pentru legume. Maine mergem la plantat. Sa vedem cum ne-o ajunge timpul, ca avem multe de pus si vreau sa las pentru luna viitoare doar rosiile, ridichile negre si ardeii capia 😀


  592. 592
    Morringain:

    Nora, brebenii aia albastri sunt gasiti doar in Asia. La noi cred ca sunt galbeni si mov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *