6 Motive pentru care voi vota împotriva revizuirii Constituţiei

Nici dacă aş fi avut de gând să scornesc argumente mai solide, nu aş fi reuşit. Antonescu şi echipa fac o treabă minunată singuri, imaginaţia mea stă umilită, la colţ, cu genunchii pe buletinele de vot. Aşadar, pe repede înainte:

1. Cea mai periculoasă aberaţie mi se pare articolul care prevede că „orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise primită din partea acesteia”. Subordonarea justiţiei, amestecul legislativului în juridic, dar şi punerea oricărui cetăţean la cheremul comisiilor parlamentare. Nu, mulţumesc.

2. Preşedintele, în noua variantă, are rol pur decorativ. Să zicem că nu asta în sine e revoltător, ci faptul că nu se trece direct la statutul de republică parlamentară. Măcar să ştim clar în ce luntre stăm, să nu ne mai lăbărţăm în două. De ce mai alegem un preşedinte dacă îi luăm prerogative importante? De ce să nu-l numească Parlamentul şi să ne scutim de un efort?

3. Articolul: „Statul român respectă credinţa poporului român eminamente religios şi recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti”. Nu cred că în constituţia unui stat laic are ce căuta un astfel de articol. Da, sună a poezie, are o aparenţă inocentă, unii pot spune „ce mare lucru?”, dar e uşor pervertibil în instrumentul cu care BOR va strânge şi mai tare mâna statului în uşă pentru a justifica legitimitatea pretenţiilor sale, tăind totodată aripile celor care mai speră într-o normalizare a relaţiei între cele două. De ce nu se stipulează că Statul român îi respectă pe oamenii de ştiinţă şi că le recunoaşte meritele? Pe Racoviţă? Pe cei care au murit în închisorile comuniste? Pe Regele Carol? Pe Ecaterina Teodoroiu şi pe Moş Ion Roată? De ce numai cultele?

4. Eliminarea condamnării discriminării pe baza orientării sexuale din rândul celorlalte discriminări, ca şi cum aceasta nu ar fi la fel de condamnabilă ca cea pe bază de sex, rasă, religie etc. Asta după ce au renunţat, trecând printr-un şir de răzgândeli cărora le-am pierdut numărul, la cel cu „familia formată din bărbat şi femeie”.

5. Bălmăjeala referitoare la referendumuri. Cum, cine şi privind ce fel de chestiuni pot fi ele convocate. Aici avem câteva subpuncte:
– pragul scăzut la 30 la sută (modificare operată şi prin legea referendumului).
– aritmetica defectuoasă a numărului necesar de semnături. Mai întâi, spun că e nevoie de 250 000 de semnături. Apoi, vin cu precizarea că semnăturile trebuie să provină de la cetăţeni din cel puţin jumătate din numărul judeţelor plus municipiul Bucureşti şi că din fiecare judeţ trebuie să fie minim 20 000 de semnături. Aşa vedem că cele 250 000 de semnături se transformă în 21X20000=420000.
– „poporul” poate cere referendum, după ce strânge numărul de semnături, dar nu pe chestiuni privitoare la Constituţie.
– chiar dacă referendumul este organizat, mai e un hop: se întoarce la mâna Parlamentului care decide dacă va fi şi pus în aplicare. Cu alte cuvinte, strângem semnături şi votăm degeaba, doar ca să mai ieşim şi noi din casă, la plimbare la secţia de votare.

6. Doar Parlamentul poate cere urmărirea penală a unui ministru actual şi tot doar Parlamentul poate decide suspendarea unui ministru urmărit penal. Se va întâmpla asta vreodată?

Posibil să mai fi uitat din ele, posibil să nici nu fi auzit de toate amendamentele, exclud orice pretenţie de exhaustivitate. Încerc să procesez tăvălugul ăsta de informaţii, dar comisia condusă de Antonescu scoate amendamente pe bandă rulantă, mai repede decât apuc eu să citesc, dar să mai şi diger. Mă cam înec în ele. Dacă voi ştiţi noutăţi, ziceţi. Oricum, abia luni, când se va fi scurs răgazul cerut azi de Hăineală, vom şti cum se vor mai fi jucat membrii comisiei în domeniul justiţiei. E interesant de urmărit şi ce se va mai întâmpla cu prerogativele CCR.

Una peste alta, din ce s-a văzut până acum, constituţia antonesciană îmi pare cea mai puţin liberală şi mai incoerentă constituţie. Probabil, dacă este votată şi validată la referendum, voi ajunge să o regret pe cea actuală. Deocamdată, ce se întâmplă acum seamănă cu încercările haotice ale unei cete bezmetice, lipsite de viziune, pentru a găsi un leac privind o rană veche: recte, cele de anul trecut din vară. Oamenii ăştia se poartă de parcă Băsescu va fi preşedinte o veşnicie, de parcă majoritatea pe care o au acum e bătută în piroane până la viitoarea glaciaţiune. Este o constituţie cu ţintă clară, punctuală şi vremelnică, „constituanţii” uitându-se la bătăliile pierdute şi proiectându-le fals în viitor, ignorând o lecţie simplă: aici, duşmanul de ieri poate fi prietenul de mâine. Iar Antonescu tot renunţă la bucăţi din tortul la care tânjeşte de atâţia ani, ghidându-se după principiul „mai bine ceva, decât nimic”. Şi se mulţumeşte să stea la colţul mesei, pe un scăunel, şi să mănânce cu tacâmuri de plastic în timp ce argintăria e la alţii.

PS: nu mai ştiu cum a rămas cu articolele privitoare la dreptul de proprietate şi la sistemul de expropriere atunci când proprietatea e una „de interes naţional, strategic”

780 comentarii la “6 Motive pentru care voi vota împotriva revizuirii Constituţiei


  1. 1

    1Q, să zici dacă vrei să divorţez temporar de nume. 😀


  2. 2
    Costeluş:

    Nu cred ca mai are importanta ce voteaza sau ce cred romanii. De ce credeti ca a mers Ponta in Germania? La cersit, dupa ce FMI nu mai da nimic. Iar in Germania a aflat ca are de dat bani, nu de luat.


  3. 3
    Nora&1Q:

    Săr`na! Nu zic nimic. Oricum mie-mi place orice-ai face.. Cu plecăciune dom Raj! să tră, dom Mişu! am onoarea, dom Costel! Fetele, dans! alexa, tu stai jos! Scorpie..

    Privitor la Constituţie nici nu ştiu ce să zic: „amendamentul” de la punctul 3 va pune musca pe bomboana de pe colivă. E politica paşilor mărunţi, a metaforei, o întoarcere în timp pt a bătători aceeaşi cale întru veşnicia istoriei religioase. E vremea învierii morţilor şi uciderii viilor. Biserica va deveni baza fundamentaliştilor creştini, cu tentă evidentă de preluare a puterii. De jure. De facto e deja..

    Nu mi-e scârbă, da` o lehamite tot mă încearcă. Normal că-s contra!


  4. 4
    Raj:

    Dra Nora are 6 motive de impotriveala. Raj are 7 motive sa tzopaie de bucurie ca poa so pupe pe Dra Nora la orice ora din zi, esclus noaptea. Cine mai e ca mine. Aste 30 de zile lucratoare in cacat si tomberoane vor trece ca o secunda……….. Dra Nora, mati intrebat cum se simte fetita vecinului. E bine, are dese caderi de calciu. de la varsta de 11 ani. In rest, Sabina e o fata vioaie. Asa o cheama, ca pe fetita Dnei Andreea. Parintii ei sunt profesori si refuza orice legatura cu lumea. Pentru toti trec drept niste ciudatei, mai putin pentru mine si Vali care acceptam oamenii asa cum sunt, atata timp cat nu ne fura, nu fac scandal. De fapt, in prima faza a acceptat-o pe Vali care nu-si cunoaste vecinii, n-o intereseaza nica. Adica buna ziua- buna ziua si atat. Pe mine m-au (pardon, mau !) accceptat ca fiind rajconsortziu carevasazica.


  5. 5
    Raj:

    Sa tra don 1Q ! Va salut in genuki. Costy, ai belit pula ! Considerati ca am scris pula la „Loc pentru ai de vorbesc urat””


  6. 6
    Nora&1Q:

    Am tăcut. Pt că mi-ai zis tâmpit, nu vei mai vedea niciun mail. Şi-ţi făcusem cea mai frumoasă declaraţie de dragoste. Odioaso! Ti odio 3 veşnicii şi jumătate d`ici încolo..


  7. 7

    1Q: 🙂 Pfiu, eu am zis să te avertizez.

    Raj: 😆 😆 😆

    Mă bucur că e bine fetiţa. Dar ce-nseamnă că refuză orice legătură cu lumea? E posibil aşa ceva?


  8. 8
    Nora&1Q:

    E alegerea dvs să fim la acelaşi nivel, dom Raj. Observaţi aluzia fină. D`aia nu-mi fac iluzii, nu că nu-mi plac iluzioniştii, ci ca să nu risc vreo deziluzie ..


  9. 9
    alexa:

    n-am nevoie de nicio declarație.


  10. 10

    Alexa, bine că venişi. Că voiam să ştiu dacă şi cum vei vota la referendum. 😀


  11. 11
    Nora&1Q:

    Aici îmi permit să vb urât, chiar dacă nu mă pricep să descriu excrescenţa anatomică bărbătească, să evit cuvântul pu.. ţin mai era şi-mi ieşea. Cuvântul, nuuu.. alexa nu mai beli fasolea ca o greblă-n mijlocul curţii.


  12. 12
    Nora&1Q:

    Bine, alexa, bine. Nu eşti nevoiaşă..


  13. 13
    Nora&1Q:

    Plânge, Nora, las-o să se potolească. Am dat-o cu capu` de şifonier. Din greşeală..


  14. 14

    O las, o las.
    O vrea batistă? Compresă? Nectarine?


  15. 15
    Nora&1Q:

    Va vota pentru, doar să-mi facă mie în ciudă..


  16. 16
    Nora&1Q:

    Are mâneci lungi să-i ascundă venele taiate prea scurt..


  17. 17

    Pricep. Le poartă cum pun unii pălărie ca să ascundă o coafură dezastruoasă.
    E frumoasă oricum…


  18. 18
    Nora&1Q:

    Comprese cu apă rece pune pe piept să i se dezumfle umflăturile. 2 bubulici, mici..
    Dă mie nectarinele!


  19. 19
    Nora&1Q:

    E, dă-o-n pisici..


  20. 20
    Nora&1Q:

    2 mari şi 2 mici..


  21. 21
    Raj:

    Dle 1Q, nu suntem la acelasi nivel. Io sunt in genuchi doar cand va salutez, in rest is pe piedestal, pe soclu, in copac daca doriti. Io va salut in pozitie de posternare pentru ca va pretuiesc. Eu is un tip de valoare la randul meu. Sa se stie… ………………. Dra Nora: sarut mana, ochii, pleoapele, pingelele ! Cum sa va zic eu cu vecinii? Nu stiu ce probleme, ce deziluzii au avut in trecut. Refuza celularele, teveul,autoturismul. Sunt adoratori de muzica,,, clasica, literatura buna. Sabina e o fetita vioaie dar lunar are niste probleme. I sa intamplat si fetitei mele la ciclu dar o singura data. Adriana trebuie sa ma previna din timp ca sa stiu cum so alimentez. Sabina nu asimileaza calciul, in rest e bine mersi. Si ea refuza tv-ul, celularele. Adriana a incercat in fel si chip so schimbe dar Sabina stramba din nas, nu vrea tv si nici celular caci a incercat Adri sai ofere un tel. Pe noi neau acceptat penca au simtit ca nui judecam. Asa cred. Mai am 29 de zile pupatoare sa va tzuc cand vor muskii mei. Tre sa vaz ce permisiune am dela Dna Ana………. Costele, invata de la mine: Dra Nora mi-a cerut sa nu-i mai pomenesc numele Drei V—l O..ne. Mam conformat imediat. Dealminterea chiar si ieri voisem sa ma retrag numa sa nul supar pe Dl Mihaita. Daia in particuler ma agreeaza oameni de genul vecinilor. Nu comentez, nu ma intereseaza nica, daca omu vrea sa stea in cap, e bine. Daca vrea sa stea in pula, iar e bine. Daca vrea sa intoarca cacatu cu lopata, cinste lui… Totusi , D/a/nn/i, Dra Nora…


  22. 22
    Raj:

    Ce batista, ce nectarine, ce comprese, Dra Nora ? Stiu io cei trebe…


  23. 23
    Nora&1Q:

    Nu suntem, dom Raj. Io-s olamicu.
    Să tră! De pe vârfuri vă salutez..


  24. 24
    alexa:

    tu așa vorbești de sânii mei?


  25. 25

  26. 26
    Raj:

    Dle 1Q: alea 2 mari si doua mici is randunici, nu mai stiu io ce. Mai documentativa, mai cititi, mai lecturati, mai gugaliti ! Incultura crasa… Cost, hai la masa ! Futemash in somonu si mujdeiu dv. !


  27. 27
    Nora&1Q:

    Care sâni?


  28. 28
    Nora&1Q:

    Nu puteam să zic dă-o-n răsturnici..


  29. 29
    alexa:

    chiar! care?!


  30. 30
    Nora&1Q:

    doo mari şi doi mici. A, şi-o bere. Rece..


  31. 31
    Raj:

    Mie-mi plac sanii nici prea mari, nici prea mici. Imi plac aceia ca ai…… si ai……… si ai…………..si ai………… Numi plac sanii lui………..si ai…………….. Imi plac sanii lu 1Q si Alexei. Esclus silicoanele !!!!!!!!!!!!!!!!


  32. 32
    Raj:

    Cum care ? ai alexei. Alexa , de ce nu interactionezi cu mine ? Iti pute, ai ?


  33. 33
    Nastasia:

    Fost-ai olamicu când ai fost. Acu’ ai crescut şi te-ai încâinit.


  34. 34
    Nora&1Q:

    Sâni trăieşti! sâni videm cu bini..


  35. 35
    Nora&1Q:

    Săr`na, d-na Nasta! mereu am fo câine, da` mai jigodit, aşa..
    O potaie fără stăpân..


  36. 36
    Raj:

    Dom Miai, aideti peicea. Daca veniti, imi iau angajamentul sa mai scriu cuvinte care incep cu p si se termina cu a. Nici pruna nu mai scriu, nici lapte covalact penca incepe cu c si se termina cu t. Ca la cacat… Dna Andreea pot sa va pup pe nasuc ? Miemi place de Costel. E amuzant. Nush de ce nul vrea Dra Nora. Poate din cauza mujdeiului…


  37. 37
    andreea:

    uau!
    discutaţi despre constituţie? 🙄


  38. 38
    Raj:

    Sa incainit. Bine ca nu sa cacat…


  39. 39
    Raj:

    Despre constitutie, ca doar nu despre cacat… Sarumana !


  40. 40
    Nora&1Q:

    Se zice că sânul care iese din mânuri e risipă.

    Nu-mi fac griji. Am palmele mai mari decât capul..


  41. 41
    Raj:

    Corect e „valeu !”, nu „uau !”. Bucurestenii astia…


  42. 42
    Raj:

    Pula mai mare ca capu…


  43. 43
    Raj:

    Faceti un sondaj Dra Nora. Daca juma +1 sa saturat de expresiile mele, voi inceta. Totul are o limita…


  44. 44
    andreea:

    păi da. văd că vreţi să revizuiţi constituţia Alexei…
    eu nu vreau să se revizuiască. poate doar să se schimbe, pe ici, pe colo…


  45. 45
    Raj:

    Simt nevoia sa va pup pe frunte Dna Nasta…


  46. 46
    Nora&1Q:

    Problema e că am capul mic.
    alexa, dacă mai zici vreodată că-s tâmpit .. am să, am să..

    mnnnn, am să recunosc, aşa, să te oftici..


  47. 47
    Raj:

    si anume in punctele esentiale. La mine punctu esential e … Mai bine tac


  48. 48
    Raj:

    Dna Andreea: pot sa pun o intrebare strict legata de constitutie ? Va rog…


  49. 49
    Nora&1Q:

    Vorbim despre arhitectura Constituţiei? Sau ce şezătoare e asta..


  50. 50
    Raj:

    Dna Andreea…


  51. 51
    Nora&1Q:

    Io pun punctul pe G-ul alexei. Nu mă pricep la politică..


  52. 52
    Raj:

    Eu totusi pun intrebarea. Daca scap constitutia in cacat, ce se intampla ? Am zis doar ca intrebarea e strict legata de constitutie…


  53. 53
    Nora&1Q:

    Constituţia nu e nume de ţigancă?


  54. 54
    Raj:

    Pct G e la pasarica. Nu stiu daca-i bine Dle 1Q. Treaba dv., nu ma bag, nu stiu. Nam mancat usturoi , nici gura nu-mi miroase… Lu Costi, da !


  55. 55
    andreea:

    Alexa, unde eşti? ce ştii despre pupatul obsesiv-compulsiv? simptomatologie, diagnostic, tratament, te rog.

    în mod normal, constituţia scăpată în c…t, ca şi orice altceva sau oricine altcineva aflat în această deosebită situaţie, a scăpat de toate necazurile şi frămîntările. adică, e liniştită de acum, ce să mai…


  56. 56
    Nora&1Q:

    Păi I-ul e mai mult lung decât lat şi prea stă ţeapăn. Îmi place litera G. E mai gonstituţională..


  57. 57
    Raj:

    Da`ce, Alexa e doctora de cap ? D`aia sunt io linistit, cand eram mic am cazut in veceu, la bunici…


  58. 58
    andreea:

    pînă şi Danny a păţit ceva. e în spam şi vorbeşte folosind doar consoane şi cifre.
    e cineva sănătos, totuşi?


  59. 59
    Nora&1Q:

    Să se schimbe numele, prima dată. Constituţie e prea lung şi te duce cu gândul că poate fi încalcată în literă, recte C şi spirit, recte rect..


  60. 60
    andreea:

    să-i spunem Tuţi?

    alintat, Tootsie…


  61. 61
    Raj:

    La pct. 2 , chioar asa: ca la nemti, evrei, italieni. Presedintele sa fie numit de parlament si gata. Bag pula in ea urna…


  62. 62
    Nora&1Q:

    Spaima ..din Roraima.


  63. 63
    Raj:

    Mai bine consti, nu tuti. De la constipatie…


  64. 64
    Nora&1Q:

    Ha! Dom Raj va rămâne fără puţă, ăăă, hă, hă. Urna-i strâmtă..


  65. 65
    Nora&1Q:

    Poluţie. De la revoluţie. Are terminaţia nostalgicilor..


  66. 66
    Raj:

    Unde scrie Da.nn.y.? Vreaui sal consolez… Poate-l iarta Dra Nora…


  67. 67
    Nora&1Q:

    alexa preşedinte! free Danuţ!


  68. 68
    Nora&1Q:

    Aici se face politică. Ce m-oi băga, nu ştiu..


  69. 69
    Raj:

    Lasa cai stramta dar pot sa ma bolnavesc de toate cele. Imi trag prezervativul…


  70. 70
    Seva Tudose:

    Nora,

    1- De ce as avea obligatia sa ma prezint in fata comisiei parlamentare ca persoana fizica,de ce ,care-ar fi motivul ? Daca am facut ceva rau exista justitia !

    2-Acum va fi Republica parlamentara,nu constitutional ? Adica Parlamentul va interpreta Constitutia dupa bunul ei plac ?

    3-Iar in constitutia unui stat se poate adauga(cazul SUA- In God We Trust) dar nicidecum in BOR ?! Ori BGC…BRC..
    biserici de diferite denominatii !

    4-Au eliminate condamnarea discriminarii pe baza orientarii sexuale ? Uite si aici liberalii,democratii,Obama au facut la fel !

    5-Referendumuri ? de ce dracucului atunci se aduna semnaturi/voturi ca Parlamentul sa innabuse sa respinga cererile populatiei ?! cacat !

    6-Si doar Parlamentul poate cere urmarirea penala al unui ministru,sa decida daca va fi suspendat ? Dar cazul Nastase(premier)…cazul Becali(parlamentar) si atator ministrii,nu au fost suspendati prin justitia corupta ? Cu parlamentarii cei vechi dar in blana de lup naparlit,Parlamentul va fi in forta ? Miram-as ! Unde este Curtea constitutionala ?? Acea balanta legata la orchi…

    Stiti si aici multi senatori au fost trantiti,s-a mers pana si la suspendarea lui Clinton(cazul Monica,Paula..)
    si ce s-a facut ? Aranjamente….nada…zip


  71. 71
    Nora&1Q:

    Germănica dacă ne-ar vrea ca anexă.. ce bine ar fi!
    Să desfiinţeze Parlament, Preşedinţie, BOR..


  72. 72
    Seva Tudose:

    vorba lui Cristoiu …cu aceasta constitutie se ajunge ca…inainte de socialism,ca intai fuseram Republica Populara Romana,ca apoi Republica Socialista Romania… 😉

    di,di,di Murgule,diiiiii 😀 pan’la ei nu vei muri…


  73. 73
    Seva Tudose:

    1Q

    au vrut ei nemtii,dar ei vrura doar petrolul nostru,si uite d-aia dupa razboi ramasera nemti,svabi…dar s-au repatriat dupa caderea zidului Berlin…

    si ungurii ar vrea ei sa murim pulii de suflet…eu as instaura in Romania LEGEA MARSHAL,as adduce un japonez sa conduca tara,si sa desfinteze pana la ultimul dac,din Senat,Parlament…asa ptr vreo 10/15 ani…sa se puna tara pe picioare :mrgreen:


  74. 74
    alexa:

    am avut o pană de curent care a durat o veșnicie 🙄


  75. 75
    Raj:

    Ca tara sa se puna pe picioare, trebuie cetateni ca mine, Dna Seva. Ma duc in gradina sa mananc visine si capsuni..


  76. 76
    alexa:

    Nora, nu mă interesează politica deloc. am alte preocupări de ceva timp, care mă au pe mine ca punct central.


  77. 77
    alexa:

    Andreea, ți-ai găsit pe cine să întrebi de pupături.
    hm, cred că oamenii subjugați au astfel de porniri. doritori patologici de dragoste și atenție.


  78. 78
    Seva Tudose:

    Raj

    si eu fusei in gradina,eu am un prun,anul asta pe rod,dar a plouat mereu si au cam cazut,am struguri si zmeura,un mar…am rarit mararul ca am pus seminte in prostie,prea indesat…

    spalat si in pungulite mici,am pus la congelator ptr. la toamna/iarna la ciorbe si mancaruri…cirese, capsuni cumpar 😀


  79. 79
    Seva Tudose:

    Alexa#76

    daca „de ceva timp ai alte preocupari” inainte de acestea,cu ce te-ai indeletnicit 🙄 daca”politica nu te preocupa deloc”

    decat sa tooooot te ceeeeerci cu 1Q ?


  80. 80
    alexa:

    Seva, să nu te superi, dar nu-mi place deloc să vorbesc despre viața mea.


  81. 81
    Seva Tudose:

    Alexa#77

    nici pupaturi nu te atrag,atunci ce 🙄


  82. 82
    Costeluş:

    N-am belit eu pula inca, da’ umbla Ileana c-o falca-n cer si cu una-n pamint. Si cu foarfeca-n mina!


  83. 83
    alexa:

    nu o să răspund la asta, că sperii lumea și mai tare 😀


  84. 84
    Seva Tudose:

    Alexa,

    oricat de modesta ai fi,ar trebui sa fi mai deschisa la suflet,acumulezi adrenalina prea multa…si asta se vede de la o posta ! Si observ ca iti place rutina…mai schimb-o,de dragul nostru…fi macar ptr. o zi, mai fericita !

    multe nu iti plac,ce iti place ? Poti sa vorbesti cum ca, iti plac fragii,doar nu este un secret de stat,sa nu vorbesti despre fragii din viata ta Alexa 😆


  85. 85
    Seva Tudose:

    Alexa,

    daca pupaturi nu,atunci cred ca iti place….suferinta trupeasca,te atrage ca un magnet,parca te vad cu un bici in mana,si partenerul tau legat de mani,de pat,rascracarat,tintuit locului…si tu…

    plici,pleosc…plici,pleosc 😆 esti metalista ?

    :


  86. 86
    alexa:

    😆 😆 😆
    nu, Seva
    nu am astfel de fetișuri
    ba dimpotrivă
    uite, azi sunt fericită că mi-am cumpărat o pereche de sandale scumpe


  87. 87
    Seva Tudose:

    Alexa 😆

    ma bucur cand te vad glumind,si razand cu gura pana la urechi ! Asa fac si eu,cand sunt fericita, imi fac cadouri singura !

    sotul stie asta de ani de zile,ca s-a saturat sa se duca sa le returneze la magazine,ca nu mi-au placut !

    acum,din nefericire trebuie sa plec…pa !


  88. 88
    Raj:

    Esti o scumpica Alexa. Parca si un pic ciudatica. Poate mi se pare. Si eu cumpar pantofi cu duiumul. Ultima achizitie e o pereche de culoarea coniacului cumva. Cred ca e o boala asta cu pantofii, cred ca intr-o viata anterioara am fost sarac si descult… Si noi am pus pentru iarna, Dna Seva. Marar, leustean.


  89. 89
    alexa:

    pa, Seva


  90. 90
    Raj:

    Costele, Ileana vrea sa-ti taie puta cu foarfeca ?


  91. 91
    Raj:

    Iar tre s-o pup pe Dra Nora. Ce misto ca pot s-o pup cand vreu io !


  92. 92
    alexa:

    cum altfel să fiu Raj, dacă mă dă 1Q cu capul de șifonier?


  93. 93
    alexa:

    l-am supărat azi cu ceva ce i-am trimis 😆


  94. 94
    Costeluş:

    Nu stiu, ce-am stat sa ma prinda? Era si nervoasa tare, cica n-a mai incaput dimineata in nu-s ce rochie.


  95. 95
    Raj:

    Deh Costele, Dra Nora nui grasa dar fermoalu e problema. Nevastamea ma pune tat timpu sai trag fermoalu la spate. Nu poate sa sil incheie. Nici pe ala dela gura………… Lasa Dra Alexa ca vorbesc io cu el. Dle 1Q, mai usor cu datu capului Drei Alexa de sifoner !


  96. 96
    Raj:

    Ca adusei vorba de pantofi, parca va zisei anu trecut de fetita de la benzinarie, cu tenesi uzi in picioare, prin luna februarie. Era zloata afara. I-am zis lu ploada mea cum o duc unii copii. A strans repejor multa incaltaminte, cizmulite mai ales si i le-a dat. Se imbatase iar tac-su si i-a alungat iar pe toti de acasa. I-a luat fi-mea si multe bunatati de la benzinarie. Am o fata tare inimoasa dar si capoasa. Cine o lua=o de nevasta , o s-o imbulineze. Eu o sa-i zic: bai ginerica ai incurcat-o !


  97. 97
    Raj:

    Creca Dna Seva doarme rascacarata…


  98. 98
    Raj:

    Si Dna Ana doarme. Zambeste in somn. Creca viseaza… Ce treaba am eu cu ce viseaza dna Ana !


  99. 99
    Raj:

    Dna Nasta viseaza zugravi si instalatori… Io visez rahat. Munti de rahat…


  100. 100

    Raj, te rog să nu-i mai dai apă la moară mormanului gelatinos-vâscos numit Costeluş. Lasă-l să mă pomenească singur până i-o veni rău.


  101. 101

    Ah, că uitasem.
    Danny transmite tuturor că e bine şi sănătos. Nu mai ţine minte când scria cifre amestecate cu litere. De asemenea, doreşte să vă aducă la cunoştinţă faptul că şi-a luat placă video nouă. 🙄


  102. 102
    Nastasia:

    Da, visez că împuşc zugravi şi instalatori şi după aia îi îngrop sub munţi de rahat.


  103. 103
    Raj:

    Va rog sa-i ingropati la dv. in gradina. Pana aici !………… Pupu de seara, Dra Nora !


  104. 104

    Aoleu, Nastasia. Ce-ai păţitără?


  105. 105
    Nastasia:

    Mai nimic, da’ mi-a ajuns. Veşnic mai trebuie ceva, mai trebuie material, dibluri, ţeavă, veşnic cineva mişună pe aici şi-mi subţiază contul şi aşa devastat. Şi s-au mai adunat şi altele. Îs mânioasă acum pe toată lumea şi pe univers şi pe mine însămi, trăzni-m-ar de bleagă şi tolomacă de mi se suie toată lumea în cap. Ori mă pustnicesc de să nu mai văd faţă de om, ori mă fac curvă şi scandalagioaică de o să mă vedeţi la ora cinci la ştiri. Mă mai gândesc.


  106. 106

    Seva,

    Da, dacă o comisie parlamentară decide să te cheme, eşti obligată să te prezinţi. Tu, persoană fizică, sau tu, procuror, sau tu, oricine ai fi. Deocamdată nu au stabilit şi ce sancţiuni suporţi dacă refuzi s-o faci.

    La faza cu discriminarea pe baza orientării sexuale, cred că nu m-ai înţeles. Eu aş vrea să fie interzisă prin Constituţie, deci, aş fi vrut un amendament care să o condamne. Săptămâna trecută, articolul 4, alineatul 2 suna aşa: „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. Orice discriminare bazată pe sex, culoare, origine etnică sau socială, trăsătură genetică, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală este interzisă”. Ieri însă au revenit asupra lui, că cică votul fusese doar „de principiu” şi s-a repetat votul, iar forma adoptată a fost: „”România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială”. Adică fix articolul de acum. Eu v-am spus că se sucesc des.

    Referitor la Năstase, el nu mai era prim-ministru când a fost condamnat. Deci, nu ar fi intrat sub incidenţa unei astfel de prevederi. Pe viitor, pentru indivizi ca Fenechiu, de pildă, urmărit penal în prezent, va fi nevoie de aprobarea Parlamentului pentru declanşarea urmăririi penale.

    Amendamentul cu recunoaşterea şi respectul nu se referă doar la BOR, ci şi la celelalte culte şi biserici recunoscute. Să fim corecţi. 😀 Acum, că BOR ia cea mai groasă felie din „respect” e altă treabă. 😀 În ceea ce mă priveşte, nici precizarea „in God we trust” nu are ce căuta într-un document. Cu ce e asta relevant pentru funcţionarea unui stat? Nu ştiam că există precizarea asta în Constituţia americană, ci doar pe dolari. Ceea ce mi se pare de o ironie fantastică.


  107. 107
    Costeluş:

    Nora, te rog opreste-te! Ai mers prea departe.

    Daca nu ma suporti, plec singur. Daca am gresit cu ceva si m-as putea schimba, ai putea sa-mi spui clar ce si cum. Nu pot sa vin aici si sa te ignor; am ignorat pe altii in trecut, dar chiar nu pot sa fac asta in cazul tau.


  108. 108

    Nastasia, măcar două zile pe săptămână să fii curvă şi scandalagioaică. 😀 Curvă cu intermitenţe. 😆

    Serios acum, parcă aveai un meşter-munte de onestitate. Ce-a păţit?


  109. 109
    Costeluş:

    Nastasie, uneori e mai avantajos sa te intelegi pe lucrare, cu totul. N-are decit sa socoteasca el cite dibluri ii trebuie la inceput! Da’ monoparentalu’ nu se baga la reparatii?


  110. 110
    Nastasia:

    Nimic n-a păţit, ăla şi-a terminat treaba. Dar au mai fost alte chestii de rezolvat şi s-a tot lungit, ba intrarea la pod, ba monoparentalul a vrut o terasă şi un gard, şi ba plouă, ba tâmplarul n-a calculat bine câte şipci trebuie, ba nu ajunge vopseaua, din astea. Mi-am pierdut răbdarea şi toate-s pe capul meu, mă enervează săracu’ tata şi am remuşcări că mă enervează, muulte adunate peste nişte decizii proaste pe care le-am luat cândva, căcaturi. O să mă potolesc eu, da’ acuma-mi fierbe capu’.


  111. 111

    Of. 🙁
    Te cred, iar vremea asta nu ţine deloc cu operaţiuni de-astea complicate.


  112. 112
    Costeluş:

    Nora, poate merit si eu un raspuns …


  113. 113

    Nu, Costeluş, nu meriţi nimic.
    Ţi-am spus să mă laşi în pace de nenumărate ori pentru ca mai acum câteva ore să-mi spui că sunt nervoasă că nu mă cuprinde rochia. Iarăşi, aceeaşi modalitate a ta, acelaşi comportament pe care l-am văzut manifestându-se de zeci de ori, de a reacţiona hlizindu-te la o cerere cât se poate de serioasă. Pricep că ai o neputinţă organică. Nu te poţi abţine de la remarci nesimţite şi hărţuire. Ei, insistenţa ta bolnavă te face nesuferit. Insuportabil. N-aş avea nimic cu tine, dacă ţi-ai vedea de treabă. Dar nu poţi, nu? Te roade, te mănâncă.

    Şi da, chiar semeni unui violator. Nu respecţi un principiu de bază, elementar. Nu respecţi dorinţa celuilalt. Pentru joc, glumă etc, e nevoie de doi! DOI! Nu e de ajuns că-ţi place ţie, trebuie să-mi mai placă şi mie. Tu ignori asta cu o voioşie absolut retardată.


  114. 114
    andreea:

    dar dacă e îndrăgostit?
    îndrăgostiţii se comportă uneori absolut aiurea. am studiat eu problema…


  115. 115

  116. 116
    Costeluş:

    Nu te-am facut sa rizi niciodata?

    Mai, daca vrei plec si gata.


  117. 117

    Asta nu e îndrăgosteală, e strangulare. Nu am aer, mă sufooooooc!
    Şi după ce-şi înfige degetele în gâtul meu, mă întreabă cu faţa aia de câine plouat: „Da’ de ce nu vrei să te joci cu mine?! Eu vreau să mă joc cu tine!”. Eu zic „marş!”, el iar, şi dă-i, şi strânge-mă de gât, şi din nou „Hai, mă, chiar nu pricepi cât de mult te plac? Nu vezi?”.
    Bleah! Ptiu! Ferească-mă!


  118. 118
    Costeluş:

    Tu interpretezi cum vrei. Pe cit pariu ca daca-ti batea altcineva vreun apropo ca nu mai intri in rochie, ai fi ris? (ca veni vorba, era o gluma nevinovata, si stiam ca arati foarte bine ca sa nu fii afectata in nici un fel de remarci de astea). Ce-nseamna sa-mi vad de treaba? Sa te ignor? Am zis ca nu pot.

    Incerc doar sa ma joc, cum pot si eu.


  119. 119
    Edle:

    Costelus, opsedatule! 🙂


  120. 120

    Costeluş, ce legătură are?! Da, pe vremea când nu mă simţeam hărţuită, excedată, poate mai şi râdeam. Acum, nicio şansă. Cum îmi spui o vorbă, cum îmi vine să-ţi dau foc. Faptul că-mi sari mereu la gât nu te ajută, să ştii. Faptul că ignori sistematic ce-ţi spun îţi dă foc la toate valizele.
    Jesus!
    Adună-te dracu’ odată! Fii şi tu mai „compact”.


  121. 121
    Costeluş:

    „Faţă de cîne plouat”. Asa-mi trebuie, daca i-am trimis poze!


  122. 122

    Bun, deci, nu poţi.
    Ai o neputinţă.
    Un handicap.
    Asta e.
    Eşti defavorizat.
    Ai dizabilităţi.
    Scuză-mă!
    Tu doar vrei să te „joci”. Ce contează că eu fug mâncând pământul. Tu îmi dai cu grebluţa în cap şi m-aduci la groapa de nisip. Să ne jucăm. Volens, nolens.


  123. 123
    Costeluş:

    Nora, serios, nu stiu cum sa interactionez cu tine. Chiar nu stiu.


  124. 124

    Edle, fă ceva că-l omor! 😆 😆
    Tu oi avea mai multă răbdare, ai copii mici. Dar cred că sunt nişte îngeraşi pe lângă cu ce mă confrunt eu.


  125. 125

    NU INTERACŢIONA DELOC! DELOC! E tot ce-ţi spun!

    Eu visez, mi se pare, îmi imaginez comentarii? Mai vede cineva ce văd şi eu?


  126. 126
    Costeluş:

    Pai atunci inseamna ca nu am ce cauta aici …

    Nu stim ce vezi, dar cel putin o data ai vazut lucruri mult in afara realitatii.


  127. 127

    Bine! Drum bun!
    (1. întrebarea nu ţi se adresa ţie. Pe loc repaus!
    2. Îţi mai repet o chestie: nu poţi dirija ce simt alţii, modul în care percep ei şi în care se raportează la ceilalţi. Deci, nu există o „realitate obiectivă”, vorba lui Gherman, în relaţiile interumane. Eu nu te sufăr acum, nu sunt interesată de nicio interacţiune cu tine şi nu există nicio lege, axiomă, teoremă, lemă, care să anuleze asta. Nici dacă ai aduna un sobor de oameni de ştiinţă, n-ai putea schimba asta. M-ai înţeles? Cred că nu. Parcă aud „Dar tu chiar nu pricepi cât te plac?!”)

    Şi hai să terminăm că plictisim lumea.


  128. 128
    Edle:

    Voiam sa-ti raspund, dar mai bine o fac pe mail.


  129. 129
    Seva Tudose:

    Nora#106

    da,intai s-a scris in „Constitutie SUA… In God We trust” ca apoi s-au batut in monede ori imprimat in valori,bonds,hartii valutare.

    http://www.bing.com/videos/search?q=In+God+we+trust+in+Constitution+youtube&mid=F09526D03FFDED7D23B8F09526D03FFDED7D23B8&view=detail&FORM=VIRE1

    iar discriminarea bazata pe sex,culoare,origine…bla,bla
    …asta a facut si Obama.Legalizeaza casatoria intre gays,ori lezbiene.

    acum despre Fenichiu,onest,este ca si cum mi-as da aere…am ascultat,auzit,vazut…dar oricat as dori…nu pot fi pusa la punct cu adevarata pulsatie,actualitate a evenimentelor…precum spunea’un pastor’ 😉


  130. 130

    Edle: mai bine. 😉

    Seva, eu susţin căsătoriile gay. 😀


  131. 131
    Seva Tudose:

    Nora#106

    si desigur am inteles ca (virgula)Constitutia Romaniei nu se refera doar la BOR !

    La #70 am enumerat: BOR,BGC(Biserica Greco-Catolica)BRC(Biserica Romano-Catolica)…doar cateva exemple !


  132. 132

    Fenechiu e ministrul transporturilor şi e anchetat penal în dosarul „Transformatorul”.
    Nu e singurul. Dragnea e şi el anchetat de DNA pentru fraudarea referendumului privitor la suspendarea lui Băsescu în vara de anul trecut.


  133. 133
    Seva Tudose:

    Nora,

    si eu sustin casatoria,stabilirea averilor,drepturilor ca cetateni contribuasbili”what ever they want to do with theirs asses” desi ma uit la ei cu o coada de ochi 😉

    Doamne,nu-i consider oameni”second hands” dar nu ma obliga sa va si iubesc…

    si totusi…eu una,nu le-as permite sa adopte copii,cine dracu’este’femeia’ sa faca artificial ‘insimination’ sa poarte un prunc in pantece,ca fiind propria lor samanta !

    imi este teama de parintii gays/lezbiene ptr. perpetuarea acestei’situatii nedorita, de crestini,arabi,tibetani,hindu,budist…samd 😉


  134. 134

    Seva, nu te obligă nimeni să-i iubeşti. 😆

    Acum te-am lăsat, mă duc.
    Seară frumoasă.


  135. 135
    Seva Tudose:

    Nora

    desigur casatoriile ‘gays” sunt mai complicate,cand vine vorba de mostenitori 😉

    la#129 spuneam la ultimul paragraph ca…nu trebuie sa ma dau ‘experta’ despre situatia imbirligata din Romania !


  136. 136
    Seva Tudose:

    Nora,

    noapte buna Nora,stiu e tarziu….


  137. 137
    Costeluş:

    Seva, inainte sa ma preocupe casatoriile gay si faptul ca astia pot creste copii, m-ar preocupa intii nenumaratele cazuri de copii batuti zilnic si trimisi la furat de parinti alcoolici. Parinti care-si vind copiii pentru prelevare de organe de parca ar vinde la piata o gaina (da, in Romania). Nu stiu cum e in SUA, daca-i asa bine in orfelinate, dar parca ma gindesc ca un copil parasit ar avea parte de mai multa dragoste intr-un cuplu gay decit intr-un orfelinat.

    Dana, nu-mi pui si mie o vorba buna?


  138. 138
    Raj:

    O vorba-ncacat sa-ti puie si rahat in mujdei. Una peste alta nu-nteleg atitudinea Drei Nora fata de tine. Si pupata constant-asidu, tot te besteleste, Dan.i pula o beleste. La unii le fierbe capu, la mine cafeaua in nisip turcesc, ca tocmai am pus ibricul pe BCA. Vald i-a zis lui Necu ca pute a transpiatie de la subtziori. Cand traia Anica, Necu putea a beutura, acu nu mai be ioc. Costi e opsedat, ios in cacat, Edle la arat, salutari din Banat, ochii Norei am pupat… Instalatorii trebe trasi pe roata…


  139. 139
    Nora&1Q:

    Pe la țară, ca la țară: căruțe, bicicliști pedalând în paralel, zmocuri de babe îmbăsmălate-n cenușa culorilor blocând acostamentul, ca și când.. că când trec io mereu văd asta, drumuri denivelate, gropi astupate parțial cu băligi. Bine că strălucea soarele care se hlizea la mine din lateral să-mi încingă căpățâna, ș-aia hodorogită de pitici alexergenici. Căpătasem o oarecare moleșeală de la mersul încet, când, o dizarmonie a Universului, o aritmie cosmică îmi activează celulele moarte de șofer semiadormit intrat în fluxul vieții pământene. Știți ce poate perturba un univers și poate declanșa un șir de evenimente neprevăzute? Nu știți.. O pedală ruptă. Filmul de ieri derulează pe ecranul monitorului simboluri ce, odată decriptate, vor activa imagini. Piciorul biciclistului împinge în gol, iar legile fizicii îl mototolesc clătită pe asfalt. Fiare și om. Buimac, surprins de eveniment, la care contribui cu un claxon de locomotivă albastră, omul caută protecție în fiare. Își acoperă trupul cu bicla care la trântit, intrând involuntar pe șoseaua sindromului Stockholm. Îmi imaginam cum scrâșnesc din dinți în timp ce trag brusc de volan stânga, cu pedala de frână lipită de podea. N-am nici ABS, `tu-i roata blocată, dinții angrenajelor și mămica dujmanilor care mi-au recomandat-o spre cumpărare. Sensul de drum liber, viteza mică, poate soarele, poate inerția unei Karme bune, repune universul în mișcare. Al ambilor, șofer-biciclist. Nah, în realitate l-am ocolit ca și cum cerea să-l iau la ocazie. Doar am decelerat până aproape de oprire. Poate data viitoare..

    Am o stare decerebrată, fleașcă, aproape leșinată, potrivită pt comentarea amendamentelor Constituției. Nu mai comentez de rolul plin de importanță al religiei că n-are rost. M-aș preface că mă-mpiedic doar să mă sprijin pe alexa, în așa fel, încât, în cădere, capul ei frumos să se pupe gingaș cu tocul ușii sau colțul unui calorifer din fontă, preferatul meu. Dar n-am chef de chelfăneală. Reala intenție a fost să vă transmit starea asta. Frățește, ca și când… Sunt convins că nu reușesc acum, dar insist.
    Dom Raj- să vă ușui la bagaj, coane Mișu- care scoate șișu doar atunci când face pișu, nea Costel- Bălănel și Miaunel, vă salut cu voce tare de dincolo de monitor! Pe doamne nu le salut. Le strâng în brațele mele firave, dar păroase, să-mi simtă parfumul fin primit cadou de ziua mea, că io n-aș fi dat atâția bani pe el. Mai bine imit zeama de varză, pe femeia medicinală-n bipz-o arză.


  140. 140
    Nora&1Q:

    M-au cotropit furnicile. Am fugeat să le cumpăr dulciuri..


  141. 141
    alexa:

    ți-am răspuns


  142. 142

    Frumos la ţară, 1Q. Se-ntâmplă chestii cosmice, văd.


  143. 143
    Nora&1Q:

    Nici io nu ți-am răspuns.

    Da, Nora, e frumos, chiar frumos la mine la țărănoaia. La peisaj mă refer. Dar am fost la altă țară, mai puțin țară ca a mea și cu peizani așișderea, aproape extratereștri.
    La țara mea (și aici oftez proptit în maus ca pe sapă- Dom Raj iar zice că-n că..ca tăunu`)îmi place gălăgia jivinelor, orătăniilor, lighioanelor, în general, alexa.


  144. 144
    alexa:

    am văzut că nu


  145. 145
    Nora&1Q:

    Am luat mau` la furnici. Se tăvălesc în chinuri.
    alexei îi luce oky..


  146. 146
    Nora&1Q:

    Și io la fel.


  147. 147
    alexa:

    ba nu-i luce deloc. n-ai înțeles ce ți-am scris?


  148. 148
    Nora&1Q:

    Nu. Să citesc Dan Doaselea? Nu e Dan Pulea?


  149. 149
    alexa:

    😀 interpretează cum vrei


  150. 150

    1Q, cum sunt peizanii aproape extratereşti? 😀


  151. 151
    alexa:

    l-am supărat 🙄


  152. 152
    Nora&1Q:

    Cum adică cum? Au nasul între oki. Niște ciudați, Nora.
    Da, alexa. M-am supărat. Sunt extrem de supi. Pupă-mă! să-mi treacă..


  153. 153
    alexa:

    ba nu ți-ar trece 😆
    te-ai zvârcoli mai tare, în focurile dragostei mele


  154. 154
    Nora&1Q:

    Și să-i auzi ce vorbesc..
    Pff! Numa` de sapă, buruieni, nea Mitică de la Magazin ce fată a angajat, țața Zina cu gâștele ei, cumătra Veta care plimbă motoreta..


  155. 155
    alexa:

    care nu-i dragoste cât e ură
    pricepi tu


  156. 156
    Nora&1Q:

    Ete zbang! Ia `cearcă..


  157. 157
    Nora&1Q:

    Io pricep da` nu prea înțeleg..


  158. 158
    Nora&1Q:

    Pt cei care nu înțeleg de ce pui io ca Gigi Cordialu doo punte de suspensie, să știe că pun punctul și pt alexa..


  159. 159
    alexa:

    dragul de tine! ce norocoasă sunt că te am să mă corectezi!


  160. 160
    Nora&1Q:

    Ura ce mi-a-mprăștiat, mucii și lacrimile..

    `ai, că-ți dedic o melodie:
    http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/angela-similia-mana-ce-mi-a-imprastiat-parul-si-ga


  161. 161
    Nora&1Q:

    Mă ai?!!!
    Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa


  162. 162
    Nora&1Q:

    O să-mi aduci păsărica făgăduită.. 🙄


  163. 163
    alexa:

    ai dreptate! nu te am. ce prostie am spus…
    cred că te-am speriat


  164. 164
    Nora&1Q:

    Cam da..
    Să nu mai faci! Promiți?


  165. 165
    Nora&1Q:

    Ai pus punctele? De ce? De ce? Le puneam io..


  166. 166
    alexa:

    depinde. vrei să ți-o aduc vie?


  167. 167
    Vio:

    De cate ori ma contrazic cu barbatu-meu realizez cat de diferiti suntem,cat de diferit gandeste un barbat Fata de o femeie.Si ca e imposibil sa intelegi de ce simtim,gandim asa diferit.Tocmai dimineata ii spuneam ca poate a fi gay nu e asa anormal cum pare ,poate doua persoane de acelasi fel reusesc sa traiasca mai in armonie…aproape,aproape ca trec de partea cealalta,daca ne mai certam mult :)))a zis ca nu se supara daca imi gasesc o prietena si o aduc acasa :)))


  168. 168
    Nora&1Q:

    Dacă nu ți-a intrat în pi..vniță, adu-o!


  169. 169
    alexa:

    nu a intrat, stai liniștit………………………………………………………………………………………
    restanța de puncte.


  170. 170
    Nora&1Q:

    🙂 Vioooo
    Și mie mi-ar plăcea doo gagici ..
    A 3-a să fie alexa.


  171. 171

    Vio, nu se supără sigur. 😆


  172. 172
    Nora&1Q:

    Stau. Așa e bine? Alea-s puncte sau lăcrămioare? stropi..


  173. 173
    Nora&1Q:

    Pistruiato!


  174. 174
    Nora&1Q:

    Aș da puncte de la mineeeeeeeee..


  175. 175
    Nora&1Q:

    ..doar ca să fiu din nou cu tineee…


  176. 176
    Nora&1Q:

    Muzica mea favorită din topten. Tip-top, minitop..


  177. 177
    Seva Tudose:

    Costelus#137

    as dori ca acei copii de la orfelinat sa fie adoptati de catre cupluri(tata si mama)nu de catre doi barbati ori de catre doua femei, indiferent cum ar fi ei,crestini, musulmani,budisti,adventisti… nicidecum de gays !

    dar in Romania,cred ca adoptiile sunt un ‘tabu’ ! Din motive lesne de crezut,situatia financiara si nu numai… Aici in USA sunt un intreg lant de unificari,reintregiri,ameliorari,repunerea vietii pe fagasul normal al fericirii…de a avea un scop in viata,
    un copil !

    tu te-ai gandit sa adopti un copil ? Eu,da !
    Ptr.ca eu cred,un copil ar fi invatat cu mult mai mult despre valorile vietii(de fapt atat de scurta) de la un cuplu firesc, al lui Adam si Eva !


  178. 178

    Seva, orientarea sexuală nu e deloc o garanţie asupra moralităţii unui om sau asupra calităţilor lui de educator.


  179. 179
    Nora&1Q:

    Eu aș castra/steriliza pe cei care fac copii și-i abandonează sau nu le asigură condiții.
    Nu merită copii și gata.


  180. 180
    Nora&1Q:

    Și treaba asta cu adopția de către cupluri gay îmi pare la fel ca la oricare cuplu considerat normal. Oricum ar crește o pisicuță sau un câine.. Un copil ar avea mult mai multă atenție decât în stabilimentele statului..


  181. 181
    Edle:

    Toata ziua va giugiuliti, porumbeilor! 😀


  182. 182
    Nora&1Q:

    Daaaaa, ne guguștiucărim. Am ciobit caloriferu`..


  183. 183
    alexa:

    ei, ne giugiulim! el crede că mă dă cu capul de calorifer și eu mă prefac că mă doare. nu înțelege că mă lasă rece…


  184. 184
    Nora&1Q:

    Adam cu Eva nu erau frați. Au avut copii care copii au făcut copii..
    alexaaaaaaaaaaaaaaaaaa, ai aozit? avem voie..


  185. 185
    Nora&1Q:

    Rece, rece d`a binelea. Rigor mortis..


  186. 186
    Seva Tudose:

    Vio#167

    😆 hai sa-ti spun una,cel putin tie barbatul ti-a zis-o in fata,ca pe o gluma 😉 Eu,intr-adevar am adus in casa o prietena din copilarie,care se divortase de curand de sot…si dracului nu eram lezbience,decat am dorit sa aibe un acoperis deasupra capului ptr.o perioada de timp…I-am oferit un dormitor din apartamentul nostru…

    ca acum dupa 20 de ani,Sandu mi se confeseaza:eu am ‘iubit-o ‘ pe Frumuz (numele ei) si a stat la mine o luna !


  187. 187

    Da, Alexa e o porumbiţă. Porumbiţa războiului pe timp de pace.


  188. 188
    Raj:

    Mie-mi plac filmele cu lesbiene. Am incercat pin 91 sa vaz un film cu ghei cum se futincur. Am rezistat 5 secunde. Credeam ca-mi borasc si matele. Patuncea spalam mortii dfe viermi la o morga din cel Parisu. era mai bine la furtun decat la homalai. Dkle 1Q, va salut oarecum !


  189. 189

    Seva, aia e altceva. Putea s-o iubească şi fără să stea la voi în casă… 😀


  190. 190
    Raj:

    Adica afututo pe Frumuz, dom Sandu. Dna Vio va pup la manusite


  191. 191

    Seva, te roooog, nu le mai zice „lezbience”. Sună tare urât. „Lesbiene” e cuvântul. 😀


  192. 192
    Raj:

    Incetati odata cu iubitul. afututo. Scuze …


  193. 193
    Raj:

    Lezbience sau lesbiene, tot aia, Tot se ling…


  194. 194

    Oops! Acum am văzut ghilimelele de la „a iubit-o”!


  195. 195

    Nu e tot aia. Vine de la LeSbos, insula unde s-a născut Sapho. O scumpă. 😀


  196. 196
    Raj:

    Dna Nasta, daca beu palinca din sticla de pe pervaz la 30 de grade celsius, credeti ca-si schimba calitatile ? Nu zuport zlanina cu ceapa… Dra Nora, va pupu pe frunte ?


  197. 197
    Nora&1Q:

    Cu măgulire vă întorc salutul pe dos, dom Raj!
    Na, e ceva strâmb lucrat în structura evoluției acestora Să-ți placă urcușul molozului la deal pt compactare, bleah!
    alexa, vorbește mai tare, că nu te văd bine..


  198. 198
    Seva Tudose:

    Nora#178

    sunt de neclintit,cum crezi tu ca acel copil dupa varsta de 5,6 ani sa nu isi puna intrebarea ,cum se face ca sunt 2 barbati mama si tata,ori 2 femei tata si mama :mrgreen:

    la un moment dat copilul realizeaza ca parintii lui sunt iesiti din comun si asta il va afecta ptr.tot restul vietii…rasucindu-i gandirea despre normal…nu crezi ?


  199. 199
    Raj:

    In fost la Lesbos pin 2007. Toate ereau normale…


  200. 200
    Nora&1Q:

    alexa și Daria sunt lesby..


  201. 201
    Raj:

    Auzi coane 1Q, mie sa nu-mi intorci vorbele. Stima !


  202. 202
    alexa:

    nu pot mai tare de atât, că învăț!


  203. 203
    Nora&1Q:

    I se fâlfâie copilului de părinții adoptivi. Va înțelege dacă îl duce mintocu, dacă e cretinel, nu.. nasol! Va prelua și transmite tradiția ..


  204. 204
    alexa:

    îu! de unde știi? eu bănuiam ceva…


  205. 205
    Seva Tudose:

    Nora#191

    vai mie,nu am un dictionar de traducere ! Auzi la tine,lezbiene nicidecum lezbience 😆 si eu credeam ca dai 5 bani ptr.cuvantul asta !

    ca si…doamna ministra ori doamna ministresa 😀


  206. 206
    Nora&1Q:

    `țeles, să tră, dom Raj. Le-am pus la loc..


  207. 207
    Edle:

    Aici sunt de acord cu 1Q. Mai bine adoptati de cupluri gay, decat neglijati in orfelinate.


  208. 208

    Apropo de Lesbos, citisem acum câţiva ani că un grec deschisese o acţiune in instanţă. Spera ca lesbienelor să le fie interzis să se numească aşa, pe motiv că locuitorii respectivei insule se simt ofensaţi. 😀 Cam ca la noi, cu amendamentul ăla buclucaş privitor la romi. Nu mai ştiu dacă a reuşit ceva.


  209. 209

    Seva, pe ăsta nu dau. Sorry. Ştii de ce? Pentru că, de obicei, e folosit cu conotaţii peiorative. 😀


  210. 210
    Nora&1Q:

    Bănuiește, bănuiește, sânul tot nu îți mai crește.


  211. 211

    Dezaxaţi sunt şi într-o parte, şi într-alta. Dacă un cuplu gay îndeplineşte criteriile, dacă sunt oameni stabili emoţional, zdraveni la cap, capabili să susţină un copil (adică aceleaşi condiţii impuse şi cuplurilor hetero), nu văd de ce i-ar fi refuzat acest drept.


  212. 212
    alexa:

    ai tu o problemă cu sânii mei. mici, mici, dar sunt ai mei!
    ce treabă ai tu să-i critici?


  213. 213
    Jasmine:

    Aoleu, conform criteriilor astora, Nora, nu am nicio sansa sa adopt vreodata un copil

    Buna dimineata! 😀


  214. 214
    Nora&1Q:

    Nu-i critic. Ți se năzare des d`astea?
    Mie-mi plac și așa..
    Lasă că în rest ești frumoasă.

    Săr`na, Gei-meo! Tu ce bubulică ai? Împărtășește-mi!


  215. 215
    Seva Tudose:

    Nora,

    plecata din’90…cred ca banuiesti ca eu stiu vag despre cuvintele imprumutate din alte limbi de dupa revolutie,care erau interzise sa le porti pe buze 😆

    asa sunt eu,needucata ! Spear me 😀


  216. 216
    Jasmine:

    Ce e aia bubulica? 🙄


  217. 217
    Edle:

    Chiar am vazut un interviu zilele trecute, cu doi tipi din Berlin care erau impreuna de peste douazeci de ani si adoptasera doi bebelusi de culoare. Intai un baiat, dupa cativa ani si o fetita. Am vazut si copiii, care erau de-acum la scoala, foarte veseli si frumosi. Si foarte atasati de parinti. Erau chiar o familie misto. Singura problema a lor a fost (la inceput) nu educarea copiilor, ci acceptarea lor de catre comunitate.


  218. 218
    Nora&1Q:

    Săr`na, d-na Seva! Cu mine nu vorbiți? Doar cu alexa..


  219. 219

    Seva, scuze, n-am fost rău-intenţionată. Credeam că zici aşa de-a dracu’. 😀
    Ştiu, pe vremuri, nu aveam gay, nu aveam boli, nu aveam copii abandonaţi, eram toţi sănătoşi şi virili. 😀


  220. 220

    Seva, cred că mai mult îl va afecta respingerea societăţii decât faptul în sine, că are două mame. Două mame care-l iubesc. Cu alte cuvinte, dacă cuplul respectiv are ghinionul de a trăi într-o societate tradiţionalistă, în care vecinii îi arată cu degetul, da, asta poate afecta un copil. Marginalizarea de la şcoală, marginalizarea de la locul de joacă etc.
    Văzusem un material cu un copil neamţ, crescut de un cuplu gay. La o serbare la şcoală, cântase un cântecel compus de el fix despre părinţii lui. Doi taţi. Era chiar emoţionant.


  221. 221

    Edle: ce ziceam…

    J: 😛


  222. 222
    Edle:

    Neata, J. Da’ dă ce zici asta? 🙂


  223. 223
    Jasmine:

    „oameni stabili emoţional, zdraveni la cap, capabili să susţină un copil” 🙂

    mai repede nasti. mai usor treci testul medicilor decat pe cel psihologic


  224. 224
    Raj:

    Dra Jasmi vrea sa adopte un copil. N-o putea sa faca ? Sarumana ! Idem Dna Edle. Mie-mi plac sanii Alexei, asa mici cum sunt… Nu suport parul de pe pept al dlui 1Q…


  225. 225
    Nora&1Q:

    Gei, bubulica e acea parte organică anormală de masă nedefinită care se formează atunci când unele celule se reproduc în mod ciudat și inexplicabil. La nivelul anatomic se pot dezvolta atat dureri nesemnficative sufletești(benign unitare pt un partener)cat si alte dureri de natură malignă (nu e treaba mea).


  226. 226
    Raj:

    Dra Jasmi, Vali are o prietena psihiatra. Desi imi citeste commenturili, zice ca-s normal. Ea o fi normala ?


  227. 227
    alexa:

    bine. lasă că are eugenia ta mai mari și mai frumoși ca ai mei.
    mă întorc la învățatul meu.
    zi bună să aveți!
    ………………………………………….


  228. 228

    Carevasăzică de-aia tot mânca 1Q eugenii. 😆


  229. 229
    Raj:

    Benign, malign… Nu puteti vorbi vorbe normale ? Ca de pilda: bere, vin, tuica, rom, cu voia dv. cacat…


  230. 230
    Jasmine:

    Buna ziua, domnu’ Raj! Cum o mai duceti? Bine, sanatos? Familia? Dna Vali, la fel?

    Toto, mi-ai adus pupilele in colturile de jos, la radacina nasului.


  231. 231
    Nora&1Q:

    Are păr pe sfârcuri..


  232. 232
    Raj:

    Dra Alexa, am spus ca-mi plac sanii dv. asa mici cum sunt. Te durea tasta sa zici si tu ca sunt frumos si ca n-am nasul prea mare ?


  233. 233
    Nora&1Q:

    Acolo le e locul, Gei.. 🙂


  234. 234
    Seva Tudose:

    1Q#218

    drag de dragul tau 1Q,edesigur vorbesc cu tine,tu esti un jucaus,de cred ca nu as imbatrani langa tine daca…eram dracului mai tanara cu vreo 10 ani… 😆

    te furam 😀


  235. 235
    Nora&1Q:

    Avem și mai bune! Învață, mâine poate fi mai rău..


  236. 236
    Raj:

    Sarumana si rimelul Dna Jasmi. Siameza mea ma linge pe nas. Are o limba aspra… Nevastamea o pupa in bot. I-am interzis pisicii sa se mai lase pupata caci nu suport s-o vaz rujata…


  237. 237
    alexa:

    domnu’ Raj, sunteți frumos și nu aveți deloc nasul mare. îl am eu și pentru dvs………..


  238. 238
    Nora&1Q:

    A? Hebluu..
    D-na Sevaaaaaaa
    Vă vede alexa! (deja trăznete, fulgere, bombe nucleare se îndreaptă către USA)


  239. 239
    Nora&1Q:

    Și io? Io?
    alexaaaaaaaaaaa

    Io?


  240. 240
    Raj:

    Da io ce am, Dna Seva ? Vatz trezit cu fatza la cearceaf ?


  241. 241
    Nora&1Q:

    Zi ceva și de bornăul meu.

    Pliz..

    Iote ce okeade-ți arunc! 🙄


  242. 242
    Raj:

    Alexa are sanii mici si nasu mare…


  243. 243
    Raj:

    Cort e barnau cu i din i de la invatatoare. Sau carma cu i din i. Tot de la invatatoare in cur ne doare…


  244. 244
    Raj:

    Creca Dna Nasta transeaza zugravi…


  245. 245

    Raj, sunt într-o dispoziţie generoasă azi. Îi dau drumul lui Danny dacă îl iei tu sub oblăduirea ta. Cu alte cuvinte, îi dai un par peste cap de câte ori o ia pe arătură. Dacă nu-l struneşti, de-acum încolo îţi emit numai cecuri de pupat urechile lui Danny.
    Ce zici?


  246. 246
    Nora&1Q:

    Poate pe cine se scarpină până la sânje, dom Raj. Să renunțe la piercinguri..


  247. 247
    Nora&1Q:

    alexaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    Nu mă lăsa așa, netermenat. Zi ceva! Dihanie..


  248. 248
    alexa:

    mi-a trimic Daria un mesaj să-mi spună că ei îi plac sânii mei. m-am mai liniștit 😆


  249. 249

  250. 250

    Ţi-aş fi dat şi eu mesaj, dar nu-ţi ştiu numărul de telefon… 🙄


  251. 251
    Seva Tudose:

    Raj#240

    ptr. tine am o afinitate,tu esti fratiorul meu mai mic !
    te dojenesc,te iubesc… 😀


  252. 252
    alexa:

    corectează-mi cuvântul! fă-ți treaba!
    de nasul tău nu zic nimic. am cam uitat cum arăți…


  253. 253
    Nora&1Q:

    🙂 Aaa, ce bineeee, că prea te pupa..
    N-are deloc milă și de altu`


  254. 254
    Nora&1Q:

    Care cuvânt? Tu n-ai cuvânt..
    Ești necuvântătoare. Ai pozele alea XXX, știi tu! 😉


  255. 255

    1Q, nu vezi că tace? Bărbat! Nu vrea să-şi asume responsabilitatea!


  256. 256

    Nu-i dau drumu’ până când nu promite că se implică. Ei, drăcie! Ce, e vina mea c-a ieşit aşa?!
    😆 😆


  257. 257
    Nora&1Q:

    Adevărul e că nu-ș` ce-a fo în capul tău. O așa responsabilitate îți dă de gândit..
    fri Dany! Dom Raj, jumi-juma pt Dan.
    Io îl țin, dvs îl pupați, bine?


  258. 258
    andreea:

    a scris pe pereţii debaralei ce era de scris?


  259. 259

    😆 😆 😆
    Mă rog, voi decideţi. Debaraua nu e acasă. Acum mai e şi aglomerat, şi cu Odagioaica acolo, care-i spune poveşti, că aş scrie la comandă, că aude păcăneli, voci care vor s-o anihileze ca fiind singura reprezentantă a opoziţiei, crede că doar eu văd ce scrie acolo, nu ştie că de fapt se face de râs în faţa unui public. Cine ştie ce-i face.
    N-a scris, Andreea. Cred că-l orbeşte noua placă video. E scânteietoare, bine că-i mai face Odagioaica umbră.


  260. 260
    Nora&1Q:

    Dincolo de nori, dincolo de ceva mov-lyla
    E alexa mia..


  261. 261
    andreea:

    eliberează-l, eliberează-l.
    dar vezi că e vorba despre Constituţie. şi e nevorbit de mult. o să facă prăpăd…


  262. 262

    Încerc să mă pregătesc psihic pentru această grea încercare. Mi-am luat dopuri de ochi. 😆
    Să vie Raj! Un tutore trebuie să aibă, 1Q e minor, nu se pune, nu pot să-i dau drumul nesupravegheat prin lume.


  263. 263
    Seva Tudose:

    Nora#220

    strict la acest comentariu ! Marginalizarea unui copil cu parinti gay/lezbiene…

    tu crezi ca romanii ori Romania sunt/este pregati/ta ptr. aceasta mentalitate,cum ca un copil poate invata valorile vietii in sanul unui cuplu de gay/lesbiene ?

    cum se va materializa cu amendamentul/articolul 3 din noua constitutie,desi articolul 4 il bate in cap…


  264. 264
    Nora&1Q:

    Io n-am treabă. Am de plivit un gravatar..


  265. 265
    Nora&1Q:

    Despre ce vorbiți? ce de moooov..


  266. 266
    Nora&1Q:

    Vine Dan? decolteul ăsta.. hm!


  267. 267
    Nora&1Q:

    I-au mai crescut, ori a băgat bureți..


  268. 268
    Nora&1Q:

    ..otrăviți..


  269. 269

    Seva, nu, nu cred că populaţia e pregătită. Din păcate. Oricum, până la adopţii, mai e. Deocamdată e utopie şi legea parteneriatului civil, darămite altele…

    Nu pricep la ce te referi cu articolele.
    Articolul 3 din actuala constituţie zice:
    (1) Teritoriul României este inalienabil.

    (2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.

    (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

    (4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.

    Iar 4:

    (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.

    (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.


  270. 270

    Va rog frumos sa-mi incastrati si mie aceasta imagine tematica:


  271. 271

  272. 272
    alexa:

    ce decolteu?


  273. 273
    Nora&1Q:

    Moș Plek, știu că Gizas e extraterestru. Asta e fake..


  274. 274

    Uite, moşule. Ce mai faci? Ţi-a fost dor de noi? Sau doar de Alexa?


  275. 275

  276. 276

    Ma lupt cu viata si cu mine insumi. E bine?


  277. 277
    alexa:

    gata! îmi vreau parola de la gravatar!


  278. 278
    andreea:

    să-mi pun şi eu gravatarul cu decolteu?

    aşa, din solidaritate feminină…


  279. 279
    Nora&1Q:

    Dacă nu se vede? Ai pus-o așa, să-mi strici oky..
    Parcă tot mici sunt?


  280. 280

    Pune-ţi, pune-ţi. 😆
    Râmân doar eu, pricăjită, amărâtă, fără decolteu.


  281. 281
    Nora&1Q:

    Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, andreea, daaaaaa. Săr`mâna! Ce pomană ți-ai face..


  282. 282

    Alexa, trimite o cerere 004.


  283. 283
    Seva Tudose:

    Mosuleeeee #270

    rau este cu rau,dar mai rau este fara rau ! Intotdeauna am incercat sa te inteleg,esti ca o enigma ! Bun si rau amestecat ! Jesus-Iisus-Christos-bomba-racheta…

    in spatele acestei fotografii este desigur o poveste…rogu-te de dragul meu,spunene-o….


  284. 284

    Miersâ, de intrebare si de incastrare. La alta revedere!


  285. 285
    Raj:

    Iti incastrez io o pula-ncur mosule P. Ma bucur sincer ca ai revenit ! Dra Nora , sa va mananc io ochisorii aia penca latz dezlegat pe Danny……….. Dna Seva e sora mea mai mare pe care o strang la piept pan ce-i paraie clavicula…


  286. 286

    Raj, nu l-am dezlegat. Aştept să-ţi asumi bărbăteşte educaţia lui! Cu parul!


  287. 287

  288. 288
    Nora&1Q:

    Cu părul meu de pe piept..


  289. 289
    Raj:

    Andreea vrea gravatar cu decolteu, Raj are bideu…


  290. 290
    Nora&1Q:

    Costel e-un derbedeu..


  291. 291
    Raj:

    Danny: daca o superi pe Dra Nora, ai o pulancur de la mine. Barbateste…, Mosu pula o beleste…


  292. 292
    Raj:

    …derbedeu, fara bideu…


  293. 293
    Nora&1Q:

    Coase-n lacrimi un mileu..


  294. 294

  295. 295
    andreea:

    dar în sufletu-i de leu…


  296. 296
    Seva Tudose:

    Nora#269

    ceia ce redai tu din Costututia Romaniei la comentul tau
    #269,este acelas lucru,cu ce ai redat la paragraful/articolul 3 … ? 🙄

    „respecta credinta poporului roman eminamente religios si recunoaste rolul important al BOR….”


  297. 297
    Nora&1Q:

    Tot visează-un decolteu..


  298. 298

    Seva, numerotarea din articolul meu n-are legătură cu numerotarea articolelor de constituţie. 😀 Eu am enumerat motive, nu articole. 😀

    Asta cu „Statul român respectă credinţa poporului român eminamente religios şi recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti” e un amendament de acum, de la revizuire.


  299. 299
    Nora&1Q:

    Pfiu, alexa n-are medalion..


  300. 300
    Nora&1Q:

    Danny, morituri te salutant din ușă!


  301. 301
    alexa:

    nici sâni n-am, dar asta nu o împiedică pe Daria să se joace cu nervii mei


  302. 302
    Nora&1Q:

    Mie-mi place mai mult poza asta.
    Daria, mulțam!


  303. 303
    Nora&1Q:

    Dacă față frumoasă ai, măcar sânii..
    Sâni placă tot la fel.


  304. 304
    alexa:

    niciun mulțam! eu aș pișca-o de fund!


  305. 305
    Nora&1Q:

    Și eu!


  306. 306
    alexa:

    exact, dacă față nu-i…


  307. 307

    Kinky girls!
    Muşc-o, Alexa. Nu te mulţumi cu pişcătura. Delicat, fireşte, să nu laşi urme.


  308. 308
    Nora&1Q:

    Io o bucă, tu o bucă..tărie..


  309. 309
    Nora&1Q:

    Gata, Daria. Ajunge. Pune-i fața-napoi.


  310. 310
    Nora&1Q:

    Redă-i chipul..


  311. 311
    Nora&1Q:

    Să-i mai văd odat` năsucu`..


  312. 312
    Raj:

    Si Dra Nora are sani frumosi, marime medie. I-am ghicit pin bluza aia alba acu juma de an. Aia cu incretituri parca…


  313. 313
    Raj:

    Alexa: pune si barbia, gurita, nasucul. Fara ochi nu te recunoaste nime. Sa vaz daca ai barbia ca a lu fimea.


  314. 314
    Nora&1Q:

    Pune o bucă. Aia cu aluniță, să văd: tu ești?


  315. 315
    Nora&1Q:

    Că de sâni, m-am convins. Îi ții ascunși..


  316. 316
    Seva Tudose:

    Nora#298

    gata,nu cred ca tin pasul cu tine,I give up 😀

    ma dor creierii 😆


  317. 317
    alexa:

    m-am enervat!
    ce să pun dacă n-am parola de la gravatar?
    nu pun nimic!


  318. 318

    Alexa, arăţi perfect. Nu te mai necăji.


  319. 319
    Nora&1Q:

    Roag-o pe Daria. Te enervezi degeaba!
    Daria începe să-mi placă..


  320. 320
    Nora&1Q:

    Da` ce-ai fi pus? alexa..


  321. 321
    Nora&1Q:

    Ia pune tu căpuțul pe bolovanul ăsta. Așa, eu sunt.. șșș


  322. 322
    alexa:

    nu râde de nasul meu!


  323. 323
    Nora&1Q:

    Nu râd. N-ai tu nas pt râsul meu..


  324. 324
    Nora&1Q:

    O să plâng. Deh! sensibilos..


  325. 325

  326. 326
    Seva Tudose:

    1Q,

    recunoaste ca eu te-am numit,sensibilos 😀


  327. 327
    Nora&1Q:

    Nu mai țin minte, da` recunosc, oricum. Nu și că sunt..


  328. 328
    Nora&1Q:

    Musai să mă tirez. A venit vremea.

    Vă pup compulsiv ostentativ ca un opus obsedat..


  329. 329
    alexa:

    dacă-ți spun că m-am răzgândit, ștergi email-ul fără să-l deschizi? 😳


  330. 330
    Jasmine:

    Hopa, ce pozee! Nora, pune la loc motto-ul precedent 🙂

    Va salut si va iubesc pe toti! Pe fuga ca trebile astea nu ma lasa, nu ma lasa, nu ma lasa! 😀


  331. 331
    Costeluş:

    Seva, da, poate ca ar fi mai bine ca un copil sa fie adoptat de un cuplu normal, dar realitatea e alta. Cind sint atit de multi copii abandonati in orfelinate, nu mai putem pune prea multe conditii la adoptie. Nu stiu, nu ma pot baga prea tare in problema asta.

    Daca vrei sa-ti spun drept, mie casatoria si recunoasterea ei in Constitutie mi se pare aberanta. Ce chestie, adica tre’ sa-mi dea statu’ niste hirtii ca s-o iubesc eu pe Ileana! Ce mama dracului il freaca pe cineva grija ce-i intre mine si Ileana?

    Nora, promit sa nu te mai musc de coada deloc …

    maxim de 3 ori pe zi. 😀


  332. 332

    Te-am pupat, J. Bine şi pe fugă. Decât deloc… 😛


  333. 333

    Să ştii că mă gândii şi eu să revenim la vechiul motto, dar iar mă făcea Andreea pudică… 😆
    Aşa că le las să se destrăbăleze în afara zidurilor protectoare ale căsniciei. Aşa le trebuie!


  334. 334
    andreea:

    biiine,

    mai stau un pic şi-mi pun un neglijeu, ceva…


  335. 335

    Pune-ţi, pune-ţi, să vezi cum e să stai cu sânii lipiţi fiind de pavăza căsniciei. 😆 😆 Să te tragă şi „corentu'”, na!


  336. 336
    Nastasia:

    Cu adâncă dezamăgire vă scriu din Cluj, mă canonesc cu tastatura ficiorului, așteptând să vină și să mă ducă înapoi în sat. Am crezut că surle și trâmbițe vor răsuna, slăvind eliberarea lui Danny. Când colo, el stă proptit cu ghearele în canaturile ușii de la debara, cu dinții înfipți în pragul de sus și nu iese, domnule, nu mai vrea să iasă. Păi cu constituția cum rămâne?


  337. 337

    Nastasia, eu sunt sigură că Danny are propriul lui proiect de revizuire. M-am tot uitat doar, doar l-oi vedea pe la forumul constituţional.
    Dar nu!
    Cred că pregăteşte o lovitură de constituţie.

    Da’ săracul o şti că nu mai poate organiza referendum pe chestiuni care implică modificări ale Constituţiei? Aşa s-a dus platforma lui pe apa sâmbetei.


  338. 338

    Poate vrea să ceară regim de deţinut de debara politică. 😆


  339. 339

    În fine, nu mă mai interesează. Raj are custodia lui.


  340. 340
    Costeluş:

    Chiar, prostitutia e legalizata in noul proiect? Banuiesc ca nu, saracii politai tre’ sa-si ia si ei un numar gratis.


  341. 341

  342. 342
    Ana:

    Ce-mi place asta! 🙂

    Sunteţi bine, oameni dragi?


  343. 343

  344. 344
    Ana:

    Sincopat. 😀


  345. 345
    Danny:

    Buna seara, doamnelor, domnisoarelor si domnilor!

    Buna seara, pistolari si pistolare cu buline!

    Dupa una luna de penitenta virtuala am reusit din nou sa apar. Pentru acest lucru trebuie sa-i multumesc Norei, care mi-a auzit strigatele de disperare din debaraua virtuala si a constientizat ca eu sunt un personaj de nelipsit de pe acest blog.

    Doresc sa multumesc unora dintre persoane, care au dorit ca eu sa fiu eliberat. Bineinteles, liderul acestor persoane este Raj, caruia trebuie sa-i multumesc dublu.

    Si, poate nu intamplator, Nora a ales sa fiu eliberat in ziua de 13 iunie 2013, la implinirea celor 40 zile: Hristos s-a Inaltat!

    Inca odata multumesc tuturor care mi-au vrut binele. Iar mai in gluma pot spune celor ce nu ma vor si nu ma prea suporta urmatoarele: „De voi nu ma vreti, eu va vreu”!


  346. 346

    Danny, nţ, nţ. Unde e tricoul bleu? Păi, de-aia te-am eliberat? Să te înfăţişezi fără costumaţia de vară?

    Eu n-aş miza pe faptul că eşti de neînlocuit. Raj te aşteaptă după uşă şi mi-e şi ruşine să-ţi reproduc ce pericole te pasc. Aşa că fii prudent, nu ţopăi prea mult.

    Cât despre aia cu „de voi nu mă vreţi”, în mod bizar, constat că e o modă pe aici. Sunteţi 3 care gândiţi aşa! 😆 😆


  347. 347
    Danny:

    Constat cu stupoare ca poza mea a disparut de la gravatar. Intr-adevar, mi-am luat placa video noua, mi-am reinstalat windows-ul, dar mi-au disparut cateva programe. Probabil, cu aceasta ocazie mi-a disparut si poza. Rog pe Nora, sau pe Dana sa-mi dea din nou linkul cu gravatarul pentru a putea sa-mi aranjez pozele.

    Ultimul tricou din poza era orange. Cel bleu va urma.

    Nu este Raj genul de om care sa stea dupa usa cu matura sau cu parul si sa-mi dea la cap in ceas de noapte. Va cunosc pe toti, va cunosc caracterele. Oricum daca e hotarat sa dea, il rog s-o faca mai cu sensibilitate.

    „De voi nu ma vreti, eu va vreu” este un adevar lansat de Alexandru Lapusneanu in sec. 16. Poate exprima lucruri contrare, poate da nastere diferitelor interpretari, care de cele mai multe ori duc la conflicte.

    Una peste alta, mi-a fost dor de voi si sunt sigur ca si voua v-a fost dor de mine. Avem nevoie unii de altii.


  348. 348

    Danny, iar eu constat cu stupoare că tu nu mai ştii la ce adresă de email aveai gravatarul. Mais passons, oi fi traumatizat şi cu minţile brambura. Sau, se prea poate, în timpul reinstalărilor un pitic sadic ţi-a pătruns în calculator şi îşi bate joc de tine. Orice e posibil!

    Ei, Raj nu la mătură sau par se referea, ci la alte instrumente, din materiale bio, organice. 😆

    E bine că eşti optimist.


  349. 349
    Edle:

    😆 😆

    Buna, Danny! Intra cu celalalt mail, pe care ti l-am facut eu. La asta nu ai poza. 😀


  350. 350
    Raj:

    Domnu si-a luat un cacat de placa de videou noua. Fiemii ii trebe o placa noua de indreptat parul. Iam spus pentru a 1000-a oara sa nu mai traga un rezervor de apa cand face pipi 1 lingurita. Asta din cauza ca sta cu curu pe lespezi de granit. Dle Danny, Raj nu da cu ranga in dinti ziua in amiaza mare, nici noaptea, nici pe la chindii. Raj e un dulce, toata lumea a pricipit , minus (-) Dna Nasta penca numi place slana cu ceapa, din cauza ca nici dumneaei nu suporta palinca si instalatorii. Dna Ana, va pupu ! Idem pe Dra Nora eliberatoarea de Danny cvare are un proiect de revizuire. Revizueste un cacat. Nica nu se mai poate revizui in tara asta. Ne trebe un Carol I sau o Dna Merkel dar sa aiba sanii Dnei Andreea…


  351. 351
    Raj:

    Intra in cacat cu celalalt mail…


  352. 352
    Raj:

    Instrumentul din material bio organic, se cheama cacat. Nu inteleg de ce va feriti sai pronuntati numele, Dra Nora…


  353. 353
    Costeluş:

    Stiu de ce ma padaieste Ileana: ca-s gras. 🙂


  354. 354
    Raj:

    Termin-o Costele, esti thocmai bine !


  355. 355
    Danny:

    Da, am vazut la ce materiale bio se referea Raj. Oricum, nu e cazul.

    Ce frumos suna: „Nora, eliberatoarea de Danny”! Seamana un pic cu Maria, „nascatoarea de Dumnezeu”! Misto tare.

    Proiectul meu de revizuire a multor lucruri se misca incet, dar sigur. Vom discuta si despre ce a scris Nora acum 2 zile, deoarece este interesant si trebuie sa dam dovada de spirit civic. Eu am scris despre aceste lucruri prin alte parti. Voi da copy/paste mai tarziu pentru a dezbate unele lucruri.


  356. 356
    Costeluş:

    Am citit portiuni dintr-un articol, parea misto.

    http://www.viorelilisoi.ro/2012/10/vino-mama-sa-ma-vezi-la-spitalul-de.html

    Tocmai bine, pe la 120 de kile. :))


  357. 357
    Danny:

    Te salut, Dana, si te pup peste tot.

    Stiu ca la asta n-am poza, dar tu crezi ca eu imi mai aduc aminte celalalt email? Tu-l mai stii? Imi aduc aminte doar parola. Cum facem?


  358. 358
    Danny:

    Mai, fetelor, sunt destept, mai. Am dat de el.


  359. 359
    Danny:

    Am scris cu emailul facut de Dana.


  360. 360
    Danny:

    Ma vedeti dragele mele prietene?


  361. 361
    Danny:

    Raj, ar fi bine sa fii mai optimist. Se vor revizui multe lucruri odata cu venirea mea la putere.


  362. 362
    Danny:

    Dana, de ce nu mi se schimba poza?


  363. 363
    Danny:

    Gata, mi s-a schimbat. Totul este la normalitate.


  364. 364
    Danny:

    Anastasia, ce vrei sa spui la 336? Cum sa nu vreau sa apar pe blog? De indata ce( di appena che….)mi s-a confirmat eliberarea, am aparut.


  365. 365
    Raj:

    Va vaz domnu Danny. Sunteti frumos dar tot un cacat o sa revizuiti. Domnu Danny o pupa pe Dna Dana peste tot. Mie, Dra Nora mi-a oferit doar manurile, fruntea, ochisorii. Ma simt tulburat bipolar, lipsit de valoare, depresiv, cu o stare de gol interior si exterior, trist, anxios, lipsit de speranta…


  366. 366
    Raj:

    Dna Nasta ma trateaza ca piun instalator, zugrav, electrician care-i da buleala la reparatii. Diun timp nu ma vrea si-mi cauzeaza starile enumerate mai sus… Si Dra Nora… Noroc ca ma mai otancesc cu privirea la decolteul Dnei Andreea si rad pe sup musteata de kilele Dlui Costelu…


  367. 367
    Raj:

    Nici Dna Ana nu ma mai vrea diun timp…


  368. 368

    Mda, am scapat in sfarsit de Hristos, dar am dat peste san pedo. Nasol! In Spania zilele raman bune chiar si dupa ce invie Jesu Christo. Interesant cum saluta taranii romani estimp. Cu accentul pe Hristos, nu pe inviere. Accentuat spre rastit, ceea ce denota o revolta launtrica sau cel putin o stare de sictir fata de acest salut autocefal si ortodox.

    Voiam sa spun de fapt altceva. Nu cred ca va mai amintiti ca anul trecut sub streasina casei mele si-au facut cuib doua randunele. Si dupa ce l-au terminat, l-au invadat vrabioii. Am asteptat ceva vreme si dupa ce am vazut ca randunelele s-au dat cu resemnare batute, am bagat o bucata de sac la gura cuibului dupa ce am scos afara zestrea vrabioilor: trei paie si doua pene. Ei, iasta primavara am scos sacul afara si spre marea mea bucurie randunelele alea sau niste rude de ale lor au deja niste pui dolofani si sfiosi ca nu prea ii vezi asa des la ochi, doar la cioculet si la fundulet uneori. Am sentimentul ca am facut dreptate. Macar in lucrurile mici. Mai raman alea mari dar le las pe cand voi creste mare. Nu inseamna ca sunt las. Inseamna pur si simplu ca nu pot sau ca am altceva mult mai important de facut.

    Nefast pentru istoria Romaniei numele de Antonescu! Iar la mine in sat toti aia care il pupau in curte pe Ilicescu si scuipau de uciga-l toaca spre Campeanu poarta acum sepci galbene cu mazgaleli albastre pe ele. PNL este partidul cel mai intesat de comunisti, securisti si lingai. Mai ceva decat PSD.


  369. 369
    junghiul:

    Bună seara!


  370. 370

    Danny, chestiunea cu înălţarea (am zis, „hai, i-o fi scăpat”) şi cu mine născătoare de nu ştiu ce e absolut sinistră. Te rog să încetezi.


  371. 371

    Bună, Junghiule. 🙂

    Moşule, eu nu prea am priceput povestea. Ce-ai făcut? Ai omorât vrăbiile? 🙄 Ce rol avea sacul? Chiar nu pricep…


  372. 372

    Raj, of, la alte materii organice mă refeream. 😀

    Nastasia, Danny bântuie, l-am eliberat când am spus, nu când a apărut el. Se fandoseşte ca o fată mare.


  373. 373
    junghiul:

    Păsări-Lăți-Lungilă!


  374. 374

    Adicatelea tu crezi ca vrabioii stateau sa-i omor eu? E daca i-as fi prins i-as fi facut si motanului o bucurie, ca si el e om!


  375. 375
    Danny:

    Nora, n-ai inteles bine. Tu nu esti nascatoare de nimic, doar Maria e. Tu esti doar eliberatoare de mine.

    Iar la „chestiunea cu Inaltarea”, chiar nu vad ce anume te deranjeaza. Este doar o simpla coincidenta la tine. Tu nu esti credincioasa.


  376. 376

    Ah, am recitit. Le-ai blocat intrarea vrăbiilor în cuib.
    Vrăbiile sunt rele? 🙄 Consideri că ai fost biciul dreptăţii?
    Eu credeam că animalele-s inocente. Măcar ele… În fine…


  377. 377

    Chiar dacă nu sunt, Danny, mi se par cam bolnave asocierile tale. Şi gata.


  378. 378
    andreea:

    mai era tanti aia tristă, cu dulciuri, cafea, vin fiert, pufuleţi, umbrelă, căţel şi multă răbdare, la Urlătoare?


  379. 379
    Raj:

    Mi-a zis unul din fini ca ar trebui sa am si eu poza.
    vali mi-a sugerat „La vobler pe Mures 2011”, minutul 2:14 ar fi moaca mea mai aproape de realitate dar intre timp am albit 75 % din cauza firmei. Finul Remus a filmat totul. E pe youtube.


  380. 380

    Andreea: ha? Pe mine mă întrebi?


  381. 381
    Danny:

    Anastasuca? Nora m-a eliberat la 13.40, iar eu am aparut la 19.50. Si sa stii ca nu bantui, nici nu ma fandosesc ca o fata mare.


  382. 382
    Jasmine:

    Dannyyyyyyyyyyyyyyyyyy! Bine te-ai eliberat! 🙂 🙂

    Vad ca sunt epistole lungi si grele. Voi citi maine pe indelete si cu mintea treaza.

    Vezi cum profiti de bunavointa Norei 🙂

    Dragilor, vad ca sunteti cu totii adunati la sfat, as mai zabovi dar nu ma mai tin ochisorii.

    :*


  383. 383
    andreea:

    ei, na,
    pe Danny…
    nu vezi ce urlă Urlătoarea în spatele lui? 🙂


  384. 384
    Raj:

    Vreau si io poza ca Danny. Daca stiam iiziceam lui Razvan sa-mi pudreze nasul iar Remus sa-mi puna moatze.


  385. 385

    Ah, nici nu mă uitai. Ai dreptate.


  386. 386
    Danny:

    Te salut, Andreea. Ma bucur c-ai aparut.

    Nu, Nora, nu pe tine te-a intrebat, ci pe mine. In poza ma aflu la Urlatoare. Cine umbla mereu pe la munte, cunoaste, iar Andreea este o fata careia ii place mult muntele. Stii prea bine ca am fost impreuna cu ea de fiecare data la munte. Ne cunoastem.

    Nu, Andreea, n-am vazut-o deloc.


  387. 387
    andreea:

    iaca:

    raj


  388. 388
    Raj:

    Iaca ce ? Nu vaz nica. Eu nu stiu sa pun gravatare. Gravataruri… Ma duc sa pun cornul in perna


  389. 389
    Jasmine:

    a cui e poza asta cu pestele?


  390. 390
    andreea:

    mna, păi de aici înainte nu mai ştiu nici eu…


  391. 391
    Danny:

    Jasmine, te pup, draga mea, si bine te-am gasit. Iti multumesc pentru urare. Mi-a fost dor de tine.

    Jasmine, intotdeauna cand apar, adun sfat in jurul meu. Deoarece comunicam. Te astept mereu pe blog.

    Nora m-a plasat la Raj. Cu materiale bio sau nebio, sper s-o duc mai bine, ha,ha,ha………….


  392. 392
    Raj:

    Aveti sani frumosi, Dna Andreea. Eu ma pricep la sani si la bude…


  393. 393
    andreea:

    Raj, Jasmine.


  394. 394
    Costeluş:

    Unde-i pestele?

    Chiar, chettusia ce mai face? S-o fi intors pe balta?


  395. 395
    Raj:

    Cine-mi pune si mie poza de pe iutub ? Si cine-mi albeste parul ? In 2 ani m-am cam ramolit. Era mai bine la stat. O frecai, o beleai, bani primeai…


  396. 396

    Raj, o s-o rugăm pe Ana când apare să-ţi ataşeze poza asta la adresa aia de email pe care ţi-a făcut-o ea. Eu n-am datele. Dar atunci când o va face, dacă vrei să apară, va trebui să şi foloseşti adresa aia, ştii tu, aia cu indianul.


  397. 397

    Hm, pari mai tânăr. 😛 N-aş fi zis că ai o fată adolescentă. Şi ai ochii trişti. 🙂


  398. 398
    Raj:

    Dna Jasmi, puneti-mi si mie gravatar va rog. Dar albiti parul 75 % ca sa fie actuala, ca au trecu 2 ani datuncea. Era inainte de diabetul asta parsiv care s-a declansat intr-o secunda. Acu arat ca o pula bleaga, scuzati expresia


  399. 399
    Costeluş:

    Cum am vazut pestile, cum mi s-o facut foame. Sani n-am vazut, nu stiu ce tot spune Raj.


  400. 400
    Raj:

    In real nu-s chiar ca pe forum, Dra Nora. Eu am mai zis ca de fapt sunt rusinos dar nu m-ati luat in seama. Aha, a aparut poza ! Puneti-mi mustata si albiti parul. Se poate ?


  401. 401
    Raj:

    Auzi la Danny:”” Nora m-a pasat la Raj „” Adica in cacat…


  402. 402

    Raj, fii atent. Ţi-am asociat poza asta, cu peştele, la adresa de email: raj.ltrez@yahoo.com. Ia-o, copiază-ţi-o, tatuează-ţi-o în palmă şi de acum comentezi cu ea.


  403. 403

    Fac nişte probe, Raj, şi-ţi editez nişte comentarii. Îţi pun adresa raj.ltrez@yahoo.com la ele, ca să văd dacă s-a actualizat şi apare peştele sau gura de canal de pe timpuri.


  404. 404

    Încă nu, mai durează câteva minute.


  405. 405
    andreea:

    în panoul de control a apărut deja.


  406. 406

    Să albesc părul şi să te blegesc, nu ştiu. 😀


  407. 407
    Danny:

    Cine-i tipul din poza cu pestele ?


  408. 408
    Danny:

    Hai, Raj, pune-ti si tu o poza sa te cunoasca lumea. Luati pestele ala de acolo, ca a aparut fomistul si toata luna va zbiera ca-i este foame.


  409. 409

    Un verişor abia descoperit al Alteţei Sale, Principele Nicolae, Danny. Îl consiliază în chestiuni de mediu, ape şi exploatarea piscicolă.


  410. 410
    Danny:

    Vasazica, tu esti mai, Rajulete? Auzi, da ce ti-a venit sa te pozezi cu un peste? Eu ar fi trebuit sa am un peste in maini. Pe cuvantul meu daca recunosc ce marca de peste e.


  411. 411
    Danny:

    Am observat c-a aparut un tip nou pe aici, il cheama Mihai si spune povesti cu balti si delta. Pare a fi un tip de treaba. Vreau sa-l cunosc si eu. Sper sa intre in vorba cu mine la prima aparitie in public.


  412. 412

    Pentru întâlnirea aia, musai să porţi tricoul bleu-ciel.


  413. 413
    Danny:

    Unde sa-l port, draga? In fata pc-ului? Pai ce, el ma vede cum sunt imbracat? Sa stii ca poza cu tricoul bleu-alb- albastru inca n-am facut.


  414. 414
    Nastasia:

    Seară bună şi noapte bună, oameni buni, păsărele, peşti şi tot ce vieţuieşte pe aici. M-am întors din urbea natală, am văzut ce-aţi făcut pe aici în lipsa mea, da’ mi-e prea somn ca să mai zic ceva. Doar că-l salut cu entuziasm pe dezdebaralizatul Danny şi că-l iubesc pe Raj ca-n prima zi, n-am încetat nicio clipă să-l iubesc, habar n-am de unde dracu şi din ce străfund de hazna a scos-o el că nu.


  415. 415
    Danny:

    Mai, da’ pe unde umbla Ana? Cred ca stiu, se joaca cu Igraine.


  416. 416

    Nu contează. Noi toţi simţim vibraţiile. Las’ că ştiu eu, fă cum zic eu.

    Să ştii că mă gândesc să implementez un sistem cu cameră web pentru tine. Să te vedem în timp real cum te prezinţi. Am senzaţia că atunci când intri pe blog, nu ai mereu un aspect respectuos, decent şi mi-e foarte greu să tolerez indecenţa, să ştii.

    Mă mai gândesc, mai meditez, dar cam asta sunt înclinată să fac, să ştii.
    Consider că un om care accede la putere, ca tine, trebuie să fie la 4 ace în orice situaţie. La costum, cravată, vestă, pantofi cu şiret. Costum negru, vinerea doar permis bleumarin. Faptul că acum stai în pantaloni de trening supraelastici, helancă şi şlapi lipăitori e intolerabil.


  417. 417
    Danny:

    Te salut, Anastasia! Ma bucur sa te aud scriind.

    Auzi, dar pe mine nu ma iubesti? Numai pe Raj?


  418. 418

    Noapte bună, Nastasia.
    Raj e foarte iubibil, într-adevăr. 😀


  419. 419
    Danny:

    Sa fiu la 4 ace in orice situatie? Adica, si in pat, vrei sa spui?

    Costum negru pe timp de vara cu cravata pana in gat?

    Acum stau in sort de poliester, sorry bumbac, ca mor de fierbinteala si port papuci suprainaltati, care se pot transforma in sandale cu bot acoperit.


  420. 420
    Danny:

    Si eu sunt iubibil, Nora.

    Ce-o fi insemnand „iubibil”??? Hm!

    Aha, cred ca stiu, seamana cu puscariabil. Da, e la moda……..


  421. 421
    Costeluş:

    Noapte buna, Nastasie!


  422. 422

  423. 423

    Da, aşa de iubibil, că-mi vine să fac un model cu răpirea din serai, din tine pe perete.
    Danny, eşti o fascinantă şi soporifică personalitate. Pa!


  424. 424
    Danny:

    Rapirea din serai? Iar eu sunt rapitorul sau rapitul?

    Soporific? D-aia va ia somnul pe toti cand vorbesc? Nu-i rau. Fac bine oamenilor.

    Nora, pentru fiecare rapitor in parte, la fel ca si pentru fiecare rapit, exista cate o iubita sau iubit. Noapte buna!

    A fost concluzia zilei.


  425. 425
    Seva Tudose:

    #341

    cuvintele desi nu le inteleg,doar sensul lor ca orice femeie,dar este un cantec trist,trist….ma lasa moarta de rece….


  426. 426
    Seva Tudose:

    Ana#342

    ce fata draguta !


  427. 427
    Seva Tudose:

    Danny

    ma bucur sa te…fut ! Ti-am dus dorul,magarule ! Te pup !


  428. 428
    Seva Tudose:

    Raj…este fratele meu,cu draci va spun…asta sa fie spusa !


  429. 429
    Seva Tudose:

    Costelus#422

    si baietii plang cateodata…leopardul/leopard… sunt o dulceata !


  430. 430

  431. 431

    Niciunul, Danny. Tu eşti doar materia primă.


  432. 432

    Uite o firmă „dannyiană”:


  433. 433
    andreea:

    asta îmi aminteşte de un amic care prin anii ’90 se apucase de afaceri, în mod serios, şi-şi întemeiase firma Goofy SRL.
    🙂

    mi s-a făcut dor de asta:

    aşa, ca pentru vineri…


  434. 434
    andreea:

    ietete…
    adineaori mergea linkul…
    ce fac ăştia de la youtube?


  435. 435

    Păi, îţi pusei V, văd că merge.
    Fast food-ul ăla e, evident, la Piaţa Gemeni. 😀


  436. 436
    andreea:

    ne, neee, că e alt clip acum.
    ce ciudat…

    gata, acum sper că stă locului…


  437. 437

    Aaa, păi acum văd, clipul tău e dintr-un playlist.


  438. 438
    Danny:

    Buna dimineata!


  439. 439
    Danny:

    Cum adica firma „dannyiana”?


  440. 440
    Danny:

    Merci, Seva, pentru dor. Si mie mi-a fost dor. De ce iti place sa ma……?


  441. 441
    Nastasia:

    Adică te potriveşti cu firma. Ai putea fi patronul, clientul sau compozitorul de shaorme.


  442. 442
    Danny:

    Anastasuca, nu cred ca ma pot potrivi cu o astfel de firma. Este prea marunta pentru mine, prea cocalara.

    Eu sunt un om de spirit. Imi pare rau ca n-ai observat acest lucru. Eu nu pot fi compozitor de shaorme, eu pot fi creator de mari proiecte politice si nu numai.


  443. 443

    Păcat, Danny. Ai un nume foarte „comercial”, cu „lipici” la mulţime.
    Votaţi Domnu’ Danny! (aici, te afli într-o descendenţă ilustră)


  444. 444
    Danny:

    Ma faci sa rad, Nora. Stii prea bine ca numele nu se traduce, englezescul „Danny”, vine de la Daniel, nume de origine……………….ebraica.

    Nu este corect sa spui despre un nume ca este comercial. Poate fi intalnit mai des la persoane, de exemplu numele „Ion” este comercial? Nu este normal sa asociezi un nume, oricare ar fi acela, cu actiuni comerciale, camataresti, etc. Numele este nume si nu se traduce.


  445. 445
    Nastasia:

    Danny, atunci poate ţi se potriveşte firma alăturată. Are ceva imens.


  446. 446

    Ei, Danny, nu fi modest. Tu ţi-ai lipit un y acolo, nu degeaba. 😉

    Nu am tradus nimic, dar am observat că y-ul face minuni. Ştii tu ce ştii, pişicherule.
    Te vor vota toate Pryntzesele blondutze şi sexxxxyyyy din ţara asta.


  447. 447
    Danny:

    Mi-am adaugat un „Y”, deoarece in multe privinte, nu in toate, sunt pro-american. As dori sa viu votat si de brunete, nu numai de blondute.

    Anastasuca, ce are imens firma din poza? Nu e pe gustul meu, deoarece:

    1 -- Se afla intr-un cartier marginas, iar mie niciodata nu mi-a placut periferia;

    2 -- Se afla situata intr-un loc ingust, inghesuit, intre niste case darapanate si un bloc trantit aiurea in stil gri-muncitoresc, amintind de anii ’80( Andreea poate interveni in discutie, deaorece este arhitect);

    3- Denumirea firmei „covrigul imens” nu ma caracterizeaza, deoarece inspira ceva din grotesc, grobian, primitivo-cocalar, iar eu sunt opusul epitetelor de mai sus.


  448. 448

    Păi, vezi? Ţi l-ai ales sperând că te „vinzi” mai bine. Şi nu te-ai înşelat. Te votează şi brunetele, stai liniştit. Brunetzyca_dulcyca.
    Nu se află în niciun cartier mărginaş, ci la Piaţa Gemeni, unde se termina Bulevardul Dacia, un bulevard înţesat de ambasade.
    Eşti un elitist, măi, DannY. Cum dracu’ mai păcăleşti masele?


  449. 449
    andreea:

    😥
    nu-ş ce-am de nu mă mai maturizez odată!!
    mi-e dor de unii oameni care mai scriau pe aici şi n-au mai apărut de mult.
    😥
    adică, aş putea vorbi cu ei la separeu, dar nu e acelaşi lucru.
    😥

    AAAAAAAAAAAAAAAA!
    mă duc să-mi cumpăr cireşeeee!!!


  450. 450
    Seva Tudose:

    Gata ! Ieri joi la orele 5 dupa amiaza m-am dus la culcare si-am dormit pana la 7 dimineata 😀

    Am intrat in vacanta mare,nu voi mai lucra pana va incepe anul scolar viitor,pana pe 27 august 😆


  451. 451
    Seva Tudose:

    #432

    acum doi ani prin Colentina,am calcat pragul unui mic „fast food” imi era foame,am platit inainte si m-am asezat la o etajera si pe un scaun inalt de bar…aripioare,cartofi prajiti cu salata de varza 😀

    cand sa iau mancarea ,mi se cere banii din nou 🙄 surprinsa tare,o vad pe tipa aia frecandu-si degetele in gestul:banii,banii ! Dar v-am achitat cand ati luat comanda…lui un barbat,adica patronal… s-a rezolvat !

    in fine,tocmai cand incep sa mananc,vad alergand pe perete vreo 2 gandaci…mi s-a pus un nod in gat… am lasat mancarea si-am plecat ! 😥


  452. 452
    junghiul:

    Care ar fi opusul lui primitiv-cocălar? Rafinat(evoluat)-?
    Și eu vreau! Cireșe.


  453. 453
    Seva Tudose:

    eu duc dorul de visine…aici nu se gasesc visine ! Cirese din belsug ! Odata am luat concentrat de visine de la un magazin rusesc,dar acum s-a mutat,nu stiu unde ?


  454. 454
    andreea:

    ralacoc-vitimirp


  455. 455
    Costeluş:

    Da, Seva, cirese artificiale. Sa faci ceva pe ele. Capsuni tot la fel.

    Eu zic ca un om care reuseste sa zdrobeasca o capsuna cu furculita e foarte puternic. Eu n-am asa forta, bine ca iti trebuie si o furculita speciala, una normala se rupe imediat.


  456. 456

  457. 457
    Costeluş:

    Aron ma bate!


  458. 458
    junghiul:

    Off! Ce simplu era…


  459. 459
    junghiul:

    Și eu prefer vișinele. O fi o chestie legată de metabolism 🙂


  460. 460
    andreea:

    aci la noi, la Obor, sînt nişte cireşe de-a dreptul sexuale.
    6 lei kilu’.

    negre aproape, bombastice, durdulii, dulci-acrişoare, cărnoase, zemoase, iamii, iamiii, iamiiii.


  461. 461
    Seva Tudose:

    Costelus#455

    cum sunt alea cirese artificiale ? 🙄


  462. 462
    Nastasia:

    Dacă nu păţesc ceva ale mele şi ajung să se coacă, o să am mii şi mii de vişine. Îmi plac, dar ce-o să fac cu atât de multe? Cât compot, dulceaţă, vişinată ar trebui să fac, şi pentru cine? Şi acuma s-a trezit ţăranul din mine, că să le las să se prăpădească, mi-e milă. Iaca, am o problemă!


  463. 463

    Junghiul, ce era simplu?

    Andreea, văzuşi, soro, cu pastrama de berbecuţ-porc de la Obor?

    Prietenii musulmani sunt panicaţi!


  464. 464

    Mama făcea o prăjitură bună, bună cu vişine.


  465. 465
    Seva Tudose:

    Junghiul#459

    prefer visinele,doar in dulceata si visinata ,altfel nu mananc fructe acre,mi se strepezesc dintii 😀


  466. 466
    Costeluş:

    Ca toate legumele si fructele artificiale, SEva, tari si fara nici un gust.


  467. 467
    junghiul:

    Mie îmi plac fructele aaacree…


  468. 468
    andreea:

    nu ştiam, acum că spui, am găsit ştirea.
    nu prea mă pricep eu la pastramele de porco-berbec, dar sînt sigură că, de pildă, la brînzeturi, se fac tot felul de matrapazlîcuri.

    măcar cireaşa e cireaşă. adică, aşa sper… 🙄


  469. 469
    junghiul:

    Căutai opusul.


  470. 470
    junghiul:

    E altoit vișinul? Ce vișine știe să facă? Povestește-mi că mor de poftă…


  471. 471
    Seva Tudose:

    Nora#463

    pastrami berbecut-porc ? Pastrama nu este o bucata de carne,cum este,cum se poate amesteca ?

    Uite chiar luni am fost cu fiica mea la un magazin unde carnea este etichetata”Halal”specific ptr. arabi !

    adica animalele si pasarile sunt sacrificate numai de arabi si li s-au facut rugaciunea inainte de a le sacrifice !

    ce acolo in Bucuresti arabii nu au magazinul lor ?


  472. 472
    Costeluş:

    Au pe undeva prin Spania un festival in care se bat cu rosii. Ma gindeam eu, sa ma duc acolo cu o galeata din rosiile mele, de la supermarket, le sparg capetele la toti!


  473. 473
    Costeluş:

    Nastasia, o alta varianta e sa le pui in borcane cu citeva pastile de aspirina, stau asa pina primavara.


  474. 474
    Seva Tudose:

    Costelus#466

    inteleg capsuni de sera stropite sa se maturizeze,si capsuni de gradina,dar nu poate fi capsuni artificiale !

    Dar visinul ori ciresul,astia nu sunt pomi,cum poti creste un pom artificial 🙄 nu face sens…


  475. 475
    Nastasia:

    Încă nu ştiu mare lucru despre ele, am venit aici când le trecuse vremea, nu mai erau. Am trei vişini. Vecinul mi-a spus că unul dintre ei le face pe cele mai bune. Oi vedea. Tot ce văd e că-s tare multe, nu cred că mâncam eu într-un sezon întreg câte-s acum pe o creangă.


  476. 476

    Seva, ba da. E bucată de carne. 😀 Vând porcul ca fiind berbecuţ. 😀

    Uite ştirea aici: http://www.gandul.info/reportaj/camera-ascunsa-am-cumparat-pastrama-de-berbecut-din-obor-ce-a-iesit-in-realitate-la-teste-10952526

    Sunt şi în Bucureşti măcelării halal. La asta mă gândeam, e mai sigur să iei oaie de la ei decât de la Obor.

    Andreea, aşa sper şi eu: că peştii pe care i-am luat erau chiar peşti! 😆 Carne n-am luat niciodată de acolo.


  477. 477
    Seva Tudose:

    Costelus

    rosiile de la supermarket sunt tari ptr.ca sunt de sera,le dau cu spray sa se coloreze,dar ele practice sunt culese verzi !

    eu am plantat in gradina cam 30 de plante de rosii,pe rod dau pe la jumatatea lui iulie.Desigur acum in iunie sa fie doar de sera,eu nu cumpar rosii,eu astept ptr.cele din gradina mea !

    cand eram in Romania cumparam rosii in iulie,august de la persoane,vecini din satul socrilor mei,fiind garantate de gradina.


  478. 478

    Nastasia, fă-le cadou prin sat cui n-are deja. Sau prietenilor de la oraş. 😀 Prin pieţe, cel puţin la noi, vişine găseşti mai rar.


  479. 479
    junghiul:

    Dacă-s multe tare, tare mi-i că nu-s altoiți. Discutăm când le mănânci pe primele.


  480. 480

  481. 481
    Seva Tudose:

    Nora

    smecheri au fost,sunt si vor fi,romanii 😀

    eu nu cumparam miel de la magazine,ci cumparam de la ciobani,in jurul Bucuresti-ului,odata unul mi l-a vandut viu,nu a vrut sa il taie ptr.mine…


  482. 482

    Mie mi s-a părut incredibil că medicul ăla veterinar a zis că e oaie. 😀


  483. 483
    Costeluş:

    30 de rosii 🙁 Of, de-as avea si eu unde pune …

    Pe aici prin gradini creste iarba, boscheti si, bineinteles, buruieni. Nici flori nu pune nimeni, ca doar n-o fi prost.

    Am avut anul trecut intr-un colt, la umbra, 3 fire de rosii. Au iesit citeva.


  484. 484
    Costeluş:

    E Seva, sint multe chestii care se pot face. De exemplu, uzi plantele cu apa in care pui clorura de calciu. Obtii niste capsuni beton (la propriu). Ca sa nu mai spunem ca acum plantele se pot cultiva fara sol, in solutii speciale, si nici macar nu mai trebuie lumina soarelui (e suficient becul).


  485. 485
    Seva Tudose:

    Costelus,

    am stat la bloc toata viata mea in Romania,daca nu alegeam emigrarea,dupa revolutie…imi cumparam o vila la marginile Bucurestilor ori la munte ! Aici am stat doar 2 ani intr-un apartament,ca dupa aceea…sa imi cumpar case cu pamant…

    vai ce gust bun au rosiile de gradina 😆 alaturi branza de oaie ori capra,ridichi,castraveciori verzi,ceapa rosie… iamiiii !


  486. 486
    Seva Tudose:

    Costelus#483

    da,30 de plante,hai ca le trag o poza !


  487. 487
    Danny:

    Sunt elitist, Nora, dar am inclinatii spre rezolvarea problemelor celor multi. De aici provine orientarea mea ideologica, si nu numai a mea, ci a oricarei persoane.

    Nu mi-am propus niciodata sa pacalesc masele.

    Enuntul pe care l-ai facut mai sus dovedeste ca ai cunostinte despre politologie. Pot fi elitisti de dreapta, dar si de stanga.


  488. 488
    Danny:

    Daca ti-e dor de unii oameni care mai scriau pe aici, Andreea, nu inseamna ca tu nu te-ai maturizat inca. Parerea mea este ca esti prea maturizata, dar nu-ti mai dai seama.

    Stiu ca ti-a fost dor de mine, de scrierile mele, din acest motiv ai dorit eliberarea mea.

    Ai putea vorbi si cu mine la separeu. Nu-ti sunt interzis.


  489. 489

    Soarele straluceste, pasarele canta, covrigii cu susan sunt deliciosi, iarba e verde, cerul senin, pestii in havuz.
    Soarele straluceste.
    Soarele straluceste.
    Grauri jucausi.
    Fluturi galbeni!
    Fluturi galben-pai!
    Fal, fal!
    Inspir!
    Fal, fal!
    Expir!
    Vuuuuum! Vuuuuuum!
    O motoreta rosie. Nu e mobra. E altceva!
    Vuuuuuuum! Vuuuuum!
    Cos impletit.
    Picnic, servetele, lingurite.
    Fal, fal.


  490. 490

    Cred ca a venit primavara.


  491. 491
    Costeluş:

    Molii
    Fal, fal.


  492. 492

    Primavara cu zurgalai. Sus in deal e o casa.


  493. 493
    Danny:

    Jos in vale ce mai e?

    Ce ai patit, Nora?


  494. 494
    Seva Tudose:

    Nora,

    desigur vad cat de fericita esti 😆 cand fara sa vrei faci poezii,inseamna un lucru sigur,ori esti indragostita ori nu rezisti la bautura 😆 😆

    tulai Doamne 😆 fusasi la padure ? eu ii duc dorul padurii de la Cernica 😀 ce amintiri…


  495. 495
    Danny:

    Nora este fericita? Nora este indragostita? Wow!!! Caci la bautura sigur nu rezista. Dar mai stii?


  496. 496
    andreea:

    îuliiiiiuuuuu…


  497. 497
    Raj:

    Va rog sami puneti dracului musteata alba 5O% si par albit 75%. Ce moaca de tantalau am ! Dna Ana e la neamurile de la sat si lea dus toate bibelorurile din portelan vechi: cai, mireasa, ciobanasul cu caciula lu Oblio. Avea Dra Nora o bluza alba la gravatar carei scoteau in evidenta cele 2 rotunjimi traznet…………. Dna Nasta are 3 visini dar n-are bideu.


  498. 498
    Raj:

    Testu curului


  499. 499
    Raj:

    Scuze ! Testu pulii…


  500. 500
    Raj:

    Pestele nu lam prins eu, ci finii. Mi lau dat ca sa ma pozez cu dansu, sa ma dau mare. E crap creca. Hranit cu cacat, cum alminteri ?


  501. 501
    Costeluş:

    Tu testezi curu’ ma??


  502. 502
    Raj:

    In ziua aia eu prinsei, un tzar, o sardinea, un guviz, o gheata… Ca doar nu erea sa prinz somonu cu mujdei al umflatului de Costeloi…


  503. 503
    Raj:

    Ii testai o buca uneia cand aveam 17 ani. Eram in tramvai. Mia futut o poseta in scafarlie deam vazut stele maronii. Creca avea o caramida shamotata in poseta. Sau poate o ghiulea de tun, o piatra de pus pe butoiu de varza. Nu pot specifica…


  504. 504
    Raj:

    Domnu Danny, Dra Nora nu bea decat beuturi din alea cu paiuri si cu umbletute intransele, la margine de geacuzi , la piscina, la strand sau Antalia, peo roata-camera de tractor sau o saltea foarte pneumatica, iar un picolo thocmai vine la dansa cun paar de sampanie frantuzeasca, cu papin, camesa alba, cu panaloni albi sumecatzi , cu vipusca de ghinaral de cavalerie…


  505. 505
    Raj:

    erata : umbrelute. Stiti, paarele ale cu umbrelute cu cuburi de gheata cu martini si alte amestecaturi care-ti iau mintile. Cine le are…


  506. 506
    junghiul:

    Frumos animal! Crap de invidie!


  507. 507
    Costeluş:

    Nora bea bere cu paiu’!


  508. 508
    Raj:

    alta erata! cu papion. Baiatul carei aduce sampania Drei Nora… Un salvastrand sau un salvamar sta la panda sa o salveze la o adica…


  509. 509
    Costeluş:

    Eu crap de foame junghiule, invidia o dau dracu’.


  510. 510
    Raj:

    Iar Dra Nora, plina de recunostinta il ia de barbat, face o nunta cu neamurile din Oltenia…


  511. 511
    junghiul:

    Credeam că crapi de som(o)n!


  512. 512
    Raj:

    Iar nasha va fi Dna Ana cu o palarioara minuscula prinsa cu agrafe, cum are Dna Bahmuteanu iar raj priveste trist dintrun colt cu mucii in barbie si lacrimi fierbinti…


  513. 513
    Raj:

    Printe invitati si Dna Seva care se inerveaza ca nui sta bine cravata dlui Sandu. Se ratoieste la fotograf si-i zice sa se duca in pula dumneaei cu aparatu lui cu tot, spre stupefactia Dlui Mihai care face stangaimprejur ca nu suporta vulgaritatile…


  514. 514
    Raj:

    Isi face aparitia si Dna Andreea si le ureaza casa de piatra aducand cu dansa o macheta…


  515. 515
    Danny:

    Raj, ce ai tu in mana, nu-i minciuna, dar nici crap nu e.

    Ma gandeam c-ar fi avat, dar mai degraba cred ca e peste oceanic cumparat.

    Raj, era viu in mana ta?


  516. 516
    Danny:

    Raj, am impresia ca nu te placi in poza. Sa stii ca esti tare nostim, atunci cand esti timid, rusinos.

    Fii barbat curajos, si calare si pe jos, si adu-ti aminte ca barbatul nu trebuie sa fie frumos, ci putin mai mult decat dracul aratos.

    Ma bucur ca ti-ai asternut poza pe blog si ai depasit momentul rusinarii sau al frustrarii.


  517. 517
    Danny:

    Nora, pe unde umbli?


  518. 518
    andreea:

    viu, viu, siguuur…

    da` nu ştiu cum de are Raj atîta timp. şi pescuitul, şi firma, şi familia…
    e multilateral dezvoltat!


  519. 519
    Danny:

    Unde vii, Andreea, sigur?


  520. 520
    Raj:

    Ma doaren pula cai crap, stiuca s-au somon, scuze Costele. A fost peste ? A fost. Vezi cum va roade invidia domu Danny ? Pestele era viu si se zvarcolea ca Andreea Tonciu in pula. Ia-m poruncit lu finu: Da reacu scarba aia de peste si futemi o poza pentru posteritate ! Finu a lasat perpendicular berea jos, a smuls prin smulgere aparatu de fotografiat pescari si, tzac, tzac ! Dna Andreea, la pezcuit ma duc 1 data la 3 luni. Acu cand dv. stati acasa, ios la firma si rascolesc scuzati expresia. Sunt multilatera dezvoltat in cacat. Va rog sami actualizati poza


  521. 521
    Raj:

    Creca Dra Nora a fost la club si a dansat brasoveanca. Ii rupta. Dna Ana ii semirupta caci a fost la neamurile de la tzara si ia ajutat la constituirea de stoguri de fan. Neamurile au otancit o gaina, au introduso in ceaoan dupa ce in prealabil iau smuls penele, iau extirpat matzele. Un al VII-a simtz imi spune ca Dna Ana a muiat mamaliga in tingire cu deshtele si a mancat cu pofta de gravida in timp ce Rada sarea coarda-ncerdac…


  522. 522
    Raj:

    Dna Seva viseaza instalatori in cazanu cu smoala. Sa trezit din somn si-i deziluzionata. Dnu Mihai a visat o satra de tigani injuriosi care-si bagau pula cu sarg si acu sa trezit lac de sudoare…


  523. 523
    Raj:

    Dna Seva viseaza arabi cu furcile venind spre dansa…


  524. 524
    Raj:

    Alexa viseaza ca face amor cu 1Q…


  525. 525
    Raj:

    Doamnele Edle, Vio, Uc, Ella viseaza cai de turta dulce pe pereti verzi. Costelus viseaza bazine olimpice pline ochi cu mujdei…


  526. 526
    Jasmine:

    😀 mai zi, raj , maestru esti ca prea le vezi bine

    Buna dimineata, dragilor frumosilor!


  527. 527
    Nastasia:

    Visele ni le-ai divulgat, acuma ia de le tălmăceşte, să vedem şi ce ni se arată.


  528. 528
    Danny:

    Pui pariu ca nu stii ce-am visat azi-noapte? Ia incearca………….

    Da’ stii ce-mi place? De Seva ca viseaza arabi venind cu furcile spre ea, ha,ha,…………….groaznic trebuie sa fi fost, adevarat cosmar.

    Spuneai ceva de Alexa??? Hm!

    Vezi ca pestele din mana ta e din plastic.


  529. 529
    Nastasia:

    Ce altceva ai fi putut să visezi, decât pe tine însuţi în chip de salvatorul neamului?


  530. 530
    andreea:

    Raj, nu pot să-ţi aranjez poza aia. e prea întunecată şi n-o pot albi îndeajuns pentru a ajunge la trista realitate.
    n-ai cumva alta?
    da` tot la pescuit, că-mi place la nebunie cum îţi şade cu peştele în braţe.


  531. 531
    alexa:

    ba n-am visat nimic, că mi-a fost prea rău ca să dorm 🙄


  532. 532
    Seva Tudose:

    Raj

    dragule,dupa cum spun,acum este 3:15 dimineata,ohhhh…de atata ce mai pomenit(ca vin arabii cu furcile,instalatori cu cazanul in smoala,ca ma cert cu Mihai)ce mai…m-ai sculat din somn,am sughitat in vis ,de cat mai pomenit !

    altadata tine seama si tu de fusul orar,cu 7 ore mai devreme,cand tu te scoli si te scarpini la coa..te,eu ma intorc pe o alta falca 😆


  533. 533
    Seva Tudose:

    Naivilor 😀

    „Seva viseaza arabi venind cu furcile spre ea” bai,voi sunteti batuti in cap ? Ca un arab sa aibe o furca,trebuie sa aibe in prealabil o tarla cu fan,unde dracului creste iarba in deserturi,printre dunele de nisip ?

    poate scorpioni la protap,pastrama de camila,ceai din cactusi…dati-mi carabina 😀


  534. 534
    Nastasia:

    Ei, Seva, a confundat şi el furcile cu explozibilele legate la brâu.


  535. 535
    Seva Tudose:

    Nastasia,

    trist este ce spui,si a venit ca o bomba pe capul meu. Niciodata nu am inteles,cum poti face asa ceva: in numele lui Allah sa iti oferi aceasta viata(deja f.scurta)in numele unei cauzi,in numele razbunarii…ca de fapt este o razbunare,ochi ptr.ochi,dinte ptr.dinte,sa te omori !

    si dracului,la ei nu a fost liniste si pace,mai nicicand ! Rusii vand arme la autoritatile statelor fanariote(siriene)americanii vand arme la rebeli….si uite asa,se tot razboiesc intre ei…sunny cu siatii…

    daca ei intre ei nu se agreaza,frate cu frate,cum poti condamna un stat de interferenta,specific al SUA !Eu una cred ca razboil este,a fost si va fi,prima si ultima meserie preferata de lumea araba…altceva nu stiu…


  536. 536
    Raj:

    Talmacesc un cacat, Dna Nasta. Sunt la capitolul nararii viselor, nu la interpetari……….. Domnu Danny, va pricepeti la peste ca Costelus la balet. Chiar as vrea sal vaz pe asta in tarlici de balerina sprijinindu-se tandru in pula sa nu caza… ………………Bug pula in el fus orar, Dna Seva, scuzati expresia. Dv. tre sa fiti pe faza cand postez eu, cand am timp liber, respectiv penurie de cacat, ca doar atuncea pot si eu sa scriu peicea…………….. Mai e unele poze, Dna Andreea dar cercati so dregeti pasta in conformitate cu aratarea care va toaca nervii. Edica eu………… Explozibile legate la brau, pline cu cacat, Dna Nasta, ca alea cu cuie nau valoare. Cati ani aveti, Dna Jasmi ?


  537. 537
    Nastasia:

    De unde ai scos că e penurie de căcat, când toată omenirea e în el până la sprâncene? Te-ai lenevit tu, că material este fără număr, fără număr.


  538. 538
    Seva Tudose:

    Raj

    draga Rajulica,eu nu pot fi pe faza cand tu postezi,sa nu te astepti ca eu o sa sar ca arsa la mascarile tale !
    Sunt sora-ta a mai mare,hai,ca eu stiu si Karate…vrei sa iti fut una 🙄


  539. 539
    Raj:

    Adineaoarea parca candea a beutura , Necu. Daca-i asea, insamana ca-si revine. De cand a dat coltzu sarmana Anica, n-a pus strop in beutura. Ala de la Magaru Tavalit nu stie cei ala strop de apa in beutura. Toti se plang de el ca, ,,,,,, cand vede musteriul balaganinduse pa scaun, ii pune juma apa, juma matrafox… As vrea sa mai scrie Cosa, imi placea totusi sictiru lui… Asta nu inseamna ca nul fut in bot la orice ora


  540. 540
    Raj:

    Cica lumea e in cacat pana la sprancene. Creca Dna Nasta vorbeste in numele Dlui Costel… Dna Seva vrea sami scuzati expresia un cap in gura. Dupa ce ca arat ca pula, scuzati expresia…


  541. 541
    andreea:

    pfiiii, Raj, dar tu eşti un mare pasionat. de peşte.
    şi tinereeeeel, şi frumuşeeeeel…
    bravo!
    ia spune, pe care o alegem?

    raj

    raj

    raj

    raj

    raj

    raj

    raj

    raj


  542. 542

    Neaţa. Ce belşug! De unde au picat toţi peştii ăştia?


  543. 543
    andreea:

    neaţa. neaţa…
    au picat din Mitomania.
    e o ţară foarte interesantă…


  544. 544
    Nastasia:

    Neaţa. Danny îşi copleşeşte electoratul. Dacă mai pune şi câte o pungă de mălai, au să duduie urnele.


  545. 545

    Nastasia, te rog frumos! El e rafinat! Nu le dă mălai, le dă pungi de fursecuri, de langues de chat, de pricomigdale! Alte alea! Nu vulgarul şi primitivul mălai!


  546. 546
    Nastasia:

    Auleuuu! Cum am putut să uit? Desigur, rafinat. Dublu rafinat. Distilat de-a dreptul.


  547. 547
    Raj:

    Pe 1 sept plinesc 49 de primaveri, Dna Andreea. In pozea aveam deci 47. In 2 ani am albit pe 75 la suta din suprafata scalpului, mi sa muiat undita si alte cele. Intre timp miam pus iar musteata la locu ei. una peste alta, arat ca scuzati expresia. pasiunea mea e fiica, nevasta, pescuitu. Din cacat fac bani. Intatdeauna in poze arat oleaca mai tener, desi pulimea arata mai batrana. Atuul meu e inaltimea, ca adata chiar a zis una ca cica sar trage odata cu camila asta. Adica eu. Acuma nu stiu de cea zis camila. Ori ca candeam de la vidanje, ori cas nalt…… Duduie un cacat, dna Nasta…


  548. 548
    Raj:

    Le da un cacat, nu fursecuri, Dra Nora. Nare domnu Danny bani de fursecuri…


  549. 549
    Raj:

    Ce rahat mai e si langues de chat, ca se termina tot cu at ca la cacat….


  550. 550

    Limbi de pisică, Raj. 😀 Un soi de pişcoturi.


  551. 551
    Nastasia:

    Ei, n-are bani! Adunăm, colectăm. Păi nu suntem noi staffu’ lui? Nu tră’ să facem noi diseminarea măreţului proiect? Doar nu s-a chinuit degeaba cu noi până l-am priceput!


  552. 552
    Raj:

    Daca ma duc disara in sandale la nunta, fara costum, are ceva ? Am niste sandale tip roman ultimu racnet. Mi lea achizitionat una din fine din Tunisia. Sandalele, nu fina, ca eu nam fina din Tunisia. Am din moldova, banat, Drobogea, Sau Mare. Am scris moldova cu m mic penca ma facut un moldovean la buzunar cand am fost la ieshi. Nam fina din CLUJI…


  553. 553
    Raj:

    Limbi in… ar fis zis berbecu ala de Cosa, Dra Nora….. Colectam un cacat, Dna Nasta. Nu colectam nica…


  554. 554
    Nastasia:

    Raj, sub acoperirea căcatului, tu eşti de fapt nuntaş profesionist. Toată ziua-bunăziua însori, măriţi. Te dai vidanjor de ochii lumii, hai?


  555. 555

    Are dreptate Nastasia. N-am văzut om să se ducă la atâtea nunţi ca tine. 😀


  556. 556
    andreea:

    hm. sînt curioasă pînă unde ajunge…


  557. 557
    Raj:

    Joc la nunti de sare camesa de pe mine, Dna Nasta. Leam zis ca tre sa am la masa vin alb sec, peste, fructe de mare. De fapt , toti invitatii vor avea de unde sa aleaga. Iam zis socrului mare ca urmatoarea nunta sa no mai faca la otel de lux, ca eu nu pot pentru ca sa tiu pasu cu el la bani. Daca zici tigan, te amendeaza astia. Toti ne facem cai vrem dar nici reacu nui vrea. Cu toate astea, stiu tigani care ne bat la cur pe noi romanii cu bunu lor samt, cu cinstea si omenia lor. Un Jiji, un tigan iti mai da o buca de paine dar un Tiriac, nu…


  558. 558
    Raj:

    Pana unde azung, ce ? Dna Andreea ?


  559. 559
    Raj:

    Dna Andreea, o cunoasteti pe Ramona Agachi arhitecta ? Sta la 2 strazi de mine si-i pretena la catarama cu nevasta. Da loc ii din Iesi. Ar fi bine so cunoasteti cand veniti la TM. Astfel ma veti cunoaste si pe mine


  560. 560
    Raj:

    Imi albiti para odata simi puneti musteata sura ? dasara va tot rog… Mai trebe sami futeti si cateva riduri


  561. 561
    Danny:

    Ia uite-l pe Rajulete! De ce spui mai, fraierule, ca ti-e rusine cu pozele tale? Arati binisor, dezmierda-mi-ai biologicul de frumusel.

    Dar cu pozele alea ceva nu e in regula. Fina-tu ti-a cosmetizat pozele cu programul X. Ce momeala ai folosit la prinderea salaului din poza 4? Pare a fi singura poza reala. Dezvolta putin subiectul, unde te aflai, cu cine, etc.


  562. 562
    Raj:

    Ma aflam cu 2 fini in jud. Mures, parca la Iernut spre Cluji. Par oleaca mai tener din cauza genelor, coane Danny. Maica are 82 da ani si arata de max.60. Sorumea ii imbratanita devreme ca samana in partea taichii. Prima data aia din cel Aradu credeau cas fisu. Si e mai mare cu 4 ani ca mine. Asta a fost cand sa mutat de la bloc la casa, ca noii ei vecini nu ma cunosteau. Acu dupa 2 ani arat ca pula, masm cam ramolit…


  563. 563
    Raj:

    Acolo cu 20 roni pescuiesti cat vrea ranitza, respectiv pula dv., domnu Danny


  564. 564
    Raj:

    In poza 3 de sus spre parchet, saman leit cu fimea. Mai curand ea cu mine. Azi a vrut 40 lei. Iam dat 15 lei si iam zis so taie din fata mea ca ma enerveaza. Bombane tot timpu. .. Cacamas in hormonii lu generatia asta, ca ma scoate din sarite, respectiv ma umple de nervi


  565. 565
    Danny:

    Nastasuca, ce vrei sa insinuezi la 529? Ca ma visez mereu in chip de salvator al patriei, nu-i asa? Adica, vrei sa-mi sugerezi ca am samanta de megaloman, nu-i asa?

    Ei, afla ca azi noapte te-am visat alaturi de mine in sura din spatele casei tale, cum initiasem procesul sublim de facere de dragoste la umbra nucului cel batran, ale carui roade nu m-ai invitat sa ti le culeg asta toamna. Iar cand sa ajung la punctul de maxima simtire inaltatoare, constatasem ca 3 persoane necunoscute se uitau la noi. Asa mi s-a terminat filmul.


  566. 566
    Raj:

    A zis adineaoarea nevastamea ca daca merg in sandale la nunta, ea va merge in pantaloni scurti. Nus de acord. Sami pun si palaria a neagra cu boruri mari ? Sami mai aranjez si musteata ? Asa cum e acum, parca am mancat pisica dnei Andreea si a ramas coada afara…


  567. 567
    Raj:

    Vis de om nebun la cap…


  568. 568
    val:

    😆 😆 😆


  569. 569
    Danny:

    Cu 20 lei pescuiesti bine. La mine costa 50 lei, in lacul Blasova, si nu prinzi intotdeauna.

    Fiica-ta ti-a cerut 40 lei? Pai, ce face cu banii astia la 15 ani?


  570. 570
    Danny:

    Wow, Valonash? Poza noua? Bine ai venit, scumpete! Mi-e cam era putin dor de tine. Putin mai mult.


  571. 571
    Danny:

    Cum, ma, vis de om nebun la cap? Visul e vis. Tu nu visezi?


  572. 572
    Danny:

    Valonash, tu erai tare rusinoasa, la fel ca si Raj. Cum de ti-ai asezat poza la gravatar?

    Constat ca toti va puneti poze, ceea ce e un lucru bun. Dar tonul stiti cine l-a dat? EU, mai, frumuseilor.

    Daca n-o sa-si puna si Cosa poza la gravatar, uitati-va la mine, la fel si umflatul ala frustrat de Costelush si cine a mai ramas fara poze. Si tu, Nastasuca, fir-ai sa fii de tuciurie alba ce esti.


  573. 573
    Costeluş:

    Peste …

    Si eu maninc somon congelat facut acu’ o saptamina. Fara mujdei. Gust de cacat.


  574. 574
    Nastasia:

    De ce fără mujdei? S-a interzis usturoiul?


  575. 575
    Raj:

    Pai pune si mujdeiudracu…


  576. 576
    Costeluş:

    Umblu printre oameni …


  577. 577
    Raj:

    Sa interzis un cacat, nu sa interzis usturoiul


  578. 578
    Raj:

    Umbli pin cacat…


  579. 579
    val:

    real eyes
    realize
    real lies…


  580. 580
    Raj:

    Mananca inghetata, coane Danny.Asta face. Val: stiu ca nu vorbesti cu mine dar sa stii ca esti frumusica. Mai am o fata din prima casatorie, e mai mare ca tine si semeni mult cu ea. Asta mica samana cu fata lui Odagiu. E naturel sau ti-ai vopsit parul ?


  581. 581
    junghiul:

    🙂


  582. 582
    Nastasia:

    Asta cu umblatul printre oameni e o veste bună. Nu mai eşti singur. Compensează lipsa usturoiului.


  583. 583
    Costeluş:

    Poti umbla printre oameni si sa fii tare singur.


  584. 584
    Nastasia:

    Poţi găsi printre ei unul de care să te ataşezi. Şi pisicile reuşesc.


  585. 585
    andreea:

    Doamne, ce frumoasă ești, Valone! și să te ascunzi, atîta vreme…


  586. 586
    Costeluş:

    Pisicile nu-s grase.


  587. 587
    val:

    da` tu de ce te ascunzi, că eşti şi mai frumoasă, Andreea? 🙄 ar fi cazul să-ţi pui şi tu una din pozele reale la gravatar. 😉


  588. 588
    andreea:

    uaaaaaau!
    ăsta e incrediiiibiiiil!!

    raj

    și cică e din aprilie 2013. fantaaastic!


  589. 589
    andreea:

    sînt rușinoasă, Val…


  590. 590
    Costeluş:

    Raj, balena n-ai prins?


  591. 591
    Costeluş:

    Frumoasa poza, Val. Fara sutien …


  592. 592
    Costeluş:

    Nora o fi iar la vreun miting?


  593. 593

    Pfiu, la ce peşti înoată aici, era nevoie de Mama dragonilor. Bine ai revenit! 🙂


  594. 594

    În rest, nu prea pricep eu mania asta a „realului” că doară nu cere nimeni poze de buletin pe aici, nici legitimări de alt soi nu se fac.


  595. 595

    Andreea, fusei la Obor să-mi iau vişine (că m-a înnebunit Nastasia ieri) şi păstrăvi (că m-a înnebunit Raj). 😀 Văzui pozele. 😀


  596. 596
    Costeluş:

    Pisica nu ti-ai luat?


  597. 597
    Nastasia:

    Costeluş, n-are nicio treabă grăsimea aici, ci atitudinea. Dacă omu-şi poartă şunculiţele cu dezinvoltură, ba chiar cu voioşie, roiesc oamenii în jurul lui. Da’ parcă văd că umbli prin lume ori cu mutra acră, ori tragico-suferindă, de nici nu apucă oamenii să vadă altceva. Şi fug.


  598. 598
    Costeluş:

    Cum sa nu fugi cind il vezi pe King-Kong in fata ta cu o mutra tragico-suferinda? 😀


  599. 599
    val:

    auch! 🙄 sper că nu te-ai enervat iar, Nora, mai glumim şi noi. ştiam că glumele sînt permise. orice fel de glume. 🙂


  600. 600
    Nastasia:

    Păi asta e, măi Costeluş, măi! Dacă kilocorpii kingkongieni nu-i poţi stârpi, măcar afişează un zâmbet dulce.


  601. 601
    Raj:

    Unde le gasiti pozele, Dna Andreea ? Finii se ocupa cu astea, eu abar n-am. Nu poate fi din 2013, aprilie. Somnul tot de unul din fini a fost prins, eu doar ma pozez cu ei. Prind chitici, atat. De ce nu mi-a aparut postarea, Dra Nora ? cand scriu cacat in postari, acestea apar. Cand scriu ca Dra V e frumoasa, nu apar. Eu am fost sincer si tot sincer ii cer scuze daca am suparat-o… Dna Andreea: nu ne dati o poza ? La ce sani aveti, nu puteti fi uratica. Si chiar daca sunteti uratica, se compenseaza , ca sunteti arhitect.


  602. 602
    Raj:

    E de pin 2009 , poza. Asa a zis Vali. Atuncea eram grasut.


  603. 603
    Manuella:

    Bună tuturor! 🙂

    Val,

    Şi mie îmi place Game Of Thrones. 🙂


  604. 604
    Manuella:

    Raj,

    Impresionată.
    Şi că mă ţii minte.


  605. 605
    Raj:

    Sarumana ! Si io as fi impresionat daca vati da jos broboada. Dna andreea, dar poza cand am dormit io cu botu in linoleum nu ati gasit-o ? A fost dupa ce am adormit mapetz. Patuncea beam


  606. 606
    Raj:

    Daca finu a pus poza cand ma pisam, il ucid…


  607. 607
    Raj:

    Cati ani aveti Dna Nasta / 35 ? Dna Manu are vio 30


  608. 608
    Nastasia:

    La suflet, vreo 25, Raj. Ăia din buletin nu-i zic, că nu contează.


  609. 609
    Raj:

    Multi, multi inainte ! 1Q ceare-n minte ?


  610. 610
    Raj:

    Creca Dna Ana ii la neamuri…


  611. 611
    Nastasia:

    S-o fi măritat, că aşa era vorba, doar făceam planuri de nuntă. Altfel nu se lepăda ea de noi chiar aşa.


  612. 612
    andreea:

    habar n-am, Nora, cum e cu realul, mie nu-mi place să fiu luată drept dobitoacă.

    ideea e că Raj minte în mod sistematic și intensiv. e boală, deja.
    or mai minți și alții, dar mai cu modestie.


  613. 613
    Costeluş:

    Eu am mintit. N-am 120 de kile, ci 122.

    Si Nora nu-i rea.


  614. 614

    Andreea, cred că şi 1Q minte. Nu cred c-a fost în niciun puţ în viaţa lui. De balon, ce să mai vorbim. Ia, vezi tu cum îl „demaşti” şi pe el.


  615. 615
    Costeluş:

    Ia! Bataie!

    Raj, hai sa pariem!


  616. 616
    andreea:

    1Q e perfect. nu pretinde nimic. tuturor le e clar unde începe și unde se termină fantezia. nu încearcă să înșele, nu încearcă să îmbîrlige. e curat și inofensiv.
    Raj e vai de capul lui. în plus, lovește și mușcă, sub acoperirea omului frumos care pretinde că este.

    dar tu apără-l, Nora. cineva trebuie să-l apere, nu?


  617. 617

    Aoleu, Andreea! Avem un pungaş printre noi! Nu prea mi-e clar cum a încercat să „înşele” şi cam ce „pretinde”, dar e bine să fii vigilent. În ziua de azi, nu se ştie niciodata.
    Nu cred că Raj are nevoie de apărarea mea. Revolta mea nu are legătură cu el, nu simt că i-aş face vreun serviciu sau că ar avea nevoie.
    În fine, fiecare cu afinităţile lui.


  618. 618

    Şi legat de Raj le e clar unora unde începe şi se termină. Că nu tuturor, asta e evident. 😆


  619. 619
    andreea:

    măi, mie nu mi/ar plăcea să fiu nenea ăla, pescarul și să se fîțîie unul cu poza mea și peștii mei 🙂 pe bloguri.
    ce naiba! pescarii au și ei mîndria lor pescărească…


  620. 620

  621. 621
    val:

    Andreea, ştii ceva? comunitatea asta micuţă de pe blog oglindeşte, în mic, societatea umană în evoluţie. am pornit la drum cîţiva, buni şi frumoşi, ţi-aduci aminte doar, apoi au venit alţii, care s-au dovedit mai buni şi mai frumoşi, iar afinităţile s-au schimbat în consecinţă. 🙂

    eu am realizat că nu pot sta în calea progresului şi nu-mi place să enervez pe nimeni. aşa că…


  622. 622
    andreea:

    val, luptă-te!
    pe bune.
    de ce nu lupți?

    iote, io lupt.
    e o după amiază frumoasă de vară, mănînc cireșe și lupt. ultima părăsesc cîmpul de luptă.
    🙂


  623. 623
    Costeluş:

    val, tu enervezi prin absenta. Ca si Nora prin tacere.

    Eu fac parte dintre cei mai buni si mai frumosi? Ca se poate rezolva …


  624. 624
    val:

    cu ce să lupt, Andreea? cu subiectivismul? şi ce cîştig în afară de antipatie? 🙄


  625. 625
    andreea:

    Costeluș, eu întotdeauna vorbesc serios.
    n-ai observat? pînă și Danny a observat.
    chiar și atunci cînd spun bazaconii, de fapt vorbesc serios.

    alții fac exact pe dos.


  626. 626

    Mă grăbesc rău, aşa că nu mă-ntind.

    Val, ai spus o crasă tâmpenie. Locurile nu sunt limitate şi n-au fost niciodată. Ce, dacă-l plac pe Raj, nu te mai plac pe tine? Sau cum? Şi da, mă enervezi acum! Gee, şi oamenii care se plac, şi ăia însuraţi se mai enervează când şi când unii pe alţii şi nu se termină pământul, nu e vreo tragedie. Ce dracu’ de lume e aia în care există consens total?

    Iar antipatia aia e doar în capul tău, ţi-am zis să nu-mi mai arunci lucruri în cârcă. Pe aici, antipatiile mele cred că sunt destul de evidente şi nu m-am ferit niciodată să le declar. Ca şi simpatiile. Mănuşi, nu, n-am. Şi nici nu-mi pun. Mi-e cald în ele.

    Andreea, ce luptă? Cum se duce lupta asta? Ce scop are? Crezi cumva că dacă „lupţi” tu, ăia vizaţi îmi vor fi mai puţin simpatici? Mă rog, n-oi pricepe eu, dar nu-mi imaginez cum ar arăta o victorie sau o înfrângere.


  627. 627
    Costeluş:

    Antipatiile Norei este numai unu’ 🙂


  628. 628
    Danny:

    Mai, Raj, las-o naibii de treaba! Tu esti in pozele alea sau nu?

    Eram sigur ca nu tu ai prins exemplarele acelea, si ca doar te pozezi cu ele, dar nici asa, sa fii demascat pe blog de Andreea. Faptul ca nu tu ai prins acei uriasi, mi-am dat seama din discutii, deoarece, eu chiar prind peste, nu de asa mari dimensiuni, mult mai mici, dar eu ii prind si sunt fericit.

    Cea mai mare stiuca prinsa de mine a avut 2 kg : 65 cm. lungime, 12 cm in circumferinta. Cumpara o stiuca, masoar-o si-mi vei da dreptate. Eu n-am mintit niciodata, chiar daca se spune despre pescari si vanatori ca sunt mincinosi. De exemplu, maine dimineata voi inaugura pentru prima data sezonul de pescuit pe anul acesta. Prohibitia tocmai a trecut de 1 saptamana. Chiar mi-e dor sa ma duc sa vad daca voi prinde ceva.


  629. 629
    andreea:

    mna, glumesc, numai luptătoare nu sînt eu, Nora…
    prin lupta de aici, înțeleg să spun, să comunic, să trăncăn -- poftim -- dacă simt că trebuie să spun ceva. să nu tac mîlc. poate să nu existe nici o victorie și nici o înfrîngere.

    faza cu Raj m-a enervat.
    chiar și numai pentru faptul că mi-am bătut capul, 5 minute, să-i extrag poza de acolo.
    am uitat pentru o clipă că am de-a face cu un trișor de cursă lungă. am avut bunăvoința să-l cred și dorința să-l ajut.

    mea culpa, asta e.


  630. 630

    Ok, Andreea, asa mai da. 😀


  631. 631
    val:

    ehei, Nora, mai demult nici nu spuneam tîmpenii, nici nu te enervam. 🙂

    ce vremuri…


  632. 632
    andreea:

    val, nu poți fi simpatică tuturor niciodată!!
    ai două soluții: să fii simpatică unora și antipatică altora sau…

    … să nu fii. deloc.


  633. 633
    Jasmine:

    care va sa zica raj nu e rajvanel. ptiu si ma pregateam sa-l scuip da frumusel ce era 🙂


  634. 634
    Danny:

    Andreea, nu mi se pare prea normal sa spunem tot ce observam la noi pe acest blog. Suna urat cand afirmi despre Raj ca este mincinos si nu mai stiu cum, cu toate ca, si eu sunt prea corect de multe ori, iar acest lucru deranjeaza la oamenii trisori. Cand am inceput sa spun lucrurilor pe nume, in mod dur, recunosc, despre anumite persoane de aici am fost bannat. Nici mie nu-mi place minciuna, dar uneori trebuie sa te lasi mintit, pentru a fi totul ok. Se spune despre acest lucru ca se actioneaza cu diplomatie, cu toate ca diplomatia inseamna arta de a negocia cu o persoana, grup de persoane, stat, etc.

    Ai spus despre mine mai sus ca „pana si eu pricep”, de parca as fi fost penultimul de aici care nu inteleg nimic. Imi este greu sa cred ca asta este parerea ta despre mine. Sper ca peste 2 zile sa n-aud ca si eu sunt vreun mincinos. Sau, tot ce e posibil.


  635. 635
    val:

    aaa, ştiu asta, Andreea, ştiu. dar cînd bilanţul devine negativ, cînd văd cum îmi atrag antipatia unora doar pentru că nu pot accepta limbajul obscen şi murdar, libidinoşeniile, insultele gratuite, ce să mă fac? nu e mai bine să nu fiu deloc? 🙄

    am ajuns la concluzia că pe Pandoras era mult mai bine. mie, cel puţin, mi-era mai bine.


  636. 636
    Danny:

    Jasminut, ma poti scuipa pe mine, deoarece pozele mele sunt reale. Sper ca v-ati dat seama de acest lucru.

    Am si poze cu mine la pescuit, dar arat ca dracu’ in ele, nebarbierit, parul in vant, obosit la muian de canicula anilor trecuti, iar pesti, cam putini.


  637. 637
    Danny:

    Valonash, spui despre limbaj obscen, insulte gratuite, libidosenii si, pe buna dreptate, n-ar trebui sa-ti placa, dar cand stai la masa cu Basescu et comp. nu ti-e rusine? De cate ori nu i-a injurat el pe romani in 5 ani de zile?

    Apoi, toate aceste obscenitati marturisite pe blog, ar trebui sa le iei ca pe un cadou, de la o lume ce incearca sa se regaseasca in viitorul sumbru instaurat de 24 ani de politicieni.

    La 26 ani, se pare ca tu nu poti realiza acest lucru. Oricum, ai toata viata inainte.


  638. 638
    Jasmine:

    Bine, Danutz! Fixeaza-te intr-o roata si invarteste-te ca sa ma antrenez sa tintesc 😀

    Valonash, Andreea, hai, mai, voi chiar sunteti suparati. N-o fi raj asa de negru? 🙂


  639. 639
    Jasmine:

    Danny boy, numai la politica nu se mai ajunsese acum!!!!! 😯


  640. 640
    Danny:

    Iisus Hristos : Voi fi acolo!

    Danny : He, he, Iisuse Hristoase! De 2000 ani te asteapta lumea pe Pamant, iar tu te gandesti sa participi la lansarea cartii lui Remus? Nu-i rau, o fi stiind Remus ceva, dar…………….dragul meu, Iisus, coboara-te mai repede pe Pamant, caci iata ce-am gasit aici:

    ” Ceata deasa si valuri de fum, foc mocnit si miros de ars, cer insangerat si sange imprastiat in aerul imbacsit de pulbere si praf, carne moarta si chip desfigurat la limita intre viata si ce a mai ramas, dintr-o tara cu ziduri in ruine si moarte asteptanda la cumpana de ceas. Asta am gasit cand am descalecat. A fost odat’ un palos si o lume de apreciat”.( Danny)


  641. 641
    Nastasia:

    Of, cred că-i total inoportun să mă laud că am făcut cremă de zahăr ars şi pentru prima dată mi-a ieşit perfect, ca a lu’ soacră-mea, şi nu omletă cu zahăr, prăjită pe alocuri, ca de obicei.


  642. 642
    Danny:

    Gata, Jasmine, ma fixez intr-o roata. Acum ma invartesc. Ma nimeresti?

    Politica este cea care ne guverneaza pe toti. Din acest motiv, daca nu voi, macar eu sa iau atitudine! Deoarece, imi pasa!

    Si voua ar trebui sa va pese.


  643. 643
    Jasmine:

    crema de zahar ars e preferata mea imediat dupa clatitee!! si al naibii de complicat sa-ti iasa. eu nici cu gandul nu ma incumet! te-as invidia un picut 🙂


  644. 644
    Danny:

    Lauda-te, Nastasuca. Se pune.


  645. 645
    Jasmine:

    E perfect. Ai grija sa te prinzi bine in chingi, nu vreau sa te accidentezi. Si acum te invarti, da?


  646. 646
    Nastasia:

    Greu mă încumet şi eu, da’ nu rezist la presiunile feciorului, pe care-l apucă uneori nostalgia bunătăţilor buniceşti. M-a pus chiar să fac cuiburi de viespe, cum făcea mama. Uriaşă provocare, grea încercare!


  647. 647
    Jasmine:

    Si ti-au reusit cuiburile?


  648. 648
    Jasmine:

    Eu am incercat o singura data sa topesc zahar si am ars cratita. Cica super super simplu, zice lumea. Mie imi iese foarte usor fumul prin tigaie 😀


  649. 649
    Costeluş:

    Jasmine, te invat eu cu zaharu!


  650. 650
    Jasmine:

    Cred ca pe Pandoras au fost oameni care au mintit infinit mai mult decat Raj, vreau sa spun care chiar au mintit, nu au glumit exagerat si fara limite, mai nesarat sau mai vulgar. Si consecintele sunt destul de mari. E adevarat ca a fost luata o poza de pe net, dar era un fel de persoana publica, asa cum multi isi pun fotografia lui Brad Pitt sau eu stiu ce actrita, doar ca sunt celebri si e mult mai evident ca nu sunt ei. Parerea mea 🙂 Si acolo am inceput sa comentez constant pentru ca v-am placut pe voi si mi-am dorit sa interactionam. . 🙂


  651. 651
    Jasmine:

    Spune, Costelus! Care e secretul ? Daca o fi vreunul sau sunt ingrozitor de nepriceputa 🙁


  652. 652
    Costeluş:

    Mai, hai sa recunosc: acolo la gravatar nu e poza mea.

    Ne, Jasmine, nu merge asa, in teorie. Trebuie demonstratie practica! 😀

    Da’ zau ca nu stiu ce-i greu cu zaharul. Poate nu-i buna tigaia si arde?


  653. 653
    Danny:

    Hai, Jasminut, ca am obosit de cand ma invartesc pe roata. Ma nimeresti?


  654. 654
    Danny:

    Ia uite ce caraghios e Costelush. Cica, recunoaste ca la gravatar nu e poza lui, de parca toata lumea n-ar sti ca el nu e pisoi, ci…………….elefant.


  655. 655
    Jasmine:

    😆 Danutz, am uitat de tine! 😆 Gata, acum. 3 stuchi unul dupa altul. Frumushelule!

    costelus, pune o inregistrare video! abia astept, doar doar s-o prinde ceva. renuntasem de mult si la speranta si iata de unde vine straluminarea 🙂


  656. 656
    Danny:

    Jasminut, mai tii minte cand m-ai intrebat pe Pandora’s in ian. 2011, daca am ceva de spus pe platforma? Eu ce ti-am raspuns? Eu imi aduc aminte, tu?

    Auzi, pune-ti si tu o poza la gravatar. Poate te nimeresc si eu.


  657. 657
    Costeluş:

    Hehe, crezi ca am timp eu sa fac inregistrari.

    Dar pentru ce ai topit zahar? Eu am topit pentru tort de mere.


  658. 658
    Jasmine:

    s-a intamplat acum multi ani. nu imi mai amintesc decat senzatia de trauma. hai ca ma retrag pe la treburile casnice. seara frumoasa tuturor 🙂


  659. 659
    Costeluş:

    Val, ti-as spune ceva, dar tu oricum nu asculti asa ca mai bine fac altceva decit sa-ti scriu. N-ai dreptate de nici o culoare.


  660. 660
    Costeluş:

    Ce treburi casnice? 😀


  661. 661
    Jasmine:

    Danutz, eu am o memorie foarte scurta, din pacate. Am poza la gravatar, cosa m-a ajutat doar ca mi-a dat parola gresita catre linkuri si catre e-mail 🙄 Ar trebui sa imi trimiti iar pasii aia, sau sa imi spui unde scrisese Andreea, sa salvez instructiunile pe calculator, pentru viitor. Deocamndata, sunt multumita cu floarea aceea, nu doresc sa schimb.


  662. 662
    Costeluş:

    Crema de zahar ars … as face, dar n-am oua.


  663. 663
    Jasmine:

    din acelea plictisitoare, spalat, curat, bigudiuri, d’astea. .


  664. 664
    Costeluş:

    🙁

    Eu m-am gindit la alte treburi, mai de seara: o sampanie, luminari, un dans 🙂


  665. 665
    Danny:

    Inseamna ca ai parul lung, Jasminut?

    Intra pe http/gravatar si te vei descurca la fata locului.

    Te pup, Jasminut, pe floare.


  666. 666
    Raj:

    Buna Ziua ! Asa cum am spus ieri dupaamiaza, am fost la o nunta. Lume buna, lume semibuna, lume semirea. Rea, deloc. Toti vrem sa parem altfel de cum suntem in real. Si eu vreau sa par altfel de cum sunt. Nitel mai dobitoc decat in real, nu ca in real as fi mare scula. Ati observat ca, pe forum totul se rezuma la simpatii si antipatii ? Am creat un oarecare disconfort unora, dar numai acelora care se dau un pic mai importanti decat sunt. Am precizat ca pestii cei mari nu i-am prins eu, ci finii. Eu doar m-am dat mare si m-am pozat cu ei. Am mintit ? Nu. Sunt softist, doctor ? Nu, sunt cacanar, cea mai oribila meserie.


  667. 667
    junghiul:

    Avocații au cea mai oribilă meserie 🙂


  668. 668
    Raj:

    Cand am mai exagerat, am facut-o doar sa mai rad de mine. E mai bine sa razi de tine insuti, decat de altii. Autobatjocura e mai putin pacatoasa decat a batjocuri pe altii. Sau chiar nu e pacatoasa. Cel mai simpatic de la nunta a fost S.M. A venit in sandale. Un noncon formist sadea. Parca am pomenit ceva de niste sandale aseara. Unii dintre forumisti sunt tari si mari, n-au spalat mortii ca mine la Paris, n-au mancat banane din tomberon. Eu sunt cel care strig dupa tine forumistule necunoscut, atunci cand iti cad banii din buzunar. Si voi pretindeti ca faceti la fel, dar nu faceti.


  669. 669
    Raj:

    Am crescut cu mult drag un baiat care nu-i din sangele meu. Il iubesc ca pe ochii din cap, am infiat copilul unui boschitar. Am facut ceva in viata. In concluzie, am atras de la bun inceput antipatia cui trebuia. Morala: nu-i spune colegului de birou ca-i pute gura. Fa-te ca n-ai observat. Tuturor ne pute gura cateodata. Alain Delon a spus-o candva.


  670. 670
    Raj:

    Vali si cu mine am dat cu banul acum cateva zile. Nu stiam ce poza sa punem. Cea a tinarului pescar sau a cumnatului nostru. Un tip haios cu urechi clapauge si nas enorm. A cazut pajura, ce sa-i faci… Sa fie Vali o impostoare ?


  671. 671
    Nastasia:

    Aşa, şi? Spovedania asta la ce e bună? Antipatiile vor rămâne, probabil antipatii, simpatiile sigur vor rămâne simpatii. Toată lumea rămâne pe poziţii şi lucrurile sunt cum sunt. Bună dimineaţa, Raj. Că uitai să zic.


  672. 672
    junghiul:

    Chiar așa. Bună dimineața! Bună ziua!


  673. 673
    Raj:

    Sarutmana ! Nu e vorba de spovedanii aici. Comentariile au fost scrise cumva la patru maini. Cel cu copilul care nu-i din sangele meu ii apartine Valentinei, ca nu puteam eu sa ma laud. Am fost destul de aluziv pentru cine voia sa priceapa. Nu tot v-am zis sa-mi albiti parul in proportie de 75 la suta ? Si mustata. Cum naibii puteam sa fiu eu cel din poza ? Sa fi vazut cum se uita un imbogatit din furtisaguri, noaptea trecuta, la S.M., nuntasul in sandale care n-a furat un capat de ata la viata lui. Cu dispret, cu sila. Vali e un pic trista dar si amuzata, eu doar amuzat. C`est la vie…


  674. 674
    Danny:

    Lasa, Rajulete, nu fii suparat. Oamenii sunt prea diferiti, si de multe ori antagonici. Este vina lui Dumnezeu ca i-a creat asa. De cate ori am un esec il blestem pe D-zeu. Este al dracului de imperfect.

    Ce vrei sa faci acum? Andreea nu prea te place, asta e. Si eu sunt destul de corect, dar uneori trebuie sa las de la mine. Pai, de cate ori trebuia sa intervin pe aici impotriva unor persoane care m-au atacat mai subtil sau mai direct? Iesea razboi mare, asa ca am apelat la intelepciune si am tacut.

    Suntem cativa care nu ne placem pe aici, din cauza lui D-zeu. Crezi ca eu nu observ? Uneori mai trebuie si sa taci, si mai ales sa stii cand. Nici mie nu-mi convine cum e croita lumea asta idioata. Important e ca sunt si oameni care te plac, iar asta conteaza cel mai mult. Nu-i poti impaca pe toti.

    Pune-ti si tu o poza reala, oricat de urat ai fi. Tot frumusetea sufletului conteaza, apoi n-are cine sa te mai aleaga, deoarece ai familie.


  675. 675
    andreea:

    Andreea nu prea te place, Raj, e un eufemism delicat, Danny.


  676. 676
    andreea:

    mă scuzați,
    comentariul 675 e scris de bărbatul meu, gelos foc.

    s-a băgat pe fir.
    eu de fapt mă topesc dupe Raj

    Andreea 😆 😆


  677. 677
    val:

    no, Andreea, văzuşi, surioară, la ce se reduce totul? la importanţă. am trăit noi o vreme cu iluzia propriei importanţe, pînă a venit cineva care a împărţit cuvenitele certificate de importanţă. 😆

    şi ziceai să lupt. să recîştig ce? importanţa pe care, poate, n-am avut-o niciodată? 😆


  678. 678
    andreea:

    Mama e frumoasă și bună. Ea e deșteaptă și devreme-acasă.
    Ajută toți oamenii și e modestă și gingașă ca o floare.
    Ieri a ajutat o bătrînică să traverseze strada.

    semnat,
    băiatul Andreei


  679. 679

  680. 680
    Danny:

    Nu stiu cat eufemism este, dar este un adevar. Nu-i nimeni vinovat pentru acest lucru, oamenii nu se suporta intre ei deoarece sunt prea diferiti. Doar D-zeu este vinovat de tot Raul ce exista in lume. De Bine, chiar nu stiu cine e „vinovat”.

    Eu il simpatizez pe Raj, deoarece are suflet. Chiar daca uneori mai exagereaza, asta e, toti gresim.

    Pe tine te plac destul de mult, Andreea, ti-am zis-o mereu, chiar daca uneori te simt mai ciudata, iar tu te superi cand iti spun acest lucru. Dar eu sunt sincer si o spun fara suparare. Imi esti draga, la fel ca multe fete de aici. V-am simpatizat de pe Pandora’s si d-aia am venit dupa voi. Altfel n-o faceam, nu?

    La o adica, fiecare om are ciudateniile lui, dar trebuie sa avem puterea sa ne toleram intre noi.


  681. 681
    Danny:

    Iar mai ciudata decat tine, Andreea, este Valonash. De multe ori ea intelege gresit si interpreteaza lucrurile in stil basescian( ca fiind lucrul cel mai groaznic de pe pamant, raul suprem). O simt cum moare de ciuda cand il atac pe „taticul” ei spiritual. Asta e. Dar si pe ea o iubesc.

    E prea mica, n-are decat 26 ani si acest lucru se observa in discutii. Dar pentru varsta ei, este destul de inteligenta si o apreciez pentru acest lucru.

    Barbatul tau este gelos, Andreea? Un lucru deosebit de rau. Gelozia poate duce la crima. Sa vezi ce gelos o sa-l fac eu de acum incolo. Il invit pe blog sa intre in discutii cu noi.


  682. 682
    Raj:

    Cum poti sa zici ca sunt urat, Danny ? Sunt frumos. Doi bitivi nu-l suporta pe al de nu bea. Val si Andreea sunt „betivancele”. Cateodata e bine sa pui ghilimele, ca la cat humor au fetele astea doua, ar fi luat-o mot-a-mot. La 556, Andreea a fost curioasa pana unde merg. Pana ce m-a dat ea in vileag. Agato Cristeo ! Stiam de mult ca te-ai prins.


  683. 683
    Raj:

    Adevarul e ca inca de la inceput n-am fost topit dupa Andreea, bre Danny, dar nu trebuie sa-i spunem nimanui fatis ca-i pute gura…


  684. 684
    Raj:

    Si totusi Andreea de ce nu mi-ai facut jocul ? Qui prodest ? Iti plac filmele science fiction ? De ce nu pleci de la jumatea filmului, indignata, din sala de cinema ? ei dracia dracului !


  685. 685
    Danny:

    Da, mai Raj, stiu despre ce este vorba, deoarece am o anumita experienta de viata.

    Pune-ti o poza sa vedem cat de frumos esti. De ce esti atat de ezitant? Doar esti barbat la 49 ani la 1 sept.

    N-am reusit sa merg la pescuit azi din cauza ca a plouat cu tunete si fulgere inca de la 2.30 noaptea sau dimineata. Se apropie viitura in zona mea. Voi vedea ce ravagii va face.


  686. 686
    Raj:

    Ei si tu Danny ! Imi voi pune poza daca doresti. Gluma cu poza tanarului pescar mi-a venit asa pur si simplu, ca au fost niste articole de ale lui Mihai , pe aici. Adica ne-a nevit, ca nu a fost doar ideea mea. La nunta a fost misto, doar ca mireasa avea sanii cam mici. Si era si cam simandicoasa, iar mie nu-mi plac simandicoasele. Mai curand sevele, norele, anele nastasiile…


  687. 687
    Danny:

    Ce este cu Mihai? Am inteles ca l-a recomandat Ana sa vina aici si sa se bucure alaturi de noi. Nu-i prea place limbajul licentios? Nimanui nu-i place, dar toti il folosim.

    Raj, ti-am zis ca am niste poze de la pescuit din anii trecuti, dar nu arat deloc bine in pozele alea. Voi pune una sa ma vedeti si la pescuit. Mai mult veti vedea natura in care ma desfasor.


  688. 688
    Raj:

    Cateodata e bine sa fii asa mai transant, Danny. Noi, adica majoritatea nuntasilor am catalogat-o pe mireasa ca fiind un fel de Andreea Tonciu, iar ginerica un fel Balaceanu Stolnici mai tanar. Dar cine sa aiba curajul ? Si doar miresei ii „putea” gura…


  689. 689
    Raj:

    Eu nu ma mai joc , Danny. Mi-a fost distrusa corola de minuni a lumii. Tragem cortina.


  690. 690
    Nastasia:

    Mergi în pace. O să-mi fie dor de tine. N-o să mai pot zice „căcat” decât în familie.


  691. 691
    Danny:

    Joaca-te in continuare, Raj. Asta e farmecul tau. Nimeni nu-ti poate distruge corola. Lasa cortina deschisa. Nu te supara ca un copil.

    Nastasuca, faci misto de Raj? Ia vezi cum te comporti.


  692. 692
    Nastasia:

    Danny, te-ai ţăcănit de tot? Ce-am zis eu ţi-a sunat a bătaie de joc? Apoi, dacă asta ai priceput tu…


  693. 693
    Danny:

    Poza aia de la distanta, de la 60 m. este apropiata cu zoom-ul, dar era ceata si nu se vede mai nimic, doar peisajul. Aduc alta.


  694. 694
    Danny:

    Nastasia, vezi ca Raj „plange” ca un copil si tu ii spui sa mearga in pace? Si-i mai spui c-o sa-ti fie si dor de el? In zona mea, oricine iti interpreteaza a bataie de joc, ironie subtila. Probabil, interpretarile difera de la o zona istorica la alta.


  695. 695
    Danny:

    Nora, pe unde oi fi? Daca esti prin zona, sau orice alta persoana priceputa in ale it.-ului, rog sa-mi mareasca pozele cu mine la pescuit, pentru a se vedea mai bine. Veti vedea poze adevarate cu mine la pescuit, in zone superbe si cu peste putin si mic. Distractia conteaza si facerea de bine la suflet. Asta e adevarul.


  696. 696
    Nastasia:

    Aiurea. Mi-a pierit şi mie cheful de joacă. Interpetezi cum vrei, după cum te duce capul, te aştepţi la batjocuri şi insinuări şi de la „bună ziua”.


  697. 697
    Danny:

    Hai, Nastasuca, nu exagera. Bine, papusa, mi s-a parut, fie ca tine. Pastreaza-ti cheful de joaca in continuare, nu fi copila. Mareste-mi si mie pozele alea, te rog.


  698. 698
    Danny:

    Ce rau imi pare ca n-am mers la pescuit azi. Mor de ciuda. S-a facut frumos dupa ora 10. Prea tarziu pentru a prinde peste.


  699. 699

  700. 700
    andreea:

    nu ți-am făcut jocul, Raj, dintr-un motiv simplu, simplu.

    nu-mi placi, nu mi se pare că ești inofensiv și drăgălaș, curățel la suflet și parfumat.

    ai bălăcărit și jignit, pe aici, oameni care valorează mult mai mult decît tine. nu, nu e vorba despre mine, nicidecum. asta e părerea mea. subiectivă, bineînțeles. modul tău de a glumi este ăsta: o drăgălășenie pupăcită unde trebuie, o bălăcăreală și un scuipat în partea adversă.

    pupăceli, scuipaturi, pupăceli, scuipaturi.
    nu-mi place, ce să fac?!
    e cîh.
    nu mă joc cu oamenii care procedează așa.

    sînt mulți martori pe aici, care știu că mă pot și juca, foarte bine și frumos, cînd am chef.


  701. 701
    Costeluş:

    Eu zic ca exagerezi putin, Andreea.

    Dar nu-i nimic, mai ai pina sa faci la fel ca Nora atunci cind da de mine 🙂


  702. 702
    Danny:

    Hai, mai, Andreea, ce faci? Nu e frumos ce faci.

    Nu e normal sa-i spui lui Raj ca nu-ti place de el. Pe cine a balacarit si jignit el? Il jignesti rau de tot. Nu e bine.

    Multa lume il apreciaza pentru felul lui de a fi, incepand cu Ana si Nora. Ai vazut ca, de cate ori a gresit sau exagerat in joaca lui, si-a cerut scuze.

    Nu-l poti compara pe Raj cu goco, zadda, ghermanila. Raj are suflet, indivizii de mai sus sunt sub orice critica din toate punctele de vedere.

    Mareste-mi si mie pozele, te rog.


  703. 703
    Costeluş:

    Raj, nu inteleg ce dracu urmaresti cu pozele astea de la care a pornit totul! Cu fin cu nefin, toate sint niste poze luate de pe net! Nu zic ca n-ar fi OK, dar nu fute timpul altora punindu-i sa caute pe nu stiu unde. Vrei poza la gravatar, iti pun fetele, nu vrei, nu vrei, zi dracu odata si gata!


  704. 704
    Danny:

    Andreea, stiu ca-ti place sa te joci frumos, de multe ori ne-am jucat impreuna, in special din initiativa Anei.

    Daca nu-ti place cum se joaca unii, poti doar sa nu participi la joc, dar nicidecum sa-i jignesti.

    Fii si tu mai sufletista, ca n-ai ce pierde, dimpotriva.


  705. 705

  706. 706
    Danny:

    Bravo, Costelush, ca mi-ai marit pozele.

    Pe parcursul zilei de azi si de maine voi pune mai multe poze cu mine la pescuit, sa vedeti cate ceva din frumusetile salbatice ale baltilor din Campia Baraganului si din Insula Mare a Brailei, care detine cea mai mare suprafata agricola a Romaniei: granarul tarii.

    Costelush, sa-mi explici si mie cum pot sa maresc pozele?


  707. 707
    Danny:

    Exista cumva si vreo modalitate de a vedea pozele puse de mine succesiv, sau pot fi vazute doar cate una?


  708. 708
    Costeluş:

    Pentru poze tre’ sa folosesti altceva, imageshack de exemplu. Cu gravataru’ se poate vedea doar o singura poza, aia pe care o ai acum.


  709. 709
    andreea:

    n-ai înțeles nimic, Danny,
    tocmai din cauză că sînt sufletistă mă comport așa.

    altfel, mă durea fix în pix.


  710. 710
    uc:

    io cred ca Andreea e jazz si mie-mi place mult de ea, e foarte de treaba si dintr-o bucata, sper sa-i placa si ei un pic salsa de aici

    https://www.youtube.com/watch?v=CmA7q7WdpPc

    gata, ies la terasa, sa nu ma intind aicea:))


  711. 711
    andreea:

    🙄
    io??
    jazz??!

    Doamne ferește, uc, vrei să vină raj să se cace în jazzul meu??!


  712. 712
    Costeluş:

    Andreea e jazz, Nora e rock. De-ala indracit. 😀


  713. 713
    uc:

    da,da, Andreea, nu te mai ascunde, esti jazz in fiecare por:))
    cui nu-i place, asta e

    dar asta?
    https://www.youtube.com/watch?v=RakFHyunonQ

    ca e o zi frumoasa de vara:)


  714. 714
    Nastasia:

    E drept că poţi sucomba din supradoză de căcat, dar te poţi şi obişnui. Nu zic chiar să ajungi să-ţi placă, dar…


  715. 715
    Danny:

    Off, cand aud ca nu inteleg nimic, imi vine sa ma dau cu capul de toti peretii. Sunt vanat la fata acum. Mi-am dat palme deja.

    Pai, de unde sa stiu eu ca atunci cand esti sufletista, tu te comporti asa? Imi aduci aminte de Ana, care si ea a spus ceva asemanator. Probabil asa o fi, nu te contrazic, totusi, prea dura ai fost cu el.

    Andreea, sinceramente, si eu te plac, si ti-am spus-o de mai multe ori. Dar, am si momente cand critic, fara suparare.


  716. 716
    uc:

    Salutari, Nastasia, de la departare:), te pup

    acu chiar ma duc, am de luat un interviu, mi-a venit o mandra de pe coclauri si are a-mi zice tot, desi eu nu vreau tot, tot

    va las cu un geniu
    https://www.youtube.com/watch?v=6OXh9Z5H1Gs


  717. 717
    Danny:

    U.C., Nastasuca si toti cei din Cluj, ar fi trebuit sa participati la lansarea cartii lui Remus la ora 14 la biblioteca „LIBRARIUM BOOK CORNER”. Cartea se numeste „Politica schimbarii”. Pare a fi un tanar politician de succes.


  718. 718
    Danny:

    Costelush, de unde fac rost eu de Imageshak? Il descarc de pe net?


  719. 719
    Danny:

    Nastasuca, te rog eu, nu mai folosi cuvantul „kakat”. Suna urat, iar eu sunt tare scarbos.


  720. 720
    Nastasia:

    Danny, nu mă mai dădăci, că mă duc să mă spânzur în şură. Nimic nu mi-e mai urât decât să mi se spună ce ar trebui să fac. Dacă nu ştiu, întreb. Şi dacă fac tâmpenii, pe pielea mea le fac. Repet, nu-mi mai spune niciodată ce ar trebui sau nu să fac. Serios, mă face să turbez chestia asta.


  721. 721
    Nastasia:

    Şi pe politicieni să-i pupi în frunte. Pe mine nu mă interesează, decât dacă-s legaţi la ochi, cu spatele la zid. Şi eu să-i privesc prin cătarea puştii.


  722. 722
    Danny:

    Dragii mei, pana nu va aparea proiectul meu de reforma politica, nu va fi bine deloc. Eu m-am convins de acest lucru, si va spun deoarece tot esichierul politic de la dreapta la stanga s-a perindat la guvernare in 24 ani. Deci, iata dupa ce mai iau.

    Am avut centru -- stanga la guvernare ( P.S.D., in toate formele lui) am avut dreapta ( P.N.L., P.D.L. il vad mai mult catre o dreapta dura, extremista), am avut centru dreapta: P.N.T.C.D.!

    Am avut extremism de stanga P.C.R. si ceva extremism de dreapta in perioada interbelica. Nu mai are cine sa vina la putere. Va convine ce am avut pana acum? Va zic eu ca nu prea va convine. Deci, eu unul sunt lamurit. Voi scrie despre aceste lucruri, si nu ma voi opri doar la scris. Trebuie sa intervin, ma simt obligat sa intervin. A aparut P.P.D.D., chipurile un partid al poporului, bla, bla,bla, m-am convins si de astia, poate voi nu stiti multe, dar eu sunt satul pana in gat. Romania da impresia unui stat care nu se poate guverna, din rau in mai rau se merge, pana unde? Pana la proiectul meu, care va aparea peste 1 an, nu pot mai devreme, ma misc si eu cam greu, caldura, alte socoteli. Nici nu vreau sa dau drumul rapid ideilor din proiect, desi cateva am spus pe net, deoarece nu vreau sa-mi fie furate ideile. Stiti voi, chestia cu plagiatul, Ponta, etc. Avem nevoie de comunicare, iar eu de sprijin din partea societatii civile cand imi voi lansa public proiectul.


  723. 723
    Costeluş:

    Voi m-ati bagat la spam?


  724. 724
    Costeluş:

    Da, hai sa nu mai folosim cuvintul cacat. Hai sa-l inlocuim cu Ponta sau cu Basescu. Sau cu oricine altcineva.

    Vad ca nu-s banat (inca) dar se pare ca nu intra comentariile la dom’ Mihai in balta.


  725. 725
    andreea:

    e ciudat, Costelus,
    din admin iti vad comentariul, dar apare la… o poza, nu la text.


  726. 726
    Nastasia:

    Of, voi, cu spaima voastră de cuvinte! Hai să nu-i spunem căcatului, căcat, ci trandafiraş cu moţ. Cuvântul, bietul, nu face decât să denumească ceva. A, că nu-i de vorbit despre ceva-ul ăla oriunde şi oricum, de acord, da’ asta-i altă treabă. Nu la academie, nu în biserică, nu la recepţie la ambasadă, nu dracu mai ştie pe unde. Dar dacă cineva doreşte să se refere la obiectul-fenomenul-materialul cu pricina, zică-i cum îi zice, de ce trebuie poleit?


  727. 727
    Costeluş:

    Nastasie, dar mie imi place cum suna: „Aseara era sa dau intr-un ponta de ciine! Pe trotuar, mai incolo, mai erau doi basesti in care altii calcasera deja.”


  728. 728

    Căcat, căcat, căcat. Căcat, căcat. Că-cat!

    Raj, bagă-ţi minţile în cap. Ce mare noutate ai aflat acum? Că Andreea nu te-nghite o ştiai de mult. Aşa, şi?
    Ţi-a stricat recuzita unui spectacol şi tu pentru asta închizi tot teatrul?


  729. 729
    Costeluş:

    Ce-i Nora, te bilbii?


  730. 730

    Chiar n-avea sens „spovedania”, Raj. Nu schimbi nimic. Nici într-o tabără, nici în cealaltă.

    (mie aia cu „căca-m-aş în giazu’ tău” mi se pare în continuare antologică. 😆 😆 😆 )


  731. 731

    Andreea, aş vrea şi eu să detaliezi un pic asta: „o drăgălășenie pupăcită unde trebuie, o bălăcăreală și un scuipat în partea adversă”. În special, cuvintele în bold.

    Tu chiar crezi că mie mi-e simpatic Raj pentru că mă „pupăceşte”?


  732. 732
    val:

    da`chiar aşa, Nora. de ce ai împărţit tu lumea de aici în două tabere? asta seamănă al naibii a discriminare.

    nu era mai frumos să fii imparţială ca lider?


  733. 733

    Iete fâs, Val. Mi-e simpatic Raj. Îmi place, îmi plac poveştile lui, îmi plac personajele pe care le creează şi limbajul perfect adaptat lor.
    N-am împărţit eu, lumea s-a împărţit de la sine.
    Să mă feresc să spun ce-mi place? Da’ de ce? Sunt adminul unui blog, nu preşedinte de ţară, să fim serioşi.
    Dacă e s-o iau aşa, nu prea aş mai avea voie să fac nicio judecată de valoare, să nu prea zic nimic, nu? Că-n orice sunt mai multe păreri.
    Iar voi, cei care nu-l înghiţiţi pe Raj, nu cred că aţi avut probleme în a vă manifesta părerea, nu?
    Dincolo de asta, orice pretenţie mi se pare exagerată. Discriminare? Pe cine? Împotriva cui?


  734. 734
    andreea:

    ţi se pare antologică, Nora, pentru că nu s-a căcat niciodată cineva în ceva ce iubeşti.
    cînd o să se întîmple, antologicul o să devină patologic.


  735. 735

    Ia zi „Căca-m-aş în Nabokov al tău!”. Vezi de-mi pasă.
    Şi da, când ai trei pari în cur, când vorbeşti de parcă ai fi la amvon, o astfel de „înjurătură” spulberă total solemnitatea ridicolă a momentului. Ceea ce e de dorit şi sănătos. 😆 😆


  736. 736
    andreea:

    ha?
    nu, nu cred că ţi-e mai simpatic pentru că te pupăceşte.
    eu nu vorbesc, acolo, despre ceea ce simţi tu, ci despre ceea ce crede el. despre ceea ce crede el că trebuie să facă.

    hai, Nora, s-o lăsăm, că e destul de clar totul…


  737. 737

    Ţi se pare ţie că e clar. E doar cum vezi tu lucrurile.
    Mie, de pildă, mi-e limpede că nu se ia deloc în serios. Că atunci când vine cu toată retorica aia a lui (salutări, permisiuni, pupături) e doar teatru, formule, ritual. Că tu vezi intenţii calculate e treaba ta.
    Aşa că mai lasă-mă cu clarul ăla.
    Şi nu cred că Raj e atât de prost încât să creadă că eu leşin la astfel de siropuri. Siropul e doar un preambul.


  738. 738
    val:

    atitudinea ta e discriminatorie, Nora. dicriminezi pe bază de preferinţe. nu direct, prin vorbe, ci prin atitudine. eu aşa simt, cînd văd că protejatul tău mă jigneşte gratuit şi tu nu-l tragi măcar de mînecă şi asta mă îndreptăţeşte să cred că eşti de acord cu el în ceea ce zice despre mine.

    pe de altă parte, dacă el e cumva atins, iei foc imediat, de fiecare dată. aşa e, e normal să ai preferinţe, toţi avem, dar atunci cum facem? ne izolăm pe grupuleţe?

    şi hai să nu zic tabere, dar tu ne-ai împărţit în două categorii. ai pe unii la care se vede că ţii şi faci orice să nu plece, declanşezi la nevoie războaie în apărarea lor şi unii de care nu-ţi pasă dacă mai rămîn sau nu.


  739. 739
    Costeluş:

    Caca-m-as eu pe feministe!

    Si pe drepturile omului!


  740. 740
    Costeluş:

    Val, ca de obicei, pe linga. Raj nu te-a jignit asa cum nu te-am jignit nici eu. A, ca tu vrei sa interpretezi in fel si chip, n-ai decit, simte-te bine!


  741. 741
    andreea:

    elena ţine discursuri în debara… 😆


  742. 742

    Ah, Val_one, deci asta lipsea. Să fac pe educatoarea de grădiniţă.
    Să îi dau cu rigla la pălmuţă lui Raj?
    Ei bine, dacă ţii tu bine minte, eu l-am rugat mai demult să nu te mai pomenească. Şi în mare, am avut senzaţia că s-a abţinut. L-am rugat asta tot în numele subiectivismului de care mă acuzi, strict pentru că am văzut că te deranjează, pentru că mi-a păsat de tine şi de cum te simţi aici, nu pentru că aş fi fost convinsă că a făcut mare rahat. În opinia mea.

    Adu-mi aminte totuşi cum te-a jignit, poate chiar mi-a scăpat.

    Ăia unii fiind tu, nu?
    Mai sunt o dată sinceră: ai o sensibilitate foarte greu de satisfăcut, Val.
    Cu Costeluş, am avut lungi şi interminabile discuţii cu subiectul Val tocmai pentru că-mi păsa, dragă Val.
    L-am ameninţat, l-am rugat, ce dracu’ mai trebuia să fac?

    Şi iarăşi, nici Costeluş nu mi se părea că face cine ştie ce. Cum să zic eu? Eu am fost jignită pe aici categoria grea. Ai nişte mostre chiar acum în spam. Ce păţeşti tu cu Raj sau Costeluş e categoria pană de porumbel. Ştiu, nu toată lumea are rezistenţa mea, dar să-mi pretinzi să sar trei metri în sus la o adiere de curent e cam infantil. Nu crezi?

    Îmi placi, dar n-am cum să te ţin sub un clopoţel de sticlă. Scuze.
    Că numeşti asta discriminare e alegerea ta.


  743. 743
    Costeluş:

    Adica eu pot sa ma cac in orice, ca tot aia e, mai jos n-am cum s-ajung in ochii Norei.


  744. 744
    Raj:

    Andreea si Nora: chiar vreti sa ma faceti sa ma simt prost ? Sa va certati din pricina mea este ultimul lucru pe care mi l-as fi dorit. Ne-a dat ceva interesant Mihai. Acum 2000 de ani, romaniisi romanitele nu se sfiau sa recunoasca ca purced adesea la executarea pozitiilor erotice prezentate pe monezi. Asa domni si doamne ca in timpul Imperiului Roman, mai rar. Prezentarile erau cam asa: Ma numesc Flavia si o sug de dimineata pana seara. Sau de ce nu: Sunt Septimiu si-i dau niste limbi doamnei mele.


  745. 745
    val:

    aşa deci, dragă Nora, i-ai persecutat inutil din cauza mea. pfff! probabil ai şi remuşcări acum.

    da, am eu o sensibilitate greu, chiar foarte greu de satisfăcut, mereu am avut-o aşa, doar că mai demult îţi păsa. sau ţi-a păsat cîtă vreme aveai nevoie de mine la număr?


  746. 746

    N-am remuşcări pentru că nu consider că am făcut ceva rău.
    În rest, comentariul tău e sub orice critică. Foarte trist. Nu mai am ce adăuga.


  747. 747
    val:

    şi tu faci oricum pe educatoarea, dar foloseşti selectiv rigla la pălmuţă. pe unii îi scuteşti permanent de tratamentul ăsta. ba le mai dai şi coroniţe.


  748. 748

    Da, bine, cum spui tu.
    Le dau buchete, le fac covor de flori, nu coroniţe. Şi nu cred că trebuie să dau socoteală cuiva pentru asta. Nici măcar ţie. Asta e chiar culmea.


  749. 749

    Raj, nu ai de ce să te simţi prost. De altfel, sunt ca Andreea. Mă macină un simţ al dreptăţii, ceva de speriat.


  750. 750
    Costeluş:

    Val, Nora nu m-a amenintat niciodata in legatura cu tine. Da, de rugat m-a rugat de multe ori. A si scos un exemplu din care se intelegea cu totul altceva decit ce am vrut eu. Si, daca tin bine minte, de mai bine de jumatate de an nu ti-am spus nimic!


  751. 751
    val:

    bineînţeles că le dai. le dai orice, e blogul tău, ai tot dreptul să te porţi cum crezi de cuviinţă cu musafirii tăi.

    ce-aş putea eu să mai adaug? acum regret că am venit aici cîndva cu inima deschisă, să facem împreună, cică, un blog.


  752. 752

    Val, iartă-mă, dar chiar nu ştiu cum să lupt cu un caz ca al tău.
    Mai ales după ce amesteci sensibilitatea cu jignirile.
    Îmi pare rău, dar nu pot să-ţi dau ceea ce-ţi doreşti.


  753. 753
    Raj:

    Ar fi cazul sa ma retrag. Nu ma dau lovit dar cred ca e mai bine. Ceea ce am citit mai sus nu ma incanta deloc. Va certati din pricina glumitelor mele si nu asta am urmarit. Am vrut sa va amuzati si a iesit cu totul altceva. Inca nu e clar ca un om futut de viata nu poate arata ca la 25 de ani, ca tanarul pescar ? Ce e asa greu, cui trebuie sa-i desenez ca sa inteleaga ? Adica stiu cui. Mai trebuie sa precizez ca urma sa va dezvalui curand ca nu eu sunt in poza ? Nu-mi mai arde nici sa scriu cuvantul „cacat”…


  754. 754

    Raj, mie nu-mi păsa. Puteai să pui şi-o poză cu Regele Mihai la 18 ani. Sau cu Harap-Alb.
    Nu, nu e din cauza glumiţelor tale. Sunt bube vechi, din ce văd eu acum. Tu n-ai fost decât pretextul pentru a dezamorsa bomba.
    Şi mă bucur că s-a întâmplat aşa. E bine să ştii ce-i roade şi ce-i mână pe oameni. Îmi surprind mereu imaginaţia.


  755. 755
    val:

    nu-i nevoie să lupţi, dragă Nora, mie nu-mi place să mă agăţ, cînd simt că prezenţa mea deranjează plec pur şi simplu. unde mai pui că am devenit şi un caz. eram, de fapt, dar nu ştiam.

    bye, bye.


  756. 756
    Costeluş:

    Mai Raj, nu trebuia dracu’ s-o pui sa caute poze publice in nu stiu ce clip! Ea a crezut ca te ajuta si s-a suparat cind a aflat ca a fost trasa pe sfoara. Ai mai facut la fel faze cu Nora si adrese de email cu gravatar.

    Val, si eu ti-as spune ceva, daca ai fi dispusa sa asculti.


  757. 757

    Val, crezi ce vrei. Nici cu susceptibilitatea extremă nu ştiu să lupt.
    Mda, constat că am cam multe limite.


  758. 758
    Costeluş:

    Val, pentru a mia oara, prezenta ta n-a deranjat pe nimeni!!


  759. 759

    😆 😆
    Ca la nebuni aici!


  760. 760
    Costeluş:

    Ssst, vorbeste doamna doftor!


  761. 761
    Costeluş:

    Chiar, doamna doftor, pe mine de ce m-ati adus aici, la nebuni? Eu ma internasem cu priapism.


  762. 762
    Nora&1Q:

    Vicleană-i Satana ce-şi are obârşiile în gândirea omenirii! +++!!!!
    Nu mă bag, ştiu că dom Raj dă bine cu capu`n mecla păcătosului de-i amorţeşte limba-n gură!
    D-na andreea a avut un scurt ral matinal. Val are chef de scandal vesperal..
    Costel haleşte un somon prins în canal,
    alexa se mişcă penal, io mă retrag la somnic trântind un coment banal..

    Noapte bună!


  763. 763
    Costeluş:

    Somon sa halesti tu, eu pap pirjoale cu cartofi si mujdei. A, si supa de rosii!


  764. 764
    Nora&1Q:

    Dă-i, Doaaaa-mneeeeeeeeee! +++..


  765. 765
    Raj:

    Nu intelegi Costele ca eu am dezamorsat bomba pe aici ? Ce tot ii dai cu andreea ? Vad ca ti-a casunat pe mine, ai polite de platit. De ce doresti ca trebuie sa se fi suparat Nora la fazele cu adresele de email cu gravatar ? Nu vezi ca nu s-a suparat ? De ce vrei tu si cu andreea sa-mi cautati dusmani acolo unde nu sunt ?


  766. 766
    Raj:

    Oare nu mi-oi fi batut joc si de tine !Q ? Cred ca nu ti-ai dat seama. Andreea te va deslusi…


  767. 767
    Nastasia:

    Discriminări, jigniri, regrete, bombe, duşmani, poliţe de plătit. E cam mult. Prea mult şi amar. Să treacă cu ziua asta, că nu mai e mult.


  768. 768
    Nora&1Q:

    Dom Raj, vă salut cu respect! Niciodată. Iar acelui nefericit ce-ar îndrăzni să încerce batjocura la adresa verzei mele, i-aş spune că ar avea succesuri, deşi aş putea arunca oareşce ace, brice şi carice. În caz de forţă majoră, târnăoape..
    Prea multă patimă!
    Vă rog un lucru: Nu vă schimbaţi rolul!
    Mă întristaţi, d-na andreea!
    Val..


  769. 769
    junghiul:

    Noapte bună tuturor!


  770. 770
    Costeluş:

    Discriminari Nastasie, au fost tot timpul, nu-i ceva nou.


  771. 771
    Danny:

    Eu am venit de curand din oras, am fost pe faleza, am facut poze pentru voi, am baut bere la terasa, a fost o adevarata zi de vara. M-am simtit minunat.

    Dar, ce vad eu aici, nu-mi place deloc. Iar s-a lasat cu certuri si despartiri. Decat sa va certati, mai bine va uitati la poza mea. Ar fi fost mult mai interesant.

    Valonash s-a certat cu Nora si a plecat. Greu cu fetele astea, sunt prea dificile, in sensul ca nu dau dovada deloc de toleranta. Pacat, erau prietene bune.

    Sper ca Valonash sa se intoarca, deoarece tin la ea. Uneori te simti depasit de evenimente si nu mai ai cum sa reactionezi. Pur si simplu ramai cu gura cascata.

    Sunt obosit, nu mai pot sta mult. Vom vorbi maine.


  772. 772
    edle:

    A curs sange azi…


  773. 773
    Costeluş:

    Nu Dana, cei de la grupa mijlocie au scos limba unii la altii.


  774. 774
    Ana:

    Fraţiloooooooooooooooor!

    Daţi-o-n mă-zda de treabă. 🙁

    Îmi simţeaţi lipsa, nu?

    E numai vina mea. Dar mai am nevoie de niţel timp ca să-ncep să mişc iar.

    Vă promit c-o să fiu proaspătă ca o margaretă. Jumulibilă.

    Nu-mi plăcu deloc. Că-cat, da.


  775. 775

  776. 776
    Seva Tudose:

    😥 😥 atat…..


  777. 777
    Seva Tudose:

    hai sa va fie spusa,eu va iubesc pe toti,pe toooooooti,nu va enumar,imi este teama ca voi gresi la numeratoare… 😥


  778. 778
    Seva Tudose:

    Copiiiiii,va rog din suflet…dragului…nu dracului…opriti-va !


  779. 779

    Seva, nu pââââângeeee! 🙁
    Şi tu îmi eşti tare dragă.
    De oprit, ne-am oprit.


  780. 780
    Danny:

    Seva, ai un suflet mare. Imi esti tare draga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *