Moşul şi Baba Iarnă

Nu e un nume de familie. Aşa îi chemam eu. Din Buzău vorba vine erau, veneau de fapt din Ialomiţa, unde se născuseră, iar familiile lor cine ştie de unde altundeva. În cazul ei, de la munte de prin Prahova, în al lui, cică din Oltenia.

Moş Iarnă se născuse prin 1891 şi înainte de război fusese tablagiu (ştiu câteva biserici din Ialomiţa unde el a pus tablă, dacă o mai fi cea pusă de el). Era un om blând, cu ochi de un albastru foarte deschis şi cu un păr atât de blond că părea alb. De el am impresia de om bătrân chiar şi în pozele de la nuntă. Poze din 1918, imediat după război. Purta în ochi tristeţea celor care au văzut războiul şi poate şi de asta îl văd bătrân. Indirect am aflat de cum îi fusese acolo. Nu erau poveşti de vitejie, ci doar de supravieţuire. Care supravieţuire ţinea de noroc mai mult decât orice altceva. Lipsă gloanţelor, a mâncării, ba chiar şi a apei de băut, disperarea, pierderea prietenilor, momentul în care ţi-ai dat seama că ai supravieţuit şi vina că tu ai făcut-o, pe când alţii poate mai buni n-au făcut-o. Curios lucru, acolo, la Mărăşeşti, fără să ajungă să-l cunoască, a fost pe aproape de altcineva drag mie, care s-a întors cu ochii albi acasă de la gazele nemţilor.

În antiteză, Baba Iarnă fusese o drăcoaică cu păr negru-negru şi cu nişte benoacle de ochi de aceeaşi culoare. Frumoasă, dar se vedea pe faţa ei că era aspră. Nu ştiu dacă asprimea era moştenită de la părinţii veniţi din vârful muntelui până hăt în Bărăgan sau dacă tragediile prin care trecuse i-au întărit sufletul. S-ar putea să fie ambele. Părinţii i-au murit în 1916, la câteva luni unul după celălalt. A rămas mamă celor şapte fraţi deci la nici 15 ani. Câţiva ani a trebuit să înfrunte de una singură viaţa asta deloc uşoară. Şi pe timp de război. Eu una n-aş putea face nici un sfert din cât a făcut copila asta. Când l-a întâlnit pe Moş Iarnă şi el a cerut-o, n-a stat prea mult pe gânduri, deşi el era un tomnatec fără avere şi abia întors din război.

A fost o alegere bună. S-au potrivit perfect, el blând şi îngăduitor, ea dintr-o bucată şi deloc blândă. Să nu vă gândiţi că tandreţea venea în schimb dintr-o singură parte. Nu. Chit că diferenţa mare de vârstă contribuia la asta. Moşul o chema „copiliţă” şi a chemat-o aşa şi când ea avea 70 de ani. Tandreţea ei era mai discretă, mai de nevăzut de către cei neaveniţi. Se vedea, pentru cine vroia să o vadă, în lucrurile mici şi mari făcute împreună. În câte au clădit. În copiii pe care i-au avut.

Au stat o vreme acolo în prafuitul sătuc ialomiţean. Când fraţii ei au fost destul de mari să stea în picioare singuri, şi-au pus în căruţă puţinele lucruri şi au plecat la oraş. Habar nu am de ce au ales tocmai Buzăul. Dar le-a mers bine acolo. El a prins o slujbă de acar, ea a rămas să ţină casa, cum făceau aproape toate femeile pe vremea aceea. Într-un singur an de zile au făcut bani să îşi cumpere o căsuţă. Aproape de munca lui şi departe de ţigănie. Cartier liniştit, la fel de prăfuit ca Bărăganul cu care erau obişnuiţi şi trezit din amorţeală doar de zgomotul trenului. Curând le-au venit pe lume şi copiii. Valerică, Alexandru, Gelu, Teodora şi Ion. Valerică a murit la 11 ani din cauza unei apendicite. Culmea, la câteva luni după, apendicita a început să fie operată. Gelu murise deja prin 1925, la doi ani. Febră. Ceilalţi le-au trăit. Frumoşi toţi, cuminţi mai puţin. De fapt doar băieţii le erau mai puţin cuminţi, doi năzbâtioşi puşi mereu pe şotii. Dar măcar le plăcea cartea. În 1939 mezinul a primit o medalie şi o bursă de la rege, motiv de mândrie pentru Moş şi Babă. Au făcut poze pe care le-au pus în ramă în sufrageria în care aproape nu călcau, de frică să nu cumva să tulbure liniştea lucrurilor dragi păstrate acolo ca într-un altar.

Viaţa le-a continuat destul de liniştit chiar şi când a venit celălalt război. Moşul era prea bătrân să mai fie chemat la oaste. Oricum, era nevoie de el la gară, pe unde trecea acum mulţimea de trenuri încărcate de arme, mâncare şi suflete. A mers Alexandru şi pentru el. Mai întâi la Şcoala de Ofiţeri, după în Rusia pe un Panzer. Se întorsese roata. Baba şi cu fata ei aveau grijă de răniţii ce ajungeau acasă. Cel mic, Ion, Nelu pentru cei din casă, pe lângă şcoală, ţinea companie soldaţilor germani încartiruiţi acasă. Au avut noroc de chiriaşi blânzi şi binevoitori, care râzând spuneau că Moşul e probabil neam de neamţ, de asta e aşa de blond. Dar cea mai mare parte a timpului cel mic pierdea vremea cu ochii în cer după avioane, visând la vremea când va face şi el giumbuşlucuri în aer.

Răul pentru moşi şi copiii lor a venit din nou după 1944, deşi pe alocuri a fost amestecat cu ceva bine. Când au năvălit ruşii grobieni şi tot timpul beţi. Fata au ascuns-o la un moment dat într-un butoi de frica lor. Era vremea violurilor. Baba a rămas mândră şi neascunsă. Doar un ceas de argint, singură avere rămasă, şi-l pitulase în cocul bogat. Erau ofiţeri şi cei încartiruiţi în casă atunci, dar nu puteai vorbi cu ei. Nici măcar cu femeile. Au devenit pentru o vreme prizonieri în propria casă.

Băiatul plecat la război, Alexandru, scăpat că prin minune de iadul din est, a trebuit să ia calea Ungariei şi Cehoslovaciei. A ajuns până în Tatra. Războiul s-a sfârşit pentru el cu un picior rănit. Mai târziu, după fuga regelui, i s-a sfârşit forţat şi cariera militară. S-a mulţumit să fie ca tatăl lui, CFR-ist. S-a mulţumit pentru că nu avea altă opţiune, cel puţin nu în momentul acela. Două căsătorii nefericite, slujba pe care o ura, vinul în care-şi îneca amarul, invidia faţă de fratele cel mic l-au îmbolnăvit şi dus prea repede în mormânt.

Ceilalţi doi copii le-au fost mai norocoşi. Teodora s-a căsătorit şi a avut copii, deşi a trebuit să renunţe la muncă şi asta a marcat-o, ar fi vrut să îşi păstreze măcar o parte de independenţă. Se învăţase să fie utilă, îngrijind răniţii în spitalele de campanie. Celălalt, copilandrul îndrăgostit de avioane, se transformase într-un tânăr cuceritor, înalt, pe lângă care roiau femeile buluc şi care decisese că munca de mecanic de locomotivă era mult prea puţin pentru el. Era cu ochii şi cu mintea tot în cer. Mai întâi paraşutist, pe urmă pilot pe un avion de vânătoare (primele noastre Mig-uri) şi în cele din urmă pilot la Tarom, a reuşit să colinde liber lumea într-o vreme când noi toţi eram într-un fel de închisoare mai mare. Aducea moşilor nimicuri de la New York sau de aiurea, care sfârşeau nefolosite în sufrageria muzeu şi totodată templu. Baba se pregătea cu zile întregi înainte de venirea lui. Aşezau masa în curte vara şi îl înconjurau cuminţi, aşteptând să le povestească pe unde a mai fost. Şi poveştile nu se lăsau aşteptate.

Ultima poveste auzită de Moş Iarnă a fost cea cu înconjurul lumii. Povestea asta o mai ştiu puţini, nostalgici ca mine şi îndrăgostiţi de avioane. Pe vremea când americanii păşeau pe lună, românilor le era dat să înconjoare globul cu un Il-18, avion nepotrivit pentru o călătorie aşa de grea. Dar o făcuseră, stârnind până şi admiraţia constructorilor ruşi. Şi se întorseseră acasă să poată povesti. Şi băiatul lor era printre ei. La câteva luni după, Moş Iarnă a murit. Ultima grijă i-a fost la nevastă, cui rămâne fără el. Ea a mai trăit să o apuc şi eu. Avea momente când nu mai ţinea minte cine erau cei din jurul ei, în schimb îşi aducea aminte perfect lucruri petrecute cu mulţi ani în urmă. Am stat atâtea zile pe veranda ei, răsfoind-o ca pe o carte. De când mă ştiu, am vrut să ştiu tot, mai ales lucrurile vechi, prăfuite, fără prea mare importanţă pentru alţii. Îi cotrobăiam prin sufragerie, o puneam să povestească de războaie, de soldaţi, de vulturul Ilie. Poate o chinuiam, deşi nu s-a plâns niciodată. Cred că am făcut totuşi bine, pentru că în poveştile alea şi ea şi Moşul sunt încă vii. Şi m-am gândit să vi-i fac cunoscuţi şi vouă.

PS. Căsuţa nu e a lor, nu o am în poze şi a fost demolată demult, pe când eram copil încă. E aproape identică cu această însă.

 

 

 

 

542 comentarii la “Moşul şi Baba Iarnă


  1. 1
    Nora&1Q:

    Sărumâna, d-na Morringain. Tulburător. Atât istoria familiei cât și modul de prezentare.

    Bunicul a avut Alzheimer și s-a sfârșit la fel ca Baba din povestea dvs. Supraviețuitor al lagărelor rusești.


  2. 2
    Morringain:

    Multumesc, unchiule, sper sa va fie placuta lectura, am incercat adica pe cat pot eu.

    Si da, cred ca avem toti cate un mos si o baba cu povesti similare 🙂


  3. 3
    Nora&1Q:

    Mi-a plăcut f mult. Am trăit, citind, momentele descrise.
    Scrieți f atent și frumos.
    Da, avem, însă nu toți avem și talentul acesta narativ.


  4. 4
    Morringain:

    Multumesc din nou, m-ai facut sa am simt bine, desi stiu ca nu ma pricep la scris ca fetele 🙂


  5. 5
    Seva Tudose:

    Morringain,

    ce dulce si tulburatoare este amintirea,ne raneste si ne alinta in acelas timp! Frumos, desigur toti avem melancolia asta,a stra-stra-mosilor nostri si a locului natal…

    cu varsta se agraveaza rau de tot aceasta melancolie,si vei incepe sa scrii poezii…

    …tu ai preferat proza 😆 Mersi,Morringain !


  6. 6
    Nora&1Q:

    Toate cele bune, D-na Morri!


  7. 7
    Morringain:

    Seva, eu sunt Gica Contra, scriam poezii in liceu, acum nu mai imi vin.

    Unchiule, si tie 🙂


  8. 8
    Morringain:

    Nora, asta e partea de familie cu care am crescut, cu ceilalti am avut mult mai putin de a face. Si deci si eu sunt in aceeasi situatie cu tine, intr-un fel, desi m-am chinuit sa iscodesc pe oriunde am putut. Stiu in mare ce s-a intamplat cu toti, dar apropiata de toti n-am fost. Nici Mosul din poveste nu l-am vazut cat mai traia, pentru ca a murit cu sapte ani inainte sa ma nasc eu. L-am vazut, in schimb, cand aveam 5 ani, la inmormantarea lui Alexandru (n-a murit chiar repede, avea 60 de ani). Pentru ca aveau un singur mormant disponibil, l-au scos pe Mos de acolo. In mod incredibil, era atat de intreg incat parea ca doarme. Sau ca e mort doar de cateva ore. Mi-a parut bine ca am fost acolo, ca l-am vazut.

    Si iti multumesc de povestire, da, din pacate parintii si bunicii nostri au avut mult mai multe necazuri decat noi.


  9. 9
    Seva Tudose:

    Nora&Morringain

    ca o ironie a vietii,eu cred ca „istoria se repeata” cu stoicism,din generatie in generatie…bunica mea a fost f.religioasa,fiica ei(adica mama mea)ateista ! Eu destul de religioasa,fiicele mele,nu 😉

    bunica mea a avut 14 copii,mama mea doar pe mine…si asta doar ptr. ca la varsta de 2 si 9 luni (primul ei copil,baiat)a murit de scarlatina pneumonie la spitalul Panduri din Bucuresti 😉 era insarcinata cu mine,si asa m-a lasat sa vin pe lume 😉

    eu am vrut mai multi copii decat mama mea,una din ficele mele nu vrea niciunul,de fapt este singura… 😉 iar alta fiica are 3 copii si ateista si fiica ei(nepoata mea,destul de religioasa ,monitorizata de tatal ei arab,mi-a spus ca ea va avea 4 ori 5 copii 😉


  10. 10
    Morringain:

    Seva, pai si eu am remarcat asta, in familia mea. Eu seman la fire si tabieturi cu Teodora din poveste, mama cu Baba Iarna 🙂


  11. 11

    Eu semăn cu străbunica mea, „săsoaica”. 😀
    Tot la fire şi tabieturi. La fizic, nu, ea era blondă cu ochi albaştri.


  12. 12
    Morringain:

    Nora, e probabil doar o coincidenta ca la mine anumite caracteristici sar doar o generatie. Oricum ar fi, toti ne aruncam in neam rau de tot 🙂


  13. 13

    Morringain, cam aşa. 😀

    Cum se murea atunci. Străbunica a avut patru copii. Doar doi au ajuns la maturitate. Bunica, Elisabeta, şi fratele ei, Constantin. O fată, Margareta, a murit la 14 ani de la o banală luxaţie, după mai multe intervenţii. 😯

    🙂

    Fetelor, mă bucur că aţi citit, acum voi şterge comentariul ăla. L-am scris pentru că Morringain a povestit aşa frumos că nu am putut să tac.
    Îl şterg pentru că e parte a unei poveşti personale, care nu-mi aparţine doar mie, ci familiei mele, poveste care evocă lucruri dureroase încă pentru ai mei şi n-am chef ca jivinele târâtoare care umblă pe aici să folosească vreun cuvânt din povestea celor dragi mie ca să m-atace pe mine. După cum le e obiceiul.
    Ah, acum îmi dădui seama că pe fratele meu îl chema ca pe bunicul (Pimen), iar pe nepotul meu ca pe străbunicul (David). 😀

    Sper să nu vă supăraţi.


  14. 14
    Morringain:

    Nu ne suparam, multumesc ca ne-ai oferit noua povestea asta 🙂


  15. 15
    Seva Tudose:

    Bunica mea era asa de blanda,vocea calda,n-am auzit-o niciodata suduind ori dracuind,in schimb mama mea semana cu tatal ei,scrasnind dintii a furie…

    mama mea se batea parte in parte cu tatal meu,efectiv… cu tatal meu natural(s-au separate) si cu cel de-al doilea sot al ei(tatal meu vitreg) 😉

    eu mai blanda cu Sandu,fiica mea f.agresiva(cea fara copii) 😉


  16. 16

    Mulţumesc şi eu. M-ai făcut să-mi amintesc de lucruri la care nu prea mă mai gândeam şi rău făceam!


  17. 17
    Morringain:

    Cu placere, Nora 🙂 Sunt o parte din noi, ne explicam pe noi prin ei, e important deci sa-i cunoastem 🙂

    Seva, mama e mai apriga asa si voluntara (fara sa fie violenta, n-a fost cazul niciodata), in schimb tata era un tantalau, nici n-ai fi zis ca omul asta are taspe amante pe unde apuca si un copil din flori 😀


  18. 18

    Mna. Să mai zici ceva de bărbaţii timizi. 😀


  19. 19
    Morringain:

    V-am povestit vreodata faza cu mama si fiica?

    Era prin 82, inainte de alegeri, si tata trebuia sa mearga prin toate catunele din Muntii Buzaului sa faca o evidenta cu votantii (n-am idee cum de a ajuns la asa treaba, ca el era jurist la Renel; probabil sarcina de partid). Si ajunge la o nevasta de oier, binenteles singura, doar cu fata de 17 ani acasa. Asta il omeneste, mai cu tuica, mai cu vin, il baga in patul cel mai bun si se culca langa el (ma rog, va inchipuiti voi ce-a urmat). Dimineata se trezeste taica-miu cu aia mica in brate! Sa faca atac de cord, nu alta! A fugit de acolo ca impuscatu (probabil singura data cand a fost si el rapid, ca in rest era un molau). La cateva luni dupa il cauta taranca la servici. Ca i-ar fi lasat fata insarcinata si na, sa o ia de nevasta. Tata care doar divortase de mama sa fie cu cea de-a doua, care era si ea insarcinata la momentul ala, sa aiba din nou atac de cord. Dar noroc la ca imbarlegusuri il ducea mintea, asa ca a gasit un fraier sa o ia pe aia mica si sa recunoasca copilul. Probabil fatuca ramasese cu cine stie de pe acolo, maica-sa a vazut cine stie ce ocazie in taica-miu si s-a gandit sa-l aranjeze 😀


  20. 20

    😆 😆 Nu ne mai povestiseşi.


  21. 21
    Morringain:

    Pai na, am zis sa intreb, ca la cat m-am senilizat de tare in ultima vreme, uit de la mana pana la gura 😀


  22. 22
    val_one:

    acum ştiu de unde-ţi vine frumuseţea, Morringain. mersi. 🙂


  23. 23
    Morringain:

    Val, nu seman cu strabunica deloc 😀 Si cu strabunicu seman doar la sprancenele gen Albulescu 😀

    Acum trecand peste gluma, multumesc 🙂


  24. 24
    val_one:

    nu la frumuseţea pe care am văzut-o m-am gîndit, ci la cea pe care am simţit-o la tine. 😉


  25. 25
    Morringain:

    am inteles ce vrei sa spui, dar am simtit nevoia sa o dau in gluma 🙂


  26. 26
    Morringain:

    Danny, te rog sa nu mai comentezi la textele mele. Niciodata.


  27. 27
    Seva Tudose:

    Morringain#23

    daca ai sprancenele gen Albulescu,e jale,uite aici cateva’tips’ nu trebuie sa imi multumesti 😆

    http://www.youtube.com/watch?v=ZGjR2aqkbVQ


  28. 28
    Morringain:

    Seva, merci, dar ale mele sunt zburlite si rare. Nici cea mai buna specialista in threading (ca nu mi le fac singura) nu are ce sa faca in plus. Probabil ca mi-ar prinde bine sa le tatuez, dar din ce am vazut pana acum par asa de ne-naturale 😀


  29. 29
    Seva Tudose:

    Morringain,

    sunt produse, serum si alte uleiuri naturale care incurajeaza cresterea sprancenelor si a genelor.

    http://www.youtube.com/watch?v=vZFom-wZhHY


  30. 30
    Morringain:

    Merci, Seva:)


  31. 31
    Seva Tudose:

    Morringain,

    N-ai ptr.ce,eu as alege exemplul/video „the1nonlymaria” cea de 9:43 minute.

    Biotin,Rogaine,stimulare…


  32. 32
    Edle:

    Frumoasa istorisire, Morringain!

    Am fost adancita azi intr-o poveste si n-am mai intrat sa vorbesc cu voi.

    Nora…


  33. 33
    Morringain:

    Multumesc, Edle 🙂


  34. 34
    Morringain:

    Eu nu prea am poze sa va arat aici, din pacate. Dar iti multumesc mult, Nora, pentru ale tale 🙂 Ah, si costumas ca al tau am avut si eu, tot alb si l-am imbracat pentru o poza facuta in studio pe la patru ani, stateam asa de serioasa in fata camerei de ziceai ca am inghitit un bat 😀


  35. 35

    Studioul foto Unirea. 😀 Aşa-i zicea. 😀 Ne târa maică-mea la toate zilele noastre de naştere acolo, îmbrăcate frumos şi împopoţonate. 😀 La aia de mai sus, m-a dus taică-meu. Cred că nu l-a iertat nici până acum pentru sandalele alea negre. 😀
    Într-un fel e trist acum, fotografiile s-au banalizat.


  36. 36
    Morringain:

    Ce coincidenta, la poza aia de la patru ani tot tata m-a dus la pozat. Pe vremea aia inca mai incerca sa se poarte ca un tata (ii intrase in cap ca trebuie sa ma ia el, l-a potolit mastera cu care s-a insurat dupa, spre norocul meu).


  37. 37
    Edle:

    Ochii sunt de la mama, nu? 🙂


  38. 38
    Morringain:

    Nora, help, am pus doua poze, le-am atasat, dar nu stiu mai departe cum sa le pun aici sub forma de comentariu. Plus ca ultima poza atasata se vede grotesc pe pagina principala.


  39. 39

    Morringain, ţi se inserez în commentul ăsta? În 39?


  40. 40
    Morringain:

    yes, please 🙂


  41. 41
    Morringain:

    am descoperit de fapt mai multe poze prin colectie, dar nu sunt in format digital. inca. cand vor fi, o sa le pun 🙂


  42. 42
    Morringain:

    Merci 🙂 poza bunicului e din pacate foarte neclara, scanata prost, cea a bunicii in schimb am exagerat in cealalta directie (bine, ce e aici e mult micsorata ca altfel nu puteam sa o incarc).


  43. 43
    Morringain:

    Eu iti sterg comentariile. Ti-am spus sa nu mai apari pe aici, ai atatea alte postari unde sa comentezi, aici nu ai ce cauta.


  44. 44

    O mai micşorez pe cea a bunicului. Poate se vede mai bine. Să vedem.


  45. 45

    Danny, pricepe odată: dacă Morringain ţi-a spus să nu comentezi la ea, nu o faci şi gata.


  46. 46
    Morringain:

    O sa incerc maine sa le scanez din nou, pe toate 🙂 Acasa am mult mai multe, inclusiv cu casa, cred, dar nu le-am adus cu mine aici si nici nu le-am scanat.


  47. 47
    Morringain:

    Merci, Nora, ca lucri la post, ca m-am trezit sa pun poza aia mare ca imagine reprezentativa si am stricat tot dichisul pistolului 😀


  48. 48

    E imensă poza cu bunica. Văd că are vreo 8MB. N-am ce-mi trebuie pe calculatorul ăsta, încerc mâine s-o mai micşorez. Nici nu pot s-o setez ca imagine reprezentativă, acoperă toată categoria aia cu ultimele buline.


  49. 49
    Morringain:

    Am vazut, am pus-o eu prost, incerc sa pun casuta micsorata ca imagine reprezentativa, desi am mai incercat si nu iese 🙁


  50. 50

    Am pus-o pe aia cu bunicul ca imagine reprezentativă. Şi aia se lăţeşte, dar măcar se vede ok în dreapta.
    Încerc să bibilesc mâine la ele, pe ăsta n-am adobe şi-n alte programe nu mă descurc deloc. Nu că-n ăla aş şti să fac mare lucru. 😀


  51. 51

    Danny, dacă nu te potoleşti, îţi iei iar ban. Nu mai insista!


  52. 52
    Morringain:

    Nora, am schimbat-o eu cu casuta, ca miniatura, eu zic ca a iesit perfect asa, nu? 🙂


  53. 53

    Da, acum e ok. Dar mă gândeam c-ai fi preferat să fie bunicul sau bunica. 🙂
    Mai încercăm mâine.


  54. 54
    Morringain:

    Nu, stai, ca e provizoriu, pana maine, cand scanez si alte poze 😀 inca nu m-am hotarat pe care o sa o folosesc 🙂


  55. 55

    Ok, dai tu de ştire atunci. 🙂


  56. 56
    Morringain:

    Cu siguranta 😀


  57. 57

    Edle, nu-mi dau seama. Dar culoarea nu e. E mai degrabă de la tata.


  58. 58
    Costeluş:

    Ce poze frumoase! Of, timp sa citesc de-as gasi …


  59. 59

    Tu cam semeni cu bunica ta. Nu?


  60. 60
    Morringain:

    Nora, eu seman cu tata, picatura. O sa pun si cu el o poza maine.


  61. 61

    Bunica era blondă cu ochi albaştri? Aşa pare. 😀


  62. 62
    Costeluş:

    Jivina tiritoare de mine n-a apucat sa vada nimic.


  63. 63

    Costeluş, dacă te consolează cu ceva, nu la tine m-am referit. Tu n-ai obiceiuri de-astea. Ce-i al tău e al tău! 😆


  64. 64
    Morringain:

    Da, il mostenise pe Mos Iarna 🙂 Nu era la fel de blonda ca el, dar ochii erau la fel.


  65. 65

    Îmi place coafura. 😀


  66. 66
    Morringain:

    Pana acum cativa ani inca aveam multe din hainele, gentile si palariutele ei. Stii palariutele alea uschite gen anii 40? Si parfumuri si rujuri aveam de la ea, aduse de unchiul pilot din afara, vechi de cel putin 40 de ani. Prin clasa a 11 a aveam obiceiul sa folosesc unul din rujurile alea. Era un Elizabeth Arden de un rosu absolut tipator (pe vremea aia asa erau la moda, cred), care nu mi se potrivea, dar pe care il purtam asa de mandra 🙂 Sunt, cred, extrem de conservatoare si legata de familia mea, inclusiv de tata.


  67. 67
    Costeluş:

    A, eu nu-s tiritor, is doar jivina 🙂


  68. 68

    Le ştiu! Doamne, ce pălării aveau! Şi rochii, şi toate alea. Ţin minte bigudiurile alea metalice, pe care le-a folosit şi maică-mea ani buni. Cât s-or fi chinuit cu ele…


  69. 69

    Vă las că sunt solicitată la un film de juma’ de oră. 😀

    Noapte bună!


  70. 70
    Morringain:

    Daaa, aveam toate lucrurile astea, le pastra cu sfintenie. Tot prin ea am mostenit o masina de cusut Singer pe care mi-am facut eu ucenicia pentru orele de lucru manual. O cumparasera in 1937 de la niste evrei care plecau din Tighina in America, croitori de meserie. A fost strabunicu pana acolo cu caruta sa aduca masina aia, cine stie cat i-o fi luat sa ajunga si sa se intoarca cu ea…

    Inca mai am o mica minune de la strabunici, pe care daca as vinde-o as lua probabil o masina. O statueta, din pacate deteriorata, de portelan nemtesc care are acum aproape 160 de ani. A gasit-o Mosul pe langa calea ferata, probabil cineva a aruncat-o din tren. Am cautat pe internet referinte despre ea si am aflat ca mai sunt destul de putine exemplare.

    Cea de a doua din dreapta e, Jacqueline de la Grange 🙂


  71. 71
    Morringain:

    Noapte buna, Nora 🙂


  72. 72
    junghiul:

    Mulțumim!


  73. 73
    Morringain:

    Cu placere, Junghiule 🙂


  74. 74

    Drăguţă Jacqueline. 😀


  75. 75
    andreea:

    frumos, Morringain. nostalgie cit cuprinde…
    stii, la un moment dat am luat creionul si am schitat arborele, ca sa asez fiecare om-fruct pe craca lui. 🙂

    si ce mame frumoase aveti, amindoua… nu inteleg cum de voi ati iesit asa de urite! 🙄
    ……..
    pardon, la tine, Morringain, e bunica in poza, nu?


  76. 76

    Şi ai terminat copacul, Andreea?

    Deh, genele astea, nu te poţi pune cu ele. Unele-s mai leneşe, altele mai harnice. Draci!


  77. 77
    Morringain:

    Merci, Nora, da, e foarte draguta 🙂

    Andreea, merci 🙂 da, e bunica, mama mamei. Si da, nenorocul, si strabunica, si bunica, si mama au fost foarte frumoase. Numai eu am iesit ratusca cea urata. Cel putin in comparatie cu ele 🙂


  78. 78
    andreea:

    Fi-miu a avut de desenat arborele genealogic, tema pentru scoala. vreo saptamina i-a tot pisat la cap pe toti. da’ ala cind s-a nascut? da pe celalalt cum il chema? erau vremurile cind oamenii faceau 7, 8 copii… a iesit un fel de tablou lataret care sade acum pe peretele holului.

    mi-am pierdut diacriticele.


  79. 79

    Ce temă frumoasă! Nouă nu ne dădeau astfel de teme.


  80. 80
    Morringain:

    Nora, nicio tema nu-i frumoasa, prin definitie 😀 lucrurile astea trebuie facute voluntar, daca exista interesul, nu fortat.


  81. 81
    andreea:

    dar nu vi se pare ca femeile de acum 50-100 de ani semanau intre ele?
    e ciudat…
    desi au culoarea ochilor sau a parului diferite, exista un ce comun. trasaturile parca sint mai regulate, mai rotunde.

    sau sa fie doar o iluzie, datorata faptului ca incercau sa se aranjeze urmind un model mult mai rigid? stiti voi, tipul acela de vedeta de cinema din anii 30-40… adica, acum e la moda varietatea, iesirea din tipar, diferentierea…

    bat cimpii? 🙄


  82. 82

    Andreea, nu, şi eu m-am gândit la asta. Dar cred că la asta contribuia şi tehnica fotografică. Ştiţi, cum erau înainte pozele alea pictate? Şi na, toţi lucrau cam la fel.
    Şi da, trăsăturile par mai clar definite. Chipurile par desenate de o mână mai sigură decât a noastră.


  83. 83

    Morringain, da, dar o astfel de temă cred că poate trezi ceva în unii copii. 😀 E un subiect generos. Spre deosebire de desenatul tabelului lui Mendeleev. 😀


  84. 84
    andreea:

    iote, o poza foarte draga mie:
    bunicii care m-au rasfatat si ingrijit 20 de ani. 🙂 si mama.

    vedeti? ce spuneam! dar, da, e si tehnica asta a pozelor…


  85. 85

    Da, toţi oamenii par în pozele alea cu un ten incredibil. 😀 Nu coşuri, pete, cearcăne. De porţelan, toţi. Fiind şi alb negru, detaliile precum ochii, gura, nasul par mai clar delimitate etc.


  86. 86
    Ana:

    Morringain,

    I’m speechless. 🙂


  87. 87

  88. 88
    Morringain:

    Cred ca atunci femeile aveau mai mult grija cum apar. O poza se facea rar, deci trebuia sa studiezi modul in care pozezi.

    Ana, e de bine sau e de rau? 😀


  89. 89
    Morringain:

    Merci, Andreea, pentru poza 🙂 si bunicul tau tot militar era 🙂


  90. 90
    Ana:

    Cum să fie de rău? 🙂


  91. 91

    Da, nu prea aveau inopinate. 😆


  92. 92
    Ana:

    Morringain,

    Asta e pentru tine.

    Nora,

    O prinzi?


  93. 93

    Am prins-o, Ana. 😀


  94. 94
    Ana:

    M-am gândit eu că-ţi va plăcea. O am de la Maria Răducanu. 🙂

    Altfel, o simt pe mama ta. Şi pentru mine există un iunie, 13 iunie, de acum 16 ani. Şi eu mă-ntunec în iunie, un pic înaintea ei, şi am nevoie mereu de sprijin. Anul ăsta a fost prima dată când am avut şi curajul să-l cer.


  95. 95

    Ana: 🙁

    Da, iunie e de umblat în vârful picioarelor goale pe lângă suflete.


  96. 96

    Danny: tu eşti zdravăn la cap? Nu comentezi aici! Ce tot insişti?!


  97. 97

    Danny, termină! Eu le şterg acum, nu Morringain.
    Şi, sinceră să fiu, n-am chef să fac asta toată ziua. Aşa că, dacă tot insisţi, mă văd nevoită să te bannez.


  98. 98
    Ana:

    Şi aşa, Nora, dar şi de căutătură drăgăstoasă.


  99. 99
    Seva Tudose:

    Andreea#79

    „fi-miu a avut de desenat arborele genealogic,tema ptr.scoala…da,ala cind s-a nascut ? da pe celalalt cum il cheama ? ”

    ptiuuuu Doamne,tu Andreea nu ti-ai dat seama ca scoala(in speta Inspectoratul Scolar in legatura cu Ministerul Invatamantului) sunt in legatura stransa cu Ministerul Justitiei,in speta cu Serviciul Roman de Informatii(SRI)
    … 🙄

    la randul lor cu tratate de schimb de informatii cu CIA,FBI…si va mai intrebati de unde au „EI” atatea informatii 🙄 😆
    Va trage de limba si nici nu realizati 😆 vai,cum nu va duce mintea ???


  100. 100
    Seva Tudose:

    Si mai puneti si fotografii,nici ca se poate mai usor 😆


  101. 101
    Costeluş:

    Vai, Andreea (76), am vrut sa intreb asta ieri, dar mi-am muscat limba. 😀


  102. 102
    Costeluş:

    Si urita, si rea. 😀


  103. 103
    Costeluş:

    Mau! Ce rele, toate tac!


  104. 104
    Edle:

    Nora, de culoare n-aveam cum sa-mi dau seama. Da’ sunt mari si frumosi, ca ai tai. 😉


  105. 105
    Raj:

    Am citit de doua ori. Foarte interesant. Felicitari Dna Morri !……… Dna Nora, la mine arborele genealogic pe barte barbateasca, e mai mult ginecologic. Toti inaintasii mei erau preacurvari. Eu nu sunt. Credeti c-am fost infiat, unde-s genele ? Dle Danny, iar miscati in front ? Daca Dna Morri l-ar ierta oleaca…


  106. 106
    Costeluş:

    Dana: vorbiti despre ţîţe, nu?


  107. 107
    Morringain:

    Multumesc, Ana 🙂 Multumesc si tie, Raj 🙂

    Ana, 13 iunie e o zi neagra si pentru mine. E ziua in care a murit, acum 26 de ani, bunicul meu, cel din poza de mai sus. Poate ii supar pe ai mei, dar nu cred ca am iubit pe cineva mai mult.

    Seva, o sa mai pun, dar stai oleaca, sa-mi trag sufletul si sa mananc ceva, ca-s moarta de foame 😀


  108. 108

    Raj, eu ştiu? Mai ai timp să confirmi moştenirea… 🙄


  109. 109

    Morringain, te superi dacă trec textul tău printr-un progrămel de-ăla de pus diacritice? 😀 Am şi eu piticii mei, mi se pare prea frumos ca să fie chel. 😀


  110. 110

  111. 111
    Morringain:

    Go ahead, eu imi pusesem diacritice pe laptop, dar m-am dezobisnuit asa de tare, ca nu le mai suport. Daca as scrie de mana sigur nu le-as ignora, dar asa…


  112. 112
    Costeluş:

    Si mie imi plac titele cu diacritice.


  113. 113
    Morringain:

    Costelus, de ce tii cu tot dinadinsul sa fii scarbos?


  114. 114
    Costeluş:

    Alta …


  115. 115
    Seva Tudose:

    Nora,

    parca mi-ai citit mintea. Stii ce am facut eu in ultima ora ? Am pus niste poze apoi am scris(eu folosesc doar un deget cand scriu pe tastatura :lol:) deci scriu si scriu,asa zis viitorul meu articol…

    dar l-am scris la computerul de birou cel vechi care are diacritice dar este extem de moarte,de incet. Si taman cand eram pe terminate,hop intra Yahoo-ul si-mi scrie: „your e-mail is scheduled for repair” 🙄

    si m-a desconectat ! Tot ce-am facut ptr. o ora,s-a dus dracului. I-am dat telefon fiicei mele,a spus ca poate este prea incarcat si va pune ea alte programe in el.

    deci ca si tine,nu imi place cum suna,cand scrii fara diacritice,nu rimeaza ori nu face sens…acum sunt pe laptop,fara diacritice…este vreun program simplu in care sa imi pun dia.in laptop ?


  116. 116
    Raj:

    Nu alta Costele, toate. In afara de d-nele da pa forum . Se subantelege. Scrierea fara diacritice, n-are niciun farmec (Seneca)


  117. 117

    Seva, intră aici: http://www.diacritice.com/

    Pui textul în căsuţa aia, dai conversie, apoi text final.
    Din experienţă, dă erori la texte mai lungi, de-aia mai bine pune paragraf cu paragraf.
    În niciun caz să nu scrii direct acolo. Textul îl copiezi acolo după ce l-ai salvat în prealabil în altă parte (nu ştiu în ce scrii tu, eu scriu în word sau wordpad).


  118. 118
    Raj:

    Dra Nora: deasupra pozei cu grasana de dumneavoastra, e mama dv. A fost o femeie frumoasa tare. Va rog sa-mi spuneti ca-i semanati…


  119. 119

    Costeluş, cât de bolnav la cap eşti?
    Vrei să pun o poză cu mine în sutien şi alta cu mama ca să faci tu comparaţii?
    Dana compara ochii mei cu ai mamei, tu ne compari sânii. Vezi ceva în neregulă în tabloul ăsta?
    Pur şi simplu, nu ştii când să te opreşti.


  120. 120

    Raj, aş vrea eu. 😀


  121. 121

    Morringain, e Moş Iarna sau Iarnă? Scuze dacă pare imbecilă întrebarea, dar mie-mi par plauzibile amândouă. 😀


  122. 122
    Raj:

    Motan tampit. Vede numa sani…


  123. 123
    Morringain:

    a doua, Nora


  124. 124
    Raj:

    Creca Iarna, Dra Nora. Intrebarea nu-i imbecila. Ce ar fisa-mi cer scuze dupa fiecare postare a mea ? Ca toate sunt cam imbecile…


  125. 125

    Merci, Morringain.


  126. 126
    Costeluş:

    La dracu!

    N-am stiut ca Dana compara ochii tai cu ai mamei tale. Da, normal ca m-am prins ca era vorba despre ochi, si atit. Si mi-a venit sa deschid gura cu titele. Cam atit, n-am comparat nimic.

    Cit despre oprit, lasa, ca nici tu nu te opresti cu imaginatia si-mi pui in spate cele mai timpite lucruri posibile.


  127. 127
    Seva Tudose:

    Nora

    doar stii ca eu scriu pe e-mail catre tine,cu foto cu tot. Eu nu am trimis nici un text prin word.Acolo unde poate altii le trimit.

    Eu ma autentific la blog,click name,click viziteaza sit,imi apare Salut Seva Tudose cu avatarul si comentez.


  128. 128

    Pentru că faci cele mai tâmpite lucruri. Discuţia cu Dana era de aseară. Dacă nu urmăreşti tot, nu te mai băga ca idiotul. Acum, pe lângă prost, ai picat şi de scabros.

    Seva, word e un program. 😀 Un editor de texte. Nu e de trimis, e doar de scris. Arată ca o foaie de hârtie cu nişte chestii pe margini. Roagă-i pe unul din copii să ţi-l instaleze. E uşor de folosit. Aşa îţi vei putea salva textele pe calculatorul tău, fără legătură cu internetul sau cu mailul.


  129. 129
    Raj:

    Case vechi, fara termopane. Eu nu mi-am pus termopane. Nu le suport. Toata tamplaria e din lemn.


  130. 130
    Costeluş:

    De violator n-am picat? Ca lista parca e prea scurta…

    Incerc sa ma joc, chiar nu vrei sa intelegi? Chiar crezi ca as avea eu curajul sa fac aprecieri despre cum sint sinii tai?


  131. 131
    Raj:

    Dra Nora: pe mine de ce nu ma certati ? Ca eu gafez mult mai mult decat Costelus sau Danny


  132. 132
    Raj:

    Violator ? Hmm, Violudracu daca de lasi cu alea 12o de kile… Viol prin sufocare…


  133. 133
    Seva Tudose:

    Nora

    am wordpad,unde folosesc ca dactilografierea.este acelas ?

    si uite am crezut ca spui worpress,adica dupa ce dai pe autentificare seintri cu nume,apoi psw. si cand apare la viziteaza sit…

    scrii acolo textul,scri profilul,apoi dai click pe ‘trimite ptr. aprobare ” ?


  134. 134
    Raj:

    Cand violezi, ar fi bine sa pui deasupra partea violata, Costele…


  135. 135
    Raj:

    1Q creca umbla cu curu prin brusturi ca Dna Seva prin loboda…


  136. 136
    Seva Tudose:

    Nora#129

    deci am wordpad…mult timp am scris acolo poeziile mele cand de fapt am renuntat sa scriu la masina de scris dactilografiere,mereu se termina tusul 😀

    deci cum intru pe aceias pagina de wordpad ,intru/scriu adresa http://www.diacritice.com ???? sau cum ?


  137. 137

    Seva, trebuie să ţi le seteze cineva de la Control Panel.
    Nu, nu la wordpress mă referam. Ci la Word.

    Şi da, poţi scrie textul şi unde ai văzut tu Trimite spre aprobare. Eu îl văd şi-l public. Cum ţi-e ţie mai uşor. Pentru mine, e totuna.


  138. 138
    Edle:

    Am terminat! Ce sa mai, am o obsesie cu cartile, cum prind una, nu mai dorm, nu mai mananc, nu mai beau ;)… pana nu ajung la final. Acum tot ma mai rapune oboseala, pana la urma, dar, cand eram mica, petreceam nopti intregi la lumina veiozei…

    Ce-mi mai recomandati de citit? Da’ sa stiti ca-s cam in urma. 😀


  139. 139

    Sevaaa, nuuu.
    La diacritice.com copiezi textul după ce l-ai scris deja în wordpad. Apoi, după ce sunt inserate diacriticele, îl copiezi iar -- în varianta cu diacritice -- acolo unde doreşti: mail, wordpress, wordpad etc.


  140. 140

    Ce-ai citit, Edle?


  141. 141
    Edle:

    Ei, Nora, carti pe care voiam de mult sa le citesc si n-am mai apucat. Ultima e La casa verde.


  142. 142

    Costeluş, tu crezi că-s idioată?
    Edle zice aşa: Nora, de culoare n-aveam cum sa-mi dau seama. Da’ sunt mari si frumosi, ca ai tai.
    Tu sari ca retardul: Dana: vorbiti despre ţîţe, nu?

    „Ca” introduce o comparaţie, boul bălţii. Mai nou, un bou libidinos.

    Raj, nu încerca. N-ai cum să mă clinteşti.


  143. 143

    Llosa? Asta mi-a scăpat.
    De ceva timp, citesc To the End of the Land. David Grossman. Parcă v-am mai zis, n-am mai terminat-o. Dar e foarte mişto.
    O mamă, doi copii, doi taţi. Un război.


  144. 144
    Raj:

    Dra Nora e de neclintit…


  145. 145
    Raj:

    Danny e ial in debala…


  146. 146

    Da, Raj. Primesc dovezi constant că nu m-am înşelat.


  147. 147
    Raj:

    Oricum, Danny nu-i asa grobian ca mine. Nici Costel


  148. 148
    Edle:

    Eu am de recuperat o gramada, Nora. Vreo 5 ani sau mai bine n-am citit nic. Mi-am facut si o lista, da’ nu stiu cand oi duce-o la capat. 😀

    Da, citisem doar primul roman al lui Llosa, care mi s-a parut o capodopera, si am zis sa mai vad.


  149. 149
    Raj:

    Nu reusesc sa intru acoalea, coane Danny. Cumu-i in debara ?


  150. 150

    Raj, Danny nu e în debara. Poate comenta la alte texte, mai puţin la ăsta.


  151. 151
    Costeluş:

    Ma faci sa rid cu furia ta oarba. Stiam ca e despre ochi, nu stiam ca era facuta comparatia cu mama ta. Sa-ti fac si o schema cu culori, poate pricepi?


  152. 152

    Marş! Dar cu cine credeai? Cu Sandra Bullock? Cu Maica Tereza? Cu cine?

    Şi oricum, de unde până unde, ţi s-a năzărit ţie că aş agrea eu să faci tu glume privind sânii mei? De unde până unde? Am hăhăit eu cu tine pe astfel de teme? Cine dracu’ te crezi?


  153. 153

    Seva, am văzut „Iepuraşul”. Deci, ai trimis corect. 😀


  154. 154
    Costeluş:

    Am sa-mi pun cravata cind iti scriu ceva. A, pardon, va scriu.

    Chiar n-ai obosit, Nora? Vreau si eu sa ma joc, atit. De unde atita ostilitate?


  155. 155
    Costeluş:

    „Dar cu cine credeai? Cu Sandra Bullock? Cu Maica Tereza? Cu cine?”

    Nu m-am gindit, pe bune! Crezi ca stau prea mult timp inainte sa scriu vreo prostie?


  156. 156

    Du-te dracu’ cu jucatul tău cu tot. Că nu pricepi odată că e ca fututul: e nevoie de 2! Cel puţin!
    Tu n-ai obosit să mă alergi cu replicile tale idioate?


  157. 157
    Morringain:

    Costelus, faci la fel ca altu de pe aici (nu-l chem sa nu vina, ca pe urs). Tu vrei sa te joci cu sila? Ce-ar fi sa incep si eu sa ma joc asa cu tine? sa te chem, in gluma, ca doar nu altfel, in toate felurile, doar sa te zgandur si enervez? si vezi ca daca continui asa, mie a inceput sa-mi placa stersul de comentarii 😀


  158. 158
    Seva Tudose:

    Nora#138 #140

    asta-i ultima,te rog 😥 deci variantele:

    1-trimit ca pana acum direct pe e-mail-ul tau

    2-scriu acolo unde am vazut si dau pe”Trimite spre aprobare”

    3- scriu pe Document-WordPad,dar dupa ce am scris tot,ce fac ? Dau click sus unde spune:
    a)to open(deschide
    b) to save(salva
    c)to print(copia pe hartie
    d)or to see everything else you can do with doc.

    4- ori dupa ce-am scris pe wordPad dau pe tastatura Ctrl+S(salva ?

    5- ori dau pe tastatura Ctrl+C(va fi salvat in computer

    6- ca apoi intru din nou la punctual 2 si dau click pe Ctrl+V ?

    PS.

    daca eu scriu cu laptop-ul fara diacritice(ca scaraba aialalta de comp. ma omoara,mi le poti trece si mie prin
    „programarelul respectiv” ?

    Nora,oricum,oricat am invatat,multe de la tine si iti multumesc !


  159. 159
    Seva Tudose:

    Nora,vezi ce repede fuge iepurasul meu ?


  160. 160

    Seva, cel mai simplu: scrie la „trimite spre aprobare” şi mă ocup eu de diacritice. Asta e de ajuns ca să apară aici.

    Dacă vrei să ai şi tu textele în computer, scrie-le mai întâi în wordpad şi dă „save as”. La „save as” pui titlul textului, aşa cum l-ai ales tu. După aceea, copiază textul la „trimite spre aprobare”. Sau invers. Scrii mai întâi la „Trimite spre aprobare” şi apoi copiezi în wordpad. Şi dai „save as”.

    Ţi-am mai spus, dar probabil ai uitat: cum se copiază un text.
    Te duci cu mouse-ul la începutul lui, dai click şi ţii apăsat. Vei vedea cum textul se albăstreşte. Când ajunge „albăstreala” la finalul textului, apeşi două taste în acelaşi timp: ctrl (o ai undeva în stânga jos pe tastatură) şi tasta „c”. Apoi, te duci în locul unde vrei să-l copiezi (mail, „trimite spre aprobare”, wordpad, depinde ce intenţii ai) şi apeşi în acelaşi timp Ctrl şi tasta „v”.

    Uite, poţi exersa şi aici la comentarii şi şterg eu după aia.
    Încearcă să copiezi ce-am scris eu aici într-un comentariu al tău. Conform explicaţiei de mai sus.


  161. 161
    Costeluş:

    Na, crezi ca eu nu stiu ca nu se poate? Pe cit pariu ca, daca spunea 1q ce am spus eu, el nu mai era bou libidinos si celelalte. De exemplu.


  162. 162

    Sau poţi trimite şi către mailul meu. Ca până acum. Pentru mine e totuna. Nu e niciun efort în plus.
    Sper să-ţi fiu de ajutor cu ceva. 🙂


  163. 163
    Morringain:

    Si ce faci acum, te oftici ca altul are mai multe drepturi ca tine? Desi nu cred sa fie cazul, orice prietenie moare cand se ajunge le jocuri din-astea.


  164. 164

    1Q nu ar fi spus gluma aia în contextul ăsta.
    Că aici contextul e deranjant.

    Dar tu nu vezi. Ţie mai mereu îţi scapă „chestii”.

    Apoi, ţi-am mai spus de 1000000000 ori. Nu tu stabileşti glumele cui mă deranjează.
    Şi încetează să mai faci comparaţii de-astea. Tu chiar nu eşti zdravăn la cap! Iar inadecvarea asta începe să mă sperie!
    Ţi-am mai zis: nu există democraţie în aşa ceva. Bagă bine la cap până nu e prea târziu. Cu 1Q sau X sau Y, aş putea s-o dau în porcoşenii grele. Nu e treaba ta! Nu te priveşte! Repetă după mine: NU MĂ PRIVEŞTE CE FACE NORA CU ALŢII!

    Aşa făceai şi pe Pandora’s. Când ne scoteai ochii că stăm de taină cu Cosa. Eşti incorigibil.


  165. 165
    Costeluş:

    Nu m-am prins de context si atit. Mi s-a parut asa, funny, sa schimb sensul comentariului Danei.

    Eu imi iau o libertate mult prea mare, iar tu esti incrincenata, cu pumnii strinsi. Cam asta-i tot.

    Hai, lasa, nu te mai speria asa. 🙂


  166. 166

    A fost foarte funny. Ne-am prăpădit toţi de râs.
    Şi vai, cât de imprevizibil ai fost!
    Ca să nu mai fiu eu încrâncenată, soluţia e una singură: nu mi te mai adresezi. Nu faci poante, de niciun fel, pornind de la ce spun eu. Ai priceput?


  167. 167
    Seva Tudose:

    Nora#163

    asa cu tinutul apasat pana se albastreste ca apoi dau ctrl+c ori ctrl+V fac asa cand pun foto pe imageshack ori pun un video de pe youtube…nu stiam ca pot si texte. Multumesc din suflet !


  168. 168

    Seva, aşa poţi copia multe lucruri. 😀

    Nu ai pentru ce.


  169. 169
    Costeluş:

    Mai bine nu mai spun nimic, nu? Ca oricum tu intelegi ce vrei.


  170. 170

    Da! Nu-mi mai spune NIMIC!
    NIMIC!
    NADA!


  171. 171

    Alexa, unde eşti, c-am început să semănăm noi două. Ca discurs, cel puţin.


  172. 172
    Edle:

    Nothing. Niente. Nichts. Rien. Mai ziceti si voi, ca nu mai stiu. 😀


  173. 173
    Costeluş:

    Auzi, daca te deranjez in halul asta, spune si plec, ce dracu’, nu trebuie sa faci nu stiu ce efot sa ma suporti.


  174. 174

    Costeluş, de ce cu tine trebuie să mă pun mereu pe repeat? Mi-e şi ruşine.
    Mă doare undeva de tine atâta timp cât nu mi te adresezi mie.
    Nu ţi-am mai spus asta decât de 464534 ori.
    Ia fă tu bine şi copiază asta şi ce ţi-am spus mai sus într-un document. Apoi, pune totul fundal pe desktop. Astfel, ori de câte ori ajungem în această situaţie (şi experienţa îmi spune că vom mai ajunge), va fi de ajuns să priveşti desktopul şi să constaţi cu uimire că „it’s all comin’ back to me now! Eureka!”.


  175. 175
    Seva Tudose:

    Edle#173

    nada,zilch,zip


  176. 176
    Edle:

    Nada a zis si Nora mai inainte, da’ de restul chiar n-am auzit! 🙂


  177. 177
    Seva Tudose:

    Edle,

    nix,squat,zotz,shit !


  178. 178
    Edle:

    Shit? Ah, asta stiu si eu! 😆


  179. 179
    Seva Tudose:

    Edle

    am diferite Webster plus dictionary de American slang 😀


  180. 180

    Nu pricepe el româneşte…


  181. 181
    Seva Tudose:

    shit(nimic) mai inseamna si cacat ! Ori cand cineva se enerveaza cand nu-I iese ceva,ori l-a prins politia cu viteza ori ai facut o gafa…


  182. 182
    Seva Tudose:

    Stiti ,ca daca pronunti „shit” cu sensul de nimic,rahat-caca…trebuie sa pronunti doi chiar trei de i… siiit !

    dar daca pronunti scurt,doar un i…amestecat cu litera e…inseama coala,foaie de hartie

    May I have a piece of sheet ? pot avea o coala de hartie ?


  183. 183
    Seva Tudose:

    Edle

    per un nonnulla,gratis,zero…


  184. 184
    Edle:

    Seva, sheet si shit se pronunta, intr-adevar, diferit. Dar primul e cu „i” lung. 🙂


  185. 185
    Seva Tudose:

    Dragilor/dragelor,

    stiu la voi este 1 noaptea vineri spre sambata…noapte buna !

    La mine d-abia este vineri seara, 6 seara(orele 18:oo)
    am de calatorit o ora de condus ptr. un dinner…va pup dulce !


  186. 186
    Edle:

    Pofta buna, Seva! 🙂


  187. 187
    Seva Tudose:

    Edle#185

    da,asa este Edle,trebuie sa fi sigura cum pronunti dublu/triplu cand sudui/injuri…and very soft,when you ask for a piece of paper…

    odata m-am dus la vecini,si le-am cerut un topor(an axe) a se pronunta acx…dar in pronuntia mea sparta am zis:

    May I borrow your ass ? insemnand…pot sa imprumut curul/gaura curului tau 😆


  188. 188
    Seva Tudose:

    Ori un coleg de serviciu m-a intrebat:

    Did you see a black blind folder around here ?
    Ai vazut vreun dosar negru pe aici ?

    Si ce-am inteles eu ca m-a intrebat ?

    Ai vazut vreun orb negru,undeva pe aici ?

    blind=dosar
    blind=orb

    😆


  189. 189
    Seva Tudose:

    Bye,bye !


  190. 190
    Morringain:

    Ah, accentul englezei (fie ea americana, australiana sau de la mama de acasa)! Mi-ar placea sa pot avea un accent frumos, nativ, dar probabil nu o sa reusesc niciodata, mi s-a spus ca e execrabil oricat de mult ma chinui 😀

    Dar las ca nici cu englezi sadea nu mi-e rusine, sunt unii de vorbesc asa de aiurea, ca ii pun sa repete si tot nu pricep 😀


  191. 191

  192. 192
    Morringain:

    Ah, si a murit Margherita Hack 🙁


  193. 193
    alexa:

    cine sta la blocul din fata la etajul doi?
    am iesit aseara la geam pe la 1 fara ceva sa fumez o tigara si a iesit cineva in balcon.
    e vreo buburuza de-a ta sau e nenea ala infricosator care m-a prins de doua ori cand asteptat un taxi si se holba la mine cu nerusinare?! eu ma uitam la el, el la mine. nu a intors privirea o secunda. nesimtit!


  194. 194
    Raj:

    Sa benoclat la dv., dra Alexa ? Scarbadreacu !


  195. 195
    Nastasia:

    Lasă, Alexa, că vine ea vremea când nu se mai holbează nici dracu’. Să vezi atunci nasoleală, că nu mai e niciun nesimţit să-ţi arunce, acolo, o privire, ce să mai zic de holbătură!


  196. 196

    Deci aia mai mare a mea: 10 rotund la limba romana; 9,7 la matematica. Un pic de fastaceala, ce sa-i faci. Ba da bun material saditor am mai plantat in pasarica nevestii. Baieti n-am putut eu face, dar in schimb fete frumoase si destepte da. Poate se mai gaseste vreo amatoare….


  197. 197
    Nastasia:

    Ori vreun amator. Că poate solul e bun, sămânţa poate fi oricum.


  198. 198
    Nastasia:

    Felicitări, cu asta trebuia să încep. Să vă bucuraţi de succesul fetiţei!


  199. 199
    Morringain:

    Mosule, vezi ca pistolul nu are rubrica de matrimoniale (fie ele si de o noapte). Sau cel putin nu textul asta.


  200. 200
    alexa:

    sor’mea are 9,64 media de admitere la liceu 🙂


  201. 201

    Multamesc. Insa de exemplu o samanta de patlagica de la jidanii Zeraim Gedera costa 0,5 RON. Pamant se gaseste pe toate drumurile.


  202. 202

    Felicitări pentru succesul fetiţei.

    În rest, misogin cât cuprinde. Aşa ai învăţat tu, moşule, la şcoală? Că femeia e doar recipientul şi materialul e tot al tău? Bleah!

    Felicitări şi surorii tale, Alexa.
    Toată lumea dă admitere anul ăsta? Şi colocatarul are o nepoată, a luat 9, 50. 9 la română, 10 la mate.


  203. 203

    Multamesc din nou. Nu sunt misogin sunt realist.


  204. 204

    Aşa de realist că ai ajuns să negi genetica. Mai sunteţi mulţi de-ăştia?


  205. 205
    Morringain:

    Nevestei tale i-ai spus asta? Sau ne-o spui doar noua, poate poate te credem? Desi la cat spui ca esti de destept ar trebui sa-ti dai seama ca n-ai nicio sansa.


  206. 206
    Seva Tudose:

    Mosule,

    ca evreu esti, nu-i bai…dar mentalitatea cum ca samanta trebuie perpetuata…

    ptr.a pastra continuarea genezei,parca doua femei evrite l-au imbatat pe tatal lor,doar sa aibe raport sexual cu el,un soi de „natural insemination”

    asta te face sa fi mandru de fiica ta ? Sperma ? ahhhh


  207. 207

    Probabil e din ăia care, atunci când copiii au succes, spune că e datorită materialului lui, iar când n-au, brusc, e de vină „solul”.


  208. 208
    alexa:

    multumesc, Nora.


  209. 209

    Deci fara suparare. Nevasta mea habar nu are sa deschida calculatorul sau sa faca orice minim pe el cu doua calculatoare in casa. Asta ar fi un exemplu. Daca mai adaug ca mi-a urcat cartile in pod ca sa puna farfurioare de dulceata in locul lor, ce concluzie s-ar mai putea trage? Si nu parea sa fie asa cand am luat-o. Parea fata desteapta.


  210. 210

    Seva, nu e evreu.
    Şi dacă ar fi, n-ar conta. E doar misogin.


  211. 211
    Seva Tudose:

    Mosule,

    cine a fost primul,oul ori gaina ?


  212. 212

    Nu-s nici misogin. Imi plac femeile destepte. Numai ca nu prea se gasesc.


  213. 213
    Nastasia:

    Păi atunci, moşule, însămânţează dumneata vreo juma’ de hectar, că vorba matale, pământ se găseşte. Măcar să crească o generaţie ca lumea.
    În veci n-o să iasă din capul oamenilor tâmpenia asta cu sămânţa. Da’ când cretinii îşi omoară nevestele că nu le-au făcut băieţi sau ce-or fi vrut ei, cum rămâne cu sămânţa, hai?


  214. 214

    Seva, nici oul nici gaina. Domnul Isus a fost primul. El le-a facut pe toate.


  215. 215

    Moşule, în primul rând, mi se pare greţos să-ţi bârfeşti soţia pe forumuri.
    În al doilea rând, că ţi-a dus cărţile în pod n-are nicio legătură cu materialul genetic pe care l-a transmis fetelor. Spânzură-te, fetele nu sunt doar „sămânţa” ta orice ai spune.
    Apoi, poate că soţia ta nu ştie să deschidă calculatorul pentru că a fost ocupată cu altele. Cum ar fi copiii. Poate că n-o pasionează. Asta n-o face o imbecilă. Şi cu siguranţă n-o face mai puţin vrednică de respect. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru faptul că e mama copiilor tăi. Şi va fi mereu.
    În ultimul rând, dacă tot eşti aşa convins că femeile sunt doar sol pe lumea asta, de ce te afectează atât că soţia nu deschide calculatorul? După logica ta, nu i-ar folosi la nimic, oricum.


  216. 216

    Eschimosii lasau pe gheata toate fetele nascute inainte de primul baiat. Si nu erau misogini. Mie nu mi-a parut rau absolut deloc si niciodata ca n-au fost baieti copiii mei. Nu generaliza.


  217. 217
    Morringain:

    Si ar mai fi alta intrebare: cine te-a pus sa te insori cu ea? nu puteai astepta sa gasesti una pe placul tau? Sa te plangi acum dupa ce ti-ai facut-o cu mana ta e ridicol.


  218. 218

    Nora cred ca vorbesti deja cu altcineva. Imi pare rau. Nu barfesc, zic. Si despre respect de unde ai tras tu concluzia? Nu, nu findca n-ar fi avut timp. Pur si simplu uraste calculatorul.


  219. 219
    Morringain:

    Desteptule, Nasta se referea la faptul ca barbatii determina intr-adevar sexul copiiilor, nu femeile. In rest inteligenta, caracteristici fizice, samd, le mostenesc de la ambii parinti. Asta nu impiedica idioti de prin Pakistan sa-si linseze nevestele pentru ca le-au facut doar fete.


  220. 220

    Nu ma plang. Relatez.


  221. 221

    N-auzi, Morringain, că părea deşteaptă când a luat-o?
    Acum omul e dezamăgit! După cel puţin 14 ani de căsnicie.
    Sunt curioasă dacă a încercat vreodată să-i arate cum se „deschide” calculatorul. Sau el şi-a văzut de ale lui şi, în timp ce ea ţinea casa, făcea dulceţuri, creştea copiii şi avea grijă de gospodărie (cred că stau la ţară), musiu stătea tolănit cu Schopenhauer într-o mână şi Heidegger în alta, iar acum se plânge că vai!, n-are ce vorbi cu ea.


  222. 222
    Morringain:

    Pe mine sincer nu ma intereseaza relatarea asta, mai ales ca imi dau seama cat e de adevarata.


  223. 223
    Morringain:

    Mda, si a cui e greseala ca n-a vazut-o cum era de fapt?


  224. 224

    Bine, moşule. Sunt curioasă dacă le bagi şi fetelor în cap panseurile tale privitoare la femei. Sau le spui că ele-s nişte excepţii de la existenţa de sol nu foarte gânditor şi de găsit pe toate drumurile?
    Ştiu, e doar treaba ta cum îţi educi copiii, dar tu ai deschis discuţia.


  225. 225
    Seva Tudose:

    Nora,

    si eu spusei,nu-i bai(deci nu este o clasificare) 😀

    mi-a zburat gandul la povestea ficelor si tatal lor si..

    la cazul doctorilor evrei(de anul trecut) care au facut ravagii(s-au imbogatit) in Romania cu „artificial and natural insemination”

    cum de s-au gandit tocmai la Romania 😥


  226. 226

    Ne, ne, ne, Nora! Nu mai zic fiindca atunci chiar s-ar chema barfa. Dar nu e ce crezi tu. Bun, bine, am inteles. Nu sunteti amatoare si gata. Noroc bun. Risipei se deda florarul.


  227. 227

    Nora, eu le-am invatat intotdeauna sa-si iubeasca si sa-si respecte mama.

    Nevasta nu e proasta. E doar absurda in gandire de multe ori. A venit odata la mine aia mai mare cu o falca in cer si una in pamant si m-a interpelat ca cum de mi-am putut lua asa o nevasta. Am calmat-o, am cercetat problema, si am constatat ca intr-adevar maica-sa o certase intr-un mod absurd. Dar nu le-a incurajat niciodata pe nici una sa-si desconsidere mama.


  228. 228

  229. 229

  230. 230

    (cred că ai înţeles greşit curiozitatea mea. Nu mă refeream la cum se raportează ele la mama lor şi ce fel de atitudine le insufli tu cu privire la asta, chiar nu aş fi comis o aşa indiscreţie, ci referitor la propria condiţie. De viitoare femei.)


  231. 231
    andreea:

    mie mi se pare că ne provoacă. 🙂 doar atît. o fi și asta o plăcere… 🙄


  232. 232
    Raj:

    Sa traiesti mosule , felicitari pentru fata ! Nici eu nu le am cu calculatoarele, nu vreau sa invata, nu ma intereseaza decat strictul necesar, adica sa scriu nestemate peicesa. Nici celularele nu ma intereseaza. Numarul de telefon l-am retinut in timp record (vio 5 ani) dupa care l-am scapat in hazna. Ca doar nu era sa-l scap in geacuzi…


  233. 233
    Seva Tudose:

    Andreea

    placere 😆 cu zborul secundei prin puterea internetului daca pui pe video-messenger,poti avea un raport sexual virtual de toata frumusetea ! 😆


  234. 234
    Morringain:

    Seva, ala nu e sex, cel putin nu pentru mine. E inchipuire de sex.


  235. 235
    Raj:

    adica un futut sexual virtual. Da, e mai curat…


  236. 236
    Raj:

    Eu imi inchipui ca fac amor cu toate doamnele de pe forum (-1)


  237. 237
    Raj:

    Imi inchipui ca fac sex si cu domnu Danny…


  238. 238
    Morringain:

    Raj, pe mine scoate-ma de pe lista 😀 Crede-ma, nu prezint interes de nicio culoare 🙂


  239. 239
    Raj:

    V-am scos ! Deci -2. Nu va cred ca nu prezentati interes de nicio culoare…


  240. 240
    Morringain:

    Merci 😀


  241. 241
    Raj:

    Lu domnu Danny ii surade… Pe mine ma dat gata cu zambetul lui in forma de semiluna…


  242. 242
    Raj:

    Fara nicio placere…


  243. 243
    Seva Tudose:

    Raj

    fratele meu,invata,invata,invata ! Uite asta ma omoara,mor de ciuda si totusi apelez la Nora,Edle,Ana …copiilor mei sa ma invete cu computerul,mi-am cumparat si carti de specialitate si ma bate gandul sa ma duc la clase de colegiu sa ma invete intr-ale computerului 😀

    cum sa pun foto in computer,sa transfer,sa scriu,sa salvez,sa comunic,sa vad/ma vada, rudele cand vorbim… intr-o secunda ! Mor de ciuda ca trebuie sa ii cicalesc pe copii…cu ale mele !

    iar daca nepotii mei nu se duc la facultate ori universitate,le-am spus deja: ii bat ! 😀


  244. 244
    Seva Tudose:

    Morringain#234

    😆 ei si tu acum,din punctual de vedere al Mosului,este atins scopul…ejacularea ! 😆


  245. 245
    Raj:

    Ptiu, trebuie sa va sterg de pe lista, ca doar noi face amoriu cu sora mea. Deci -3. Nu suport calculatoarele, telefoanele si carnea grasa, Dna Seva (poate doar cea de pe rotunjimile doamnelor). Am descoperit calculatorul cand am stat in gips , 8 luni.


  246. 246
    Morringain:

    Si uite asa o sa vezi ca ne stergi pe toate de pe lista 😛 Mai bine, doar esti o persoana casatorita 😛


  247. 247
    Morringain:

    Persoana casatorita spunea Hot Lips, daca o mai tineti minte 🙂


  248. 248
    Raj:

    Dar Danny o fi casatorit ? Ca nu vreau sa-i creez greutati…


  249. 249
    Raj:

    Si 1Q prezinta interes, dar nu stiu cum arata. Costelus e prea gras, este exclus deci…


  250. 250
    Raj:

    Asa e, sunt casatorit. Trebuie sa-mi bag mintea (neuronii) (2) in cap…


  251. 251
    Seva Tudose:

    Raj,

    stai asa sa nu iti „shoot”una in falca ! Ce voi (costelus,Danny,Raj) va considerati futangii acestui blog ? Nu ma sictiri…please !

    Eu(noi) vorbim de drag cu voi(si voi masturbati) 🙄

    da,cred ca Nora ar trebui sa-ti traca o scatoalca dupa ceafa,din cand in cand ! hotule…


  252. 252
    Seva Tudose:

    traga nu traca


  253. 253
    Morringain:

    Seva in actiune! 😀 Pe bune acum, daca te enerveaza careva, Seva, il compatimesc 😀


  254. 254
    Raj:

    Dna Seva , imi retrag presupusele, inchipuitele si virtualele acuplari, indarat. In numele lui Costel si Danny (care gandesc adoima mie), imi cer scuzele de rigoare , care vor fi acceptate. Merit cu prisosinta 1(unu) buc. scatoalk in bot de la Dra Nora pe care dealminterea o iubesc si-o stimez, la fel cum va stimez pe toate doamnele de pe forum. Dna Morri ma compatimeste, Danny prinde peste, Costi il prajeste, Raj il haleste…


  255. 255
    Raj:

    adaugire: si domnisoarele, ca si pe dumnealor le stimez, chiar daca nu las sa se vada prea mult acest sentiment, pe forum…


  256. 256
    Raj:

    Dna Manu, Dna Ana creca fac clatite. Ce inseamna cand visezi ca-yi cad dintii? Am visat cand mi-am facut azi somnul de pranz (nu de frumusete, penca io sunt deja frumos !) ca mi-am scos un dinte. N-a curs sange.


  257. 257
    Raj:

    Dna Morri. Nu va schimbati gravatarul ? Ca m-am saturat de martzoaga aia…


  258. 258
    Raj:

    Dna Nasta, ati priponit bine potaia aia ?


  259. 259
    Raj:

    Maine sunt nevoit sa nu scriu, spre disperarea onor forumului. „Viata fara forum n-are niciun sens.” (Seneca)


  260. 260
    Morringain:

    Raj, lasa-mi calul in pace sub sa 😛


  261. 261

  262. 262
    Nora&1Q:

    Bună seara şi bine că plouă ca vara!
    Bine c-am găsit-o pe Bettytuta care s-a prins târziu, în plin picaj, că balconul nu-i balonul care urcă pân` la cer. Am găsit-o după o noapte semialbă spre gri şoricel, bătută bine de bagaboantele alfa de la subsol şi fugărită de scârbele beta, panarame de tufiş. Când soarele încă avea vise erotice cu luna şi lăsa pete de rouă în chiloţii verde natural, undele mele videogama au descoperit-o. Fugea tuta până şi de mine, patronul blăniţei ei revenite cu greu la culorile de dinaintea plonjonului nefericit regizat de un ţânţar. După ce i-am făcut duş, ţinută de ceafă, în timp ce nesimţiţii holbăcioşi taxicomani se conspectau penetrant, fără să cedeze niciunu`, punând pariu în sinea lor pe-o ciocolată cu lapte de cuc mort, d-nu` Raj picta un tort..

    Pup doar guriţa celor care mi-au rezervat dreptul principal real, absolut, exclusiv și perpetuu, inalienabil, insesizabil, imprescriptibil, care îmi conferă atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra acesteia. Pe celelalte le iubesc, nu le feresc. Pe alexa o doresc..


  263. 263
    Morringain:

    Unchiu, presupun ca vorbesti de pisica. Biata de ea… Am avut un motan care a facut drumul pana jos de vreo trei ori. De la etajul opt. Ultima data am decis sa nu-l mai aduc acasa. Scuze celorlalti, am mai povestit de el.


  264. 264
    Nora&1Q:

    A căzut pe iarbă, în grădiniţă, de la et. 1.
    A cam zguduit-o că era traumatizată, beleuza..

    O noapte de aventuri dincolo de ţara ei, de 60 mp.


  265. 265
    Nora&1Q:

    Am meşterit toată ziua plase, undiţe, mincioage..pt ferestrele de la balcon.
    Să nu mai cadă zăpăcita.

    Ptiuuu, ce-a tunaaat! Cre` că n-apuc să trimit coment. ăsta..


  266. 266
    Nora&1Q:

    Am reuşit. D-nu Raj cred c-a răcit. D-nu` Dan iar a tuşit..
    Costeluş e doar buşit


  267. 267
    Nora&1Q:

    Noapte bună, Pistol! Noapte bună, pistolari, oriunde v-aţi afla!
    Noapte bună, România!
    Am un apel de urgenţă. S-a lăsat cu umbrele rupte.
    Nu cu oase rupte, ca aici..


  268. 268
    Seva Tudose:

    Morringain#261

    d-abia putui sa scap de Java…de la acel video-clip…este un microb !


  269. 269
    Morringain:

    Noapte buna, unchiule 🙂


  270. 270
    Morringain:

    ce video, Seva? eu am dat link la o stire.


  271. 271
    Seva Tudose:

    Morry,

    nu stiu povestea din 261 ! l-am anihilat din start,era un site’microbian’ cel putin asa mi-a indicat protectoarea internetului 😉


  272. 272
    alexa:

    mda, ce pisica vorbea


  273. 273
    Seva Tudose:

    Morringain#261

    de multe ori anumite link-uri sunt purtatoare de internet microbianism 😀 ce merge in UK nu merge in USA !


  274. 274
    Morringain:

    nu, Seva, e un ziar. Iar „protectoarea” aia de internet e total inutila.


  275. 275
    alexa:

    mi-a spus prietena cea „urata” ca te-a vazut vineri la biblio.
    i-am dat de inteles ca aceea o sa fie ultima data cand o sa-mi dea astfel de informatii.
    nu sunt deloc interesata de ce faci.


  276. 276
    Nora&1Q:

    Am reve. Mult zgomot pt oleac` de udătură..
    Iote că rămăsei singur pe lume de Haş Malo cu moadmoazel şant le blu..

    Ce mai faci iubire încearceafată?
    Nu mai pictezi chei fixe pe ceafa lată?


  277. 277
    alexa:

    a cui ceafa lata?


  278. 278
    Nora&1Q:

    Dom Raj visează că maimuţa mea dansează..


  279. 279
    Morringain:

    Bai, eu plec de aici ca voi aveti chef sa va iubiti in seara asta si va incurc! 😀


  280. 280
    Nora&1Q:

    Parcă ziceai că nu vb cu mine..


  281. 281
    alexa:

    pai nu vb 🙄


  282. 282
    alexa:

    ba nu avem chef, morringain. nu pleca!


  283. 283
    Nora&1Q:

    Nu plecaţi d-na Morri! Io vreau să mă conversez cu dvs.
    Pe ce teme doriţi.
    Iubirea mea poate să aştepte. Sunt prea rece pt sânjele ei..


  284. 284
    Nora&1Q:

    Să n-o văz! Are un aer de năsoasă..


  285. 285
    Nora&1Q:

    Nu mai zic nika de ţâţe, că iar plânge băşicata lui Hypo..


  286. 286
    alexa:

    bai! nu-s sanii tai ca sa-i comentezi tu!


  287. 287
    Nora&1Q:

    Hydropower am vrut să spui.
    Că e cam deshidratată..
    D-n Raj `ce că-i tratată.


  288. 288
    Nora&1Q:

    Da` nici să-i etalezi tu în ciuda mea
    Pisi, ce-i cu poziţia asta degajată a la teic mi beibi?
    Vrei să mă `nervezi, a?


  289. 289
    Nora&1Q:

    N-am înţeles ce cauţi cu rochia aia pe monitorul meu.
    Cum îţi permiţi?


  290. 290
    alexa:

    mda, fix la tine m-am gandit cand mi-am desfacut bratele.


  291. 291
    alexa:

    nu te sperie nimic. credeam c-o sa fugi mancand pamantul dupa ce ti-am trimis ultima data. ma enervezi!


  292. 292
    alexa:

    nu ma lasi sa ma bucur de nimic!


  293. 293
    Nora&1Q:

    Ai dat tu bani pe el?
    Plăteşti tu corentu`?
    A?
    Termină cu alintul ăsta care nu face cinste deloc, da` deloc, UMF Haţeganu! Da?


  294. 294
    Nora&1Q:

    Cu cine vorbeşti?


  295. 295
    alexa:

    nuuuuuuuuuuuuu!


  296. 296
    alexa:

    ia mai bine roag-o tu pe morringain sa vb cu tine! eu nu vreau!


  297. 297
    Nora&1Q:

    Să ştii că ultimul mail l-am şters din greşeală.
    Dacă vrei, mai trimite-l odat`..
    Numa` dacă vrei, nu te oblig!


  298. 298
    Nora&1Q:

    Io i-am zis! Nu vrea.
    Probabil că plictisim. Mai mult tu..


  299. 299
    Nora&1Q:

    D-na Moriiiiiiiiiii!


  300. 300
    Nora&1Q:

    Nu mă lăsaţi singurel să mă rătăcesc în bezna iubirii cu nimfa lui Belzebut!


  301. 301
    Nora&1Q:

    D-na Morri, mai sunteţi?
    Buzz!
    Buuu-uuz! `ai, vă rog, cambeac la capelă!


  302. 302
    alexa:

    eu ma retrag, ca plictisesc.


  303. 303
    Nora&1Q:

    Ping! Cling!
    Na, ce mă fac?!
    U-hu!..

    Mna, Nu-ţy vine a pleca 9 ani?
    Any trec şi Any trece..
    D-nu Raj iarăşi petrece. Cu Petre, pe trecere.


  304. 304
    Nora&1Q:

    Bine faci, bine găseşti..


  305. 305
    Nora&1Q:

    Noapte bună, să trăieşti, dacă zici că plictiseşti..


  306. 306
    Nora&1Q:

    Sayonaraaa..


  307. 307
    Nora&1Q:

    O nară înfundată..


  308. 308
    Morringain:

    Eu combat pe clic, ma scuzati. Considerati ca n-am trecut pe aici. Carry on! 😀


  309. 309
    Nora&1Q:

    alexa a sucombat. Vorbiţi cu mine, vă rog!
    Toată lumea e la moară iar tăcerea mă omoară..


  310. 310
    Morringain:

    Ai suparat-o! Rau mai esti!


  311. 311
    Nora&1Q:

    Aşa, `ntr-o doară!
    Un balsam la inimioară..
    Ca ra.. hatârul de Carpaţi
    Pe d-nu Raj când îl banaţi?


  312. 312
    Nora&1Q:

    Era supărată deja că nu i-am răspuns la SMS..


  313. 313

  314. 314
    Morringain:

    De ce sa-l banez pe Raj? Ah, ca-l enervez, e problema lui si doar a lui 🙂


  315. 315

  316. 316
    Nora&1Q:

    E mai rău ca dom Danny, a şi recunoscut..


  317. 317
    Nora&1Q:

    Săr`na, cu delicateţe dar ferm!


  318. 318
    Nora&1Q:

    Adică, hotărât..


  319. 319
    Nora&1Q:

    N-am emoţii k Costel..


  320. 320
    Nora&1Q:

    E cacofonie dacă scriu cu k? Adică na, citiţi în gând..

    Ar trebui să fie cacovedere, cacoviz, cacoftalmie, una mie, ciudă ţie, domnu` Raj..


  321. 321
    Nora&1Q:

    Cacocitire, mai degrabă..

    La mine, cacogândire


  322. 322
    Morringain:

    Bonsoir, Nora 🙂


  323. 323
    Nora&1Q:

    Nu ziceţi nika, a? Mă lăsaţi întâi să mă fac de râs, să aibă alexa ce comenta împachetată în chestia aia ca o rokye..


  324. 324

    Stai aşa, că m-a făcut ploaia fleaşcă.


  325. 325
    Nora&1Q:

    Bonsoir, na, că zic şi io, mă conformez.
    Sărumâna nu mai e de bonton..


  326. 326
    Nora&1Q:

    Costeluş nu are ton..


  327. 327

    E, e, cum să nu? 😛
    Alexa văd că a plecat. Ce i-ai mai făcut?


  328. 328
    Nora&1Q:

    M-a udat şi pe mine; m-a făcut alexa fleaşcă..


  329. 329
    Nora&1Q:

    A căzut. Cică i-am pus io piedică..


  330. 330

    Cu ăla de la 2 ce e?


  331. 331
    Morringain:

    Unchiu, nu te conforma, eu nu puteam sa spun sarumana 😀


  332. 332

  333. 333
    Nora&1Q:

    E o răutăcioasă botoasă şi n-am ce vorbi cu ea.
    Păcat că prietena ei e urâtă..


  334. 334
    Nora&1Q:

    Păi de ce, d-na Morri? de ce?
    La un popă nu ziceţi, faceţi..


  335. 335

    Nu se poate! Uite, ea ştie să folosească şi calculatorul şi cred că are ditamai cărţoaiele…


  336. 336
    Nora&1Q:

    Executaţi. Cu mătania cuvenită. Cu pioşenie..


  337. 337

    Nu ne-ai nimerit cu popa. Nu pupă ei pupat de la noi! 😆


  338. 338
    Morringain:

    Ezact, Nora! Nici silita! 😀


  339. 339
    Nora&1Q:

    Mie era să-mi spargă buza cu cruceanu`. La o vizită de sărbători, mă orientam spre intersecţia celor 2 aurite s-o pup ca la carte. Popa credea că mă mişc în reluare aşa că-mi veni în întâmpinare, cu iuţeală de shaolin.
    Habar n-avea de fizică afurisenia de catehorror. Sau ştia că vitezele se adună şi..
    alexaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa


  340. 340
    Nora&1Q:

    Da-r-ar coşmarurile peste tine..


  341. 341
    Nora&1Q:

    A, ăla de la 2? Un nemernic care se holbează la nemernice..


  342. 342
    Nora&1Q:

    Cum să iei un taxi în rochia aia? I-am dat dreptate.
    Tot cartierul vuieşte..


  343. 343
    Nora&1Q:

    Tate taxiurile au primit ordin să dispară din zonă până cedează unul din ei..


  344. 344

    Ce sprinteneală!


  345. 345
    Nora&1Q:

    Cine credeţi c-a cedat?


  346. 346
    Nora&1Q:

    Evident, nemernicul a cedat. Nu l-am mai văzut de atunci.
    Pe alexa, da..


  347. 347
    Nora&1Q:

    ..culmea, în aceeaşi rochie, să mă exaspereze.


  348. 348

    „And still the ripe fruit and the branch
    Observe the sky begin to blanch
    Without a cry, without a prayer
    With no betrayal of despair

    Oh courage! Could you not as well
    Select a second place to dwell
    Not only in that golden tree
    But in the frightened heart of me”


  349. 349
    Morringain:

    Tennessee Williams 🙂 multumesc, Cosa 🙂


  350. 350

    Scuzaţi şi voi calitatea filmării, dar mi-a plăcut la nebunie bucata asta. Nu-l mai ascultasem live pe Bălănescu.


  351. 351
    Nora&1Q:

    Mda. Îţi stă micu-n gât! În spate, la corturi, mestecă lumea cu gura închisă, pe furiş.
    A durat cam mult. În 5 min. micii capătă un aspect clisos, negricios..


  352. 352
    Morringain:

    Frumos, Nora 🙂


  353. 353

    👿 N-aveau mici!


  354. 354
    Nora&1Q:

    Nişte săraci! Hal de organizare! Să n-aibă mici..


  355. 355

    😀 Nici cârnaţi încolăciţi!


  356. 356
    Nora&1Q:

    Hai, am înţeles, 5 min. de fiţe.
    Apoi să înceapă paranghelia..


  357. 357
    Nora&1Q:

    Fără o manea, acolo, de atmosferă, un fumicel de cărniţă..

    Pfff! Nu mai veni cu d`astea! Mă deprimi..


  358. 358
    Nora&1Q:

    Ce primărie îşi permite să-şi bată joc de banul public?


  359. 359

    Bine. Sunt cuminte.


  360. 360
    Nora&1Q:

    Aşa.
    Costele, te-am răzbunat!


  361. 361

    A din Bucureşti. Mâine vin unii de la Viena. Poate aduc ăia nişte cârnăţoi de-ăia albicioşi.


  362. 362

  363. 363
    Nora&1Q:

    Danny visează peşte,
    D-nu` Raj îl înveleşte..


  364. 364
    Nora&1Q:

    alexa sugrumă perna
    Şi mă trece pe sub Cerna..


  365. 365
    Nora&1Q:

    Cârnaţi de Viena, albaştri..Hm!
    Or fi stricaţi, naiba!


  366. 366

    Nu prea ai somn, ha?


  367. 367
    Nora&1Q:

    Nţ! Da` nici tu nu imiţi liliecii..


  368. 368
    Nora&1Q:

    Ce mai bântuim? Hai să căutăm un vis de fată fără prihană sau pe Costel.
    Să rupem inima din el..


  369. 369
    Nora&1Q:

    D-nu` Dan e obosit. Nu-l vizităm, că dă din picioare şi ne loveşte..


  370. 370

    Nţ. Sunt bună şi nu mi-e nici foame. Mâncai. Prăjitură cu vişine, producţie proprie naşpa. Arsă pe dinafară, crudă pe dinăuntru.


  371. 371
    Nora&1Q:

    D-nu Raj e în că..mară. N-are-n gând să iasă afară.


  372. 372

    Mâine s-o mai duce la concurs?
    Alexa ne-o face un ceai ţie, cafea mie?


  373. 373
    Morringain:

    Ai cuptor ventilat, Nora? Vezi ca trebuie sa fie pe static la prajituri.


  374. 374
    Nora&1Q:

    Ce-ai? îmi face d-na Eu-genia. În alexa n-am încredere.

    Să se mai ducă! Să-i tragă somnul lin..


  375. 375

    N-am, Morringain. E cuptor de-ăla obişnuit, al aragazului, nu e nici măcar electric.


  376. 376
    Nora&1Q:

    Am dormit juma` de zi.. Seara trecută am fo de veghe, cotrobăind tufişurile după pisică. M-or fi înjurat vecinii, na, îi cred.. Că ziceam pss-pss, pis-pis.. constant.


  377. 377

    Păi, şi unde era?


  378. 378
    Nora&1Q:

    Îmi imaginam perechile de oky după perdeluţe, ca pe aici, şuşotind..
    A-nnebunit olamicu` de la 1!


  379. 379

    Şi nu s-a dat niciun cap de după perdeluţă să te întrebe dacă ai nevoie de ajutor?


  380. 380
    Nora&1Q:

    Într-o gură de aerisire de la subsol. Murdară, zgâriată.. Prăpădania se temea şi de umbra ei.


  381. 381

    Face des de-astea? Eu credeam că pisicile bântuie singure, dar ştiu să se-ntoarcă.


  382. 382
    Nora&1Q:

    Nimic. Nici nu doream ajutor..
    M-ar fi încurcat. Pisica fugea şi de mine, d`apăi de un necunoscut


  383. 383
    Nora&1Q:

    A fost prima ei excursie ..
    Şi ultima. I-am marcat teritoriul definitiv.


  384. 384
    Nora&1Q:

    Nicio ieşire în afara spaţiului încălzit..


  385. 385

    Of, săraca. Va fi prizonieră toată viaţa?


  386. 386
    Nora&1Q:

    Vieţaşă. Ca alexa..


  387. 387

    Deţinător de deţinute ce eşti!


  388. 388
    Nora&1Q:

    Lasciate ogni speranza.. 🙂


  389. 389
    Nora&1Q:

    În spaţiul piticilor mei..


  390. 390

    Tu ştii. Eu n-aş putea dormi cu una în casă. 😀
    Mă rog, exagerez. Am dormit, dar prost. Nu mă simţeam în siguranţă.


  391. 391
    Nora&1Q:

    Nu era a ta, probabil..


  392. 392

    Nu era. Nu putea fi. Nu prea ne înţelegem, eu şi pisicile. 😀


  393. 393
    Nora&1Q:

    Am şters com. Mă scuzi!
    Nu-mi place să vb despre pisici cu cineva care n-are.
    Ia-ţi pisică!


  394. 394
    Nora&1Q:

    Nu te cred.


  395. 395
    Nora&1Q:

    Ce animal ai prefera?
    Iote din potpuriul întrebărilor mele din clasa a 8-a când agăţam gagici..


  396. 396

    😆
    Bine, nu mai vorbi!
    Nu-mi iau!
    Îmi iau câine!
    Ştii cum sunt oamenii de două feluri: câinofili sau pisicofili şi ciocolatofili sau vanilofili. Eu sunt o câinofilă ciocolatofilă!


  397. 397
    Nora&1Q:

    Aş fi preferat un elefant. Da` nu găseam litieră pt el la Kaufland.
    Dom Raj cred că are, da` nu spune. E secretos..


  398. 398
    Nora&1Q:

    Pisicile urăsc ciocolata. Câinii nu. Şi am oroare să-mi spele urmele de cioco din urechi .. Bleah!


  399. 399
    Nora&1Q:

    Nu spun de plimbările matinale. L-aş ucide..


  400. 400
    Nora&1Q:

    Pisicile dorm mult. Ca mine..
    Câinii sunt zgomotoşi şi agitaţi mai tot timpul. Pisicile sunt egoiste. Ca mine..


  401. 401

    Celorlalţi le-am mai povestit, cred, istoria celor câteva zile cu pisica în casă.
    Era vară, iulie, se terminase sesiunea. Vară-mea mă sună şi se roagă de mine să i-o găzduiesc câteva zile pe Florentina. Florentina era pisica pescuită de pe la Obor cu o lună cam în urmă. Un pui, aşadar, chiar şi în ani pisiceşti.
    Am acceptat.
    Stăteam într-un apartament cu balcon închis. Le-am avertizat atât pe vară-mea, cât şi pe Florentina că spaţiul va fi clar delimitat: eu în casă, pisica pe balcon. Ca lucrurile să fie clare, am împărţit teritoriul printr-un soi de panou. Că na, nu puteam sta cu uşa închisă.


  402. 402
    Nora&1Q:

    Ai chinuit animalul. Oricum, până se învăţa cu spaţiul era stresat. Avea apă, litieră?


  403. 403

    Florentina, spre crunta mea dezamăgire, nu respecta pactul. Una-două, sărea peste panou. Cred că avea puteri diavoleşti, ce să mai. Mă pomeneam cu ea pe canapea. Nu ştiam când ajungea acolo, doar îi simţeam spinarea unduindu-se pe lângă picioarele mele. Moment în care zvâcneam spre dormitor, unde trăgeam uşa după mine. Uneori puneam şi taburetul.

    Eu, nici când îi dădeam mâncare, nu încălcam promisiunea. Mă întindeam după castronele, le luam cu toată rapiditatea şi agilitatea de care eram în stare, le spălam şi, cu maximum profesionalism, îi deşertam pliculeţele de ce dracu’ erau.

    Au fost câteva zile de teroare. Ajunsesem hăituită în propriul meu habitat.


  404. 404
    Nora&1Q:

    Tu de ce n-ai somn? Nici tu nu dormi vara?


  405. 405

    Animalul m-a chinuit pe mine!
    Iete-te la el!
    Florentina trăieşte şi azi bine merci la mătuşă-mea.


  406. 406
    Nora&1Q:

    De unde-ţi vine fobia asta? Ai fost muşcată de vreun animal în copilărie?


  407. 407
    Nora&1Q:

    Numele îmi place.. 🙂
    Flori, `te jos, r-ai a boalii! Ptrrrrrr..


  408. 408

    Nu. Nu-mi plac organic. Ştiu că vă enervez pe voi, pisicofilii, şi-mi cer scuze, dar mi se par libidinoase. E ca şi cum s-ar lipi unul de mine în tramvai. Evident, nu e nimic raţional în asta. 😀
    Câinii îmi plac, am avut câini, am stat în preajma lor. Pisicile nu mi-au plăcut de mică. Am avut şi păsări, nici cu alea n-am nimic.
    Pisici şi rozătoare în schimb, să n-aud. Nu văd nicio deosebire între un şobolan şi un hamster sau un porc de Guinea.

    Elefant mi-ar fi plăcut şi mie. Şi o zebră. Un flamingo.


  409. 409
    Nora&1Q:

    Bunicii nu le suportau, însă pt noi mai păstrau câte o nevinovată d`asta, să o chinuim..
    Restul.. restul erau băgaţi în saci şi aruncaţi.


  410. 410

    Mda, aşa i s-a părut vară-mii că are „faţă de Florentina”.


  411. 411
    Nora&1Q:

    Nu mă enervezi. De câinofili îmi e milă..


  412. 412
    Nora&1Q:

    O alexă. S-o ţin în balcon..


  413. 413
    Nora&1Q:

    Într-un borcan cu rumeguş..


  414. 414

    Da, e bătaie de cap cu ei. 😀 Depui mai multe eforturi.

    Hai că mă duc să număr oi. Peşti. Ce-o fi.
    Noapte bună.


  415. 415
    Nora&1Q:

    Borcan de murături. Mare. Care deformează imaginea..


  416. 416
    Nora&1Q:

    N. Bună! Oi număra şi io..
    🙂


  417. 417

    Nişte peşti mici în cutiuţe de farduri. Să aibă solzi din pigmenţi.
    Sau în sticluţe de ojă. Cred c-ar arăta mişto.
    Sau miniminiminicăluţi.


  418. 418
    Nora&1Q:

    Peştii să fie congelaţi iar căluţii mini la pătrat să fie dotaţi cu şei cusute în fir de aur. Şi copitele lăcuite..
    Şi să fie iepe! Ştiu io de ce, şi dom Raj ştie, dom Danuţ, mai ales Costel..bietul de el!


  419. 419

    Nuuu. Să fie în chihlimbar peştii. Că după aia se dezgheaţă, sticluţele se aburesc şi trebuie să le tot şterg ca să văd bine.
    Bine. Sunt de acord cu schimbarea de sex a miniminiminicăluţilor. Şi cu şeile. Şi copitele cum ai zis tu. Lăcuite mahon.


  420. 420
    Nora&1Q:

    Mahon chihlimbariu. Cred c-o să mă visez înotând printre peşti, călare pe triminicăluţi..


  421. 421

    Şi fiecare peştişor să fie însoţit de-o libelulă. Libelula să aibă o miniminiminibusolă.


  422. 422
    Nora&1Q:

    Şi busola să arate 03:30. Care să debusoleze libelula..
    Să se rătăcească peştii. Să-i lase fără indicatoare până la geamul celălalt..


  423. 423

    Se vor crea ambuteiaje!


  424. 424

    Libelulele se vor pierde de peştişorii corespondenţi. Haaaooos!
    Va trebui să iau numărătoarea de la capăt. Grupuri de câte 5. 5, 15, 20, 25…


  425. 425
    Nora&1Q:

    Peştii să facă autostopul iar libelula să aibă pană şi să stea cu aripioara ridicată.. să scoată abur prin antenuţe în timp ce multiminicaii nechează cucurigu..


  426. 426

    of, 105, 110, 115…


  427. 427

    Hi! Greşii! Sării peste 10!

    Peştişorii au încălecat miniminiminicăluţii. Şi-au prins înotătoarele în scăriţe.


  428. 428

    Gata! Bună dimineaţa!
    Cafeaua bolboroseşte, peştii vor Nesquik.


  429. 429
    Nora&1Q:

    Grupurile sunt adunate ad-hoc pe bază de culoare politică şi scot perle naţionaliste din scoicile bete, adormite..
    Pt multiminicai şi submultiplii lui..


  430. 430
    Nora&1Q:

    `neaţa! Cu zacăr sau fără? Io fac şi-un ceai..


  431. 431
    Nora&1Q:

    ..pt peşti fac bul-bulburuci


  432. 432
    Nora&1Q:

    Red-bull. Să le dea hăripi de libelulă..


  433. 433
    Nora&1Q:

    Şi-ncepe-o 9 zi. Peştişorii visează nurci cu codiţele-n scă-riii-ţeee, libelulele nu. Nanocăluţii dorm, Nora und 1Q nu..


  434. 434
    Nora&1Q:

    Rectific: Nora adoarme, 1Q nu mai poate de somn..


  435. 435
    Nora&1Q:

    Rectificare 2: Nora doarme tun, 1Q e nebun, nu doarme..


  436. 436
    Nora&1Q:

    Rectificare 3 şi ultima: în 3 sec apăs şadaun Alt+F4..
    1..


  437. 437
    Seva Tudose:

    Cosa#348

    desi intri cu respect si timiditate…hai baiatule,stiu ca poti deschide usi cu un deget !


  438. 438
    Seva Tudose:

    hei na,dormiti…este 7:54 seara(19:58)si …si va sugerez sa va iubiti,ca daca nu…eu va voi reeduca !

    I love you ! si fiti frati unul cu altul…daca nu vreti sa fiti frati…hai sa pornim al treilea razboi mondial 😆


  439. 439
    Seva Tudose:

    si una draga mea Morringain,

    unii enumara libelule,altii pestisori,scoici bete…vai Nora !

    imi iubesc motanul pana la moarte…nici nu stiu ce m-as face daca el moare primul 😥

    este asa de destept,ca nu cred ca exista o explicatie…


  440. 440
    junghiul:

    Nu dormim, nu dormim…


  441. 441
    Morringain:

    Neata! 😀

    Seva, de cativa ani eu nu prea mai dorm. Acolo in jur de 4-5 ore pe noapte. Dar sa stii ca mi-ar placea sa pot lenevi mai mult 🙂


  442. 442
    Morringain:

    N.B. sunt treaza de vreo doua ore. Bataie in joc 😀


  443. 443
    Morringain:

    Uite unde mi-ar placea mie sa fiu in momentul asta:

    La fel va doresc si voua, btw 😀


  444. 444
    andreea:

    pare cam răcorică, acolo…


  445. 445
    Morringain:

    Unde, Andreea, in Puglia? 😀 aia saracii habar n-au cum arata zapada 😀


  446. 446
    andreea:

    atmosfera selenară o fi de vină… 🙂


  447. 447
    Morringain:

    Eh, ce poate sa fie mai placut, dupa o zi la plaja/plimbat prin oras decat o cina (stiu deja ce vreau! fritto di mare misto) la lumina lumanarilor intr-un loc ca asta 🙂 Uff, na ca am ajuns si romanticoasa 😀


  448. 448

    Si dupa aia s-o aiba marisoara, nu-i asa Morringain?


  449. 449

    E prea lung textul si necaptivant, in plus sunt foarte obosit. Am ajuns pana la mosul tablagiu. Pai era tinichigiu. Tablagii sunt aia din armata veche. Aia pana plotoner ajutant.


  450. 450

    Sal’tare!
    Aşa, Morringain, zi cu plaja. Aici plouă isteric de când mă trezii.

    Moşule, somn uşor!


  451. 451
    Morringain:

    Mosule, te-a rugat cineva sa-ti dai cumva cu parerea in vreo privinta? Si vezi ca e duminica, ar trebui sa fii la templu, nu sa-ti pierzi timpul printre pierduti!


  452. 452
    Morringain:

    Nora, ce sa-ti spun, la noi in sfarsit a venit vara, avem vreo 22 de grade afara si e un soare! Am facut si poze, o sa le pun olecuta mai incolo 🙂


  453. 453
    Edle:

    Asta-i un loc de vis… Unde e si cum se cheama, Morringain?


  454. 454
    Morringain:

    Polignano a Mare, Puglia, Edle 🙂


  455. 455
    Edle:

    1Q, bine ca ai gasit-o! Mata mea e dusa. Alearga toate pisicile de prin gradinile vecine, iar zilele trecute era sa se bata cu un caine de vreo 10 ori cat ea. Cand s-a zburlit odata la el, si-a bagat saracul coada intre picioare. …Sper sa n-o pateasca vreodata, la cat e de nebuna.


  456. 456
    Edle:

    Aha. Merci. E de ajuns pe-acolo.


  457. 457
    Morringain:

    Edle, o sa se calmeze o data castrata. Adica de obicei asa se intampla. A mea vrea sa iasa afara, dar nu mai are disperarea aia de anul trecut (atunci mi-a fugit printr-o crapatura de trei cm, cred ca a fost o scena gen desen animat :D)


  458. 458
    Edle:

    E castrata de mult, Morringain, de cum a intrat prima data in calduri. Dar tot asa nebuna a ramas. 🙂

    Ma gandesc ca e din cauza ca e micuta. Poate, cand mai creste, ii vine mintea la cap.


  459. 459
    Morringain:

    Da, si eu vreau sa ajung pe acolo 🙂 cred ca de fapt imi trebuie o vacanta prelungita, cateva luni ar fi numai bune :d


  460. 460
    Morringain:

    OK 😀 de obicei asta le potoleste.


  461. 461
    Edle:

    Cum se calculeaza anii astia pisicesti? Mata mea are 10 luni acusi.


  462. 462
    Morringain:

    Eu stiam de catei: 14 pentru primul an, 7 pentru al doilea si 5 pentru toti restul.


  463. 463

    Nu se înmulţeşte cu 7?


  464. 464
    Edle:

    Hai ca l-am gasit. Ristorante alla Grotta. Doamne, cat poate fi de misto!


  465. 465

    Mă-mbolnăviţi cu pozele astea!


  466. 466
    Nastasia:

    M-a pălit şi pe mine dorul de ducă. Oriunde, da’ mare să fie. Sau o tură cu transsiberianul. Să merg şi să tot merg, şi să oprească trenul numai cât să cobor, să mă clătesc cu apa din Baikal. O să treacă şi vara asta şi m-oi potoli, da’ deocamdată e greu.


  467. 467
    andreea:

    iiiiii…
    cît poate să plouăăăă….


  468. 468
    alexa:

    mda, nu se inchide usa taxiului de nasul meu.
    prajina cracanata ce esti!


  469. 469

    Parcă e toamnă… E aşa o atmosferă adormitoare…
    Alexa, pfii, cum vezi tu tot!


  470. 470
    alexa:

    cum vad? 🙄


  471. 471

    În timp, spaţiu şi coşul de gunoi. 😉


  472. 472
    Nora&1Q:

    Bună seara şi ce dacă plouă, mie-mi place! E răcoare..

    Iaca un extras (din carnetul de sănătate al jivinei) cu echivalenţa vârstei aprox. între pisi şi bipeda alexa:

    luni -- ani
    ____________
    18 -- 20
    20 -- 21
    22 -- 22

    ani -- ani
    _________
    2 -- 24
    3 -- 28
    4 -- 32
    5 -- 36
    6 -- 40
    7 -- 44
    8 -- 48
    9 -- 52
    10 -- 56
    11 -- 60
    12 -- 64
    13 -- 68
    14 -- 72
    15 -- 76
    17 -- 84
    19 -- 92
    20 -- 100


  473. 473
    Nora&1Q:

    Dacă vreţi şi date fiziologice, vă stau la dispoziţie.
    Nu ezitaţi!
    Doar acum mă puteţi întreba orice, în limita timpului disponibil. Dacă aveţi îndoieli cu privire la acest aspect şi vă provoacă neplăceri, adresaţi-vă medicului sau farmacistului dvs din colţ, de la Catena..


  474. 474
    Nora&1Q:

    Sunt şoricelul Aurică, de nimik nu-mi e frică!

    Decât să mă mănânce moliile prin debarale..
    Aveţi viziuni ciudate, Dom Danny! Sunteţi ca Alice în ţara minunilor. Sigur aţi dormit bine? Vă simpteţi bine?


  475. 475
    alexa:

    mi-a trimis o prietena asta:


  476. 476
    Nora&1Q:

    Aveţi grijă să curăţaţi bine peştii! Au tenie..


  477. 477
    Nora&1Q:

    Şoferul asasin e Danny! 🙂 Tu eşti Rozalia?


  478. 478
    Nora&1Q:

    Caracratiţa roz!


  479. 479
    alexa:

    nu. nu sunt capabila eu de dragosteala.


  480. 480
    Nora&1Q:

    Unde vezi tu drăgăleală..


  481. 481
    Nora&1Q:

    Doar compatibilitate..


  482. 482
    Nora&1Q:

    Nu vrei să pui la avatar poza cu tine când zâmbeşti?
    Te rooog!


  483. 483
    Nora&1Q:

    Prin asta de acum spui simplu: Asta-s io, dacă îţi place, alta mama nu mai face!


  484. 484

  485. 485
    alexa:

    asa, si? asta mi-s!


  486. 486
    alexa:

    auzi la el! isi permite sa se planga de gravatarul meu!


  487. 487
    Nora&1Q:

    Bine.
    N-are nimic, merge şi asta, nu trebuie să te superi!
    Nu ai, nu ai, înţeleg. Există poze şi mai nasoale..


  488. 488
    Nora&1Q:

    Păcat de peisajul din spate! E un şantier, nu?


  489. 489
    Nora&1Q:

    D-nu` Dan e măturat, D-nu Raj s-a săturat,
    alexa-i cu treabă-n sat..


  490. 490
    Nora&1Q:

    Nora face echitaţie cu picofemtoaltocăluţul de mare viteză al d-nei Morri..


  491. 491
    Nora&1Q:

    V-am făcut un semn cu mâna! Sărumâna…
    Am plecat!


  492. 492
    Nastasia:

    Apoi dacă avem un nou episod din serialul cu Nas-mare şi Prăjina-crăcănată…Stăm şi ne minunăm, ce-om face?


  493. 493
    Nora&1Q:

    Sărna, d-a Nasta! E-o lume minunată..

    Nu m-aţi nemerit, domnu` Dan!!
    Ce căutaţi prin gunoi, sunteţi excentric?


  494. 494
    alexa:

    ce vrei, Bob? ai intarziat la susanele cu baietii?
    ti-am spus ca nu-ti mai dau material nou.


  495. 495
    Nora&1Q:

    Mai neim iz Baab. Na Bab.
    Da, turturica mea! Câte nu mi-ai spus..


  496. 496
    alexa:

    nu sunt turturica ta! scuteste-ma de dragalasenii!


  497. 497

  498. 498
    Nora&1Q:

    Cum să-ţi zic, buburuza mea, faraoanca mea? Nefertiti ..


  499. 499
    Nora&1Q:

    Iote, te-ai dat cu caleaşca! Ai birjărit..


  500. 500
    alexa:

    nu ma alinta deloc! ar fi perfect!


  501. 501
    alexa:

    doamna Nasta s-a saturat de noi.


  502. 502
    Nora&1Q:

    Tu cu mine vorbeşti?


  503. 503
    Nastasia:

    Păi dacă nu progresaţi!


  504. 504
    alexa:

    ei, nu progresam! eu una m-am plictisit de el. numai ca nu crede.


  505. 505
    Nora&1Q:

    În ce sens, d-na Nasta? S-o iau de nevastă nu pot! D-na Seva a zis să ne iubim ca fraţii, să ne mâncăm ra.. ha! ţineţi minte dom Raj, când a zis?

    Mie-mi place de d-na Eu-genia. Mai ales când îmi face ceai şi masaj lombar că am spondiloză la glanda pineală..


  506. 506
    Nora&1Q:

    Io militez pt domnu` Dan, d-na Morri! Permiteţi-i să scrie aici, că doar n-o fi vrând să-i răspund unde vrea dânsu`.
    Că m-apucă plânsu`..

    alexa, te cred. Pe bune! Ce te faci?


  507. 507
    Nastasia:

    N-am suficiente date despre nesfârşibila voastră poveste, aşa că nu mă mai bag. Mă duc să citesc tabloide. Şi acolo se urăsc şi se iubesc, se adună şi se despart neşte unii, da’măcar e cu poze mai mari.


  508. 508
    Nora&1Q:

    Apăi, daţi dvs datele, sau alte coordonate noi cu noi 2.
    Mi-ar fi totuna.
    Domnu` Dan e la gunoi! caută turma de oi..


  509. 509

    Eu călăresc câmpiile pline de hârtoape ale Voxului. Noroc că mă ţin bine-n şa!
    Acu’ să bocesc puţin: mă făcu o uslistă grasăăăăăăă! 😥 😥


  510. 510
    Nora&1Q:

    Eu nu şterg nimic ce nu-mi aparţine! Niciodată, dom Danuţ!
    Chiar o rog pe d-na Morri, dacă vrea, să nu-ţi mai şteargă comentariile..


  511. 511
    Nora&1Q:

    Cine, Nora? spune-mi că nu mai trăieşte ..


  512. 512
    Nora&1Q:

    De ce chiţăiţi, dom Dan? Sunteţi uom serios..


  513. 513

    Eu i le-am şters acum, 1Q.


  514. 514
    Morringain:

    Unchiu, aveti atatea alte articole, daca nu mai puteti fara el. Eu nu-l vreau aici si gata. E ca si cum mi-ar intra in casa.

    Multumesc, Nora, eu eram pe la bucatarie si am pierdut firul discutiei.

    In alta ordine de idei, m-am indragostit. Futu-i mama lui de noroc, din pacate http://www.dailymail.co.uk/news/article-2351875/The-underground-mansion-LA-Shrimp-tycoon-built-storeys-bedrock-Hacienda-la-Paz.html


  515. 515
    Nora&1Q:

    Nu înţeleg motivul, îmi pare rău! Cine vrea să-l evite, îl evită; cine vrea să-l pună la punct prin vorbe o poate face lejer, cu talent. Ce atâta înverşunare?
    Dom Danny e greu de ucis 3,14..

    Mai hiro!


  516. 516
    Nora&1Q:

    Păi na, mă scuzaţi! Mă duc..
    Io nu comentez! Luaţi aminte, domnu` Dan!


  517. 517
    Morringain:

    Unchiule, dar nu-i musai sa ma intelegi. Si nici nu vreau sa-l pun la punct (ca oricum nu cred ca-l poate pune nimeni la punct, nu se prinde de nimic oricum), ci doar sa nu-l mai vad. Si cred ca am dreptul sa fac ce vreau, nu? Sincer eu nu va inteleg ce va tot place atat la el (in afara de mistocareala facuta pe seama lui). Dar asta e treaba voastra, nu a mea.


  518. 518

    Morringain, parcă e prea muzeu. Nu ştiu. 😀


  519. 519
    Raj:

    Dra Nora, sarumana si ochisorii! Spunetii va rog lu belitu ala de conu 1Q sa nu se mai ia de preafericita mea personalitate, la fiece postare a mnealui. Ba ca am chicat in cacat, ba ca trebuie sa fiu banat, ba ca am sifoner intrun canat… Ceati la 317 ca sunteti arsa pe dinafara si cruda pe dilauntru. Ati fi dorit sa fie invers ? Plaja, bronzatul are regulile sale, asadar e normal sa fiti arsa pe dinafara, Dra Nora…. Dna Nasta citeste tabloide si asculta manelelele…


  520. 520
    Raj:

    370 nu 317. La 317 sunteti ferm salutata. Io va salut cu duiosie, nu ferm ca dom 1Q…


  521. 521

    Nu eu, nu eu. Prăjitura era aşa, Raj! 😀
    1Q zice cu dragoste şi respect. Nu te mânia.


  522. 522
    Morringain:

    Nora, eu n-am probleme din astea 😀 si oricum era o gluma 🙂


  523. 523
    Raj:

    Dra Nora 518: Dra Morri nui deloc muzeu. E chiar tanara. Muzeu e dna Eu-genia…


  524. 524

    😆 😆
    Îmi place. Ne-nţelegem de minune!


  525. 525

    Morringain, ce bine! Îţi dai seama câte menajere ar trebui să angajezi? 😛


  526. 526
    Raj:

    Mu ma maniez dra Nora, doar ma enervez…


  527. 527
    alexa:

    eu cred ca l-au chinuit ciocanitorile cand era mic. si-a pierdut mintile din cauza falfaitului pe care il auzea constant noaptea, intr-o camera goala si rece.


  528. 528
    Raj:

    Azi a plouat tare, d-nu 1Q umbrela n-are…


  529. 529
    alexa:

    asta imi imaginez cand ma gandesc la el. niste jivine in urechea lui care isi intind extremitatile dupa creier.


  530. 530
    Morringain:

    Nora, eh, la cum merge rata somajului in ziua de azi pot sa ma descurc si cu mai putine 😀


  531. 531
    Nastasia:

    Ce draci să caute ciocănitorile într-o cameră goală şi rece? Ele şade în copaci, şi nu fâlfâie, ci ciocăneşte.


  532. 532
    Raj:

    D-nu Danny a prins un peste prajit, D-nu 1Q e falfait constant…


  533. 533
    Raj:

    Cum adica isi intind excrementele dupa creier, dra Alexa ? Nu falfaie ci ciocaneste, dl 1Q…


  534. 534
    alexa:

    pe mine ma sperie falfaitul de aripi mai tare decat ciocanitul


  535. 535
    Raj:

    Ciocaneste cine mai poate…


  536. 536
    Raj:

    La Cluji , Boc se falfaie ca sa nu se nece din cauza precipitatiilor abundente. Se poate neca si in balta creata de o pietricica dislocata…


  537. 537
    Raj:

    Ce sa cate ciocanitoarele intro camera goala si rece ? Ciocanitoarele stau intinse pe sofale si asteapta clienti dornici de acuplari, ca de pilda dl 1Q…


  538. 538
    Raj:

    D-nu Danny se enerveaza, d-nu 1Q paie de matura prizeaza…


  539. 539
    Edle:

    Da, e cam muzeu, da’ canapeaua aia Chesterfield parca ar merge. Morringain, si la voi se poarta canapelele astea? Aici sunt la mare moda.


  540. 540
    alexa:

    1Q aplecat. asa-i de liniste si de bine…


  541. 541
    Morringain:

    Edle, da, se mai poarta 🙂


  542. 542
    Morringain:

    Ce am vazut eu frumos, nu stiu daca pe gustul vostru, dar poate http://www.imdb.com/title/tt1613750/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *