Lanţ uman în jurul Parlamentului

Sâmbătă la ora 19:00.

E importantă punctualitatea pentru că nu va fi o acţiune de tip „marş”, la care să ne putem alătura pe parcurs, ci mai degrabă una de tip flashmob. Aşadar, un pic de organizare.

Din categoria fumigene, de pe Mediafax:

Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis ca joi, 26 septembrie, la revenirea de la Roşia Montană să aibă o discuţie şi cu protestarii din Piaţa Universităţii, însă deocamdată nu ştiu pe cine să invite, întrucât nu se cunosc liderii manifestanţilor, transmite Mediafax.

Membrii comisiei speciale au convenit, miercuri, în prima şedinţă, să stabilescă luni cine vor fi reprezentanţii invitaţi la audieri în Parlament din rândul protestatarilor din Piaţa Universităţii care au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană.

Membrii comisiei speciale au votat ca în programul de lucru pentru săptămâna viitoare să fie inclusă audierea reprezentanţilor ONG-urilor şi a protestatarilor din Piaţa Universităţii pentru ziua de joi, 26 septembrie, de la ora 16.00.

Senatorul PNL Dumitru-Dian Popescu a ridicat problema audierii reprezentanţilor protestatarilor din Piaţa Univeristăţii împotriva proiectului Roşia Montană.

„Care ONG-uri? Stabilim cum? Te duci tu în piaţă deseară şi…? Nu, deci trebuie să facem lucrurile riguros. Cineva trebuie să stabilească cine este în piaţă, care sunt reprezentanţii„, a afirmat senatorul PNL.

Preşedintele comisiei speciale, Darius Vâlcov (PSD), i-a replicat: „Luni ne vom întâlni în prima şedinţă, vom stabili şi pe cine vom invita sau vom invita pe toată lumea, doar să aflăm care sunt ONG-urile şi, bineînţeles, liderii pe care vor să-i trimită. Şi tot atunci vom stabili şi oportunitatea înfiinţării unei subcomisii tehnice care să lucreze pentru această comisie”.

Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis miercuri să meargă peste o săptămână la faţa locului, vizita urmând să dureze două zile. Întâlnirea cu reprezentanţii protestatarilor din Piaţa Universităţii urmează să aibă loc la revenirea de la Roşia Montană.

Sunt foarte curioasă cum vor fi selectaţi reprezentanţii protestatarilor.

862 comentarii la “Lanţ uman în jurul Parlamentului


  1. 1
    Dnu Raj:

    unde-s comentarile ?


  2. 2

    Nu-s, Raj. Bine, nici nu e nimic de comentat. Am vrut doar să contribui şi eu, extraordinar de modest, la popularizarea evenimentului de sâmbătă.


  3. 3
    Nastasia:

    „Şi tot atunci vom stabili şi oportunitatea înfiinţării unei subcomisii tehnice care să lucreze pentru această comisie”.
    Şi o sub-sub comisie. Şi o paracomisie. Şi o supracomisie. Lua-i-ar dracu’. Să discute ce? Să pună placa cu locurile de muncă? Să dea asigurări că totul va fi minunat? Şi pentru Cernobâl o fi dat cineva asigurări. Şi pentru centrala de la Fukushima.


  4. 4
    Nastasia:

    Auzi la porcu’ de Ponta:
    „Deţinem cu toţii informaţii, de la structurile specializate ale acestui stat, despre interese împotriva dezvoltării proiectelor economice în România, despre finanţări care există pentru diverse manifestări”, a declarat el şi a subliniat că acestea s-au pliat peste buna credinţă a majorităţii protestatarilor.

    Agenturili, agenturili.


  5. 5

    Da, citii. Mă apucară toţi dracii.


  6. 6
    Dnu Raj:

    Pai atuncea cand am intrebat io, nu erau comentariiile. Acu pusai 3 de i ca sa compensez cumva , ca scrisei comentarile cu-n singur i. Iar a venit dna Nasta …, pe 1Q il bate la cur napasta, Alexa zice basta.


  7. 7
    Dnu Raj:

    Io creu ma inervez. Cand sunt nervos , ma apuca un singur drac, dra Nora, nu toti dracii ca pe domnia voastra. Oare de ce dv. acceptat asazisa mea mistocareala si dra Val, nu ? Oricum mi-e draga fata asta…


  8. 8

    Chiar. 1Q ce-o face?


  9. 9
    Dnu Raj:

    Dnu Danny, vedeti ca nu aveti voie sa va bagati pula si alte alea. Vam prevenit. Ma bucur mult ca ati revenit si apreciez tare gestul drei Nora mancaiash gurita dansei.


  10. 10
    Costeluş:

    Nastasie, ti-e rau? Tu citesti ce spune Ponta? Ce valoare are, azi spune ceva, miine neaga, poimiine revine etc.


  11. 11
    Dnu Raj:

    Cum ce face ? l bate la cur napasta, sarumana dna Nasta, sarumana uc !


  12. 12
    Dnu Raj:

    Dutenpula mea dnu Costel ! Asa, fara nici 1 motiv…


  13. 13
    Dnu Raj:

    Vam luat la capitolu zarzavat, dna Nasta. Mia pus soacramea 80 de stecle, ca nevastamea-i doamna si nu pune zarzavat pt. iarna. Sper sa nu va fie ciuda sarumana.


  14. 14
    Dnu Raj:

    Retrag invectivele, dnu Costelus. Mam mai linistit oleaca. Sa nu va suparati, refularea.. Tre sami bag si io pe undeva, alminterea crapa ranza in mine…


  15. 15
    Costeluş:

    Pai mai Raj, n-ai presedinte, prim ministru, parlamentari? Ai unde s-o bagi, nu?


  16. 16
    Nastasia:

    Nu mi-e ciudă, trăi-ţi-ar soacra o mie de ani! Eu n-am pus nimic, că nu mă pricep. Doar nişte vişine.
    Mi-e rău, Costeluş, că mă puse dracu să mă uit la ştiri. În ce hal am ajuns, de se dau bătrânii cu capetele de ciment pentru un bilet la nu ştiu ce bal. Stau la coadă de cu noapte, se îmbrâncesc, îşi înşiră în faţa reporterului bolile şi neputinţele pentru un meniu de 10 lei.


  17. 17

    Unde asta, Nastasia? Ce bal că mai e până la Vanghelion.


  18. 18
    Costeluş:

    Nora, cum e tigaia, buna?


  19. 19
    Nastasia:

    La Lugoj, parcă. Balul seniorilor. Vai de sufletu’ lor de seniori.


  20. 20
    Costeluş:

    E, Nastasia, se imping si cei mai tineri. Tin minte cum m-au distrat odata imaginile cu oameni impingindu-se sa cumpere bormasini proaste la promotie.


  21. 21
    Seva Tudose:

    Nastasia#16

    😥 ioi Doamne,atat de rau au ajuns unii batrani ? Nu stiu cum as fi trait daca eram acum in Romania,in locul acelui batran,mai mult ca sigur eram moarta,tarana,oale si ulcele,ptr.ca eu una prefer sa mor de foame decat sa cer,sa fi cerut,vaicarit ptr. mancare ,sa crap de rusine 🙄

    cand eram mica,cam de 9/10 ani,eram innebunita dupa coliva,ma duceam la manastirea Antim din Bucuresti si asteptam sa fiu eu intrebata: primesti cu bogdeaproste ?
    eram retrasa si nu ma apropiam de oameni ! Am plecat odata fara coliva !

    mai tarziu devenisem experta in facut coliva,cred ca aveam 15/16 ani cand o vecina(ea fiica de preot,sotul ei advocat)m-au platit sa le fac coliva,pandispanul,cornu
    lete,prajituri,la un deces in familia lor !


  22. 22
    Seva Tudose:

    Nora,

    „cineva trebuie sa stabileasca cine este in piata,care sunt reprezentantii” 😆 da din coate prin multime,tu esti mult cu mult calificata ca reprezentanta in subiectul Rosia Montana 😀

    PS. Scrie-mi te rog pe e-mail daca faci fotografii,unde esti,semnalmente(de exemplu:palarie rosie,ori ce scrie pe placarda tinuta de tine…cumva sa te identific 😀 )


  23. 23

    Seva, n-am deloc talent de dat din coate. 😆 Şi oricum ar fi alţii mult mai indicaţi, cu experienţă. Sper din toată inima să nu ajungă reprezentant vreun ageamiu! Ca mine!
    Trebuie să fie cineva dedicat, dar şi extrem de bine informat, cunoscător al tuturor chichiţelor.


  24. 24

    Seva, ţi-am dat mail.


  25. 25
    Nora&1Q:

    Sărumâna din lanțul uman!


  26. 26
    Nora&1Q:

    V-am citit tot timpu` da` n-avui coraj să scriu nika.
    Nici n-aveam ce..


  27. 27
    Nora&1Q:

    De parcă am avut vreodată.
    D-nu Raj a pierdut la biclă o roată..
    Să tră, dom Raj!


  28. 28
    Nora&1Q:

    Am cetit și io de bătrâneii nevoiași. La comentarii am râs.. Cică organizarea e de vină!


  29. 29

    De complezenta, 1Q??!!! 👿


  30. 30
    Nora&1Q:

    Nu m-aș supăra dacă de drag, sau de dor..
    :roșaprinspelapomeți:


  31. 31
    Nora&1Q:

    La Tgv nu se face lanț să am și io în ce mă da.. 🙁


  32. 32
    Nora&1Q:

    Nici lanț de iubire nu se face..
    alexa să se strofoace!


  33. 33

    😆 esti damblagiu.
    Ploaia mai lipsea!


  34. 34
    Nora&1Q:

    Nici banalul lanț al amintirilor.
    Daria poartă fesul alb al ștrumfilor..


  35. 35
    Nora&1Q:

    Păi la mine ploo..


  36. 36
    Nora&1Q:

    Afară-i toamnă. Gri. Și frunzele-au pălit.
    De dimi alexa a murit de frig, de oftică și lene
    În sobă, iarna asta, vom arde multe lemne..

    Cică va fi iarnă grea și se scumpește gazu` arză-i-ar focu` de la aragaz..


  37. 37
    Nora&1Q:

    N-am primit niciun pup, Nora? De ce?
    :rollprincipalclarkgable:


  38. 38
    Dnu Raj:

    Pai daca va cazut o roata la bicla, notz cadea in pula, bunu mieu domn 1Q ? Printzapu gravitatiunii… Sa tot moara lumea, daca dna Seva se pricepe la colive…………….. Ma bucur ca nu va seaca la ficatz ca mia pus soacra zarzavat, dna Nasta. ….. Ma pus nevasta sa curat de solzi un crap. Ea nui curata creca din cauza sa nui sara solzi in puncte puncte, ca tre sa stai pe ciuci cand cureti pestele.


  39. 39
    Dnu Raj:

    Ati capiat dnu 1Q ? Dra Nora nu pupa pe oricine…


  40. 40
    Nora&1Q:

    Să tră, dom Raj! Repet: să tră! dvs sunteți cel căzut, io-s cel decăzut..
    `ade, `opa sus!

    Nu mă pupă?! 🙁 Nu…


  41. 41

    Scuze, 1Q. A trebuit sa iau un taxi. Taximetristul avea vreo 80 de ani, cred…


  42. 42
    Nora&1Q:

    Nicio scuză! pupu de trei ori și-o-mbrățișare.
    Să zacă dom Raj într-un garaj!
    Costel e deja jumulit de Daria..


  43. 43
    Nora&1Q:

    Cum se zice la mâțe? Flocăit, nu jumulit, că nu-i găină.
    Dom Raj zace fără pupu într-o rână..


  44. 44
    Nora&1Q:

    Și cu cadrul de la biclă într-o mână..


  45. 45

    E ok, lumea e in ritmurile normale. 🙂


  46. 46
    Nora&1Q:

    Deci, aștept miraculoasa înlănțuire! : rollcuokypestecap:


  47. 47

  48. 48
    Nora&1Q:

    Ce mă enervezi! Da, și aia de sâmbătă..
    Of!


  49. 49
    Nora&1Q:

    Îți bați joc de mine! Aduci în derizoriu dorința mea.

    :(( lasă..


  50. 50

  51. 51
    Nora&1Q:

    Mai și râzi! 👿


  52. 52

    Neah. Jucam ala cu twist nu mai stiu cum. Contorsionism in figuri geometrice.


  53. 53
    Nora&1Q:

    Îl știu. Mie-mi place să mă joc Mațele-ncurcate..


  54. 54

    Twister. Stiu si mate.


  55. 55
    Nora&1Q:

    Mâța mă privește speriată cu urechile pe spate.
    Cred că am o privire crudă..


  56. 56

    Nu stiu cum sa fug la o tigara pe terasa. I am babysitting. Sunt jumulita, stropita cu apa de cand imi arata in cada ce a invatat el la inot, imi sari pe cap si aproape imi smulse juma de ureche. Sunt terminata! Cum sa fug fara sa se prinda?


  57. 57
    Nora&1Q:

    Într-o zi a făcut pe Mărmureanca. A mieunat degeaba de câteva ori că m-a făcut să-i schimb apa proaspătă (de o zi), din castron. E pretențioasă tare. Vrea apa schimbată săptămânal. Și ca să vezi, aflu la știri că-n Vrancea a avut loc un cutremur..


  58. 58
    Nora&1Q:

    Îi spui că-l îneci dacă nu stă cuminte. Te va asculta dar va plânge nițel.. trebuie să te obișnuiești.
    Io așa fac. Mulți părinți au poze cu mine și le arată la copiii lor când nu sunt cuminți. Îngheață instant.


  59. 59

    I-auzi! Nepotu-meu miauna si fara sa fie cutremur… Stau aici cuminte, pe fotoliu si ma bucur ca pt.prima data uita ca sunt aici. Aproape mi-e teama sa respir. Sa risc, sa nu risc tigara aia…


  60. 60
    Nora&1Q:

    Partea nasoală e că n-o să mai vrea să stea cu tine. Te va visa urât, va face pe el când va auzi de tine..
    Na, pt o țigară nu e mare lucru, zic..


  61. 61
    Nora&1Q:

    Du-te! Copiii-s niște monstruozități care te rețin de la micile plăceri nevinovate.
    Io mă descurc binișor cu ei, cred că am chemare de educator..


  62. 62

    Rasei si el repede:
    -de ce razi? De ce razi? De ce razi?
    -citii ceva amuzant.
    -ce?
    (Fara sa mai astepte raspunsul)
    -pune-mi filmulete pe telefon.
    -nu mai am baterie.
    -ba mai ai! Ca uite, scrii acolo!

    I’m fucked.


  63. 63
    Nora&1Q:

    Iar s-a înfoiat mâța la mine! O vede ea ceva.. +++


  64. 64

  65. 65
    Nora&1Q:

    🙂 Tiii, ce-ți face un zgâmboi! ia dă-l pe mâna mea..


  66. 66
    Nora&1Q:

    Ai ținut atârnat de picioare, cu capul în jos, un țânc?
    Să se roage de tine să-i dai drumul? Eu am fost ținut, și am fo ascultat..


  67. 67
    Nora&1Q:

    Dar să-l învârți până amețește și cade lat? Și asta făcui..


  68. 68
    Nora&1Q:

    Plus că făcut pachet într-o păturică poți să-l mermelești ca-n mixer. Va dormi neîntors toată ziua, pardon! noaptea, dacă e noapte..


  69. 69
    Nora&1Q:

    Da` tre` să ai ceva mușchi, altfel, efectul e invers..


  70. 70
    Nora&1Q:

    În cadă e și mai simplu. De 3 ori botezat fără să vrea.
    Ce dacă urlă! Să mai facă figuri, alt`dat`..


  71. 71
    Nora&1Q:

    E și un semn de creștinism, de aducere pe calea cea bună! +++


  72. 72

    😆 futu-i. Incepu tcm, nu mai e cartoon. Eram sus in usa terasei. El, jos:
    -vinooooo!
    -mai stau putin.
    -vin eu!
    -nu veni! E frig si racesti, doar ce ai facut baie.
    Cobor eu. Toate pernele intinse jos, peste ele piese de lego. Mii!
    😥 😥
    Cand facu baie, nu vru sa dea chiloteii jos. Se credea la bazin. Se apuca de firul dusului si se tragea in sus, explicandu-mi ceva de forta mintii clare. 😯 cred ca fetele sunt mai zdravene.


  73. 73
    Nora&1Q:

    Unii rămân marcați pe viață, alții nu. Ține de caracter..


  74. 74
    Nora&1Q:

    Îu! Tarzan..


  75. 75
    Nora&1Q:

    Ai avut șansa să-l educi și te-ai fofilat? Meriți urgia ce se pogoară asupra ta..


  76. 76
    Nora&1Q:

    Fetele-s mai firave, își conservă energia..


  77. 77

    -ai terminat? ( de scris)
    -nu.
    -cat mai ai?
    -putin.
    -cat e putinul ala? (In timpul asta imi „mixeaza” parul. Ceva groaznic. Cred ca adorm eu)


  78. 78

    Esti maestru, 1q. Merci pentru companie si sfaturi. Se vede ca te pricepi.


  79. 79
    Nora&1Q:

    Mai există varianta unui accident simulat. Fă-te că mori
    și urmărește-i reacțiile! Vei fi uimită la cât de nepăsător va rămâne..


  80. 80
    Nora&1Q:

    Și dacă nu, înseamnă că te iubește și l-ai speriat de moarte! Să nu mai repeți simularea că atunci când va fi adult nu va suna la 112..


  81. 81

    -vreau sa-mi spui si mie ce scrii acolo!
    Nu e rea ideea ta, dar daca se sperie? Daca-l traumatizez?
    Odata, cand eram pur si simplu moarta de oboseala, m-am prefacut ca dorm. A inceput sa ma tragacde pleoape, gene, sa-mi bage chestii in nas…


  82. 82
    Nora&1Q:

    N-ai pen` ce! Era bună și-o-mbrățișare cu 2-3 pupici da` lasă! Mi-a trecut..
    Am avut un puseu de afecțiune.


  83. 83
    Nora&1Q:

    Ălea-s metode de resuscitare învățate în uterul mă-sii..
    Ar trebui să-ți aduci aminte, că ești mai tânără!

    Nu-l traumatizezi! Și dacă da, ce vină ai tu? Zici că io te-am învățat..


  84. 84

    😆 doua bucati a si 3,5 bucati b. e bine?


  85. 85
    Nora&1Q:

    Ultima metodă, da` nu cred că ai forța necesară, ar fi să-l arunci în sus și să-l prinzi. O să se distreze bine, în hohote de râs. Io n-am avut parte de râs pân` la final, că-l lăsase mușchii pe tata cân` să mă prinză. Cred că era și puțin beat. Puțin. L-am iertat..


  86. 86
    Nora&1Q:

    Oho! E biineee, așa să am parte zilnic și-s feri..

    Nu ca Costel. Costele, ce faci, mă, citești și plângi?
    Stai să vie și dom Raj, să plângeți împreună..


  87. 87

    Aia am facut-o deja. Si rotit de pe un brat pe altul in aer. Am febraaaa! Vezi mail.


  88. 88
    Danny:

    Ce-ti mai place sa te joci, Nora. Adevarul e ca l-ai si gasit pe soricelul jucaus, bucuria copiilor. Ia uite la el ce fatza are: poarta basca, ochelari si papion rosu la gat. Zici ca-i Ratiu cand era adolescent.


  89. 89

    În legătură cu Roşia Montană, când o să vă vină să puneţi mâna pe sapă să mă anunţaţi şi pe mine.


  90. 90

    Mai aparu vreo noutate, Cosa? Eu sunt in lumea disney.


  91. 91
    Danny:

    Pe unde ma duc, numai de soricel dau. A venit la program, si isi face numarul.


  92. 92
    Danny:

    Vrei sa muncesti, Cosa, la Rosia Montana? Las’ ca te am in vedere.


  93. 93
    Nora&1Q:

    Noraa! 🙂 Ce tare e tamburina aia! Să vă trăiască haiducul energic!

    Să tră, cu rexpect deosebit, energetic chiar, dom Dan! Cu plecăciune și celelalte sclifoseli cuvenite..


  94. 94

    😆 😆
    Danny, eu nu pup soarecii nici macar virtual! Ia, vezi-ti de treaba!


  95. 95
    Nora&1Q:

    V-aș da cămașa dă pă mine, dom Dan, că poa` vi-i frig în maieu. Da` nu-mi stă papionul fără ea..

    Ce mai faceți, ce mai ziceți?


  96. 96

    E luata cu imprumut tot de la un copil. 😀


  97. 97
    Danny:

    Dar de ce ma cu plecaciune, ca doar nu sunt Baiazid. Te salut, in picioare, cu privirea inainte spre rasarit, sau spre apus??? Ups!


  98. 98
    Nora&1Q:

    La marș Costele, că nu poci spune protest, va participa și dom Dan cu platforma industrială pe băț, să pună capăt bătăii de joc și asupririi neamului.

    Io tot sper că va fi bătaie și gulere albe rupte..


  99. 99

    Aoleu! Veni Danny in maiou?! Ca eu nu disting prea bine. E chiar ala bleu ciel reconfortant?!


  100. 100
    Danny:

    Merci, 1Q, dar am destule camasi. Maieul din poza este cel de care v-am tot pomenit de cand ne cunoastem. Este alb cu ceva bleu pe margini. Este maieu de plaja.


  101. 101
    Nora&1Q:

    E chiar haioasă. Dacă veneam și io cu o rățușcă cu piuit, cred că mă arestau pt tulburarea liniștii publice..


  102. 102
    Danny:

    Ce-i Nora, nu ma vezi bine? Eu sunt!!!


  103. 103
    Nora&1Q:

    Noi 2 semănăm la okelari, dom Dan! Sunt mândru..


  104. 104
    Nora&1Q:

    Da` nasol că n-aveți bască! Chiar, de ce n-aveți bască? Vă lasă să circulați pe stradă, așa, de capul dvs?


  105. 105
    Nora&1Q:

    În Tgv ne-a interzis cu capu` gol..


  106. 106
    Nora&1Q:

    Hai, fără papion te mai lasă, da` fără bască, nu prea ai șanse să treci strada.
    Te calcă mașinile, te bat țiganii..


  107. 107

    În stilul clasic al jidanilor (pe care eu îl cunosc foarte bine şi de la care tu întorci repede capul ca nu cumva să-l vezi) şi anume cu paşi mici şi câte puţin de la fiecare, s-a trecut la următoarea etapă a manipulării oamenilor (foarte mulţi) care acum aud prima dată de Roşia Montană: ONG-urile contra sunt plătite de unguri.

    Şi ca să vezi că nu ai de-a face cu nişte fraieri, în paralel se aduce în actualitate făcătura cu Mihai Cofariu din `90. Aia în care ungurii au umplut Europa cu imaginea lui Cofariu -- ungur . bătut de români.

    Evident că aceste două sunt 100% adevărate, adică da, ungurii au împuţit Europa cu minciuna cu Cofariu şi ONG-urile contra sunt plătite de un ungur. Dar nu se spune niciunde că acel ungur e jidan şi că protestatarii nu sunt ONG-uri. Două chestii neesenţiale care fac ca realitatea să fie exact invers decât o prezintă ei.


  108. 108

    😆 chiar ala! O zi speciala!


  109. 109

    Faza cu ungurii o auzii si eu. Pe de o parte, ca protestatarii sunt platiti de unguri, pe de alta, pentru un plus de argument, ca UDMR se opune proiectului.


  110. 110

    Da, dar subtilitatea -- eficienţa -- constă în aducerea lui Cofariu, a lui Tokes cu Steaua Românie şi multe, multe altele. Toate adevărate, pentru ca efectul să fie cel scontat.


  111. 111
    Costeluş:

    Ce scumpic e David! Macar el sa ma razbune! 😀 😀


  112. 112
    Seva Tudose:

    Nora#56

    „nu stiu cum sa fug la o tigara pe terasa…” stai sa iti spun eu cum :ii spui lui David ca vrei sa jucati catelul buclucas care pufaie pe nari foc ! Iei o lesa/zgarda,o legi de mana ta si i-o dai lui in stapanire

    tu esti catelul si David e stapanul(e musai sa creada ca el e stapanul)iesiti pe terasa,tu pufai si scoti fum,si David face pe boss-ul 😆

    improvizeaza Nora !


  113. 113
    Danny:

    Asadar, 1 ora am vorbit la telefon. 1Q, nu-mi trebuie basca, atat timp cat am maieu, ha, ha……………Spui ca semanam la ochelari?


  114. 114
    Danny:

    Nora, tu ce mai faci, draga? Tot timpul te joci pe aici.

    Cosa, in afara de a observa anumite chestii pe teme politice, si in afara de clasica ta problema cu jidanii, nu mai stii nimic. Vreau si eu sa aud de la tine o solutie, intr-o anumita problema. Altfel, toata lumea stie sa critice.


  115. 115
    Costeluş:

    Seva, sa vezi cind incepe sa traga de zgarda! 😆


  116. 116

    Seva, gata, scăpai. 😀
    Nu-l puteam scoate afară, doar ce făcuse baie, iar aici s-a făcut destul de rece, a mai fost şi bolnav de curând.


  117. 117
    Dnu Raj:

    Dra Nora, stiati ca aveti stilul de poante al unei actrite necunoscute publicului larg ? Ma refer la o actrita de teatru constanteanca repartizata dupa terminarea studiilor la teatrul din Bacau. O cheama Judeu Noemi, fiica unui bun prieten comandorul in rezerva Gheorghe Judeu. Nea Ghita a fost comandantul U.M. O2O34 Cernavoda-Hinog, un depozit de munitii al SMFN, al Marinei Militare deci. Nea Ghitya tot imi spunea sa ma iau de mana cu fiesa carei studenta la teatru Carei tot o zdruncinata la cap ca mine. De fapt, daca o vezi pe Noemi nu ai zice ca e capabila de glume, pare o ingenua, mare adoratoare de poezii, de recitat versuri. Cum spuneam, am cunoscut-o pe zdruncinata la cateva zile dupa ce-mi spusese tac-su de ea.


  118. 118
    Dnu Raj:

    Nea Ghita imi spusese intr-o zi: Ba, daca zici ca pleci acusica din Cernavoda la Constanta, i-a dracului si tu laditele astea 4 de struguri de furat si du-i lu vaca aia de nevastamea. Zi-i ca-s din partea boului. Am ajuns in fata blocului si o vad pe Noemi calare pe butelie , ca patuncea inca era o problema cu buteliile, trebuia sa vina masina cu butelii , sa stai la rand, chestii trestii. Ii zic lu Noemi: ma fetita ia lazile astea cu struguri si du-le in cocina (Asa asi alinta nea Ghita apartamentul, din cauza ca Noemi era o dezordonata si-si atarna strampii de lustra de se vedea din strada). Nu pot bre-zice Noemi, ca daca-mi dispare butelia ca io-s cam toanta ca tata si raman fara butelie asa cum a ramas el fara bicicleta. Lui nea Ghita ii furasera unii bicicleta penca n-o priponise cu lacat in fata carciumii. Era singurul comandor biciclist den Marina Militara. In anii aia doar plutonierii mergeau la servici cu bicla.


  119. 119
    Dnu Raj:

    Intr-o zi m-a invitat nea Ghita la unitatea pe care o comanda penca organizase o chindie la popota. Am ajuns cam tarziu spre seara cand toata unitatea era cuc si alta pasare in frunte cu comandantul. Ieseau unul cate unul de la popota iar nea Ghita a alunecat si a cazut intr-o rigola, in treacat tragandu-l dupa el si pe un adjutant slab -un zambet si doua oase. Adjutantul cazuse peste comandant. Nea Ghita deschise un ochi si-i zise subofiterului: Ba, cine pula mea e comandant in unitatea asta ? Matale esti sefu- zise adjutantul. Si atuncea de ce pula mea stai pe mine, nu eu trebuie sa stasu deasupra din cauza ca-s comandant ? Asa e sefu, cum zici matela- zise adjutantul. Si s-au rostogolit in rigola, nea Ghita urcandu-se peste subofiter, asa cum era si normal, ca seful intotdeauna trebuie sa stea deasupra. Cum adjutantul era cam slabanog, nea Ghita n-a stat prea mult pe osemintele acestuia si dupa cateva de stat victorios minute peste adjutant, au fost scosi din rigola de catre subsemnatul care era in stare buna.


  120. 120
    Dnu Raj:

    Altadata am asistat la o faza cand comandorul Judeu i-a adunat pe militarii in termen ca sa le prelucreze cate ceva din buletinul oficial cu evenimentele grave petrecute in armata: sinucideri, accidente auto, impuscari de militari din imprudenta. In timp ce le citea soldatilor din material, nea Ghita tragea vanturi in nestire , ca era balonat tare. Soldatii adunati in careu chicoteau, unii radeau chiar tare. De ce radeti vacile dracului, ca asa ii alinta el pe soldati, nu le spunea boi. Pai daca va basiti intr-una- zise un soldat care avu curajul sa-l infrunte. Pai nu-i treaba voastra ca ma basesc eu -- riposta comandorul, voi ascultati aicea ce va citesc eu, ca de aia va impucati intre voi ca prostii. Asta era nea Ghita…


  121. 121
    Dnu Raj:

    V-am zis ca-i am pe unchiul si tusica la Cernavoda. Fratele unchiului a lucrat o viata intreaga la unitatea de la Hinog ca maistru militar pirotehnis. Mi-a povestit o intamplare cu amiralul Mihai Aron, un mare om care a fost matrasit din armata inainte de 90 penca avusese curajul sa o infrunte pe Elena Ceausescu. A fost reactivat imediat in ianuarie 90 si numit comandantul Marinei Militare, primind gradul de amiral plin, adica amiral cu trei stele, desi marina nu avea flota pentru acest grad, ci doar de amiral cu doua stele, viceamiral pe atunci, ca acum nu mai cunosc denumirea gradelor raportat la numarul de stele. Chestia asta cu exagerarea gradului acordat a fost cumva si ca o spalare a rusinii indurate de bunul, blandul si inteligentul amiral. Ei bine, intr-o zi poposise amiralul in control la unitate. Prima incapere pe care a vizitat-o a fost atelierul fratelui unchiului. Unchiul tocmai servea gustarea. Cand a intrat amiralul, maistrul a sarit si a luat pozitia drepti. Cand stai la masa, nu are voie nimeni sa te deranjese , maistre -- zise amiralul cu blandete. Dar ce mananci acolo ? intreba amiralul. Costita cu ceapa, tovarase amiral, scuzati domnule amiral- zise maistrul. Da-mi si mie- zise Aron. Am mancat si amiralul, a intins mana dupa perdeaua bleumarin de camuflaj, a luat o sticla cu vin rosu si a tras cateva inghitituri bune.


  122. 122
    Dnu Raj:

    Maistrul inlemnise, stia ca nu e voie sa se bea in unitate, era valabil inca Decretul 400. Domnule maistru- zise cu blandete amiralul, numai un om bolnav nu bea vin rosu dupa costita cu ceapa. Si a plecat. Dupa ce a plecat amiralul, maistrul gasise printre firmituri si coji de ceapa, o hartie de 50 de lei, bancnota comunista, ca inca nu se schimbasera banii. Omul platise consumatia. Cum de a stiut ca tin eu sticla dupa draperia de camuflaj, ma intreba fratele unchiului ? Foarte simplu, i-am zis eu. Voi nu va feriti de nea Ghita -comandantul, tineti bautura oarecum putin pitita. Cum amiralul cunostea stilul lejer de conducere a unitatii al lui nea Ghita, si-a dat seama ca sticla cu vin trebuie sa fie in apropierea costitei, dar nu chiar pe masa la vedere. Om inteligent amiralul…


  123. 123
    Dnu Raj:

    Sper ca ati remarcat ca am pus cateva virgule. Asa de ochii dlui 1Q… Tot astept sa treceti cu trenul la mare sa-i cunoasteti pe tusica, pe unchiul si pe fratele unchiului. Daca nu vor mai fi struguri, mere, pere, va vor da dovleci de facut placinte, ca aia se pastreaza timp indelungat sub pat in bucatarie. Asa procedeaza tusica. Are bucatarie de iarna, de vara caniculara, de primavara. Are trei bucatarii toate cu pamant in pod. Si casa propriuzisa are un strat de 20 cm. de pamant in pod. Vara tine racoare, iarna cald. Model oltenesc.


  124. 124
    Dnu Raj:

    Dn7u Danny e in maieu. Pe cand in pula goala ?


  125. 125
    Dnu Raj:

    Uitati sa va zic. Nea Ghita e paralizat in pat de vreo 10 luni. Nu vrea sa primeasca pe nimeni in vizita


  126. 126
    Dnu Raj:

    Spunea deunazi Daria ca inventez si dezvolt personaje. Fals, eu povestesc pe aici intamplari adevarate cu si despre oameni reali, intamplari din trecut si trairile mele din prezent. Comandorul in rezerva Gheorghe Judeu e real, Fiica sa Noemi e reala. Nu aveti decat sa intrati pe blogul ei sau ce are ea acolo, nu stiu cum comunica cu lumea, ca nu ma pricep si nici nu vreau sa pricep si cu asta i-am si raspuns drei Nora, ca eu nu comunic cu nimeni pe messsi pe alea-alea. Eu exist, unchiul exista, tusica cea blanda exista, unchiul cel briliant e adevarat, sotia, copiii si soacra mea exista. Maica mea care e o sfanta exista. Asa cum existati voi: Danny cel de buna credinta, Val care nu accepta mistocareala, Ana, Nora si Nasta care accepta mistocareala, Cosa care are numai el dreptate, eu care imi cer scuzesi dau inapoi cand nu am dreptate, ledi ca Morri si Edle sau Manu, Vio, Uc, care se crucesc cand ma citesc, Alexa cea de neinteles, Costel cel inca nedeslusit, Dna Dora de dincolo care nu se simte ofensata cand o pune G… la punct in numele meu, Baciul ala care nu prea stie de gluma si care nu poate sa inteleaga ca de fapt in sinea mea eu nu-mi bag pula in jazzul lui, Zadda care nu stie de un de sa ma ia, ca a fost intors din drum. Ei bine, intrezaresc peicea o fiinta sensibila 100 %, e Manu. 1Q ma binedispune pentru ca de fapt nu o uraste pe Alexa. Nu prea inteleg jocurile pe aici pentru ca citesc din 2 in 2.


  127. 127

    Raj, n-o ştiu pe Noemi Judeu. Dar îmi plac ea şi tatăl ei. 🙂


  128. 128
    Edle:

    😆 Nora, ti-a cam dat de furca David, se pare!

    Raj, nu ma crucesc deloc. 🙂


  129. 129
    Edle:

    Iuuuu, ce-mi vazura ochii! Danny, te-a apucat exhibitionismul?


  130. 130
    Nora&1Q:

    Sărumâna, d-na Edle! `ce lumea că aveți treabă și d`aia intrați așa rar.
    De d-na Nasta mai știți ceva? Dar de Gei-mea? Nu știe nemenea? ce-o fi cu dânsele..


  131. 131
    Nora&1Q:

    N-ați zis nika de rău, dom Raj, să tră! M-ați vorbit de bine dar ați greșit, după cum se vede la învățământul amoros al d-nei andreea..


  132. 132
    Danny:

    Te salut, Dana! Te pup pe nasuc si pe ochelari. Tot frumoasa ai ramas.

    Ce mai faci? Ti-a fost dor de mine?


  133. 133
    Edle:

    Nu stiu nimic, 1Q. Treaba n-am, am teme pentru acasa. 😀

    Danny, nici nu-ti poti imagina.


  134. 134

  135. 135

  136. 136

  137. 137
    Costeluş:

    Nu faci si tu cam la fel cu mine, N? Orice as spune, orice as face, tot un rahat ramin…


  138. 138

    Tu faci mereu acelaşi lucru. Datele nu se schimbă, nu primesc informaţie suplimentară, aşadar nici concluzia nu se schimbă.
    Am văzut ieri că ai făcut a mia oară poanta cu „hi, hi, dacă aţi protesta dezbrăcate, hi, hi, aţi avea mai mult succes”. Ce bou repetă un banc la care nu râde nimeni niciodată? Boul bălţii!


  139. 139

    Mută-mi şi mie comentariul aici!

    Asta se aplică la tine cel mai mult.

    Dar eu aş generaliza şi nu m-aş rezuma doar la partizanatul politic ci la partizanatul în general.

    Cine este pro ceva cu tot dinadinsul, este în imposibilitatea de a afla adevărul, cel puţin în ceea ce priveşte acel ceva.


  140. 140

    Boú bălţii este o broscuţă mică, mică de tot şi care asigură un fond sonor plăcut (cam ca nişte sunete continue de bas) în jurul lacurilor şi bălţilor.


  141. 141
    Costeluş:

    Mai spun multe Nora, chiar crezi insa ca am intentia de a te rani?


  142. 142

    Bun. Nu mă exclud deloc din categoria asta de risc. Deşi încă nu mi-e foarte clar pro-ce sunt eu. Opoziţiile şi adeziunile mele sunt punctuale, nu generale.
    Altfel, ca să iau doar exemplul ăsta, am fost împotriva RMGC şi gazelor de şist în timpul ambelor guvernări.
    Şi trebuie să fii şi tu conştient de faptul că nici cei anti-ceva sau anti-orice (deşi nu cred în existenţa în stare pură a celor din urmă) nu sunt scutiţi de astfel de capcane.


  143. 143

    Costeluş, tu nu mă poţi răni. Tu doar mă enervezi şi mă agasezi. Nu ai tu puterea de a mă răni, dă-ţi două palme şi revino-ţi.
    Apoi, mă doare în cur de intenţiile tale, eu văd rezultatele. Scuză-mă, dar nu mă pasionează câtuşi de puţin profunzimile tale ca să mă apuc să sap prin ele.


  144. 144

    Cosa, bine că trebui tu să-mi strici imaginea boului bălţii!
    Later edit: căutai în dex, ăluia de care zici tu i se spune „bou-de-baltă”.


  145. 145

    Dex-ul e făcut de unii … noi, cei care facem limba, îi zicem bou bălţî!


  146. 146
    Costeluş:

    Nu stiu Nora, imi pare rau.


  147. 147

    Bine, mă!
    Trebuie să-i caut alt nume acu’!


  148. 148

    Dar de ce nu-i zici omului Costeluş. Ştim cu toţii ce vrei să spui!


  149. 149

  150. 150

    Am pus prin august nişte trandafiri, iar unul dintre ei s-a grăbit, a ieşit din sticlă şi a înflorit. O ciudăţenie deoarece chestia asta trebuia să aibă loc doar peste un an.
    La click se vede poza mai mare.

    Astai mama ăluia:


  151. 151
    Costeluş:

    Pai si eu am sa-ti spun Norica, ca toata lumea intelege ce vreau sa zic. 🙂


  152. 152

    Am scris un comentariu pe Vox la Goţiu şi mi l-a şters. Ăsta are scopuri ascunse. Un om bine intenţionat nu şterge comentarii ci le combate. Adică ar trebui să profite de comentarii ca să-şi expună argumentele. El şterge!


  153. 153
    Dnu Raj:

    Dnu Danny e boul baltii. Atunci cand se intoarce fara peste dela pescuit…


  154. 154

    Cosa, ce comentariu? Ţi-a apărut, apoi a dispărut?


  155. 155

    Costeluş, keep going. You’re getting better and better.


  156. 156

    Mi-a apărut, a stat vreo cinci minute şi mi l-a şters. Se ocupă cu de astea demult acest Goţiu.

    În comentariu (foarte decent de altfel) îi făceam observaţie unuia „protestatar clujean” sau cam aşa, că nu e cazul să dea exemple de ignoranţi prostiţi din Gorj şi nu mai ştiu unde deoarece deocamdată nici ei nu sunt mai breji întrucât protestul serios e la Bucureşti.


  157. 157

    Ţi-am văzut comentariul ăla ieri. Tu ziceai ceva şi că nici ăia din Cluj nu sunt mai buni. Şi te înşelai. În Cluj au fost duminica trecută 12 000. Cifrele „oficiale”. Ceea ce e o performanţă raportat la populaţia de acolo, neegalată de niciun alt oraş de mărime comparabilă.
    Eu mai am exemple de proteste când ăia din Cluj au bătut chiar şi Bucureşti.
    Şi în Cluj s-a protestat constant în ultima perioadă. În Şova şi Barbu la Cluj au dat cu roşii.
    Nici măcar nu mi se pare că ziceai cine ştie ce chestie „periculoasă”. În fine, nu asta contează, nu e ok să şteargă.


  158. 158

    Păi vezi?! Era un excelent prilej de a spune exact ce ai spus tu. Practic, i-am ridicat mingea la fileu.
    Dar el a şters deoarece sunt cititori care citesc pe sărite şi care poate n-ar fi citit şi răspunsul lui. Într-o astfel de situaţie, protestul ar fi fost poziţionat undeva departe de el. Ori pe lângă rolul pe care i l-a dat Soros, Goţiu mai vrea şi altceva. Adică vrea să profite de rol pentru a-şi satisface orgoliile personale.
    Speranţe deşarte deoarece după ce se termină totul, n-o să mai auzim de el. Rolul Goţiu – salvatorul nu s-a inventat, deci n-o să-l joace el. Dar el nu ştie asta şi speră.


  159. 159

    N-am timp să detaliez, dar miza e prea mare ca să conteze ce vise personale or avea un goţiu sau alţii asemenea.
    Mă grăbesc, pa!


  160. 160
    Costeluş:

    🙁

    Nu stiu Nora cum sa fac altfel. Chiar nu stiu si-mi pare tare rau.


  161. 161
    alexa:

    Costele, nu fură nimeni iubitul nimănui. parcă ești dintr-un alt film.


  162. 162
    Dnu Raj:

    Alexa, cand ai spus sa nu te mai pomenesc peicesa, ai vorbit serios ? Ca eu nu stiu sa te fi jiCnit asa tare…


  163. 163
    Dnu Raj:

    Am tras o fuga la Arad, daca va intereseaza. Daca nu va intereseaza, oricum eu tot am fost in Cel Aradu. Imi place mai mult decat Timisoara unde centrul a fost ocupat de boraciuni. Am jignit cumva ?


  164. 164
    Dnu Raj:

    In aceste conditii nu-i gasesc nicio vina lui Gotiu. Vina e a aceluia care posteaza la articolele lui, deci a celui care ii da importanta pe care dl Gotiu nu o are. Urasc ceea ce face dl Gotiu.


  165. 165
    Costeluş:

    Ei Nora, ati fost multi la „iesi afara/pontă ordinară”?


  166. 166
    alexa:

    nu ai jignit-o cu nimic, Raj. vrea să nu mai amintească nimeni de ea ca să nu mai aibă vreun prilej 1Q să zică ceva de ea.


  167. 167
    alexa:

    e supărată că nu a reușit vara asta să învețe să meargă pe bicicletă. bine, s-a și urcat doar de două ori. nu poate să țină coarnele drepte pt că ei îi obosesc mâinile și când își împletește părul. 🙄


  168. 168
    alexa:

    i-a promis o prietenă de la Cluj că o s-o învețe ea într-un parc, după ce începe școala.


  169. 169

  170. 170

    Pe retardatul ăsta l-aţi văzut?

    http://arielu.ro/despre-un-om-care-ar-trebui-sa-fie-n-puscarie-si-ce-a-facut-el-cronologic.html

    Intră în biciclişti ca-n brânză (se plictisise!), răneşte oameni, fuge, e prins şi tot el cheamă smardoi! Ce brute!


  171. 171
    Daria:

    miercuri, cu trenul de dimineață vine Alexa. să se facă praf și pulbere ștrumfii tăi în ziua aceea!


  172. 172

    Îmi place cum ţi-ai făct părul!


  173. 173

    Iar nu sunt pe fază. Cine, ce păr?


  174. 174
    Dnu Raj:

    E vorba de parul Alexei pe care si-l impleteste in timp ce merge cu bicicleta. In plus, nu poate sa tina coarnele drepte pentru ca ii obosesc mainile. Daca citeati cu atentie comentul l67, nu mai puneati atatea intrebari, Dra Nora. Ce nu inteleg io, e ca de ce trebe sa-si tina coarnele cu mana. Ale mele stau bine fixate pe cap…


  175. 175
    Dnu Raj:

    Daca stau sa le explic tutulor , comenturile dupacilea, pierd din timpul meu extrem de pretios si nu pot sa ma concentrez asupra mirificului cotidian… Bag sama ca azi dra Nora e cam grea de cap, 1Q face pipi in dulap…


  176. 176
    Dnu Raj:

    Pai daca are omul BMV… Nu vi se pare normal sa dea peste biciclisti ? Mie da…


  177. 177

    Aaaa, bine că mă luminaşi, Raj!


  178. 178
    Dnu Raj:

    Eu sunt lanterna dv. preferata, dra Nora. Farul dv. calauzitor. Solicit 1 pupu asa de lunea ca sa-mi mearga bine…


  179. 179
    Dnu Raj:

    Scuze, e marti. Creca a umblat siameza la calindar. V-ati schimbat poza. In actuala poza , tocmai veneati sau plecati ? Ca nu se vede bine…


  180. 180
    Dnu Raj:

    Am inceput cu mistourile. Fac glume din ce in ce mai bune, la care rad chiar si eu cu gura pana la ureche, 1Q ii frumos fara pereche.


  181. 181
    Dnu Raj:

    Pupu, dak nu va suparati, dra Nora…


  182. 182
    Dnu Raj:

    Pupu…


  183. 183

    😆 E luni. Veneam plecând.


  184. 184
    Dnu Raj:

    pu-pu, pu-pu, pu-pu !


  185. 185

    Pupă-mă, dar nu mai zice „pupu”. Nu sufăr diminutivările.


  186. 186
    Dnu Raj:

    Nu ma intereseaza daca veneati plecand sau plecati venind. PUPU !!!


  187. 187
    Nastasia:

    1Q ar fi frumos şi cu pereche. Dac-o ia pe Alexa, îi cadorisesc cu o traistă de nuci.


  188. 188
    Dnu Raj:

    Bine: un pupoi va rog…


  189. 189

    😆 😆
    Îi cadorisesc şi eu cu ce-o fi, numai să o ia odată!


  190. 190
    Dnu Raj:

    Pastrati nucile pentru cand o veni cu colindul, dna Nasta. Numa nuci ati recoltat ? La ce bun atata munca in gradina ? Puneti 2-3 meri, un nuc, 1 perj, 2 rugi de mure. Nu necesita prea multa truda…


  191. 191
    Dnu Raj:

    Io cr4ez ca 1Q vrea so iee de nevasta pe Alexa, dar aceasta din urma nu si nu.


  192. 192
    Dnu Raj:

    Mie imi place cum arata dra Alexa. 1Q asta creca-i orb, daca nu chior deabinelea. Ati vazut ce picioruse frumoase avea cand se catara in slapi de plaje, pe varfu Omu ? Mai ca i se vedeau chiloteii…


  193. 193
    Nastasia:

    Io crez că viceversa.


  194. 194
    Dnu Raj:

    Daca la vara nu se duce incaltata cu bocanci la Costinesti, n-are ambatz…


  195. 195
    Dnu Raj:

    Si io tot asa crez, ca viceversa…


  196. 196
    Dnu Raj:

    Puteti sadi si o salcie, dna Nasta. Salcia va creste repede si apoi puteti sa va achizitionati o capra care cu siguranta ca se va hrani cu salcia. Laptele de capra e cel mai sanatos, eu nu. Sau un magarus care nu e pretentios la mancare. Acesta mananca scaeti, capete de tigari, ziare, gardul. Tot ce e celuloza…


  197. 197
    Dnu Raj:

    Vorbesc singur ca prostu…


  198. 198
    Dnu Raj:

    Maine nu scriu. Tot ce era important , am zis azi… In plus, mi-e teama sa nu cad in derizoriu…


  199. 199
    Nastasia:

    Ba nu vorbeşti singur ca prostu. Că-s pe aici şi eu, proasta. Aş pune peri, că tare-mi plac perele. Da’ dacă nu apuc să trăiesc până or rodi? Să mă consolez cu gându’ că m-or pomeni nepoţii când or hali perele?


  200. 200
    Costeluş:

    Eu vorbesc tot singur, ca bou’.

    Imi place poza revolutionarei cu fusta rosie.


  201. 201
    Nastasia:

    Cel mai bine-i să vorbeşti singur. Nu te contrazice nimeni, îţi spui numai ce vrei să auzi şi nici nu-ţi reproşează nimeni că „las’ că ştiu eu că ai zis..”


  202. 202
    Daria:

    că 1Q nu o vrea este evident, dar ce anume din ce a spus Alexa sugerează că ea îl vrea pe el?


  203. 203
    Costeluş:

    Pe Dariuta o maninca iar. Tare.

    Nastasie, vezi si tu ce pun vecinii. Perii s-ar putea sa fie sensibili tare, asta daca nu-ti place sa te sui pe scara la 2-3 saptamini sa-i stropesti.


  204. 204
    Daria:

    mie mi-ar fi rușine să fiu atât de proastă


  205. 205

  206. 206
    Costeluş:

    Si eu am zis la fel Dariuta, dar tu ma contrazici mereu …


  207. 207
    Daria:

    cu ce te contrazic, bre?


  208. 208
    Costeluş:

    E, nu te-ai prins.

    Dariuta/Alexa, tu ai fi mult mai simpatica daca ai renunta la povestea asta cu 1Q/sedusa/parasita.


  209. 209
    Daria:

    de unde știi tu că aș fi mai simpatică?


  210. 210
    Daria:

    și cum îți permiți tu să-mi spui ce ar trebui să fac?


  211. 211
    Costeluş:

    Mie mi-ai fi mai simpatica. Acum e corect?


  212. 212
    Costeluş:

    Nu draga, faci ce vrei, nu te opreste nimeni sa te dai cu curu’ de pamint.


  213. 213
    Daria:

    🙄 acum mă și dau cu curu’ de pământ.


  214. 214
    Nastasia:

    Daria, fie-ţi milă! Clocesc un pui de migrenă. N-am dori, nu-i aşa, să devină vultur şi să-ţi devoreze ficatul!


  215. 215
    Costeluş:

    Bine Daria, uite asa te inveti sa mergi si tu pe bicicleta.


  216. 216

    Nastasia, tot n-ai scăpat de ele? 🙁


  217. 217
    Nastasia:

    Costeluş, am deja meri, nuci şi vişini. Pruni am înţeles că nu se prea fac pe aici. Apoi, o să pună ficioru’ ce-o vrea. Da’ acuma mi-e poftă de pereeeee…


  218. 218
    Daria:

    Nastasia, nu te obligă nimeni să-mi citești comentariile.


  219. 219
    Costeluş:

    Caisi/Zarzari? Din simburi iti rodesc in vreo 5 ani, din puieti in 2 ani.


  220. 220
    Nastasia:

    Nora, nuuu. Şi nici nu-i scăpare. Dar e sub control cât de cât. O să piară şi migrena, odată cu mine. Sper să nu-mi supravieţuiască şi să bântuie de capul ei, după ce n-oi mai fi.


  221. 221
    Costeluş:

    Auzi Daria, nu te obliga nimeni sa fii proasta. Zic eu.


  222. 222

    Iote, fâs, Daria. Asta seamănă cu prostia unor autori „nu-ţi place, nu citi”.
    Ca să-ţi intre în căpşor: pe aici, ăia de intrăm cam citim tot. Ţi-am zis să mai termini cu scuipatul spectatorilor.

    Nastasia: are legătură cu ceva cronic, aşadar. Credeam că sunt „accidentale”. 🙁


  223. 223
    Nastasia:

    Daria, nu te obrăznici.


  224. 224
    Daria:

    Costele, ți-am cerut în repetate rânduri să nu mi te adresezi. nu ești capabil să respecți nici ceva atât de simplu? îmi vorbește mie prostul de prostie!


  225. 225
    Daria:

    Nora, data viitoare când mai intru aici o să întreb despre ce pot vorbi, pe cine doare capul, cine are chef să mă suporte, în ce măsură, o să mă plâng și eu de subiectele abordate de voi care nu-mi plac, că doar trebuie să faceți doar ce-mi place mie.


  226. 226

    Daria, bravo! Aşa să faci. Vezi că ne-nţelegem?


  227. 227
    Daria:

    Nastasia, să nu te superi, dar nu-mi place să mi se spună ce pot să fac și ce nu.
    nici nouă nu ne convine că ne luați la mișto cu povestea noastră, totuși nu vă impunem nimic, nu vă interzicem să comentați răutăcios.
    nu ne credeți, dar fata asta l-a iubit ca o nebună pe 1Q și s-a trezit peste noapte făcută cârpă de dobitoc, care nu a putut s-o ignore pur și simplu, nu, a trebuit să le povestească intimități de-ale ei prietenilor lui, s-o pună pe tavă în fața lor și să spună: ”scuipați, e a voastră. eu nu am iubit-o și vreau acum să mă scăpați de ea”. a simțit în fiecare zi, timp de un an, că se rupe în două de durere,iar eu e trebuit să privesc în timpul ăsta cum îi mor ochii și voi o tratați ca pe o regină a dramei care își inventează dureri pe net pt că e nebună. nici mie nu-mi convin multe, dar nu-mi amintesc să vă fi scos ochii vreodată pt asta.


  228. 228
    Nastasia:

    Ok, nimeni nu mai scoate ochii nimănui. Problema nu e că noi credem sau nu, până la urmă, de ce n-am crede? Iubiri dezastruoase au fost şi or mai fi. Că fata trebuie să se vindece de/după povestea asta, iarăşi e evident. Ciudat e că aţi ales modul ăsta de a scăpa sau pedepsi sau mai ştiu eu ce. Nu faceţi decât să zgândăriţi bruma de scoarţă de pe răni.


  229. 229
    andreea:

    ia zi, Daria, ce nu-ţi convine.


  230. 230

    Daria, ia, interziceţi-ne! 😆 😆


  231. 231
    Daria:

    ce mă mai disperă ăla când îi spune că s-ar târî în suferință dacă ar ignora-o! da, că doar îi place fetei să îi tot spună cât o iubește pe aia, că o jignește din cauza ei, că e o biată parasite care nu are viață! că e urâtă, proastă, slăbănoagă nedefinită, nesuferită, fără farmec și multe altele! pfai, ce s-ar face fără toată atenția asta? crecă s-ar zvârcoli în chinuri! nu ar mai pune geană pe geană!


  232. 232
    Daria:

    voi ce vreți? iar începeți cu miștoul? nu vb cu voi!


  233. 233

    Da’ cu cine? Cu un spiriduş albastru şi urechi verzi?


  234. 234
    andreea:

    cînd te văd, Nora, acolo, în poză, îmi amintesc de mine şi de prietena mea cea mai bună, acum… hă hăăăă, vreo 20 de ani, cînd umblam brambura prin Costineşti, prin discoteci, de nebune. 🙂 aşa aveam şi noi -- geci şi fuste roşii pînă-n pămînt, de măturam aleile cu ele. dar umblam despletite, ca să rezonăm cu rock-ul. steaguri nu aveam…


  235. 235

  236. 236
    andreea:

    na, poftim, fi-miu vrea la bar lunea! profesoara lor de geografie şi-a deschis un bar în buricul tîrgului, incredibil!


  237. 237

    Păi, şi? I-a invitat la deschidere? 😆


  238. 238
    andreea:

    a, nu, cică e mai de demult. l-am lăsat, ce să fac. :(. nu-mi place, dar, dacă-i bar, bar să fie…


  239. 239
    Costeluş:

    Stim Dariuta, plictiseala doare rau.


  240. 240
    Costeluş:

    Nastasie, te superi daca-ti scriu si eu un email? Despre visine. 🙂


  241. 241
    Nastasia:

    Nu mă supăr, Costeluş. Scrie.


  242. 242
    Costeluş:

    Multam.

    Nora, da-mi si mie te rog adresa Nastasiei. Muuua, hai sa te si pup. 😀


  243. 243
    Seva Tudose:

    Andreea,

    desigur tu esti mama si tu stii ce este admisibil si ce nu.Cand eram in Romania trimiteam fetita de 10 ani sa cumpere alcool,tigari…

    ei bine aici trebuie sa fi de 18 ani sa poti cumpara,alcool,tigari. Daca vanzatorul este prins ca a vandut minorilor,el/ea face parnaie.

    Si cum vine asta,tocmai o profesoara sa indemne un minor sa ii calce pragul barului ? Aici acea profesoara ar fi fost expulzata din scoala de catre departamentul invatamantului. Ptr.comportament neapropiat cu un student, ea fiind un exemplu negativ !


  244. 244
    Dnu Raj:

    Eu stiu un tiganus care-i cumpara lu tacsu prezervative. S-a saturat de aglomeratie la buda. Acum e in clasa a VI-a si-i inteligent. Eu stiam ca perele is bune pentru tuica, dna Nasta. Novicii obisnuiesc sa le manance…


  245. 245
    Dnu Raj:

    1Q o iubeste pe Alexa.Numai un bou nu observa…


  246. 246
    Dnu Raj:

    Mai usor cu pupatul Costele…


  247. 247
    Nastasia:

    Apoi ţuică se poate face şi din găinaţ. Şi pe ăla îl mănâncă novicii?


  248. 248

    Costele, ţi-o trimit din respect pentru Nastasia. Altfel, ţi-ai fi luat marşul de rigoare pentru modul în care ai găsit de cuviinţă să profiţi de ocazie ca să mai presari încă una din „glumele” tale.


  249. 249

    Stau şi mă gândesc uneori dacă eşti dobitoc sau nebun.
    Nu ştiu ce-ar fi mai rău, nu pot ieşi din această dilemă!


  250. 250
    Costeluş:

    E alegerea ta, Nora, sa interpretezi totul in cel mai timpit mod cu putinta. Nu stiu, oi fi si nebun si dobitoc, ca nu imi dau seama ce am spus asa de rau. Cu siguranta si altii de pe aici ti-au spus alteori acelasi lucru. Da, stiu, eu sint cretin si la mine reactionezi. Nu stiu insa cum sa interactionez altfel, nu pot sa ma prefac ca esti o momiie acolo cu care nu pot vorbi.

    Multumesc pentru adresa.


  251. 251

    Nu interpretez nimic, nesimţitule. Iar faci pe inocentul?! Nu e vorba de nicio interpretare. E vorba că tu, cretin agasant ce eşti, nu ai astfel de glume cu mine. Nu contează, boule, că le am cu alţii.
    Nu e treaba ta!
    Cu tine nu le am. Că nu vreau! Şi e dreptul meu, idiotule!
    Da, cu alţii mă pup! Cu alţii am glume! Cu alţii mă şi fut! Cu tine, NU, dobitocule!
    Lasă-mă dracu’ odată în pace! Pricepe, nu se poate! NU SE POATE!


  252. 252
    Costeluş:

    Te superi aiurea, pe bune.


  253. 253
    andreea:

    hai că n-a fost aşa de fioros. cică era o terasă, de fapt, băieţii au băut cîte o bere, profesoara un ceai… 🙂

    eu îl las să bea bere, chiar şi un pahar de vin, cu mine la masă. are 75 de kile, e ditamai omul.
    el pleacă singur de muuult în tabere şi excursii, anul trecut chiar a fost o fază tîmpită într-o excursie -- cu unul din colegii lui care s-a abţiguit bine (cu ţuică dată de părinţi!!!) şi a făcut urît, iar el a văzut cît poate să fie de aiurea şi cît de rău i-a fost băiatului respectiv.

    mă interesează să ştie cu ce se mănîncă băutura, să vadă cînd trebuie să se oprească. cred că e mai important decît să-i interzic asta, că şi-aşa o s-o facă.


  254. 254

    Să dea dracu’ să te mai văd o dată cu jigodisme de-astea! Şi să-mi mai zici o dată „e alegerea ta să interpretezi, că câr, că mâr, că eu, că vai, că bune intenţii”. Mă doare în cur de tine şi de bunele tale intenţii. Cu cât te scuzi mai mult, cu atât te acuzi.
    O singură soluţie: mă eviţi. Te abţii de la orice hihihi-uri oligofren-libidinoase şi orice poante cu mine. E nevoie să mai spun şi a 2124234-a oară?!!!!

    Şi nu mai spune tu încă o dată că mă supăr aiurea. Doar eu decid ce mă supără şi cât şi cum. Ai înţeles, boul bălţii?!


  255. 255

    Să ştiţi că masturbarea nu e o procedură tocmai simplă. După o vârstă sau după o largă experienţă, gândul, imaginaţia şi în general stimulii psihici nu mai sunt suficienţi pentru a furniza sursa de excitare necesară labei.

    Atunci intervine necesitatea de surse reale. Chiar dacă virtuale. Adică o femeie concretă care-ţi spune „bine, poţi să mă pupi” e o sursă infinit mai eficientă pentru labă decât, să zicem, imaginea Gesicăi Alba, de exemplu.

    Pe blogu ăsta am depistat două personaje care sunt în impas şi au o acută nevoie de surse!


  256. 256

  257. 257

    Eu nu sunt concretă, Cosa!


  258. 258

    Sunt tot un soi de Jessica Alba, numai că mult mai naşpa. 😆


  259. 259
    andreea:

    băi, parcă-i casă de nebuni aici… 😆


  260. 260

    Dacă bea vin cu tine la masă -- orice greutate ar avea -- de la vârsta asta, atunci va deveni dependent. Indiscutabil!


  261. 261
    andreea:

    heeei, doar la două duminici o dată! 🙂


  262. 262
    Costeluş:

    Daca vrem, putem sa incadram toate glumele de pe aici la categoria „oligofren-libidinoase”. Daca vrem.

    Stii, ma intreb ce dracu’ am facut de am putut declansa o asemenea reactie?


  263. 263

    Ce-ai, Cosa? Te-ai sonat?
    Francezii beau vin la fiecare masă. Cu religiozitate. Cum mănânci tu pâine. Şi nu cred că-s alcoolici.


  264. 264

    TAAAAAACI! ACUM! TACI!


  265. 265
    Costeluş:

    Cosa, nu scrii tu un tratat despre laba? Se pare ca ai o vasta experienta.


  266. 266
    andreea:

    poate că asta vrea. să te enerveze. e mişto să enervezi femeia adorată 😆


  267. 267

    Nu e deloc mişto! Crede-mă! Nu-s genul de femeie care se simte băgată în seamă când e enervată. E leit colegul meu Dan! Leit!


  268. 268

    Suntem foarte concreţi. Asta e clar. Fiecare dintre noi există în minţile celorlalţi ca şi personaje reale. Vrem, nu vrem, asta-i situaţia!


  269. 269

    Da, dar dracu’ ştie cât de aproape de realitate o fi închipuirea?!
    Cam la fel ca aia cu Jessica sau Bardem.


  270. 270
    andreea:

    uof, nu ţie, lui îi foloseşte…
    cam ca Sabinei. cînd nu poate să-mi atragă atenţia în nici un fel, începe să mă agaseze. aşa, sigur obţine o reacţie din partea mea. 🙂

    (ştiu, cosa, psihologie a la Miculete… 🙂 )


  271. 271

  272. 272

    Nora, dacă beau vin la fiecare masă sunt alcoolici. Asta-i definiţia alcoolicului!

    Andreea, aşa şi cu ţâgările. iei una de sanchi, a doua la mişto, apoi fumezi o ţâgare la trei zile că oricum nu e mult. Şi deodată … când a ajuns la două pachete pe zi intervine clasicul şi multilateral răspânditul „pot să mă las oricând, dar nu vreau”

    Cu vinul e şi mai simplu. Acum deţii tu controlul. Peste trei ani, la revedere!


  273. 273
    Costeluş:

    De-acuma oi fi si obsedat, nu?

    Nu vreau sa te enervez, incerc doar sa glumesc cu tine. Da, stiu ca nu reusesc, stiu ca nu se poate, dar totusi incerc sa vin aici, sa mai vorbesc. Daca e prea mult, ajungi chiar la astfel de reactii, cred ca e mai bine sa plec.


  274. 274

    Definiţia e când simţi că vei crăpa dacă nu bei la fiecare masă.


  275. 275
    andreea:

    ne, ne, neeee… ţigări nu, niciodată! 👿

    cît despre control, e normal să fie aşa. nici nu mai vreau să mai deţin vreun control, peste trei ani…


  276. 276

    NU SE POATE!
    Vorbeşte cu cine vrei, nu cu mine!
    Iar o dai în jigodisme. Incredibil aşa ceva! Mai sunt 10 oameni cel puţin aici care nu te iau la şuturi. Dar tu ţii să pui discul lacrimogen „dacă nu se poate, nu mai vin. Hâc, hâc! Ce singur sunt şi nimeni nu mă vrea”.
    Ia mai du-te dracu’, nesimţitule! Nesimţit nu doar faţă de mine, ci faţă de toţi oamenii ăştia care au fost drăguţi cu tine.
    Hai, zât!


  277. 277

    Nu, nu e ca la Bardelu. Bardelu e de neatins. Asta contează. Eu nu mă pot îndrăgosti de o super gagică de pe nu ştiu unde atâta timp cât ştiu bine că n-o voi atinge niciodată.

    Când eram mic, crezi că nu vedeam actriţe bestiale la televizor?! Vedeam, dar laba o făceam imaginându-mi-o tot pe Zâna Lu’ Baldovin, o ţâgancă mai mare cu trei ani decât mine care ne arăta haia pentru câte un braţ de lucernă!


  278. 278

    😆 😆 mda, s-ar putea să ai dreptate.


  279. 279
    Costeluş:

    Auzi, nu te doare curu’ de la stat atita pe tron si impartit „amabilitati”?


  280. 280
    andreea:

    cîtă lipsă de imaginaţie…


  281. 281

  282. 282

    Ei, hai, Andreea, că nu stau noaptea să mi-l imaginez gol pe Bardem. Tu stai? 😛


  283. 283
    Costeluş:

    Am raspuns prea repede, mai voiam sa scriu ceva. Sau sa sterg.

    Spune si crezi ce vrei, mie imi pare rau ca nu pot sau nu stiu sa glumesc cu tine.


  284. 284

    Ultimele două comentarii sunt ilustrative pentru tine, personajule Costeluş. Mai întâi muşti (cur, tron, alea, alea, joci dur, ha?), apoi schelălăi (îmi pare rău, nu pot, nu ştiu). Păi, cum să nu-ţi zic „marş!”?!


  285. 285
    Costeluş:

    Na, sint si impulsiv, la fel ca si personajul Nora. Ma rog, mai putin. Da’ nu musc personajele. Doar recuzita.


  286. 286

    Impulsiv?! Impulsiv?! Asta ai dedus tu din ce-am zis eu?! 😆 Ce părere bună ai despre tine.
    Nu, bre, schimbările astea bruşte denotă jigodism. Lipsă de coloană.
    Gata, de ajuns pentru astă-seară. Pa!


  287. 287

    Costeluş, ascultă-mă cu atenţie pentru că acum vorbesc foarte serios. Eşti transparent. Cel puţin pentru mine. În materie de psihologie, de citit oameni, am un organ specializat, să ştii. Nu-i nicio glumă!
    Încă de pe Pandora’s te-am citit. Şi pe tine şi pe Raj, de altfel. Sunteţi aici ca să vă masturbaţi pe concret. Pe ele le puteţi prosti până la un moment dat. Dar pe mine nu!
    Asta nu e o mare chestie. Treaba voastră. Dar uite că fenomenul e mai complicat. Cocoşii din voi nu dorm. De câte ori se arată un potenţial concurent săriţi cu ghiarele.
    Mă rog, e mai mult de spus, dar n-am nici chef nici interes.


  288. 288
    Costeluş:

    Da, mai Cosa, ai inteles foarte bine totul.

    Nora, gunoi nu sint, n-ai decit sa urli tu cit vrei.


  289. 289

    Să se consemneze că nu sunt de acord în ceea ce-l priveşte pe Raj. Dacă aş fi simţit aşa ceva, relaţia noastră nu era nici pe departe aşa armonioasă. Nici faza cu ghearele nu se verifică la el, din contră, el sare să salveze toţi cocoşeii şi puii din ogradă.


  290. 290

    El a reuşit să te înşele. Eşti printre ultimii care nu l-au citit pe Raj.
    Treaba ta!


  291. 291
    Costeluş:

    Cosa, nu ziceai tu ca ma ignori? Mi s-a parut cumva?


  292. 292

    Spre deosebire de Costeluş, Raj e şi foarte gelos. Şi asta se vede oricât ar încerca să ascundă. Momentul critic pe care nu l-a mai putut controla a fost la apariţia lui Cartas. Numai poeţii nu s-au prins atunci.


  293. 293
    andreea:

    iote, alt psiholog!


  294. 294

    Andreea, tu eşti ultima în măsură să judece ceva. Crede-mă fără să-ţi argumentez. Dar dacă vrei argumente, anunţă-te acum că am tot timpul. Astăzi sunt liber şi am timp.


  295. 295
    Costeluş:

    Un psiholog si-o psiholoaga.


  296. 296

    Bine, bine.
    Dar care apariţie a lui Cartas? Că eu nu l-am văzut pe aici.


  297. 297
    andreea:

    hmmm… nu ştiu. parcă n-aş vrea să-mi argumentezi…


  298. 298

  299. 299
    andreea:

    de ce rîzi? 🙄
    mi-e frică să nu-mi facă praf selfăstimu


  300. 300

    Tu nu. El l-a văzut. L-a simţit. Tu eşti poetă. El nu!
    Vrei detalii?! Îţi dau!


  301. 301

    Ai de ala?! Adică self … ăla?!


  302. 302

    Cosa, oi fi eu poetă, dar şi tu eşti un conspiraţionist fără pereche!
    L-a simţit, auzi! 😆 😆 Moamă, aş fi vrut şi eu să-l simt, că pare cam mişto! 😆

    Andreea, fuseşi simpatică.


  303. 303

  304. 304

    Ce să văd?
    Futu-i, iar nu simţii! 😆


  305. 305
    Costeluş:

    Si eu simt ca cineva umbla pe aici cu o tigaie ceramica in mina.


  306. 306

    Nora, asta deoarece nu ştii să deduci stările emoţionale în care se află un om atunci când scrie un anumit comentariu.
    Vezi tu, o idee poate fi exprimată în foarte multe feluri. Starea (morală, emoţională , sufletească et c.) este cea care determină modul în care transpunem în cuvinte idei.
    Dacă unu scrie într-un fel, în mod uzual, iar la un moment dat schimbă brusc registrul, asta se întâmplă datorită unei schimbări de stare. Este o artă să vezi schimbările, dar mai ales să deduci stările.

    Când Ana a scris articolul în care a pus primele poze ale lui Cartas şi a scris (cum a scris) despre el, Raj s-a simţit trădat, înşelat, abandonat. Atunci Ana era cea cu „dă să pup”. Iar ea îl şi încuraja în stilu-i.
    Ia de revezi articolul şi comentariile pentru că se poate scrie un curs de psihologie plecând de la exemplul respectiv.


  307. 307

    Băi, poza din avataru ăsta e foarte mişto, dacă ne uităm bine! Ia să extrag eu o parte din ea să vedem ce iese.


  308. 308

    Bine, Cosa, m-oi uita mâine. Acu’ tre să plec. Noapte bună!


  309. 309

    Ia, nu mai extrage tu nimic!


  310. 310

  311. 311
    Dnu Raj:

    Si totusi imi place de Costelus, Dra Nora. Am mai zis-o, o zic si inca o voi zice. As renunta la un pupoi in favoarea lui. Ca diminutivele nu va plac. Cosa, ce pot sa mai zic ? Ca nu ma suporti.


  312. 312
    Dnu Raj:

    Si Dna Andreea mai face cand si cand presupuneri aiurite. Atuul dumneaei e ca-i arhitecta. Visul meu pentru cretinica de fi-mea.


  313. 313
    Dnu Raj:

    Cum sa fac sa ma intelegeti ? Cu Dra Nora si Dna Ana suntem pe aceeasi lungime de unda intr-un fel. Cand toata lumea sau aproape toata lumea crede ca le-am spus ceva necuviincios, dumnealor se prind repede ca nu am vrut sa le ofensez, ca nu am avut intentii sau ganduri scarboase. Imi iubesc totusi destul de mult nevasta si nu as insela-o si ea stie acest lucru. I-am spus ca, atunci cand se va intampla , ii voi face cunoscut acest lucru. Mi-a spus: „te cred nebunule”. Acum na, ce sa zic ? am avut destule femei la viata mea. Aveam un tupeu nebun in vremurile cand beam si agatam fete frumoase. Au fost vremuri bune, mai un picior in coaie, mai o poseta peste ochi, mai o noapte de amor.


  314. 314
    Dnu Raj:

    M-am trezit devreme. Acum sunt la serviciu. Am avut reclamatii ca oamenii mei nu-si fac treaba corect. Ultimul angajat m-a dezamagit crunt. Au disparut si bani, e un hot dovedit. L-am dat afara pe amarat si i-am despagubit pe cei furati. Nu l-0am dat pe mana politiei. Tipul asta nu se poate controla. Pacanelele l-au nenorocit.


  315. 315
    Dnu Raj:

    Acum am citit cu atentie. Andrei Cartas imi placea pentru ca imi placea, dar si pentru ca era in gratiile dnei Ana. Sunt chestii pe care tu nu poti sa le intelegi , dle Cosa. Dumneata nu poti intelege multe lucruri. Dai multe postari de calitate, esti instruit, citit, cu ortografia la zi, spre deosebire de mine. Esti un om prea orgolios si nu poti sa-ti ceri scuze atunci cand gresesti. Esti ca militianul de la circulatie care da amenzi aiurea si nu poate recunoaste ca a gresit. Slava Domnului, bine ca nu lucrezi in justitie. Imi amintesc de cazul acela cu sarmanul gorjean care a stat inchis din cauza unui procuror care nici acum nu recunoaste ca a gresit. Ma refer la gorjeanul acela care a facut 12 ani de inchisoare pentru o crima. A murit.


  316. 316
    Costeluş:

    Fii mai serios, crezi ca trebuie sa te justifici in fata lui Cosa?


  317. 317
    Dnu Raj:

    Nu ma justific in fata lui Cosa, ci in fata Anei, a Norei, a lui Cartas. Ma intereseaza mult ce cred ele despre mine si nu vreau sa le dezamagesc. Din pacate Cosa a iesit de mult din „calculele” mele si indiferent ce va zice nu-i voi da nicio replica. M-a intristat, m-a dezamagit cumplit, m-am simtit pus la zid si, in viata reala evit contactele cu astfel de oameni. Repet: comparativ cu mine e bine pus la punct in multe domenii, dar are un orgoliu nemasurat, e de multe ori absurd, nu-si cere scuze cand greseste asa cum face Danny sau eu. Asa cum am spus, Danny e de buna credinta si asta conteaza mult, chiar daca irita adeseori pe unii. Va spuneam deunazi cate ceva de comandorulJudeu. L-a scos un soldat din sarite si l-a pocnit. Dupa cateva ceasuri si-a cerut scuze si i-a acordat o permisie. A mai fost la Cernavoda un politist rutier, Valeriu Vartej. Si asta recunostea cand gresea. A murit mai acum doi ani. Inmormantarea lui parca a fost un miting. Cernavoda are vreo 2o de mii de locuitori. La inmormantare au fost 6 mii, echipaje de politie din tot judetul, claxoane, plansete, regrete.


  318. 318
    andreea:

    1. nu e nici o şmecherie să te faci arhitect. nici un atu, deci. dacă nu eşti bătut în cap, eşti muncitor şi atent la detalii şi mai vezi oleacă şi în spaţiu, intri şi ieşi şi din facultatea aia. am văzut arhitecţi cam poeţi, arhitecţi buni şi pasionaţi de munca lor, arhitecţi cumsecade şi arhitecţi canalii. poate sînt chiar mai multe exemplare egoiste şi ticăloase, procentual, ca în alte meserii. voiam de mult să spun asta, că tot îl văd pe Raj că aduce vorba. tocmai mă îndoiam, în textul dinainte, că şcoala rezolvă vreo problemă fundamentală. poate că rezolvă destule probleme, dar pe cea a apucăturii de a călca apăsat peste cadavre (fie ele şi cadavre de clădiri) nu o rezolvă. şi se pare că e o meserie care îmbie la aşa ceva.
    poate o fi fost altfel, altădată, dar acum aura s-a spulberat.

    2. eu l-am văzut, mai de demult, rar, e adevărat, pe Cosa, recunoscînd că a greşit sau, măcar, că a sărit calul. nici mie nu-mi place să recunosc că am greşit. dar pentru unii e sport naţional. jap, trosc, iart-măăăă! te înjur, te scuip, îmi pare răăăăău!!! nu cred că e nici asta o soluţie.


  319. 319

    Când voi greşi, voi recunoaşte. Dacă ştiţi vreun caz în care am greşit fără să recunosc arătaţi-mi-l şi mie.


  320. 320

    Andreea, rolul şcolii nu este de a rezolva apucăturile. Apucăturile nu se pot rezolva. Mori cu ele.

    Un sistem social optim este acela care are instrumentele (sau care poate să şi le creeze) de a interzice eficient manifestarea apucăturilor ale căror consecinţe încalcă principiile sistemului.

    Uite, ţâganii din Germania pe care îi dădea Nora ca exemplu de ţâgani ale căror mentalităţi s-au schimbat prin programe de integrare în timp.
    Nu, nu li s-au schimbat mentalităţile (apucăturile) deloc. Numai că sistemul social german e astfel conceput încât ţâganii nu se pot manifesta conform mentalităţilor lor. Dacă-i scoţi de acolo şi-i pui într-un sistem tolerant (aşa cum e societatea românească) în secunda zero vor face exact ce fac şi ţâganii de aici.


  321. 321
    andreea:

    avînd în vedere că noi, aici, lucrăm mai mult cu idei 🙂 şi nu cu fapte clare, cum ar fi : Maricica, îmbrăcată în capot, s-a dus ieri la piaţă şi a cumpărat covrigi şi varză, e foarte greu de demonstrat că cineva greşeşte.


  322. 322
    andreea:

    şi chiar şi pentru aia ar fi nevoie de declaraţii, de martori, de fotografii…


  323. 323

    Raj, nu era nevoie de nicio justificare. Doamne!
    Cât despre Costeluş, eşti liber să crezi ce vrei, la fel cum sunt şi eu.


  324. 324

    Atunci, să ne cerem scuze pentru ce, Andreea?!


  325. 325

    Cosa, tu susţii tot felul de lucruri. Nu asta e problema. Problema e că e vorba de lucruri care nu fac parte din registrul „faptelor clare”, aşa cum zice Andreea, iar tu procedezi ca şi cum ar face.
    Asta nu-mi place. Enunţi păreri cât se poate de subiective, dar ca şi cum ar fi vorba de matematică.
    Uite, eu recunosc că nu-l sufăr pe Costeluş, însă nu am pretenţia că opinia mea despre el ar fi o lemă.


  326. 326
    andreea:

    io ştiu…

    de pildă, dacă mă enervezi rău şi-ţi spun că eşti un porc, după care mă apucă regretele, pentru că îmi dau seama că nu eşti porc, e evident, că doar scrii, deci ai mîini, nu copite… chestii de felul ăsta…


  327. 327

    Andreea, nuuuu. În capul lui Cosa, verdicte precum „eşti un labagiu”, „o parşivă”, „o ipocrită” se dau numai după analize exhaustive. El nu e impulsiv, ca noi. El e analist.

    Cosa, mă uitai la Străinul din coşurile de ratan. Nu văzui nimic, dar nimic din ce zici tu.


  328. 328

    Bine-nţeles, Nora, că nu văzuşi!

    Hai să reluăm chestia cu poza cu peştele în braţe – chestie la care, de asemenea, tu n-ai văzut nimic.


  329. 329

    În ce lună e Străinul?! Că vreau să te mai ajut o dată!


  330. 330

    Octombrie. http://pistolulcubuline.ro/2012/10/03/strainul-din-cosurile-de-ratan/
    Cosa, mi-e silă de astfel de procese. Iar chestia cu peştele m-a amuzat!
    E clar, Raj voia să ne seducă, dându-se drept pescar chipeş şi de succes, deţinând o captură record la crap.
    Pe bune, e ridicol.


  331. 331
    Danny:

    Nora, tu ar trebui sa intelegi niste chestii pe acest blog. Citind din afara blogului cineva care nu cunoaste starea de aici, ar zice ca ar fi casa de nebuni, asa cum a remarcat si tulceanul Mihai, sau Andreea mai sus. Acest lucru este dat de observatiile pe care le faci tu lui Costelush. De multe ori, imi vine sa rad de cat de mult te poti enerva tu pe el. Costelush nu vrea altceva decat sa se joace cu tine, iar tu pentru ca nu-i dai voie, are interzis de la tine, incepe sa se comporte ca un copil obraznic, de multe ori infantil, si persista intentionat in greseala cu scopul clar de a te enerva. Lui ii place sa te enerveze atunci cand nu-l bagi in seama, poate poate ii vei acorda putina atentie si lui in acest fel, dar nu-si da seama de multe lucruri, de aici infantilitatea lui.

    Costelush este un fel de copil rau care luind prastia cu alice plasticate te ciupeste tot timpul pe rochita cea lunga, de par, iti fura papusile cu care te joci, pentru a-ti atrage atentia ca este si el pe aici, si vrea sa se joace in special cu tine, asa cum de multe ori a recunoscut. Tu il refuzi tot timpul si-l faci in toate felurile, il scuipi, ii mai tragi cate doua in cap, de aici rezulta o stare de nervozitate, de incordare pe blog. Chestile astea le faceau copiii de 10 -- 14 ani in pauzele dintre ore, suparau fetele in clasa sau pe holul scolii. Cam asa se deruleaza disconfortul tau dintre tine si Costelush.

    Tu ar trebui sa adopti o alta atitudine fata de el, nu sa te enervezi mereu, sa faci spume la gura din orice fleac, deoarece lui ii place sa rada de tine. El este copil inca, si asa complexat cum este, mai mult de a te enerva nu poate reusi pe acest blog. Tot raul lui provine din faptul ca se simte vesnic refuzat, din pacate, atat in virtual, dar mai ales in viata.

    Ai vazut filme americane cu copii iesind de la scoala si incaierandu-se la plecarea spre casa? Ai vazut ca unii sunt foarte grasi si nu reusesc nimic, nici sa agate o fata, nici sa doboare un alt copil de seama lui, din cauza faptului ca este greoi si fricos? Atunci, respectivul copil trebuie sa incerce sa faca ceva, iar cel mai la indemana este sa supere fetele de seama lui, luindu-si palme la greu. Daca el s-ar maturiza putin, lucrurile s-ar schimba.


  332. 332

  333. 333

    Nora, când vrei să-ţi pui o poză la mişto, la băşcălie, faci cum a făcut Verzel, de exemplu.

    Raj nu a pus o poză de pe net găsită la întâmplare şi care era haioasă, sau cu schepsis (aşa cum cea din avatarul de acum). Şi n-a pus-o pe aia cu peştele în braţe. Pe aia a pus-o Andreea. El ne-a arătat un video şi ne-a spus momentul la care apare.

    Apoi, dacă ştii să citeşti, o să vezi că şi-a pregătit terenul (în stilul caracteristic) ca şi cum era poza lui.

    Iar tu ai dat-o pe glume (iar acum o dai cu „e ridicol”) după ce a fost deconspirată tentativa. Iniţial ai crezut că-i el. Nu s-a pus nicicând problema că nu ar fi, sau că ar fi doar la mişto până când nu a intervenit Andreea. Vrei să-ţi reamintesc reacţia ta la vederea pozei?!


  334. 334
    Danny:

    Citeste, Nora, si baga la cap ce ti-am scris mai sus. Analizeaza profund si gaseste solutia optima.


  335. 335

    A, că abia acum văzui:

    „Raj voia să ne seducă, dându-se drept pescar chipeş şi de succes, deţinând o captură record la crap.”

    Deci, aşa cum am mai spus, Raj nu a pus poza cu peştele. Nu a pus nicio poză. El a dat poziţia unei imagini foarte neutre. Nu pui o astfel de imagine când vrei să faci mişto.


  336. 336
    andreea:

    iar eu am fost toanta toantelor, chiar am crezut că-l ajut, pe bune, cînd am tăiat şi am aranjat poza.


  337. 337

    Cosa, nu-mi pasă. Nu-mi pa-să! Nu mă atinge în niciun fel nici dacă era el, nici dacă nu era el. Şi nu, nu prea mi-a venit să cred, dar am intrat în joc. Nu mă costa nimic. Era prea tânăr cel din poză ca să aibă copii aşa mari.
    Tu de unde ştii că eu sunt aia cu fustă roşie?
    Dacă el chiar voia să ne convingă de faptul că e ăla, cred că o făcea mai cu grijă. Nu cu un clip şi un campion naţional la nu ştiu ce pescuit.
    Presupunând că ai tu dreptate, ce crezi tu că voia Raj să obţină cu păcăleala lui? Care era intenţia?

    Bine, Danny, o să-mi iau concediu două zile ca să analizez ce-ai scris tu acolo.


  338. 338
    marcel zadda:

    sal’tare!

    hmmm!eu chiar nu știu ce să cred despre mine… uneori, sînt impulsiv, alteori, reflexiv (în exces).

    uite acum, de pildă, reacția mea la comentariul domnului danny (#331) poate fi exprimată printr-un singur cuvînt: PROFUND.

    este reacția mea una impulsivă? sau la din contra?


  339. 339
    Danny:

    Cosa, incerci sa faci psihologie pe un caz( Raj -- pescarul) care nu este deloc de a fi analizat. Psihologhezi in van.

    Raj se joaca in felul lui, iar atat timp cat nu deranjeaza pe nimeni, jocul lui este cel mai placut. Cand jocul lui deranjeaza, atunci lumea se imparte in doua.

    Cu toate acestea, un om poate fi analizat si dupa modul in care se joaca. Dar nu este cazul lui Raj. Eu am intuit ca el n-a prins acel peste, dupa cum stiu ca nu are acest hobby. Am fost doar amuzat atunci, putin contrariat in primele 60 secunde vazand splendoarea pestelui din poza.


  340. 340
    andreea:

    mie cel mai mult mi-a plăcut ideea cu derularea disconfortului. parcă văd, aşa, un disconfort roz-gălbui, cum se desface din sul şi se aşterne peste blog. dar nici aia cu ciupitul fetelor de păr nu-i de lepădat…


  341. 341

    Salut, Marcel.
    Andreea: 😆


  342. 342
    Danny:

    Marcel, nu crezi ca un somn PROFUND ti-ar prinde mai bine la aceasta ora a pranzului? Dupa ce-l servesti, bineinteles.


  343. 343

    Iar cu „servitul”! Danny, tu eşti pasionat de chelneri!


  344. 344

    Hm, dacă nu ai timpul şi dispoziţia să analizezi ceva, atunci n-o face şi gata. Dar în acest caz nu mă mai contrazice cu vehemenţă, doar pe baza a ceea ce crezi sau nu (aprioric).

    Iată un alt exemplu de extrapolare în virtutea unor interpretări superficiale: Unde am zis eu că eşti tu în poza aia?


  345. 345

    N-ai zis. Dar nici n-ai zis că n-aş fi. Unde ţi-e vigilenţa? Sau urma să analizezi?
    Ţi-am adus cel puţin o obiecţie pertinentă: care ar fi fost scopul?


  346. 346
    marcel zadda:

    somnul rațiunii naște monștri, domnule danny!

    știu, e o platitudine, dar…


  347. 347
    Danny:

    Nora, parerea mea este ca ar trebui sa-ti iei o luna concediu pentru a gasi solutia optima. Nu-i rau nici asa. Din alt punct de vedere, tu nu esti prea departe de Costelush. Acesta e si motivul pentru care el te prefera. Ii plac spumele tale.

    Stiu, Andreea, ca la copilaria ta ai fost ciupita tot timpul de baietii rai si cu bube pe fata, atunci cand te jucai cu papusile, sau cand sareai coarda in fata blocului. Este normal sa-ti placa ce-am scris eu. Tu recunosti, dar Nora nu. Ea este putin mai a naibii, sau mai dracoasa decat tine, asta e tot.


  348. 348

    Danny, iar te-ai trezit hiperenergic? Ia vezi, poate ai scopuri mai nobile pentru aşa puseu.


  349. 349
    andreea:

    să vie să-mi numere mie cărămizile astea…


  350. 350
    Danny:

    Stiu ca somnul ratiunii naste monstri, este dovedita chestia asta, dar eu ma refeream la un somn simplu, profund, nu al ratiunii. Ratiunea nu este obligatoriu sa si te caracterizeze. Ea poate veghea independent de somnul tau profund.


  351. 351

    Mai bine se apucă de făcut murături pentru iarnă. De pritocit varza, ce ştiu eu…


  352. 352

    Pfiu, şi văd raţiunea moţăind la căpătâiul lui Danny. Cu cearcăne, nedormită, cu părul pe bigudiuri şi şosete groase, de lână. Lângă Danny, până şi pe raţiune o trage „corentu'”.


  353. 353

    Ha, ha, ha! Dacă n-am zis nimic înseamnă că se subînţelege că am crezut că eşti tu!

    Mişto logică.

    În altă ordine de idei, da, ştiu bine că eşti tu şi pot să demonstrez.


  354. 354
    Danny:

    Nora, atunci cand tu nu mai ai ce spune, reactionezi in doua feluri:

    1 -- Incepi sa razi prin emoticoane;

    2 -- Schimbi subiectul discutiei.

    Te cunosc destul de bine. Scuza-ma, dar nu pot sa te las persistand de multe ori in greseala.

    Cat despre scopul meu nobil tu il cunosti destul de bine.


  355. 355

    Chiar prea bine, Danny! 😆 😆

    Da, Cosa, unele lucruri se mai şi subînţeleg. Hai că n-ajungem nicăieri.
    Iar eu mă simt cam penibil încercând să demontez absurdităţi fără niciun fel de miză. Iar pentru asta, îi cer scuze lui Raj.


  356. 356

    Danny, când fac asta, înseamnă că mă simt în postura unuia care ar încerca să aibă o dispută cu un scaun. Pricepi? Asta ca să nu te mai umfli degeaba. Deci, nu e vorba că n-aş avea cum combate, ci că-mi dau seama de zădărnicia demersului. Dă-ţi două palme şi revino-ţi.


  357. 357
    Danny:

    Da, Nora, atunci cand ratiunea mea doarme, sta de paza intuitia mea. N-o trage corentu’ deoarece ea doarme in bratele mele noaptea. O tin strans la piept, iar ea nu ma paraseste niciodata.


  358. 358
    andreea:

    casanovă ce eşti!!

    huo!


  359. 359
    Danny:

    Cu un scaun? Dar ce nu stii tu e ca si scaunul acela dovedeste mai multa ratiune si stabilitate emotionala decat tine. Ce te faci in cazul asta? E totusi scaun si are 4 picioare. Tu n-ai decat doua.

    N-ai cum sa-ti dai seama de zadarnicia unui demers atata timp cat nu l-ai inteles, si prin urmare nu l-ai combatut.


  360. 360
    Danny:

    Hai, Andreea, da un pup, apoi vin sa-ti numar caramizile de la casa, sau n-am inteles eu bine???


  361. 361
    andreea:

    AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!


  362. 362
    Nastasia:

    Sprinţare mai îs raţiunile voastre în dimineaţa asta! A mea doarme somnul de veci.


  363. 363

    Nora, problema e un pic mai complicată. Şi nu e lipsită de miză. Vezi tu, aici toţi cam ăştia suntem. În afară de Raj.
    Uite, de exemplu Val_one sau Verzel nu s-au prea relevat, dar nici n-au încercat -- prin povestioare şi afirmaţii cu fond nevinovat, dar cu subsidiar parşiv din care să deducem noi ceva anume despre ei – să-şi creeze imagini false.
    Singurul de aici care este în realitate cu totul şi cu totul altfel decât ceea ce crezi tu (din comentarii) despre el e Raj.
    Ştiu nu contează, nu te interesează, pentru tine sunt cu toţii personaje virtuale.


  364. 364

    Bravo, Danny. Ce bine că ai 4 picioare, e splendid.


  365. 365
    andreea:

    uite, Danny, alea roşii şi mici.
    hai, că i-am dat o ocupaţie, vreo oră.


  366. 366

    Bine, Cosa, lasă-mă pe mine cu imaginile mele, tu cu ale tale.


  367. 367

    Andreea, bună idee! 😆


  368. 368
    Danny:

    Nora, referitor la relatia ta speciala cu Costelush pot spune urmatoarele:

    1 -- Costelush la varsta de 10-12 ani te ciupeste de rochita;

    2 -- La 13-15 ani va incepe sa te ciupeasca sub rochita;

    3 -- La 17 -- 20 ani va incerca sa te violeze; Tu vei avea sprayul paralizant pregatit;

    4 -- La 25-30 ani el va incerca sa te ceara in casatorie.

    Acum, Costelush se afla la prima varsta. Cand va ajunge la ultima etapa, ma tem ca va fi prea tarziu, deoarece tu vei avea pe atunci 60-70 ani.

    Incearca totusi sa iei masuri, daca vrei sa faci ceva in viata.


  369. 369

    Mai bine hai să dezbatem despre Arşinel.


  370. 370

    Danny, devii nesimţit. Ai grijă. Nu te-a chemat nici dracu’ să-ţi dai cu părerea.

    Cosa, da, măi, nu-mi plac discuţiile astea. Îmi put a bârfă, a treabă de caţe. Mie Raj mi-e drag. Punct. Şi nu trebuie să-ţi justific nici ţie, nici nimănui altcuiva.


  371. 371
    Danny:

    Gata, Andreea, le-am numarat. In urma recensamantului caramizilor de la casa ta, au rezultat urmatoarele:

    1 -- Sunt 6200 caramizi rosu pregnant;

    2 -- Sunt 8400 caramizi roz diafan.

    3 -- Sunt 250 caramizi mari;

    In total casa ta contine: 14.850 de caramizi!

    Andreea, eu mi-am facut datoria, acum vreau pupul tau. Bineinteles, de 14.850 ori!, ha,ha,ha………. Sa vad cum te descurci.


  372. 372

    Cosa, să ştii că privitul ăsta cu lupa e tare păgubos. Dacă am face ca tine toţi, nu ne-ar mai fi nimeni drag niciodată. Orice piele privită prin microscop are porii naşpa. Ca principiu, fără legătură cu Raj sau altul de pe aici neapărat.
    Da, nu cred că e bună nici băltirea în orbire. Dar nici privitul ăsta mereu circumspect, mereu bănuitor.
    Probabil eşti foarte mândru de tine şi „luciditatea” ta. Felicitări, te conservi bine, dar eu tot n-aş vrea să fiu în pielea ta.


  373. 373
    andreea:

    😯

    trebuie să-i dau ceva mai greu…


  374. 374
    andreea:

    păi n-am zis şi eu, acum hăăăăt timp, ce spuseşi la 363??

    dar inima n-are treabă cu raţiunea. nici la mine, nici la Nora, şi nici chiar la tine, Cosa. asta e…


  375. 375
    Danny:

    Ah, uitasem, Nora, atunci cand nu stii sa raspunzi sau ramai blocata, apelezi la punctul 3: jignesti.

    Tu crezi ca trebuie sa ma cheme cineva sa-mi dau cu parerea? Omul in genral isi exprima parerea ori de cate ori simte nevoia. De aceea luptam impreuna pentru intronarea democratiei in lume.


  376. 376

    Danny, mai numără cărămizile. Ai greşit.
    Da, omul e o fiinţă gânditoare, bipedă, mamifer. Mai ai altele asemenea?


  377. 377
    Danny:

    Cosa, am impresia ca nu prea ai ce face. Eu am numarat caramizile Andreei, tu incerci sa-i studiezi psihologia Rajului, fara suscces.

    Cum crezi ca e Raj in realitate? Spune-ti parerea, daca te simti in stare. Eu am spus parerea mea despre Raj acum mult timp.


  378. 378

    Mie mi-s dragi (sau nu) oamenii cu defectele lor cu tot. Nu vreau să am spaţii necompletate (sau să mă prefac că nu le văd) din personalitatea celor cu care interacţionez, doar pentru că altfel „ce m-aş face!”. Şi nici mie nu-mi place să mă ascund sau să mă denaturez pentru a crea o imagine cât mai bună în minţile celorlalţi.
    Dar ştiaţi asta deja. Mie nu-mi plac ascunzişurile şi perfidiile.

    Uite, dacă nu mă credeţi, pot demonstra. Pot pune aici o poză naşpa cu mine în care nu mă recunosc deloc. Dar o pun ca să vedeţi că nu-mi aleg conjuncturile cu care să vă prostesc.


  379. 379
    Danny:

    Nora, intotdeauna procedezi la fel, dar Cosa, psihologul fin, nu observa: Costelush reuseste sa-ti smulga spumele de la gura, tu te enervezi ca o fraiera, apoi te razbuni pe cei din jurul tau, intrand in conflict cu ei. Asa faci de cand te stiu. Maturizeaza-te, fata, odata si tu! Nu esti prea departe de el, sa stii. D-aia ti-am si spus, sa te gandesti la o solutie.

    Da-mi caramizile de la casa ta de la tara si le numar. Dar, nu fac nimic gratis.


  380. 380
    Danny:

    Cosa, vrei sa spun parerea mea despre tine? Ar trebue sa te intereseze cel mai mult.


  381. 381

    Danny, mă plictiseşti înfiorător. Îţi suport mai bine monologurile decât încercările disperate de dialog. Când vezi că eşti ignorat, începi să insulţi.
    Eşti pe ignore.

    Cosa, nu-ţi trece prin cap că alţii pot completa altfel spaţiile goale decât o faci tu? Şi nu e vorba deloc de „ce m-aş face!”. Apoi, conştient sau nu, cred că toţi oferim versiunea noastră „cea mai bună”. E omeneşte, e de înţeles. Iar cu poza aia n-ai face nimic! Eu tot aia cred despre tine, cu sau fără poză.


  382. 382
    Danny:

    Nora, mai bine te-ai plictisi de atitudinea ta infioratoare. Esti confuza ca o clipa indelungata de ratacire si dispretuitoare ca un orgoliu nemasurat, sau ca un oltean ranit in propriile neputinte. Nu te-am insultat cu nimic.


  383. 383
    Nastasia:

    Nu e vorba aici de niciun orgoliu, Danny. Doar că nu poţi să pricepi -- tu, bărbatul, nu neapărat tu, Danny, cât de neplăcută pot fi pentru o femeie atenţia şi insistenţele unui bărbat care n-o interesează. E obositor, agasant, exasperant, mult mai rău decât indiferenţa unuia care o interesează. Indiferent cum se manifestă. Drăgălaş, curtenitor, glumeţ, obraznic, oricum ar fi. Şi dacă nu poţi să-i pui capăt cu vorba bună şi devii brutală, tot tu eşti fiara.


  384. 384
    Danny:

    Nastasia, eu inteleg ce vrei sa spui, si ai dreptate, dar eu nu-i acord nici o atentie speciala Norei, in sensul de a-i face curte sau de a-i da cu vreo caramida in cap, ci ma intereseaza un dialog pe diferite teme de conversatie. Nici n-am vazut-o bine pe Nora in poza, nici nu stiu daca mi-ar placea de ea fizic in realitate, eu apreciez la ea anumite lucruri pe care i le-am spus de multe ori, si critic la ea atitudinea puerila, mereu razboinica, pe care o afiseaza de multe ori pe blog cand nu-i convine ceva.

    Atitudinea mea este a lui Danny, o atitudine obiectiva, si mai putin atitudinea barbatului, care, oricat ai vrea sa spui, in proportie de 30-50% din atitudinea unui om, ea apartine procentului de mai sus in orice dialog purtat intre omul-barbat si omul-femeie, la modul general vorbind.

    Orgoliul tine si de om, dar si de barbat sau femeie in orice discutii purtate in societate. Iar Nora este orgolioasa din cale afara, acest lucru se observa oricand in discutii cu oricine, nu numai cu mine. Stiu ca nu-i convine ce-i spun, dar asta e situatia. In dreptul ei eu am spus si lucruri bune si lucruri mai putin bune, incercand sa fiu mereu cat se poate de obiectiv. Poate nu mi-a reusit de fiecare data, dar incercarea mea exista intotdeauna.

    Cat despre fiara, pot spune ca omul intotdeauna a fost lup pentru om. Asa l-a creat Jegosul in care crede Cosa.


  385. 385
    Nastasia:

    Nu-mi place nimic din ce ai spus.


  386. 386

    Danny, era cât pe ce să te las să-mi spui părerea ta despre mine, dar după ultimul paragraf al ultimului comentariu mi s-a deşirat, aşa că lasă!


  387. 387
    marcel zadda:

    domnule danny, sînt într-o dispoziție total reflexivă, v-am citit cu atenție toate comentariile ce au urmat celui l-a care m-am referit inițial (#331, parcă)și, să-mi bag pula!, toate, absolut toate!, îmi trezesc aceeași reacție: PROFUND.

    în altă ordine de idei, sînteți ateu?


  388. 388

    Doamne, Marcel! Chiar ţii să afli?


  389. 389
    marcel zadda:

    nora, scuze!, dar sînt siderat!


  390. 390

    Treaba ta. Să nu zici că nu te-am prevenit!


  391. 391
    andreea:

    eu mă mir de blîndeţea lui Cosa. ce-o fi cu el…


  392. 392
    marcel zadda:

    nora _

    andreea _

    speriați vînatul…


  393. 393

    Neah, Danny nu se sperie niciodată. Dacă ar fi aşa, la cât de fără pene şi gheare e, ar trebui să stea numai prin scorburi. Este de-o inconştienţă spumoasă, ţopăindă şi buretoasă.


  394. 394
    Danny:

    Nastasia, poate n-ai inteles ce am spus, nu ca nu ti-ar placea. Eu nu-ti scriu pentru a te indulci, ci pentru a-ti mentine ratiunea treaza.

    Indiferent ca esti barbat sau femeie, in proportie de 30-50% participi cu specificitatea genului tau la discutie, care se alatura celuilalt procent de 50-70% al omului-rational. Acum ai inteles ce-am spus?

    Uita-te la Nora putin. Cand nu-i convine ceva injura, jigneste sau schimba subiectul. Avem aici o problema de atitudine la Nora. Ea nu-si poate infrana aceste porniri puerile, a si recunoscut acest lucru pe blog. Nu se procedeaza in asa fel, iar acest lucru tine de o anumita maturitate la om. Nora mai are multe de invatat. Din pacate, ea invata tot timpul galagios si suferind.


  395. 395

    Nastasia, fireşte. Cine nu e de acord cu Danny nu l-a înţeles bine. Păcat că nimeni nu-l înţelege. Altfel, la câte adevăruri naşte el zilnic pe aici, am fi întemeiat o religie.


  396. 396
    Danny:

    Marcellino, nu da dovada de mai multa prostie decat poti duce. N-am ce sa discut cu tine, deoarece tu n-ai exprimat niciodata ceva interesant pe blog. In ciuda varstei tale inaintate, lipsa de cultura si prostia te caracterizeaza din plin.

    Tu n-ai fost in stare sa scoti o fraza pe acest blog, retine, o fraza! Ce pot sa vorbesc eu cu tine, un individ care vorbeste gafait si fara de inteles?


  397. 397

    Pfiu, scuze, Marcel, ai avut dreptate. S-a speriat!


  398. 398
    Nastasia:

    Danny, lasă-mi tu raţiunea în pace. Încearcă numai s-o trezeşti când are chef să doarmă. O să-ţi zboare în cap tot ce-i pe noptieră, ca de la om raţional 50-70% la om raţional 150%. Şi nu cred că ţi-ai dori să stârneşti nici cele 30-50% de specificitate a genului. Alea-s şi mai rele.


  399. 399
    marcel zadda:

    auziți ce spune sârbu, liderul grupului psd din senat, despre protestele din piaţa universităţii: “dacă mâine apare o grupare fascistă cu 500.000 de oameni, devenim fascişti? nu luăm decizii sub impulsul străzii.”

    „forţa străzii, dacă o raportăm la ceea ce înseamnă populaţia româniei, vă daţi seama că vorbim despre o anumită forţă a străzii. dacă la 20 de milioane ies în stradă 100 – 200 – 300.000 nu pot să ţii cont de ei şi să îi ignori pe ceilalţi 18 milioane”, a mai spus sârbu.

    „parlamentul este singurul for politic al unei naţiuni, dar ne-a denigrat băsescu şi alţii, dar noi reprezentăm forţa acestora 20 de milioane. nu ar trebui să ne sperie şi noi nu putem lua niciodată decizii sub impulsul străzii. oamenii nu asta aşteaptă de la noi. mâine poate să apară o grupare fascistă cu 500.000 de oameni şi atunci ce facem devenim fascişti sau comunişti. noi trebuie să fim lucizi că avem în spate această forţă imensă, nu o are nicio instituţie a ţării”, a precizat pesedistul.

    păi, să nu-ți bagi pula-n clasa politică pe care dl sârbu o reprezintă?!


  400. 400
    Danny:

    Cosa, te referi la Jegosul in care crezi? Ti s-a taiat de la chestia asta, nu-i asa? Ce sa zic acum, esti religios si credincios, este problema ta, este dreptul tau. Oricum, vei auzi parerea mea despre tine chiar daca tu nu vrei sa ma lasi acum. Nu stiu cum nu m-ai putea lasa, dar in fine. Si am sa ti-o spun, deoarece te observ un om interesant, demn de studiat. Nu mai esti Cosa, cel de acum 2-3 ani. Am si poza ta, arati bine in ea, putin cam trist, dar aceasta tristete a ta ma incita, ma face curios, imi spune multe. Sa stii ca n-am nimic rau cu tine. Ce a fost mai demult, a trecut.


  401. 401
    marcel zadda:

    domnule danny, din nou: PROFUND.

    nu mi-ați răspuns, însă, la întrebare: sînteți ateu?


  402. 402

    Ei, dar când au fost 3000 în stradă, în iarna 2012, domnului Sârbu i-a convenit. Atunci, strada avea legitimitate. Acum, nu mai are.

    Mai ia una. PSD-istul Victor Cristea, deputat, fost primar al Vasluiului, vorbind despre „Poziţia copilului”:

    „Cu câteva luni în urmă am văzut cu un coleg de-al meu un film, ‘Poziţia copilului’. M-a impresionat foarte mult… După un timp aud că este premiat acest film. Am vrut să ies din sală când a început filmul…. Cu cuvinte atât de urâte…. Noi ne chinuim să dăm o educaţie copiilor la şcoală şi în filmul ăla numai nişte obscenităţi, trivialităţi, înjurături… Copilul către mamă, îi spunea tot felul de lucruri urâte”.

    „Nu cumva acel film a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român şi minimalizarea activităţii în învăţământul nostru? Și noi venim să-i mai dăm artistului… Pe ce bani?… Să-l şi legiferăm să denigreze şi să ne facă inculţi. Cu ce bani a făcut acest film, l-a făcut cu bani din buzunarul lui, din salariul lui?”


  403. 403
    marcel zadda:

    nora _

    qed.


  404. 404
    Danny:

    Ha, ha, ha, Marcellino a inceput sa scrie mai mult cu subiect si predicat in urma sesizarii mele. Ei, Nora, acum poti sa-mi spui cine s-a speriat? Marcellino a scris mult pentru a ne demonstra ca stie sa scrie. Este un prim pas.

    Si acum sa-i dau un raspuns cretinului mafiot de sarbu, in acelasi timp si lui Marcel.

    Compara 300.000 de protestatari cu 18 milioane de votanti? Este un dobitoc prost, pentru ca el nu-si aduce aminte de cati oameni a fost nevoie pentru a fi rasturnat un regim politic, asa cum s-a intamplat in ’89. Exact de 300.000 oameni cati au fost pe strazile Bucurestiului. Pentru a rasturna un regim nu este nevoie sa aduci toata populatia votanta in strada! Dar, ce poti sa-i ceri unui manipulator prost, lider al grupului PSD?


  405. 405

    Danny, nu mi te mai adresa. De acum ai aceeaşi interdicţie ca în cazul Seva-Morringain.

    Ca să fie lucrurile clare: cretin eşti tu. Marcel nu trebuie să demonstreze că ştie să scrie, maimuţoi penibil!


  406. 406
    Danny:

    Si cum stiu eu, Nastasia, cand ratiunea iti doarme? Nu sunt langa tine sa te tin in permanenta treaza. Acum 2-3 zile scriai pe aici ca-ti place sa pui mana pe furci, coase si topoare pentru le da in cap politicienilor. Ma bucura atitudinea ta.


  407. 407
    marcel zadda:

    domnule danny, știți cîți oameni au fost pe străzile bucureștiului în decembrie ’89?

    haideți să vă spun eu:

    pe 21 decembrie, pe la ora 02:00 p.m., pe calea victoriei (undeva prin dreptul bisericii albe), AM fost vreo trei sute…


  408. 408
    Danny:

    Nora, fraiera mai esti. Pe Marcel nu l-am facut cretin-mafiot, doar pe sarbu. Marcel e doar prost, nimic mai mult.

    Iar tu cum esti, cand nu intelegi bine ce scriu, iar pe deasupra ma si jignesti? Sa-ti raspunzi tu cum esti. Eu stiu.

    Ar fi bine sa-ti ceri scuze pentru jignirile gratuite pe care mi le-ai adus, iar in al doilea rand tu nu ai dreptul sa intervii in discutiile dintre mine si papitoiul ala de Marcel, ai inteles? Nu dau doi bani pe el, ai inteles? Este un papagal fara numar, asemenea politrucilor nostri.


  409. 409
    andreea:

    Dannnnyyyyy,
    văd în zaaare o banaaaaareee…

    se apropieeeee vuiiiiiind
    şi pe Daaanyyyy înghiţiiiiind…


  410. 410
    marcel zadda:

    domnule danny, cu riscul de a deveni stereotip, din nou: PROFUND.

    chapeau bas!, sînteți irecuperabil.


  411. 411
    Nastasia:

    Norocul tău, Danny, că nu eşti în permanenţă lângă mine. Oricum, n-ai fi pentru mult timp. Ţi-aş pune sticlă pisată în mâncare.


  412. 412

    Danny, când te-am scos din debara, am făcut-o în anumite condiţii. Pe care tu acum le-ai încălcat.
    Deci, dacă vrei să mai faci pureci pe aici, încetezi cu insultele la adresa lui Marcel. Punct. Fără justificări, fără explicaţii. Şi mie nu mi te mai adresezi.
    Îţi repet: singurul papiţoi de aici eşti tu.
    Atât am avut să-ţi comunic. Nu e nimic negociabil.


  413. 413

    Uite, Andreea văzu bine.


  414. 414
    Costeluş:

    Nastasie, eu incerc sa ma joc, dar nimeni nu ma crede. Nu e vorba de „atenţia şi insistenţele unui bărbat care n-o interesează”. Ca doar n-am iesit pe aici la agatat.


  415. 415
    marcel zadda:

    nora _

    andreea _

    „n-ai cu cine, mă, n-ai cu cine…”


  416. 416

    Aaaa, ha, ha, ha, ha, ha, haaaaa!


  417. 417

    Ba eu te cred. Da’ nu vreau nici să mă „joc” cu tine. Că nu vreau. Că nu mă interesează. Că nu-mi place. Deci, mă scuteşti?
    Nu. Că nu poţi.


  418. 418

    Adică el încearcă să se joace. Vaaaai, sărăcuţu de el!


  419. 419

    Bă, ia nu vă mai intercalaţi!


  420. 420
    Costeluş:

    Ca n-am cu cine sa ma joc. Chiar n-am cu cine.

    Cosa, te-am intrebat eu ceva? Ce dracu’ te fute pe tine grija de ce fac eu?


  421. 421
    Danny:

    Marcel, esti prost facut gramada. Si nesimtit pe deasupra. Imi este scarba de tine. Esti singurul prost in adevaratul inteles al cuvantului si mizerabil ca om, pardon, ca individ. Daca te-as vedea pe strada, te-as scuipa si ti-as trage doua capatani in gura. Asa ca, hai sictir!

    Andreea, imi este indiferent ca sunt bannat sau nu, dar eu NICIODATA n-am sa ma abat de la stilul meu, NICIODATA!

    Nora, poti sa ma banezi, eu am unde sa scriu, am gasit oameni mai echilibrati decat tine, mai inteligenti si cu bun simt decat papitoiul ala de zadda. Imi pare rau, dar eu nu pot primi orice fel de conditii. Nu sunt genul.

    Eu sunt un om LIBER! Prin urmare, nu pot respecta o parte din asa zis conditiile tale. Am fost de acord sa nu vornesc cu cele doua femei, sa nu scriu pe pagina lor, am inteles acest lucru si nici n-am facut-o, dar nu mi-l pune in carca si pe prostul prostilor, numitul zadda. Nu-mi baga toate gunoaiele pe gat, gen zadda. Eu de asta nu vreau sa aud. S-a bagat ca un retard in vorba cu mine, venind cu niste poante rasuflate, de handicapat. Eu nu suport astfel de oameni. Punct!

    Ar fi bine sa-ti ceri scuze fata de mine. Insist asupra acestui lucru. Retrage-ti cuvintele jignitoare si gratuite la adresa mea! Da dovada acum, in ultimul ceas, ca esti civilizata.

    De fapt, nici eu nu mai am ce vorbi cu tine. In aceste conditii eu nu am ce discuta. Faci ce vrei. Imi este indiferent!


  422. 422
    Nastasia:

    Ba eu te cred, Costeluş. Şi pe Alexa o cred, şi pe oricine se plânge că e nefericit. Aşa-s eu, proastă cu suflet mare. Da’ dacă nu ştii jocul? Ori îl înveţi, ori stai pe margine şi tânjeşti, da’ nu ţopăi sârba-n căruţă când ceilalţi dansează vals. Cât despre atenţie şi insistenţe, tu chiar crezi că am îmbătrânit degeaba? O compensaţie oi fi căpătat şi eu pentru riduri şi ţâţe lăsate.


  423. 423

    Încercam şi eu să mă joc, da’ dacă tu nu mă înţelegi!

    Ăăăăăăăăă ăăăăăăăă hăăăă, hăăăăăă!

    [De ce plângi copilaş?
    De-al dracu! ăăăă hăăăă hăăăăăăă]


  424. 424

    Doamne fereşte!
    Deja se ridică părul pe mine.
    E patologic.
    Băi, m-aţi obosit dracu’. Şi tu, Costele, şi ălălalt. Mă duc să fumez.


  425. 425

  426. 426
    Costeluş:

    Nu, Nastasie, nu-mi faceam nici o iluzie, sint sigur ca nici n-am s-o intilnesc pe N niciodata. E si maritata si nici nu s-ar uita vreodata la un dulap de 120 de kile. Era pur si simplu o incercare de joaca.


  427. 427
    marcel zadda:

    doamne ferește!


  428. 428
    marcel zadda:

    nora, scuze!, te-am plagiat pentru că nici eu n-am găsit alte cuvinte.

    sincer: eu cred că ăsta nu există. nimeni nu poate fi atît de prost.


  429. 429
    andreea:

    adevărul e că e cam de plîns, nu de rîs…


  430. 430
    Danny:

    Mai du-te, ma, in mortii ma-tii ca esti prost facut gramada. Tu nu vezi ca nu ai argumente la afirmatiile tale de rahat? Pai, ce cuvinte sa gasesti tu, cand nu esti in stare sa legi doua vorbe pe blog?

    Cum sa fie 300 persoane pe 21 dec. ’89? Idiotule, numai la ultima adresare in public a lui Ceausescu pe 21 dec. au fost mii de oameni in strada, apoi pe timpul noptii, dar mai ales a doua zi, pe 22 dec., a venit grosul oamenilor, in special muncitori de la toate intreprinderile din Bucuresti pentru a rasturna regimul ceausist. Cand am spus 300.000 nu m-am referit la o singura zi, ci in perioada 21-25 dec. 1989.

    Te pomensti ca faci parte dintr-o asociatie de revolutionari? Sincer, regret ca n-ai fost impuscat in timpul revoltei. Faci umbra degeaba pe pamant. Sau, poate ai fost atins la cap, de gandesti asa de prost?


  431. 431

    Danny, eu ţi-am spus clar că nu îţi sunt permise circurile. Tu ai negat c-ai fi circat, dar iată, realitatea te contrazice.
    Mă bucur că ai găsit oameni mai inteligenţi etc etc. Întrebarea e cât te vor suporta ei pe tine.
    În orice caz, îţi urez succes. Du-te să fii un „om liber” prin alte părţi.


  432. 432
    marcel zadda:

    domnule danny, luați, vă rog, un calmant! mi-e teamă că vă paște un ictus apoplectic…


  433. 433
    marcel zadda:

    fuse și se duse. sic transit gloria mundi, băga-mi-aș…


  434. 434

    😆

    Of, Marcel, se reia povestea. Comentariile care conţin „Danny” ajung în spam.


  435. 435

    Dannyşor, eşti bannat. Nu te mai zbate. Tu oi fi spus multe, dar mai trebuie să fiu şi eu de acord cu tâmpeniile tale.
    Bye, Dannyşor!


  436. 436

    Îu! Îl bannai de ziua lui! Săracu’! Poate băuse puţină şampanie pentru copii şi de-aia făcea aşa urât.

    Danny, uite, să vezi că sunt damă bună: chiar îmi pare rău că se-ntâmplă de ziua ta. Eu ştiu că te consumi. Sunt sensibilă şi ştiu!


  437. 437

    La mulţi ani şi toate cele bune!


  438. 438
    Costeluş:

    Nu ma banezi si pe mine, ca sa nu mai pot agasa persoane sensibile?


  439. 439
    marcel zadda:

    nora, c’est la vie, futu-i…

    să-i fie de bine, sărăcuțul!

    în ce mă privește, de cîteva luni mă chinui să-mi educ răbdarea. ultima dată cînd am răspuns violent violenței, ăla a ajuns la spital, iar eu m-am ales cu dosar penal și cu permisul de conducere suspendat sine die.


  440. 440

    Costele, te mănâncă?

    Marcel, nu e bine. De-aia îl şi bannez pe Danny. Pentru binele comun, al amândurora.


  441. 441

    „Cui îi place prânzul o să iubească cardul Kill The Bill!”


  442. 442

    Tu ce zici, Cosa, acolo?


  443. 443
    Costeluş:

    Nu stiu, furnicaturi am tot timpul, dar poate e din cauza ca am picioarele reci.


  444. 444

    Costele, nu te bannez pentru că nu îndeplineşti criteriile. Că nu te sufăr nu e de ajuns pentru bannare. Na, asta e!


  445. 445

    Eu zic că cam îşi iau unii banii degeaba de la tot felul de fraieri. Adică care sunt mai proşti, ăia care au făcut reclama sau ăia care au acceptat-o?


  446. 446

  447. 447

    Dă-o-n colo de reclamă.

    Haideţi cu Arşinel.


  448. 448

    Declarația europarlamentarei finlandeze Satu Hassi cu privire la vizita lui Victor Ponta în Finlanda

    „Am fost informată că premierul român Victor Ponta a zugrăvit în roz utilizarea cianurii în minele finlandeze. Declarațiile sale par să se bazeze pe o dezinformare totală.

    În primul rând, există o duzină de mine în Finlanda, nu 52. Cianura este utilizată doar în foarte puține dintre ele. În al doilea rând, utilizarea cianurii în minele de aur finlandeze nu s-a făcut în condiții de siguranță. Agnico-Eagle, compania canadiană care exploatează aurul la mina Kittilä din Laponia, a fost cel mai vocal susținător al utilizării cianurii, și a susținut că cianura este utilizată într-un proces complet închis. Acest lucru s-a dovedit a fi fals, în apa reziduală din mina Kittilä Suurikuusikko, conținutul de cianuri depășind limita permisă.

    Pentru poporul român ar putea fi, de asemenea, relevant să știe că minele finlandeze nu sunt situate în zone dens populate. De exemplu, în Kittilä există mai mulți kilometri pătrați decât oameni, densitatea populației din Kittilä fiind de 0,78 persoane pe km pătrat.”


  449. 449

    Kittila e cea mai mare mină finlandeză dintre cele care folosesc cianuri.


  450. 450

    Ce tot vrei cu Arşinel? 🙄


  451. 451

    Nimic. Probabil o să-l răsplătească Dumnezeu. Sau nu!


  452. 452

    Vorbeşti în dodii. Eu am tot văzut titluri cu el, cu nu ştiu ce transplant, dar nu ştiu exact ce-a păţit, nu prea dau click pe soiul ăsta de ştiri.


  453. 453

    Hm!
    Cazul Arşinel e mai important decât Roşia Montană. Cu Roşia Montană e totul foarte clar: statul român va lua încă o dată muie. Ce-i nou în asta?!

    Arşinel a avut nevoie de un transplant de rinichi. Şi l-a primit după numai trei zile, în condiţiile în care sunt 3370 de aşteptători dintre care 1600 sunt înscrişi chiar la Cluj unde a fost operat Arşinel.

    În plus, toţi cei fără rinichi sunt incluşi într-un program naţional de dializă până să le vină rândul la transplant. Arşinel nu a făcut nici măcar o dializă.

    În toată presa au apărut tot felul de emisiuni melodramatice în apărarea lui Arşinel. Mă rog, este un roman de scris, dar deja mi-e scârbă.


  454. 454
    andreea:

    cică se califica prin compatibilitate.


  455. 455

    Asta cu compatibilitate e ca aia cu locurile de muncă de la Roşia montană.

    Legea e clară: când apare un donator se cheamă la testul de compatibilitate primii şapte de pe listă. Dacă niciunul nu e compatibil se continuă procedura până se găseşte un compatibil.

    Cei de la centrul respectiv susţin că au chemat şapte oameni (printre care şi pe Arşinel) şi că au fost testaţi cinci care nu au trecut testul, iar al şaselea – Arşinel – a fost compatibil. Dar, ca şi în cazul Roşia Montană, au dreptul să se exprime în media doar cine vor cei care deţin media. Astfel încât n-a răspuns nimeni la întrebarea ce căuta Arşinel în primii şapte?!

    Pe mine m-a scârbit media. Atât. Cu păreriştii manipulatori de pe la televiziuni şi de pe bloguri. Formatorii de opinie.


  456. 456
    Costeluş:

    Nu-i nimic neobisnuit cu Arsinel. In Romania medicii vind viata. Ai bani, cumperi, n-ai bani, mori in pizda matii de sarantoc!


  457. 457
    Nastasia:

    Arşinel ca Arşinel. Mâţa moartă-i în ograda lui Lucan. El decide pe cine şi de ce operează.


  458. 458

    Exact, Nastasia, de asta am zis că e mai important decât Roşia Montană.

    Îţi dai seama că nu va păţi niciodată nimic.


  459. 459
    Costeluş:

    Arsinel saracul nu are nici o vina. Ba mai mult, am citit azi ca nu se simte deloc bine, deci probabil ca nu a reusit transplantul. Foarte probabil ca doctorul, avid dupa bani, i-a pus un rinichi fara sa faca nici un fel de teste. Nimic deosebit, va mai muri un pacient, doctorul va trai, se va imbogati si va mai omori si pe altii. Ca doar e doctor.


  460. 460

    Chiar nu ştiam nimic.
    Dar ieri mi-a zis soră-mea o altă poveste oribilă din sistemul medical. O elevă a murit pentru că a fost diagnosticată greşit cu otită. Avea meningită. Două săptămâni au tratat-o ca pentru otită, iar când şi-au dat seama ce avea, de fapt, a intrat în comă şi a murit. 🙁


  461. 461
    Costeluş:

    Povestile oribile sint absolut obisnuite, frecvente, si ar fi anormal sa nu fie asa. Doctorii buni au plecat mai toti, au ramas gunoaiele.


  462. 462
    andreea:

    aici n-a fost, cred, vorba de bani, ci de puterea imaginii unui VIP. cică VIP. nu-mi imaginez că Arşinel e vreun bogătan. doctorul ăla a luat-o pe cont propriu, cred, făcîndu-se că uită de reguli. maestrul Arşinel, deh…

    stau, totuşi, şi mă întreb, dacă în cazul unei personalităţi adevărate nu ar trebui să fie permis aşa ceva. şi atunci, cine ar trebui să hotărască? parlamentul, academia, preşedintele?


  463. 463
    Nastasia:

    De prin târg de la mine. Nu mă omor de dragul lui Liviu Alexa, dar cred că lucrurile cam aşa stau. E cam lung articolul, dar le cam vede:

    http://www.ziardecluj.ro/dictionar-explicativ-al-scandalului-arsinel-transplant-rinichi-lucan/


  464. 464

    Ha? Cum adică, Andreea? Facem acum ierarhii între oameni? Unii merită viaţă, alţii, nu, că-s anonimi? 🙄


  465. 465
    andreea:

    da, măi, ştiu că sună aiurea, dar dacă era vreun Enescu, vreun Brâncuşi, vreun Eminescu, vreun Victor Babeş… na, zic şi eu… din ăştia, unici… un rege, un general…
    toată lumea merită viaţă. 🙁 aici nu e vorba că îl alegi pe unul, şi ceilalţi mor. deşi, dacă e copilul tău acolo, pe listă, probabil că îţi vine să-i sugrumi şi pe Arşineii şi pe Emineştii care o iau înaintea lui.

    în orice caz, numa` Arşinel nu era pe vreo listă de oameni importanţi…


  466. 466
    junghiul:

    Să se facă dom’ne liste separate. El era pe lista lui Arșindler!


  467. 467

    Andreea, nu contează criteriile după care ar fi selectaţi acei oameni. Ar putea fi trei shakespeari combinaţi cu cinşpe einsteini. Însăşi ideea unei reglementări legale care să stipuleze că dreptul la transplant al unuia e mai important decât al altuia, statul care ar face diferenţe între cetăţenii săi e îngrozitoare.


  468. 468
    Costeluş:

    Bineinteles ca e vorba de bani! Daca nu a luat de la Arsinel, cu siguranta a intentionat sa-si faca reclama, pentru a atrage alti pacienti la clinica sa privata (e imposibil sa nu aiba, orice doctor mai rasarit capuseaza sistemul de sanatate cu o clinica privata).

    Nu Andreea, din pacate aici alegi pe unul si ceilalti mor.


  469. 469

    În faţa legii, Andreea, un einstein e şi trebuie să fie egal cu un neica nimeni.


  470. 470

    Arşinel e chiar un bogătan. Nici nu-ţi dai seama cât e de bogat. Dar, într-adevăr, nu bogăţia lui a contat ci faptul că a fost toată viaţa agent de influenţă şi informator al securităţii. Îi erau, într-un fel, datori.

    Pe de altă parte, când o societate (nu numai a noastră) a considerat „vreun Enescu, vreun Brâncuşi, …” personalităţi importante în timpul vieţii!?

    O comparaţie: cum au acţionat americanii într-un caz similar cu Steve Jobs. Ce a însemnat el pentru americani şi cum au mers lucrurile în cazul lui!


  471. 471
    andreea:

    probabil că aşa e cinstit. egalitate pentru toţi, deşi, oamenii, numai egali nu sînt.
    dar, uite, există noţiunea de graţiere. întotdeauna m-a mirat asta. de ce e posibil aşa ceva? e o ciudăţenie care scapă rigorilor legii.


  472. 472

    Andreea, n-or fi egali, dar dacă sistemul legislativ nu-i tratează ca şi cum ar fi, avem feudalism pe faţă.


  473. 473

    Apoi, cine şi cu ce autoritate ar putea decide că einsteinul e mai valoros decât Ionel Popescu?
    Poate einsteinul a descoperit trei planete pe care există viaţă, dar poate că Ionel Popescu a salvat trei oameni de la înec. Cine ar putea crea un clasament între cele două?


  474. 474
    Costeluş:

    Gratierea este ceva exceptional ce ar trebui folosit intr-un caz exceptional. Si cam asa si este. Ia vezi citi condamnati la moarte au fost gratiati in SUA.


  475. 475
    andreea:

    acum îmi dau seama că dacă m-ar întreba cineva cine merită să intre peste rînd la transplant, în zilele noastre, m-aş cam bloca.
    habar n-am, poate merită doctoriţa maică-mii care vede şi tratează 50 de bolnavi pe zi, vine cu 3 ore înainte şi trebuie s-o dea ăştia afară din policlinică, ca să încuie. nu are concediu, nu are vacanţă, nu are familie, are numai pacienţi bolnavi de cancer. deci, tot o anonimă…

    ce viaţă spurcată. 🙁


  476. 476
    andreea:

    iaca, gînd la gînd


  477. 477

    Oamenii nu sunt egali, dar contribuie la sistemul asigurărilor de sănătate (cele care finanţează transplanturile în ţara noastră) în mod proporţional egal. Caz în care nu mai e relevantă inegalitatea (firească de altfel).


  478. 478
    Costeluş:

    Andreea, nu stiu cum, eu zic ca oamenii sint egali in fata mortii.


  479. 479
    andreea:

    nu mă gîndeam decît la binele pe care îl pot face dacă mai trăiesc. e singurul criteriu care ar trebui să fie valabil, dar e imposibil de cuantificat. din păcate.


  480. 480

    Acum o pregătesc pe Udrea pentru preşedenţie. Începe circul mediatic.


  481. 481
    Costeluş:

    Nastasie, eu am spus ca-ti scriu, dar n-am avut curaj. Stii, doar cu Nora am ceva curaj, si doar aici, pe blog.


  482. 482

    Cosa, aia era valabilă până acum. Acum, maică-mea, de pildă, pentru că are contracte de închiriere, graţie minunatei noastre guvernări, va plăti de două ori asigurarea. 😆 Ceea ce nu înseamnă, fireşte, că va sări locuri pe liste de aşteptare în caz de nevoie.

    Sau că îi vor îndesa ăia două aspirine în loc de una.


  483. 483

    Ha, ha, ha! Iată, Andreea, de ce s-au inventat graţierile: pentru ” binele pe care îl pot face dacă sunt în libertate”!


  484. 484

    Fugi de aici. Că n-are nicio şansă. Nicio femeie nu are şanse la preşedInţie în România.


  485. 485
    andreea:

    hai, măi, termină, nu mai face mişto de mine. 🙁


  486. 486

    Nora, am zis că toţi plătesc la asigurările de sănătate „proporţional” egal. În logica stângii (cu care eu nu sunt de acord) se cheamă egalitate dacă plăteşti acelaşi procent din venituri şi nu aceeaşi valoare absolută. Adică unul plăteşte 30 de lei, iar altul 300 de lei, dar ambii plătesc p% din venituri.

    Mama mea şi tata au plătit toată viaţa la zi totul. Tata nu a beneficiat nici cât o aspirină, iar mama e legumă în pat, dar nu are încadrare de handicap. Practic nici medicamente compensate ca lumea nu primeşte. Primeşte atât cât primeşte şi un militar de vârsta mea care a fost pensionat la grămadă, la patruzeci şi doi de ani cu o căruţă de bani – compensaţii.


  487. 487

    Ştiu, Nora, noi suntem misogini. Dar spune-mi şi mie, după tine Udrea ar merita să fie preşedinte?


  488. 488

    Nu. Dar nici daca ar merita, nu ati alege-o.


  489. 489

    Aici nu se pune problema doar dacă ar merita ci şi cu cine ar concura, nu?! Dacă ăla ar merita mai mult?!

    Răspunzând sincer la această întrebare, am constata că româncele nu se prea omoară cu politica. Majoritatea celor care o fac sunt împinse, din diverse motive, de la spate de cineva. Astfel încât pierderea alegerilor în faţa bărbaţilor n-ar fi chiar o dovadă de misoginism.


  490. 490
    marcel zadda:

    bai, fratilor, udrea nu e femeie! e o „alcatuire” feminoida, asta da, dar nu femeie.

    in plus, aflati ca-i pute gura! am stat linga ea, la masa, in citeva rinduri… deci, credeti-ma, nu vorbesc aiurea.


  491. 491
    Costeluş:

    Monica Macovei cred ca avea sanse reale la presedentie. Din pacate ea alege sa stea intr-un partid de banditi si isi distruge singura sansele.


  492. 492
    Nastasia:

    La ce criterii avem când alegem, iaca unul interesant. Mirosul gurii catindaţilor. Cine s-ar fi gândit?


  493. 493
    Costeluş:

    Pai, de ce sa nu plateasca de doua ori mosierii si chiaburii? Ce, io n-am platit de-a-n pulea?

    Chiar Nora, cum se scrie corect asta? 😀


  494. 494
    marcel zadda:

    nastasia _

    io nu m-am gindit, am simtit!

    ps _ iti datorez niste scuze. te rog sa le primesti!


  495. 495
    Costeluş:

    Era un parlamentar acum citiva ani, cica putea ca dracu’, ii faceau ziaristii cadou solutii de curatat WC-uri. Am uitat numele boului.


  496. 496
    Nastasia:

    Marcel,
    OK. Recepţionat. Capitol închis. Cine mai are ceva de spus în chestiune, să spună acum, sau să tacă în veci.

    Costeluş, ce curaj ţi-o fi trebuind? Doar nu-mi scriai să mă ceri de nevastă.


  497. 497
    uc:

    salutare

    Nasta, nici io nu ma omor dupa L.A. si prietenii lui, da’ asta l-ai vazut?:))
    http://www.ziardecluj.ro/aeroportul-international-mihai-lucan/


  498. 498

    Cosa, da, femeile din România nu se omoară cu politica. Din păcate. Iar cele care o fac totuşi au de suportat şi sexismul „analiştilor” şi colegilor. Inclusiv în clişee precum „uite ce poşetă are cutărică”. Dar n-am văzut să se minuneze nimeni de ce costume are politicianul X. Au fost analize clare făcute pe modul în care sunt „criticate” femeile-politician comparat cu colegii lor, bărbaţi. Ştiu, nu e aşa!

    Marcel: s-avem pardon, dar faptul că ai dezvăluit acel detaliu spune mai multe despre tine decât despre politicianul Udrea. Nu e departe de cadrele repetate obsesiv cu Pora muşcând din şniţel sau ce rahat era. Şi nu văd relevant pentru discuţie nici cât e Udrea de „femeie” sau de „alcătuire”, cât se mulează ea sau nu pe standardul fiecăruia de feminitate. Apoi, eu când îl votez pe unul sau pe altul, nu mă interesează cât de „bărbat” e. Deci, bleah!


  499. 499

  500. 500
    marcel zadda:

    nora _

    detaliul privitor la udrea spune despre mine exact ce trebuie _

    intreaga noastra clasa politica este (miroase ca) o latrina , iar „doamna” in cauza este o taganca ingalata din simileasca (buzau) si atit!


  501. 501

    Ah, acum o dai în metafore?
    Nu, Marcel. Tu ai stat la masă cu un om, cum-necum, apoi te-ai apucat să-l bârfeşti pe forumuri. Nu ai pomenit nimic de activitatea ei politică, ci ai dat-o pe detalii biologice dizgraţioase şi irelevante pentru ea ca ministru sau parlamentar. Nici măcar nu discut de cavalerismul tău. Apropo, dacă te dezgustă atât, ce căutai cu ea la masă? Sau eşti aşa acid numai în absenţă?
    Altfel, da, Gâdea şi Badea aveau dreptate să dea zoomuri repetate pe gura lui Pora muşcând din şniţel. Voiau să spună doar că presa română e de toată jena!


  502. 502
    marcel zadda:

    nora _

    linga alcatuirea feminoida cu pricina m-am nimerit de citeva ori _ din decenta, repet, din decenta, nu i-am spus ca-i pute gura. in rest, despre ce vorbim? despre activitatea politica a domniei sale?! sa fim seriosi! udrea (si celelalte „doamne” din politica romaneasca, y compris ecaterina andronescu, rector al ipb si fost ministru al educatiei) NU rezista la o dictare de clasa a treia. asa ca…


  503. 503
    marcel zadda:

    in ce o priveste pe pora, da, saracuta, e urita cu spume. dar, la o dictare rezista, crede-ma!


  504. 504

    Nora, nu mă refer aici la Udrea sau alt caz particular. Puţitul gurii unui om e relevant. Punct. Nici nu contează la ce domeniu de activitate te raportezi. La politică, la fotbal, la ce vrei tu. N-are importanţă. Îi pute gura şi cu asta ai spus totul despre el. Suntem în 2013, ce naiba!


  505. 505

    Păcat că aceeaşi decenţa nu te-a-mpiedicat să taci aici.
    Apoi, mă tem că mă-nţelegi greşit. Nu fac elogiul politicienei Udrea. Dar modul în care criticăm ceva sau pe cineva, mă repet, spune multe şi despre noi. Iar modul tău a fost unul… insalubru.

    Cosa, mă-ndoiesc că Udrea nu se duce la dentist sau nu se spală pe dinţi. Repet, nu e vorba de asta, contează că Marcel fix pe asta s-a centrat. Putea să fie orice, că are sânii lăsaţi, că are părul ars la vârfuri, că soarbe ciorba. După mine, e modul tabloidelor. De care da, mi s-a luat! Mă aşteptam la altceva, greşeala mea. Că-i miroase gura putea să constate orice gherţoi şi să enunţe asta extrem de ritos, să avem pardon.


  506. 506

    Marcel, ştiam că Pora rezistă la o dictare, ţi-a scăpat analogia.


  507. 507

    Ca să dau un exemplu, de-aici, mai la îndemână. Ar fi ca şi cum eu, în certurile mele cu Costeluş, m-aş lua de faptul că are 120 de kile, cum singur zice, şi că are gusturi execrabile la mâncare. N-aş fi de toată jena? Ba aş fi!


  508. 508

    Nora, acum ce ai fi vrut, să nu ne spună?! Eu vreau să ştiu chiar şi astfel de chestii. Repet, pentru că astea caracterizează un om. Ieşirile publice sau acţiunile pot fi foarte bine studiate şi programate, caz în care nu sunt relevante.


  509. 509

    Ah, apropo, asta mi-aminteşte de Giovani Becali când i-a zis lui Cartianu „Eu, Armani! Tu puţi! Puţi!”. Da, Cartianu e un personaj ridicol şi un jurnalist prost. Dar reacţia lui Becali a fost de-un ţărănism înfiorător…


  510. 510

    Câte kile are Costeluş e nerelevant, dar dacă ar fi fost femeie altfel se punea problema.


  511. 511

    Eu nu cred că expresia lui Ion Becali trebuie luată ad literam. Altceva voia să spună.


  512. 512
    marcel zadda:

    nora _

    costelus n-a fost ministru in tara asta. din pacate pentru noi, doamna udrea a fost. si, da-o-n pula noastra cu gura ei cu tot, relevant pentru omul politic udrea e ca nu rezista la o dictare, nu altceva.


  513. 513

    Eu nu vreau să ştiu aşa ceva. Nu mi se pare relevant şi simt că mi s-au murdărit urechile numai când le aud.

    Iar la faza cu „alcătuire feminoidă” mi-a mirosit foarte tare a sexism. Iar asta e greu tolerabil pentru mine şi nu pot să tac, oricine l-ar enunţa şi în orice context.

    Şi, mă rog, de ce ar fi fost altfel dacă era femeie? Că bărbatu’ tre’ să fie puţin mai frumos ca dracu’, iar femeile, veşnic zâne? Că doar zânoşenia e chestia care ne legitimează existenţa? Da, de-aia e şi naşpa Mungiu Pippidi. Că n-are gât, nu? Şi orice ar spune, nu poate uita nimeni câte kile are.


  514. 514

    Marcel, referirile la fizicul cuiva, despre orice ar fi vorba, atâta timp cât nu vorbim de un concurs de miss, sunt irelevante şi denotă proastă educaţie. Iar tu nu pricep ce-i tot dai înainte cu dictarea. Că nu aşa ai început! N-ai zis „i-am dat dictare lui Udrea şi punea cratimele aiurea!”. Nu. Ai zis că nu e femeie -- atac sexist -- şi că-i miroase gura. Punct.


  515. 515

    „noastră” ăla sper să fie un fel de plural al majestăţii. Nu de alta, dar nu cred că dăm pe cineva în acelaşi fel şi mă tem că asocierea îmi displace.


  516. 516
    marcel zadda:

    din nefericire, faptul ca doamna udrea nu rezista la o dictare nu e relevant numai pentru ea, ca „om politic”, ci si pentru noi, ca natie.


  517. 517

    De subtilitate nu-l mai suspectasem pe Becali. Cred că de-aia şi tot trăgea de cămaşă, când se burzuluia la amărâtul ăla, ca să se facă mai bine înţeles.


  518. 518
    marcel zadda:

    nora _

    am inteles ce-ti displace din ce spun eu. atunci, de ce iesi in strada impotriva proiectului rosia montana?


  519. 519

    😆 Care e legătura? 😆


  520. 520
    marcel zadda:

    nora _

    eu, sexist?! am mai spus-o, parca, pe aici: sint mizantrop, nu misogin!


  521. 521

    Nu se exclud deloc, stai liniştit!


  522. 522
    marcel zadda:

    legatura? care e legatura?! mie imi place sa cred ca protestul e indreptat (si) impotriva clasei politice si al moravurilor pe care le cultiva, nu (numai) impotriva unui proiect minier mai mult sau mai putin fezabil.


  523. 523
    marcel zadda:

    scuze! si A moravurilor…

    na, ca m-am incalzit in exces!


  524. 524

    Nora, tu nu înţelegi aşa-i?! Eu -- şi Zadda în alte cuvinte -- am zis că puţitul gurii îl caracterizează pe unu ca om. Înţelegi asta?! Ca om! La fel cum kilogramele o caracterizează pe una ca femeie. Ca fe-me-ie!
    Da, kilogramele în plus (cu zecile) la o femeie înseamnă ceva (pentru că aşa e definită feminitatea), iar pentru bărbat sunt mai puţin relevante deoarece bărbăţia presupune altceva. Înţelegi acum?! Bărbaţii şi femeile sunt diferiţi unii de alţii. Bărbăţia şi feminitatea presupun standarde înalte fiecare la alţi indicatori.

    Deci când spun că nu sunt relevante kilogramele pentru Costeluş, dar sunt pentru o femeie, nu pot fi catalogat ca sexist.


  525. 525
    Costeluş:

    Auzi Nora, sexism nesexism, dar totusi sa nu-ti puta gura e un lucru elementar. Nu cred ca Udrea sufera de vreo boala asa grava, ce are drept urmare mirosul neplacut al gurii si ea chiar nu are ce face. Deci da, e chiar relevant, cum sa-i acord incredere unui om care nici macar nu se spala?


  526. 526
    Costeluş:

    Ce faza asta, kilogramele in plus caracterizeaza o femeie. De ce lipsa musculaturii nu caracterizeaza un barbat?


  527. 527

    Marcel, repet: care e legătura? Am ţinut eu clasa politică în braţe?
    Că nu-s de acord cu armele pe care le foloseşti tu e una. Atâta tot.

    Cosa: ba pricep. Dar tot sunt convinsă că, dacă nu era puţitul, Zadda ar fi zis altceva din acelaşi registru. Pentru că l-am mai văzut manifestându-se în acelaşi mod. Ah, şi apropo, chestii precum „dă-o-n pula mea” pentru mine sunt vax şi teribilism.
    Legat de kilograme, nu văd cum ele ştirbesc sau întăresc opiniile cuiva despre politică, de exemplu. Că despre asta vorbeam. Mă doare undeva de femeia Udrea sau de femeia Mungiu Pippidi.


  528. 528

    Pentru că nu musculatura e relevantă pentru un bărbat. De aia!


  529. 529
    Dnu Raj:

    Nu am vrut sa seduc pe nimeni, dra Nora. Chestia cu pestele e una din glumitele mele. Nu a fost ideea mea, dar mi-a placut.


  530. 530
    Dnu Raj:

    Danny 331: In ce ma priveste, Costelus e deliciul forumului. Poate se va supara Nora pe mine, dar asta e…


  531. 531
    Dnu Raj:

    Esti prost facut gramada, Cosa. Un om cu fata de aproape 30 de ani, nu poate arata ca tanarul pescar cu pestele in brate. Ma refer la fiica din prima casatorie, ca m-am insurat cu buricul verde. Costel, eu sau altii suntem caraghiosi ca vrem noi, dar tu esti caraghios fara sa depui niciun efort. Esti un jalnic cu cultura generala. Asa ca Corneliu Vadim Tudor. Andreea nu mia gustat gluma si-i sunt datoare cu scuze. Am pus-o pe „drumuri”…


  532. 532
    Dnu Raj:

    Abia acum am citit toate comentariile. Cosa, ar fi bine ca noi doi sa ne intalnim. Inteleg ca esti din Craiova, iar cum peste ceva timp voi avea treaba in orasul tau, iti solicit o intalnire. Locul il vei stabili tu, ca sa nu-ti creez temeri. Sunt mai mult decat inofensiv , sa nu-ti fie teama. Si cu g-co as vrea sa ma intalnesc, dar astuia cu siguranta ii este teama. Oricum eu nu l-am luat niciodata in serios.


  533. 533
    Dnu Raj:

    Coane Danny, dl Zadda nu merita tratamentul asta. Asta cu mortii mamei sale. Nici go-co nu merita asa ceva,, daramite conu Zadda. Chiar daca nu-ti place de mnealui, nu-l injura.


  534. 534
    Dnu Raj:

    Danii ii banat ?


  535. 535

  536. 536
    Dnu Raj:

    Cu cianurile finlandeze e cu totul altceva. La ei se preteaza, la noi, nu. Ei au mult teritoriu si populatie putina. Finlandejii nu beau apa de unde se caca. Pontu a fost magar ca le-a cerut un sfat. S-a spalat pe maini ca PilatdinPonta


  537. 537
    Dnu Raj:

    Cosa, am vorbit foarte serios, n-o fa pe prostul. Daca ma refuzi, sa dea dumnezeul ala a lu danii sa ai vise erotice cu dna Pora!


  538. 538
    Dnu Raj:

    Ptiu ! eri a fost zi9ua lu dnu danii. Aia de nastere si aia de bannare. Sa traesjti conasule, multa sanatate si fericire ! Multe geci si maieuri ! La multe stiuci, carasi, platici ! Sati fie carasu cat rechinu, pula cat balena, so futi pe Udrea fara halena !


  539. 539
    Dnu Raj:

    Oricarui om ii pute gura macar odata in viata. Maxima asta, cugetarea sau ce-o fi ea, numi apartine,m ii apartine lui Alain Delon si a facuto la un post de televiziune in 90. Am auzit-o cu urechile mele. A zis cam asa: Oricarui om ii miroase gura cateodata. Chiar si mie cat sunt de frumos. Nam pus ghilimele ca am reprodus din memorie…


  540. 540
    Dnu Raj:

    Asa ca dna Udrea a avut nesansa sai puta gura chiar in ziua aia. Sau a fost nesansa dlui Zadda sa steie langa mneaei. Oricum nesaNSA A EI A FOST AIA CA DNU mARCEL A DATO IN VILEAG.


  541. 541
    Dnu Raj:

    dNU cOSTEL, ESTI GRAS CA UN PORC. dA JOS VIO 40 DE CHILE…


  542. 542

    ”Cosa, ar fi bine ca noi doi sa ne intalnim.”
    ”Locul il vei stabili tu, ca sa nu-ti creez temeri. Sunt mai mult decat inofensiv , sa nu-ti fie teama.”

    Băi, pe lângă faptul că eşti perfid, mai eşti şi pueril.
    Penibil.
    Hai, bâşti!


  543. 543

    Nora şi celelalte ca ea,

    Temă pentru acasă: #532. Premise, concluzii.


  544. 544
    Edle:

    Of, Danny, mult ai mai rezistat! 😆


  545. 545
    Edle:

    Raj, ai mai povestit asta cu intalnirea de cateva ori pana acum. Nu prea mai produce niciun efect. 🙂


  546. 546
    andreea:

    dar nu pot să nu-mi las imaginaţia să zburde…
    într-un splendid parc din Craiova, toamna, pe-nserat, pe o alee lăturalnică, cei doi cu balonzaide şi ochelari de soare, tatonînd terenul, trecînd unul pe lîngă altul: oare ăsta o fi?… nu, parcă a zis că are pantofi maro, nu adidaşi…


  547. 547

    Ce faceţi, cocoşeilor?

    Daaa, Andreea, şi eu îmi imaginez aproape cu voluptate întâlnirea asta.
    Raj, ce crezi-speri tu că s-ar întâmpla la o astfel de întâlnire?
    Să zicem că eu sunt Cosa. Hai să ne imaginăm un joc. Ce mi-ai spune?


  548. 548
    andreea:

    unora le miroase gura de stres. habar n-aveţi ce poate face stresul din om. neurovegetativul o ia razna. poate că doamna Udrea era stresată pentru că stătea lîngă Marcel. şi eu aş fi…


  549. 549

    Edle, mi-era dor de tine.


  550. 550

  551. 551

    http://www.rfi.ro/articol-stiri-mediu-43999-mina-talvivaara-rosia-montana-finlanda

    Intrai pe inliniedreapta.net. Dracu’ mă puse! Dădui peste articolul uneia care zice „Sloganurile, dezbaterile, injuraturile, toate au fost legate de nenorocita de cianura despre care chimistii spun ca este foarte usor de curatat.”


  552. 552
    Nastasia:

    No stai, că „..conţinutul de cianură (din iazul de decantare) e mai mic decât cianura din cafea”. Sau „..o să vedeţi cum renii (Finlanda) beau apă din iazul de decantare”. Zice directoru’ RMGC Dragoş Tănase, Dilema Veche nr.501,19-25 septembrie 2013. Şi alte chestii, care de care mai idilice. Iazu’ ăla o să fie numa’ bun pentru un Aqua Park. N-o să mai fie nici nenorociţii ăia de munţi, să ţină umbră.


  553. 553
    Nastasia:

    Ce-ar fi să punem de o firmă? Îmbuteliem apă din iazu’ ăla. Ce Borsec, ce Vichy, ce Evian..Dăm lovitura.


  554. 554
    Dnu Raj:

    N-as spera nica, Dra Nora. Parca eu eram ala temator care afirmam ca pe bloguri sunt multi nebuni. Voiam sa dovedesc ca sunt de buna credinta, atat. Oare de ce cred eu ca,,, Cosa nu e cel din poza ? Mai rahatelule de Cosa, cum iti permiti tu sa-mi spui vorbele alea , nesamtatule ? Eu te-am evitat de cateva luni incoace, tu m-ai pomenit pe aici, piticanie. Vezi ca pot sa jignesc si eu. Eu n-am glumit mai lasule. Puteam sa stam linistiti la o cafea. Imi cunosteai si sotia, fiica. Tu dai teme pentru acasa mai Serloc ? Nu stii decat sa jignesti lumea pe aici, s-o face pe interesantul, pe gigi durul. In real esti tu altcineva, nu eu. Voiam sa ai o surpriza cand ma vezi, atata tot……… Dna Andreea 548: Eu aveam o colega la uzina careia pur si simplu ii mirosea tenul, fatza ingrozitor, cand era stresata, cand dormea foarte putin noaptea. E adevarat ca avea un ten acneic, dar nu cine stie ce……….. Eu nu voiam sa produc niciun efect, dna Edle. Ceva imi spune ca,,, Cosa e altceva in real, cu totul alta persoana. Cum sa va zic: stiind cine e el de fapt, crede ca si altii fac ca el. E un joc murdarel de-al lui… Eu nu am gratulat nicio doamna pe forum cu apelativul de proasta. El o face, e un grobian citit. Bine, il mai ajuta si goagalu…


  555. 555

    L-am mai văzut şi pe primarul din Certej care zicea că ei mănâncă peşti dintr-un iaz unde pe vremuri s-a depus apa cianurată. Şi că nu doar că nu le face rău, dar că le-a îmbunătăţit viaţa sexuală!
    Dracu ştie, le-o mai fi crescut un penis şi ei cred că e de bine!


  556. 556

    Raj, pe mine mă doare undeva cum eşti tu-n real sau cum e Cosa în real. Că nu stau cu voi la masă şi nu vorbesc cu voi de cum să plătim facturile casei. Ce e obsesia asta cu „ăla nu e aşa în real, doar eu sunt nu ştiu cum în real”?
    Apoi, mi se pare niţel prostesc să-ţi implici, chiar şi ipotetic, nevasta şi fiica.
    Poză, ce poză?
    Ana s-a întâlnit cu Cosa în realitate, aşa că mai uşor cu presupusurile.


  557. 557
    Dnu Raj:

    Da ca se caca toata Europa in Dunare si noi bem apa, cum e, Dna Nasta ? Bine, e clorurata, filtrata. Cosmonautii isi beau urina, stiati ? Urina transformata in apa. Dnu Danii, iar ai belito conasule ! Ai exagerat cu injuria aia cu mortii mamei dlui Zadda. Cere-ti scuze urjent. Eu asa as proceda daca as zice ceva de mortii dlui Cosa. Cat va sta in debara, dra Nora ? Io nn-as fi de acord, dar imi sunteti draga si va cert cu multa precautie ca procedati asa. Dnu danii e bine intentionat , am mai zis asta.


  558. 558

    Raj, poţi să mă cerţi şi cu „neprecauţie”. Te ascult şi tot ca mine fac. 😆
    Pe bune, mă oboseşte să-ţi ceri scuze pentru simpatiile tale. Iubeşte-i cu foc pe Danny şi pe Costeluş, nu-mi pasă, nu m-atinge nici cât m-ar atinge dacă ar avea Udrea un punct negru pe vârful nasului.


  559. 559
    Dnu Raj:

    Nu stiam ca Ana s-a intalnit cu Cosa in realitate. Am gresit si-mi cer scuze lui Cosa ca am crezut ca arata astfel in real. Pentru alte cele nu am de ce sa-mi cer scuze. E un bou citit.


  560. 560
    Dnu Raj:

    Sunt un tampit. Mars in debara pentru 1 luna Raj !


  561. 561
    Nastasia:

    În Tarniţa, de unde beau io apă, nu se cacă toată Europa, numa’ fiţoşii de Cluj, de au cabane pe acolo. Şi vacile, şi vulturii care zboară peste lac. Căcatu-i căcat şi cianura-i cianură. Măcar să nu-mi zică mie că-i apă de trandafiri.


  562. 562

    Va sta pe termen nedefinit. Oricum, a zis că nici dacă mă rog eu de el, nu mai scrie aici şi că a găsit oameni mai inteligenţi. Are demnitate, ce mulineta lui! 😆 Iar cu Marcel, nici pomeneală de scuze. M-a rugat şi din spam să-i transmit aceleaşi înjurături de mamă. Cam aşa cu Danny.


  563. 563
    andreea:

    da de ce?! pe mine mă stresează asta!! eu vreau logică relaţională.
    cei dragi ai dragilor noştri ar trebui să fie tot dragii noştri. duşmanii dragilor noştri -- duşmani. dragii duşmanilor trebuie să ne fie duşmani şi duşmanii duşmanilor ar trebui să ne fie dragi. acum stau să mă gîndesc un pic cum ar trebui să ne fie duşmanii dragilor duşmanilor noştri şi cei dragi duşmanilor dragilor noştri… ăăăă…


  564. 564
    Nastasia:

    Dujmanii mooorrrr..că n-au valoarea dragilor.


  565. 565

    Hai că am râs.

    Nemulţumit la tribuna Parlamentului de înjurăturile din filmul „Poziţia copilului”, deputatul PSD Victor Cristea şi-a nuanţat ulterior declaraţiile, cerându-şi scuze echipei lui Călin Netzer dacă s-a simţit jignită şi recunoscând chiar că şi el a mai înjurat din când în când.

    „Nu am înjurat la servici, nu am înjurat în parlament, copil poate am înjurat, poate prin curte acolo în felul meu, dar nu e o dominantă, ca orice om. La mine, tatăl meu nu l-am auzit înjurând. Atâta tot, era supărat prin curte, „mamele lor de treburi””, a declarat Cristea, pentru gândul.

    El a adăugat că a fost „şocat” când a văzut filmul „Poziţia copilului”, darîşi cere scuze actorilo, producătorilor şi regizorului dacă intervenţia sa din parlament i-a jignit.
    Citeşte şi Poziţia unui deputat PSD faţă de „Poziţia copilului”: „Numai obscenităţi. A fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român”

    „Îmi cer scuze doamnei Solomon, celorlaţi artişti, regizorului. Nu e vorba de cenzură. S-a întâmplat să văd acest film şi m-au deranjat atâtea înjurături şi relaţia gen familie cum era prezentată acolo, adiacent, pe lângă, colateral, nu acesta era miezul problemei. Filmul e artă, dar maniera în care a căutat să prezinte lucrul acesta cu atâtea înjurături, asta m-a deranjat, dar nu să cenzurez. (…) Poţi să prezinţi, cu alte modalităţi, cu cuvinte mai omeneşti, că este destulă urâţenie care se prezintă şi pe stradă. (…) Pe mine m-a şocat filmul. (…) Eu m-am speriat când a început filmul şi am văzut pe traseu actorul îi spunea mamei foarte urât şi după aia se adresa şi actorului, tatălui”, a spu pesedistul.

    Deputatul PSD a precizat că şi-ar dori ca nemulţumirea să fie luată în seamă de artiştii care ar putea „să prezinte cu alte modalităţi, cu cuvinte mai omeneşti”. „Să nu se mai proceze aşa, într-o nouă societate pe care o creăm acuma, pe care o realizăm, cu altă orientare spre occident, nu spre Apus„, a spus el.

    Chiar şi cu „acest minus”, cu toate înjurăturile care l-au deranjat, deputatul PSD a spus că s-ar bucura dacă filmul ar ajunge să câştige Oscarul, nu de alta dar „acolo sunt artişti de talie, eu am văzut prin prisma mea”.


  566. 566

    Echipa Poziţia copilului trimisese azi un comunicat de presă. De-asta s-a simţit dator probabil maimuţoiul ăsta să se afunde şi mai tare în prostie. 😆


  567. 567
    andreea:

    😯

    ăsta e parlamentar??!


  568. 568

    Da. Şi fost primar.


  569. 569
    andreea:

    ăştia ar trebui să dea şi ei un exemen de logică, de exprimare coerentă, cînd intră acolo. cum să gîndească limpede, dacă se exprimă în halul ăsta?!… parcă e beat. despre fondul problemei nici nu mai vorbesc.


  570. 570

    Da. Dacă m-aş fi chinuit să încropesc un discurs-mostră de incoerenţă, salbă de anacolute ca al ăstuia, n-aş fi reuşit.


  571. 571
    andreea:

    acu, ce să zic, şi eu, dacă mă pui să ţin discursuri, mă bîlbîi şi mă fîstîcesc şi încurc firul şi dacă mă iei tare, îl pierd cu totul… dar nu mă fac parlamentăriţă! stau şi eu cuminte, pitită după blog… 🙂


  572. 572

    Păi, pe el nu l-a pus nimeni. Singurel s-a dus la tribună şi şi-a dat cu părerea. E şi-n comisia pentru învăţământ, şi fost profesor. Deci, ar trebui să aibă un minim de exerciţiu.

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/hai-sictir-bunicuto-11388639
    Sunt fan Lelia Munteanu!


  573. 573
    Costeluş:

    Daca nu esti idiot si bandit, daca ai reusit sa inveti o meserie, e imposibil sa ajungi parlamentar.


  574. 574

    Pink Martini interpretând piesa Mariei Tănase:


  575. 575
    alexa:

    acum stau cu două fete în chirie! DOO! credeți că toanta de proprietară mi-a spus? 😥 asta-i așa, de bun venit la Cluj!


  576. 576
    Nastasia:

    Apoi, no, fiecare din ele stă cu alte doo. De ce ţi-o fi ţie mai greu decât lor? Poate-s de treabă.


  577. 577

  578. 578
    alexa:

    pe una am cunoscut-o și e de treabă. de cealaltă nu știu.
    sunt copleșită numeric, asta e problema.


  579. 579

    Ei, lasă. Acum vezi şi tu cum e să copleşeşti numeric. 😆


  580. 580
    Costeluş:

    Tu voiai sa stai cu doi baieti? 😀


  581. 581
    Nastasia:

    Când eşti copleşită numeric? La bătaia cu perne? La coadă la baie?


  582. 582
    alexa:

    poate nu sunt eu de treabă, Nastasia. ieri mi-a spus tata că nu știe ce-a făcut de l-a pedepsit Dumnezeu cu o fată ca mine. 😀 mi-a mai zis că m-am îngrășat și să nu-i vin data viitoare acasă dublă. 😀


  583. 583
    Nastasia:

    Ei, asta-i alintătură părintească.


  584. 584
    alexa:

    știu. de asta nici nu-l bag în seamă. el vorbește, el aude când mă jignește.


  585. 585
    alexa:

    cum adică, Nora? eu copleșesc numeric?


  586. 586

    Da, Alexa, faci cât două! Să ştii că n-am vrut să spun că te-ai îngrăşat. E doar o vorbă…
    Eşti impunătoare, umpli locul, cum s-ar zice. O prezenţă puternică, intensă.


  587. 587
    Costeluş:

    Important e sa umpli patu’.


  588. 588
    Edle:

    Ai grija, Alexa, cu kilogramele, ca ai auzit ce-a spus Cosa! 🙂


  589. 589
    Edle:

    Of, mi-ai amintit de taica-meu. Nu l-am mai sunat de la Craciun… 🙁


  590. 590
    alexa:

    o să mă apuc de sport. de mâine.


  591. 591
    Dnu Raj:

    Dra Nora, dnu Danii e un aiurit. Nu poate gasi pe alte bloguri oameni mai inteligenti ca dv., ca mine. Sper sa se calmeze. Are dreptate ce pula lui, nu ce mulineta lui, asa cum cu delicatete ati spus dv. Scuze, dar cand is bou, ma bag singurel in debara. Dna Seva bea apa de unde se caca protipendada………. Dar Dra Val de ce nu mai scrie ? Sper sa nu fiu iar eu pricina.


  592. 592
    Dnu Raj:

    Era sa zic io ce sport ii bun, dra Alexa…


  593. 593
    Dnu Raj:

    Inotul. E fara transpiratii… Dle Costel, credeti ca fututul slabeste ?


  594. 594
    Edle:

    E foarte bine daca vrei sa te apuci de sport, dar nu o sa slabesti numai cu asta. Eventual, mai pui cateva kilograme. 🙂


  595. 595
    Dnu Raj:

    Mai e putin pana la nunta lu Bianca Dragusanu. Nu disperati, zilele trec repedea…


  596. 596

  597. 597
    alexa:

    renunț și la mâncare 😀


  598. 598
    Costeluş:

    Eu zic ca slabeste, ca nu poti minca in timp ce (te) futi.


  599. 599
    Dnu Raj:

    Nu se poate renunta la mancare, asa cum nu pot nici eu renunta la rahat…


  600. 600
    Dnu Raj:

    Poate nu poti tu manca in timp ce te futi, costele. Sevastita poate. Sevastita era dadaca fiemii. Cand am angajat-o nu i-a pasat de salariu, a intrebat daca are mesele asigurate. Macar nu era pretentioasa. Gurile rele afirma ca au surprins-o cand manca din mancarea pisicii. Conserve din alea…


  601. 601
    Dnu Raj:

    Dle Cosa, propusesi o tema…


  602. 602
    Dnu Raj:

    Va dau io o tema. Cine credeti ca ma uraste mai mult ? Go-co uratelul sau Cosa frumuselu ?


  603. 603
    Dnu Raj:

    Dra Nora: Dra Val de ce nu scrie ? Ce am mai gresit ? Eu chiar o apreciam


  604. 604

    Ia, mai lăsaţi-mă amândoi cu temele voastre!


  605. 605
    Dnu Raj:

    Bianca e distrusa. Nu gaseste biserica unde sa-si puie pirostiile. Cititi Clicu, nu mai cititi toate tampeniile…


  606. 606
    alexa:

    sportul acela nu mă interesează, Raj. e pentru altele, mai sănătoase.


  607. 607
    Dnu Raj:

    Nu ma mai certati, dra Nora…


  608. 608
    Dnu Raj:

    Care sport , dra Alexa ? Pacatele mele…


  609. 609
    Dnu Raj:

    Sper ca la inot v-ati referit…


  610. 610
    alexa:

    😆 ba la celălalt


  611. 611
    Dnu Raj:

    Terminati va rog, dra Alexa…


  612. 612
    Dnu Raj:

    Andreea Marin, fosta Banica e fericita cu turcul ei…


  613. 613
    Dnu Raj:

    N-aveti de unde sa stiti. Click-ul …


  614. 614
    Dnu Raj:

    Am asa o indispozitie la cap. M-am simtit prost toata dupaamiaza din cauza lui Cosa. Omul asta e ca Alexandru Mironov. Cand vorbesti cu el trebuie sa intelegi doua lucruri: cat de destept e el si cat de prost esti tu…


  615. 615
    Dnu Raj:

    Nu m-am simtit prost deloc, dar da bine s-o zici…


  616. 616

    Of, Raj, că sensibil eşti!


  617. 617
    Nastasia:

    Şi care-i baiu’? Înţelegi cele două lucruri şi gata, nu mai ai indispoziţie la cap.


  618. 618

    Da, da, trebuie asimilate rapid. 😆 😆 Uite eu ce bine o duc! 😆


  619. 619
    Dnu Raj:

    Mai sensibil decat siameza nu-s. Nu mai am voie sa-i zic nici „dispai din calea mea, matza cretina, idioata, inculta si rea, fitiar faptura adracu sati fie, scarba dracu cu neamu matii cel felin, darar un tir sa dea peste tine, sa te lateasca ca pe blatu de la pizza !””


  620. 620
    Dnu Raj:

    Indispozitia dela cap, ca indispozitia de la cap, dar ce ma fac cu indispozitia de la cur, dna Nasta ? Emoroizii astia…


  621. 621
    Dnu Raj:

    Dra Nora o duce bine. Si altii o duc bine, dar nu se mai lauda atata…


  622. 622
    Dnu Raj:

    Dnu Danii, plangeti cu muci sau futeti cu prezervativ ? Trebai si io ca bou`…


  623. 623

    Nu stiu, Raj, probabil indispozitiile de acolo sunt mai indispozitionoase decat alea de dincolo.


  624. 624
    Dnu Raj:

    Dle Cosa, tema domnu meu, va rog frumos stimate cretin. Sper cai remarcat ca m-am adresat elegant cu pluralu englezesc si ca bonus v-am facut si „stimate”…


  625. 625
    Dnu Raj:

    Mati bagat in intunerec, Dna Nora, vorba lu Neculai Iorga. Indispozitii indispozitionoase. Na, ca-mi patineaza limba-n gura !


  626. 626
    Nastasia:

    Întoarce-te cumva cu picioarele în sus, să vină curul în locul capului. Şi poţi să zici că ai indispoziţie la cap, dacă crezi că aia-i mai suportabilă. Şi emoroizii or să se creadă circumvoluţiuni şi poate s-or îmblânzi, dacă trebuie să gândească.


  627. 627
    Dnu Raj:

    Circumvolutiuni emoroizale imblanzite… Ma doare capu si mai tare…


  628. 628
    Costeluş:

    Nu Nastasie, nu gasesc curaj. Sa ma cert cu Nora e o joaca, sa-ti scriu tie -- nu. 🙁


  629. 629
    alexa:

    Costele, nu te mai plânge atât. unii au probleme serioase și nu sunt niște smiorcăiți ca tine.


  630. 630
    Costeluş:

    Am si eu destule, stai linistita.


  631. 631
    alexa:

    mda, se vede. după preocupări.


  632. 632
    alexa:

    eram ironică.


  633. 633
    Nastasia:

    Costeluş, faci cum simţi. Mă surprinde un pic că pui problema curajului. Ce ţi se poate întâmpla? Nu-s scorpie, poate nu-s nici la înălţimea aşteptărilor. Când şi dacă o să poţi şi o să crezi că-ţi face bine, scrie.


  634. 634
    Dnu Raj:

    Daaa, sa piseze usturoiul. Mare problema, n-am ce sa zic…


  635. 635
    Dnu Raj:

    Eu sunt la josimea asteptarilor…


  636. 636
    Nastasia:

    Da, eşti aşteptat la subsol, că s-o spart o ţeavă pe acolo.


  637. 637
    Costeluş:

    Nu-i vorba de tine, in viata reala eu sint si mai prost ca aici si mult mai trist.


  638. 638
    Edle:

    Costelus, ce-ai mai patit?


  639. 639
    Costeluş:

    Deocamdata nimic. Deocamdata.


  640. 640
    marcel zadda:

    edle, esti mama ranitilor?


  641. 641
    Seva Tudose:

    Danny

    tu crezi ca daca ai o gura cat o sura,cat gura targului,ca o fleasca sparta de o armata de soldati rusi,dusi la razboi de doi ani…setosi si ne regulati ?

    #384 Danny contra Nastasia
    #386 Danny contra Cosa
    #396 Danny contra Marcel /Marcellino
    #400 Danny contra Cosa
    #404 Danny contra Marcel
    #405 Nora il roaga pe Danny
    #406 Danny contra Nastasia
    #408 Danny jicneste pe Nora
    #409 Andreea il avertizeaza pe Danny
    #421 Danny il jicneste iar pe Marcel
    #430 Danny…”du-te-n mortii ma-ti ca esti prost facut gramada :mrgreen:
    #435 Nora catre Danny ! eu cred ca sunt oameni care atunci cand se apropie ziua lor de nastere/onomastica urasc mai mult ca oricand,aratand diavolul din sangele lor,sadici ! Ptr. ca niciodata nu s-au bucurat de o zi, lucruri simple,nu stiu sa se bucure de simplitatea unei vieti normale,a omului cu capul pe umeri,logic,decent !

    Raj # 591
    esti sonat ?? :mrgreen: cum poti sula calulului sa scrii asa cacat:d-na Seva bea apa de unde se caca protipendada”
    daca nu te explici/retragi ce ai ai „futut’ scris,sa mor eu daca mai vorbesc cu tine….fuck off !

    Raj#600…vrei o razmerita cu mine ??? 😥
    sub aureola unei animite candori/face lift …tu jicnesti sub edificiul originalitatii ? sa stii ca nu apreciez asta…cum vrei tu,Raj,it is up to you !

    you make me cold 😥


  642. 642
    Seva Tudose:

    Nora?Andreea?

    unde este comentariul meu ?


  643. 643
    Dnu Raj:

    Dna Nasta vrea sa ma ingroape in cine stie ce subsol. Asa se intampla cand esti privit ca un instalator, de 1Q mi-e dor, pe Costi imi vine sa-l omor…


  644. 644
    Dnu Raj:

    Costy 637: esti invers. Garantez


  645. 645
    Nastasia:

    Seva, nu te supăra pe Raj, la mine se referea cu băutul apei cu căcat. Doar că a încurcat numele. A zis ceva la 557, eu i-am răspuns la 561 şi după aia a debitat el ce-a debitat la 591. Ne mai încurcă, săracu’, pentru că se pare că numai noi două suntem doamne. D-na Seva, D-na Nasta.


  646. 646

    Seva, eu dormeam la 4. E adevărat, mă culcasem pe la 3, dar tot nu te-am auzit. 😀

    Comentariul ţi-a intrat în spam din cauza cuvântului Danny. 😀


  647. 647

  648. 648
    alexa:

    de ce ți-e dor de 1Q? e exasperant


  649. 649

    Nastasia, ţi-a luat-o cineva înainte:

    Ioan Uțiu, unul dintre vorbitori, a venit cu o propunere de afacere. ”Eu zic că dacă proiectul minier va începe, să facem o fabrică de îmbuteliere a apei care va fi deversată din iazul de decantare de la Valea Cornei. Apa o vom pune pe masa parlamentarilor și a membrilor Guvernului să o bea”.


  650. 650
    Seva Tudose:

    Nastasia#645

    da,acum am recitit comentariile,pare-se ca Raj,a incurcat borcanele,nu ca as dori sa se adreseze tie astfel,mai mult ca sigur as fi intervenit ptr.tine,in solidaritate feminine 😀

    Raj#600

    hai sa ma destainui,ceea ce n-am facut-o de 3 ani de zile 😀 Nici Nora nu cred ca stie,poate doar daca i-a spus Ana,singura care stie…

    Seva,numele meu,vine de la Sevastita (sora lui Nicolae Balcescu) 😆


  651. 651

    Nu mi-a zis, Seva.
    ………………..

    Şi mie mi-e dor de 1Q.


  652. 652
    Edle:

    Marcel, da. 🙂


  653. 653
    Edle:

    Seva, apriga mai esti! 🙂


  654. 654
    alexa:

    ce oameni blegi! 🙄


  655. 655
    andreea:

    nu sîntem oameni. sîntem femei. BBB. blondă, blîndă, bleagă.


  656. 656

    Ia uite la Alexa. Se plânge că suntem blegi în loc să ne mulţumească!


  657. 657
    Seva Tudose:

    Edle

    eu apriga ? 😀

    PS. va las copii,am intrat scurt,la mine este aproape 6 dimineata,trebuie sa plec…


  658. 658
    alexa:

    pt ce să vă mulțumesc? 🙄


  659. 659
    andreea:

    că te acceptăm, aşa, tricefală…


  660. 660
    Nastasia:

    E bine să fii bleg. Nu te bântuie ştrumfii.


  661. 661

    Te-am pupat, Seva!

    Alexa: eşti o nerecunoscătoare!


  662. 662
    alexa:

    😆 parcă aș sta la voi în casă și trebuie să vă fiu recunoscătoare că mi-ați oferit adăpost.


  663. 663

    S-a întins pe toate canapelele de aici, le-a făcut paturi de spital, a dat cu bibelourile de pereţi, s-a plâns zi şi noapte, zi şi noapte de aproape un an de zile, am stat, am oblojit-o, i-am pus comprese anti-fierbânţeli pe fiecare dintre cele trei capete şi acum! Cică „pentru ce să mulţumească”! In-cre-di-bil!


  664. 664
    andreea:

    da. ai putea şi tu să dai cu mopul, să repari uşa de la debara -- că e ieşită din ţîţîni, să faci o ciorbă, din cînd în cînd…


  665. 665
    Nastasia:

    Dar tu, Alexa, ce crezi că ne-ai oferit nouă?


  666. 666
    alexa:

    m-ați luat la mișto de fiecare dată și nu credeți un cuvânt din ce spun, dar aveți pretenția să vă mulțumesc. asta-i incredibil!


  667. 667
    alexa:

    😯 trebuie să ofer ceva? e neapărat?


  668. 668

    Lapte, brânză, carne, ouă!


  669. 669

    Ah, s-a intercalat şi nu mai merge rima!


  670. 670

    Să speli geamurile că asta nu sufăr eu să fac.
    O dată n-am auzit un cuvânt cald din partea ta! Omenesc. Ai venit cu nişte postări şi după aia le-ai cerut înapoi. Nţ, nţ, nţ.
    Ia, să aduci nişte zacuscă de acolo de la tine.


  671. 671
    andreea:

    sigur.
    Nora mi-a oferit plăjitulă şi vin, Ana -- rochiţe şi căluţi, Morringain -- cărticele şi bombonele. şi mai sînt şi alţii, pe care nu-i mai enumăr.

    tu -- vax!


  672. 672
    alexa:

    trebuie să-mi cer scuze că nu sunt capabilă de cuvinte calde?! 😯 că nu mă pot gândi la nimic frumos pt că mi s-au întâmplat numai porcării în ultimii ani? că vă deranjez 3 secunde, cât îmi citiți comentariile? aveți de așteptat!


  673. 673

    Măcar un stetoscop să fure şi ea pentru noi…


  674. 674

    Eşti zgârcită, ce să mai! Recunoaşte!


  675. 675
    Nastasia:

    Hooo, fată, că o iei razna de tot. De ce ţi-ar fi cineva dator cu 3 secunde?


  676. 676
    alexa:

    dacă deranjez atât de tare, ignorați-mă. e foarte simplu.


  677. 677

    Zi dacă ai zacuscă bună, cu vinete coapte afară, pe tablă de-aia. Şi cu ardeii copţi, nu prăjiţi sau mai ştiu eu cum. Mulţi, mulţi ardei.


  678. 678
    Dnu Raj:

    Nu pricep de ce v-ati suparat, dna Seva. V-as fi indatorat daca m-ati lamuri… Am mai intrebat, eu sunt cauza nedesfasurarii peicea a drei Val ? Stiu ca din cauza mea n-a mai scris un timp. Ce-am mai facut, cand am comis-o ? Dna Seva, de ce va suparati fara motiv ? Ce candoare, care candoare ? Atunci cand scot cacat ?


  679. 679
    alexa:

    mai am de anul trecut, Nora.


  680. 680
    Dnu Raj:

    Mai terminati cu zacusca. Io ma dau de ceasu mortii peicea….


  681. 681
    Dnu Raj:

    Mananc-o ce mai stai ? Cat crezi ca o sa tina ? Zacusca de 1 an nu-i ca vinul de 1 an…


  682. 682
    Dnu Raj:

    Alexa, ma enervezi la creieri. Pune mana si te marita. Fa un copil, doi, i-ati o pisica, un catel. Calca, spala, gateste. N-ai activitate si ti se nazare oarece…


  683. 683
    alexa:

    nu-mi place, că e grasă. i-o dau Norei.


  684. 684
    Nora&1Q:

    Iote ce zarvă-n poieniță! Sărumâna boieri mari, calfe și zidari.. și alexa, ce dacă n-are rimă!
    Ia să mi-o lăsați în pace! Cum e lăsată de izbeliște cum săriți pe ea să mi-o faceți vraiște, de parcă n-ar fi destul și-așa..

    Nora, :iuvgotămeil:! Primesc țvai pupu, da? drai, că-n virpfoten stă alexa..


  685. 685
    alexa:

    nu mi se năzare nimic. 1Q are dreptate. m-am făcut să-mi dau seama ce viață anostă și lipsită de iubire o să am. și cât o să mă doară să mă lupt cu singurătatea. le-a nimerit pe toate.


  686. 686
    alexa:

    m-a adică, nu m-am


  687. 687
    Dnu Raj:

    Gata, stiu unde am gresit. La 591. Dna Nasta bera apa de unde se caca protipendada, nu Dna Seva. Am incurcat numele. De fapt nici dna Nasta nu bea apa aia. Bea palinca…


  688. 688
    andreea:

    haoleeeeeeeeeeeeeeuuuuu, muiiiicăăăăăăăă, îhîîîîî, îhîîîîî.


  689. 689
    Dnu Raj:

    Cateodata ma intreb daca alexa nu-i Costel…


  690. 690
    Nora&1Q:

    🙂 punct ochit, punct rănit..


  691. 691
    Dnu Raj:

    Dna Andreea s-a imbatat. Nu-i nimic, si femeile beau cateodata…


  692. 692
    alexa:

    nu-l Costel! 👿


  693. 693
    Dnu Raj:

    punct ochit, 1Q s-a makit…


  694. 694
    Nora&1Q:

    Sărumâna, d-na Nasta! Sărumâna, d-na andreea, să tră, dom Raj! Am plecat dac-ați tăceat..


  695. 695
    andreea:

    unchiule, te implor, iubeşte-o şi tu pe Alexa un pic.
    fă-o de dragul nostru.


  696. 696

    Normal că cu ardei copţi! Aia cu ardeiul călit nu-i zacuscă. Şi nu copt pe tablă ci pe grătar deasupra jarului din lemn de prun sau corcoduş. Ideală ar fi buturuga de salcă, dar de unde să iei?!

    Eu mai pun şi mere şi ciuperci. Deci:

    O parte ardei copţi, şi o parte vinete (coapte ca şi ardeiul) + ciuperci + mere + ceapă + pastă dulce de roşii.

    Procesul:

    -- Se coc ardeiul şi vinetele;
    -- Se dau merele pe răzăroare (se alege răzătoarea astfel încât să se obţină fideluţe);
    -- Se călesc merele;
    -- Se căleşte, separat, ceapa;
    -- Se taie vinetele şi ardeiul cu un cuţit de lemn;
    -- Se taie ciupercile în fideluţe;
    -- Se amestecă toate astea şi se pun în căldare la foc;
    -- Se adaugă după gust: piper, sare, miere, foi de dafin şi foarte puţin cimbru (eu scot foile de dafin după un timp deoarece se pare că amărăsc compoziţia);
    -- Spre final se adaugă pastă de roşii din anul precedent;
    -- După ce se fierbe bine, se dă şi la cuptor (dacă aveţi un cuptor mare de cărămidă, altfel, râvniţi la unu);
    -- Se pune în borcane care se sterilizează şi gata.


  697. 697
    Nora&1Q:

    O iubesc cu flăcări, d-na andreea. Dar mă flituiește cu dispreț.. 🙁


  698. 698
    Nora&1Q:

    Ia să videți cum se zburlește toată la mine, să-mi arate buba..


  699. 699
    Nastasia:

    Zacusca-i baza. Ce vă tot sclifosiţi pe-aici ca păstorul întristat, amărâtă turturea şi tânărul Werther? Mie mi-e foame, n-am ţigări şi mi-e lene să rezolv aceste două probleme.


  700. 700
    alexa:

    🙄 nu am nevoie de dragostea nimănui


  701. 701

    1Q, mă uit imediat.


  702. 702
    Nora&1Q:

    Da` e problema noastră, d-na Nasta! Ce vă băgați? Că am zis odat` și ați sărit că e și fata dvs, că musai s-o ocrotiți de parcă o ardeam de vie, în vie, ca să-nvie..


  703. 703
    Nora&1Q:

    „nu am nevoie de dragostea nimănui” Să i-o zici lu` Mutu. Poate te aude, că de văzut..


  704. 704

    Da, Cosa, aşa, aşa cum zici tu. M-am săturat de zacusca aia cumpărată…
    Alexa, dacă-i uleioasă, ţine-o!


  705. 705
    Nastasia:

    Apoi, tu, Alexa, rău mai baţi câmpii. Ori de plângi de viaţa anostă şi de spaima de singurătate, ori te oţărăşti că n-ai nevoie de dragostea nimănui.


  706. 706
    alexa:

    nu am nevoie. ce să fac eu cu ea?


  707. 707
    alexa:

    nu i-aș face față.


  708. 708

    Iote, s-o pui la păstrare. Nu se ştie niciodată.


  709. 709
    Nora&1Q:

    Cum ce să faci cu ea? Copii.. :rolldedădacă:


  710. 710
    alexa:

    o să adopt un bebe când o să am casa mea. un băiețel vreau. se rezolvă și asta.


  711. 711

    Alexandra, am mai spus-o prin zona asta şi o mai spun: pula rezolvă muuuulte de tot la vârsta ta. Dacă n-o suporţi … hm, iată un exemplu în care violul e bine venit!


  712. 712
    Nora&1Q:

    Renunți la păpușă?


  713. 713
    alexa:

    mi-a omorât 1Q cheful de pulă, Cosa.
    ceva îmi spune că așa o să și rămână.


  714. 714
    Nora&1Q:

    Cooo-saaa, ce urât vb cu o d-ra! alexa, nu citi! Pune mânuțele la oki..
    Ptiu-ptiu, să nu te dăochi!


  715. 715

    Deci, există două posibilităţi: ori ai avut parte de o pulă jalnică, caz în care e firesc să zici că ţie nu-ţi trebuie aşa ceva, ori n-ai avut parte deloc.

    În ambele cazuri soluţia e una singură!


  716. 716

    Huă! Sexisto! Mi-e ruşine că-mpărţim acelaşi sex!


  717. 717

  718. 718
    alexa:

    nu-mi discut cu nimeni viața sexuală! cu atât mai puțin aici!


  719. 719

    Ei, cum! Dar ai discutat atâtea aici! Ce, chestiunile de inimă sunt mai puţin intime decât alea de sex?
    Da’ unde le discuţi dacă aici, nu? Cin’ te mai ascultă ca noi?


  720. 720
    Nora&1Q:

    Mai citește și mămica p`acilea.. : oocupseindhoven:


  721. 721
    alexa:

    am prietene, Nora. deși 1Q nu crede. dar nici cu ele nu vb. e treaba mea.
    am una care îmi povestește de câte ori pe noapte se culcă cu unul, ce fantezii are ăla și ce vb. 😳 mă înverzesc de fiecare dată, dar mi-e rușine să-i spun să înceteze.


  722. 722

    Cred că nu te-nverzeşti destul. Că altfel na, ar observa, doar nu e chioară.
    Dacă te-nverzeşti aşa palid, de fason, fireşte că nu vede!


  723. 723
    alexa:

    păi îmi ascund groaza. mă prefac interesată de discuție.


  724. 724

    Aştept o cerere de ofertă.


  725. 725

    Aaa, deci, eşti cam prefăcută.


  726. 726
    alexa:

    ce ofertă?


  727. 727

    Iote, na! Şi tu zici că ce-am făcut noi pentru tine. Cetăţeanul Cosa e dispus să se implice activ, penetrant, nu fiecum.


  728. 728
    alexa:

    nu prefăcută, ci politicoasă. dacă ei îi este bine vorbind despre asta, să vb atunci.


  729. 729

    Ei, dacă pe mine ceva m-ar scârbi şi îngrozi, cu toată politeţea, aş răbufni. Deci, nu ţi-e chiar aşa de scârbă.
    Te masturbezi?


  730. 730
    Nora&1Q:

    Cosa trebuie să aștepte încă doo cereri de ofertă, io te iau ca sursă unică..


  731. 731

    Care două? Am pierdut ceva?


  732. 732
    alexa:

    Nora, 😆 😆 😆
    mie mi-ar fi rușine să întreg așa ceva. de răspuns nici nu mai zic.


  733. 733
    Nora&1Q:

    Da. Posibilitatea de participare la târgul de fete.. de la Căpâlna.


  734. 734
    alexa:

    adică întreb. m-am fâstâcit toată.


  735. 735
    Nora&1Q:

    Ete fâs..


  736. 736
    andreea:

    HAI-A-LE-XA! SPU-NE „DA!”
    SI-GUR NU VEI RE-GRE-TA!


  737. 737
    alexa:

    să spun da la ce?


  738. 738

    Păi, na! Zisei s-o luăm treptat. Nu te speria.
    Uite, eşti singură în clipa asta?


  739. 739
    Nora&1Q:

    Gata, Nora. Pune o poză la piesa pt mâine!


  740. 740

    Ei penetrant! Penetrănţel, aşa …


  741. 741

  742. 742

    Ce, nu ştiţi bancu ăla de acum o sută de ani cu tilinga-bilinga?!


  743. 743
    Nora&1Q:

    Ușurel, Nora! 🙂 🙂 Să nu dai idei cu lanțul uman în jurul p…lăcerii.


  744. 744
    andreea:

    la oferte! la viaţă! la tot! iuuuu-piiii!!


  745. 745

    Ei, 1Q, ce se poate întâmpla? 😛
    Cosa, îmi sună cunoscut, dar zi-l!


  746. 746
    alexa:

    eu tot n-am înțeles cine ce ofertă face 🙄


  747. 747

  748. 748
    alexa:

    adică am înțeles, dar…


  749. 749

  750. 750
    Nora&1Q:

    Nimic, dar poate deveni un obicei prost. Noi aici discutăm despre treburi serioase..
    Chiar nu vrei să se mărite și alexa? Reao


  751. 751

  752. 752

    Ho. Că urmează Curtea de Apel.


  753. 753
    andreea:

    să urmeze, să urmeze…


  754. 754
    Costeluş:

    Nora si Alexa au impartit acelasi sex? Ma, ce noroc au unii!!


  755. 755
    Costeluş:

    S-ar putea, Andreea, ca pina se judeca apelurile, recursurile, exceptiile de neconstitutionalitate si celelalte, faptele se vor prescrie. Si asa unele fapte din dosar s-au prescris.


  756. 756

    Costele, nu termini?


  757. 757
    Costeluş:

    Iar te aricesti? 🙂


  758. 758

  759. 759
    Costeluş:

    Cîţţ!


  760. 760
    Costeluş:

    Ia uite domle, eu repet ce spune ea si tot io iau suturi!


  761. 761

    Băi, boule, tu n-ai voie să mă pomeneşti. Înţelegi? N-ai voie! Nu repeţi, nu nimic.
    Din ce eşti făcut? Din muci.
    Jesus, cât mă scârbeşti!


  762. 762
    Costeluş:

    Nu te-ai lasat!

    Ce esti atit de deranjata sa fac si eu 2-3 glume pe seama ta? Glumesc si eu cu o necunoscuta Nora pe care n-am s-o vad niciodata. Ce e asa de grav? Stiu, ai sa urli acum „nu vreau, lasa-ma in pace!”.


  763. 763

    Exact. Aia o să urlu. Şi cu cât ignori în marea-ţi şi jigodoasa nesimţire ce-ţi cer, cu atât îmi vei fi mai nesuferit.
    Cât crezi că-ţi ia să pricepi? Eşti retardat?


  764. 764

    Ştii ce e culmea? Că pe Danny l-am bannat pentru că nu le lasa în pace pe Seva şi Morringain, dar pe tine, care nu mă laşi pe mine, nu te pot banna. Că nu mă lasă nişte principii.
    Tu, ca ultima jigodie, ai intuit asta şi abuzezi într-o veselie tâmpă, de neînţeles pentru mine. Nu pricep ce plăcere ai să tot încerci să forţezi o comunicare cu cineva care nu face decât să te ia la şuturi. Cât de dus cu capul eşti?
    Băiete, pentru tine în realitate, s-ar solicita ordine de restricţie.


  765. 765
    Costeluş:

    Nu-i nici o nesimtire, Nora, te rog, lasa-ma sa ma joc si eu! Nu musc si nici n-am muscat niciodata. Hai, te rog!


  766. 766
    Costeluş:

    Nu, Nora, 764 e o prostie. Niciodata n-am gindit asa.


  767. 767

    Du-te dracu’! Nu, cu tine nu se poate. Eşti obsedat. Punct.


  768. 768
    Costeluş:

    Cind o simpla gluma capata proportii apocaliptice… ordine de restrictie, obsedat…

    Am venit azi aici si mi-au sarit in ochi doua chestii: Nora spunindu-i Alexei ca ii e rusine ca impart acelasi sex si a doua oara intrebind-o daca se masturbeaza. Eu am luat-o doar pe prima, n-am avut curaj sa ma leg de a doua. Si uite ce-a iesit!

    Vin aici si mai glumesc asa sa mai uit de rahatul din viata mea! Ca acolo e jale, si stiu foarte bine incotro ma indrept.

    Na ma, hai ca ai reusit, nu-ti mai spun nimic niciodata! Sa te simti bine, na! Ca de la niste glume -- copilaresti -- te apuci sa tipi in halul asta.


  769. 769

    Băi, tu eşti retardat. Nu vreau să-mi zici nimic, să mă pomeneşti. Nici glume, nici neglume, NIMIC. NIMIC! Îţi spun de luni de zile. Şi tot tu te miri ipocrit „vai, ce m-a pocnit!”. Să vedem cât te ţine!


  770. 770
    alexa:

    Nora, dar dacă te-aș fi întrebat același lucru, mi-ai fi răspuns?


  771. 771
    alexa:

    sau mă confunzi cu un Dany?


  772. 772
    val_one:

    mda…

    fix acum un an lipseam deja de vreo lună de pe aici. mă alungaseră nu atît „glumele copilăreşti” (pe atunci eu eram ţinta) cît lipsa de înţelegere şi susţinere cînd nu le-am mai putut suporta. şi nu ceream vreun capăt de ţară, voiam doar să nu mai văd asemenea „glume” pe seama mea.


  773. 773

    Val_one: diferenţa e că pe mine nu mă alungă, că nu aştept susţinere şi înţelegere (să fim serioşi! Nu am fost victima unui accident, traumă etc. Oamenii care păţesc astea ce-ar trebui să aştepte?) şi că, mai degrabă, încerc să-mi controlez eu nervii pe care mi-i poate provoca un amănunt precum Costeluş şi să nu mă mai las prinsă în jalnicele lui tentative. Şi că-mi dau şi seama că pe ceilalţi îi plictisesc teribil disputele astea şi că ar prefera ori să îl bag în seamă, ori să nu-i mai răspund deloc şi să nu-mi mai manifest dracii. Slăbiciune pentru care-mi cer scuze.


  774. 774

    Sigur, Alexa. Sunt politicoasă, n-ai observat?
    Numai că vezi tu, între noi, e o mare diferenţă. Eu nu mi-am smuls părul pe aici din cap, nici nu m-am răfuit cu foşti iubiţi în văzul lumii, nici nu am spus eu că „mi-a omorât 1Q cheful de pulă.”
    Dar dacă eşti aşa curioasă, îţi răspund. Că-s fată bună. Ia, întreabă-mă!


  775. 775
    alexa:

    nu-s curioasă deloc. și nu văd ce legătură este între certurile mele și întrebarea ta.


  776. 776

    Ei, cum nu vezi?! Tu ţi-ai manifestat o repulsie faţă de sex. Mă întrebam dacă ea include sau nu şi autosatisfacerea.
    Ce eşti aşa iritată? Doar eşti medicinistă!


  777. 777
    andreea:

    nu e vorba despre plictiseală. plictiseală simt cînd se văicăreşte Alexa, pentru că ştiu că e teatru. voi însă chiar sînteţi afectate de Costeluş, parcă văd cum creşte adrenalina pe aici, exponenţial, cînd începe cu poantele lui. mie mi-e milă de el, dar, într-adevăr, nu ştiu cum aş reacţiona dacă aş fi eu ţinta. slavă Domnului, diferenţa de vîrstă probabil că îl face să mă perceapă mai degrabă ca pe o mamă… :mrgreen:


  778. 778
    alexa:

    de ce ești atât de convinsă că e teatru?


  779. 779

    Andreea, la mine nici nu contează ce zice. Contează doar că zice. Da, mă enervează cum deschide gura şi mă pomeneşte. Şi când se milogeşte şi-şi explică „bunele intenţii”, mă enervează şi mai tare.


  780. 780

    Mda, văd cum tăceţi toţi, săracii, când încep meciurile cu el. Şi chiar mă gândesc cât de plictisiţi trebuie să fiţi, mai ales că fiecare zice cam acelaşi lucru de luni de zile…


  781. 781
    andreea:

    ar trebui să renunţe, măcar o vreme, dacă are un dram de înţelepciune, la dialogul ăsta care nu aduce nimic bun, nimănui. să ia o pauză după care, dacă revine cu altă abordare 🙂 (ce frumos vorbesc!) , eu cred că ar putea să se reabiliteze. în ochii tăi, că asta pare să conteze cel mai mult, pentru el.

    Costeluş, încearcă şi tu să nu mai zici nimic despre sex, vreo lună. şi nici Norica, nici miau, nici alte de-astea. fă un exerciţiu. schimbă placa.


  782. 782
    Nora&1Q:

    Mai ai poze cu Baab? Că ultima și singura, nu e prea relevantă. Adică m-ar interesa o poză cu tine și Baab aka io.
    În primul rând, că lojele-s ocupate de VIPs..


  783. 783
    andreea:

    am eu indiciile mele, Alexa.


  784. 784
    alexa:

    vreau doar unul să-mi spui, Andreea.


  785. 785
    alexa:

    cu tine ți-am spus azi că nu mai vb.


  786. 786
    val_one:

    Andreea, tu-mi ziceai zilele trecute că nu trebuie să ne bazăm pe nimeni pe aici, nu?

    ba uite că eu am mai simţit uneori nevoia de puţină solidaritate şi înţelegere. au fost destule situaţii. sau am greşit aşteptîndu-mă la prietenie după atîţia ani de cînd ne cunoaştem noi? 🙂


  787. 787
    Nora&1Q:

    Ba nu mi-ai spus mie, ci te-ai adresat tuturor. Hai, arată o poză cu noi 2..


  788. 788

  789. 789
    andreea:

    te-nţeleg, val, şi eu am aşteptat aşa ceva, mai de demult, şi n-a fost bine. nu neapărat aici, în general.

    pur şi simplu, e mai sănătos să nu aştepţi nimic, aşa zic eu, acum, la senectute :). mi se pare mie că suferi mai puţin, dacă procedezi aşa. naiba ştie… 🙁 poate zic prostii, dar aşteptările aduc mai multă dezamăgire decît bucurie.


  790. 790
    andreea:

    nu ţi-am zis, Alexa, că-l cunosc pe unchiu?! că ştiu cine e şi ce nr. poartă la pantofi!! 😀


  791. 791
    alexa:

    nu cred 🙄


  792. 792

    Alexa, uite, eu zic să facem o comisie. Veniţi la Bucureşti, şi tu, şi Bob. Vă-ntâlniţi cu mine şi cu Andreea -- vă ajutăm total dezinteresat. Luăm şi probe biologice şi vedem care-i care. Ei, ce zici?
    Să scăpăm lumea de stres, de suspiciune. Nu mai pot să merg pe stradă că mă-ntreb întruna „ăsta o fi Bob? Are faţă de Bob? N-are faţă de Bob?”.


  793. 793
    Nora&1Q:

    Ia-o la Bob mărunt.. 🙂 sau orez. D-na andreea, spuneți-i ce nr port, că nu vă crede.


  794. 794
    alexa:

    Nora, 😆
    eu nu trebuie să demonstrez nimic nimănui. credeți ce vreți.


  795. 795

    Bine că nu crezi. Noi de ce să te credem pe tine?!
    Fantastică neîncrederea asta, domnule!


  796. 796

  797. 797
    alexa:

    să vie el, că n-a pus poze cu el și nu-l știți.


  798. 798

    Eşti şi arogantă, peste una şi alta. Parcă erai suferindă şi dărâmată!
    Ia, fii şi tu mai moale, mai neclonţoasă!


  799. 799

    Nu! Vii şi tu. Altfel n-am făcut nimic. Nu spusei că luăm probe biologice?!


  800. 800
    Costeluş:

    Eu zic sa interzicem glumele de tot! Ce, sintem la gradinita?


  801. 801
    Nora&1Q:

    Cââââââââââââââât? Nu-s pantofii mei! Tataia mai purta așa vapoare. În copilărie, țiu minte că când am plecat cu ei în grădină să mă evacuez de deșeuri i-am lăsat ceva la călcâie. Dimineața, tataiu spunea ceva mamei de d-l Goe, de dulceață..


  802. 802
    alexa:

    nu v-am cerut niciodată să aveți încredere în ce spun. of, vorbesc la pereți!


  803. 803
    andreea:

    Costeluş, eu îţi zic de bine.

    cred că m-am tîmpit, hai că mă duc la treburi


  804. 804
    alexa:

    cum să am poze cu noi, dacă nu ne-am întâlnit niciodată? n-an spus-o de la început?


  805. 805
    Costeluş:

    Da, mai, nu-i mai zic nimic, hai ca mi-a stricat toata ziua! Gata! Lui Val nu i-am mai zis nimic de luni de zile, poate ani, acuma vine si ea cu „vai, acu’ un an, Costelus in sus, Costelus in jos, sustinere de la voi din parti!”.

    Hai, sa mai vad, n-am mai batut si pe altcineva?


  806. 806
    Nora&1Q:

    Cuuuum? Nu ne-am întâlnit niciodată??! Și io pe cin` maltratai? Nu ești tu răstignita, bătuta, ne..mângâiata visurilor mele? Cea dată cu capul de șifonier și după șifonier? dacă nu ești tu aceea, cine oare-s io?
    Iote întrebări filo..


  807. 807

    Alexa, cred că-ţi baţi joc de noi!
    Te-am crezut tânără, pură şi batjocorită! Când colo, voi v-aţi iubit pe FB!


  808. 808
    Costeluş:

    Miau nu i-am spus Norei niciodata. „Mau” spun de obicei cind sint tare trist si as vrea sa mai vorbesc cu cineva aici. N-ati auzit niciodata vreun pisoi parasit miorlaind in noapte? Mau, mau!


  809. 809

    Cine ştie ce statusuri perverse şi chinuitoare puneai tu pe FB, 1Q…


  810. 810
    Nora&1Q:

    Cin` mai știe de FB? mIRC-ul e la putere..
    Am postat supt numili de LeuSauron, Xenon, SanduKan.. Taipan, etc..


  811. 811

    Trimis în 14 Sep 2013 la 14:13

    Mau, Nora …

    Vad ca nici Ana nu mai da pe aici. 🙁

    Trimis în 12 Sep 2013 la 17:14

    Mau, Nora, nu-mi dai un sut? Ca altceva …

    Trimis în 30 Mai 2013 la 15:53

    Mau, Nora, mau??


  812. 812
    alexa:

    Nora, pot să-ți trimit pe mail o poză cu el?


  813. 813
    val_one:

    bine că m-ai lămurit, Andreea. mersi. 🙂


  814. 814

    Şi de unde ştiu că-i el?
    Poate că e Bănică Sr. în tinereţe!


  815. 815
    Nora&1Q:

    Val, :pupapăsatpeobrajorulstângapoipeceldrept:
    Val, u eshty supy pe mn? : fluturdingenecaghoerghefluturprinbucovina:


  816. 816
    Costeluş:

    Mau, Nora, ca voiam sa vorbesc cu tine, ca n-am cu cine vorbi si ma sui pe pereti! Virgulele poate semnifica si ele ceva nasol, nu cumva seamana c-o pula? Ca or fi si ele aluzii sexuale.


  817. 817

  818. 818

    Pricepe, altă şansă nu e! Plus că na, e ocazia ta să-nfrunţi demonul care te-a tulburat virtual atâta. I-auzi ce nume sadice avea. Da’ şi de macho, aşa, un pic. Hai, recunoaşte, Alexa. Că dacă-şi zicea „pysoidragutz1980” nici nu te uitai la el.


  819. 819
    Nora&1Q:

    Shhhhhhhhhhhh.. Ia-o shi tachscreenblueerror!


  820. 820
    Nora&1Q:

    Apoi ce tandrețuri erau p`acolosha, mă furnică sh`acu`..


  821. 821

    Pe unde, pe acoloşa?


  822. 822

    Alexa, o primii. Dar trebuie s-o dau mai departe Andreei şi poate chiar şi doamnei Eu-genia. Să spună ele dacă e sau nu.


  823. 823
    andreea:

    tu, val, pui mutră zîmbitoare, dar eşti amăruie, nu dulce… 🙁


  824. 824
    alexa:

    nu trebuie să înfrunt nimic, că mi-a trecut. simt în sfârșit libertatea la care am visat în ultimii doi ani. Jesus, ce bi-ne e!


  825. 825

  826. 826
    Nora&1Q:

    Pufoshenie, Robokop shi Kingsaiz mai puneam, da` nu prea găseam gagici sexy shi dulci..


  827. 827
    Nora&1Q:

    Pe mIRCoff, cum un`e, taică?


  828. 828
    andreea:

    ăştia n-or să vrea să vină. io zic, Nora, să facem noi două o comisie, un comitet… comisia pentru stabilirea adevărului în cazul Alexa şi mergem la Cluj. dormim la Nastasia, mîncăm la cantina Universităţii şi facem cercetări. cît poate să ne ia? 3 zile din viaţă. io zic că merită…


  829. 829
    alexa:

    cum? n-ai mai găsit și altele pe care să le bușești de la a doua întâlnire?


  830. 830

    Andreea, vezi că-ţi trimisei poza nemernicului.

    Da, sunt de acord! Şi aşa n-am mai fost pe acolo de mult şi mi-a plăcut mereu oraşul ăla.


  831. 831
    Nora&1Q:

    Dă-o shi lu` ich, nu fi kitră! Să mă minun shi yo..


  832. 832
    Nora&1Q:

    Mereți shi pe la Roshia Montainbaik..


  833. 833
    alexa:

    nuuuuuu! lui să nu i-o dai!!!!!!!!!!


  834. 834
    Nora&1Q:

    Ba găsii, da` din prima, gata. Îmi furai lecția de viață..


  835. 835
    alexa:

    nici nu știu sigur ce ți-am trimis, că nu m-am uitat la poză. 😀


  836. 836
    alexa:

    și pe mine nu m-ai putut buși din prima?


  837. 837
    Nora&1Q:

    Da` dă ce, a? Ce ascunzi, nemernico? Au cumva eram în haia goală? Nu cumvaa..Te blestem cu acatiste, să n-am parte de cianuri..


  838. 838

    Îu! Acum o deschisei. Eşti tu dezbrăcată. Cred că vrea să fie un soi de reproducere după „Mic dejun pe iarbă”. Unul -- dar nu îi văd faţa că stă într-o rână -- îţi bagă un fir de iarbă într-o ureche. Altul… ptiu! că mi-e şi ruşine!


  839. 839

  840. 840
    Nora&1Q:

    Nu eram sigur că supraviețuiești. Că eram nervos, o așteptam pe prietena ta dar cum v-ați înțeles, habar n-am.
    În plus, erai așa de nevinovată..


  841. 841

    Deci, nu i-o dau!
    Sau să i-o dau?
    Tu cum zici că e mai bine?


  842. 842
    alexa:

    nu, nu, n-am greșit. am trimis ce trebuia.


  843. 843
    Nora&1Q:

    Îu! Cum adică, îi băga un fir de iarbă în ureche? Pervers om..


  844. 844

    Dacă-ţi spun că ai greşit!


  845. 845

    Da. Un tip cu cârlionţi şi bască proletară. Ghicesc şi o ţuguiere a buzelor.


  846. 846

  847. 847

  848. 848
    Nora&1Q:

    Mă, nu vă jucați cu poza mea! Nu vă e oleac` de rușine? Ce-a ajuns poza mea? Ia arătați-mi-o, hai!
    alexo, ti blestem să-ți saie roata la biclă, să-ți intre-o pedală-n pi..cior, să ti julești pi meclă dacă n-o dai mai departe..


  849. 849

    Ce-ncerci să-mi comunici cifrat, Alexa?


  850. 850

    Alexa, zi în morse!


  851. 851

    Hai că nu zic nimic de-al doilea… Da’ chiar aşa ziua-n amiaza mare, pe fundal se vede şi o mămică împingând un cărucior, un copil care se uită în sus la un cuib de barză…
    Iar de mâncare nu aveţi cine ştie ce, nişte eu-genii acolo…


  852. 852

    Nu eşti tu, 1Q. E unul cârlionţat, cu bască, n-auzi? Şi altul fără bască, dar cu nişte degete…


  853. 853
    Nora&1Q:

    `ce că n-are bani..
    nb. Așa mă saluta cân` ne hârjoneam în fân cu nie, boule!


  854. 854
    Nora&1Q:

    Io-s mic și chelboss. Și grăsan, nu aschie umblătoare..


  855. 855
    Nora&1Q:

    Și degetuțe fine, de ceasornicar. Parcă am mai zis. O să credeți că mă laud..


  856. 856
    val_one:

    Andreea, n-a fost nicio nota peiorativa acolo, voiam doar sa spun ca am incredere, ca intotdeauna, in judecata si simturile tale. 🙂


  857. 857

    Ha! Daria pândeşte dintr-un tufiş. Are un aparat foto vechi, rusesc, pare nervoasă şi ochelari de aviator. Pe cap poartă o cască vernil, de înot, iar în mână o umbrelă extraordinar de sobră. Nimeni n-ar putea s-o recunoască!


  858. 858
    Nora&1Q:

    Nu erau eu-genii. Așa-i place ei să puie embleme de la reclame peste poze. Se joacă în photshop. Mă ciuntește, îmi face barbă, las` că știu io..


  859. 859
    Nora&1Q:

    Păi chiar venise lângă noi, dar alexa a pocnit-o cu umbrela în cap de frică. Daria nu s-a lăsat mai prejos, mai ales că era umbrela ei..
    A ieșit un cherloman, dar nu vă mai spui că iar zice că am ceva cu ea.


  860. 860
    andreea:

    uaaaaa, ce sexyyyyyy eeee!!!


  861. 861

    Nu văd prea bine. Le are turtite sub o fesă. Ies doar puţin, în unghiul interior…
    Pfoa, ce era să zic!
    Daria se uită. Cred că e pofticioasă din fire.


  862. 862
    Seva Tudose:

    Nora,Nora

    oficial este 27 septembrie,cand implinesti 22 de ani(oops,32) asa ca te pup,iti dau de la mine sanatate(cu
    exceptia daca copii mei o revendica)…toate bucuriile din lume,bafta,noroc in tot ce faci !

    La multi ani,Nora 😆
    Multi ani traiasca,multi ani traiasca,La multi ani
    Cine sa traiasca,Nora sa traiasca,La multi ani !

    http://www.bing.com/videos/search?q=La+multi+ani+%2cyoutube&qpvt=La+multi+ani+%2cyoutube&FORM=VDRE#view=detail&mid=505100D6CE62DAD5AC51505100D6CE62DAD5AC51

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *