Bă!

…bă, și ce mai ploua! Ce mai ploua! Ce mai ploua! Ce mai ploua…
Moș Ilie simți un gol care-l pulveriza în multiple ecouri, apoi nu mai înțelese ce i se întâmplă. Tăcu și amorți în liniște, diluat în amintirea picăturilor de ploaie. Nu mai avea energie suplimentară să-și termine povestea. Corpul îi producea forță în limita de avarie, doar cât să-i mențină treaz instinctul de conservare. Îi era drag nepotul, dar, de la un timp, dorea doar puțină liniște, o liniște încordată până la amorțire, ca la o pândă deși părea că zace cataleptic. Nu era prima dată când lumea din jur își pierdea sensul, rostul. Parcă un psihopat îi capturase existența și i-o setase într-un joc stupid în care tot mai des apăsa butonul de pauză. Probabil tare se amuza când îl oprea din mers și-l bloca cu un picior în aer sau în alte poziții caraghioase. Pauza ținu o veșnicie, dar, la trezire, memoria îi era ștearsă și era nevoit să retrăiască aceleași momente de viață, dar înțelese diferit. Automatismul vorbirii, al cunoștințelor, al elementelor generale ce definesc omul vremurilor actuale nu-i părea ceva ciudat. Tot ce-l modelase cognitiv considera că-i ceva moștenit genetic, ceva uman și normal, tot așa cum noi înțelegem acum automatismul de respirație. Nevoia de a învăța ceva nou i se înlocuise cu altceva. Ceva cu totul ieșit din comun. Ceva șocant. Ceva care, atunci când vei afla, te poate lăsa fără respirație. Ceva care, dacă nu continui să citești mai departe, te tâmpește. Nici nu-ți trece prin minte cu ce i se înlocuise. Aproape că nici mie. Suspans.
– De ce te-ai oprit, tataie? Continuă…
– Ha?
– Ploua.
– A, hm! Daaa, și ce mai plouaaa!
– Mult mai ploua.
– Daaaa, tataie, ploua tare. Și muuuult.
– Și?
– Și ce?!
– Și ce s-a mai întâmplat? Nepotul se ridică în coate, nedumerit, și-l înghionti pe moș Ilie să-și termine povestea. Ai, mă, tataie, scoală-te și zi.
– A, păi, ploua cu bulbuci și… ia, mai culcă-te și tu, nu vezi că mi-e somn?
– Nu pot să dorm dacă nu termini povestea.
– Oooof! Bine, pune capul jos. Și dacă tot ploua așa, tare, cu spuuume și bulbuuuci, băiatul se opri sub o streașină ieșită-n stradă, cu gândul să-și continue drumul după ce va sta ploaia. Și se uita la picăturile care șuroiau de pe un burlan rupt și-i veni o idee. Ce-ar fi da-că a-r a-do-rmi, î-n cân-t-e-cul plo-ii ș-i… șșșșșșșș….
– Tataie! Zi! Nu te opri. Dacă vrei să dormim. Dacă nu, trezește-te. Îți spun eu povestea, vrei?
– Zi. Eu dorm.
– N-avea cum să doarmă sub streașină, tataie.
– De ce, mă?
– Era cam ud, așa, că-l prinsese ploaia până să se adăpostească. Și frigul îl scutura în reprize scurte. Îi clănțăneau dinții de frig, știi? Ba chiar încerca să compună o melodie din clănțănitul acela, da’ nu-i reușea din cauza ritmului prea rapid. Ia, ascultă, tataie! Ta-ta-ieee! Ccccî, ccî, cccc-cc-cccc-cccî… a? Stai să aduc chitara, că…
– Dacă nu pui capul jos, te bat de te stric și nu-ți mai zic în viața mea vreo poveste, apoi inventez o poveste supertare pentru mă-ta și pt tot neamu’ mă-tii din care să reiasă că ploile astea m-au deprimat în ultimul hal și-s cu nervii la dușumea. Capu-n plapumă că scuip în sus. Ptiu! Ptiu! Ptiu!
Bă, și ce răpăială de ploaie începu! Ce mai ploua! Ce mai ploua…

Sursă foto: freeimages.com.

27 comentarii la “Bă!


  1. 1
    uc:

    unde ploua? 😀


  2. 2
    Nora:

    Ce mai nepot! De-aia nu sunt eu bunică.


  3. 3
    1Q:

    În nevoie, d-na uc. Fără de voie, fără noimă, fără candoare. E că v-a șocat?


  4. 4
    1Q:

    Așa făceam io. Vrei să fii bunica mea?


  5. 5
    Nora:

    Pentru cât timp?


  6. 6

  7. 7
    1Q:

    Până moare moșu


  8. 8
    Nora:

    Păi, de ce să moară? Ce fel de nepot ești tu, copile?


  9. 9
    1Q:

    A? Da` ce-ai vrea, să trăiască moșu` veșnic și să mor io?


  10. 10
    1Q:

    Daria ar jubila


  11. 11
    1Q:

    Am întors macazu`


  12. 12
    Nora:

    😆 Dar ce? N-aveți loc sub soare amândoi? Să nu mă iei acum cu trasnhumanța, succesiunea nașteri, botezuri, nunți, înmormântări…
    Nuuu, ea te iubește…


  13. 13
    1Q:

    Pfiu! Am plec


  14. 14
    Nora:

    Pa. Să fii cuminte.


  15. 15
    Daria:

    Nicio Daria! N-am glumit când am spus că noi doi nu o să mai vb niciodată!


  16. 16
    Nora:

    Parcă până acum ați vorbit. A fost totul o iluzie, o făcătură a universului metaplăsmuitor.


  17. 17
    Daria:

    Aşa-i. Loganele de 1.4, net inferioare celor de 1.6, au parte numai de experienţe metaplăsmuitoare.


  18. 18
    Nora:

    Eh, at the end of the day, cum zice cântecul, ce mi-e LOGANUL de 1.4, ce mi-e LOGANUL de 1.6…


  19. 19
    Daria:

    Nu sunt nici pe departe aşa apreciate, ba chiar sunt ţintă bălţilor. Şi nu au nici gură, deci pa!


  20. 20
    Nora:

    Cine? Loganele sunt ținta bălților? 🙄
    N-au gură, dar au o capoțică acolo… se poate ridica și închide, după fanteziile fiecăruia.


  21. 21
    Manuella:

    Uite ce harnici! Poze, text!
    S-a schimbat şi tabloul la intrare! Tristă gară, zici că e părăsită, omul prea aproape de linie, fără tren, cam bacovian!

    Am mers nesfârşit azi.


  22. 22
    Nora:

    Sper ca avionul ala sa nu fi fost doborat. 🙁


  23. 23
    Manuella:

    Avionul de la ruşi? Sau altul?


  24. 24
    Nora:

    Ala cazut acum langa Donetsk. Oribil. 🙁


  25. 25
    Edle:

    Ce-au putut să facă…


  26. 26
    Nora:

    Mda. 🙁 sunt curioasă ce ”sancțiuni” va mai impune madame UE acum.


  27. 27
    Manuella:

    🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *